Examen Istoria Culturii si Civilizatiei Europene

Spinu Olesea BA202 Test nr.10

1.1 Daca sa aruncam o privire asupra istoriei raspandirii istoriei crestine, atunci
principalul factor al succesului sau poate fi numit Botezul Armeniei,
Georgiei si Etiopiei, deoarece aceste tari au influientat intotdeuna intreaga
Asie Mica.La fel erau si principalele centre crestine precum Siria si Egiptul
unde crestinismul crestea activ chiar si in timpul persecutiei.Aici se aflau
departamente ata de vechi si de autoritare precum Antiohia si Alexandria.
De aic au venit un numar imens de mari sfinti parinti, datorita carora sa ivit
ocazia de a lumina alte tari. Aici au avut loc concilii, in diferite momente
inclusiv cele care au hotarat cursul gandiriii teologice a intregii biserici,
deasemenea au dat nastere unor scoli teologice atat de mari precum
Antiohia si bineinteles Alexandria, mostenitorii ganirii teologice de care
suntem si noi astazi.

1.2 313 – Imparatul a dat Edictul de la Milano

 Crestinismul a devenit o religie tolerata de catre guvernul roman
 Crestinismul a ajuns sa aiba o influenta mare in imperiul roman
320 – Arianismul incepe sa prinda radacini
 Fondatorul a fost Arie din Alexandria (cca. 250 – 336)
 Arie credea ca Isus este prima fiinta creata si ca nu este Dumnezeu prin
natura Sa
o Accepta ca Isus este pe deplin om, dar ii neaga divinitatea Sa
deplina
o Credea ca Isus a fost creat din nimic, primul nascut din toata
zidirea
 Parerile lui Arie au fost respinse la Conciliul de la Nicea (325), si in mod
final la Conciliul de la Constantinopol (381), datorita argumentelor lui
Atanasie si a altor crestini
324 – Eusebiu de Cezarea scrie “Istoria Bisericii”, carte ce a fost
instrumentala pentru intelegerea bisericii primare, inclusiv a autorilor
evangheliilor
325 – Conciliul de la Niceea
 Primul conciliu cheie din istoria crestinismului
 Convocat de Constantin cu scopul de a aduce unitate in Crestinism
  A inceput in anul 318 si a durat cativa ani
 A oferit un raspuns Arianismului (care spunea ca Fiul are o substanta /
esenta similara cu a Tatalui – homoiousia), afirmand ca Fiul are aceiasi
substanta / esenta ca a Tatalui (homoousia)
 A fost sustinut ca Isus este Dumnezeu deplin, egal cu Tatal, “Dumnezeu
adevarat din Dumnezeu adevarat”
329 – 395 – Sfintii Parinti Capadocieni
 Au aparat divinitatea Duhului Sfant
 Teologi notabili:
o Basil of Caesarea (Vasile cel Mare), cca. 329 – 379
o Gregory of Nazianzus (Grigorie din Nazianz), cca. 330 – cca.
389
o Gregory of Nyssa (Grigorie din Nyssa), cca. 335 – cca. 394
337 – Moare Imparatul Constantin
cca. 347 – 420 – Fericitul Ieronim
 Traduce Vulgata, editia latina a Bibliei (a terminat-o in 405), care va
urma sa fie Biblia standard in Crestinism pentru urmatorii 1000 de ani
 Nu a acceptat cartile apocrife ca fiind inspirate, spre deosebire de
Augustin, dar a tradus in graba si cartile apocrife din cauza presiunilor la
care a fost supus inainte de moartea sa
354 – 430 – Augustin de Hipona (Sfantul Augustin)
 Este probabil cel mai influent crestin din istoria Crestinismului de dupa
apostoli
 A dezvoltat teologia crestina ca disciplina academica
 A ajutat in explicarea doctrinelor harului, a Bisericii si a sacramentelor, si
de asemenea in explicarea doctrinei despre Trinitate
 A sustinut conceptul pacatului originar (suntem nascuti cu o natura
pacatoasa), in contrast cu Ireneu care credea ca noi suntem creati buni dar
capatam o natura pacatoasa printr-un act al vointei
cca. 375 – 425 – Controversa Pelagiana
 Pelagius a fost un calugar britanic care credea ca omul poate sa se
mantuiasca prin faptele sale bune, fara ajutor din partea lui Dumnezeu
 Augustin a raspuns spunand ca oamenii sunt cazuti prin natura lor si ca au
nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mantuire
 La Conciliul din Cartagina (419 – 424) a fost condamnata invatatura lui
Pelagius (pelagianism) si acceptata perspectiva lui Augustin
381 – Crezul Constantinopolitan a ajutat la rezolvarea disputei cu privire la
Trinitate, reafirmand teologia de la Niceea, condamnand arianismul si
modalismul

381 – Crezul Constantinopolitan a ajutat la rezolvarea disputei cu privire la

Trinitate, reafirmand teologia de la Niceea, condamnand arianismul si
modalismul
cca. 390 – cca. 460 – Sfantul Patrick (Magonus Sucatus Patricius) ajuta la
raspandirea Crestinismului in Irlanda
391 – Edictul lui Teodosie cel Mare stabileste Crestinismul ca fiind religia
oficiala a Imperiului Roman

1.3
Integrarea între creștinism și puterea imperială se întrerupe, în Occident, odată cu invaziile
popoarelor barbare, însă a supraviețuit în Imperiul Bizantin, în forme și conținuturi care denotau
tendințele unei sacralizări crescânde a figurii împăratului, deținător al puterii politice și religioase.
Chiar și popoarele „barbare”, care au invadat Occidentul, erau deja creștine, dar în formă ariană.
De aici efortul intens al Bisericii romane – care, în lipsa puterii provocată de căderea imperiului,
progresa căpătând o crescută relevanță și civilă – pentru convertirea acestor popoare la
ortodoxia trinitară.
În aceste împrejurări, creștinismul a luat în regatele romano-barbare, importanța politică. A
sprijinit constituirea unor monarhii cu care a păstrat pentru foarte mult timp o strânsă legătură și,
deci, un nou pol al dezvoltării creștinismului.
Pe fondul prelungitei căderi economice și politice produse de invaziile barbare, în Evul Mediu
târziu, mănăstirile au devenit singurele centre de iradiere nu doar spirituală, dar și a tradiției
culturale a Occidentului; au oferit structura economiei medievale încadrând populațiile în ferme
agricole stabile și au contribuit la opera progresivă a defrișării și, apoi, a cultivării terenurilor
agricole.
Mai importantă, însă, a fost schimbarea intervenită în secolul al VII-lea, în bazinul mediteranean,
odată cu cucerirea arabă și cu islamizarea definitivă a nordului Africii. Astfel, cealaltă jumătate a
Imperiului roman, deși va supraviețui încă o vreme, își va diminua și ea,substanțial,suprafața,
populația și puterea economică, fapt care nu va face decât să faciliteze viitoarele pierderi
produse de către creștinătatea orientală în fața islamului, pierderi care vor culmina, în 1453,
cu desființarea Imperiului Bizantin, leagănul și protectorul ortodoxiei .
Diferitele dezvoltări istorice ale Imperiului Oriental (bizantin) și-ale celui Occidental (romano-
barbar), cu trecerea timpului, au accelerat un proces de diferențiere tot mai mare între cele două
comunități creștine. Aceste diferențieri atingeau atât aspecte doctrinare, cât mai ales formule
liturgice și criterii disciplinare interne.

2.1

1. Mateo Alemán

2. Pedro Calderón de la Barca

3. Miguel de Cervantes Saavedra

4. Juana Inés de la Cruz 

5. Jan Gawinski
6. Luis de Góngora 

7. Baltasar Gracián

8. Christian Hoffmann von Hoffmannswaldau

9. Wespazjan Kochowski 

10. Tobia Lionelli

11. Daniel Casper von Lohenstein

12. Faustina Maratti

13. John Milton

15. Charles Perrault

2.2 Barocul e un stil în arhitectură, muzică, dans, pictură, sculptură și alte arte care au înflorit în Europa

de la începutul secolului al XVII-lea până în anii’ 1740. Pe teritoriile imperiilor spaniol și portughez,
inclusiv în Peninsula Iberică, a continuat, împreună cu noi stiluri, până în prima decadă a anilor 1800. A
succedat arta renascentistă și manierismul, și a precedat rococoul și neoclasicismul. A fost susținut
de Biserica Catolică, ca un mijloc de a combate simplitatea și austeritatea arhitecturii, artei și
muzicii protestante, chiar dacă arta barocă luterană s-a dezvoltat și în anumite părți ale Europei.