După înfrângerea din primul război cu Traian, Decebal a respectat o

perioadă înțelegerea cu Roma, dar la scurt timp după aceea a început să incite la
răscoală triburile învecinate și să pustiască coloniile romane de dincolo de Dunăre.
Traian, cunoscut pentru caracterul său optimist și întreprinzător, și-a adunat
încă o dată forțele în 105 d.Hr. pentru un al doilea război împotriva Daciei.
Cel de-al doilea război a implicat mai multe lupte care au provocat pierderi
însemnate.
Armata romană, aflată în fața a numeroase triburi aliate cu Decebal, nu a
reușit să obțină repede o victorie decisivă. Multe orașe aflate de-a lungul Dunării
care au fost fortificate de către armata romană erau asediate de daci.
În fruntea armatei romane s-a aflat și Traian în bătăliile din Dobrogea.
Traian a stabilit cartierul general al armatei romane in localitatea Drobeta.

Un asediu asupra capitalei Sarmizegetusa a avut loc la începutul verii anului

106.
Dacii au respins primul atac, însă romanii au distrus apeductele capitalei
dace. Orașul a fost incendiat și, în final, Roma a triumfat ocupând Dacia.
Decebal a fugit, dar a fost urmărit și ajuns din urmă. Acesta a preferat să se
sinucidă în loc să fie capturat.
 Datorită trădării lui Bicilis, un apropiat al regelui dac, romanii au descoperit
comoara lui Decebal în râul Sargetia - estimată de Jérôme Carcopino la 165 500 kg
de aur și 331 000 kg de argint.
Ultima bătălie cu armata regelui dac a avut loc la Porolissum (Moigrad).
Traian nu a acceptat condițiile de pace din tratatul de pace încheiat în urma primului
război daco-roman, formulând alte prevederi
La sfârșitul războiului romanii au ocupat Dacia și au transformat-o în
provincie romană. Ea a fost apoi pierdută, în anul 271, în fața goților invadatori.
In 106 Dacia este cucerita si transformata in provincie de rang imperial
Dacia va fi condusa in numele imparatului de catre un guvernator.

Interiorul unei locuințe din perioada geto-dacă

Costumul purtat de bărbaţi 

Era compus din cămașa de cînepă, lungimea căreia era pînă mai jos de
genunchi. De regulă cămașa era cu mîneca lungă și avea o croiala simplă fiind
asamblată din fîșii drepte de țesătură.
Despicăturile din părțile laterale ale cămășii erau prevăzute pentru
comoditate în timpul mișcării. În zona taliei cămașa era încinsă cu cingători din
piele sau textile (frînghii sau chingi înguste).
 Bărbaţii asortau cămaşa cu pantaloni pînă la glezne, destul de strîmţi, uneori
foarte lungi şi încreţiţi, formînd cute transversale asemenea iţarilor de lînă, purtați
de țăranii moldoveni pînă la începutul secolului al XX-lea.
Haina exterioară purtată de daci, mai ales iarna, era un cojoc cu blana pe
dinăuntru sau pe dinafară.
Pe vreme rea, în afară de cojoace se mai purta gluga – ajustată în jurul
gîtului cu un șiret și garnisită la terminații cu franjuri.
Apanaj al păstorilor, gluga a rezistat în timp transformîndu-se în costumul
popular moldovenesc în manta cu glugă.
În picioare, dacii încălţau opinci legate cu nojițe, rămase şi ele în costumul
ţărănesc de-a lungul veacurilor.

Costumul purtat de femei. 

Femeile mai ales cele din clasa privilegiată purtau capul acoperit cu o
năframă legată peste părul strîns în coc, pe cînd cele din popor umblau cu capul
descoperit.
Există însă și reprezentări ale femeilor care poartă părul pieptănat cu cărare
la mijloc și împletit în cosițe.
Ţinuta elegantă, înfăţişată pe Columna lui Traian se compunea dintr-o
rochie-tunică lungă, peste care era drapată ingenios o mantie largă, în timp ce
îmbrăcămintea comună, reprezentată în reliefurile de la Adamclisi, era alcătuită
dintr-o cămaşă de pînză încreţită la gît, de o formă purtată pînă azi în Moldova,
peste care este încinsă de la brîu în jos o bucată de ţesătură asemeni catrinţei.
Un rol aparte în ținutele femeilor aveau bijuteriile și accesoriile
vestimentare. Datorită calităților materialelor din care au fost confecționate unele
din acestea pot fi analizate pe viu, deoarece sînt păstrate în colecțiile muzeelor
lumii.
Podoabele și obiectele din metal prețios găsite în săpăturile arheologice dau
dovadă de multă măiestrie și ingeniozitate.
Din fier dacii confecționau diferite accesorii pentru vestimentație cum ar fi
catarame, paftale, nasturi, fibule etc.
Din materiale mai ieftine se confecționau podoabe destinate celor cu o
poziție socială mai joasă, iar din bronz și aur celor din clasele privilegiate.
Cele mai multe podoabe erau din argint și se foloseau pentru prinderea
pelerinelor (atît la femei cît și la bărbați).
Femeile mai purtau în jurul gîtului colane, mărgele din bronz, din sticlă, iar
pe mîini brățări spiralice, lanțuri, mai rar inele și cercei.
Se consideră că podoabele scumpe erau purtate numai de cei avuți. Se
practica și tatuajul, care era considerat semn de noblețe.
În decorul podoabelor deseori sînt reproduse imagini de ființe umane și
animale, motive vegetale sau fantastice, lanțuri ornamentale obținute prin împletire
sau îmbinări de inele, palmete și capete de animale stilizate.
 Asortate cu costumul de forme simple cu o gamă cromatică modestă
bijuteriile și accesoriile vestimentare creau o imagine impresionantă accentuînd prin
strălucirea lor spiritualitatea puternică a dacilor.