UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

“Ep. Dr.VASILE COMAN”

LUMINÃ LINÃ

Coordonator:
Pr. Conf.univ.dr. habil. BRIE Mihai

Student:
Popa Andrei Darius
Teologie Ortodoxă Pastorală, an II

Oradea 2021
Lumină lină (gr. Φως Ιλαρόν) este o veche cântare scrisă inițial în greaca koiné (limba
greacă populară, folosită şi la scrierea Evangheliilor). Este cel mai vechi imn creștin
cunoscut, în afara textului biblic, și care este folosit până în zilele noastre. Acest imn este
cântat, în Biserica Ortodoxă, la slujba Vecerniei cand are loc vohodul cu cadelnita
(procesiunea de iesire - intrare), dar se poate si citi, in zilele de rand, cand nu se face
vohod.

"Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului,
Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara,
laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi
laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te
slaveste.“

Prima sursă scrisă în care această cântare a fost păstrată, sub pana unui autor anonim,
sunt Constituțiile Apostolice, scrise spre sfârșitul secolului al III-lea, începutul secolului
al IV-lea d.Hr., în cadrul unui grup de cântări de dimineață, seară, înainte de masă sau
seara, la momentul aprinderii lumânărilor.

Lumină lină se cânta la momentul aprinderii lumânărilor, seara, fiind cunoscut și sub
numele de Cântarea la aprinderea lumânărilor. Deși cuvintele a trei dintre celelalte
imnuri sunt preluate din Scriptură sau altele care au fost datate spre anul 150 d.Hr.,
Lumină lină este prima cântare considerată a fi un imn în sensul modern al cuvântului. În
orice caz, este primul exemplu complet în acest sens. Este mult mai ritmat decât altele și
este împărțit în doisprezece versuri a câte 4, 6, 8, 9, 10 și 11 silabe pe vers (în versiunea
greacă). Sfântul Vasile cel Mare (cca. 330 -1 ianuarie 379) vorbește despre cântarea
imnului Lumină lină ca despre una dintre tradițiile foarte îndrăgite ale Bisericii, la acea
dată imnul fiind considerat deja vechi (există însă și voci care atribuie Sfântului Vasile
însuși compunerea acestui imn).

Vechimea imnului este confirmata si de faptul ca il intalnim, ca parte a randuielii

Vecerniei, si in riturile liturgice ale Bisericilor Orientale necalcedoniene, adica la
monofizitii sirieni (iacobiti) si egipteni (copti), cu mici diferente de text.

Unii cred că acest imn a fost compus de Atinoghen, un sfânt despre care nu se știe când a
trăit, dar a cărui pomenire se face la 16 iulie, și care ar fi alcătuit această cântare în timp
ce era dus spre a fi martirizat. Sfântul este adesea reprezentat în chipul unui episcop
bătrân, iar alături de el călăul cu un braț paralizat până ce acela va fi sfârșit cântarea.
Martirologiul roman relatează: "În Pont, [este celebrată] ziua Sfântului Atinoghen, [care
a fost] un teolog vârstnic, care, atunci când era pe cale să primească mucenicia prin foc, a
cântat un imn de bucurie, pe care l-a lăsat în scris ucenicilor săi". Este probabil unul și
același cu episcopul care a pătimit în Sevastia Armeniei împreună cu zece ucenici ai săi,
în vremea persecuțiilor lui Dioclețian, pe data de 16 iulie, astfel că se poate aprecia că a
trecut la Domnul în jurul anului 305 d.Hr.
Se crede că Sfântul Sofronie al Ierusalimului (634-638 d.Hr.), care a fost cunoscut ca
imnograf, a revizuit această cântare

El a fost păstrat în biserică, de la bărbații sfinți, dogmatizând despre dumnezeiasca

Treime.

Din punct de vedere al cuprinsului, imnul "Lumina lina..." are un caracter hristologic si
totodata trinitar. Este adresat lui Hristos, Care este "lumina cea lina (aducatoare de
bucurie) a slavei Tatalui ceresc", - dar, in acelasi timp, afirma atat distinctia celor trei
persoane ale Sfintei Treimi, cat si unitatea lor in dumnezeire ("... laudam pe Tatal, pe Fiul
si pe Sfantul Duh, Dumnezeu..."). Continutul teologic al imnului ne face asadar sa intuim
ca alcatuirea si introducerea lui in cadrul liturgic ar fi putut avea loc in timpul
dezbaterilor trinitare si hristologicc, din secolele III-IV. Este demn de amintit faptul ca
textul acestui imn reprezinta un ecou fidel al celei mai vechi rugaciuni de multumire
pentru lumina de seara, care ni s-a transmis in cadrul ritualului descris in Randuiala
bisericeasca egipteana (sec. III).

In perioada timpurie a Bisericii, imnul se canta in momentul cand pe cer se ivea

luceafarul de seara; iar in biserici sfesnicul cu lumina se scotea din altar (in tot Rasaritul,
dupa modelul scoaterii luminii din Sfantul Mormant la Ierusalim) sau se aducea de afara
(la Constantinopol).

Aceasta lumina avea scopul sa risipeasca intunericul serii, sfesnic a carui amintire clara o
pastreaza, de altfel, atat textul imnului ("...vazand lumina cea de seara"), cat si lumanarea
aprinsa sau sfesnicul purtat inaintea preotului la vohodul Vecerniei sarbatorilor, dar mai
ales ritul lumini (sfesnicului) din randuiala Vecerniei cu Liturghia Darurilor mai inainte
sfintite, in Postul Mare. Lumina care aparea in mijlocul credinciosilor adunati pentru
rugaciunea de seara era ca o prezenta simbolica a Mantuitorului, Care S-a numit pe Sine
Lumina lumii: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric,
ci va avea lumina vietii” (Ioan. 8: 12). Rostirea sau cantarea imnului in acest moment,
sublinia ca in haosul si intunericul in care se zbatea omenirea din perioada Legii Vechi,
asteptarea si venirea lui Mesia era ca luceafarul de seara, ca o stea calauzitoare, datatoare
de incredere si de nadejde.

Importanta acestui moment este marcata prin formula (Intelepciune, drepti", care - ca si
cea de la Vohodul cu Sfanta Evanghelie din randuiala Liturghiei - vrea sa atraga atentia
credinciosilor asupra prezentei simbolice a lui Hristos, Care este " intelepciunea de la
Dumnezeu" (1 Cor. 1:30) si trebuie intampinat prin atitudine fizica de respect, adica prin
pozitia dreapta a corpului si prin cuviinta si atentia cu care trebuie sa ascultam imnul care
se va canta (citi) si care ne vorbeste tot despre Mantuitorul Iisus Hristos.

Prin cântarea acestui imn, credincioșii de astăzi continuă o tradiție ce pulsează în

Biserică, de aproape două mii de ani. O cântare veche, care devine mereu actuală, la
fiecare vecernie – prin slăvirea lui Dumnezeu, adusă de către credincioși.
Bibliografie:

1. Vecernierul sau Cântările Vecerniei de Sâmbătă seara, pe melodiile celor opt glasuri
notate de preotul Dimitrie Cunţanu Vasile Stanciu Cluj Napoca 2009
2. https://www.crestinortodox.ro/liturgica/cantarea/imnul-lumina-lina
3. https://ro.orthodoxwiki.org/Lumin%C4%83_lin%C4%83
4. https://doxologia.ro/viata-bisericii/liturgica/lumina-lina-cel-mai-vechi-imn-crestin-
pastrat-pana-astazi
5. https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-zilei/micul-catehism-
semnificatii-ale-imnului-lumina-lina