CHIRIŢA ÎN PROVINŢIE

- CARACTERIZAREA PERSONAJELOR –

CHIRIŢA BÂRZOI este personajul principal şi eponim (care dă numele operei) al

comediei „Chiriţa în provinţie”,de Vasile Alexandri. Este soţia lui Grigore Bârzoi şi
mamă a trei copii: Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă. Întreaga piesă se concentrează în jurul
protagonistei, o moşiereasă de la ţară, incultă şi grosolană, care doreşte să pară o
aristocrată educată, cu preocupări mondene şi vorbitoare de limbă franceză.
Personajul devine comic tocmai prin acest contrast dintre esenţă şi aparenţă, între ce
este de fapt Chiriţa şi impresia pe care vrea să o lase celorlalţi.
Trăsăturile de caracter ale eroinei reies, în mod indirect, din atitudinile şi vorbele
ei, din realţia cu celelalte personaje şi în mod direct din didascalii sau din opiniile
altor personaje.
Coana Chiriţa se înfăţişează în mai multe ipostaze. Mai întâi, Chiriţa este o
provincială cu o mitocănie desăvârşită, dornică să-şi însuşească bunele maniere ale
saloanelor pariziene, de aceea ea „trage tiuiun”, e „armazoană”, cocheteaza cu
barbatii, obligă argatul să-i aducă răvaşul de la Bârzoi pe talger cu şerveţel, angajează
profesor de franceză pentru Guliţă, ea însăşi vorbeşte o franceză moldovenească –
„nous disons comme ça en moldave” („aşa zicem noi în moldovenească”). Masa nu
trebuie servită înainte de ora 5 pentru că „Aşa-i moda la Ieş”. Ca orice „cucoană”
gingaşă şi delicată, trebuie să pară sensibilă, de aceea leşină, ca să producă impresie şi
trebuie ajutată cu săruri, ca să-şi revină. Aceste atitudini evidenţiază, indirect, cu mare
forţă de sugestie, snobismul şi parvenitismul Chiriţei, trăsături care o definesc.
Din atitudinea şi mentalitatea eroinei reiese, indirect, o altă ipostază a Chiriţei,
aceea de boieroaică de nivel mediu, ahtiată după ranguri sociale, de aceea îşi doreşte
foarte mult să ajungă isprăvniceasă: „Ah ! cumnăţâcă, să mă fac isprăvniceasă !...
alta nu doresc pe lume !... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă !” Dominată
de dorinţe ariviste, îşi trece în paşaport un fals titlu de nobleţe, „baroană”, fapt care-i
miră pe musafiri, cărora le răspunde: „De ce nu?... dacă-i moda?”. Altfel, Chiriţa îşi
ocărăşte slugile într-un limbaj vulgar, de mahala, care contrastează flagrant cu
pretenţiile ei de isprăvniceasă mondenă: „Ţâst, beţivilor !...”; „Auzi, ţopârlanii !...”;
„Afară, mojâcilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi răi de lucru…”;
„Bată-te cucu, mangosâtule !...”
Chiriţa este la vârsta critică, ridicolă prin faptul că e mare amatoare de aventuri
amoroase, trăsături ce reies indirect din cântecelul prin care îşi exprimă emoţiile
stârnite de curtea pe care i-o face „moţpanu” ( uşuratic, afemeiat ) de Leonaş: „Iată-l,
valeu ! / Fără să vreu / Sâmt acum, zău, / Că mă roşesc ! / Mii de furnici, / De
tricolici, / De vârcolici / Vai ! mă muncesc !...” Din didascaliile autorului reies, direct
/ indirect comportamentul caraghios al eroinei, gesturile voit cochete şi penibile,
manifestate în dialogul cu „ofiţerul” Leonaş: „Chiriţa (cochetând); (coborând ochii
şi trăgându-şi mâna); (cu pudoare); (cu dragoste)”
Chiriţa este, totodată, o mamă lipsită de responsabilitate, care nu ştie să-şi educe
copii, degradându-le personalitatea printr-un răsfăţ ridicol şi cu totul deplasat.
Superficialitatea privind educaţia şi instrucţia lui Guliţă reiese, indirect, din didascalii
şi din vorbele eroinei. La începutul piesei, atunci când ţăranii vin la Chiriţa să-l
reclame pe Guliţă că „a vânat” un viţel, că a dat foc bordeiului „cu ciubucu cel se
hârtie” , că ţine calea fetelor din sat, Chiriţa reacţionează cu violenţă şi-i ameninţă
„(furioasă); (ameninţând ţăranii cu cravaşa)”: „Tacă-vă gura, mojicilor !”; „Cu
biciul pe spate / V-oi da ! / V-oi da eu dreptate / Aşa !”

1
 Limbajul Chiriţei este ilustrativ pentru caracterul superficial, pentru spoiala de
cultură şi pentru snobismul . Cucoana Chiriţa amestecă limba moldovenească, plină
de savoare – „şasă, cumnăţâcă, o găsî, bucăţâcă tăietă, roşâie” – cu franţuzisme –
„uvraj, musiu, desir, bontonuri” – şi cu expresii populare – „ mă munceşte cugetul,
nu dau tătarii”. Chiriţa vorbeşte o limbă franceză ridicolă, traducând din româneşte
cuvânt cu cuvânt expresii care în limba franceză au alt sens ori nu există deloc. Astfel,
pentru „tobă de carte”, ea spune „un tambour d’instruction”, sau pentru „flori de
cuc”, „fleurs de coucou”, pentru „a spăla putina”, „laver le baril”, pentru „a vorbi
ca apa”, „parler comme l’eau” etc. Chiriţa este un personaj caricatural, dar simpatic
prin firea volubilă, prin agitaţia ei ridicolă de a părea o pariziancă, prin snobismul ei
ostentativ. În fond, Chiriţa este o autodidactă, învăţase limba franceză de una singură,
aşa cum , de altfel, mărturiseşte: „j’ai apprendré toute seulette français… pre legea
mea.” Ea creează cuvinte proprii, rostind „apprendré” în loc de „appris” şi „toute
seulette” în loc de „toute seule”, forma „seulette” fiind o foarte nostimă formulă de
autotandreţe: singurică, vrea să spună eroina.
Din punct de vedere al portretului fizic, Chiriţa este, în montările spectacolelor şi
în viziunea regizorilor, o femeie bătrână şi grasă. George Călinescu o caracterizează
astfel: „Chiriţa e o cochetă bătrână, dar şi o mamă bună, o burgheză cu dor de
parvenire, dar şi ointeligenţă deschisă pentru ideea de progres, o bonjuristă”.
Autorul nu dă nici o informaţie despre vârsta eroinei, cu excepţia răspunsului pe care
Chiriţa i-l dă lui Leonaş, atunci când acesta o jigneşte spunând că este de pe vremea
lui Papură Vodă: „Minciuni spui.. că tocmai ieri am împlinit 35 de ani”. Tânărul o
persiflează: „35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete”, iar altădată îi spune:
„babă străchetă”. Criticul literar Pompiliu Marcea analizează împrejurările şi
situaţiile care ar putea identifica vârsta eroinei: „Chiriţa , în Chiriţa în provinţie, este
mama lui Guliţă, iar băiatul are 14 ani, ceea ce aflăm din dialogul cu safta, cumnata,
pe teme viitorului casnic al odraslei. Luluţa, , îndrăgostită de Leonaş, era, deci, la 15
ani, deja nubilă (aflată la vârsta căsătoriei) şi putem uşor deduce că lucrurile nu se
petrecuseră altfel cu Chiriţa. Acum un secol şi ceva, şi chiar azi, în mediul rural,
vârsta matrimonială era, pentru fete, cam între 15 şi 16 ani, iar copiii veneau destul
de repede după căsătorie. Aşa stând lucrurile, dacă adăugăm la 16 – 17 ani,
maximum maximorum 18 – 20, cei 14 ani ai lui guliţă, eroina lui Alecsandri nu putea
să aibă mai mult de 33 – 35 de ani, fiind, adică, o femeie destul de tânără încă, astfel
faptul că se lăsa curtată de Leonaş, tânărul ofiţer, nu pare deloc compromiţător şi
nici ridicol”. Un alt argument ar fi acela că învăţase să călărească „La Ieş, la
manejărie…”ori la o vârstă înaintată ar fi fost aproape imposibil să mai poată călări.
Despre „greutatea” Chiriţei autorul face referire prin intermediul lui Grigore
Bârzoi, atunci când femeia se plânge că s-a plictisit la ţară şi vrea să plece la Paris „să
mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie”. Pufnind enervat, Bârzoi îi
răspunde sarcastic: „Bă că chiar… Se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă!” ,
sugerând că nu este nici pe departe „uscată”. Alţii interpretează scena 3 din Actul I al
comediei în aceeaşi viziune, considerând că eroina solicită ajutor celorlalţi pentru a se
da jos de pe cal din cauza grăsimii.

Celelalte personaje sunt mai puţin conturate. Grigori barzoi rămâne la fel de
necioplit. Gulita este fiul soţilor Bârzoi, un adolescent de 14 ani, răsfăţat, care
produce pagube şi necazuri sătenilor. El este caracterizat direct de către profesorul de
franceză, care-l consideră „copil obraznic”. Chiriţa îl examinează pe Guliţă la limba
franceză şi acesta răspunde „franţuzind” cuvintele româneşti, producând un comic

2
irezistibil: pentru „furculiţă”, spune „furculision”, la „friptură”, „fripturision”, iar
„învârtita” o traduce „învârtision”.

Referindu-se la comediile lui Alecsandri, George Călinescu afirma că ele

ilustrează un amestec de „moldovenească grecizantă şi un jargon franco – român, de
tabieturi patriarhale şi de inovaţii de lux occidental” care constituie un „tablou inedit
pentru ochiul de azi”.