Cursul #1

MANAGEMENT GENERAL

Conf. univ. dr. Rafael Dorian Chelaru

1
 DEFINIŢII ALE CONCEPTULUI
DE MANAGEMENT

Arta de a-i face pe alţii să lucreze.

Managementul este lucrul cu indivizi sau grupuri,
pentru îndeplinirea unor obiective organizaţionale.
Managementul este atingerea unor obiective prin
intermediul altor oameni.
Managementul este actul sau arta de a conduce, de
a utiliza judicios resursele pentru atingerea
obiectivelor celor care conduc sau orientează o
întreprindere.
2
•Managementul este procesul de coordonare a
resurselor umane, informaţionale, materiale şi
financiare, în vederea realizării scopurilor
organizaţiei.
•Managementul este ansamblul demersurilor,
metodelor şi proceselor de planificare, organizare,
alocare de resurse, control, activare şi animare a unei
întreprinderi.
•Managementul este procesul complet desfăşurat de
întregul compartiment decizional din întreprindere, în
scopul utilizării raţionale a resurselor materiale, în
vederea realizării obiectivelor propuse, a creşterii
productivităţii muncii şi pe aceasta cale a profitului.

3
•Toate definiţiile converg spre acelaşi obiectiv,
conducerea eficientă a indivizilor şi grupurilor, prin
metode ştiinţifice dar şi prin abilitatea conducătorilor,
fapt ce conferă managementului atributul de ştiinţă şi
artă.
•Managementul este ştiinţă pentru că are domenii
proprii de activitate, are multe principii cuantificabile
prin metode matematice şi operează cu metode şi
tehnici ştiinţifice.
•Managementul este artă pentru că pune în valoare cea
mai importantă resursă creatoare, care este omul.

4
•Richard Farmer : „Managementul este unul din factorii
esenţiali care explică de ce o ţară este săracă şi alta
bogată”.
•Managementul este astăzi una din foarte puţinele
instituţii necontestate de nimeni de pe glob.
•Termenul de management se consacră în sec. XVIII,
odată cu revoluţia industrială, proces prin care munca
manufacturieră a fost înlocuită treptat cu producţia de
fabrică, bazată pe folosirea cu predilecţie a maşinilor.
•Prima încercare de definire a termenului de
management aparţine englezului Adam Smith, în
lucrarea „Bogăţia Naţiunilor” (1776), în care, abordând
teoretic revoluţia industrială, arăta că „Managementul
constă în organizarea raţională şi coordonarea
competentă a grupurilor umane în cadrul activităţii de
producere a bunurilor materiale.” 5
•Managementul ca ştiinţă s-a desprins din economia
politică, considerată, la rândul său, o ştiinţă tânără în
ansamblul istoriei tuturor ştiinţelor.

•Economia politică poate fii considerată ca fiind „un

copil” al capitalismului industrial

•Sute de ani, filozofi din întreaga lume au considerat că

fără agricultură nu pot exista nici industria, nici
comerţul, nici armata, toate celelalte activităţi ale
oamenilor având baza existenţei în agricultură.

6
 ŞCOLI ÎN DOMENIUL
MANAGEMENTULUI
1. Şcoala clasică
2. Şcoala relaţiilor umane
3. Şcoala sistemelor sociale

1. ŞCOALA CLASICĂ

Reprezentanţi importanţi:
Frederic W. Taylor
Henry Fayol
Max Weber

7
 Curentele de bază ale şcolii clasice
A.Managementul ştiinţific (Frederic W. Taylor)
B.Managementul administrativ (Henry Fayol)
C.Managementul birocratic (Max Weber)
A. Managementul ştiinţific
Este reprezentat de Frederic W. Taylor şi de Harrington Emerson.
Frederic W. Taylor stabileşte următoarele principii ale
managementului:
 Înlocuirea metodelor tradiţionale, bazată pe experienţă, prin
metode ştiinţifice, fundamentate pe analiza tuturor
elementelor producţiei, structurilor, proceselor şi
mecanismelor;
 Selectarea salariaţilor pe baza unor metode moderne,
antrenarea şi instruirea lor;
8
Colaborarea între salariaţii şi administraţie în scopul
aplicării unor principii de organizare ştiinţifică a întregii
activităţii;
Diviziunea muncii intelectuale şi fizice;
Amplificarea conţinutului economic al muncii cadrelor
tehnice;
Analiza proceselor de muncă prin descompunerea în
elementele componente;
Evidenţa strictă a timpului de muncă şi normarea muncii;
Controlul tehnic al operaţiunilor tehnologice;
Aplicarea salarizării în acord;
Delimitarea strictă între funcţiile de conducere şi cele de
execuţie.

9
Frederic W. Taylor consideră că:
“Gradul de ataşament şi de participare al muncitorului în
procesul de producţie este direct proporţional cu încrederea
sa în faptul că va fi apreciat şi recompensat în concordanţă
cu aportul său la realizarea obiectivelor”.
Contribuţia lui Harrington Emerson are un pronunţat
caracter aplicativ, aducând personal, unor firme la care a
lucrat, profituri de multe milioane de dolari.
Principii:
Enunţarea unui scop clar, bine determinat, şi orientarea
întregii activităţi pentru atingerea acestuia;
Utilizarea raţională şi economică a tuturor categoriilor de
resurse;

10
 Organizarea unui consiliu (”stat major”) competent în
conducerea firmei;
Disciplina;
Executarea la timp a obligaţiilor şi atribuţiilor de către fiecare
salariat şi atitudinea echitabilă a managerilor faţă de subordonaţi;
Organizarea unei evidenţe sistematice, operative şi precise;
Conducerea operativă, cu precizie a proceselor de producţie;
Normarea tuturor elementelor proceselor de producţie;
Adaptarea condiţiilor de muncă şi a maşinilor la posibilităţile
muncitorilor;
Unificarea proceselor de muncă şi efectuarea instructajelor;
Stimularea materială şi morală pentru ridicarea productivităţii;

11
 B. Managementul administrativ
Henry Fayol
Creatorul acestui curent;
A evidenţiat pentru prima dată funcţiile întreprinderii,
care au fost păstrate până astăzi în teoria modernă a
managementului (prevederea, organizarea, comanda,
coordonarea, controlul).

Principii:
 Diviziunea muncii;
 Autoritatea;
 Disciplina;
 Unitatea de comandă (fiecare salariat trebuie să
primească instrucţiuni cu privire la o anumită operaţie
numai de la o singură persoană);
12
Unitatea de direcţie (acelaşi obiectiv va fi direcţionat
de un singur manager, utilizând un singur plan);
Subordonarea intereselor individuale faţă de cele ale
firmei;
Remunerarea corectă;
Respectarea ierarhiei;
Echitatea (managerii trebuie să fie corecţi şi amabili cu
subordonaţii);
Stabilitatea personalului;
Stimularea iniţiativei, chiar dacă mai apar şi greşeli;
Stimularea spiritului de echipă.

13
 C. Managementul birocratic
Max Weber
Creatorul acestui curent;

Principii:
 Munca trebuie să fie divizată şi să fie clar definită
autoritatea şi responsabilitatea celui, care trebuie să
intervină pentru a da ordine;
 Posturile trebuie să fie organizate într-o ierarhie a
autorităţii, astfel încât fiecare poziţie să se afle sub
autoritatea alteia;
 Toate persoanele trebuie selectate şi promovate pe
baza calificării, prin examinare în concordanţă cu
pregătirea şi experienţa;

14
Toate actele administrative şi deciziile trebuie
să fie emise numai în scris;
 Managementul să fie separat de proprietarii
organizaţiei;
Managerii trebuie să stabilească reguli şi
proceduri ferme;
Regulile trebuie să fie aplicate în mod identic
tuturor salariaţilor.

15
 2. ŞCOALA RELAŢIILOR UMANE
Reprezentanţi:
Elton Mayo
Douglas McGregor
Reprezentaţii acestei şcoli reproşează şcolii clasice faptul că nu ţine
seama de comportamentul uman, că membrii unei organizaţii sunt
consideraţi ca elemente pasive.
Principii:
Motivarea personalului şi îmbunătăţirea climatului de muncă;
Permisiunea membrilor fiecărei echipe de a se alege în funcţie
de preferinţele reciproce;
Acordarea unei importanţe oficiale echipei sau grupului de
muncă pentru creşterea gradului de cooperare;
Înlocuirea autorităţii oficiale (dreptul de a lua decizii) cu
autoritatea reală;
Descentralizarea structurilor şi luarea deciziilor cât mai aproape
de locul de aplicare.
16
 3. ŞCOALA SISTEMELOR SOCIALE
Reprezentanţi:
Peter F. Drucker
Consideră că “managementul este funcţia esenţială a
timpurilor noastre”.

Elaborează cinci principii fundamentale ale

managementului:
Stabilirea obiectivelor firmei;
Organizarea producţiei şi a muncii;
Motivarea şi comunicarea;
Stabilirea metodelor de măsurare a performanţelor;
Dezvoltarea capacităţii şi performanţelor oamenilor.
Prin lucrarea “Practica managementului” se impune ca cel mai
important gânditor şi practician în management.

În lucrarea sa dezvoltă managementul prin obiective. 17

Obiectivele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Să fie operaţionale şi motivante;
Să permită concentrarea resurselor şi eforturilor;
Să fie stabilite în sectoarele cheie (marketing, inovaţie,
echipament, productivitate, responsabilitate socială, profit);
Să permită repartizarea muncii în funcţie de structura firmei.
Problema centrală a unei firme este creşterea
productivităţii muncii umane.
Succesul unei firme se datorează organizării
responsabilităţilor lucrătorilor, fiind necesare următoarele:
O muncă organizată;
Autocontrolul;
Perfecţionarea continuă a personalului;
Diminuarea rezistenţei la schimbare.

18
 Organizația – subiect al managementului
• Definiții:
• un sistem de activităţi sau forţe a două sau mai multe persoane, coordonate
conştient (Chester Barnard);
• Unităţi sociale (sau grupări umane), construite şi reconstruite în mod
intenţionat pentru a urmări obiective specifice (Amitai Etzioni);
• Coordonarea planificată a activităţilor unui număr de oameni pentru
realizarea unor scopuri sau ţeluri comune, explicite, prin diviziunea muncii şi
printr-o ierarhie de autoritate şi responsabilitate (E.H.Schein)
• acţiunea colectivă de urmărire a unei misiuni comune, o modalitate mascată
de a spune că un mănunchi de oameni se adună sub un semn
distinctiv...pentru a produce un oarecare produs sau serviciu (H.Mintzberg)
• Organizaţia este o invenţie socială destinată realizării unor scopuri comune
prin efort de grup (G.Johns)
• Sistem structurat de interacţiune a oamenilor în scopul realizării unor
obiective comune (M.Vlăsceanu)
19
 Caracteristicile organizației
• organizaţia include persoane care relaţionează în vederea realizării unui scop
sau obiectiv comun (ex. în unităţile de poliţie scopul comun este prevenirea şi
combaterea criminalităţii, apărarea drepturilor cetăţenilor etc);
• Relaţiile dintre oameni pot fi ordonate într-o anumită structură;
• Structura unei organizaţii descrie rolurile, relaţiile, activităţile, ierarhia de
autoritate şi responsabilitate.
• organizaţia este întotdeauna specializată - are o misiune căreia îi sunt asociate
anumite obiective;
• diferenţierea misiunilor se asociază cu specializarea "tehnică";
• este o structură de interacţiuni reglementate de reguli formale şi informale ce
generează acţiuni colective centrate pe scopurile propuse.
• se centrează pe efort de grup. Indivizii derulează activităţi pe care nu le-ar
realiza niciunu ldintre ei în mod individual.

20
 Obiectivele organizației
• Rezolvarea sarcinilor, misiunilor specifice

• Crearea unui climat de muncă adecvat, care să

motiveze angajaţii

• Crearea unei imagini, unui prestigiu organizaţiei

la nivelul societăţii

21
 Avantajele apartenenței la o organizație

• individul îşi poate dezvolta şi potenţa propriile

capacităţi prin cooperare şi competiţie;
• Individul îşi poate reduce timpul necesar
realizării unui obiectiv personal;
• individul se poate bucura de avantajele
cunoştinţelor acumulate în timp în cadrul
organizației

22