UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

REFERAT
LUCRARE DE SEMINAR PENTRU DISCIPLINA:
INTRODUCEREA ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

TEMA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU COPII CU TULBURĂRI DE VEDERE

COORDONATOR STUDENT
LECT. PR. PROF. MIHAIL DAN CIR DANIELA
 CUPRINS

1. Delimitări conceptuale

2. Factori, care au condus la vulnerabilitate socială

3. Efecte ale dizabilitații asupra copilului cu tulburări de vedere

4. Legislație privind protecția grupului vulnerabil

5. Rolul psihopedagogului și al echipei multidisciplinare în sprijinirea integrată a grupului vulnerabil

6. Metode de prevenire și combatere a discriminării copiilor cu deficiențe vizuale

 1.Conceptul de dizabilitate vizuală

Deficiența de vedere este o deficiență de tip senzorial și constă în diminuarea acuității vizuale.
Handicap vizual înseamnă, scăderea acuității vizuale la unul sau la ambii ochi (binocular), care are loc
din perioada vițeții intrauterine până la moarte. Handicapul vizual apare din cauza insuficienței
funcționării analizatorului vizual

Clasificarea deficienților vizuali în funcție de acuitatea vizuală este următoarea:

 Cecitate totală
 Cecitate practică
 Ambliopie gravă
 Ambliopie

Această delimitare între cecitate și ambliopie este necesară, deoarece specializarea școlilor pentru
deficienți vizual a dus la crearea unor institutii scolare separate pentru orbi și ambliopi. După criteriul
complexității defectului se studiază fondul pe care apare defectul considerat, dacă este singular sau se
combină, așa cum se întâmplă frecvent, cu alte defecte extraoculare.

Clasificarea este necesară pentru orientarea școlară și profesională, penrtu adaptarea mijloacelor de
educație la specificul deficienței, pentru organizarea acțiunii de recuperare.

Există și o clasificare după gravitatea incapacității profesionale survenite, folosită de Comisile de

expertiză a capacității de muncă. Un criteriu important pentru clasificarea nevăzătorilor îl poate
constitui momentul apariției deficienței. Când deficienţa survine la o vârstă mai înaintată se pune
problema şocului provocat de noua situaţie. Handicapul este nu numai urmarea deficitului organic dar
şi un produs social. Trebuie să acţionăm pentru prevenirea şi remedierea stărilor de inadaptare care se
produc în condiţii socio-educative inadecvate. Trebuie să găsim căile de a răspunde cerinţelor
educative speciale ale copiilor cu deficienţe vizuale. Alois Polirom 2013
 2.Factori care au condus la vulnerabilitate socială

Un prim factor, într-un fel sau altul, în fiecare caz de cecitate sau ambliopie apare un deficit
organic și funcțional într-una sau mai multe formațiuni ale analizatorului.
Un al doilea factor este acela care determină afecțiunile analizatorului vizual. Aici vorbim de
factori genetici, de boli transmise de mamă fătului în timpul sarcinii, de boli contractate în timpul
copilăriei.
Un al treilea factor este de natura socială și economică, psihologică și educațională, care
condiționează apariția și manifestarea cauzelor întălniter la primi doi factori.
Multe cauze de deficiență vizuală ar putea fi prevenite prin măsuri măsuri social economice, de
igienă și de educație. Toți factorii pe care i-am enumerat sunt legați într-un fel sau altul de condițiile
existenței umane
Studiile care urmăresc condiționarea socială a deficiențelor vizuale, scot în evediență că procentul
acestor deficiențe este de trei ori mai mare în țările în curs de dezvoltare decăt în cele puternic
industrializate. Un studiu ne arată că și în țările bogate poate exista o diferență între procentul
nevăzătorilor din zonele defavorizate față de cele înstărite. De exemplu în SUA procentul deficienților
din rândul populației de culoare este de două ori mai mare decât în rândul albilor.
Un alt aspect social se referă la marginalizarea socială a deficienților în instituțiile speciale și la
atitudinile celor din jurul lor. O infirmitate se agravează datorită atitudinilor anturajului și închiderii
sociale a infirmilor în grupul invalizilor.

3.Efectele dizabilității vizuale asupra grupului vulerabil

O educație fizică raţională, începută de timpuriu, poate asigura dezvoltarea fizică corespunzătoare
fiecărei etape de vârstă.
Caracteristicile activităţii perceptive în condiţiile lipsei sau limitării vederii se răsfrâng asupra
reprezentărilor elevilor deficienţi vizuali, în special asupra reprezentărilor lor spaţiale.
Este rolul educaţiei să remedieze această situaţie şi să asigure echivalenţa informaţională prin
mijloacele adecvate deficienţei de vedere.
Unele trăsături negative pe planul afectivităţii şi sociabilităţii se constituie ca reacţii de apărare atunci
când copilul deficient vizual se simte izolat, respins, abandonat, lipsit de dragostea celor din jur. În
condiţiile unui climat afectiv favorabil, în care să le fie satisfăcută nevoia de securitate, incluziune şi
afectivitate, în care să se poată exprima şi valoriza, copiii deficienţi vizuali îşi câştigă echilibrul
afectiv şi personalitatea lor înfloreşte.
 În ceea ce privește urmările în planul comprtamentului socio-afectiv, reușita recuperării depinde în
bună măsură de trăirile afective ale copilului deficient vizual.

În literatura de specialitate se prezintă cazuri și se pune accent pe trasăturile negative ale

afectivității deficientului vizual cum ar fi, instabilitate emoțională, stări nevrotice, negativism,
egoism, stare de anxietate și altele la fel. Ele reprezintă intr-un fel reacți de apărare, chiar dacă în fapt
nu-l apără ci îi fac situația mai dificilă și într-o formă acută reprezintă pentru el o a doua deficiență pe
lângă cea vizuală

Aceste trăsături se constituie în situațile în care copii se simt izolați, respinși, părăsiți. și mai ales
când se simt lipsiți de dragostea părinților și a celor din jur, duc la tensiuni interioare, la sentimentul
neputinței și al inferiorității

Acești copii ajung să trăiască șocul de a se simți considerați altfel decât ceilalți, să aibă conștiința
infirmități și sa își piardă sentimentul propriei valori, toate acestea țin de sfera relațiilor sociale.

Supra-protecția sau nepăsarea părinților poate inpiedica adaptarea socială de la începuturile ei.
Dacă părinți i-ar oferii copilului cu deficiențe afectivitate în familie, o viață relațională bogată, relații
social stimulative, acel copil ar fi pregatit pentru relațile sociale de la școală.

4. Legislație privind protecția grupului vulnerabil

Drepturile copiilor cu dizabilități

Prestați sociale și facilități pentru cupilul cu handicap – se acordă copiilor cu dizabilități în

conformitate cu prevederile Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap. Beneficiază de acest drept copii care posedă certificat de încadrare în grad de handicap
eliberat prin hotărăre a Comisiei pentru Protecția Copilului, în termen de valabilitate UNICEF 2013

Copil cu handicap grav beneficiază de:

 buget personal complementar lunar în cuantum de 300 lei;

 indemnizație de însoțitor în cuantum de 1386 lei;

Copil cu handicap accentuat beneficiază de:

  buget personal complementar lunar în cuantum de 175 lei;

Copil cu handicap mediu beneficiază de:

 buget personal complementar lunar în cuantum de 60 lei;

Copii cu dizabilități beneficiază de:

- Ocrotirea sănătății;
- Dreptul la educație și formare profesională:
- Servicii sociale și prestații sociale;
- Accesul la cultură, sport și turism;
- Asistență medicală gratuită;
- Medicamente gratuite;
- Alocați de stat în condițile și în cuantumul prevăzut de lege, majorată cu 100%;
- Dizpozitive medicale gratuite în ambulatoriu;
- Servicii gratuite de cazare și masă și pentru însoțitorul copilului cu handicap grav sau accentuat
în unitățile sanitare cu paturi;
- Dreptul la un câine însoțitor;
- Un bilet gratuit de tratament balnear;
- Dreptul la asistență juridică;
- Transport gratuit;
- Facilități fiscale: scutirea de taxe și impozite;

Accesul la educație a copilului cu dizabilități

Accesul în unitățile de învățământ al copiilor cu dizabilități, inclusiv al celor cu handicap se

realizează prin hotărâre a comisiei pentru protecția copilului, care eliberează certificatul de orientare
școlară sau profesională pe baza raportului de evaluare complexă întocmit de servicul de evaluare
complexă din cadrul direcților generale de asistență socială și protecția copilului județene.

5. Rolul psihopedagogului și al echipei multidisciplinare în sprijinirea integrată a grupului

vulnerabil
La compensarea handicapului vizual participă intens procesele cognitive precum și atenția, prin
orientarea și concentrarea activității de cunoaștere. Educația poate contribui la orientarea proceselor
compensatorii prin stimularea și organizarea activității propri a copiilor cu deficiențe vizuale.

Obiectivele psihopedagogului pot fi:

Recuperatorii și compensatorii

- ocrotirea vederii restante

- utilizarea la maximum a celorlalte aferente senzoriale pt a inlocuii vderea
- dezvoltarea unor abilități ale proceselor psihice care intervin în procesul compensației
- corectarea reprezentărilor vizuale, completarea și îmbogățirea acestora prin noi experiențe

Educaționale

- accesul la toate formele și gradele de învățământ

- pregătirea ștințifică, tehnică și culturală
- orientarea școlară și profesională
- desfășurarea de activități didactice care să consolideze și să perfecționeze mecanismele
compensării

Terapiile educaționale își programează rezultate în direcțile lor specifice. Terapia cognitivă are ca
obiectiv dezvoltatea diferitelor modalități senzoriale, ludoterapia urmărește terapia prin joc. Educația
vizuală vizează creșterea eficienței vizuale pe diferiți parametri ai funcției vizuale. Fiecare terapie
educațională se realizează printr-o relație educativă anume.

Evaluarea complexă a copilului

După efectuarea anchetei sociale, familia este sprijinită de persoana de specialitate în asistenţă
socială cu informaţii de organizare a dosarului care conţine copii de pe actele de identitate a copilului
şi părinţilor sau reprezentantului legal, evaluarea socială, fişa medicală sintetică de la medicul de
familie, un certificat medical tip A5 de la medicul specialist, copii ale biletelor medicale şi altele.
Dosarul se depune la DGASPC, în limita termenului de valabilitate a actelor medicale pe care le
conţine.
Evaluarea complexă a copilului se face de către Serviciul de Evaluare Complexă (SEC) din cadrul
DGASPC. Acest serviciu întocmeşte raportul de evaluare complexă şi planul de recuperare a copilului
cu dizabilităţi şi propune Comisiei pentru protecţia copilului (CPC) încadrarea în grad de handicap. În
faţa CPC sunt chemaţi părinţii, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani numai dacă CPC consideră
acest lucru necesar, persoana, familia sau reprezentantul organismului privat acreditat care doreşte să
îi fie dat în plasament copilul, precum şi orice persoane care pot da relaţii în cauză. UNICEF 2013

Evaluarea situatiei copilului

Evaluarea este un proces complex, continuu şi dinamic, realizat cu scopul de a cunoaşte în
profunzime şi de a estima din punct de vedere cantitativ şi calitativ particularităţile dezvoltării,
limitele şi potenţialul copilului/elevului/tânărului cu CES.
Pentru a ajunge la cunoaşterea tuturor aspectelor care să permită asigurarea serviciilor de
intervenţie şi sprijin necesare şi pentru a avea tabloul complet al funcţionării copilului în mediul său,
acesta trebuie să parcurgă un proces de evaluare care cuprinde evaluarea medicală, psihologică,
educaţională şi socială. Evaluarea educaţională este obligatorie începând cu vârsta de 3 luni, când
copilul poate beneficia de educaţie timpurie. UNICEF 2013

6. Metode de prevenire și combatere a discriminării copiilor cu deficiențe vizuale

Copiii cu dizabilităţi trebuie să beneficieze de întregul spectru de servicii medicale-de la

alimentaţie corectă, tratament pentru boli şi leziuni din copilărie până la informaţii şi servicii de
sănătate în timpul adolescenţei şi la maturitatea timpurie, inclusiv confidenţialitate pentru consilierea
sexuală şi reproductivă. La fel de critice sunt de altfel şi accesul la servicii de bază, precum apa,
salubritate şi igienă.
Hrana insuficientă sau o dietă dezechilibrată, săracă în anumite vitamine şi minerale, cresc
vulnerabilitatea copiilor la boli, dezvoltând infecţii care pot conduce la dizabilităţi fizice, senzoriale
sau intelectuale. Lipsa vitaminei A poate duce la orbire.

Dezvoltarea copilului cu dizabilităţi este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială,
adaptată nevoilor sale. În înţelesul Legii nr. 272/2004, “îngrijirea specială trebuie să asigure
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială
constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori de câte ori acest lucru este posibil,
pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare
profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la
activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplină integrare socială şi
dezvoltare a personalităţii lor.” UNICEF 2013

Este recunoscut faptul că sistemul educaţional din România creează dezavantaje majore pentru
persoanele cu dizabilităţi. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al accesului la educaţie
este format din persoane cu dizabilităţi fizice, somatice sau vizuale, grave, din mediul rural. Creşterea
gradului de conştientizare în societate, inclusiv la nivelul familiei, cu privire la acceptarea şi
încurajarea participării persoanelor cu dizabilităţi în societate presupune un efort continuu pentru
promovarea recunoaşterii capacităţilor, abilităţilor şi contribuţiilor pe care acestea le pot aduce
societăţii.
Se recomandă eficientizarea măsurilor cu privire la asigurarea accesului copiilor la educație incluzivă,
încă de la vârsta preșcolară, pregătirea corespunzătoare a cadrelor didactice, asigurarea prezenței
corespunzătoare a tehnologiilor asistive, precum și crearea unor mecanisme eficiente pentru
implementarea legislației care asigură pregătirea copiilor și adolescenților cu dizabilități pentru
muncă și viață independentă.

Concluzie

Una dintre cele mai grele infirmități este orbirea. Nu numai din punct de vedere al limitării
capacității de muncă ci și a dispoziției sufletesti, efectele sunt dezastroase la persoanele care suferă
de acest handicap, trăind înr-un întuneric permanent.

Din punct de vedere al modului în care este privită asistenta medico-socială a nevăzătorilor, se
desprind două aspecte: prevenirea orbirii și conservarea vederii, acordarea de sprijin persoanelor
devenite infirme prin pierderea totală a vederii

Asistența socială are datoria de a descoperi aceste cazuri, de a duce pacientul la specialist de a-l
convinge să urmeze conștiincios tratamentul și sa controleze modul în care se prezintă la medic. În
privința asistenței sociale propiu-zise, putem vorbi despre înfințarea azilelor pentru orbi înca din
secolul al XII-lea la Paris, așezământ social care funcționează și astăzi. În zilele noastre educarea sau
reeducarea orbilor se face aproape în toate țările în instituți specializate și bine organizate, având
învățământ primar, învățământ profesional și unele chiar și învățământ secundar.

După terminarea programului de educație a nevăzătorilor, urmează plasarea lor în muncă. Această
activitate de plasare și readaptare o face asistența socială, care trebuie sa fie o călăuză a persoanei cu
handicap. Un rol deosebit de important îl are asistența socială atunci cand mulți dintre orbi își pierd
ușor echilibru sufletesc și este nevoie de o refortificare morală și recăpătarea încrederii în propriile
sale puteri. La educarea copiilor nevăzători este importantă deprinderea acestora la o vârstă cât se
poate de fragedă de a-și întrebuința simțirile, în special mâinile. Trebuie instruiti de mici să se
îmbrace și să se hrănească singuri. Copiii nevăzători nu trebuie protejați și ocrotiți în mod inutil din
milă, fiindcă este spre avantajul lor ca să se izbească cât se poate de mult de greutățile vieții,
dobândind prin aceasta o rezistență mai mare în lupta pentru existență.

Acești copii au același drept la educație și la activități recreative, la pregatirea profesională ,

autonomie și fericire în viață ca toți ceilalți copii. Există astăzi și un consens pedagogic că educația
lor trebuie axată nu atât pe deficiență cât pe posibilitățile de care ei dispun, în ciuda deficienței.
Acestor copii trebuie să le întindem o mână frățească, în numele solidarități umane. Trebuie să ne
depășim prejudecățile și anxietățile, să ne cunoaștem și să învățăm să trăim împreună, spre binele
nostru comun.

Bibliogafie
Alois Gherguț, Sinteze de psihopedagogie specială, editura Polirom, Iași 2013

Stanciu Monica. Raport copii cu dizabilități UNICEF România 2013

Albu Adriana, Albu Constantin, Asistență psihopedagogică și medicală a copilului cu deficient

fizic, Iași, Polirom 2000.
https://www.prostemcell.ro/...dizab/dreptul-copiilor-cu-dizab-și-ale-însoțitorilor-personali
https://invatamantspecialdotco.files.wordpress.com/.../psihopedaogia-handicapului-de-vedere