Sunteți pe pagina 1din 7

Ansambluri

economice
mondiale actuale
De Arhip Alexandru
Mardare Mihai
Liceul Economic "Virgil Madgearu"
Galați
Clasa XI B
Cuprins
Ansambluri economice mondiale actuale
Gruparea economică a statelor
Exemple de organizații economice internaționale
Ansambluri economice
mondiale actuale

Între unitățile teritoriale elementare ale


"decupajului" actual al lumii (statele) și Terra
ca sistem global al umanității, există mai multe
posibilități de a identifica anumite asocieri
teritoriale intermediare.
Gruparea economică a
Deși criteriul principal îl reprezintă,
în general, asocierea economică și
statelor
comercială, în anumite situații
Această grupare este mai mult
aparte există și alte componente,
"funcțională" și teritorială, existând
cum ar fi cele de natură politică
organizații economice comune cu
sau militară.
un grad mai înalt sau mai redus de
activitate propriu-zisă.

Aceste organizații economice


internaționale au în interiorul lor S-au constituit, de asemenea, diverse alte
grade diferite de colaborare, organizații regionale, cum ar fi:
cooperare și activitate concretă. Cele ale țărilor din jurul Mării Negre
Cea mai mare coeziune internă o Al Mării Baltice
are Uniunea Europeană. Din Asia de Sud
Gruparea economică a
statelor

Coeziunea dintre statele


Există și alte grupări de state și fiecărei organizații este foarte
criterii de asociere a statelor diferită și a evoluat în timp. Un
decât cele economice, cum ar fi exemplu interesant îl reprezintă
cele preponderant de natură țările exportatoare de petrol
culturală și religioasă: (reunite în OPEC) care, într-un
OSI (Organizația Statelor Islamice) anumit moment, au dictat
OSA (Organizația Statelor Arabe) prețurile petrolului; în prezent,
influența lor este mai redusă.
Exemple de organizații
economice internaționale
Uniunea Europeană (UE), cuprinzând 28 de state
Asociația Nord-Americană A Liberului Schimb (ALENA sau NAFTA), cuprinzând Canada,
SUA și Mexic
Piața Comună a Americii de SUD (MERCOSUR), formată din 6 state, dintre care două
asociate
Pactul Andin, format din 5 țări andine
Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), din care fac parte peste 30 de
țări din America de Nord, Europa, Asia și Oceania
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), formată din 13 țări, cu o activitate
legată de coordonarea producției, prețurilor și desfacerii petrolului la nivel mondial
Comunitatea Economică pentru Dezvoltarea Statelor din Africa de Vest (CEDAO),
cuprinzând 16 țări vest-africane
Bibliografie
Manual Geografie Clasa a XI-a "Probleme fundamentale ale lumii contemporane" de Octavian
Mândruț

S-ar putea să vă placă și