DEFOCUSUL VIZIUNII INSEAMNA HAPPENING SI NU CAUZALITATE...

FIECARE FULG LA LOCUL

SAU... INTREG, CENTRAL...IMEDIAT/I-mediat(NEMEDIAT) SIMULTAN...INTREGUL NU POATE FI
DECAT SIMULTAN!!!
IN PERSPECTIVA INTREGULUI SIMULTAN... CONTEMPORAN CU DEO...
INTREGUL NU POATE FI DECAT SIMULTAN!!!
SCOPUL ESTE LIMITA PRIN EXCELENTA, CEALALTA FATA A MONEDEI CAUZEI, DESI NU
ATAT DE ANGOASANT PRECUM ACEASTA, CONSTRUIND IN RAPORT FRACTAL "LEGEA
CAUZALITATII GENERALE" - ILUZIA SEPARARII. TEORIA CAUZALITATII GENERALE TRATEAZA
RAPORTURILE DETERMINISTE DE CONSTITUIRE A LUMII SI DECI SE OCUPA CU SPATIUL.
SCOPUL- SEPARAREA /SPATIUL- LEGEA CAUZALITATII GENERALE (ce a fost mai intai, scopul sau
cauza?!) Spatiul-scop sau cauza?!... separarea, scop sau cauza? SPATIUL, INCEPUT SAU SFARSIT?
0 si 1 in prima limba, scopul si cauza, fac posibila lumea: SCOP SAU CAUZA…?

Timpul este interpretarea personala/speciala a conditiilor/spatiului. Timpul discrimineaza

preferential spatiul in locuri/perspective. TIMPUL ESTE EPISODIC, discriminat semantic – sensul
este inerent in timp si nu invers. Nu lucrurile fac sens in timp, ci timpul face sens in lucruri!!! Timpul
nu are sens decat in spatiu, este o valoare implicita, instrumentala a spatiului.
CUM POT EU SA DECID CINE SUNT?! ...SI UNDE?!...SAU CUM!? POT DOAR SA MA BUCUR IMPREUNA SAU
SA MA INTRISTEZ SEPARAT!... SINGURELE DEFINITII-LIMITARI SUNT CELE PARTICULARE, IAR
PARTICULARITATEA - NEIMPARTASIREA POATE FI STATUATA DOAR IN SUFERINTA INADECVARII/
LIPSEI NASCUTE DINTR-O CAUZALITATE SPECIALA... ISTORIA EPISODICA A EGO-ULUI. MA POT
DESCRIE SI IDENTIFICA IN PARTICULAR DISOCIINDU-MA DE TOTALITATE...INTR-O NOTA
SPECIALA... SI ASTFEL MA LEG SINGUR INTR-O AUTODETERMINARE AUTISTA- DISOCIINDU-MA DE
CEEA CE ESTE, DECI CEEA CE SUNT... SUFERINTA ESTE PERSPECTIVA CAUZALITATII SPECIALE...
AUTISMUL AUTODETERMINARII...determinismul mecanicist al partilor.
TEORIA CAUZALITATII SPECIALE TRATEAZA ISTORIA EGO-ULUI DECI T I M P U L.

nelimitat nu inseamna infinit - limitat/constrans sa continue - ci intreg, deplin, una cu totul... heaving no
head, no center... nu inseamna fara sfarsit ci fara inceput!

TEORIA CAUZALITATII GENERALE... DETERMINISMUL IGNORANTEI... UNDE INCEPE CLIPA? CEA MAI
INSIDIOASA FORMA DE IGNORANTA/DETERMINISM ESTE PERSPECTIVA TELEOLOGICA... SI MAI
TARZIU(SAU MAI DEVREME) CEA TEOLOGICA

din notele de mai sus se contureaza doua perspective ontologice: simultaneitatea si relativitatea cu
cele 2 radacini ale separarii: LUMEA/scop: perspectiva teleologica - spatiul cauzalitatii generale, si
EGOUL/cauza: perspectiva episodica - teoria/timpul cauzalitatii speciale... cei doi munti care il
strivesc pe Mansjuri

ESTE DARUL DOMNULUI SI SE PRIMESTE IN ABANDON/ACCEPTARE DEPLINA, TAKE IT OR LEAVE

IT, TOTUL SAU NIIMIC, PUNANAD CAPAT ORICAREI OPINII/ DORINTE/ INSTANTA CRITICA... SFARSITUL
TIMPULUI/ PARTILOR... CHIAR A TA... Nu poti argumenta intregul, poti doar sa accepti.

INTREGUL - PACEA DOMNULUI. CE ESTE ILUMINAREA? - SFARSITUL SUFERINTEI/SPERANȚEI.

CE ESTE DUHUL SFANT-DEPLIN -SFARSITUL PARTILOR - CAUZALITATII. CARE COVARSESTE ORICE

PRICEPERE, ORICE INSTANTA CRITICA

SFARSITUL PARTILOR/SCOPURILOR... RECUNOASTEREA ADEVARULUI CA NU EXISTA

INCEPUT...SFARSITUL PARTILOR INSEMNA SFARSITUL INCEPUTURILOR/ CAUZELOR OBIECTIVE
NE-inceperea, ne-prihanirea

AUTONOMMIA PARTII/SEPARAREA.... autnomia partii este o imposibilitate logica, "partea" fiind prin
definitie un disjuns, corelat al intregului... PARTIALITATEA E DE NEATINS, CA SI ALTERITATEA NECESARA
PARTIALITATII...IATA INTREAGA ADVAITA, IATA INTELEPCIUNEA... PARTEA E IDEALUL NESUSTENABIL SI
NU INTREGUL DEPLIN.

Separarea este problema, Dumnezeu-Identitatea este raspunsul.

implacabiitatea cauzalitatii caruia eu i-am dat "identitate", prin prisma careia eu am vazut
lumea/aproapele... cand consider ca eu pun inceputul, implicit ma leg de final... AM NEVOIE DE
FINAL!!! TRAIESC INTR-O NEVOIE NICIODATA SATISFACUTA PE DEPLIN...INTOTDEAUNA EXISTA MAINE,
MAI MULT, cauzalitatea implica identitatea in inepuizabile orizonturi de potential. Cand eu cultiv si
intaresc ego-ul, implicit augumentez si dezvolt lumea.

Deplin - intreg!... F A R A I N C E P U T.

am pus deductia in locul revelatiei identitatii , si astfel am justificat "Darul" - l-am conditionat intr-
un "joc de limbaj" cu durata si reprize de joc, intr-un orizont semantic, artificial.

NU VOI STRICA PACEA CU INTELEGERILE MELE... PACEA DOMNULUI CARE COVARSESTE ORICE
PRICEPERE/ INCHIPUIRE-JUSTIFICARE.

toate gandurile nu fac dacat sa procastineze prezentul, neintermediatul, neimpartitul, iubirea... SA LEGE
CU INCEPUTURI SI FINALURI.

avalansa de ganduri, strategia mea de a evita prezenta iubirii printr-o avalansa de conditii si evenimente...
AVALANSA DE REPROSURI NU MA VOI TEME DE CLIPA ASTAZI... NU VOI INCEPE!!!.... DON'T START
DOAR TIMPUL ARE INCEPUT/SFARSIT; CAUZA/SCOP - CLIPA SFANTA (INTREAGA) ESTE FARA INCEPUT
SAU SFARSIT PENTRU CA INTREGUL ESTE FARA INCEPUT SAU SFARSIT !!! NISARGADATTA NU S-A
NASCUT!

IDENTITATEA - DEPLINATATEA CREATIEI - INTREGUL CREATIEI

NU EXISTA PARTI DECAT IN SEMNIFICATIE!!! Vrei sa schimbi partea/obiectul - schimba campul
semantic!... SCHIMBA PERSPECTIVA! De unde se intra in zen?!

Mintea separata e ca o oglinda sparta... in cioburile ei, lucrurile aflate la departare intra cu totul si
se vad intregi, par simple, dar cu cat te apropii de ele si se maresc in oglinda sparta, cu atat mai
fragmentate devin...fractia nu e in lume ci in tine..... tu pui lumea sub raport...DE
CAUZALITATE!!!...SI IMPLICIT DISTANTA SEPARARII.

durerea/suferinta e incercarea dementa de a dovedi eficaciatea partilitatii... e incapatanarea separarii...

SINGURUL ARGUMENT AL EGO-ULUI E PARTICULARITATEA/ PSEUDO-ORIGINALITATEA
SUFERINTEI SALE NEIMPARTASITE. ISTORIA SA DISTINCTA... DISTINCTIA DURERII
SALE!...ARGUMENTATIA SA...

nu exista cauzalitate si nici determinare decat in iluzie... INTREGUL NU POATE FI TRANSFORMAT,

PRELUCRAT, DETERMINAT SAU SUPUS IN VREO ALTA FORMA CONDITIILOR.
DOAR DEPLINUL E MAI MARE DECAT INFINITUL!!!... NELIMITAT...DOAR INTREGUL/DEPLINUL E
NELIMITAT!

IN DEO "S-A FACUT DEJA FIECARE ALEGERE"... SFARSITUL ALEGERILOR! DE LA SINE... INTREGUL
ACCEPTA/VALIDEAZA PANA LA ULTIMA PICATURA DIN TOATA APA ACESTUI RAU PE CARE UN INITIAT
ZEN L-A BAUT DEJA... PACEA DOMNULUI CARE COVARSESTE ORICE PRICEPERE.

DEFOCUS DEPLIN SIMULTAN/PREZENT

PUNCTUL IN CARE SE ADUNA CU FURIE REPROSUL/DORINTA E DE FAPT O REFLEXIE FOCALIZATA

IN OGLINDA CONCAVA A TRECUTULUI.

TRECUTUL ESTE TARAMUL PARTIALITATII... TRECUTUL ESTE ORIZONTUL PARTII !... CA SI VIITORUL…

IN DEO S-A FACUT DEJA FIECARE ALEGERE... DEPLINUL NU ARE GRADE DE COMPARATIE!!! ... NU ARE
PERSPECTIVA SI REPERE - SPATIAL SAU TEMPORAL!

TRECUTUL - LUMEA CEALALTA/ LUMEA PARTILOR/NEVERLAND... TOATE DECIZIILE MELE SI TOATE

IDEILE MELE SUNT FORMULATE IN CONTEXTUL TIMPULUI TRECUT.. O LUME CARE N-A EXISTAT
NICIODATA.
nu poti sa servesti la doi stapani... identitatea e mai presus de orice coherenta\deterimism dialectic.

ADEVARUL NU ARE TRECUT... TRECUTUL CARE, DACA E IERTAT, NU MAI E!

CAND SE TERMINA TRECUTUL INCEPE DUMNEZEU... aici e angoasa pe care o resimt mereu in perspectiva
trecutului care nu vrea sa se mai termine, ci genereaza ad infinituum obligatii, sacini, timp delegat, timp
psihlogic - tara egoului...sprijinul/propteaua trecutului devine iadul determinarii. TRECUTUL NU SE
TERMINA NCIODATA!

"DUH DEPLIN" - se primeste doar in dar, desi se ia/cauta cu asalt... nu poti decat cel mult sa fii pregatit pe
cat de bine poti! ...Insa nu poti castiga sau determina in vreun fel DARUL DOMNNULUI!...un asalt total,
sustinut atata vreme cat e necesar ca sa-ti tocesti toate armele, puterile, si prejudecatile...tot trecutul!

SINGURA PREGATIRE PENTRU DAR E SA RENUNTI LA TRECUT, SA RENUNTI COMPLET!...INTREGUL,

DEPLINUL E PRIMIT IN ATITUDINI TOTALE (LOCUL,LOCUL, LOCUL) IN DEPLINUL INIMII... DINCOLO DE
PARTEA BUNA SI REA A LUCRURILOR - ALEGERI ALE MINTII- E IDENTITATEA... FIECARE BUCATA E
CEA MAI BUNA BUCATA!.... DACA DEPLINUL E DEPLIN ATUNCI FIECARE BUCATA...IN FIECARE
CLIPA...! Ce este Duhul Sfant...D U H U L D E P L I N... ACCEPTAREA DEPLINA PE DEPLIN A
DEPLINULUI FIINTEI..., iar daca DACA DEPLINUL E DEPLIN ATUNCI FIECARE BUCATA... IN FIECARE
CLIPA...!

ECRANUL....in ignoranta ai impresia ca lucrurile reprezinta mai mult decat in realitate....iluzia semantica,
but a rose is a rose is....

intunericul/insesizabiluil/incalificabilul...cel prin care se infiinteaza/delimiteaza obiectele distincte.

Limitele/granite nu exista... e un colaps imaginar intre lucruri imaginare ce tine captiva o minte personala
imaginara... cu o istorie imaginara

IN PERCEPTIE AI NUMAI REPREZENTARI/ JOCURI DE LIMBAJ/ IMAGINATIE... IDENTITATEA NU SE OFERA

PERCEPTIEI/ CONSECINTELOR!!! Adevarul nu se poate oferi decat Siesi. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici
vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât
pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un
Dumnezeu gelos... Identitatea nu "suporta" comparatii, metafore sau reprezentari, asa cum uleiul nu
suporta apa... e atat de compacta incat nu ai unde sa mai bati cuiul lui Pepelea, si atat de nesfarsita incat
nu-si gaseste granitele... cu atat mai putin vecinii... e chan.

PACEA SINELUI INTREG/ IDENTITATII... DARUL CARE INCHIDE JUDECATA/ALTERITATEA. POATE FI

PIERDUT SI REGASIT... DAR NU OBTINUT SAU CONSTRUIT SAU MERITAT... POATE FI PRIMIT DAR NU
IMAGINAT... POATE FI SPERAT/CREZUT DAR NU ANTICIPAT... DARUL NU POATE FI SUGERAT, INDICAT
DECAT IN PILDE SAU KOANURI.

toate dorintele sunt conflictuale, iar dorintele...

DEFOCUS CLAR... SURRENDER TO THE VISION... DE BUNA VOIE SI NESILIT DE NIMENI, ACCEPT!
NU TE IMAGINA CAPTIV IN OGLINDA TIMPULUI
in viitor esti la fel fel de captiv ca si in trecut pt ca viitorul nu e decat cealalta fata (fata argintata) a oglinzii
trecutului

..sa traiesti fara judecata... fara sprijinul lumii...

libertarea e numai in Identitate caci nu exista decat identitatea...orice altceva e o minciuna iar falsul te
leaga, e determinare deci determinanta.

libertatea mea e numai la Deo... in acest proces de insumare lumea e eliberata/de-semantizata odata cu
ego-ul... caderea in rai... e sa te arunci la picioarele Domnului!... sa-ti arunci istoria/trecutul/lumea...sa ai
totul trebuie sa renunti la nimic.

esenta eliberarii- obiectele sunt perspective in mintea mea, sunt deci supuse dorintei.

Aleg locul al doilea ca sa il castig pe cel dintai.

independenta e o pseudo-identitate, o copilarie in care crezi ca a fi separat-deci oricum raportat la

alteritate- e calea sine-lui/ egoul – cel care VISEAZA LA PEDEAPSA...STAPAN AL CAUZALITATII!

fara iertare mintea e inlantuita in propria ei zadarnicie

SA IERT TOATE SI SA LAS CREATIA SA FIE ASA CUM ESTE

miracolul este o actiune-functiune fara plata/rasplata, fara asteptari...inafara cauzalitatii recunoaste

si slujeste doar identitatea... se "manifesta"/functioneaza in dar si-n har. e mereu prezenta- nu poate
fi adunata/pastrata in istoriile mintii ci implinita in experienta/functionare.

Egou-ul nu are decat trecutul de partea sa. PREZENTUL ESTE DAR...IN HAR...

Iertarea vede doar nepacatosenie, si nu judeca. nu genereaza alteritate Prin asta ajung la Tine.
surrender your dreamer-ego... surrender your goals Raspunsul lui Dumnezeu e o forma de pace.

ESTE DARUL DOMNULUI SI SE PRIMESTE IN ABANDON/ACCEPTARE DEPLINA, TAKE IT OR LEAVE IT,

TOTUL SAU NIIMIC, PUNAND CAPAT ORICAREI OPINII/ DORINTE/ INSTANTA CRITICA... SFARSITUL
TIMPULUI/ PARTILOR... CHIAR A TA... Nu poti argumenta intregul, poti doar sa accepti.

AUTONOMMIA PARTII/SEPARAREA.... autonomia partii este o imposibilitate logica, "partea" fiind prin
definitie un disjuns, corelat al intregului... PARTIALITATEA E DE NEATINS, CA SI ALTERITATEA NECESARA
PARTIALITATII...IATA INTREAGA ADVAITA, IATA INTELEPCIUNEA... PARTEA E IDEALUL NESUSTENABIL SI
NU INTREGUL DEPLIN. Separarea este problema, Dumnezeu-Identitatea este raspunsul.

implacabiitatea cauzalitatii caruia eu i-am dat "identitate", prin prisma careia eu am vazut
lumea/aproapele... cand consider ca eu pun inceputul, implicit ma leg de final... AM NEVOIE DE FINAL!!!
TRAIESC INTR-O NEVOIE NICIODATA SATISFACUTA PE DEPLIN... INTOTDEAUNA EXISTA MAINE, MAI
MULT, cauzalitatea implica identitatea in inepuizabile orizonturi aspirationale/eshatologice... E CU
FINALIZARE?!....:)

am pus deductia in locul revelatiei identitatii , si astfel am justificat "Darul" - l-am conditionat (l-am
controlat) intr-un "joc de limbaj" cu durata si reprize de joc, intr-un orizont semantic, artificial.

gandurile sunt doar niste obiecte, chiar si ale mele, chiar si cele adevarate.

NU EXISTA PARTI DECAT IN SEMNIFICATIE!!! Vrei sa schimbi partea/obiectul - schimba campul

semantic!... SCHIMBA PERSPECTIVA! De unde se intra in zen?!

Mintea separata e ca o oglinda sparta... in cioburile ei, lucrurile aflate la departare intra cu totul si se vad
intregi, par simple, dar cu cat te apropii de ele si se maresc in oglinda sparta, cu atat mai fragmentate
devin...fractia nu e in lume ci in tine..... tu pui lumea sub raport...DE CAUZALITATE!!!...SI IMPLICIT
DISTANTA SEPARARII.

durerea/suferinta e incercarea dementa de a dovedi eficaciatea partialitatii... e incapatanarea

separarii... SINGURUL ARGUMENT AL EGO-ULUI E PARTICULARITATEA/ PSEUDO-ORIGINALITATEA
SUFERINTEI SALE NEIMPARTASITE. ISTORIA SA DISTINCTA... DISTINCTIA DURERII SALE!...ARGUMENTATIA
SA...

nu exista cauzalitate si nici determinare decat in iluzie... INTREGUL NU POATE FI TRANSFORMAT,

PRELUCRAT, DETERMINAT SAU SUPUS IN VREO ALTA FORMA CONDITIILOR.

DOAR DEPLINUL E MAI MARE DECAT INFINITUL!!!... NELIMITAT...DOAR INTREGUL/DEPLINUL E

NELIMITAT!

TRECUTUL ESTE TARAMUL PARTIALITATII... TRECUTUL ESTE ORIZONTUL PARTII… ESTE MOSTENIREA
PARTII !

TRECUTUL - LUMEA CEALALTA/ LUMEA PARTILOR/NEVERLAND... TOATE DECIZIILE MELE SI TOATE IDEILE
MELE SUNT FORMULATE IN CONTEXTUL TIMPULUI TRECUT.. O LUME CARE N-A EXISTAT NICIODATA.
Ramasitele unor false prezenturi – nu false plecari! DACA TRECUTUL NU A DISPARUT DIN MINTEA MEA,
LUMEA REALA TREBUIE SA-MI SCAPE DIN VEDERE: NU POTI SLUJI LA DOI STAPANI.

CAND SE TERMINA TRECUTUL INCEPE DUMNEZEU... aici e angoasa pe care o resimt mereu in
perspectiva trecutului care nu vrea sa se mai termine, ci genereaza ad infinituum obligatii, sacini, timp
delegat, timp psihlogic - tara egoului... sprijinul/propteaua trecutului devine iadul determinarii.

"DUH DEPLIN" - se primeste doar in dar, desi se ia/cauta cu asalt... nu poti decat cel mult sa fii pregatit
pe cat de bine poti! ...Insa nu poti castiga sau determina in vreun fel DARUL DOMNNULUI!...un asalt
total, sustinut atata vreme cat e necesar ca sa-ti tocesti toate armele, puterile, si prejudecatile...

SINGURA PREGATIRE PENTRU DAR E SA RENUNTI LA TRECUT, SA RENUNTI COMPLET!...INTREGUL,

DEPLINUL E PRIMIT IN ATITUDINI TOTALE (LOCUL,LOCUL, LOCUL) IN DEPLINUL INIMII... DINCOLO DE
PARTEA BUNA SI REA A LUCRURILOR - ALEGERI ALE MINTII- E IDENTITATEA... FIECARE BUCATA E CEA
MAI BUNA BUCATA!.... DACA DEPLINUL E DEPLIN ATUNCI FIECARE BUCATA...IN FIECARE CLIPA...!

CE ESTE LUMEA REALA? e adevarul ca falsul e "fals"... e perspectiva 2D intr-o iluzie 3D!!! ECRANUL!

In ignoranta ai impresia ca lucrurile reprezinta mai mult…why put a head upon your head?

Adevarul e deja aici/acum dar nu ii dam valoare pentru ca adevarul nu poate fi semantizat!

DESFACEREA/MANTUIREA TREBUIE SA FIE NUMAI UNA

intunericul/insesizabiluil/incalificabilul...cel prin care se infiinteaza/delimiteaza obiectele distincte.

Limitele/granite nu exista... e un colaps imaginar intre lucruri imaginare ce tine captiva o minte
personala imaginara... cu o istorie imaginara

“El, Iubirea noastra ne asteapta si paseste alaturi de noi, aratandu-ne pe unde sa mergem. El nu da gres
in nicio privinta. El este Scopul pe care il urmarim si, tot El, Mijlocul prin care ne indreptam spre El.”

IN PERCEPTIE AI NUMAI REPREZENTARI/ JOCURI DE LIMBAJ/ IMAGINATIE... IDENTITATEA NU SE OFERA

PERCEPTIEI/ CONSECINTELOR!!! Adevarul nu se poate oferi decat Siesi.

Identitatea nu "suporta" comparatii, metafore sau reprezentari, asa cum uleiul nu suporta apa... e atat
de compacta incat nu ai unde sa mai bati cuiul lui Pepelea, si atat de nesfarsita incat nu-si gaseste
granitele... cu atat mai putin vecinii... e chan.

PACEA SINELUI INTREG/ IDENTITATII... DARUL CARE INCHIDE JUDECATA/ALTERITATEA.

…via Judecata de Apoi… fals vs adevar

Tata, Voia Ta este totala. Si obiectivul care reiese din ea ii impartaseste totalitatea. Ce alt
tel mi-ai fi putut da decat mantuirea lumii? Si care alta ar putea fi Voia pe care Sinele meu
a impartasit-o cu Tine?
Fiul lui Dummnezeu este nelimitat. Ce voieste el cu Creatorul si Izbavitorul lui trebuie sa se
infaptuiasca. Eu sunt cel in care isi are locul puterea pe care o are Voia Tatalui meu.
Voia Ta poate face toate lucrurile in mine, extinzandu-se apoi la toata lumea prin mine.
Creatia este opusul tuturor iluziilor, caci creatia este adevarul. Creatia este sfantul
Fiu al lui Dumnezeu, caci in creatie Voia Lui e deplina in fiecare aspect, facand din
fiecare parte o continatoare a intregului.
Creatia este suma tuturor Gandurilor lui Dumnezeu, infinite la numar si pretutindeni
fara limita. Numai iubirea creeaza si numai dupa propria asemanare. Nu a existat nicio
clipa in care tot ce e creat de ea sa nu fi existat. Si nu va exista nicio clipa in care ceva
creat de ea va suferi vreo pierdere. Fiul Lui este partas la creatie si trebuie, de aceea, sa fie
partas la puterea de-a crea.
IATA SINGURUL "SACRIFICIU" PE CARE IL CERI FIULUI TAU IUBIT: II CERI
SA RENUNTE LA TOATA SUFERINTA, LA TOT SENTIMENTUL PIERDERII SI AL
TRISTETII, LA TOATA NELINISTEA SI INDOIALA, SA LASE SA CURGA
NESTAVILITA IUBIREA TA.
Iata esenta mantuirii: ce vad reflecta un proces din mintea mea, care incepe cu ideea
mea despre ce vreau. Din dorinte demente vine o lume dementa. Din judecata vine o lume
condamnata. Si din ganduri iertatoare se iveste o lume blanda, Tatal nostru, ideile Tale
reflecta adevarul, iar ale mele, separat de ale Tale, plasmuiesc doar vise. SEPARAREA
LEAGA!

Sunt de-a pururi un Efect al lui Dumnezeu.

Tata, am fost creat in Mintea Ta, un sfant Gand care nu si-a parasit niciodata casa. Sunt
de-a pururea Efectul Tau, iar Tu esti in vecii vecilor Cauza mea.
Dumnezeu a fagaduit ca va auzi chemarea mea si ca imi va raspunde El Insusi. Sa invat din
experienta mea ca lucrul acesta e adevarat si credinta in el imi va veni cu siguranta.
Ne pare ca ne vom castiga autonomia doar prin stradania de-a fi separati si ca
independenta noastra de restul creatiei lui Dumnezeu e modul in care ne obtinem
mantuirea. Dar tot ce gasim e boala, suferinta, pierdere si moarte. Nu de asta voieste sa
avem parte Tatal nostru, si nu exista voie secunda Voii Lui. Sa te unesti cu a Lui
inseamna pur si simplu sa ti-o gasesti pe a ta. Si, din moment ce voia noastra este a Lui,
la El trebuie sa mergem sa ne recunoastem voia.
independenta e o pseudo-identitate, o copilarie in care crezi ca a fi separat-deci oricum raportat la
alteritate- e calea sine-lui. Nu exista alta voie decat a Ta.- PACEA SINELUI INTREG

Mintea care a devenit dispusa sa accepte darurile lui Dumnezeu a fost redata spiritului si
isi extinde libertatea si bucuria, dupa cum si Voia lui Dumnezeu este UNITA cu a ei. Sinele
pe care l-a creat Dumnezeu nu poate pacatui si, de aceea, nu poate suferi. Sa alegem azi ca
El sa fie Identitatea noastra, si sa scapam astfel pentru totdeauna de visul fricii.
Tata, Fiului Tau nu i se poate face niciun rau. Iar daca socotim ca suferim, nu ne
cunoastem singura Identitate, pe care o impartasim cu Tine. Daca lumea e oglinda mintii, si
mintea e scena lumii, atunci la minte e cheia scimbarii... moebius…"ceea ce socoti ca esti".
Identitatea.
Vrem sa ne intoarcem la Ea chiar azi, sa fim eliberati de-a pururi de toate greselile noastre si
SA FIM MANTUITI DE CE AM SOCOTIT CA SUNTEM.
Cum as putea sa cred ca Iubirea S-a parasit pe Ea Insasi? NU EXISTA ALTA VOIE DECAT
VOIA IUBIRII. FRICA E UN VIS SI NU ARE NICIO VOIE CARE SA POATA INTRA IN
CONFLICT CU A TA. Conflictul este somn, iar pacea e trezire.
Eul face iluzii. Adevarul ii desface visele de rau, spulberandu-i-le cu lumina sa.
ADEVARUL NU ATACA NICIODATA. EL PUR SI SIMPLU ESTE. FARA IERTARE,
MINTEA E INLANTUITA, CREZAND IN PROPRIA EI ZADARNICIE.
Conflictul trebuie rezolvat. Daca vrem sa scapam de el, nu poate fi evitat, dat deoparte,
negat, deghizat,vazut altundeva, numit altfel sau ascuns prin amagiri de orice fel.
Trebuie vazut exact asa cum este, unde se considera ca este, in realitatea care i s-a da,t si
cu rostul pe care i l-a acordat mintea. Caci numai atunci i se ridica mecanismele de
aparare, adevarul putandu-se rasfrange asupra lui in timp ce dispare.
Tata, iertarea este lumina pe care ai ales-o pentru a imprastia tot conflictul si toata
indoiala, si pentru a ne lumina calea de intoarcere la Tine.
Iluziile sunt toate de prisos, iar visele dispar chiar in vreme ce se tes din ganduri bazate pe
perceptii false. Astazi sa nu mai accept aceste daruri saracacioase. Vocea lui Dumnezeu
ofera pacea lui Dumnezeu tuturor celor care o aud si care aleg sa o urmeze. Astazi vreau sa
imi vad fratele total nepacatos. Iata Voia Ta pentru mine, caci asa voi vedea nepacatosenia
mea.
Ce altceva ar putea sa imi redea amintirea Ta, decat vederea nepacatoseniei fratelui meu?
Sfintenia lui imi aduce aminte ca el a fost creat una cu mine si ca mine. In el imi gasesc
Sinele, si in Fiul Tau gasesc, deopotriva, amintirea Ta.
. Si numai fericirea poate sa fie starea mea, caci numai fericirea mi-e data. Ce trebuie sa fac
sa stiu ca toate acestea sunt ale mele? Trebuie sa accept Ispasirea pentru mine insumi si
nimic altceva. Dumnezeu a facut deja toate lucrurile care trebuiesc facute. Iar eu trebuie sa
invat ca nu trebuie sa fac nimic de la mine, caci nu trebuie decat sa imi accept Sinele,
nepacatosenia- creata pentru mine si acum deja a mea-, ca sa simt Iubirea lui Dumnezeu
ferindu-ma de rau, ca sa inteleg ca Tatal meu Isi iubeste Fiul, ca sa stiu ca sunt Fiul pe
care il iubeste Tatal meu.
Gandurile lui il pot inspaimanta, dar, intrucat aceste ganduri ii
apartin numai lui, are puterea sa le transforme si sa schimbe fiecare gand de frica pe un
gand fericit de iubire. S-a rastignit singur. Dar planul lui Dumnezeu este ca preaiubitul
Lui Fiu sa fie izbavit. Numai gandurile mele vor esua si nu ma vor duce nicaieri. Dar Gandul
pe care mi l-ai dat Tu fagaduieste sa ma duca acasa.
Tata, aceasta este ziua Ta. Este o zi in care nu vreau sa fac nimic de unul singur, decat sa
aud Vocea Ta in tot ce fac; cerand doar ce imi oferi Tu, acceptand doar Gandurile pe care
le impartasesti cu mine. Ziua de azi e sfanta, caci astazi Fiul Tau va fi izbavit. Suferinta lui s-
a incheiat. Caci va auzi Vocea Ta indrumandu-l cum sa gaseasca viziunea lui Cristos prin
iertare si cum sa scape pentru totdeauna de toata suferinta
Si m-ai creat sa fiu cu Tine, ca sacrificiul sa Ne fie imposibil, atat mie cat si Tie. Cum am fost
creat, asa si raman. Fiul Tau nu poate face sacrificii, caci trebuie sa fie intreg, avand functia
de-a Te intregi pe Tine. Eu sunt intreg pentru ca sunt Fiul Tau. Nu pot sa pierd, caci nu pot
decat sa dau, si totul e al meu de-a pururea.
Indurarea si pacea lui Dumnezeu sunt gratuite. Mantuirea nu costa. E un dar ce trebuie
dat si primit in mod nestingherit. Iata ce vrem sa invatam astazi

Nu am niciun motiv de manie sau de teama, caci Tu esti peste tot in jurul
meu. Si, pentru fiecare nevoie pe care o percep, harul Tau imi este de
ajuns. Ego-ul nu are decat trecutul de partea sa. PREZENTUL ESTE
DAR...IN HAR...
Ce este el ramane neafectat de gandurile lui. Dar ce vede el e consecinta lor directa…
LUMEA SI LIBERTATEA… De aceea, Tata, vreau sa apelez la Tine. Numai amintirea Ta
ma va elibera. Si numai iertarea mea ma invata sa las sa imi revina amintirea Ta
Sa nu astept din nou astazi. Sa iert toate lucrurile si sa las creatia sa fie asa cum vrei Tu sa fie
si cum este. Sa imi aduc aminte ca sunt Fiul Tau
Un miracol este o corectie. El nu creeaza, nici nu schimba absolut deloc. Ci doar priveste
devastarea si aminteste mintii ca tot ce vede este fals. El desface greseala, dar nu
incearca sa treaca dincolo de perceptie, nici sa depaseasca functia iertarii
miracolul este o actiune-functiune fara plata/rasplata, fara asteptari...inafara cauzalitatii
recunoaste si slujeste doar identitatea... se "manifeta"/functioneaza in dar si-n har. E o
recunoastere…kensho…

Astazi ma invaluie pacea lui Dumnezeu si uit de toate, in afara de Iubirea

Lui. Tata, ma trezesc azi cu miracole care imi corecteaza perceptia tuturor lucrurilor.
Tata, sa imi aduc aminte ca esti aici si ca nu sunt singur. Peste tot in jurul meu este Iubirea
eterna. Nu am motiv decat de pacea deplina si bucuria desavarsita pe care le impartasesc
cu Tine. Ce nevoie am de manie sau de frica?
Peste tot in jurul meu e nepacatosenie desavarsita. De ce as putea sa ma tem, cand Tu m-ai
creat intr-o sfintenie la fel de desavarsita ca a Ta? De unde incep sa numar?!

las viziunea lui Cristos sa vada toate lucrurile pentru mine si sa nu le

judece, ci sa dea in schimb fiecaruia in parte cate un miracol de iubire.
Asa vreau sa eliberez toate lucrurile pe care le vad si le dau libertatea pe care o caut. Caci
asa ma supun legii iubirii.
Tata, vreau sa apelez la Tine. Numai amintirea Ta ma va elibera. Si numai iertarea
mea ma invata sa las sa imi revina amintirea Ta si sa o dau cu recunostinta lumii.
Noi suntem aducatorii mantuirii. . Nu cautam o functie dincolo
de poarta Cerului. Cunoasterea va reveni cand ne vom indeplini rolul. Ne preocupa
doar sa primim adevarul cum se cuvine . e mereu prezenta- nu poate fi adunata/pastrata in
istoriile mintii ci implinita in experienta/functionare . ne vom preda/surrender identitatii-
prezentului. Din unitatea pe care am dobandit-o, ne chemam toti fratii, cerandu-le sa ne
impartaseasca pacea si sa ne desavarseasca bucuria.

Cine e fratele meu, daca nu sfantul Tau Fiu? Si, daca il vad pacatos, ma proclam pe mine
un pacatos, Iertarea vede doar nepacatosenie, si nu judeca – nu genereaza alteritate. Prin asta
ajung la Tine. nu am nevoie de scopuri si nici de calatoriile-contextele aferente. CACI
VREAU SA IMI IUBESC IDENTITATEA SI SA GASESC IN EA AMINTIREA TA. Ma
pierd in Identitatea mea si recunosc ca Cristos nu e decat Sinele meu. Nu trebuie sa mai astept
nicio clipita sa fiu in pace de-a pururi. Pe Tine Te aleg, si Identitatea mea o data cu Tine. Fiul
Tau vrea sa fie El Insusi si sa Te stie de Tata si de Creator, si de Iubirea lui.
Pacatul este imposibil si, pe temeiul acestui fapt, iertarea sta pe o baza certa, mai solida decat
lumea de umbre pe care o vedem. Ajuta-ne sa iertam, caci vrem sa fim izbaviti. Ajuta-ne sa
iertam, caci vrem sa fim in pace.
Tata, pacea Ta vreau sa o dau, primind-o de la Tine caci certitudinea nu poate fi gasita
altundeva. In sfintenie am fost creati si in sfintenie ramanem. Fiul Tau Ti se
aseamana in privinta desavarsitei lui nepacatosenii. Si, cu acest gand, spunem bucurosi
"Amin".
ACEASTA CLIPA SFANTA TI-O DAU TIE CA INDRUMAREA TA SA IMI ADUCA PACE!

Eul nu te poate învăţa ceva cât timp voia ta e liberă, pentru că nu îl vei asculta. Nu e voia ta să
fii întemniţat pentru că voia ta e liberă. IATĂ DE CE EUL E NEGAREA LIBERTĂŢII DE VOINŢĂ.
Nu Dumnezeu e Cel Ce te constrânge, căci împărtăşeşte Voia Lui cu tine. Vocea Lui predă doar
în acord cu Voia Lui.

Cu convingere şi fără rezerve, pentru că în el stă puterea mântuirii:

Sunt răspunzător pentru ce văd.
Eu aleg sentimentele prin care trec şi tot eu decid obiectivul pe care vreau să îl ating.
Şi, tot ce pare să mi se întâmple, cer, şi primesc după cum am cerut.
Nu te mai amăgi că eşti neputincios în faţa a ce ti se face. Recunoaşte doar că te-ai înşelat, şi
toate efectele greşelilor tale o să dispară

Toate efectele lucrului făcut au dispărut, pentru că sursa lui a fost descoperită. Pretinsa lui
independenţă de sursă e ceea ce te ţine prizonier. E aceeaşi greşeală ca impresia că eşti
independent de Sursa prin care ai fost creat şi din care nu ai plecat niciodată.

Negând ce eşti şi crezând cu fermitate că eşti altceva, acest „altceva" pe care l-ai făcut să fii
devine văzul tău. Şi atunci acest „altceva" trebuie să fie cel ce vede şi, „altceva" fiind, aidoma
neţie, îţi explică ţie ceea ce vede. Viziunea ta, fireşte, ar face asta să fie de prisos. Dar, dacă
ochii îţi sunt închişi şi ai cerut acestui „altceva" să te ghideze, rugându-l să îţi explice lumea pe
care o vede el, nu ai motiv să nu asculţi, şi nici să suspectezi că explicaţiile ce ţi le dă nu sunt
adevărate. Raţiunea ţi-ar spune că nu pot fi adevărate pentru că nu le înţelegi. Dumnezeu nu are
secrete.

Opusul iluziilor nu e deziluzia, ci adevărul. Numai eului, pentru care adevărul nu are înţeles, îi
par a fi singurele alternative, diferite una de cealaltă. În realitate, ele sunt acelaşi lucru.
Amândouă aduc la fel de multă nefericire, deşi fiecare în parte pare a fi modul de-a scăpa de
nefericirea pe care o aduce cealaltă.

Adevărul e acelaşi şi nefericirea e aceeaşi, dar diferă una de alta în toate privinţele, în toate
cazurile şi fără excepţie. A crede că poate să existe şi o singură excepţie înseamnă a confunda
ce e acelaşi cu ce e diferit. O iluzie nutrită şi apărată împotriva adevărului lipseşte de înţeles tot
adevărul şi acordă realitate tuturor iluziilor. Iată ce putere au convingerile. Nu pot face
compromisuri, iar credinţa în inocenţă e credinţa în păcat, dacă convingerea exclude o singură
făptură şi o ţine pe dinafară, izolată de iertarea ei.

Tu ştii că tot ce voieşte Creatorul tău este posibil, dar cel pe care l-ai făcut crede că nu e aşa.
Trebuie să alegi acum între tine, cel adevărat, şi tine, cel din iluzie. Nu şi unul, şi altul, ci unul
singur. Nu are rost să încerci să eviţi această
singură decizie. Ea trebuie luată. Credinţa şi convingerea pot să se oprească indiferent de care
parte, dar raţiunea îţi spune că nefericirea stă numai de o parte, şi bucuria, de cealaltă.
Raţiunea îţi va spune că nu există teren de mijloc, un loc în care să te poţi opri nesigur,
aşteptând să alegi între bucuria Cerului şi nefericirea iadului. Până nu alegi Cerul, eşti în
nefericire şi în iad

Nu uita, când simţi că se stârneşte în tine nevoia de-a fi defensiv în legătură cu ceva, precis te-
ai identificat cu o iluzie. Şi te simţi, de aceea, slab, pentru că eşti singur. Acesta e preţul
tuturor iluziilor. Nu există una care să nu se bazeze pe convingerea că eşti separat.

Eul se uneşte cu propria ta iluzie de sine, pe care o împărtăşeşti cu el. Şi totuşi, iluziile nu se
pot uni. Ele sunt acelaşi lucru: nimic. Unirea lor constă în lipsa lor de substanţă, două fiind la
fel de lipsite de înţeles ca una sau ca o mie. Nimic fiind, eul se uneşte cu nimic. Victoria pe care
o urmăreşte e la fel de lipsită de înţeles ca el însuşi.

Mântuirea nu e niciun fel de compromis. Să faci un compromis înseamnă să accepţi doar o

parte din ce vrei, să iei un pic şi să renunţi la restul. Mântuirea nu renunţă la nimic. Ea e
deplină pentru fiecare. Lasă ideea compromisului să intre, şi conştienţa scopului mântuirii se
pierde pentru că nu e recunoscută. Ea e negată acolo unde s-a acceptat compromisul, căci
compromisul este convingerea că mântuirea e cu neputinţă.

Robul idolilor e dispus să fie rob. Căci trebuie să fie dispus să se prosterne în faţa unui lucru
fără viaţă şi să caute putere într-un lucru absolut neputincios. Ce i s-a întâmplat preasfântului
Fiu dumnezeiesc de poate să îşi dorească aşa ceva: să îşi îngăduie să cadă mai jos decât
pietrele de pe pământ şi să aştepte să îl ridice nişte idoli? Ascultă, aşadar, propria ta poveste în
visul pe care l-ai făurit şi întreabă-te dacă nu e adevărat că nu îl crezi un vis. Un vis de judecată
a pătruns în mintea pe care a creat-o Dumnezeu perfectă ca El Însuşi. Şi, în acel vis, Cerul s-a
preschimbat în iad, şi Dumnezeu, în duşmanul Fiului Său. Cum ar putea să se trezească din vis
Fiul lui Dumnezeu? E un vis de judecată. Aşa că trebuie să nu judece, şi se va trezi. Căci visul
va părea să dureze cât timp face el parte din vis. Să nu judeci, căci cel ce judecă va avea
nevoie de idoli care să îl ferească de propria lui judecată. Şi nu va putea cunoaşte Sinele pe
care L-a condamnat. Să nu judeci, căci o să faci din tine o parte a viselor de rău, în care idolii
sunt „adevărata" ta identitate şi mântuirea ta de judecata pe care, cu groază şi vinovăţie, ai
emis-o asupra ta.

Toate figurile din vis sunt idoli, făcuţi să te mântuiască de vis. Şi totuşi, fac parte tocmai din
lucrul de care au fost făcuţi să te mântuiască. Aşa că idolul ţine visul viu şi groaznic, căci cine şi
l-ar mai dori dacă nu ar fi îngrozit şi disperat? Iar idolul reprezintă aceste lucruri, aşa că
venerarea lui este venerarea disperării şi a groazei, şi a visului din care provin aceste lucruri.
Judecata e o nedreptate la adresa Fiului lui Dumnezeu, şi este drept ca oricine îl judecă să nu
scape de pedeapsa pe care şi-a dat-o singur în visul pe care şi l-a făurit. Dumnezeu ştie de
dreptate, nu de pedeapsă. Dar, în visul de judecată, tu ataci şi eşti condamnat; şi doreşti să fii
robul idolilor, care sunt interpuşi între judecata ta şi pedeapsa pe care o aduce

De câte ori te simţi cuprins de orice formă de frică - şi eşti cuprins de frică dacă nu ai
sentimentul unei mulţumiri profunde, certitudinea că eşti ajutat, încredinţarea calmă că Cerul
merge cu tine -, precis ţi-ai făcut un idol şi crezi că te va trăda.

Deciziile sunt continue. Nu ştii întotdeauna când le iei. Dar, exersând puţin cu cele pe care le
recunoşti, începe să se formeze o dispoziţie care te va ajuta şi în privinţa celorlalte. Nu e
înţelept să te laşi preocupat de fiecare pas pe care îl faci. Dispoziţia potrivită, adoptată
conştient de fiecare data când te trezeşti, te va ajuta să înaintezi bine. Iar, dacă simţi o
împotrivire viguroasă şi un interes slăbuţ, precis că nu eşti gata. Nu te lupta cu tine. Gândeşte-te,
în schimb, ce fel de zi îţi doreşti şi spune-ţi că există un mod în care ziua de azi se va derula
chiar aşa. Apoi încearcă din nou să ai ziua pe care o vrei. Punctul de plecare este următorul:
Astăzi nu voi lua decizii de unul singur.
Înseamnă că optezi să nu fii cel care judecă ce trebuie să faci. Dar trebuie să însemne,
deopotrivă, că nu vei judeca situaţiile în care ţi se va cere să reacţionezi. Căci, dacă le judeci, ai
stabilit după ce reguli să reacţionezi la ele. Şi atunci un alt răspuns nu poate să producă decât
confuzie, incertitudine şi frică. Pe tot parcursul zilei, de câte ori îţi aduci aminte şi ai la
dispoziţie un moment liniştit de reflecţie, repetă-ţi ce fel de zi îţi doreşti: ce vrei să simţi, ce
vrei să ţi se întâmple şi prin ce vrei să treci, şi spune-ti:
Dacă nu iau decizii de unul singur, mi se va da tocmai ziua aceasta.

Înseamnă că ai decis de unul singur şi nu poţi să vezi întrebarea. Acum ai nevoie de un

întăritor rapid înainte de-a întreba din nou. Aminteşte-ţi încă o dată ziua pe care o vrei şi
recunoaşte că s-a petrecut ceva care nu face parte din ea. Iar apoi dă-ţi seama că ai pus o
întrebare de unul singur şi că ai stabilit un răspuns în termenii tăi. Apoi spune-ţi:
Nu am nicio întrebare. Am uitat ce să decid.

Am spus că poţi începe o zi fericită cu hotărârea de-a nu lua decizii de unul singur. Pare o
adevărată decizie în sine. Şi totuşi, nu poţi lua decizii de unul singur. În realitate, singura
întrebare este cu ce alegi să le iei. Asta e tot. Aşa că prima regulă nu este o constrângere, ci
simpla enunţare a unui simplu fapt. Nu vei lua decizii de unul singur indiferent ce decizi. Căci
sunt luate cu idoli sau cu Dumnezeu. Şi ceri ajutor de la anticrist sau de la Cristos, iar cel pe
care îl alegi se va uni cu tine şi îţi va spune ce să faci. Ziua ta nu e la întâmplare. E stabilită de
cel cu care alegi să o trăieşti şi de felul în care îţi percepe fericirea prietenul a cărui povaţă ai
căutat-o. Tu ceri întotdeauna sfaturi înainte de-a putea decide ceva. Înţelege acest lucru, şi vei
putea să vezi că nu poate fi vorba aici nici de constrângeri, nici
de motive să te împotriveşti că poţi fi liber. Nu ai cum să te eliberezi de ce trebuie să se
întâmple. Iar, dacă crezi că ai cum, precis nu ai dreptate. Şi regula a doua nu e decât un fapt.
Căci tu şi sfătuitorul tău trebuie să cădeţi de acord în legătură cu ce vreţi înainte de-a putea să
se producă. Tocmai acest acord permite să se întâmple toate. Nimic nu se poate produce fără o
oarecare formă de întrunire, fie că e un vis de judecată, fie Vocea pentru Dumnezeu. Deciziile
produc rezultate pentru că nu sunt luate izolat. Sunt luate de tine şi de sfătuitorul tău, pentru
tine şi lume, totodată. Ziua pe care o vrei o oferi lumii, căci va fi ce ai cerut şi va întări regula
sfătuitorului tău în lume. A cui împărăţie e lumea ta de azi? Ce fel de zi vei decide să ai?

Idolii sunt cât se poate de concreţi. Dar voia ta este universală, fiind nelimitată. Aşa că nu are
formă, şi nici nu se mulţumeşte cu exprimarea ei prin formă. Idolii sunt limite. Sunt
convingerea că există forme care vor aduce fericire şi că, prin limitare, se dobândeşte totul. E
ca şi cum ai spune: „Nu am nevoie de tot. Vreau lucrul acesta mic, care va fi ca totul pentru
mine." Şi nu va izbuti să te satisfacă, pentru că voia ta este să ai parte de tot. Decide în
favoarea idolilor, şi ceri să fii în pierdere. Decide în favoarea adevărului, şi ai parte de tot

În spatele căutării fiecărui idol stă dorul de a fi complet. Întregimea nu are formă pentru că e
nelimitată. Să cauţi un om special sau un lucru special ca să ţi-l alipeşti spre a te întregi nu
poate să însemne decât că eşti convins că îţi lipseşte o anumită formă. Şi că, prin găsirea ei,
vei atinge întregirea într-o formă care îţi place. Iată la ce îţi serveşte un idol: la a nu privi,
dincolo de el, sursa convingerii că eşti incomplet.

Voia ta de-a fi complet nu e decât Voia lui Dumnezeu, şi ţi-e dată prin faptul că e a Lui.
Dumnezeu nu ştie de formă. Şi nu îţi poate răspunde prin ceva lipsit de înţeles. Iar voia ta nu
se poate mulţumi cu forme goale, făcute doar pentru a umple un gol ce nu există. Nu asta vrei.
Creaţia nu dă puterea de a-l complini pe Fiul lui Dumnezeu niciunei persoane separate şi
niciunui lucru separat. La ce idol se poate recurge pentru a-i da Fiului lui Dumnezeu ce are
deja?

Complinirea e funcţia Fiului lui Dumnezeu. El nu e nevoit să o caute. Dincolo de toţi idolii stă
sfânta lui voie de-a fi doar ce este. Căci a fi mai mult decât întreg nu are noimă. Fiul lui
Dumnezeu nu are nevoie de apărare împotriva
viselor lui. Idolii lui nu îl ameninţă deloc. Singura lui greşeală e faptul că îi consideră reali.
Puterea unor
iluzii oare ce poate să înfăptuiască?
Aparenţele nu pot să înşele decât mintea care se vrea înşelată. Şi poţi face o simplă alegere
care te va aşeza de-a pururi cu mult deasupra înşelăciunii. Nu trebuie să te preocupe cum se
va face, căci nu poţi să înţelegi aşa ceva. Dar vei înţelege că s-au înfăptuit rapid nişte schimbări
grozave, când vei decide un lucru foarte simplu: că nu vrei ce crezi că îţi dau idolii. Căci, în felul
acesta, Fiul lui Dumnezeu declară că s-a eliberat de idoli. Aşa că este liber.

Aici, se crede că înţelegerea se dobândeşte prin atac. Acolo, se ştie că înţelegerea se pierde
prin atac. Nerozia goanei după vinovăţie - ca obiectiv - se recunoaşte pe deplin. Iar idolii nu
sunt doriţi acolo, căci se înţelege că vinovăţia este singura cauză a oricărei forme de durere.

Pasul final e al lui Dumnezeu, căci numai Dumnezeu a putut să creeze un Fiu perfect şi să Îşi
împartă cu el Paternitatea. Nimeni din afara Cerului nu ştie cum este posibil, căci înţelegerea
acestui lucru e Cerul însuşi. Chiar şi lumea reală are un scop mai prejos de creaţie şi veşnicie.
Dar frica a dispărut, căci scopul ei este iertarea, nu idolatria.

Nu interpreta din solitudine, căci ce vezi nu înseamnă nimic. Ce reprezintă va fluctua, şi vei
crede că lumea e un loc incert, în care eşti în pericol şi incertitudine la tot pasul. Numai
interpretărilor tale le lipseşte stabilitatea, căci nu sunt aliniate cu ce eşti de fapt. Starea aceasta
pare atât de periculoasă, încât trebuie să îţi stârnească frică. Nu continua în felul acesta, fratele
meu. Avem un singur Interpret

Realitatea e neschimbătoare. Miracolele nu fac decât să îţi arate că ce ai pus între realitate şi
conştienţa ta e ireal şi nu constituie o piedică. Preţul convingerii că trebuie să existe unele
aparenţe de neschimbat e acela că miracolul nu poate veni cu consecvenţă de la tine. Căci ai
cerut să I se refuze puterea de-a vindeca toate visele. Nu există miracol pe care să nu îl poţi
avea când doreşti vindecare. Dar nu există miracol care să ţi se poată da dacă nu o vrei. Alege
ce vrei să vindeci, şi Celui Ce dă toate miracolele nu I s-a dat libertatea de a-Şi acorda darurile
Fiului lui Dumnezeu. Când Fiul cade în ispită, el neagă realitatea. Şi devine robul voluntar al
lucrului pe care l-a ales în schimb.

Ce simplă e mântuirea! Tot ce spune este că ceea ce nu a fost adevărat nicicând nu e adevărat
acum şi nu va fi niciodată. Imposibilul nu s-a produs şi nu poate avea efecte. Atâta tot. Să fie
oare un lucru greu de învăţat pentru cine îl vrea adevărat?

Să reexaminăm ce pare să stea între tine şi adevărul tău de sine. Căci sunt paşi de făcut în
renunţarea la acesta. Primul e o decizie pe care o iei. Dar, după aceea, adevărul ţi-e bun dat.
Tu vrei să stabileşti adevărul. Şi, prin dorinţa ta, stabileşti două alternative între care să alegi
de fiecare data când crezi că trebuie să iei o decizie în privinţa unui lucru. Niciuna dintre ele nu
e adevărată. Şi nici diferite nu sunt. Trebuie însă să le vedem pe amândouă înainte de-a putea
să vezi, dincolo de ele, unica alternativă care e o opţiune diferită. Dar nu în visele pe care le-ai
făcut, ca să îţi poată fi obscură. Opţiunile între care alegi nu prezintă o alternativă şi îţi dau
doar iluzia liberei alegeri, căci
va avea un singur rezultat ori-ori. Deci nu prezintă o alternativă. Te vezi împărţit între aceste
două roluri, de-a pururi rupt în două. Şi fiece prieten sau duşman devine un mijloc de-a te
ajuta să te salvezi din situaţia aceasta.

Când te pregăteşti să faci o alegere ce va avea diferite urmări ca rezultat, trebuie mai întâi să
înveţi la perfecţie un lucru. El trebuie să devină o deprindere, o replică atât de caracteristică
pentru tot ce faci, încât devine prima ta reacţie la toată ispita şi la toate situaţiile ce se ivesc.
Învaţ-o, dar învaţ-o foarte bine, căci prin ea se scurtează amânarea fericirii cu un interval de
timp de neînchipuit. Nu îţi urăşti fratele pentru păcatele lui, ci numai pentru ale tale. Orice
formă par să ia păcatele lui, ea nu face decât să ascundă că le consideri ale tale, şi demne deci
de un
atac „just". De ce ar trebui să fie păcatele lui păcate, dacă nu ai crede că nu pot fi iertate în
tine? De ce sunt reale în el, dacă nu ai crede că sunt realitatea ta? Şi de ce le ataci
pretutindeni, dacă nu pentru că te urăşti? Eşti tu un păcat? Răspunzi „da" de fiecare dată când
ataci, căci prin atac afirmi că eşti vinovat şi că trebuie să dai după cum meriţi. Şi ce poţi
merita, dacă nu ce eşti?

Cei inocenţi eliberează ca semn de recunoştinţă pentru eliberarea lor. Şi ce văd susţine
eliberarea lor de întemniţare şi de moarte. Deschide-ţi mintea la schimbare, şi nu vi se va cere
nicio pedeapsă străveche nici fratelui tău, nici ţie. Căci Dumnezeu a spus că nu există jertfă care
să se poată cere; că nu există jertfă care să se poată face.

Adevărata opţiune nu e o iluzie. Dar lumea nu are de oferit niciuna. Toate drumurile ei nu duc
decât la dezamăgire, la nimic şi la moarte. Nu ai ce alege între alternativele ei. Nu căuta să
scapi aici de probleme. Lumea a fost făcută ca problemele să nu poată fi eludate. Nu te lăsa
indus în eroare de diferitele nume date drumurilor ei. Toate sfârşesc la fel.

De ce ai căuta să încerci un alt drum, o altă persoană sau un alt loc, când ai învăţat cum începe
lecţia, dar nu percepi încă la ce serveşte? Scopul ei este răspunsul la căutarea pe care trebuie
să o întreprindă toţi cei ce mai cred că este de găsit un alt răspuns. Învaţă acum, fără
disperare, că nu există speranţa vreunui răspuns în lume. Dar nu judeca lecţia care doar începe
în felul acesta. Nu mai căuta în lume alte repere care par să indice încă un drum. Nu mai căuta
speranţă unde nu există. Accelerează-ţi acum învăţarea şi înţelege că nu faci decât să pierzi
timpul dacă nu treci de ce ai învăţat la ce mai e de învăţat. Căci, din acest punct - cel mai jos -,
învăţarea te va duce pe culmile fericirii, în
care vezi scopul lecţiei sclipind cu claritate, perfect accesibil puterii tale de-a învăţa.
Cine s-ar lăsa întors din toate drumurile lumii dacă nu ar înţelege reala lor zădărnicie? Nu e
imperios oare să înceapă cu asta, să îşi caute în schimb o altă cale? Căci, câtă vreme vede că
are de ales unde nu are, ce putere de decizie mai poate folosi? Marea degajare de putere
trebuie să înceapă învăţând unde are un folos real. Şi ce decizie are putere dacă se aplică în
situaţii lipsite de opţiuni?

El nu Şi-a părăsit Gândurile! Dar tu I-ai uitat Prezenţa şi nu ţi-ai amintit Iubirea Lui. Niciun
făgaş din lume nu poate duce la El, şi niciun ţel lumesc nu poate fi una cu al Lui. Ce drum din
lumea întreagă se va îndrepta lăuntric, când fiecare drum a fost făcut să separe călătoria de
scopul pe care trebuie să îl aibă dacă nu e decât zadarnică rătăcire? Toate drumurile care te
îndepărtează de ce eşti te vor duce la derută şi disperare. Dar El nu Şi-a lăsat Gândurile să
moară, fără Sursa lor pe veci în ele.
Nu există drum care să te îndepărteze de El. Călătorie care să te îndepărteze de tine însuţi nu
există. Ce prostie şi ce
demenţă să crezi că ar putea să existe un drum cu asemenea ţintă! Unde ar putea duce?

Şi cum ai putea fi făcut să îl străbaţi, parcurgându-l fără ca propria ta realitate să fie una cu
tine? Iartă-ţi nebunia şi uită toate călătoriile fără sens şi toate ţelurile fără ţintă. Nu au niciun
înţeles. Nu poţi fugi de ce eşti. Căci Dumnezeu e milostiv şi nu Şi-a lăsat Fiul să Îl abandoneze.
Fii recunoscător pentru ce este El, căci în asta e scăparea ta de nebunie şi de moarte. Nu te
poţi găsi decât unde este El. Nu există făgaş care să nu ducă la El.

Învăţătura lumii e construită pe un concept de sine adaptat la realitatea lumii. Acesta i se

potriveşte bine. Căci e o imagine care se potriveşte unei lumi de umbre şi iluzii. Aici e acasă la
el, unde ce vede e una cu el. Învăţătura lumii serveşte la construirea unui concept de sine.
Acesta este scopul ei: să vii fără un sine şi să îţi faci unul pe parcurs. Şi, până ajungi la
„maturitate", l-ai şi perfectat, să dai piept cu lumea de la egal de egal, la unison cu cerinţele ei.
2. Un concept de sine e făcut de tine. Şi nu îţi seamănă absolut deloc. Este un idol, făcut să ia
locul realităţii tale ca Fiu al lui Dumnezeu. Conceptul de sine pe care vrea să îl predea lumea nu
e ce pare a fi. Căci menirea lui este să fie util în două privinţe, din care mintea poate
recunoaşte numai una. Prima prezintă faţa inocenţei, aspectul asupra căruia se acţionează.
Faţa aceasta e cea care surâde, te farmecă, ba chiar pare să iubească. Ea îşi caută tovarăşi şi
se uită, uneori cu milă, la cei suferinzi şi uneori oferă mângâiere. Ea crede ca e bună într-o
lume rea. Cealaltă parte nici nu vrea să o vadă. Şi tocmai în această direcţie şi-a îndreptat
privirea învăţătura lumii, căci aici s-a stabilit „realitatea" lumii, să se asigure că idolul e de
durată. Sub faţa inocenţei stă o lecţie pe care conceptul de sine a fost făcut să o predea. E o
lecţie de o cumplită dislocare şi de o frică atât de devastatoare, încât faţa surâzătoare de
deasupra ei trebuie să îşi ferească în veci privirea, să nu perceapă perfidia pe care o ascunde.
Iată ce predă lecţia:
„Sunt lucrul pe care l-ai făcut din mine şi, privindu-mă, eşti condamnat din cauza lucrului ce
sunt". La această concepţie de sine lumea reacţionează surâzând aprobator, căci îi garantează
că făgaşurile lumii sunt bine păzite, iar cei ce le străbat nu vor scăpa.
6. Iată lecţia centrală care asigură că fratele tău e condamnat de-a pururi. Căci ce eşti tu a
devenit acum păcatul lui. Pentru aşa ceva nicio iertare nu e cu putinţă.

Conceptele menţin lumea. Dar nu pot fi folosite să demonstreze realitatea lumii. Căci fiecare
dintre ele se face în cadrul lumii, sUn concept de sine e ceva lipsit de înţeles, căci nimeni de aici
nu ii poate vedea scopul, aşa că nu îşi poate închipui ce e. Dar toată învăţarea pe care o
dirijează lumea începe şi se încheie cu un singur ţel: acela de-a te învăţa acest concept de sine,
ca să alegi să respecţi legile acestei lumi şi să nu cauţi niciodată să treci de drumurile ei, nici să
nu îţi dai seama cum te vezi. Acum, Spiritul Sfânt trebuie să găsească un alt mod de-a te ajuta
să vezi că trebuie să desfaci acest concept de sine, dacă vrei să ai parte de linişte. Şi nu poate
fi dezvăţat decât prin lecţii care urmăresc să te înveţe că eşti altceva. Căci, altfel, ţi s-ar cere să
schimbi ce crezi acum cu pierderea totală a sinelui, un lucru care ţiar stârni o groază mai
cumplită. Conceptul de sine a fost întotdeauna marea preocupare a lumii. Şi fiecare crede că
trebuie să găsească răspunsul la enigma sinelui său. Mântuirea poate fi considerată nimic mai
mult
decât debarasarea de concepte. Ea nu se preocupă de conţinutul minţii, ci de simpla constatare
a faptului că gândeşte. Iar ceva ce poate gândi are de ales şi i se poate arăta că diferite
gânduri au diferite consecinţe. Aşa că poate învăţa că toate gândurile ei reflectă deruta
profundă pe care o simte despre cum a fost făcută şi ce este. Şi vag pare conceptul de sine să
răspundă ce nu ştie nici el. Să nu îţi cauţi Sinele în simboluri. Nu poate exista concept care să
reprezinte ceea ce eşti. Ce contează ce concept accepţi cât timp percepi un sine care
interacţionează cu răul şi
reacţionează la lucruri haine? Conceptul tău de sine va rămâne mereu ceva complet lipsit de
înţeles

Lumea nu îţi poate preda imagini de sine dacă nu vrei să le înveţi. Va veni o vreme când vor
trece imaginile toate şi vei vedea că nu ştii ce eşti. Tocmai în această minte nepecetluită şi
deschisă revine adevărul, nestingherit şi neîngrădit. Acolo unde s-au lepădat conceptele de
sine, adevărul e revelat exact aşa cum este. Când se va pune fiece concept sub semnul îndoielii
şi al întrebării, şi se va recunoaşte că nu e făcut pe baza unor ipoteze rezistente la lumină,
atunci adevărul va fi liber să intre în sanctuarul său, curat şi lipsit de vinovăţie. Nu există
afirmaţie mai înfricoşătoare pentru lume decât: Nu ştiu ce lucru sunt şi, de aceea, nu ştiu ce fac, nici
unde sunt, nici cum să văd lumea şi nici cum să mă văd pe mine însumi. Însă în această învăţătură se
naşte mântuirea. Şi Ce eşti îţi va vorbi de Sine Însuşi.

Mântuirea va desface lumea ta şi te va lăsa să vezi o altă lume pe care ochii tăi nu ar putea să
o găsească niciodată. Să nu te preocupe cum se poate aşa ceva. Nu înţelegi cum de-a venit să
îţi întâlnească ochii tot ce vezi. Căci, dacă ai înţelege, ar fi dispărut. Vălul ignoranţei e tras
peste rău şi bine, şi trebuie să treci de el ca să dispară amândouă, aşa încât percepţia să nu
mai găsească unde să se ascundă. Cum se face asta? Nu se face absolut deloc. Ce poate să
mai trebuiască să se facă în universul creat de Dumnezeu?
Numai într-o stare de aroganţă ai putea concepe că trebuie să faci evidentă calea ce duce la
Cer. Ţi s-au dat mijloacele să vezi lumea care o va înlocui pe cea pe care ai făcut-o. Facă-se
voia ta! Conceptul de sine stă ca un scut, o baricadă mută în faţa adevărului, ascunzându-l de
privirea ta. Toate lucrurile pe care le vezi sunt imagini, căci le priveşti ca printr-o barieră care
îţi înceţoşează văzul şi îţi deformează vederea, să nu vezi nimic cu claritate. Sabia
judecăţii e arma pe care o dai iluziei tale de sine, să lupte să ţină neocupat de iubire spaţiul ce
îţi ţine fratele la distanţă. Dar, cât timp ai această sabie, trebuie să te percepi ca trup, căci
separarea de care eşti legat te împiedică să îl vezi pe cel ce ţine oglinda spre un alt mod de-a
vedea ce este el, şi deci ce trebuie să fii. Ce e ispita decât dorinţa de-a sta în iad şi jale? Şi la
ce ar putea da naştere decât la o imagine de sine care poate fi jalnică, şi rămâne în iad şi chin?

Aceasta e viziunea mântuitorului: să îşi vadă inocenţa în toţi pe care îi priveşte şi să îşi vadă
mântuirea peste tot. El nu ţine concepte de sine între ochii lui calmi, deschişi şi ce vede. Ci
aduce lumina la tot ce priveşte, să vadă totul cum este cu adevărat Viziunea mântuitorului e la
fel de inocentă de ce e fratele tău pe cât e de liberă de orice
judecată emisă la adresa ta. Ea nu vede niciun trecut în nimeni. Aşa că e în slujba unei minţi
total deschise, neumbrite de vechi concepte şi pregătite să vadă doar ce conţine prezentul. Ea
nu poate judeca pentru că nu cunoaşte. Şi, recunoscând lucrul acesta, ea doar întreabă: „Ce
înţeles are ce văd?"

Cum faci alegerea? Ce uşor ţi se poate explica! Tu alegi întotdeauna între slăbiciunea ta şi
puterea lui Cristos din tine. Şi ce alegi e ce consideri real. Pur şi simplu, nefolosind niciodată
slăbiciunea pentru a te călăuzi în ce faci, nu îi dai putere. Şi tot ce faci laşi în grija luminii lui
Cristos din tine. Căci I-ai adus slăbiciunea ta, iar El ţi-a dat în schimb puterea Lui

Mântuitorii lumii, care văd ca El, sunt pur şi simplu cei care aleg puterea Lui în locul propriei lor
slăbiciuni, văzute separat de El. Ei vor izbăvi lumea, căci sunt uniţi în toată puterea pe care o
are Voia lui Dumnezeu. Şi ce voiesc ei e numai ce voieşte El. Învaţă, aşadar, fericita deprindere
de a răspunde cu următoarele cuvinte la toată ispita
de-a te percepe jalnic şi slab:
Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu.
Fiul Lui nu poate suferi.
Iar eu sunt Fiul Lui.
Aşa inviţi puterea lui Cristos să triumfe, înlocuind toată slăbiciunea ta cu puterea infailibilă ce
vine de la Dumnezeu. Şi atunci miracolele sunt la fel de fireşti cum au părut să fie frica şi
agonia înainte de alegerea sfinţeniei. Căci, în alegerea aceasta, distincţiile false dispar,
alternativele iluzorii se dau la o parte şi nimic nu mai rămâne să conturbe adevărul.