CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI

SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-mail:

cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru,,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

ExpertGh.Șalaru expert Drepturile Omului,FORMATOR ,expert PNUD

Pregătit pentru editare august 2022

Influența stilului parental în formarea personalității copilului

AO,,OPORTUNITATE

V.Roropu ,specialist AO,,OPORTUNITATE

ADNOTARE
Mediul familial reprezintă în opinia noastră, unul dintre cei mai importanţi factori
ce- şi pun amprenta asupra formării şi evoluţiei copilului pe parcursul dezvoltării sale.
Numită nucleul de bază al societăţii, familia este locul în care copilul apare pe
lume, se dezvoltă şi se maturizează.
Multe opinii susţin că printre factorii cei mai predictori ce ţin de familie, cu rol în
declanşarea delincvenţei juvenile sau a tulburărilor de comportament, se numără:
criminalitatea parentală, abuzul sexual şi maltratarea maltratarea părinţilor, lipsa de
interes a părinţilor pentru activităţile şcolare ale copilului sau pentru petrecerea timpul
său liber.
Astfel, dacă copilaria se desfaşoară în cadrul unui climat familial saturat de
privaţiuni şi ostilităţi, de condiţii care privează copilul de afecţiune şi de satisfacerea
adecvată a dorinţelor şi aspiraţiilor lui fireşti, acesta ajunge să trăiască aşa numitul
conflict de adaptare, care se exprimă printr-o atitudine protestatară în faţa oricărei
rezistenţe, opoziţii sau interdicţii. ]
Neînţelegerile între părinţi pun în pericol sentimentul de securitate al copilului şi în
consecinţă armonia dezvoltării personalităţii sale. Matricea familială devine deci baza
formării personalităţii şi orice abdicare de la acest rol poate transforma copiii în “orfani de
parinţi”. [5 p. 24]
. Absenţa mediului familial. În cazul adolescentului orfani abandonat, care se află în
grija asistenţei publice, lipseşte însuşi mediul familial. Lipsa oricăror modele parentale şi a
identităţii copilului cu parinţii săi, pot duce la depersonalizarea şi de realizarea, ca punct de
plecare al obtuziei, indiferenţei, opoziţiei sau ostilităţii.
Din rîndul acestora se detaşează în primul rînd adolescentul agresiv, aflat în continuă
căutare de afectivitate, de înţelegere din partea celor din jur.
. Situaţia economico-socială a familiei poate condiţiona apariţia unor conflicte şi
tensiuni între părinţi pe de o parte şi între părinţi şi copii pe de altă parte, datorită fie unui
spaţiu locativ limitat, sau a unei gospodării şi administrări defectuoase a bugetului familial,
sau a unor condiţii igienice de trai necorespunzătoare.
Statistic, se constată apartenenţa tinerilor delincvenţi din familii prospere, în care se
întretin condiţii care duc la supradimensionarea trebuinţelor, pretenţiilor şi necesităţilor.
. Carenţele de ordin educativ joacă un rol deosebit în determinarea unor forme
comportamentale aberante, neadecvate.
Ele depind în mod direct de personalitatea părinţilor şi educatorilor. A. Berge
consemnează un numar destul de mare de defecte ale părinţilor, unele dintre ele capitale:
hiperprotectivism, narcisism; nervozitate; incapacitatea de a iubi, perfecţionalism, iar altele
de importanţă mai mică, secundare: lipsa de condescendenţă, lipsa de respect, oportunism.
[23p.35]
În devianta copilului se înregistrează o cauzalitate circulară în care, plecînd de la
climatul familial neadecvat se ajunge la eşecuri şcolare. Nemulţumirea de sine va duce la
indiferenţa faţă de lume şi inadaptare.
Cercetările arată că în familiile în care se utilizează violenţa fizică pentru educarea
copiilor, părinţii nu posedă alte modalităţi pentru a-şi exercita autoritatea, ei nereprezentând
un model educativ pentru propriii copii. Majoritatea părinţilor consideră că folosirea
pedepselor corporale este utilă în educarea copiilor.
Structura familiei reprezintă unul dintre factorii care îşi pune amprenta asupra
dezvoltării şi comportamentului copiilor. O familie monoparentală, constituită dintr-un singur
părinte şi copii, datorată divorţului, separării părinţilor, lipsei căsătoriei, determină frustrări
afective copiilor, care se pot materializa în comportamente nedorite.
Studiile de specialitate susţin că de multe ori conflictele dintre părinţi dinaintea
divorţului pot influenţa copilul în sensul apariţiei unui comportament agresiv şi violent. . [20
p. 21]
Responsabilitatea colectivă a părinţilor pentru educarea şi socializarea adolescentului,
dependentă de un context formativ global, sudează şi omogenizează diferitele funcţii ale
familiei, creând un adevărat „câmp de forţă” definit prin relaţii de autoritate, influenţă şi
control exercitat asupra comportamentelor. Posedând caracteristicile unei adevărate
comunităţi integrată societăţii mai largi, familia contribuie nemijlocit la modelarea şi
dezvoltarea personalităţii, permiţând internalizarea exigenţelor şi normelor morale. 
Există însă suficiente cazuri când aceste scopuri generoase ale familiei nu mai sunt
atinse, iar normalitatea vieţii familiale apare alterată. 
Înţeleasă şi concepută ca funcţionalitate integrală a familiei, normalitatea vieţii
familiale impune exercitarea adecvată a tuturor funcţiilor, rolurilor şi sarcinilor din cadrul
familie. Absenţa uneia dintre aceste funcţii, datorată unei organizări deficitare a structurii
familiei (dezorganizării ei), are o serie de implicaţii. [4 p. 14]
O familie „convulsivă” produce efecte deosebit de negative în planul relaţiilor sociale,
al personalităţii membrilor şi educaţiei descendenţilor, iar prin aparenţa sa de „onorabilitate”
sau „normalitate” împiedică de cele mai multe ori intervenţia activă a instituţiilor sociale de
ocrotire şi control social. Dintre cele mai penetrante şi persistente influenţe negative
exercitate asupra membrilor familiei sau asupra acesteia în ansamblu ei, o serie de studii
sociologice şi generalizări ale practicii judiciare relevă ca fiind mai importante următoarele: .
[12 p. 24]
 diminuarea şi obturarea crescândă a aportului social al grupului familial, însoţite de
scăderea marcată a creativităţii personale a membrilor săi; 
 micşorarea randamentului profesional şi a conduitei morale, restrângerea relaţiilor
între membrii şi neglijarea îndatoririlor de părinte; 
 manifestarea unor tulburări caracteriale şi afective, denaturarea unor stări şi
sentimente, cu impact asupra modificării personalităţii soţilor; 
 instaurarea unui climat tensional, lipsit de valenţe educaţionale pozitive, prin
defavorizarea unui mediu nociv, propice formării unor deprinderi negative în rândul
 copiilor, care, în mod progresiv, prin influenţele grupurilor stradale, devin tot mai
ancoraţi în acte de devianţă şcolară sau chiar infracţională. 
În raport cu această familie „deviantă”, aflată în pragul dezorganizării, exerciţiul
autorităţii trebuie să determine ca soţii să-ţi îndeplinească obligaţiile materiale şi morale
reciproce, iar în cazul în care au copii să încerce să evite şi să prevină orice prejudiciu care
poate fi adus acestora. . [5 p. 15]
Apare evident că asemenea familii nu-şi pot exercita funcţiile educative, iar în cadrul
lor tarele morale domină comportamentul membrilor care o compun. [2 p.10]
Cercetările au arătat că lipsa relaţiilor afective dintre părinţi şi tineri influenţează, în
cea mai mare măsură, formarea şi structurarea personalităţii tinerilor, lipsa lor, la fel ca şi
relaţiile conflictuale, conducând cel mai adesea la apariţia sentimentului de singurătate,
nelinişte sau „înstrăinare”, la scăderea toleranţei la frustraţie şi la creşterea predispoziţiilor
tânărului spre agresivitate
Lipsa de afecţiune părintească dă naştere sentimentului de nesiguranţă, în timp ce
atmosfera încărcată afectiv îl linişteşte, îi formează atitudinea de receptivitate faţă de viaţă şi
îi dă siguranţă în comportament.
Climatul afectiv din familie „ pune ordine” în concepţii, atitudini, conduită, ferindu- l
de inhibare prin „ metoda participării”. Această dimensiune a mediului familial este foarte
importantă deoarece adolescenţa este o perioadă dominată de o permanentă tensiune
emoţională care lucrează în toate substructurile motivaţionale.
Este cunoscut faptul că lipsa de afectivitate din partea lumii adulte, lipsa dialogului,
atitudinea dură, pot genera, la adolescenţi, retragerea în sine, stări anxioase, apariţia
complexului de inferioritate şi sentimentului de frustare, toate consecinţe negative asupra
conduitei: instabilitate, nonconformism, etc. [10 p. 20]
Deseori se observă o diminuare a autorităţii şi influenţei părinţilor. Relativ stabile
rămân doar relaţiile afectiv-simpatetice. În aceste condiţii dificile, părinţii trebuie să planifice
şi să gândească bine acţiunile lor educative.
Acţiunile educative familiale aplicate în adolescenţă necesită un efort şi competenţe
mai însemnate din partea părinţilor, spre a le imprima acestora flexibilitate, coerenţă, logică şi
argumentaţie adecvată.[15, p.14].
Cercetând această sferă, H. Stierlin a stabilit trei aspecte ale reprezentărilor şi
aşteptărilor părinţilor, care influenţează relaţia lor cu copiii şi conţinutul acţiunilor educative
familiale. Sigur, părinţii observă şi cunosc capacitatea copilului de a fi independent;
capacitatea de a stabili noi relaţii interpersonale şi capacitatea de a întreţine relaţii cu familia
după detaşarea de ea.
Analizând literatura de specialitate şi experienţa pedagogică, putem remarca
următorul moment: dacă părinţii îl consideră pe adolescent incapabil de autonomie, atunci ei
se opun şi încep a frâna procesul de detaşare a acestuia de familie pe diverse căi, iar acţiunile
educative devin coercitive, ceea ce provoacă un lanţ de conflicte interpersonale, fapt
menţionat de mai mulţi cercetători.
Situaţia dată nu explică, desigur, toate tipurile de dificultăţi care pot apărea în
aplicarea acţiunilor educative, în relaţiile adolescenţilor cu părinţii şi nu confirmă
inevitabilitatea divergenţelor în procesul autodeterminării adolescentului, dar constituie un
aspect important pentru înţelegerea mai profundă a strategiilor de optimizare a acestora.
În baza analizei aspectelor elucidate, conchidem că aceste tipuri de relaţii nu trebuie
numai păstrate, ci şi dezvoltate în cadrul acţiunilor educative familiale prin toate modalităţile
şi pe toate căile cunoscute în psihopedagogie.
Problema acţiunilor educative aplicate în adolescenţă nu poate fi reflectată obiectiv
fără a analiza un alt aspect important, coeziunea familiei.[20, p.18];
Stilul parental reprezintă o sursă importantă de agresivitate şi violenţă în
comportamentul copiilor, dacă întruneşte anumite caracteristici.
Este cunoscut faptul că un stil parental autoritar poate duce la comportamente
deviante ale copiilor, un stil educativ permisiv, de asemenea, iar un stil ce alternează
autoritarismul cu indiferenţa produce confuzie şi lipsa reperelor pentru copil, ceea ce
reprezintă un alt factor de risc.
Adultul tinde spre impunerea formelor de activitate dorite de el în comportamentul
copilului, indiferent de costurile personale suportate.
De fapt, părintele are rolul unui executant, deoarece de la el se aşteaptă însuşiri
adecvate, priceperi, precum şi cunoştinţe de specialitate aprofundate.
Pentru a obţine rezultate bune părintele ar trebui să adapteze sarcinile la posibilităţile
copilului, să-l motiveze pentru efort. Identificându-se cu modelul sarcină, părintele apreciază
singur comportamentul său în funcţie de eficienţa pe care o înregistrează.
Prin urmare, părinţii şi copiii se acceptă reciproc numai în măsura în care răspund
cerinţelor aşteptate. Astfel, apar suferinţe umane, ca urmare a perceperii iubirii condiţionate,
şi lipsa de orientare după motive, sentimente şi senzaţii reale.
BIBLIOGRAFIE
1. Allport, G. W, , Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti. 1991
2. Allan, J., Nairne, J., Majcher, J. A.. Violence Prevention. A Group Discussion Approach,
Ontario Institute for Studies in Education. 1996
3. Andreescu, A., Constantin, R., Condurache, C. (coord.) (). Repere teoretice şi practice în
consilierea şcolară, Editura Newline, Constanţa. 2009
4. Bunescu, Gheorghe, Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor. www.1educat.ro,
accesat iunie 2007.
5. Chelcea, S. .Comportamentul prosocial. În: A. Neculau (coord.) Psihologie socială,
Aspecte contemporane (pp.444-457). Iasi: Ed. Polirom. 1996
6. Mitrofan, L., Elemente de psihologie sociala, Bucuresti: Editura S.P.E.R. 2004
7. Moscovici, S., Psihologia sociala a relaţiilor cu celălalt, Iasi: Polirom1998
8. Munteanu Anca Psihologia copilului si a Bucureşti; Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti; 1998
9. Păunescu, C. Agresivitatea şi condiţia umană; Editura Tehnică, Bucureşti. 2001
10. Racu I. Psihologia conştiinţei de sine (studiu teoretico-experimental). Chişinău: Ed. UPS
„I. Creangă”, 2005. 233 p.
11. .Racu I. ş.a. Psihologia dezvoltării şi psihologia pedagogică. Chişinău: Univers
pedagogic, 2007. 160 p
12. Verza, E., Verza, F. . Psihologia vârstelor; Editura Pro Humanitate, Bucureşti,2004