VERDELE

Verdele reprezintă natura, primăvara, echilibrul, renaşterea, reînnoirea şi revitalizarea. Este un simbol al
prospeţimii, sănătăţii, armoniei, prosperităţii, progresului, evoluţiei, fertilităţii, dezvoltării, speranţei şi
siguranţei.

Din perspectivă psihologică, această culoare sprijină instaurarea unui echilibru emoţional, a unuia dintre
minte şi inimă. Verdele ne infuzează capacitatea de a ne iubi şi a ne îngriji de noi înşine, ne inspiră pace,
bună înţelegere cu semenii noştri. El ne revitalizează atunci când suntem secătuiţi nu numai din punct
de vedere mental şi emoţional, ci şi fizic.

Echidistant între albastrul ceresc și roșul infernal , două culori absolute și inaccesibile, verdele, valoarea
medie, mediatoare între cald și rece, sus și jos, este o culoare liniștitoare, răcoritoare, umană. Verdele
este culoarea apei așa cum roșul este culoarea focului, și de aceea omul a simțit dintotdeauna, instinctiv,
raporturile dintre aceste două culori ca fiind analoage cu cele dintre esența și existența lui. Este culoarea
nemuririi. Roșu și verde, în gândirea chinezească sunt yin și yang primul impulsiv, centrifug și roșu, al
doilea reflexiv, centrifug și verde, echilibrul dintre ei constituind secretul echilibrului dintre om și natură.

Se spune că dăruieşte speranţă într-o mai mare măsură decât orice altă culoare. În acelaşi timp, verdele
implică o desluşire clară între bine şi rău, o judecată sănătoasă. El este specific oamenilor care vor să fie
în mijlocul naturii, în grădină sau în sânul familiei, şi care sunt înclinaţi, de obicei, să fie gazde exemplare.
Câteodată, exprimă, totuşi, nepriceperea tinereţii, lipsa de experienţă.

ROȘU

Considerat preturindeni ca fiind simbolul fundamental al principiiului vital, cu forța puterea și strălucirea
lui, roșul deschis, culoarea a focului și a sângelui este diurn, masculine, tonic, îndemnând la acțiune și
aruncându-și strălucirea peste tot aidoma unui soare, cu o putere uriașă și de neînvins (împăratul Roș).
Roșul închis este, deopotrivă, nocturne, feminine, tainic și, la limită, centripet. El reprezintă nu expresia,
ci misterul vieții. (fata împăratului Roș).

Subiacent verdelui ce îmbracă Pământul sau cilorii negre a Vasului, acest roșu eminamente sacru și
secret este misterul vieții ascuns ăn străfundurile beznei și ale oceanelor primordiale, este culoarea
sufletului, a libidoului, a iubirii.

După cum se poate observa, acest roșu este matricial. El nu devine vizibil decât în cursul morții inițiatice,
când capătă o valoare sacramentală. Oceanele Purpurii ale grecilor și Marea Roșie țin de același
simbolism, ele reprezintă pântecele în care viața și moartea se transformă un a în cealaltă. Acest roșu
întunecat și centripet, inițiatic, îmbracă și un înțeles funerar ”culoarea purpurie”, spune Artemidor, ”se
leagă de moarte”. Căci aceasta este ambivalența culorii roșii a sângelui profund, ascuns el este condiția
vieții, vărsat, el înseamnă moarte.

POD

Simbolismul podului sau al punții, care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, este unul dintre cele
mai larg răspândite. Această trecere înseamnă și trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la
cea supraomenească, de la contingență la nemurire, ”de la lumea sensibilă la cea suprasensibilă”(R
Guenon). Podul se remarcă prin două elemente, simbolismul trecerii și caracterul adeseori primejdios al
acestei treceri, specifică oricărei călătorii inițiatice.
Demn de reținut este faptul ca titlul de pontifex, propriul împăraților romani de unde derivă cel de papă,
înseamnă constructor de poduri. Pontiful este deopotrivă constructorul și podul însuși, ca mediator între
cer și pământ.

Putem spune că podul simbolizează tranziția între două stări interioare, între două dorințe în conflict, el
poate indica ieșirea dintr-o situație conflictuală. Podul trebuie traversat, ocolirea trecerii nu rezolvă
nimic.

Legendele zugrăvesc, în orice caz, neliniștea pricinuită de o trecere anevoioasă printr-un loc primejdios și
întăresc simbolistica generală a podului și a semnificației lui onirice, o primejdie ce trebuie depășită, dar
și necesitatea de a face un pas important. Podul îl pune pe om într-o cale strâmtă, unde el întâlnește în
mod ineluctabil obligația de a alege, iar alegerea făcută îl va osândi sau îl va mântui.