Impactul pandemiei este profund resimțit de sistemele de educație.

Nevoia rapidă de digitalizare,

provocările legate de realizarea unui nou curriculum adaptat predării online, impactul psihosocial negativ
resimțit de tineri, generat de izolare, anxietate, nesiguranță, dar mai ales creșterea ratei abandonului școlar
cauzat de lipsa accesului la mijloacele de învățare online, sunt câteva dintre realitățile cu care se confruntă
sistemul educațional la nivel global

Închiderea școlilor, în contextul pandemiei, a avut consecințe negative atât asupra

progresului educațional al copiilor, cât și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai
mult, asupra siguranței lor online.

Şcoala online nu a fost posibilă în România…offline

Aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online. Doar 64% dintre
cadrele didactice au organizat ore online. Restul au trimis și exerciţii prin telefon, Whatsapp,
Messenger ori teme printate copiilor, pentru că aceştia nu aveau mijloace de conectare online.
Peste 55% dintre părinţi nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie; 8% dintre
respondenți afirmă că nu dețin niciun dispozitiv care să-i permită copilului să-și continue
educația acasă. Doar 20% au afirmat că în familiile  lor copiii au urmărit emisiunile
Teleşcoala organizate de Ministerul Educaţiei; 8 % din cauză că nu au avut televizor care
să le permită să urmărească emisiunea, proporția atingând valori foarte mari în Cluj (22
%) și Vaslui (15%).

Partea calitativă a cercetării World Vision România a constat în interviuri telefonice cu 62 de

directori de școală din mediul rural, din comunitățile în care Fundația activează. Conform
directorilor, noul an școlar va începe sub următoarele auspicii:

 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.

 9 din 10 şcoli nu are laptop/ PC/ tablete pentru educația digitală.
 87% dintre directorii de școală cred că învăţarea online nu mai trebuie extinsă.
 60% dintre ei cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie
reluată, 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată și 13% cred că riscul de analfabetism
va crește ca urmare a crizei COVID-19.

„Rezultatele studiului ne-au arătat, încă o dată, că urmele lăsate de pandemie au adâncit sărăcia și au
accentuat factorii care influenţează negativ bunăstarea oamenilor din mediul rural. Se evidențiază
foarte clar relația strânsă între bunăstarea emoţională, accesul la   educaţie, implicarea părinţilor în
viața școlară a copiilor și vulnerabilitatea economică a familiei. Cei care şi-au pierdut total sau parţial
veniturile din cauza crizei ori cei care sunt asistaţi sociali sunt şi cei care nu au acces la educaţie, deşi
declară că educația ar însemna supravieţuire și singura şansă a copiilor de a ieşi din sărăcie
World Vision continuă în comunităţile rurale un program foarte important în acest sens: ‚,Școala
Părinților’’, prin care părinții sunt însoțiți, pas cu pas, de consilieri, asistenți sociali și psihologi să
depășească situații dificile în creșterea și educarea copiilor.”  

47% dintre copii au folosit doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online, mult peste media
altor state UE –

Închiderea școlilor, în contextul pandemiei de COVID-19, a avut consecințe negative atât asupra progresului
educațional al copiilor, cât și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Datele unui sondaj Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre copii nu au acces la o tabletă sau la un
computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online, iar peste 50% spun că
unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet și, ca atare, expunere la
conținut agresiv și la fake news.

Datele sunt extrase din studiul ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, lansat, marți, de
Organizația Salvați Copiii România, în urma consultării a 5.000 de copii din România, din ciclul de
învățământ primar, gimnazial și liceal, prin intermediul unui sondaj online.

Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a unor cursuri școlare online, acolo unde a fost posibil și fără
instrumente de evaluare a calității procesului de educație, a dus la situații-limită.

Una dintre acestea este deosebit de gravă: îngrădirea accesului la educație pentru copiii vulnerabili, fără
acces la internet și/sau la dispozitive care să le permită participarea online.

Inechitățile sociale au fost agravate, în cazul copiilor care nu au avut acces la școala online, iar izolarea,
marginalizarea și discriminarea au repercusiuni atât educaționale, cât și psiho-emoționale pe termen lung.
 

Ce spun copiii:

47% dintre copii au avut la îndemână doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online, iar 27,2%
dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor.

Plictiseala este principala stare resimţită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală (32,7%), tristeţe
(27,1%) şi furie (23,2%). Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimţit mai puternic
impactul negativ al izolării. Adolescenţii spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri,
triști sau furioși.

57,4% dintre copii au declarat că jocul pe telefon, tabletă sau calculator a fost principala activitate recreativă,
urmată de timpul petrecut în faţa televizorului (44,9%) şi de timpul petrecut pe reţelele sociale (40,8%). 7
din 10 copii admit că au petrecut între 3 şi 4 ore online pe zi, iar 20,7%, peste 6 ore.

54,7% dintre copii recunosc că cel mai mare risc la care au fost expuşi în această perioadă a fost dependenţa
de internet. Informaţiile false se situează pe locul următor, urmate de bullying-ul online.
Combaterea crizei provocate de pandemia de COVID-19 în educație și formare: Consiliul adoptă
concluzii

Concluziile Consiliului recunosc principalele provocări pe care pandemia de COVID-19 le-a generat în
cadrul sistemelor de educație și formare, precum și răspunsurile imediate ale statelor membre. Concluziile
invită statele membre să examineze posibilitățile de inovare și de a accelera transformarea digitală, precum și
de a dezvolta în continuare abilitățile și competențele digitale ale cadrelor didactice și ale formatorilor.

Având în vedere impactul pandemiei asupra educației și formării în întreaga UE, concluziile invită, de
asemenea, statele membre să continue schimbul de informații, de experiență și de bune practici cu privire la
modul optim în care sistemele de educație și formare se pot adapta la situație, în funcție de evoluțiile
ulterioare legate de criza cauzată de pandemia de COVID-19.

Concluziile recunosc necesitatea de a se asigura incluziunea și egalitatea de șanse, precum și accesul tuturor
la educație și formare de înaltă calitate.

Concluziile au fost adoptate prin procedură scrisă.

Se pare că România este una dintre țările în care educația a fost cea mai afectată de pandemie, spune el. „Se
împlinește un an de când școlile din Romania au fost închise. Este adevărat că în această perioadă,
sporadic, au mai fost deschise, dar destul de repede au fost închise la

loc. Cert este ca dintre toate țările din Europa, elevii din România au avut cel mai mult timp în care au fost
izolați de scoală. Practic, prezența fizică la școală a fost aproape inexistentă”, remarcă Simion Hăncescu.
Urmările sunt incalculabile.

Într-adevăr, elevii pentru care mediul online nu mai avea necunoscute s-au adaptat cel mai ușor la școala...
pe tabletă. Dar, potrivit cifrelor oficiale, în România, 65.000 de copii au rămas în afara orelor de curs. În
afara propriei vieți școlare. Lipsiți de sprijinul familiei și/sau fără mijloace tehnice ca să poată lua parte la
lecțiile online, aceștia au abandonat.

„Din păcate, estimările Ministerului nu au fost corecte. S-au luat, de exemplu, în calcul că dacă într-o
familie formată din 2-3 copii, există o tableta sau chiar un singur telefon, s-a interpretat că ei pot participa
la școala online, ceea ce este complet fals. Sunt vreo 65.000 de copii care nu au făcut școala, pentru că nu
au frecventat absolut deloc, nici măcar în varianta online. Au fost rupți complet de școală. Nu au avut
acele echipamente pe care statul roman ar fi trebuit să le pună la dispoziție”, arată președintele Federației
Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simon Hăncescu.

„Școala online a distorsionat imaginea școlii în mintea copiilor și ceea ce trebuia să însemne. Imaginați-vă
un copil care a a stat cu pantalonii de pijama, iar în sus a avut cămașa pentru școală. A stat conectat la
laptop, a intra la ore, a vorbit cu învățătoarea. Dar e o suprapunere de roluri, pentru că el era și copilul
din casă și școlarul care participa la ore. Suprapunerea asta de roluri însemna că mă îndepărtează pe
mine de experiența reală cu școala. Ce este școala? Școala este mediul în care eu trebuie să învăț, este
mediul în care eu trebuie să mă conectez la ceilalți semeni de vârsta mea. Acolo învăț că am
responsabilități, acolo învăț că am teme, învăț că am o doamnă învățătoare pe care trebuie să o respect, cu
care trebuie să comunic la un alt nivel, care nu este mama, care nu este tata, nu este nici fratele ori sora
mai mare. Prin urmare, nivelul de relații trebuie să fie diferit. Lucrul asta nu s-a mai respectat în cadrul
școlii online pentru că a intervenit acesta amestecătură în care copilul, buimac, trezit din somn, a fost
așezat în fața laptopului. Nici măcar nu a mai avut acea perioadă de pregătire pentru a răspunde cerințelor
școlii”, arată psihoterapeutul Marilena Gheorghiță.

De notat, că școlile nu se închid, și nu s-au închis în România, nici în vreme de război, cu excepția zonelor
transformate în teatre de operațiuni. Semnalul dat de închiderea școlilor a avut deci un impact psihologic
imens pentru întreaga societate, nu numai pentru familiile cu școlari.

Lazarina Rotboșan punctează că „școala, nu trebuie să uităm, nu este doar un spațiu pentru învățarea
academică, ci și pentru învățarea abilităților sociale, pentru învățarea abilităților emoționale. Iar acest
spațiu a lipsit!”

Când un elev spune „îmi e dor de colegii mei și chiar aș vrea să mă întorc la școală din nou”, el dă glas
unor nevoi emoționale, psihologice extrem de profunde: nevoia de apartenență, nevoia de conexiune, nevoia
de a ne raporta la un model, fie el în persoana învățătoarei sau a unui coleg mai popular, a unui lider
informal al comunității școlare.

Exemple:

Un elev de clasa a II-a povestește cu destul umor că, din martie 2020, viața i s-a schimbat complet. Familia l-a mutat din
apartamentul din București la casa de la țară ca să aibă spațiu de alergat și jucat, iar colegii au fost înlocuiți, se pare, cu
succes deplin, de cățel. „Stăteam la țară și făceam școala online. Nu aveam copii, dar măcar aveam cățelul meu”, se
consolează el, destul de contrariat că reînceperea școlii presupune o nouă relocare, de această dată la oraș.

„Elevii din mediul rural au avut o mai mare libertate de mișcare. Poate ca indicele de îmbolnăviri nu a fost atât de ridicat
în multe dintre localitățile din mediul rural, și atunci ei au avut posibilitate să se întâlnească în grupuri mici. Știm că acolo
copilăria se trăiește altfel! Și atunci ei au continuat un patern sănătos, al socializării - nu în mediul online , ci al socializării
pe uliță”.

„Întorcându-se acum la școală, acel elev se întoarce cu o sporire a temerilor pe care le are, pentru că are
foarte multe goluri din urmă. A rămas cu anumite teme nefăcute, cu goluri în informații la anumite
materii la care nu a avut acces. Aceasta îl pune într-o zona de inferioritate. Copilul va refuza să răspundă
la anumite întrebări, sau se va retrage într-o carapace, nu va mai fi aceeași conexiune cu ceilalți membrii
ai clasei. Inclusiv în raport cu cadrul didactic... nu va mai avea curaj să îi răspundă la anumite întrebări,
sau să se simtă capabil sa facă față tezelor care vor urma. Principala frică pe care o au copiii prin aceasta
întoarcere la școală o reprezintă tezele și testele”.

Situația este încă și mai gravă în zonele din România, zone rurale, montane îndeosebi, dar nu numai, unde
rețeaua companiilor care furnizează servicii de internet nu este completă. Pe scurt, cum poți participa la lecții
online dacă în sat nu există conexiune la internet? „Sunt școli și sate izolate unde nu există semnal, nu există
internet pentru toți. Or, nu poți să faci școala online dacă nu ai asigurată conexiunea la internet.”

O listă de verificare pentru a susține continuitatea educației în a doua fază a pandemiei

1. A pregati. O provocare, deoarece asigurarea continuității educaționale în prima fază a pandemiei

COVID-19 a fost, anii următori pot fi și mai provocatori. Liderii educaționali trebuie să își
 pregătească instituțiile pentru schimbări mai rapide și o volatilitate chiar mai mare. Școlile, districtele
școlare, municipalitățile, statele și națiunile vor trebui să dezvolte strategii dinamice de continuitate
educațională care să se adapteze rapid și să aibă bucle de feedback strânse cu cursanții, educatorii și
societățile din jurul lor. Aflați din prima fază a pandemiei.
2. Un exercițiu rapid de evaluare a stocurilor poate codifica lecțiile învățate în prima fază a pandemiei.
Acestea ar trebui să facă vizibile deficiențe, provocări, nevoi, precum și reduceri. Până când există un
vaccin există posibilitatea ca închiderea școlilor să fie necesară. Ar trebui dezvoltat un plan de
contingență pentru a continua învățarea de la distanță, bazându-se pe ceea ce a fost învățat din planul
avansat în prima fază.
3. Elaborați protocoale pentru a menține distanțarea fizică în școli și în operațiunile școlare și construiți
o capacitate de implementare a acestora. Există cerințe semnificative pentru operarea siguranței
școlilor, în conformitate cu liniile directoare ale autorităților de sănătate publică, punerea în aplicare a
acestora în mod eficient va necesita un proces de proiectare care trebuie să răspundă condițiilor
fiecărei școli. Acest proces de proiectare a școlii trebuie să includă dezvoltarea profesională pentru
tot personalul, precum și pentru elevi și părinți.
4. Creați un sistem de livrare eficient pentru învățarea la distanță. Strategiile pentru continuitatea
educației puse în aplicare în multe jurisdicții au scos la iveală deficiențe semnificative și inechități în
accesul la tehnologie și abilități de utilizare a acestora. Abordarea acestor neajunsuri ar trebui să fie o
prioritate nu numai pentru că este indispensabilă executarea unui posibil Plan B pe o perioadă
prelungită, ci și pentru că este esențial să ajutăm elevii să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie
pentru a prospera și a participa la lumea de mâine. Reimaginarea sistemului de livrare a educației
necesită regândirea rolurilor. Profesorii și personalul școlii ar trebui să fie declarați „primii
respondenți” și nevoia lor de dezvoltare profesională, sprijin emoțional și protecție sunt esențiale.
Rolul familiilor în susținerea educației copiilor lor s-a schimbat considerabil și au nevoie de sprijin
profesional pentru a juca un rol mai direct în calitate de antrenori ai învățării lor.