Profesorul european

Rugea Elena Cristina

O îndelungată perioada de timp s-a acordat o deosebită importanta dimensiunii cognitive

a procesului instructiv-educativ, considerându-se că educaţia nu înseamnă doar acumulare de
informaţii, de cunoştinţe care apoi pot fi valorificate practic; cu timpul, s-a constatat că şi
dimensiunea psihosocială joacă un rol semnificativ în activitatea educativă.
Climatul psihosocial al orelor de curs, atmosfera generală care predomina pot influenţa
reuşita elevilor sau a studenţilor. În activitatea de învăţare au loc interacţiuni repetate intre
profesor şi elevi ce pot conduce la influenţare reciprocă şi la atingerea tuturor obiectivelor
propuse.
Profesorul european se implica în activitatea didactică cu întreaga sa personalitate,
investeşte afectiv, îşi împărtăşeşte experienta cognitivă şi de viaţă eleviolor săi, stabilind anumite
raporturi, anumite relaţii cu aceştia. Relaţiile pe care le stabileşte cu aceştia depind atât de
structura sa de personalitate şi de stilul de conducere a activităţii educative, cât şi de trăsăturile
individuale şi de grup ale studenţilor.
A fi profesor european, presupune a promova strategii şi metode de predare activă şi a
dezvolta interesul elevilor pentru cunoașterea şi înţelegerea valorilor europene. Acest lucru
constă în realizarea unor proiecte de lecție care să evidențieze valorile europene şi suprapunerea
lor peste cele romaneşti. În concepția profesorului european pentru declanșarea resorturilor
interne ce susțin efortul de învățare a elevilor este esențială utilizarea tehnologiei, fiind catalizată
că nevoia de cunoaștere, de explorare, de descoperire. Instruirea asistată de calculator este o
metodă modernă și inovatoare în învăţământul românesc ce are la bază dezvoltarea utilizării
tehnologiei, în raport cu realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste
constând în dezvoltarea liberă și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității
autonome și creative.
Prezentarea proiectelor didactice cu ajutorul calculatorului, oferă o serie de avantaje
ca:

 Achiziționarea informațiilor, prin asocierea logică a noilor idei cu cele învățate anterior
 Simularea unor fenomene imposibil de realizat în fața elevilor
 Adoptarea unor strategii de automanagement al învățării
 Stimularea memorării vizuale, prin prezentarea fenomenelor
 Valorificarea gândirii divergente, a învățării prin descoperire.

Calculatorul oferă un volum mare de date cu posibilitatea selectării anumitor informații

de interes personal. Profesorii sunt de părere că principalele cauze ale utilizării limitate sau ale
neutilizării tehnologiei în şcoli sunt: lipsa de conţinut/software corespunzător pentru susţinerea
lecţiilor, lipsa conexiunii la Internet, lipsa fondurilor pentru achiziţionarea tehnologiei. În
viziunea profesorului europea, învăţarea asistată de calculator este cea mai benefică pentru
studiul ştiinţelor (fizică, chimie, biologie), limbi străine, matematică, istorie şi limba maternă
doarece folosesc oportunităţile de vizualizare, de organizare grafică şi de reprezentare oferite
numai prin noile tehnologii. Calculatorul permite explorarea unor fenomene fizico-chimice care
au loc în condiţii dificil de realizat şi se dovedeşte foarte util pentru manipularea unui model sau
sistem în care anumite elemente sunt parametri variabili, iar calităţile intrinseci se pot modifica.
Calculatorul poate simula eficient experimente, fără a se substitui lucrărilor de laborator,
contribuind la o mai bună înţelegere a realităţii înconjurătoare de către elevi.
În ceea ce priveşte impactul general al utilizării calculatorului la nivelul elevilor,
profesorii sunt de părere că acesta este pozitiv, atât la nivel de grup, cât şi individual; elevii au un
interes mai mare de a învăţa utilizând calculatorul la şcoală. Se observă o concentrare mai bună a
elevilor și se remarcă lucrul în echipă şi favorizarea dezvoltării competenţelor de cooperare.
Acest efect al tehnologiei de creştere a motivaţiei şi de atragere a elevilor către învăţare,
explorare şi descoperirea cunoaşterii se face remarcat pentru toate materiile din programele
şcolare – de la matematică şi fizică sau chimie până la istorie, limbi străine şi geografie). Elevii
se bucură şi de răsplata de a lucra împreună cu colegii de clasă pentru a finaliza proiecte de grup,
dezvoltându-şi abilităţi practice de colaborare şi lucru în echipă, care ulterior vor fi relevante
pentru locul de muncă. Aceștia au competenţe mai bune de rezolvare de probleme şi şi-au
îmbunătăţit capacitatea de lucru în echipă. De asemenea, deţinerea de cunoştinţe de operare a
calculatorului îi pregăteşte pe elevi mai bine pentru viitoarea lor carieră profesională. Tot în
măsura în care au acces la tehnologie în clasă, profesorii consideră că această metodă de predare,
asistată de computer, este în mod cert mai eficientă.
Profesorul european pune accent pe activitățile ludice; jocul şi activităţile ludice sunt
instrumentele de lucru în metoda animaţiei socio-educative; ceea ce se poate spune despre
această metodă este faptul că jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai
puţin stricte, activitate în cadrul căreia participanţii se simt liberi, îşi explorează şi îşi pun în
valoare abilităţile cunoscute şi mai puţin cunoscute, propria ființă.

Competențe privind activitatea profesorului european.

1. Competenţe privind integrarea europeană: deţinerea unui set de cunoştinţe funcţionale legate
de:
-dimensiunea europeană a procesului de învăţare şi predare;
-țările participante la programele școlare;
-programele europene în domeniul eduactiei;
-organizarea sistemelor şcolare din alte ţări europene;
-specificitatea domeniului educaţiei în Europa şi lume (subsistem, conţinuturi, metodologie).
2. Capacitatea de a:
- utiliza instrumente informative pentru a participa la programele europene;
- gestiona experienţele educaționale
- implementa eficient instrumente ale educaţiei interculturale;
- realiza legătura dintre contextul european şi cel local în activitatea profesională
3. Competenţe psihopedagogice şi didactico-metodologice:
-de a asigura transpunerea eficientă a proiectării didactice în practică;
-de a asigura articularea predării cu evaluarea din perspectiva învăţării ca sursa de formare a
elementelor de competentă a elevilor;
-de a familiariza elevul cu ideea de implicare responsabilă în sarcina;
-de a manageria timpul în funcţie de ritmul de activitate a elevilor;
4. Competenţe de comunicare
-de a asculta activ;
-de a formula întrebări relevante;
-de a reformula anumite enunţuri pentru a le face inteligibile pentru elevi;
-de a susţine discuţii libere cu elevii
-de a selecta secvenţe informative şi acţionale prin raportare la specificul vârstei;
-de a crea oportunităţi de feed back elevilor;
Un profesor de nivel european trebuie să cunoască nivelul pregătirii fiecărui student,
capacităţile intelectuale, trăsăturile de personalitate, cât şi status-ul sau în cadrul grupei. În
acelaşi timp, este necesar să cunoască fenomenele de natura psihosocială ce au loc în respectiva
grupă.. Pentru aceasta, el poate alcătui sociograma grupului, stabilind relaţiile de influenţare
unilaterală, cele de influenţare reciprocă, cât şi cele de influenţare neutră dintre studenţi.
Profesorul nu trebuie să se situeze deasupra normelor, legilor grupului, ci să le respecte şi să se
adapteze lor, pentru a dobândi încrederea şi respectul grupei, absolut necesare pentru a se putea
realiza comunicarea didactică, şi, implicit, activitatea de predare-învăţare.
Studenţii sunt animaţi de anumite stări, de anumite trăsături de caracter: colegialitate,
invidie, egoism, altruism, spirit de competiţie, etc. Toate aceste trăsături trebuie să fie cunoscute
de către profesor pentru a le diminua pe cele conflictuale care exista între studenţi şi pentru a le
valorifica la maxim pe cele cu caracter pozitiv.
Profesorul trebuie să se ocupe de fiecare student în parte, mai ales la seminarii şi la
laboratoare, dar fără a neglija grupul. Este necesar să-şi stimuleze studenţii pentru a colabora şi
pentru a-i transforma în parteneri în actul didactic pentru că, conform definiţiei, cei care sunt
parteneri într-o anumită activitate, fac tot posibilul pentru că acea activitate să se desfăşoare în
condiţii normale.
Deci, parteneriatul profesor-student este absolut necesar în activitatea educativă. Pentru
că această relaţie să existe, profesorul trebuie să-l investească pe student cu o anumită
credibilitate, cu o anumită putere, să-l considere o persoană matura, responsabilă pentru tot ceea
ce face şi ceea ce gândeşte. Nu trebuie considerat a fi un obiect al acţiunii educaţionale, ci un
subiect al acesteia, un participant activ la propria formare.
Profesorul va însămânţa ideea că amândoi (atât acesta, cât şi studentul) trebuie să înveţe
permanent pentru a face faţă cerinţelor cu caracter instructiv-educativ. Astfel, aceştia trebuie să
fie pregătiţi permanent, să fie la zi cu ultimele noutăţi din domeniul respectiv. Profesorul va
sugera studenţilor ca el are foarte multe de învăţat de la aceştia pentru că puterea de asimilare a
acestora este mult mai mare decât a lui, ei fiind destul de mulţi, iar profesorul doar unul singur.
De asemenea, acesta va reuşi să le cultive încrederea în forţele proprii şi să-i facă să înţeleagă că
atât el, cât şi studenţii se fac răspunzători de calitatea activităţii instructiv-educative.
Profesorul le va dezvolta spiritul critic, gândirea critică atât în legătură cu informaţiile pe
care le receptează, cât şi cu propriul lor mod de a fi şi de a acţiona, ajutându-i în cazul în care
aceştia solicita, să-şi dezvolte mai mult punctele forte şi să-şi anihileze punctele slabe care le
îngreunează foarte mult procesul de cunoaştere, dezvoltarea profesională şi personală a lor.
Atmosfera din sala este una de securitate, încredere în forţele lor proprii, încurajând
reuşitele fiecărui student, motivându-i să participe la activităţi, nesancţionând prea grav micile
eşecuri, punându-i în situaţia de a trage învăţăminte de pe urma lor, astfel reuşind să stabilească o
relaţie de simpatie între acesta şi studenţii săi.
Indicat ar fi că încă din primele ore de curs, seminar sau de lucrări practice profesorul să
reuşească să-i trateze ca pe nişte adulţi care îşi doresc foarte mult să participe activ la propria
formare şi împreună cu aceştia să stabilească conţinutul informaţional care trebuie parcurs în
respectivul semestru său an universitar, maniera de organizare a activităţilor didactice, precum şi
modalităţile de evaluare continua şi finală. Tot în primul seminar profesorul trebuie să fie deschis
la sugestii, la propuneri în legătură cu aspectele de mai sus. Ideea de bază este ca studentul să
înţeleagă că poate găsi în profesor un colaborator, un partener care vrea să îl ajute, să îl sprijine
ori de câte ori este necesar.
Este dificil de stabilit o relaţie de colaborare, de parteneriat cu studenţii dacă profesorul
nu acorda o mare importanţă vieţii afective a studentului. Pentru aceasta, profesorul trebuie să fie
o persoană empatică care înţelege atitudinile, sentimentele care-i mobilizează pe studenţi şi care
respecta viaţa personală a acestora şi, în unele cazuri, chiar ţine cont de ea pentru că multe
situaţii personale reclama o anumită conduita şcolară.
Ca partener al studenţilor, profesorul se ocupa foarte mult de educaţia lor, misiune destul
de dificilă la această vârstă, dar nu şi imposibilă. El trebuie să dezvolte virtuţi sociale, să îi ajute
să-şi găsească propria identitate, pentru că înainte de a transmite valori cognitive, profesorul
transmite valori morale şi îi asista pe studenţi în însuşirea acestora, prin sublinierea importanţei
semnificaţiei unor sentimente precum cel de satisfacţie a reuşitei, cooperării, respectului pentru
realizări, etc. Rolul de educator al profesorului este acela de a trezi virtuţi, de a forma caractere.
Astfel, profesorul european are de îndeplinit o sarcină complexă, care cere mult
devotament pentru profesie, tact pedagogic, respect pentru ceilalţi (în special pentru studenţi),
tratarea lor ca pe nişte fiinţe egale lui şi desfăşurarea activităţii didactice ca partener al
studentului, ca sfătuitor şi, mai ales, ca educator.