Sunteți pe pagina 1din 4

Titlu/ Acronim EDUCAȚIE TIMPURIE/ ET

Descriere generală Misiune: Programul de studii masterale ”EDUCAȚIE TIMPURIE” al


(max. 150 cuvinte) Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din
București îşi propun să formeze cadre didactice specializate în domeniul
pedagogiei învăţământului preşcolar, al educației anteprescolare și al
didacticilor disciplinare şi interdisciplinare care să manifeste capacități și
competențe generale.
Obiective:
● Să dezvolte competențe de cunoaștere și înțelegere a realităților
educaționale și tendințelor de dezvoltare în educația timpurie, cu accent pe
învățământul preșcolar și educație antepreșcolară;
● Să faciliteze competențe de explicare și interpretare a schimbărilor atât în
plan teoretic, dar și în plan practic- aplicativ;
● Să dezvolte competențe de aplicare în practica educațională a achizițiilor din
planul teoriei, dar și a experiențelor practice inovative la nivel național și european;
● Să formeze competențe de organizare și asigurarea calității în instituțiile de
educație timpurie;
● Să dezvolte atitudini și valori care să amplifice bunele practici, să asigure
progresul în carieră didactică, să valorifice la nivel maximal potențialu
biopsihosociopedagogic al copiilor de vârsta mică în contextul societătii actuale;

Mai multe detalii cu privire la admiterea în cadrul acestui program pot fi regăsite la
adresa:
Admitere https://fpse.unibuc.ro/admitere/studii-de-master/prezentare/28-masterat/174-
master-educatie-timpurie

Cursuri Planul cadru


https://fpse.unibuc.ro/images/planinvatamant/2020-
2021/Master/SE/3.EDUCATIE%20TIMPURIE%202020-2021.pdf

Profesori Prof. univ. dr. Ecaterina Vrăsmaș; conf. univ. dr. Laura Ciolan; conf. univ. dr.
Antoaneta-Firuţa Tacea, prof. univ. dr. Florin Verza, prof. univ. dr. Marin Manolescu;
Prof. Univ. dr. Georgeta Pânișoară, lect. univ. dr. Cristi Bucur , conf. univ. dr. Diana
Csorba, Dr. Medic. Sorin Crăciun, lect. univ. dr. Camelia Rădulescu, Prof. grad I Dr.
Georgeta Iordache
Parteneri Masterul oferă câmp de demonstrare și observare prin aplicațiile practicii derulate la
creșe, grădinițe și maternități. Masteranzii beneficiază, în mod special, de Centrul de
practică de la RODACIE, creșa româno-daneză, un model de intervenție integrată
asupra copilului mic, de colaborare cu familia și de implicare a comunității; de
Institutul pentru Dezvoltarea Copilului; colaborarea cu Spitalul Dr. I. Cantacuzino –
secția de neonatologie.
Perspective în Absolvenţii masterului de EDUCAȚIE TIMPURIE vor putea profesa în domeniile şi
carieră/ Debuşee organizaţiile care au în vedere: asistenţa şi protecţia copilului, educaţie, structuri ale
profesionale sănătăţii care au în grijă copiii mici,creşe, grădiniţe, maternităţi, centre de plasament,
(max. 100 cuvinte) centre de zi pentru copii cu dizabilităţi, sau cu CES organizate pe lângă primării sau
private, asociaţii neguvernamentale care dezvoltă programe de stimulare pentru copiii
mici, organizaţii şi structuri de formare pentru profesioniştii din educaţia timpurie,
comisii de evaluare a copilului şi de încadrare în grad de dizabilitate-handicap,
programe pentru formarea părinţilor din protecţia copilului, sănătate sau educaţie,
programe interdepartamentale pentru formarea profesioniştilor în educaţia timpurie,
structuri de decizie în politicile privitor la educaţia timpurie sau intervenţie timpurie.
Testimoniale “ Din experiența mea de profesor pentru învățământul preșcolar îți pot garanta că în
absolvenți cadrul acestui master îți vei putea șlefui metodele de predare și evaluare, vei
(max.250-300 de descoperi tehnici inovative cu care să creionezi activitățile preșcolarilor de vârstă
cuvinte) timpurie și te vei regăsi pe tine în cea mai bună variantă a ta. Nu ezita! E șansa ta
să fii împlinit!” ( Tania Colniceanu)
“Eu sunt Mariana, iar programul de master EDUCAȚIE TIMPURIE formează
reali specialiști în educație, căci aici întâlnești oameni pozitivi, cu dăruire, ce îți vor
fi alături în călătoria aceasta atât de frumoasă.”( Anghel Mariana)
“Aici înveți să fii tu însuți și să faci ceea ce-ți place...să gândești și să te exprimi
liber, în fața tuturor! Aici capeți încredere în propriile forțe și devii un profesionist
în educație.”( Naftan Anamaria)
“Ca absolvent al acestui master, am beneficiat de oportunități unice, întrucât am
avut ocazia să colaborez cu cadre didactice bine formate, cu o mentalitate ce îți
oferă posibilitatea de a te forma practic, teoretic și spiritual. Aici m-am simțit ca
într-o familie și rămân cu gândul la cât de puțin ne este necesar pentru a trăi
experiențe fascinante.”(Chiriac Daniela)
“ Pentru că am așteptat doi ani în care m-am documentat și în cele din urmă am
ales cel mai bun program în acest domeniu. Pentru că aleg întotdeauna cea mai
bună variantă atunci când este vorba despre educația mea, însă nu este nevoie ca tu
să aștepți atât pentru a beneficia de acest program de master...e chiar aici și este o
bucurie.”( Purice Mirela)
Testimonial “ Eu sunt Laura-profa și răspund provocării colegilor mei de a duce mai departe
coordonator de invitația către voi, către cei interesați de programul de studii masterale Educație
program timpurie. Vă îndemnăm să vă alăturați comunității noastre educaționale, în care veți
(max. 150 de cuvinte) regăsi entuziasmul, experimentarea, știința și arta educației , toate îmbinate într-o
modalitate în care răspunde fiecărei nevoi pe care o aduc cei care participă la
experiențe inedite de viață și profesionale în cadrul acestui program.”(Conf.Univ.
dr. Laura Ciolan)
Link - pagină de Pagină facebook
facebook/ site/ profil https://www.facebook.com/Master-Educatie-Timpurie-FPSE-411651322775405
de instagram etc. Pagină Instagram
https://www.instagram.com/invites/contact/?i=1d0ivxm9wlzif&utm_content=l
zff7n6
Persoană de contact Conf. Univ. dr. Laura Ciolan
Adresă mail: laura.ciolan@fpse.unibuc.ro
Title / Acronym EARLY EDUCATION / EE

General Description Mission: Through this programme, the main goal that the Departments of
(max. 150 words) the Faculty of Psychology and Educational Sciences at the University of
Bucharest have is to form specialized teaching staff within the fields of
preschool teaching, early childhood education and disciplinary and
interdisciplinary didactics that demonstrate the acquisition of general
teaching skills and competence.
Objectives:
● Acquiring the ability to experience and understand the educational context
and the development tendencies in early education, with a focus on preschool
teaching and early childhood education
● Facilitating the skills to explain and interpret the changes that occur in both
theoretical and practical approaches;
● Developing the competence to apply the theoretical framework within the
educational process, together with the innovative practices that may occur both a
national and international levels;
● Forming those competences that are vital for organising and ensuring quality
educational services in various institutions;
● Providing values and attitudes that encourage best practices solutions and
ensure progress throughout the teaching career; maximising the biological
psychological, sociological and learning potential of young children in the context o
today’s society;

Further details regarding the admission process can be found at the following
address :
Admission https://fpse.unibuc.ro/admitere/studii-de-master/prezentare/28-masterat/174-
master-educatie-timpurie

Courses Framework
https://fpse.unibuc.ro/images/planinvatamant/2020-
2021/Master/SE/3.EDUCATIE%20TIMPURIE%202020-2021.pdf

Professors Professor Ecaterina Vrăsmaș, PhD; Associate Proffessor Laura Ciolan, PhD; Associate
Professor Antoaneta-Firuţa Tacea, PhD; Professor Florin Verza, PhD; Professor Marin
Manolescu, PhD; Professor Georgeta Pânișoară, PhD; Lecturer Cristi Bucur, PhD;
Reader Diana Csorba, PhD, Sorin Crăciun, M.D.; Lecturer Camelia Rădulescu, PhD.;
Professor I Georgeta Iordache, PhD.
Partners The Master’s Programme offers a wide range of practical courses, demonstrations and
observations held at day nurseries, kindergartens and maternity homes. Students in the
programme are granted access to the RODACIE Practice Centre, to the Danish-
Romanian Day Nursery (which represents a model of integrated education for young
children, of family collaboration and community involvement) and to the Institute for
Child Development; we also provide collaborations with “Doctor I. Cantacuzino”
Hospital – neonatology ward
Career Perspectives/ Graduates from the Early Education Master’s Programme will be able to build up
Professional and advance in their career within the fields and organisations that offer child care
Outcomes and support, education or healthcare services that are targeted at young children,
(max. 100 cuvinte) day nurseries, kindergartens, maternity homes, foster homes, day care units for
children with disabilities, private or public educational centres for children with
special needs, NGOs that develop support programs for young children, training
organisations and centres for early education professionals, assessment committees
for children with various disabilities, training programmes for parents regarding
child care, healthcare and education, interdepartmental programmes for
professional training in early education or early intervention.
Graduates’ ‘I can assure you, from my experience as a preschool teacher, that, when attending
Testimonials this Master’s Programme, you will be able to adjust and reshape your teaching and
(max.250-300 words) assessment methods, you will discover new and innovative techniques that will
help you come up with interesting activities for preschoolers ; last but not least,
you will discover a better version of yourself. Don’t hesitate ! This is your chance
of fulfillment !’ ( Tania Colniceanu)
‘My name is Mariana and the Early Education Master’s Programme helps create
true professionals within the educational field because this is the place where you
can meet people with a positive attitude, people who are passionate about their
activities and who will walk beside you on this beautiful journey.’( Anghel
Mariana)
‘Here, you learn to be yourself and you do the things you are passionate about...you
have the opportunity to think and to express yourself freely in front of an audience!
You also gain confidence in your own abilities and you become a professional in
education.’( Naftan Anamaria)
‘As a graduate from this Programme, I came across unique opportunities as I was
able to collaborate with well prepared and highly skilled teaching staff that
embraced principles and values which, in turn, have shaped me as a person in both
spiritual and professional regards. Everyone felt like family here and I’m left with
the thought of how little it takes for us to experience unique moments.’ (Chiriac
Daniela)
‘I had spent two years of gathering information before I finally decided to join the
best program in the field of education. This happened because I always try to
choose the option that is best for me... but this doesn’t mean you have to wait as
long as I did in order to benefit from this Master’s Programme ; it’s right here and
you can enjoy it as well.’ ( Purice Mirela)
Coordinator’s ‘I’m teacher Laura and, on behalf of my colleagues, I would like to challenge those
Testimonial interested in our Early Education Master’s. Programme to join us in our quest. I
(max. 150 words) encourage you to become part of our educational community where I’m convinced
you will find the enthusiasm, the passion, the art and the science of teaching, all
mixed together to meet each and every professional and social demand that the
participants to this programme expect and express.’ (Conf.Univ. dr. Laura Ciolan)
Link – Facebook Facebook Page
page/ site/ Instagram https://www.facebook.com/Master-Educatie-Timpurie-FPSE-411651322775405
profile etc. Instagram page
https://www.instagram.com/invites/contact/?i=1d0ivxm9wlzif&utm_content=l
zff7n6
Contact person Reader Laura Ciolan, PhD.
Email address: laura.ciolan@fpse.unibuc.ro

S-ar putea să vă placă și