Fundamentele Managementului organizatiei

Adresa de e-mail profesori.

simona.stefan@man.ase.ro
Bibliografie. 1. Burduș, E., &Popa, I.(2018). Fundamentele managementului
organizației (ediția a 3-a). București. Pro Universitaria
Management, Teste, Probleme, Exercitii, Studii de Caz, Grile de Evaluare, autori
Eugen Burduș și Ion Popa, Editura Prouniversitară 2014

La seminar vor fi discutii pe baza unor studii de caz.

Realizarea unui referat
Joc interativ- C.O.R.A.F (pe grupe)

Punctare.
70%- examen
20%- sustinerea si evaluarea referatului, evaluare continuă
10%- frecvența și calitatea intervenților și comentariilor

Din FMO si Metodologii Manageriale se vor da examen la licenta si la

admiterea de la master.

INTRODUCERE PRIMUL CURS

Concepte de bază ale Managementului.

Capitolul 1.-Concepte de baza ale Managementului
Capitolul 2.- Managerii
Capitolul 3. Strategia si Managementului Strategic
Fundamentele Managementului organizatiei

Capitolul 1.

Cuprins:
1.1. Tripla semnificatie a managementului
1.2. Managementul ca arta si stiinta
1.3. Retrospectiva managementului
1.4. Procesul de management
1.5. Functiile managamentului
1.6. Obiectul de studiu ale managamentului organizatiei.

1.1 Tripla semnificatiei a managementului

Activitatea practica (process)
- Un tip special de munca intelectuala, prin care o persoana ( managerul,
liderul,conducatorul) determina alte persoane (subordonatii) sa
desfasoare anumite activitati, in vederea realizarii unuia sau mai multor
obiective.
Deciziile pe care le ia managerul influențează activitatea firmei.
Centru de decizie
- Persoana sau grupul de persoane investite cu o autoritate formală, in
virtutea căreia iau decizii prin care vor influența activitatea și/sau
comportamentul altor persoane.
Disciplina stiintifica
- Explicarea naturii si trăsaturilor procesului de management, conturarea
unui ansamblu organizat de cunoștințe specifice formării managerilor și
orientării activității lor.
Fundamentele Managementului organizatiei

1.2 Managementul ca artă și ca știință

PRACTICĂ
ARTA MANAGEMENTULUI constă în folosirea talentului conducatorului in
desfasurarea procesului de management.
MANAGEMENTUL STIINTIFIC consta in aplicarea legităților, conceptelor,
metodelor și tehnicilor puse la dispoziția de știinta managementului in practica
socială.
TEORIE
STIINȚA MANAGEMENTULUI reprezintă studierea procesului de management în
vederea sistematizării și generalizării unor concepete, legi, principii, reguli, a
conceperii de noi sisteme, metode și tehnici de management care să conducă la
creșterea eficenței activitătilor desfășurate pentru realizarea unor obiective.

16.10.2019-CURS 2

CONCEPTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI

1.3 Retrospectiva managementului

Abordările specialistilor in management sunt grupate in diferite școli de
management care prezintă caracteristici similare. Cea mai cunoscută clasificare
a școlilor de management este următoarea.
-școala clasică;
-școala sociologică;
-școala cantitativă;
-școala sistemică;
-școala contextuală;
 Fundamentele Managementului organizatiei

Școala clasică (școala etnicisă sau universalistă)

Reprezentanți: Frederick Winslow TAYLOR, Henry FAYOL fiind considerați părinții
managementului.
Alți reprezentanți: Carl George BARTH, Henry L GANTT, Frank și Lilian GILBERTH,
EDWARD ALBERT FILENE.
Henry FAYOL este considerat de unii autori ca fiind adevaratul parinte al
managementului. El descopera pt prima data activitatile industriale desfasurate
intr-o intreprindere care se pot diviza in cateva grupe precizand astfel functiunile
unei intreprinderi si functiile managementului.

Intreprinderea desfasoara activitati in domeniile:

tehnic comercial financiar contabil securitate

Administrativ (de management)

a prevedea a organiza a comanda a coordona a controla

Functiunile organizatiei Fayol considera ca intreprinderea poate derula

activitati in domeniu: tehnic, comercial, financiar, contabil si securitate.
Fundamentele Managementului organizatiei

Referitor la functiile managementului, el considera ca atributiile conducerii

sunt urmatoarele: a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona, a controla.

Caracteristici ( trasaturi comune prin care se caracterizeaza scoala clasica):

- Preocuparea pentru elaborarea unor principii stiintifice;
- Considerarea principiilor ca fiind universal valabile;
- Considerarea organzatiei ca sistem inchis;
- Ignorarea aspectelor de natura umana ale managementului.

Scoala sociologica ( a relatiilor umane)

Reprezentanti: George Elton MAYO, Chris ARGYRIS, Charles HANDY, Abraham
Harold MASLOW, Douglas MCGREGOR.
Una dintre cele mai cunoscute teorii motivationale este piramida lui MASLOW
axata pe nevoi. In abordarea sa, MASLOW arata ca trebuie sa existe o corelatie
intre diferite forme de motivatie ( materiale sau spirituale/financiare) si nevoile
individuale grupate in 5 categorii:
- nevoi de baza sau fiziologice ( respiratie, hrana, apa, somn)
- nevoi de siguranta ( un loc de munca, sanatate)
- nevoi de apartenenta/dragoste ( prietenie, familie, intimitate sexuala)
- nevoi de stimul/respect ( stima de sine, de cei apropiati)
- nevoi de autorealizare ( creativitate, antreprenoriat)

Teoria lui McGregor: X si Y.

Exista angajati delasatori si neinteresati
Exista angajati cu potential creativ si sunt foarte interesati de activitatile pe
care le desfasoara.
Acestea se pun la 2 extreme.
Pe baza cercetarilor asupra comportamentului muncitorilor americani ( salariati
aflati pe pozitie de executie) McGregor formuleaza cele 2 teorii, Teoria X si
Teoria Y ale caror premise sunt urmatoarele:
Fundamentele Managementului organizatiei

Teoria X:
- Fiinta umana medie este inevitabil predispusa la delasare in munca, pe
care ar evita-o daca ar putea;
- Datorita delasarii si dispretului fata de munca, oamenii trebuie
constransi, controlati, condusi si pedepsiti ca sa munceasca;
- Omul mediu prefera sa fie condus, doreste sa evite raspunderea, are
ambitie relativ redusa si mai presus de orice vrea sa fie linistit;
- Omul mediu este egoist si indiferent la necesitatile organizatiei;
- Omul mediu doreste sa-si maximizeze doar avantajele materiale,
neglijand nevoile psiho-sociale;
- Angajații pleacă de la premisa că angajatorii îi vor exploata cât mai mult
cu putință.

Teoria Y:
- Consumul de efort fizic si intelectual in munca este tot atat de necesar
precum distractia si odihna;
- Omul mediu invata nu numai sa accepte si sa exerctie sarcini si
responsabilitati, dar si sa-si asume din proprie initiativă;
- Omul mediu are o mare capacitate de imaginatie și creativitate, dar acest
potential este doar partial utilizat;
- Omul mediu nu doreste sa-si maximizeze numai avantajele economice, ci
si pe cele de natura psihosociale;
- Controlul extern/extrem si amenintarea nu sunt singurele mijloace de
atragere a executantilor la realizarea obiectivelor.
- Angajatorii pleacă de la premisa că angajații lor vor lucra cât mai puțin cu
putință
Pornind de la combinatia premiselor teoriei X si Y Octave Gelenier a dezvoltat
Teoria Z ( de cautat caracteristicile acestei teorii).
Caracteristicile scolii sociologice:
- Punerea pe prim plan a factorului uman;
- Scoaterea in evidenta a importantei stimulentelor psiho-sociale;
- Promovarea managementului participativ.
Fundamentele Managementului organizatiei

23.10.2019- CURS 3
Școala cantitativă
Reprezentanți: A. Kaufman, J. Starr
Caracteristici:
- Folosirea conceptelor si metodelor matematice si statistice;
- Abordarea cu preponderenta a functiilor de previziune si organizare;
- Abordarea cu prioritate a functiunilor de cercetare- dezvoltare, productie
si comerciala.
Școala sistemică
Reprezentanti: Chester Barnard, Herbert A. Simon, A. Etizioni, R. Johnson,
Peter Drucker.
Carcateristici:
- Integralitatea;
- Ierarhizarea;
- Dinamism;
- Finalitate;
- Adaptabilitate si stabilitate .
Integralitatea- Elementele sale componente formeaza un tot unitar.
Ierahizarea- Elementele sistemului interactioneaza unele cu celelate intr-o
ordine prestabilită.
Dinamism- Un sistem nu este o constructie statica. Acesta se schimba.
Finalitatea- Existenta unui sistem este subordonata realizarii unor obiective
a unor organizatii. (cresterea profitului, la cota de piata )
Adaptabilitatea si stabilitatea- Exista 2 elemente interdependente. Sistemul
primeste imputuri din sistemul extern si datorita acestora se adapteaza.; se
adapteaza organizatia in mediu extern, dar in anumite limite.
Modalitati specifice prin care se urmărește cresterea eficientei:
- Capacitatea organizatiei de a se adapta la cerintele mediului extern;
- Accentul pus pe relatiile dintre elementele componente ale sistemului;
Fundamentele Managementului organizatiei

- Structura reprezinta o alta cale de crestere a eficientei.

Scoala contextuala
De data relativ recenta conturata de specialistii in management care au ajuns
la concluzia ca nu exista o singura cale “cea mai buna de a conduce”, ca
practica managementului este influentata de contextul in care aacesta se
realizeaza.
Potrivit reprezentatiilor acestor scolii, nu toate procesele, metodele si
tehnicile de management au un caracter de universalitate. Cu cat gradul de
generalizare este mai mare cu atat fenomenul, procesul respectiv are un grad
mai mare de universalitate si invers. Ca urmare, o serie de metode, tehnici de
management care si-au dovedit eficacitatea intr-un context, ele pot sa nu fie
la fel de eficace in alt context.
Procesul de management:
Consta in ansamblul fazelor prin care se determina obiectivele, se organizeaza
activitatiile, se coordoneaza eforturiile si actiunile, se antreneaza personalul
pentru a participa la realizarea obiectivelor, se controleaza modul de
desfasurare a activitatiilor si se regleaza functionarea sistemului condus.
Fundamentele Managementului organizatiei

1.5 Functiile managementului

PREVEDEREA

CONTROL-
ORGANIZAREA
EVALUARE

ANTRENAREA
COORDONAREA

1.Prevederea (previziunea) consta in ansamblul proceselor prin care se

determina obiectivele organizatiei si a componentelor acestora.
2.Organizarea consta in stabilirea si delimitarea proceselor de munca fizica si
intelectuala a componentelor acestora (operatii, timpi, miscari) precum si
gruparea acestora pe posturi, formatii de munca, compartimente si atribuirea
lor personalului corespunzator anumitor criterii economice, tehnice si sociale, in
vederea realizarii in cat mai bune conditii a obiectivelor stabilite prin prevedere.
3.Coordonarea consta in ansamblul proceselor prin care se armonizeaza deciziile
si actiunile personalului organizatiei si a subsistemelor componente, in cadrul
obiectivelor stabilite prin prevedere si a sistemului organizatoric creat.
Există 2 moduri de comunicare:
Fundamentele Managementului organizatiei

Comunciarea bilaterală intre un manager si un executant sau intre 2 executanti

Comunicare multilaterală intre un manager sau mai multi executanti de obicei in
cadrul unor sedinte.
Comunicarea este elementul de bază al procesului de coordonare.
4.Antrenarea reprezinta ansamblul proceselor prin care se determina
personalul sa contribuie la realizarea obiectivelor stabilite pe baza luarii in
considerare a factorilor motivaționali.
Există mai multe tipuri de motivații:
Motivarea pozitiva: acordarea de puncte la curs studentilor activi.
Motivarea negativa: Neprezentarea la oră duce la scăderea notei
Motivarea de tip material: primirea bursei.
Motivarea de tip spiritual: aprecierea de catre profesori.
Motivarea trebuie sa indeplineasca 3 caracterisitici:
- Trebuie sa fie diferentiata.
- Trebuie sa fie complexa. ( sa aiba in vedere toate tipurile de motivare)
- Trebuie sa fie graduala ( nu trebuie sa i se dea totul de la inceput
angajatului, studentului).
5.Control-Evaluare consta in ansamblul proceselor prin care performantele
organizatiei si ale componenetelor acesteia sunt comparate cu obiectivele, cu
scopul depistarii abaterilor, a cauzelor care le genereaza si luarii unor decizii
pentru eliminarea deficientelor constatate.
30.10.2019-Curs 4
1.4. Procesul de management consta in „ansamblul fazelor prin care se
determina obiectivele, se organizeaza activitatile, se coordoneaza eforturile si
actiunile, se antreneaza personalul pentru a participa la realizarea obiectivelor,
se controleaza modul de desfasurare a activitatilor si regleaza functionarea
sistemului condus.”
Faza previzionala se caracterizeaza prin „preponderenta previziunii si
exercitarea celorlalte functiuni ale managementului intr-o maniera prospectiva”.
Fundamentele Managementului organizatiei

Faza operativa se caracterizeaza prin „preponderenta organizarii, coordonarii si

antrenarii personalului la realizarea obiectivelor, dar si exercitarea previziunii pe
termen scurt si pe un control operativ al activitatilor”.
Faza post-operativa caracterizata prin „exercitarea cu preponderenta a functiei
de control-reglare in vederea comensurării si interpretarii rezultatelor, a
depistarii abaterilor de la obiective, a identificarii cauzelor acestor abateri”.
1.6 Obiectivul de studiu al managementului organizatiei
Obiectul condus este reprezentat de “ansamblul persoanelor si/sau
subdiviziunilor organizatorice ale unei organizatii care se afla in sfera de influenta
a subsistemului conducator”.
Obiectul specific de studiu al managementului organizatiei presupune studierea
relatiilor de conducere care iau nastere in cadrul proceselor de management ale
respectivei organizatii, cu scopul aplicarii celor mai adecvate sisteme, metode si
tehnici de management menite sa asigure…..

Relatiile de conducere ( de management)

Pot fi definite ca “raporturile care se stabilesc intre componentii unui sistem
(organizatie) si intre acestia si componentii altor sisteme (organizatii) in
procesele prevederii, organizarii, coordonarii, antrenarii si controlului
activitatilor desfasurate in organizatia respectivă”.
Relatiile de conducere sunt:
1. Relatii de autoritate
- Ierarhice
- Functionale
- De stat major
2. Relatii de cooperare
3. Relatii de control
1. Relatiile de autoritate sunt “raporturile ce se stabilesc intre personae in
procesul de management prin care se stabileste ca unele sa dispuna de
competenta decizionala asupra altora”.
a) Ierarhice reprezentate de ”raporturile ce se stabilesc intre un manager si
un subordonat prin care se prevede ca managerul (M1) si numai el decide
Fundamentele Managementului organizatiei

asupra executantului (E1), cu privire la toate activitatile pe care le

desfasoara in vederea realizarii obiectivelor individuale”.

b) Functionale sunt “raporturile ce se staabilesc intre un specialist (S2) si un

executant (E1) prin care specialistul indruma si controleaza executantul in
desfasurarea activitatilor, dar fara a avea asupra acestuia autoritate
decizională.”
M1
M1
S2 E1

E1

c) De stat major ca „ansamblul raporturilor dintre un colectiv de persoane

specializate (de stat major), căruia i se deleaga autoritate si componentii
compartimentelor implicate in solutionarea unor probleme complexe”.
2. Relatiile de cooperare sunt „ raporturile care se stabilesc intre functii (
posturi) de pe acelasi nivel ierarhic, dar care se afla in compartimente
diferite”.
3. Relatiile de control sunt „ raporturile ce se stabilesc intre organismele
specializate de control si personalul din cadrul compartimentelor
organizatiei”.

Capitolul 2- Managerii

2.1. Definirea și caracteristicile managerului;

2.2. Tipologia managerilor;
2.3. Rolurile managerilor;
2.4. Perfecționarea managerilor;
2.5. Promovarea muncii managerilor;
2.6. Eficiența muncii managerilor;
2.7. Modalități de creștere a eficacității muncii managerilor.
Fundamentele Managementului organizatiei

2.1. Definirea și caracteristicile managerilor

Definiția managerului
Managerul este reprezentat de persoana care exercită funcțiile managerului în
virtutea obiectivelor sarcinilor, competențelor și responsabilităților specifice
funcției pe care o ocupă.
Caracteristici specifice managerului:
- Dubla PROFESIONALIZARE care se explică prin nevoia ca pe lângă
cunoștințe de specializare, solicitate de profesia de bază ( economist,
inginer, jurist etc.), managerii să dispună și de cunoștințe, calități,
aptitudini specifice managementului.
- CARACTERUL ACCENTUAT CREATOR AL ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE,
explicată prin faptul că managerii, în activitatea pe care o desfășoară sunt
confruntați în majoritatea cazurilor cu situații inedite, cărora trebuie să le
găsească o soluție originală, drept pentru care trebuie să facă apel la
creativitate.
Există 3 categorii de calități:
1. Calitățile tehnice:
- Managerul trebuie să aibă competențe și aptitudini din domeniul
respectiv de activitate al firmei.
2. Calitățile umane:
- Interacționarea managerului cu subordonații și relațiile pe care le
stabilește cu aceștia.
3. Calitățile conceptuale:
- Capacitatea managerului de a desfășura aptitudini, competențe specifice
funcției de management.
CALITĂȚILE TEHNICE sunt reprezentate de cunoștințele din domeniul de
specialitate și abilitățile de a folosi aceste cunoștințe în activitatea
desfășurată. Deci, indiferent de profesia de bază ( chirurg, inginer, economist,
muzician etc) un astfel de manager cu o pregătire într-un domeniu trebuie să
dispună de cunoștințele specifice (tehnice) domeniului respectiv.
Fundamentele Managementului organizatiei

CALITĂȚILE UMANE constau în cunoștințele din domeniul relațiilor umane și

de abilitatea de a folosi aceste cunoștințe în activitatea desfășurată, cu scopul
principal al motivării personalului pentru participarea acestuia la realizarea
obiectivelor.
CALITĂȚILE CONCEPTUALE sunt reprezentate de abilitatea de a coordona și
integra toate interesele și activitățile din cadrul organizației, în general de a
folosi cunoștințele și abilitățile necesare proceselor de influențare a altor
persoane, deci de management.
2.2. Tipologia managerilor
a) Clasificarea managerilor
După nivelul ierarhic:
- Manageri de nivel inferior;
- Manageri de nivel mediu;
- Manageri de nivel superior.
După sfera de cuprindere a activităților coordonate:
- Manageri funcționali sunt cei responsabili pentru o grupă omogenă de
activități din cadrul organizației, grupate de obicei într-o funcțiune de
unde și denumirea acestora ( Ex. manager comerical, manager de resurse
umane, manager financiar-contabil etc.)
- Manageri generali care conduc unități complexe în cadrul cărora se
desfășoară activități eterogene, necesitând astfel o corelare și integrare a
nivelurilor propuse la nivelul organizației ( Ex. Directorul General al unei
companii, Președintele acesteia etc.)

Curs 7- 13.11.2019
b) Tipuri de manageri
Fundamentele Managementului organizatiei

- Participativul
-Autoritarul
-Participativ-autoritarul
Tipul participativ
- O solida pregatire in domeniul de specialitate si in domeniul
managementului
- Este caracterizat de ușurința contactelor interumane
- Aplicarea pe scara larga a delegarii
- Crearea unui climat de munca deschis, favorabil dezvoltarii personalitatii
subordonatilor.

Tipul autoritar
- Situarea pe primul-plan a relatiilor ierarhice de autoritate
- Utilizarea redusa a delegarii si consultarii subordonatilor
- Plăcerea de a comanda, imbinata cu nepriceperea
- Un climat de munca auster, nefavorabil dezvoltarii personalitatii
subordonatilor
- Exces de indrumari si controale
- Aspectele de natura umana au o pondere redusa
c. Stilul de management reprezinta manifestarea calitatilor, cunostintelor si
aptitudinilor managerilor, in relatiile cu subordonatii, sefii sau colegii.
Factori care influenteaza stilul de management:
- Autoritarismul măsura în care deciziile sunt luate sau nu luate
- Directivitatea, o anume decizie/indicație este mai mult sau mai puțin
interactivă
- Relatia dintre manager si subordonati;
- Orientarea managerului in raport cu problemele subordonatilor;
- Metodele si tehnicile de management utilizate; (delegarea, ședința)

2.3. Rolurile managerilor( Henry Mintzberg)

Autoritatea formala si statutul managerului
Fundamentele Managementului organizatiei

Roluri in domeniul INTERPERSONAL:

- Reprezentare
- Lider
- Agent de legatura
Roluri in domeniul INFORMATIONAL:
- Observator activ culege din mediul extern informatii pentru firma sa
- Diseminator selecteaza anumite informatii si le distribuie in cadrul
firmei/informatii selective
- Purtator de cuvant ofera apoi informatii selective in beneficiul
organizatiei, spre exterior.
Roluri in domeniul DECIZIONAL:
- Intreprinzator il indeplineste atunci cand observand in mediul extern al
organizatiei incearca sa prevada schimbarile care au loc in mediul extern
luand cele mai bune decizii;
- Manuitor de disfunctionalitati se indeplineste atunci cand reactioneaza in
mediul extern
- Distribuitor de resurse pentru că managerul are la dispoziție informațiile
legate de firmă
- Negociator-apar tot felul de evenimente neprevazute in organizatie.
Acesta trebuie sa gaseasca solutii.
2.4. Perfectionarea managerilor
De citit carte
2.5. Promovarea managerilor

2.6. Eficienta muncii managerilor

Deficienta in folosirea timpului de munca
Cauze:
1. Durata zilei de munca: 9-12 ore
- Nivelul necorespunzator al organizarii muncii managerilor;
- Complexitatea si dificultatea sarcinilor indeplinite de catre manageri.
Fundamentele Managementului organizatiei

2. Structura zilei de munca:

- Ponderea redusa a timpului afectat muncii de conceptie si d e stabilire a
perspectivei organizatiei;
- Proportia redusa a timpului afectat documentarii;
- Ponderea foarte mare a timpului afectat sedintelor;
- Dispersia excesiva a timpului de lucru;
- Folosirea insuficienta de catre manageri si a metodelor de management.

2.7. Modalitati de crestere eficacitatii muncii managerilor

a) Programarea muncii managerilor;
b) Folosirea colaboratorilor moderni,
c) Utilizarea secretariatului;
d) Modernizarea instrumentarului managerial;
e) Organizarea ergonomica a muncii managerilor
f) Perfectionarea raporturilor sefi-subordonati.

a) Programarea muncii managerilor

Premise in procesul de programare:
- Sa fie capabil sa rezolve complet si la un nivel calitativ corespunzator toate
problemele in decursul celor 8 ore normale de lucru;
- Sa aloce un interval de timp corespunzator problemelor de conceptie;
- Sa prevada in timpul unei zile de lucru, mai multe intervale tampon, care
sa permita solutionarea unor probleme neprevazute;
- Asigurarea unor perioade compacte de munca.
Modalitati de programare:
- Programul de activitate;
- Graficul de muncă;
- Agenda;
- Lista de probleme;
- Dosarul cu probleme complexe
Fundamentele Managementului organizatiei

b) Folosirea colaboratorilor moderni

Tipuri de colaboratori externi:
- Consulatanți în management;
- Șefii compartimentelor informatice;
- Specialiști în resurse umane;
- Corective inter-compartimentale.
c) Utilizarea secretariatului
Definirea secretariatului
Secretariatul reprezintă o componentă structurală, cu un rol
complementar pe lângă un post de manager, ale cărei atribuții constau în
efectuarea lucrărilor de rutină, de natură administrativă, în vederea
degrevării managerului pe lângă care se organizează.
Funcțiile secretariatului:
1. Funcția de asistare a managerului care constă în participarea la
organizarea activității prin:
- Efectuarea unor lucrări specifice ( procesare la calculator, organizarea
unor fișiere, redactarea unor materiale de corespondență, traducerea
unor documente, formalități financiare etc.);
- Programarea activității managerului și evidența realizării lor ( prin
actualizarea agendei, organizarea ședințelor etc.);
- Realizarea unor sarcini administrative ( gestionarea echipamentelor de
birou, păstrarea documentelor etc.)
2. Funcția de filtru pentru solicitările de întâlniri directe, de apeluri
telefonice, ceea ce presupune:
- Evidența solicitărilor de întâlniri directe, a apelurilor telefonice și
informarea managerului despre acestea;
- Asigurarea legăturilor telefonice în interiorul și în fața organizației;
- Asigurarea unor perioade de lucru compacte pentru manager.
3. Funcția de tratare a informațiilor care implică următoarele sarcini
principale:
- Primirea, înregistrarea și distribuirea corespondeței;
- Clasarea documentelor și ținerea evidenței;
- Comunicarea deciziilor;
- Asigurarea documentării managerului în diferite domenii.
4. Funcția de reprezentare concretizată prin sarcini referitoare la:
Fundamentele Managementului organizatiei

- Primirea personalului din afara organizației;

- Îndrumarea persoanelor către responsabili de probleme.

d) Modernizarea instrumentarului managerial

Definirea instrumentarului managerial
Instrumentarul managerial constă în ansamblul sistemelor, metodelor și
tehnicilor utilizate de către managerii de pe diferite nivele ierarhice ale
organizației.
Condiții de folosire:
- Implicarea, mai ales la început, a persoanelor care cunosc respectivele
metode și tehnici de management sau apelarea la o firmă de consultanță
în domeniul managementului;
- Stabilirea întregului personal asupra specificului, metodei care va fi
utilizată;
- Informarea periodică a organismelor de management participativ asupra
rezultatelor obținute.

1. Managementul prin obiective;

2. Managementul prin proiecte;
3. Managementul prin bugete;
4. Managementul prin excepții;
5. Managementul participativ;
6. Managementul pe produs.
Metode de management:
1. Ședința;
2. Delegarea;
3. Analiza diagnostic;
4. Analiza SWOT;
5. Brain Storming.

e) Organizarea ergonomică a muncii managerilor

Principii ergnomice
Fundamentele Managementului organizatiei

Cerințele la care trebuie să răspundă un asemenea loc de muncă organizat pe

principii ergnomice sunt în principal:
- Comoditatea;
- Confortul;
- Dotarea tehnico-adecvată ( telefon, interfon, fax, calculator, internet etc)
Organizarea ergonomică a locului de muncă
Între factorii de solicitare fizică ce joacă un rol important în organizarea
locului de muncă pot fi menționați:
- Factor de micro-climat ( temepratură, umiditate, radiații, circulația
aerului);
- Iluminatul și zgomotul.

f) Perfecționarea raporturilor șefi-subordonați

Definiția raporturilor șefi-subordonați
Raporturile șefi-subordonați sunt o rezultantă a stimurilor de
management practicate, a calității organizării structurale și
informaționale, a mecanismelor decizionale și a metodelor de
management utilizate.
Calitatea raporturilor șefi-subordonați depinde de cunoștințele, calitățile
și aptitudinile de care dispun manageri între care:
- Capacitatea de a înțelege natura umană;
- sesizarea elementelor care motivează subordonații;
- sesizarea elementelor care motivează subordonații;
- aptitudinea de a comunica;.
- Sesizarea simțămintelor subordonaților;
- Recunoașterea inevitabilității erorilor.
Transformarea raporturilor șefi-subordonați în raporturi șefi- subordonați
necesită o motivare eficientă a personalului și efectuarea unui control
eficient.
Îmbunătățirea procesului de motivare a personalului presupune:
- Crearea unor sarcini care să solicite subordonații;
Fundamentele Managementului organizatiei

- Comunicarea exactă a nivelului rezultatelor pe care trebuie să le obțină

subordonații;
- Comunicarea subordonaților a recompenselor la care au dreptul în raport
cu rezultatele obținute;
- Utilizarea combinată a recompenselor materiale și a celor de natură
psihosocială;
- Recompensare imediată a subordonaților după ce s-au obținut rezultatele
scontate;
- Reducerea pe cât posibil a sancționării.
Un control eficient presupune ca acesta să se axeze pe aspectele esențiale, să
fie constructiv, continuu și preventiv

CURS-9 27.11.2019
Capitolul 3 Strategia și managementul strategic
3.1. Conceptele de strategie, politică și tactică
3.1.1. STRATEGIA ORGANIZAȚIEI
3.1.2. Politica organizației
3.1.3. Tactica
3.2. Componentele strategiei
3.3. Clasificarea strategiilor
3.4. Conceptul de management strategic

3.1.1. Strategia organizației

Definire
Considerăm că strategia organizației constă în Ansamblul obiectivelor majore
ale organizației pe termen lung, principalele modalități de realizare,
împreună cu resursele alocate, în vederea obținrii avantajului competitiv
potrivit misiunii organizației.
Fundamentele Managementului organizatiei

3.1.2. Politica organizației

Cuprinde un set de obiective pe termen mediu, ce se referă fie la ansamblul
activităților, fie la componente majore ale acesteia, împreună cu volumul și
structura resurselor disponibile, acțiunile majore de întreprins, principalii
responsabili și executanți, sursele de finanțare, termenele finale și
intermediare, indicatorii de eficiență globali și parțiali.
Politicile organizației se deosebesc de strategiile acesteia prin:
- Orizont mai redus, întrucât se referă la perioade de 0,5-2 ani, de regulă, 1
an
- Grad de detaliere mai pronunțat, cuprinzând, așa cum s-a menționat
numeroase elemente suplimentare, în special cu caracter operațional
Politicile se concretizează, de obicei, în programul sau planul anual al
organizației și/sau în porgrame speciale pe anumite domenii- comercial,
tehnic, financiar, personal, marketing, reparații etc.- prevăzute pe orizonturi
scurte și medii, între câteva luni și maximum doi ani.
3.1.3. Tactica
Definire
Tactica este reprezentată de ansamblul opțiunilor de natură intreprenorială,
competitivă și funcțională, prin care conducerea organizației consideră că se
pot realiza obiectivele pe termne scurt, ținând seama de resursele disponibile
în intervalul de timp pentru care se elaborează obiectivele.
3.2. Componentele strategiei
1. Misiunea organizației este reprezentată de punctul de vedere al
managementului despre ce trebuie să facă organizația și despre ce dorește
să devină pe termen lung.
2. Obiectivele strategice sunt reprezentate de nivelurile de performanță pe
care organiația urmărește să le atingă pe termen lung.
3. Opțiunile strategice sunt reprezentate de modalitățile prin care
managementul consideră că pot fi realziate obiectivele strategice.
Fundamentele Managementului organizatiei

4. Resursele se referă la potențialul de care dispune sau la care poate avea

acces la organizația , pentru realizarea obiecivelor, concretizat în capital
financiar , forță de muncă, mijloacea materiale, capital informațional.
5. Termenele se referă la data declanșării strategiei, datele intermediare
prevăzute pentru realizarea diferitelor obiective derivate și data finală a
încheierii aplicării strategiei.

Curs 10 04/12/2019
6. Prin avantaj competitiv desemnăm: realizarea de către o organizație, a
unor produse sau servicii superioare pentru consumatori dintr-un punct
de vedere semnificativ, comparativ cu ofertele de articole similare sau
substituibile ale majorității concurenților.
Tipul de avantaj competitiv
Gama de activități:
Largă:
- Costuri- strategia bazată pe costuri
- Diferențiere- strategie de difernțiere
Restrânsă:
- Costuri- strategie de focalizare
- Diferențiere- strategie de focalizire

Ierarhizarea obiectivelor și opțiunilor strategice

Nivelul 1
Responsabilitatea o au managerii de nivel superior

Obiectivele Opțiunile
Misiunea
strategice ale strategice ale
organizației
organizației organizației
Fundamentele Managementului organizatiei

3.3. Clasificarea strategiilor

1. Dupa sfera de cuprindere
2. Dupa dinamica obiectivelor
3. Dupa natura obiectivelor privind sfera produselor, piețelor și tehnologiilor
4. Dupa modul de obținere a avantajului competitiv

1. Dupa sfera de cuprindere, strategiile sunt:

- Globale care cuprind obiectivele fundamentale și opțiunile majore ale
întregii organizații, antrenând întregul potențial al acesteia
- Parțiale care cuprind obiectivele derivate și opțiunile strategice de la
nivelul diferitelor domenii ale activității organizației, precum și anumite
părți din potențialul acesteia.
2. Dupa dinamica obiectivelor, strategiile sunt:
Fundamentele Managementului organizatiei

- De redresare caracterizate prin aceea că în cadrul lor se stabilesc obiective

strategice la nivelul obiectivelor dintr-o perioadă anterioară, dar
superioare obiectivelor din perioada imediat precedentă
- De consolidare care cuprind obiective strategice cantitative la nivelul celor
din perioada precedentă, dar superioare din punct de vedere calitativ
realizărilor din perioadele anterioare
- De dezvoltare care presupun stabilirea unor obiective superioare
obiectivelor din perioadele anterioare, atât din punct de vedere cantitativ,
cât și calitativ.
3. Dupa natura obiectivelor privind sfera produselor, piețelor, tehnologiilor,
strategiile sunt:
- De specializare caracterizate prin faptul că obiectivele stabilite prevăd
restrângerea gamei de produse fabricate și îmbunătățirea performanțelor
tehnice, economice și sociale ale acestora
- De diversificare care presupun stabilirea unor obiective prin care se
urmărește lărgirea gamei de produse fabricate sau componente ale
produselor care se vor fabrica în cadrul întreprinderii.
- Ofensive caracterizate prin stabilirea unor obiective de pătrundere pe noi
piețe sau de creștere a ponderii pe care o deține întreprinderea pe piețele
pe care este prezentă
- Defensive caracterizate prin stabilirea unor obiective prin care se
urmărește renunțarea la unele piețe sau la diminuarea ponderii pe care o
deține întrepridnerea pe anumite piețe.
4. După modul de obținere a avantajului competitiv, strategiile sunt:
- Orientarea pe reducerea costurilor caracterizate prin stabilirea unor
obiective de reducere a costurilor de producție care să le permită o
reducere a prețului produselor față de concurenți
- - orientate spre diferențierea produsului care presupun stabilirea unor
obiective prin care se va urmări diferențierea produsului de produsele
concurenței, în general prin creșterea funcțiilor îndeplinite de către
acestea
- Axate pe găsirea unei nișe a pieței care constau în stabilirea unor obiective
privind satisfacerea unui segment de consumatori bine delimitat în cadrul
pieței
Fundamentele Managementului organizatiei

- Orientate pe calitatea produsului caracterizate prin stabilirea unor

obiective prin care se urmărește obținerea de produse superioare din
punct de vedere calitativ față de competitori.

4.4. Managementul strategic

Definire:
Managementul strategic constă într-un proces prin care se stabilesc
obiectivele strategice, opțiunile strategice, în funcție de constrângerile
endogene și exogene, se realizează schimbările manageriale necesare și se
adoptă toate deciziile necesare aplicării strategiei.

Curs 11- 11/12/2019

Funcțiunile organizației
4.1.Definirea organizaării procesuale
4.2.Componentele organizării procesuale
4.3.Funcțiunile organizației

4.1. Definirea organizării procesuale

Procesul de muncă este reprezentat de o succesiune de mișcări, timpi, operații relativ
omogene, ce au finalitate un produs, o lucrare sau un serviciu.
În general, prin organizare se înțelege descompunerea unui proces, fenomen, obiect în
elementele sale cele mai simple, analiza acestora cu scopul recompunerii lor sub un efect
de sinteză ameliorat.
Organizarea procesuală constă în descompunerea proceselor de muncă fizică și intelectuală
în elementele componente ( operații, timpi, mișcări), analiza acestora cu scopul
descopunerii lor, în funcție de omogenitatea și/sau complementaritatea lor, de nivelul și
natura pregătirii personalului care le realizează, precum și de specificul metodelor,
tehnicilor și instrumenetelor folosite în realizarea obiectivelor organizației cu un plus de
eficiență.
Cele 4 tipuri de componente a organizării procesuale:
- Funcțiunile ;
- Activitățile;
- Atribuțiile;
- Sarcinile .
Organizația Obiective fundamentale
Funcțiuni Obiective derivate de gradul I se stabilesc urm. Funcții:
Fundamentele Managementului organizatiei

Activități Obiective derivate de gradul II - producție

Atribuții Obiective specifice - comercial
Sarcini Obiective individuale - resurse umane
-financiar- contabil
- management

4.2. Componentele organizării procesuale

Definirea componentelor organizării procesuale
Funcțiunea organizației este reprezentată de ansamblul activităților omogene și/sau
complementare desfășurate de persoanl de o anumită specializare, folosind metode și tehnici
specifice, cu scopul realizării obiectivelor derivate de gradul I.
Activitatea cuprinde ansamblul atribuțiilor omogene ce se îndeplinesc de personal ce posedă
cunoștințe de specialitate dintr-un domeniu mai restâns, cu scopul îndeplinirii obiectivelor
derivate de gradul II.
Atribuția este reprezentată de ansamblul sarcinilor executate periodic de personal cu cunoștințe
specifice unui domeniu restrâns, care concură la realizarea unor obiective specifice.
Sarcina reprezintă o componentă de bază a unui proces de muncă mai complex, sau a unui
proces de muncă simplu, desfășurat cu scopul realizării unui obiectiv individual, care de regulă
se atribuie unei singure persoane.
4.3.Funcțiunile organizației
1. Funcțiunea de producție;
2. Funcțiunea comercială;
3. Funcțiunea de cercetare-dezvoltare;
4. Funcțiunea financiar-contabilă;
5. Funcțiunea de resurse umane;
6. Funcțiunea de management.
1. Funcțiunea de producție reprezintă ansamblul activităților de bază, auxiliare și de
servire, prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor, elaborării
lucrărilor, și/sau prestării serviciilor în cadrul organizației.
Principalele activități sunt:
- Fabricația sau exploatarea;
Fundamentele Managementului organizatiei

- Controlul tehnic de calitate (CTC);

- Întreținerea și repararea utilajelor;
- Producția auxiliară.
2. Funcțiunea comercială cuprinde activitățile menite să contribuie la realizarea
obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor organizației cu mediul ambiant extern în
vederea procurării mijloacelor necesare și a vânzării produselor, serviciilor și lucrărilor
care fac obiectul de bază al acesteia.
Principalele activități sunt:
- Aprovizionarea;
- Vânzarea;
- Marketingul.
3. Funcțiunea de cercetare-dezvoltare este reprezentată de ansamblul activităților care se
desfășoară în cadrul organizației în vederea realizării obiectivelor din domeniul
producerii de noi idei și transformării ideilor în noutăți utile.
Principalele activități sunt:
- Cercetarea științifică;
- Inginerie tehnologică și introducerea progresului tehnic;
- Investiții și construcții;
- Organizare managerială.
4. Funcțiunea financiar-contabilă este reprezentată de ansmblul activităților prin care se
realizează obiectivele privind obținerea și folosirea mijloacelor financiare necesare
organizației, precum și înregistrarea și evidența în expresie valorică a fenomenelor
economice din cadrul acesteia.
Principalele activități sunt:
- Activitatea financiară
- Activitatea contabilă.
5. Funcțiunea de resurse umane

Curs 12- 18/12/2019

5. Funcțiunea de resurse umane
Funcțiunea de resurse umane cuprinde ansamblul activităților desfășurate în cadrul
organizației pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurării și dezvoltării
potențialului uman necesar.
Principalele activități sunt:
- Planificarea necesarului de personal;
- Recrutarea personalului;
- Selecția personalului;
- Încadrarea personalului;
- Formarea și perfecționarea personalului;
- Motivarea personalului;
- Promovarea personalului;
- Retribuirea personalului;
- Protecția personalului.
6. Funcțiunea de management
Fundamentele Managementului organizatiei

Funcțiunea de management care cuprinde ansamblul funcțiilor managementului (

prevedere, organizare, coordonare, antrenare și control-reglare).

Capitolul 5 Structura organizatorică

Cuprins:
5.1. Conceptul de structură organizatorică;
5.2. Componentele structurii organizatorice;
5.3. Tipuri de structuri organizatorice;
5.4. Structura organizatorică informală
5.5. Modalități de reprezentare a structurii organizatorice

5.1. Conceptul de structură organizatorică

Structura organizatorică a organizației este reprezentată de ansamblul persoanelor, a
subdiviziunilor cu caracter organizatoric, precum și a raporturilor care se stabilesc între
acestea în vederea realizării obiectivelor organizației.
Structura de management este formată din ansamblul managerilor, a organismelor de
management participativ, a compartimentelor funcționale, a relațiilor care se stabilesc între
acestea prin ale căror decizii se asigură condițiile economice, tehnice și de personal,
necesare desfășurării proceselor de muncă în cadrul organizației și realizării obiectivelor
acesteia.
Structura de producție constă în ansmablul executanților, a compartimentelor
operaționale, a relațiilor care se stabilesc între acestea în vederea desfășurării porceselor de
muncă pentru realizarea obiectului de bază al organizației.
5.2. Componentele structurii organizatorice
1. Postul
2. Funcția
3. Comportimentul
4. Ponderea ierarhică
5. Nivelul ierarhic
6.

1. Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și

responsabilităților ce revin spre exercitare unei persoane.
Fundamentele Managementului organizatiei

Obiectivele postului
Componente

Sarcini

Competențe
Obiective

Responsbilități Sarcini

2. Funcția este reprezentată de ansamblul posturilor care prezintă aceleași caracteristici

principale și care, de regulă, au aceeași denumire. “Triunghiul de aur al organizării”
3. Comparatimentul este reprezentat de ansamblul persoanelor care efectuează activități
omogene și/sau complementare, care sunt subordonate aceluiași manager.
Compartimentele pot fi grupate după:
Natura activității:
- Aprovizionare;
- Contabilitate;
- Resurse umane;
- Vânzări;
- Etc.
Participarea la procesele de management:
- Funcționale;
- Operaționale.
Amploarea obiectivelor:
- Servicii;
- Birouri;
- Secții;
- Ateliere.
4. Ponderea ierahică (norma de conducere) reprezintă numărul de persoane conduse
nemijlocit de către manager.
Ponderea ierarhică este influențată de mai mulți factori:
- Natura lucrărilor efectuate de către subordonați;
- Nivelul de pregătire și gradul de motivare al subordonaților;
- Experiența și capacitatea managerului;
- Numărul și frecvența legăturilor dintre subordonați și manageri.
Ponderea ierarhică variază pe verticala sistemului de management al organizației, astfel:
- La nivelul mangerului general: 4-8 subordonați;
Fundamentele Managementului organizatiei

- La nivelul maestrului: 20-30 subordonați.

5. Nivelul ierarhic este reprezentat de ansamblul subdiviziunilor organizatorice situate la
aceeași distanță (ca număr de legături) de managementului de nivel superior al
organizației.
6. Relațiile organizatorice (de management) sunt raporturile care se stabilesc între
componentele de bază ale structurii organizatorice a organizației ( posturi, funcții,
compartimente)
În cadrul organizării structurale pot fi proiectate următoarele tipuri de relații:
1. De autoritate:
- Ierarhice;
- Funcționale;
- De stat major.
2. Cooperare
3. De control.

5.3. Tipuri de structuri organizatorice

Criterii de clasificare:
Compartimentarea activităților
- Structura funcțională;
- Structura ierarhică;
- Structura ierarhic-funcțională;
- Structura de producție;
- Structura teritorială;
- Structura matriceală;
- Structura familială.
Structurarea autorității:
- Structura ierahică;
- Structura funcțională;
- Structura ierarhică-funcțională (mixtă).
Structura ierarhică ( de tip scalar)
Structura ierarhică ( de tip scalar) se caracterizează prin transmiterea autorității de sus în
jos, pe linie ierarhică directă, de la managerul de nivel superior către subordonați.
Avantaje:
- Delimitarea cu precizie a autorității și responsabilității atât pe niveluri ierarhice ale
managementului, cât și pe fiecare manager în parte;
- Realizarea cu ușurință a controlului din partea managerilor;
- Respectarea principiului unității de decizie și acțiune, prin subordonarea unei persoane
unui singur manager.
Fundamentele Managementului organizatiei

Principalul dezavantaj al structurii organizatorice ierarhice constă în nevoia găsirii unor

manageri care să posede cunoștințe în mai multe domenii ( tehnic, economic, organizatoric,
de previziune, de personal etc.)
Acest tip de structură se întâlnește foarte rar în cadrul organizațiilor, fiind utilizat doar în
întreprinderile mici.

Curs 13- 08/01/2020

Structura funcțională
Se caracterizează prin constituirea pe lângă compartimentele operaționale și a unor
compartimente funcționale, acestea din urmă având competență decizională asupra
executanților pentru domeniul de specialitate pentru care au fost create, alături de managerii
direcți cărora le sunt subordonați.
Principalul avantaj- utilizarea specialiștilor pe domenii, ceea ce conduce la creșterea
eficacității prin specializare și la degrevarea managerilor de anumite activități rutiniere.
Principalul dezavantaj- încălcarea principiului unității de decizie și acțiune, prin dubla
subordonare a executanților, pe de o parte, șefilor ierarhici direcți, iar pe de altă parte, șefilor
compartimentelor funcționale.
Structura funcțională, ca formă de organizare structurală, se regăsește foarte rar în cadrul
organizațiilor.

Structura ierarhic- funcțională

Structura ierarhic-funcțională (mixtă) se caracterizează prin organizarea pe lângă
compartimente operaționale și a unor compartimente funcționale, care însă nu au
competență decizională asupra executanților, aceștia răspunzând numai în fața șefilor
ierarhici direcți.

Avantaje:
- Folosirea personalului de specialitate în cadrul acestor compartimente funcționale;
- Respectarea principiului unității de decizie și acțiuni.
Acest tip de structură organizatorică este cel mai frecvent întâlnit în cadrul organizațiilor.

5.4. Modalități de reprezentare a structurii organizatorice

1. Regulamentul de organizare și funcționare ( ROF);
2. Organigrama;
Fundamentele Managementului organizatiei

3. Fișa de post;
4. Descrieri de funcții.

1. Regulamentul de organizare și funcționare ( ROF) cuprinde:

1. Prezentarea generală a organizației:

- Dispoziți generale ( actul de înființare, contract de societate, statut, obiect de
activitate)
- Prezentare generală a modului de organizare.
2. Atribuțiile organizației
3. Managementul organizației
4. Compartimentele funcționale și operaționale
- Descrierea tuturor compartimentelor, a relațiilor cu alte compartimente;
- Descrierea tuturor compartimentelor operaționale și a relațiilor cu alte
compartimente.
5. Dispoziții finale.

2. Organigrama poate fi definită ca reprezentarea grafică a structurii

organizatorice.
Clasificare:
După sfera de cuprindere în:
- Generale;
- Parțiale.
După modul de reprezentare în:
- Piramidale; (sunt cele clasice = generale)
- Ordonate de la stânga la dreapta;
- Circulare.

3. Fișa postului cuprinde obiectivele individuale, sarcinile, competențele și

responsabilitățile ocupantului postului respectiv, precum și calitățile și aptitudinile
necesare îndeplinirii acestora.

5.5. Structura informală ( concept și componente)

Structura informală este reprezentată de ansamblul elemntelor și a relațiilor care se
stabilesc între acestea și între oameni în mod spontan și natural.
Fundamentele Managementului organizatiei

Componentele structurii informale:

- Grup informală
- Norma de conduită a grupei informale
- Liderul informal
- Relațiile informale.
Grupa informală reprezentată ansamblul persoanelor reunite în mod spontan și natural,
pe baza unor factori ( interese comune, apartenența la același compartiment, etc), care
urmăresc realizarea unor obiective comune.
Norma de conduită a grupei informale reprezintă regula potrivit căreia fiecare membru al
grupei îndeplinește un anumit rol.
Liderul informal este reprezentat de persoana care are o anumită influență asupra
membrilor grupei informale și care este urmată de către aceștia în realizarea obiectivelor
comune.
Relațiile informale sunt reprezentate de raporturile care se stabilesc între membrii unui
grup informal și între grupele informale, în mod spontan și natural.