Obiectul de studiu al managementului.

Principalele şcoli şi etape din dezvoltarea

managementului.

Student mastrant: Neamțu Mihaela Crina

Managementul- reprezintă procesul de coordonare a resurselor
materiale,umane,financiare și informaționale ale unei organizații în
scopul realizării obiectivelor esențiale ale acesteia.
MANAGEMENT

RESURSE RESURSE RESURSE RESURSE

MATERIALE FINANCIARE INFORMAȚIONALE
UMANE

OBIECTIVELE
ORGANIZAȚIEI
Managementul este preocupat atât de stabilirea corectă a obiectivelor
şi de realizarea lor, cât şi de a face acest lucru într-un mod cât mai
eficient posibil.

Managementul presupune a obţine rezultate prin alţii (întregul personal al unei

organizaţii), dar managerii trebuie să-şi asume responsabilitatea acestor
rezultate. Calitatea managerilor este dată de eficienţa
şi performanţele organizaţiei conduse. În consecinţă, nu pot exista manageri
performanţi, valoroşi, dar care conduc organizaţii ce tind spre faliment.
Există o multitudine de puncte de vedere cu privire la funcțiile managementului ,însă
majoritatea specialiștilor consideră ca fiind esenţiale următoarele funcţii: planificarea;
organizarea; antrenarea şi coordonarea; controlul.

Funcţia de planificare.
Planificarea presupune stabilirea obiectivelor ce vor fi urmărite, a acţiunilor ce vor fi
întreprinse şi a mijloacelor ce vor fi utilizate pentru realizarea obiectivelor propuse.

.
Planificarea duce la diminuarea incertitudinii prin anticiparea schimbării Ca o consecinţă
a planificării, managerii se orientează spre viitor şi anticipează schimbrile prin elaborarea
unor planuri strategice şi operaţionale de acţiune.
Funcţia de organizare. Organizarea constă în gruparea tuturor activităţilor şi a resurselor
firmei într-o manieră raţională, astfel încât să fie înlesnită îndeplinirea obiectivelor propuse.

Cerinţele pe care le presupune realizarea funcţiei de organizare sunt următoarele:

dinamismul continuu, în scopul asigurării flexibilităţii firmei, a adaptării permanente a
tuturor elementelor la schimbările ce se produc în interiorul şi în afara ei; identificarea
soluţiilor optime prin luarea în considerare a tuturor intercondiţionărilor
Funcţia de antrenare şi coordonare. Antrenarea şi coordonarea constau într-un
ansamblu de acţiuni vizând orientarea, ghidarea personalului în scopul realizării
obiectivelor organizaţionale şi sincronizarea acţiunii oamenilor, astfel încât desfăşurarea
activităţii acestora să se realizeze în condiţii de eficienţă şi eficacitate. Realizarea acestei
funcţii presupune precizarea de către manager a responsabilităţilor fiecărui subordonat şi
urmărirea modului în care se corelează eforturile individuale cu cele ale grupului
(departament, subunitate etc.)

Cerinţele realizării eficiente a acestei funcţii sunt următoarele: existenţa unui bun sistem
de comunicaţii, atât la nivelul întregii firme, cât şi al fiecărui grup de lucru; eşalonarea
raţională a competenţelor decizionale pe diferite niveluri ierarhice, în funcţie de
implicaţiile deciziilor şi de volumul informaţiilor; promovarea delegării autorităţii şi
responsabilităţii; atentă şi judicioasă selectare şi pregătire a personalului.
Funcţia de control. Controlul constă în verificarea permanentă şi compactă a modului în
care se desfăşoară activităţile, comparativ cu standardele şi programele, în sesizarea şi
măsurarea abaterilor de la aceste standarde şi programe, precum şi în precizarea
cauzelor şi a măsurilor corective pentru înlăturarea lor.

Realizarea funcţiei de control managerial presupune următoarele cerinţe: existenţa unui

sistem informaţional care să permită vehicularea rapidă a informaţiilor privind standardele
de performanţă şi performanţele (rezultatele) efective; efectuarea controlului direct, la locul
acţiunii; analiza cauzelor abaterilor şi tratarea diferenţiată a acestora în funcţie de
importanţa lor; evitarea suprapunerii dintre activităţile de control şi cele de evidenţă.

Principalele școli care au influențat dezvoltarea managementului sunt: școala

clasică,scoala reațiilor umane,managementul modern.
Principalele școli și etape din dezvoltare a managementului sunt: școala clasică, şcoala relaţiilor umane şi managementul modern.

Şcoala clasică.

Cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii clasice sunt Frederick W. Taylor, Henri Fayol şi Max Weber. Ei au creat şi cele trei curente de bază ale
concepţiei clasice: managementul ştiinţific(Frederick W. Taylor); managementul administrativ(Henri Fayol); managementul birocratic(Max Weber).

F. W. Taylor(1856 - 1915) şi-a concentrat atenţia îndeosebi asupra conducerii atelierelor, preconizând reorganizarea activităţii de supraveghere şi
îndrumare pe baza principiului separării activităţii de planificare şi coordonare, de cea de execuţie şi a coordonării activităţii pe domenii.

Henry Fayol(1841 - 1925) a abordat problemele managementului din punctul de vedere al întreprinderii, în ansamblul ei. El a evidenţiat pentru prima
dată funcţiile întreprinderii(tehnică; comercială; financiară; de securitate; de contabilitate; administrativă), arătând că între acestea există o strânsă
interdependență şi că, în raport cu natura activităţilor sau tipul întreprinderii, importanţa lor poate fi diferită. Detaliind conţinutul funcţiei administrative,
Fayol identifică cinci atributeale acesteia, care au fost păstrate până astăzi în teoria modernă a managementului. Acestea sunt: prevederea,
organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.
Max Weber(1864-1920),considerat ca fiind întemeietorul managementului
birocratic, ia în considerație o serie de principii ale managementului, printre care:

-munca va fi divizată şi vor fi clar definite autoritatea şi responsabilitatea celui care trebuie
să intervină pentru a da ordine;
-posturile sunt organizate într-o ierarhie a autorităţii;
-toate actele administrative şi deciziile vor fi emise numai în scris;
- ţinerea unei arhive stricte pentru o perioadă cât mai mare de timp;
- managerii vor stabili reguli şi proceduri ferme;
- regulile sunt impersonale şi vor fi aplicate, în mod identic, tuturor salariaţilor.
Şcoala relaţiilor umane.

Numeroşi sociologi şi psihologi au supus conceptele clasice unor severe

critici.Ei au reproşat acestora faptul că nu ţin seama de comportamentul
uman,că membrii unei organizaţii sunt consideraţi ca elemente
pasive.Contribuţii însemnate la abordarea managementului prin prisma
comportamentului uman au fost aduse de Elton Mayo, Mary Parker Follett,
Abraham Maslow, Frederick Herzberg, Douglas McGregor, Kurt Lewin, Chester
I. Barnard, William Ouchi şi alţii.
Elton Mayo(1880 -1949),unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai acestui curent a
investigat comportamentul uman și a concluzionat că eficienţa şi performanţele muncitorilor
depind atât de aspectele fizice ale muncii (buna iluminare, mărimea salariului, perioada de
odihnă etc.), cât şi de o serie de factori privind relaţiile umane.

Mary Parker Follett(1868 - 1933) s-a numărat printre primii cercetători care au intuit
importanţa abordării echipei de muncă în studiile de management. Ea a studiat atât
performanţele individuale, cât şi pe cele ale grupurilor de muncă, concluzionând că
managerii pot stimula munca în echipă şi dezvoltarea spiritului de cooperare dintre
lucrători. Follet a sugerat că una dintre cele mai importante probleme manageriale este
armonizarea şi coordonarea eforturilor grupurilor de muncă. Managerii şi muncitorii trebuie
să-i considere, unii pe ceilalţi, ca fiind parteneri, cu care lucrează pentru atingerea aceloraşi
scopuri.
Abraham Maslow(1908 - 1970). Psiholog şi cercetător în ştiinţele
comportamentului, Maslow a inventat conceptul de „ierarhie a
nevoilor“ pentru a explica rădăcinile şi geneza motivaţiei umane.
Teoria ierarhiei nevoilor, dezvoltată în lucrarea Motivaţie şi
personalitate(1970) are la bază următorul postulat: „odată ce nevoile
fiziologice (hrană, locuinţă, securitate personală) au fost satisfăcute,
nevoile de tip superior (amiciţie, stimă, autodesăvârşire etc) vor
întregi potenţialul uman şi personalitatea individului“.
Frederick I. Herzberg(1923-2000). Pornind de la chestionarea a200
de economişti şi ingineri cu privire la momentele din timpul muncii în
care aceştia se simt bine sau nu, Herzberg a împărţit factorii care
influenţează motivaţia în două categorii: factori igienici şi motivatori.
După opinia sa, satisfacţia în muncă se datorează motivatorilor, iar
insatisfacţia, factorilor igienici. Pe baza factorilor duali, Herzberg a
dezvoltat un program de „îmbogăţire“ a muncii prin care urmăreşte ca
satisfacerea nevoii de lărgire a responsabilităţilor să fie însoţită de
diminuarea supervizării excesive.
Managementul modern.
Ideile teoriei clasice, precum şi abordările manageriale prin prisma comportamentului
şi-au găsit numeroase concretizări în activitatea firmelor de astăzi. Teoriilor şi
conceptelor de management le-au fost integrate o serie de elemente din alte știinţe:
matematică ,fizică, teoria informaţionalăşi altele. S-au conturat astfel diferite modalităţi de
abordare a problemelor manageriale, între care abordarea sistemică şi teoria probabilităţilor.

Se poate vorbi astfel despre o teorie integratoare a managementului, care săpermităorientarea

strategică a firmelor.Printre exponenţii cei mai autorizaţi ai managementului modern de astăzi,
menţionăm pe Herbert A. Simon, Peter F. Drucker, Thomas Peters, Robert Waterman, Henry
Mintzberg, Keuichi Ohmae, Alex. F. Osborne şi alţii.
Herbert A. Simon(născut în 1916) are o contribuţie esenţială la dezvoltarea teoriei deciziei.
H.A. Simon a descris procesul de luare a deciziilor ca fiind format din următoarele etape:
-determinarea situaţiilor care cer luarea deciziilor;
- construirea şi analiza evenimentelor determinate de fiecare acţiune (act de concepţie);
selecţia unei acţiuni dintre cele posibile (activitate de alegere).

H. Simon distinge două clase de decizii: programate şi neprogramate.

Deciziile programate(repetitive) pot fi adoptate prin tehnici tradiţionale (proceduri standard,

sisteme de obiective secundare, structuri de organizare) sau moderne(cercetare
operaţională, analiză matematică, modelare, simulare).

La adoptarea deciziilor neprogramate pot fi utilizate tehnici tradiţionale (judecată,

raţionamente formale, creativitate, reguli empirice) şi moderne (tehnici euristice).
H. Simon a analizat şi o serie de alte fenomene organizaţionale, cum ar fi: conflictele
personale sau colective şi comportamentul de aderare la organizaţie.
Peter F. Drucker(născut în 1909). Lucrarea care l-a impus ca unul dintre cei mai de seamă
gânditori şi practicieni în management este The Practice of Management(1954), în care
dezvoltă managementul prin obiective (MBO). În concepţia sa, obiectivele trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
-să fie operaţionale şi motivante;
- să permită concentrarea resurselor şi eforturilor;
-să fie multiple;
-să fie stabilite în sectoare-cheie (marketing, inovaţie, echipamente, productivitate,
responsabilitate socială, profit);
-să permită repartizarea muncii în funcţie de structura firmei.
În opinia lui Peter Drucker, problema esenţială a oricărei firme o constituie creşterea
productivităţii. Succesul oricărei firme se datorează organizării responsabilităţilor
lucrătorilor şi pentru aceasta sunt necesare următoarele: o muncă organizată(cu
standarde, bine controlată); autocontrolul;perfecţionarea personalului şi diminuarea
rezistenţei la schimbare.În toate lucrările sale, Peter Drucker insistă asupra finalităţii
organizaţiei şi a responsabilităţilor sociale ale managerilor.
Al.F.Osborne este considerat creatorul,în anul1939,a
metodei de dezvoltare a ideilor creatoare,cunoscută
subnumele de
brainstorming(brain+storm).Brainstorming-ul constă într-
un sistem de obţinere a ideilor creatoare, emise de un
panel de 10 – 12 participanţi, în cadrul unei reuniuni cu
un obiectiv bine conturat, după o procedură specifică,
asociată unei „furtuni a creierelor”.