Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea ,, Alexandru Ioan Cuza ,, din Iași

Lucrare de seminar la disciplina Istoria Artei Universale

Arta în secolul XXI

Student Cordonator

Nedelcu Petru Asist. Dr. Petru Sofragiu


Introducre

,,Timp de mai
bine de 200 de
ani, centrul artei
din Occident a
fost Parisul. Însă
după Al Doilea
Război Mondial,
acesta s-a mutat
în Statele Unite
ale Americii.
Aici au fost
stabilite noile
tendințe în artă,
deorece Statele
Unite ale
Americii ieșise
victorioase și
prospere din
război, iar în anii 1930 și 1940 numeroși artiști de frunte fugiseră din Europa și se stabilise în
SUA"1. Tinerii artiști au cautat să creeze noi practici necunoscute. Artistul și conceptul din
spatele creației sale au devenit mult mai importante decât rezultatul activității creative. Dorința
de a se îndepărta de cadrul construit a condus la apariția de noi genuri. Printre artiști au început
să apără disputele privind semnificația artei și modul de exprimare a acesteia. Ce este arta ? Ce
mijloace pot obține o artă autentică? Aceștia au găsit răspunsul în sintagma ,, Dacă arta poate fi
totul, atunci poate nimic,, .

1
Mason, A. Spike, T.John, Arta occidentală-din preistorie până în sec.al XXI- lea, Ed.Corint, București, 2010 Arta
Occidentală
Curente artistice

Fauvismul
Este un curent formalist în pictura franceză de la
începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în
culori violente, folosind tonuri pure și renunțând la perspectivă.

Futurismul 

Tehnologia a avut mare impact asupre artei reprezentând în foarte multe cazuri subiectul operei
de artă aceasta este și în cazul futurismului care este o mișcare a modernismului artistic italian,
celebrând noua eră a tehnologiei moderne. Inițiatorul mișcării este poetul Filippo Tomasso
Marinetti2.

2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Futurism
Anmorfoza

Anamorfoza este o tehnică


pentru crearea de imagini în
așa fel încât este posibil să le
vedem pe deplin la un
anumit unghi. Unul dintre
cei mai străluciți reprezentați
ai acestei tendințe este
francezul Bernard Pras. El
creează instalații folosind
ceea ce este util. Datorită
talentului său, reușește să
creeze piese uimitoare, care,
totuși, pot fi văzute doar
dintr-un unghi.

Arta Stradală

Street art este artă vizuală creată în locații publice pentru vizibilitate publică. A fost asociat cu
termenii „artă independentă”, „post-graffiti”, „neo-graffiti”.
Muzee deArtă Contemporană

Europa este renumită pentru muzeele sale magnifice de artă modernă din secolul XXI. Muzeul
Kiasma din Helsinki va permite să atingeți obiecteele expoziției. Centrul Georges Pompidou din
capitala franceză impresionează cu arhitectura sa neobișnuită. Muzeul de artă contemporană din
Viena posedă lucrările multor creatori talentați din epoca modernă.
Bibliografie

I. Mason, A. Spike, T.John, Arta occidentală-din preistorie până în sec.al XXI- lea, Ed.Corint,
București, 2010 Arta Occidentală.

II. https://ro.wikipedia.org/wiki/Futurism

III. Graffiti. Arta strazii pe cinci continente - Nicholas Ganz.

S-ar putea să vă placă și