1.

PUNCTUL

Deoarece unei proiecţii îi corespund în spaţiu o infinitate de puncte

situate pe aceeaşi proiectantă, pentru precizarea poziţiei punctului sunt
necesare cel puţin două proiecţii (şi deci un sistem format din două plane de
proiecţie).

1.1. DUBLA PROIECŢIE ORTOGONALĂ A PUNCTULUI

Metoda dublei proiecţii ortogonale foloseşte un sistem de proiecţie
format din:
- planul orizontal de proiecţie H  ;
- planul vertical de proiecţie V  ;
- proiectante perpendiculare pe planele de proiecţie.
Planele de proiecţie sunt perpendiculare între ele, H   V  , iar
dreapta de intersecţie dintre ele se numeşte axa OX sau linie de pământ;
OX  H   V  (figura 1.1).

Figura 1.1,a

11
 Figura 1.1, b

Semiplanele obţinute prin intersecţia H   V  se numesc:

- H a  - semiplanul orizontal anterior situat în faţa planului vertical
(observatorul fiind aşezat pe planul orizontal în dreata planului vertical şi
privind spre planul vertical);
 
- H p - semiplanul orizontal posterior, situat în spatele planului
vertical;
- Vs  - semiplanul vertical superior, situat deasupra planului
orizontal;
- Vi  - semiplanul vertical inferior, situat sub planul orizontal.
Unui punct din spaţiu A, în acest sistem de proiecţie îi corespund două
proiecţii:
a –proiecţie orizontală; a  Aa  H , Aa  H 
a  - proiecţia verticală, a   Aa   V ; Aa   V  .
Aceste semiplane împart spaţiul în patru diedre (figura 4.1, a). Diedrul
I este format din semiplanele H a  şi Vs  , diedrul II din semiplanele Vs 
   
şi H p , diedrul III din semiplanele H p şi Vi  şi diedrul IV din
semiplanele Vi  şi H a  .
În figura 1.1, a s-a reprezentat câte un punct situat în fiecare diedru.
Diedrele sunt unghiurile diedre formate de planele H  şi V  şi sunt
numerotate ca în figura 1.1, a.

12
 Punctul A(a, a') este situat în diedrul I; punctul B (b, b'), în diedrul II;
punctul C (c, c') în diedrul III şi punctul D (d, d') în diedrul IV.
Distanţele de la punctul din spaţiu la planele de proiecţie se numesc
coordonatele punctului şi anume:
y – depărtarea punctului, distanţa de la punctul din spaţiu la planul
vertical de proiecţie; y  Aa   aa x ;
z – cota punctului, distanţa de la punctul din spaţiu la planul orizontal
de proiecţie; z  Aa  a a x .
Depărtările punctelor situate în faţa planului vertical se consideră
pozitive (+), iar cele situate în spatele planului vertical negative (-). Cotele
punctelor situate deasupra planului orizontal sunt pozitive (+), iar cele
situate sub planul orizontal negative (-). Semnele cotelor şi depărtărilor
corespunzătoare celor patru diedre sunt reprezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1
Diedrul Semnul
Depărtării, y Cotei, z
I + +
II - +
II - -
IV + -

Pentru a construi reprezentarea plană a punctelor A, B, C şi D (figura

1.1, b), se roteşte semiplanul orizontal anterior H a  , în jurul axei Ox, până
se va confunda cu semiplanul vertical inferior Vi  , iar semiplanul orizontal
 
posterior H p se va confunda cu semiplanul vertical superior Vs  .
Reprezentarea plană obţinută se numeşte epură.
Din această rotaţie a planelor rezultă că unele din proiecţiile punctelor
vor fi situate deasupra axei Ox, iar altele sub axa Ox (figura 1.1, b).

1.2. ALFABETUL PUNCTULUI

Semiplanele ce împart diedrele în unghiuri diedre egale se numesc
semiplane bisectoare (figura 1.2).
Semiplanele bisectoare împart spaţiul în opt unghiuri diedre denumite
octanţi, numerotaţi ca în figura 1.2.
Relaţiile dintre coordonatele punctelor situate în cei opt octanţi sunt
cele din tabelul 1.2.

13
 Vs
B2 B1

O3 O2

O4 O1

Hp Ha

O5 O8

O6 O7

B1 B2
Vi
Figura 1.2

Tabelul 1.2
Diedrul I II III IV
Octantul 1 2 3 4 5 6 7 8
Semnul y + + - - - - + +
Semnul z + + + + - - - -
Relaţia y>z y<z y<z y>z y>z y<z y<z y>z
între y şi z

Punctele din spaţiu A, B, C,…T pot ocupa faţă de planele de proiecţie

H  şi V  şi faţă de planele bisectoare, 17 poziţii reprezentate în epura din
figura 1.3 denumită alfabetul punctului.

14
15
 1.3. TRIPLA PROIECŢIE ORTOGONALĂ A PUNCTULUI
Se consideră un sistem de trei plane H, V şi W perpendiculare două
câte două, ca în figura 1.4, a, care se intersectează după axele Ox, Oy şi Oz.

mz m
m

x mx m y1 y1

m my
y
b

Figura 1.4

Planul notat cu W se numeşte plan lateral de proiecţie, iar cele trei

plane alcătuiese un triedru tridreptunghic de proiecţie. Se consideră un punct
M care se proiectează ortogonal pe cele trei plane, obţinându-se proiecţiile:
m - proiecţia orizontală ; m' - proiecţia verticală ; m - proiecţia
laterală.
Pentru a se trece de la spaţiul cu trei dimensiuni la planul cu două
dimensiuni (figura 1.4, b), se consideră că se deschide triedrul de proiecţie,
după axa Oy, planul orizontal H şi lateral W rotindu-se cu 90° în sensurile
notate prin săgeţi.
În acest mod, toate cele trei plane ajung să fie situate în acelaşi plan cu
planul vertical. Proiecţia orizontală m ajunge pe linia de ordine mm x m ,
perpendiculară pe axa Ox, iar proiecţia laterală m pe linia de ordine
mm z m , perpendiculară pe axa Oz.
Poziţia punctului M din spaţiu este determinată de segmentele ce
măsoară distanţele de la punct la planele de proiecţie şi care alcătuiesc
coordonatele punctului:

16
 Mm  Om x - abscisa (X); Mm  W  ;
Mm  mm x - depărtarea (Y); Mm   V  ;
Mm  mm x - cota (Z) ; Mm  H  .

z
[V]
-y
VI

II

I [W] V
O
x -x
III VII

IV
[H] VIII
y

-z

Figura 1.5

Planele de proiecţie H, V şi W împart spaţiul în opt triedre de

proiecţie, numerotate ca în figura 1.5. Fiecare axă de coordonate va avea un
sens pozitiv şi unul negativ, iar semnele coordonatelor fiecărui triedru sunt
prezentate în tabelul 1.3.
Prin convenţie semnele abscisei unui punct se consideră:
+ X pentru un punct situat în stânga planului lateral W  ;
- X pentru un punct situat în dreapta planului lateral, W  .

17
 Tabelul 1.3

Diedrul I II III IV
Triedrul
I II III IV V VI VII VIII
Coordonata
x + + + + - - - -

y + - - + + - - +

z + + - - + + - -

În figura 1.5 sunt indicate prin săgeţi sensurile în care se rotesc planele
H şi W, în jurul axelor Ox şi Oz.
În figura 1.6 se arată reprezentarea în spaţiu şi plană a punctului B,
proiectat pe cele trei plane de proiecţie H, V şi W. Prin săgeţi sunt indicate
sensurile de rotaţie ale planelor de proiecţie,şi modul de construcţie al
proiecţiei laterale b  .

-y z
[W]

B b b by
z(-y) b bz
[V]
-y
b
-y1 -x
[H] bz
b by
x by1 bx o y1

O -z y
x (-y1) bx
b
a
Figura 1.6

18
 2. REPREZENTAREA DREPTEI

2.1.PROIECŢIILE DREPTEI
Reprezentarea unei drepte se realizează prin proiecţiile ortogonale ale
dreptei din spaţiu pe planele de proiecţie.
Pentru a determina proiecţiile unei drepte D (figura 2.1), se
proiectează două puncte A şi B care aparţin dreptei, iar prin unirea
proiecţiilor de acelaşi nume ale punctelor, se obţin proiecţiile dreptei: ab -
proiecţia orizontală ; a'b' - proiecţia verticală.
Proiecţia unei drepte poate fi considerată şi intersecţia unui plan cu
planul de proiecţie, cu condiţia ca acel plan să conţină dreapta şi să fie
perpendicular pe planul de proiecţie (figura 2.1, a).
Din reprezentarea unei drepte, rezultă că, dacă un punct aparţine unei
drepte, atunci proiecţiile lui sunt situate pe proiecţiile de acelaşi nume ale
dreptei: M  D ; m d ; m  d  (figura 2.1).

a. b.
Figura 2.1.

2.2. URMELE DREPTEI

Urmele dreptei se numesc punctele în care dreapta intersectează
planele de proiecţie, purtând denumirea şi notaţia corespunzătoare planului
respectiv (figura 2.2).
Punctul în care dreapta intersectează planul orizontal de proiecţie se

19
numeşte urmă orizontală a dreptei şi se notează cu litera H. Fiind un punct
conţinut de planul orizontal (figura 2.2, a), coincide cu proiecţia orizontală
h, iar proiecţia verticală h' este situată pe axa Ox şi proiecţia laterală h" pe
axa Oy.
Punctul în care dreapta intersectează planul vertical de proiecţie se
numeşte urma verticală a dreptei şi se notează cu litera V. Fiind un punct
conţinut de planul vertical, coincide cu proiecţia verticală v  , iar proiecţia
orizontală v şi laterală v  , sunt situate pe axa Ox şi Oz.

a. b
.
Figura 2.2

Urma laterală W (w, w', w") se numeşte punctul în care dreapta

intersectează planul lateral de proiectie.
Pentru a determina în epură (figura 2.2, b), urma orizontală a dreptei,
se prelungeşte proiecţia verticală d' până intersectează axa Ox în punctul h  ,
iar din acest punct se trasează linia de ordine până intersectează proiecţia
orizontală d în punctul h, care reprezintă urma orizontală a dreptei.
Pentru a determina urma verticală a dreptei, se prelungeşte proiecţia
orizontală d până intersectează axa Ox în punetul v, iar din acest punct se
trasează linia de ordine până intersectează proiecţia verticală d' în punctul v',
care reprezintă urma verticală a dreptei.
Pentru determinarea urmei laterale a dreptei, se prelungeşte proiecţia

20
verticala d' până intersectează axa Oz în punctul w , iar din acest punct se
trasează linia de ordine paralelă cu Ox până interseetează proiecţia laterală
d" în punctul w", care reprezintă urma laterală a dreptei.
Urmele dreptei determină diedrele sau triedrele prin care trece dreapta.
În cazul din figura 2.2, dreapta trece prin diedrele IV, I şi II sau prin
triedrele IV, I, II şi VI.

2.3. REGIUNILE SPAŢIULUI STRĂBĂTUT DE DREAPTĂ

Cunoscând proiecţiile unei drepte (epura dreptei) se pot preciza
regiunile spaţiului străbătut de dreaptă, dacă se construies urmele dreptei.
(adică se cunosc punctele în care drepta intersectează planele de proiecţie ce
împart spaţiul în regiuni – diedre şi triedre).
Pentru precizarea diedrelor străbătute de o dreaptă se procedeată astfel:

b  b
3 v c  2
h 1
3vc d
2
h
1 d
O4 O3 O2 O1 O8

D II DI D IV

- se construiesc urmele h şi v  ;
- se consideră arbitrar puncte pe dreaptă situate între urme şi în afara
urmelor;
- se analizează semnul coordonatelor y şi z.
Pentru precizarea octanţilor străbătuţi de o dreaptă se procedează
astfel:
- se construiesc urmele h şi v  ale dreptei;
- se construiesc punctele de intersecţie ale dreptei cu planele
bisectoare (pentru care y  z );
- se aleg arbitrar puncte pe dreaptă situate între aceste puncte şi în
afara lor;

21
 - se analizează semnul coordonatelor y şi z precum şi relaţia dintre ele
( y  z sau y  z ).
Pentru stabilirea triedrelor străbătute de o dreaptă se procedează astfel:
- se construiesc toate urmele dreptei;
- se consideră arbitrar puncte pe dreaptă situate între urme şi în afara
lor;
- se analizează semnul coordonatelor x, y, şi z ale punctelor.

2.4. POZIŢIILE PARTICULARE ALE DREPTEI

2.4.1.Drepte paralele cu planele de proiecţie

 Dreaptă de nivel sau orizontală se numeşte dreapta care este paralelă
cu planul orizontal de proiecţie (figura 2.3). Proiecţia verticală d' este
paralela cu axa Ox, deoarece toate punctele dreptei D au aceeaşi cotă. Un
segment AB, conţinut de dreapta D, se proiectează în adevărata mărime pe
proiecţia orizontală d ; ab = AB. Unghiul  , format de dreaptă cu planul
vertical, se proiectează în adevărata mărime pe planul orizontal, fiind egal
cu unghiul format de proiecţia orizontală d cu axa Ox.

a.
b.
Figura 2.3

 Dreaptă de front sau frontală se numeşte dreapta paralelăi cu planul

vertical de proiecţie (figura 2.4). Proprietăţile menţionate la dreapta de nivel
se regăsesc în mod analog şi la dreapta de front.

22
  Dreaptă de profil se numeşte dreapta care este paralelă cu planul
lateral de proiecţie (figura 2.5). Proiecţiile d şi d' sunt perpendiculare în
acelaşi punct pe axa Ox. Poziţia unei drepte de profil este determinată prin
două proiecţii numai în cazul când una dintre ele este proiecţia laterală, sau
când este reprezentată prin proiecţiile dublu ortogonale a două puncte
aparţinând dreptei.

a. b.
Figura 2.4.

a. b.
Figura 2.5

23
 2.4.2. Drepte perpendiculare pe planele de proiecţie

Dreapta perpendiculară pe unul din planele de proiecţie este paralelă

cu una din cele trei axe de coordonate (şi implicit cu celelalte două plane de
proiecţie).

 Dreaptă verticală se numeşte dreapta care este perpendiculară pe

planul orizontal de proiecţie (figura 2.6). Proiecţia orizontală a dreptei se
transformă într-un punct, iar proiecţia verticală d' şi laterală d" sunt
perpendiculare pe axa Ox şi Oy.

a. b.
Figura 2.6

 Dreaptă de capăt se numeşte dreapta care este perpendiculară pe

planul vertical de proiecţie (figura 2.7). Proiecţia verticală a dreptei se
transformă într-un punct, iar proiecţiile d şi d" sunt perpendiculare pe axa
Ox şi Oz.

24
 a. b.
Figura 2.7

 Dreaptă fronto-orizontală sau paralelă cu axa Ox se numeşte

dreapta care este perpendiculară pe planul lateral de proiecţie (figura 2.8).
Proiecţiile ab şi a b sunt paralele cu axa Ox, iar proiecţia laterală a b se
transformă într-un punct.

a. b.
Figura 2.8

25
  Dreapă concurentă cu axa Ox are proiecţiile d şi d', concurente în
aeelaşi punct pe axa Ox, care corespunde şi cu urmele dreptei (figura 2.9).
 Dreptele conţinute în planele de proiecţie au proiecţiile de nume
contrar situate pe axele de proiecţie. În figura 2.10 este reprezentată dreapta
D conţinută pe planul vertical de proiecţie. Proiecţia orizontală d este situată
pe axa Ox, iar proiecţia laterală d" pe axa Oz.

Figura 2.9

Figura 2.10

2.5. POZIŢIILE RELATIVE A DOUĂ DREPTE

26
 Două drepte în spaţiu pot avea una din următoarele poziţii relative:
- să fie paralele;
- să fie concurente;
- să nu fie nici concurente şi nici paralele (drepte oarecare).
 Dreple paralele. Două drepte paralele au proiecţiile de acelaşi nume,
paralele între ele (figura 2.11).
Se consideră dreptele paralele D şi D1, conţinute de planele paralele P
şi P1, perpendiculare pe planul H. Planele paralele P şi P1 se intersectează
cu planul H, după două drepte paralele, deci proiecţiile d şi d1 sunt paralele
între ele.
Două drepte paralele determină un plan şi sunt conţinute de un plan.
 Drepte concurente. Două drepte concurente (figura 2.12) au
proiecţiile de acelaşi nume concurente, iar punctele de intersecţie a
proiecţiilor sunt situate pe aceeaşi linie de ordine.
Două drepte concurente determină un plan şi sunt conţinute de un
plan.
 Drepte oarecare sau disjuncte. Două drepte oarecare nu determină şi
nu pot fi conţinute de un plan. În figura 2.13 se prezintă câteva exemple
privind reprezentarea a două drepte oarecare.

Figura 2.11

27
 Figura 2.12

 Proiecţiile unghiului drept. Un unghi drept se proiectează tot ca un

unghi drept, dacă cel puţin o latură este paralelă cu planul pe care se
proiectează (figura 2.14). Se consideră două drepte perpendiculare D şi D1,
dreapta D fiind paralelă cu planul de proiecţie H. Dreapta D1 se consideră
conţinută de planul Q, perpendicular pe planul H, cu care se intersectează
după dreapta notată cu Qh. Proiecţia dreptei D1 pe planul H va fi d1, care va
coincide cu dreapta Qh ( Qh  d1 ). Dreapta D este perpendiculară pe planul
Q, deci şi pe dreapta Qh. Dreapta D fiind paralelă cu proiecţia d, rezultă că
cele două proiecţii d şi d1 vor fi perpendiculare. Se observă că dacă se
consideră o altă dreaptă D2 conţinută de planul Q, aceasta va avea proiecţia
d2 pe planul H, confundată cu Qh, , deci proiecţia d va fi prependiculară şi
pe proiecţia d2.
Proiecţiile unghiului drept se utilizează pentru reprezentarea dreptelor
perpendiculare şi determinarea distanţelor.

28
Figura 2.13

Figura 2.14

29
 3. PLANUL

3.1. REPREZENTAREA PLANULUI

Un plan poate fi reprezentat prin proiecţiile elementelor geometrice
care îl determină:
- trei puncte necoliniare (figura 3.1, a);
- o dreaptă şi un punct exterior (figura 3.1, b);
- două drepte concurente (figura 3.1, c) ;
- două drepte paralele (figura 3.1, d).
În desenul tehnic, se utilizează reprezentarea planului prin urme,
deoarece din această reprezentare se poate deduce poziţia planului faţă de
planele de proiecţie.
Se numesc urmele planului, dreptele după care planul se intersectează
cu planele de proiecţie.
Se consideră planul P  , care intersectează triedrul de proiecţie Oxyz
(figura 3.2, a). Dreapta de intersecţie dintre plan şi planul orizontal se
numeşte urma orizontală a planului şi se notează cu P, dreapta de intersecţie
cu planul vertical se numeşte urma verticală şi se notează cu P  iar dreapta
de intersecţie cu planul lateral se numeşte urma laterală şi se notează cu P 
Planul P intersectează axele de proiecţie în punctele notate cu Px, Py şi Pz ,
care reprezintă punctele de concurenţă între urmele planului,
corespunzătoare planelor de proiecţie ce determină axa respectivă. Prin
rabaterea planelor de proiecţie, se obţine reprezentarea în epură a planului
(figura 3.2, b).

a. b. c. d.
Figura 3.1

31
 a. b.
Figura 3.2

Observaţii:
- Planele se notează cu majuscule între paranteze drepte. Exemplu:
P, Q etc;
- Urmele planelor se notează cu majuscule, cu aceeaşi literă ca şi
planul, folosind pentru urma verticală şi laterală notaţiile “prim”, “secund”.
Exemplu: urmele planului P  sunt: P, P  şi P  .

3.2. REPREZENTAREA DREPTEI ŞI PUNCTULUI

CONŢINUTE DE UN PLAN
O dreaptă este conţinută de un plan în următoarele cazuri:
- dacă un punct al dreptei este conţinut de plan şi este paralelă cu o
dreaptă ce aparţine planului;
- dacă două puncte ce aparţin dreptei sunt conţinute de plan;
- dacă urmele dreptei sunt situate pe urmele de acelaşi nume ale
planului (în cazul când se utilizează reprezentarea planului prin urme).
În figura 3.3, a şi b se arată reprezentarea dreptei D conţinute de planul
P. Urma orizontală a dreptei (H = h) este conţinută de urma orizontală P, iar
urma verticală a dreptei (V = v') este situată pe urma verticală P  a planului.

32
 Figura 3.3.

Un punct aparţine unui plan, dacă este conţinut de o dreaptă a planului.

În epură, un punct aparţine unui plan P dacă el are proiecţiile situate pe
proiecţiile de acelaşi nume a unei drepte D ce îndeplineşte condiţiile de
apartenenţă la planul P (are urmele situate pe urmele de acelaşi nume ale
planului).
Punctul M (figura 3.3) aparţine planului P, deoarece este situat pe
dreapta D, conţinută de plan. Proiecţiile punctului sunt situate pe proiecţiile
de acelaşi nume ale dreptei ; m  d şi m  d  .

3.3. DREPTE PARTICULARE ALE PLANULUI

Dreptele particulare ale planului sunt drepte conţinute de plan dar care
au o poziţie particulară faţă de planele de proiecţie.

3.3.1. Drepte conţinute în plan şi paralele cu unul din planele de

proiecţie
 Dreapta de nivel sau orizontala unui plan se numeşte dreapta
conţinută de plan, paralelă cu planul orizontal de proiecţie (figura 3.4).
Proiecţia orizontală d este paralelă cu urma orizontală P, iar proiecţia
verticală d', paralelă cu Ox.
 Dreapta de front sau frontala unui plan se numeşte dreapta conţinută
de plan, paralelă cu planul vertical de proiecţie (figura 3.5).

33
 Proiecţia orizontală d este paralelă cu axa Ox, iar proiecţia verticală
este paralelă cu urma verticală P  .
 Dreapta de profil a unui plan se numeşte dreapta conţinută de plan,
paralelă cu planul lateral (figura 3.6).
Proiecţia laterală d  este paralelă cu urma laterală P  , proiecţia
orizontală d este paralelă cu axa Oy iar proiecţia verticală d  este paralelă
cu axa Oz.

Figura 3.4

Figura 3.5

34
 a. b.
Figura 3.6

3.3.2. Dreapta de cea mai mare pantă faţă de unul din planele de
proiecţie
 Linia de cea mai mare pantă a unui plan, în raport cu planul
orizontal de proiecţie, se numeşte dreapta conţinută de plan, perpendiculară
pe urma orizontală şi pe dreptele de nivel ale planului (figura 3.7). Conform
teoremei celor trei perpendiculare, proiecţia orizontală a liniei de cea mai
mare pantă faţă de planul orizontal este perpendiculară pe urma orizontală a
planului.
Linia de cea mai mare pantă redă valoarea unghiului diedru format de
plan cu planul respectiv de proiecţie (în figura 3.7 unghiul format de plan cu
planul orizontal).
O dreaptă de cea mai mare pantă determină singură planul.
Generalizând, dreapta de cea mai mare pantă (d.c.m.m.p) faţă de unul
din planele de proiecţie este dreapta conţinută de plan care este
perpendiculară pe urma respectivă a planului.
În epură, dreapta de cea mai mare pantă a unui plan faţă de unul din
planele de proiecţie are proiecţia pe acel plan perpendiculară pe urma de
acelaşi nume a planului.

35
 a. b.
Figura 3.7

3.4. POZIŢIA PLANELOR FAŢĂ DE PLANELE DE

PROIECŢIE

3.4.1. Plane paralele cu planele de proiecţie

 Planul de nivel este paralel cu planul orizontal de proiecţie (figura

3.8). Are urma verticală paralelă cu axa Ox, iar urma laterală paralelă cu axa
Oy. Orice figură plană conţinută în planul de nivel se proiectează în
adevărata mărime pe planul orizontal şi ca un segment pe urma verticală şi
laterală.

 Planul de front este paralel cu planul vertical de proiecţie (figura

3.9).

 Planul de profil este paralel cu planul lateral de proiecţie (figura

3.10).

36
Figura 3.8

Figura 6.8.

Figura 3.9

Figura 3.10

37
 3.4.2. Plane perpendiculare pe planele de proiecţie

 Planul vertical sau proiectant pe planul orizontal de proiecţie

(figura 3.11).

Urma verticală P  este perpendiculară pe axa Ox, iar urma laterală P  ,

perpendiculară pe axa Oy.
În epură urma orizontală P, face un unghi  cu axa Oy egal cu unghiul
diedru dintre planul P  şi planul lateral de proiecţie W  şi un unghi  cu
axa Ox egal cu unghiul diedru dintre planul P  şi planul vertical de
proiecţie V  .
Un punct M m, m, m, , conţinut de planul P  , proiectant pe planul
orizontal, are proiecţia orizontală m, situată pe urma orizontală P a planului.

Figura 3.11

 Planul de capăt sau proiectant pe planul vertical este perpendicular

pe planul vertical de proiecţie (figura 3.12).

În epură, urma verticală P  , face un unghi  cu axa Ox egal cu

unghiul diedru dintre planul P  şi planul orizontal de proiecţie H  .

38
 Figura 3.12

 Planul perpendicular pe planul lateral de proiecţie

Planul perpendicular pe planul lateral de proiecţie P  poate fi:
- plan paralel cu axa Ox;
- plan ce trece prin axa Ox.

 Planul paralel cu axa Ox este perpendicular pe planul lateral de

proiecţie (figura 3.13).
În epură, urma verticală P  şi orizontală P sunt paralele cu axa Ox, iar
urma laterală P  face un unghi  cu axa Oy1 egal cu unghiul diedru dintre
planul P  şi planul orizontal de proiecţie H  şi un unghi  cu axa Oz egal
cu unghiul diedru dintre planul P  şi planul vertical de proiecţie V  .

 Planul care trece prin axa Ox se mai numeşte şi plan axial şi este
perpendicular pe planul lateral (figura 3.14).

39
 Figura 3.13

z
V z
W

P 
m P 
P m
M m  m

P  P
O P  P
x O
x y1

m m

H
y y

Figura 3.14

3.4.3. Poziţiile relative a două plane

Două plane pot fi paralele sau concurente
 Plane paralele. Două plane paralele au urmele de acelaşi nume
paralele între ele (figura 3.15). Această reprezentare se bazează pe
urrmătoarea teoremă: două plane paralele se intersectează cu un al treilea,
după două drepte paralele.
 Plane concurente. Două plane concurente se intersectează după o
dreaptă. Planele concurente se pot întâlni sub un unghi oarecare sau pot fi
perpendiculare.

40
 Pentru a determina dreapta de intersecţie a două plane, se stabilesc
două puncte comune celor două plane (figura 3.16) sau un punct comun şi
direcţia (poziţia) dreptei de intersecţie (figura 3.17).
În figura 3.16, se determină dreapta de intersecţie a planelor P  şi
Q , stabilind două puncte comune celor două plane. Planele P şi Q fiind
reprezentate prin urme, punctele comune sunt situate la intersecţia urmelor
de acelaşi nume ale planelor. La intersecţia urmelor orizontale ale planelor,
rezultă un punct comun H h, h iar la intersecţia urmelor verticale ale
planelor al doilea punct comun V v, v . Pentru dreapta de intersecţie a celor
două plane, punctele H şi V reprezintă urmele dreptei.

Figura 3.15

Figura 3.16

41
 Figura 3.17.

În figura 3.17, planele P  şi Q  sunt perpendiculare pe planul

orizontal de proiecţie, deci şi dreapta lor de intersecţie va fi perpendiculară
pe planul orizontal. La intersecţia urmelor orizontale ale planelor, rezultă un
punct comun, care corespunde cu urma orizontală şi cu proiecţia orizontală
a dreptei, dreapta de intersecţie fiind o verticală.
 Plane perpendiculare. Un plan este perpendicular pe alt plan, dacă
va conţine o dreaptă perpendiculară pe acel plan.

3.4.4. Poziţiile dreptei faţă de un plan

 Dreapta paralelă cu un plan. O dreaptă este paralelă cu un plan,
dacă este paralelă cu o dreaptă conţinută de acel plan (figura 3.18). Dreapta
D1 este paralelă cu planul P  , deoarece este paralelă cu dreapta D,
conţinută de planul P  .

Figura 3.18
42
  Dreapta concurentă cu un plan. Pentru a determina punctul de
intersccţie dintre dreapta D şi planul P  (figura 3.19), se execută
următoarele construcţii:
- se duce prin dreapta D un plan auxiliar Q  , D Q ;
- se determină dreapta de intersecţie  , dintre cele două plane P 
şi Q  , P   Q    ;
- se stabileşte punctul de intersecţie I, dintre dreapta dată D şi dreapta
de intersecţie  , care reprezintă punctul de intersecţie dintre dreaptă şi plan,
D    I  D  P .
În exemplul din figura 3.19, b şi 3.19, c, s-a utilizat ca plan auxiliar
care conţine dreapta D , un plan vertical, iar în figura 3.19, d, un plan de
capăt.

 Dreaptă perpendiculară pe un plan. O dreaptă perpendiculară pe un

plan are proiecţiile perpendiculare pe urmele de acelaşi nume ale planului.
Se consideră dreapta D , perpendiculară pe planul P  , pe care-l
intersectează în punctul I (figura 3.20). Prin punctul de intersecţie I, se
consideră D1, ca dreaptă de nivel a planului.

a b c d
Figura 3.19

43
 a. b.
Figura 3.20

Dreapta D va fi perpendiculară şi pe dreapta D1. Conform teoremei

unghiului drept, cele două drepte vor avea proiecţiile orizontale d şi d1,
perpendiculare între ele. Proiecţia orizontală d1 fiind paralelă cu urma
orizoutală a planului, rezultă că proiecţia orizontală d va fi perpendiculară
pe urma orizontală P, a planului. Dacă prin punctul I se consideră şi o
frontală a planului, rezultă că proiecţia verticală d' va fi perpendiculară pe
urma verticală P  (figura 3.20, b).

44
 5. REPREZENTAREA CORPURILOR GEOMETRICE

5.1. REPREZENTAREA POLIEDRELOR

Se numeşte poliedru corpul geometric mărginit de poligoane cu un
anumit număr de laturi, denumite feţe. Intersecţia a două feţe este un
segment de dreaptă denumit muchie. Intersecţia a trei sau mai multe muchii
se numeşte vârf.
Reprezentarea corpurilor geometrice se realizează, în general prin
proiectarea elementelor caracteristice. Pentru reprezentarea unui poliedru, se
proiectează, în general, vârfurile, muchiile şi feţele care delimitează
poliedrul respectiv (figura 5.1).
Poliedrele se reprezintă în epură prin contur aparent. Conturul aparent
este determinat de intersecţia dintre suprafaţa prismatică generată de
proiectantele tangente la corp şi planul de proiecţie. Deci, conturul aparent
reprezintă poligonul care cuprinde în interiorul său proiecţiile tuturor
punctelor din interiorul poliedrului. În interiorul conturului aparent apar
proiecţiile muchilor.
Poligonul acc1b1a1a din figura 5.1, b se numeşte conturul aparent
orizontal, iar poligonul aa1 c1 ca , conturul aparent vertical. Linia mixtă
scads din figura 5.4, a se numeşte conturul aparent orizontal al conului.
Dacă se consideră corpurile geometrice ca fiind netransparente, atunci,
în fiecare proiecţie, o serie de elemente vor fi vizibile şi se trasează cu linie
continuă groasă, iar altele vor fi acoperite şi se trasează cu linie întreruptă
subţire.
Determinarea vizibilităţii pentru fiecare proiecţie se realizează, în
general, folosind următoarele reguli:
- conturul aparent al fiecărei proiecţii este întotdeauna vizibil şi separă
partea vizibilă de partea invizibilă ;
- dacă două muchii din feţe diferite nu sunt concurente în spaţiu, iar în
epură se intersectează, atunci una este vizibilă şi cealaltă invizibilă;
- muchiile care pleacă dintr-un punct proiectat în interiorul conturului
aparent sunt toate vizibile, dacă punctul este vizibil, sau toate invizibile,
dacă punctul este invizibil;
- dacă două feţe se intersectează după o muchie ce face parte din
conturul aparent, una este vizibilă, iar cealaltă invizibilă;
- dacă două puncte au aceeaşi proiecţie orizontală, este vizibil punctul
cu cota cea mai mare;

53
 - dacă două puncte au aceeaşi proiecţie verticală, este vizibil punctul
cu depărtarea cea mai mare;
- dacă două puncte au aceeaşi proiecţie laterală, este vizibil punctul cu
abscisa cea mai mare.
Aşa, de exemplu, în figura 5.1 se consideră prisma triunghiulară având
baza ABC, situată în planul orizontal, şi baza A1B1C1 . Se proiectează
vârfurile prismei pe cele două plane de proiecţie şi prin unirea proiecţiilor
de acelaşi nume ale vârfurilor se obţin proiecţiile prismei. n 

a. b.
Figura 5.1

În figura 5.2 a, este reprezentată piramida VMNP ( vmnp, v mnp  )

care are baza MNP ( mnp, mnp  ) situată într-un plan oarecare şi vârful în V
( v, v  ), iar în figura 5.2 b , piramida SABC ( sabc, s a bc  ) care are baza
ABC ( abc, a bc  ) situată în planul H  şi vârful în S ( s, s  ). Un punct este
situat pe o faţă a unei piramide când este situat pe odreaptă conţinută în
planul feţei respective:
M 1 (m1 , m1 )  VMN ,
 
deoarece M 1  VT  VMN ;  
m1  tv; m1  t v (figura 5.2 a);

54
M 2 (m2 , m2 )  SAB ,
 
deoarece M 2  SD  SAB ;  
m2  sd ; m2  s d  (figura 5.2, b).

Figura 5.2

5.2. REPREZENTAREA CONULUI ŞI CILINDRULUI

5.2.1. Reprezentarea conului.

Conul este corpul geometric format dintr-o suprafaţă conică mărginită
de o suprafaţă plană, al cărui contur formează
directoarea, care este o curbă plană. În aplicaţiile
tehnice se utilizează conul de revoluţie (figura. 5.3),
generat de dreapta (G), ce se roteşte în jurul axei
(I), cu care este concurentă în S, vârful conului.
Curba directoare este un cerc cu centrul în  ,
numit baza conului. Conul este drept când S este
perpendiculară pe planul bazei; în celelalte cazuri
conurile sunt înclinate (oblice). Baza conului poate
fi situată în unul dintre planele de proiecţie sau într-
un plan oarecare. Când baza este situată în [H]
Figura 5.3 (figura 5.4, a), se proiectează în adevărata mărime
în proiecţie orizontală, un cerc cu centrul în  , iar

55
când baza este situată într-un plan oarecare (figura 5.4, b), se proiectează în
elipse pe [H] şi [V]. Pentru reprezentare se duc tangente din vârful S (s, s')
la proiecţiile bazei. În ceea ce priveşte vizibilitatea, se aplică aceleaşi reguli
de la poliedre, asimilându-se generatoarele cu muchiile unei piramide. Un
punct M care aparţine suprafeţei conului se găseşte situat pe o generatoare a
 
sa: M m, m  SE ; m  se; m  s e ( figura 5.4, a);
M m, m  VA ; m  va; m  v a  ;(figura 5.4, b)

Figura 5.4

5.2.2. Reprezentarea cilindrului

Cilindrul este corpul geometric format dintr-o
suprafaţă cilindrică mărginită de două suprafeţe plane,
numite bazele cilindrului. În aplicaţiile tehnice se
utilizează cilindrul de revoluţie (figura 5.5), generat
de dreapta (G), ce se roteşte în jurul axei (I), de baze
cercurile cu centrele în 1 şi  2 , situate în plane
paralele. Cilindrul este drept când generatoarea este
perpendiculară pe baze; în celelalte cazuri cilindrii
sunt înclinaţi (oblici). Bazele cilindrului pot fi situate
într-un plan de proiecţie şi un plan paralel cu planul de
proiecţie respectiv sau în plane paralele oarecare.
Figura 5.5 Când o bază este situată în [H] şi cealaltă într-un plan

56
de nivel (figura 5.6, a), bazele se proiectează cercuri în proiecţie orizontală,
iar când bazele sunt conţinute în plane paralele oarecare (figura 5.6, b), se
proiectează elipse pe [H] şi [V]. Pentru reprezentare se duc tangentele
exterioare la baze în cele două proiecţii. În ceea ce priveşte vizibilitatea, se
aplică aceleaşi reguli de la poliedre, asimilându-se generatoarele
reprezentate cu muchiile unei prisme. Un punct N care aparţine suprafeţei
cilindrului se găseşte situat pe o generatoare a sa:
 
N  G ; N n, n  EE1 ; n  ee1; n  ee1 (figura 5.6, a)
 
N n, n  AB ; n  ab; n  a b (figura 5.6, b)

Figura 5.6

57
 6. SECŢIUNI PLANE ÎN CORPURI GEOMETRICE

6.1. SECŢIUNI PLANE ÎN POLIEDRE

Secţiunea plană într-un poliedru este întotdeauna un poligon, convex

sau concav , după tipul poliedrului secţionat. Problema secţionării cu un
plan se reduce la una din construcţiile cunoscute: intersecţia unei drepte cu
un plan) (muchia poliedrului şi planul de secţiune), obţinându-se vârfurile
poligonului de secţiune, sau intersecţia a două plane (planul unei feţe a
poliedrului şi planul de secţiune), obţinânau-se laturile poligonului de
secţiune.

6.1.1. Determinarea poligonului de secţiune prin obţinerea

vârfurilor

În cazul unei piramide SABC secţionate cu planul P  (figura 6.1) se

utilizează plane proiectante care conţin muchiile piramidei.
Se procedează astfel:
- prin muchia poliedrului se construieşte un plan ajutător, în poziţie
particulară (perpendicular pe un plan de proiecţie) sau un plan oarecare
determinat de muchie şi vârful piramidei sau muchie şi o dreaptă paralelă cu
ea.
- se determină dreapta de intersecţie dintre planul ajutător şi planul
secant
- se determină punctul de intersecţie dintre dreapta obţinută şi muchie.

În cazul unei prisme ABCDEF secţionate cu planul [P] (figura 6.2) se

aleg de asemenea plane proiectante care conţin muchiile şi se determină
punctele de intersecţie dintre muchiile prismei şi planul [P], care sunt
vârfurile poligonului de secţiune.

59
60
 6.1.2. Determinarea poligonului de secţiune prin obţinerea
laturilor
a. Pe figura 6.3 sunt date prisma dreptunghiulară ABCDD1A1B1C1 şi
planul secant P  prin urme.
Feţele laterale ale acestei prisme, fiind proiectante faţă de planul
orizontal de proiecţie, planele ajutătoare pot fi luate chiar prin ele, aşa cum
se văd pe figură planele Q  şi R  . Din intersecţiile acestora cu planul P 
rezultă laturile (  ,    ) şi (  ,    ) ale poligonului de secţiune. În acest
caz suprafeţele laterale ale prismei fiind două câte două paralele, secţiunea
plană va fi un paralelogram. În consecinţă în proiecţie verticală, prin vârful
  se duce paralela la    iar prin   se duce paralelă la    , intersecţia
acestora fiind pe muchia CC1 şi dând, în proiecţie verticală, al patrulea vârf
 .
b. În figura 6.4 se arată modul de lucru cu această metodă în cazul în
care feţele poliedrului nu sunt proiectante.
Fie piramida SABC(sabc, s'a'b'c') a cărei secţiune cu planul P  , dat
prin urme, trebuie determinată. Se caută dreapta de intersecţie a unei feţe
laterale cu planul P  , de exemplu faţa SAC. Planul acestei feţe are punctul
M(m, m') comun cu planul P  ( M  m  P ac ). Pentru găsirea unui al
doilea punct comun se poate folosi un plan de nivel H1 care este intersectat
de celelalte două după orizontalele Gg , g  şi G1 g1, g1  , a căror intersecţie
determină al doilea punct K(k, k') al dreptei de intersecţie a planelor SAC 
şi P  . Din dreapta MK mk , mk  se reţine segmentul (  ,    ), care este
latura poligonului de secţiune cuprinsă între muchiile SA şi SC.
Pentru a găsi o altă latură a poligonului de secţiune se caută dreapta de
intersecţie a altei feţe (faţa vecină cu prima) cu planul P  , de exemplu faţa
SBC. Această faţă are deja punctul (  ,   ) care aparţine şi planului P  , un
al doilea punct fiind punctul M 1 m1 , m1  de intersecţie a urmelor orizontale
( M 1  m1  P bc ). Din dreapta respectivă se reţine segmentul (  ,    ),
cuprins între muchiile SC şi SB. Unind apoi punctele (  ,   ) şi (  ,   ) se
trasează şi ultima latură a triunghiului de secţiune.

61
 Figura 6.3 Figura 6.4

6.1.3. Determinarea adevăratei mărimi a poligonului de secţiune

Se determină prin rabaterea poligonului de secţiune peste unul dintre
planele de proiecţie. În figura 6.5 , se poate rabate urma verticală P  peste
H   P0 (figura 6.6), determinându-se adevărata mărime M0N0R0 a
secţiunii MNR.

6.1.4. Secţionarea poliedrelor cu plane proiectante

În acest caz una dintre proiecţiile poligonului de secţiune este
proiectată complet deformat pe planul de proiecţie pe care este
perpendicular planul de secţiune, iar cealaltă proiecţie se determină cu linii
de ordine.
Când planul este de capăt, piramida VMNR  S   ABC abc, a bc
(figura 6.7,a) şi prisma ABCA1B1C1  S   MNPmnp, mnp  (figura 9.8,
a), iar când planul este vertical, piramida VMNR  T   ABC abc, a bc
(figura 6.7, b) şi prisma ABCA1B1C1  T   MNPmnp, mnp 

62
Figura 6.5

Figura 6.6

63
a. b.
Figura 6.7

a. b.
Figura 6.8

64
 6.2. SECŢIUNI PLANE ÎN CONURI ŞI CILINDRI
Secţiunea plană într-un con este triunghiulară când planul de secţiune
P conţine vârful S şi centrul  al bazei (figura 6.9,a), este un cerc când
planul de secţiune P  este paralel cu planul în care este conţinută baza
conului (figura 6.9, b), este o elipsă când planul de secţiune [P] este înclinat
faţă de planul bazei (figura 6.9, c) este o parabolă când planul de secţiune
[P] intersectează planul bazei şi nu trece prin vârful S şi este paralel cu o
generatoare (figura 6.9, d) sau este un arc de hiperbolă când planul de
secţiune este paralel cu axa conului şi nu trece prin vârful acestuia
În cazul secţiunilor într-un cilindru, secţiunea este un paralelogram
când planul de secţiune [P] este paralel cu direcţiile generatoarelor (figura
6.10, a), este un cerc când planul de secţiune [P] este paralel cu planul bazei
(figura 6.10, b), este o elipsă când planul de secţiune [P] este înclinat faţă de
planul bazei (figura 6.10, c), sau o porţiune de elipsă când planul de secţiune
[P] intersectează una dintre baze şi formează cu planul acesteia un unghi
diferit de 90°(figura 6.10, d).

a. b. c. d.
Figura 6.9

65
 a. b. c. d.
Figura 6.10

6.2.1. Determinarea secţiunii plane în conuri şi cilindri

Se face similar ca la poliedre, asimilându-se generatoarele cu muchiile
poliedrelor. Se vor utiliza întotdeauna generatoarele conturului aparent, atât
din proiecţie orizontală, cât şi din
proiecţie verticală, pentru delimitarea
corectă a secţiunii. În cazul conului
circular drept cu vârful în S s, s  şi
baza un cerc cu centrul în
 ,    H  (figura 6.11),
secţiunea făcută cu planul de capăt
PP, P are proiecţia verticală 51 ,
complet deformată. Cu linii de ordine
se determină, pe cercul rezultat prin
intersecţia cu planul de nivel N N  ,
proiecţiile 3 şi 4, pe generatoarea sa
proiecţia 5 şi pe conturul bazei
proiecţiile 1 şi 2. S-a determinat
secţiunea 1245312453, 1 2453 ,
care se trasează în funcţie de
Figura 6.11 vizibilitatea punctelor care o definesc.

66
 Figura 6.12

În cazul unui cilindru circular drept cu baza în planul [V], secţionat de

un plan oarecare PP, P (figura 6.12), secţiunea este în proiecţie verticală
un cerc confundat cu proiecţia verticală a cilindrului. Se utilizează planele
de nivel N1 N1  şi N 2N 2  care intersectează P  după orizontalele
D1 d1 , d1  şi respectiv, D2d 2 , d 2  .
Se determină secţiunea plană 13421342, 1 342 , care se trasează
ţinând seama de vizibilitate.
Pentru secţionarea conului cu vârful în S (s, s') şi baza un cerc conţinut
în [H] cu planul oarecare PP, P (figura 6.13) se utilizează planele
auxiliare, de capăt P1 , P2 , P3  şi P4  care conţin generatoarele necesare
construcţiei şi se determină secţiunea 124653124653,1 24653 .

67
 Figura 6.13

6.2.2. Determinarea adevăratei mărimi a secţiunii plane în conuri

şi cilindri
Se face prin rabaterea punctelor care determină secţiunea peste unul
dintre planele de proiecţie şi trasarea apoi a adevăratei mărimi a secţiunii. În
cazul secţiunii conului cu vârful în S (s, s') şi baza un cerc cu centrul în
,   cu planul de capăt PP, P (figura 6.14) se determină secţiunea
1234567 1234567,1 234567 şi, prin rabatere pe H  , se determină

68
adevărata sa mărime 10 2 0 30 4 0 50 6 0 7 0 .

Figura 6.14

69