Conducerea este divizata in doua etape majore: empirica si stiintifica.

1.Conducerea empirica, pentru care este caracteristic utilizarea experienţei şi

intuiţiei în procesul decizional, în coordonarea şi controlul activităţilor. În această
etapă funcţia de conducere revenea proprietarilor, neexistând diferenţa dintre
proprietar şi conducător.
Oamenii coordonau anumite activităţi, dar în stare latentă, fără o formă concretă,
bazându-se pe elemente care ţineau de bunul simţ, de experienţă, de intuiţie.
Centralizarea capitalului a condus la creşterea dimensiunilor întreprinderilor şi, în
final, la incapacitatea de a conduce numai pe baza aptitudinilor individuale.
Progresul tehnic, dorinţa de a obţine un profit ridicat au provocat modificări asupra
relaţiilor de muncă. Are loc un proces de formare a unei noi meserii, cea de
manager astfel că sarcina conducerii a fost încredinţată anume managerilor-
specialişti instruiţi în principalele domenii de activitate ale întreprinderii.
Separarea proprietăţii de actul de management a impus proprietarilor o gestiune
generală a capitalului, participând doar la adoptarea celor mai importante decizii,
iar activitatea de gestiune operativă este încredinţată managerului.

Astfel, la începutul sec. XX s-a conturat conducerea ştiinţifică cu următoarele

trăsături:
- se bazează pe progresul ştiinţei conducerii, utilizând şi cunoştinţe furnizate de
alte discipline;
- ia în evidenţă legile şi principiile care generează fenomenele;
- abordează realitatea într-un mod obiectiv;
- recurge la metode, tehnici şi procedee ale analizei ştiinţifice.

2.2. Şcoala clasică universală

Această şcoală are trei componente.
1. Managementul ştiinţific (management tehnologic).F. Taylor, G. Emerson, F.L.
Gilberth, H. Gant ş.a.
2. Managementul administrativ. H. Fayol (1841-1925).
3. Managementul birocratic. M. Weber.

1)Managmentul stiintific
Formarea managementului stiintific se bazeaza pe 3 momente principale care au
servit ca principii in dezvoltarea managementului :organizarea rationala a muncii;
conceperea structurii formale a organizatiei ; stabilirea masurilor care asigura o
colaborare fructuoasa intrre manager si executant. Înlocuirea metodelor
tradiţionale de lucru bazate pe experienţă prin metode ştiinţifice. Analiza
proceselor de muncă prin descompunerea în elemente componente. Evidenţa
strictă a timpului de muncă şi normarea muncii.

Taylor a sugerat ca fiecare post sa fie impartit in sarcini distincte, apoi ca

managerii sa gaseasca cele mai bune cai pentru a se indeplini in mod
corespunzator aceste sarcini si sa obtina rezultatul asteptat. Tot el a emis ideea ca
este necesar sa se selecteze cu multa atentie si sa se incadreze cea mai potrivita
persoana pentru fiecare post, antrenand-o apoi sa isi indeplineasca sarcinile cat
mai bine. De asemenea, Taylor a promovat si a sustinut idea conform careia cei
mai multi oameni muncesc pentru a castiga bani si a ajuns la concluzia ca plata
trebuie sa fie in concordanta cu rezultatele obtinute de fiecare individ.

Managmentul administrativ Henri Fayol

Acorda atentie nu muncitorilor, dar organizatiei in intregime. Dacă managementul
ştiinţific privea la om ca la maşină care trebuie să activeze în cel mai productiv
mod, apoi managementul administrativ priveşte la organizaţie ca la o maşină care
trebuie bine reglată, ca să obţinem efectul maxim, prin aplicarea unor reguli,
principia care va duce inevitabil la succes.
Fayol a efectuat o grupare a functiunilor intreprinderii grupandu-le in principalele
operatiuni administrative: preveziune, organizare, comanda, coordonare, control.
 Managmentul birocratic
Conform acestui model angajatul lucra pentru un individ concret dar nu în folosul
organizaţiei. Aspectul negativ al acestei practici constă în faptul că resursele erau
cel mai des folosite pentru satisfacerea intereselor personale ale unui individ dar
nu la realizarea obiectivelor companiei. M. Weber susţine ideea potrivit căreia
întreprinderea trebuie gestionată în baza spiritului de impersonalitate şi
raţionalitate promovând astfel concepţia birocraţiei.

Concepţia birocraţiei raţionale după M Weber presupune o serie de caracteristici

distincte:
1) separarea conducătorilor de proprietari;
2) diviziunea muncii după principiul funcţional;
3) existenţa biroului (oficiului) – bază materială în care conducătorul este
dominant, unde sunt păstrate documentele şi unde are loc procesul de gestiune;
4) o structură clară după principiul ierarhic,
5) responsabilitatea fiecăruia în faţa superiorilor pentru acţiunile sale şi ale
subalternilor;
6) loialitatea angajaţilor faţă de organizaţie;
7) sistemul de norme, legi, proceduri formale obligatorii ce determină drepturile şi
obligaţiile angajaţilor;
8) corespunderea postului cu calificarea şi recompense numai după nivelul de
competenţă;
10) angajarea personalului după principii formale în baza concursului şi
ascensiunea în funcţie de rezultatele atinse şi stagiu.
Avantajele birocraţiei în viziunea lui Weber:
- adoptarea rapidă a deciziilor;
- competenţa înaltă;
- stabilitatea
-conflictualitatea minima
 2.3. Şcoala relaţiilor umane/relaţioniştilor
Această şcoală este orientată la identificarea rolului şi locului omului în procesul
producţiei materiale. Adepţii şcolii acordă cea mai mare atenţie individului,
grupurilor de personae şi comportamentului acestora.
Relaţioniştii promovează principiul că oamenii pot să muncească mai productiv în
condiţiile când li se satisfac nevoile psihologice şi sociale, astfel că sarcina
principală a managerului este de a cunoaşte aceste necesităţi şi a întreprinde
măsuri care ar contribui la satisfacerea lor. Oamenii sunt resursa principală a
întreprinderii, totul se face cu ajutorul oamenilor, astfel ei trebuie să fie trataţi în
cel mai respectuos mod.

Idei generale:
- factorul uman este în prim-plan în orice formă de organizaţie;
- metodele de conducere trebuie să asigure condiţii de colaborare atât între
manageri, cât şi între aceştia şi executanţi;
- activitatea omului nu este determinată numai de recompense băneşti, ci şi de
satisfacerea unor anumite cerinţe de ordin moral;