Analiza comparativă a celor patru instituţii a pornit de la ideea că reprezentarea este mecanismul juridic,

contractul de mandat este instrumentul juridic prin care se concretizează funcţionarea acestui mecanism, iar
fiducia şi reprezentarea conţin ideea de reprezentare, similare sau chiar grefate pe inituţia manadatului cu
reprezentare.

Atribuţii şi obligaţii
Deşi în mod uzual juridic folosim termenul de drept corelativ cu acela de obligaţie, am recurs la noţiunea de
atribuţii în loc de drepturi tocmai datorită efectelor pe care cele patru instituţii le dau naştere.
Acest termen, să spunem non obligaţional - juridic, l-am ales, preferându-1 aceluia de drepturi pornind de la o
foarte interesantă distincţie între noţiunea de putere şi noţiunea de drept, pe care dl. prof. univ. dr. Piperea o
realizează în Codul civil adnotat. Acesta susţine ca drepturile sunt facultăţi ce aparţin în mod originar sau derivate
titularilor lor, iar puterile semnifică exerciţiul unor drepturi care nu aparţin decât în fapt unei persoane sau
colectivităţi, în numele şi pe seama căruia împuternicitul (deţinătorul puterii) are posibilitatea de a acţiona.
împuternicitul, reprezentantul legal sau deţinătorul puterii nu exercită drepturile proprii, ci pe cele ale
reprezentatului, motiv pentru care el este dator a da socoteală reprezentatului pentru modul în care şi-a exercitat
puterile încredinţate. Cele patru instituţii prezentate au tocmai în vedere exercitarea unor puteri, nu exercitarea
unor drepturi de către titularii originari ai drepturilor, iar aceste puteri, din punctul nostru se concretizează în
ceea ce vom detalia mai jos ca numindu-le atribuţii.
Totuşi putem vorbi şi de drepturi dacă ne referim la cele născute direct în persoana fiduciarului, a
administratorului, a reprezentantului şi ale mandatarului, ca urmare a exercitării puterilor recunoscute sau
conferite acestora potrivit reglementărilor legale şi convenţionale specifice celor patru instituţii; în acest caz
vorbim de drepturi întrucât aceştia sunt titularii originari ai acestora şi se nasc în patrimoniul lor, drepturi cărora
le corespund corelativ obligaţii ale beneficiarului, reprezentatului, mandantului; avem în vedere dreptul la
remuneraţie, dreptul la retenţie etc.
În cazul contractului de fiducie, articolul 784 este intitulat expres Puterile şi remunerarea fiduciarului, articol care
menţioneză expres că ...fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, acţionând ca un
veritabil şi unic titular al drepturilor în cauză.... Aşa cum am menţionat deja în prima parte a lucrării la punctul 8 -
întinderea puteiilor, în cazul contractului de fiducie, legiuitorul se rezumă, pe de o parte, la enunţarea principiului
cadru care regle-menteză întinderea puterilor fiduciarului, fără a detalia şi crea un cadru legal predeterminat al
atribuţiilor fiduciarului, de la care părţile pot deroga sau nu, iar, pe de altă parte, la instituirea unor obligaţii legale
care, în principiu, protejeză interesele terţilor şi ale constituitorului (art. 782 - Precizarea calităţii fiduciarului),
art. 783 - Obligaţia de a da socoteală)-, credem că raţiunea unei asemenea implicări lacotiice, nu lacunare, în
materia fiduciei, din partea legiuitorului se datorează impactului patrimonial major asupra averii constituitorului
întrucât se realizează un aşa-zis transfer provizoriu de bunuri şi/sau de patrimoniu, iar singurul îndreptăţit să
decidă este doar oonstituitorul, titularul originar al drepturilor şi/sau obligaţiilor; întinderea atribuţiilor
fiduciarului este agreată de către părţi. Totuşi, în cazul realizării operaţiunii juridice de administrare intervenite ca
urmare a executării contractului de fiducie şi doar dacă potrivit contractului de fiducie nu s-a stabilit în sens
contrar, fiduciarului i se aplică reglementările legale predeterminate care se regăsesc în Titlul V - Administrarea
bunurilor altuia.
Cu privire la obligaţiile fiduciarului anterior menţionate, legiuitorul în art. 782 impune, pentru protecţia terţilor,
ca fiduciarul să menţioneze calitatea sa şi circumstanţiază două situaţii: (i) el este obligat să menţioneze această
calitate ori de câte ori acţionează în contul masei fiduciare sau dacă consti-tuitorul sau beneficiarul solicită acest
lucru, cu excepţia cazurilor în care acest lucru este interzis prin contractul de fiducie; (ii) el poate preciza calitatea
şi denumirea sa în registrele de publicitate aferente drepturilor care compun masa fiduciară.
Totuşi obligaţia de informare a terţilor de către fiduciar cu privire la calitatea în care acţionează trebuie coroborată
cu dispoziţiile art. 781 C. civ. referitoare la opozabilitatea fiduciei realizată prin intermediul Arhivei Electronice de
Garanţii Reale Mobiliare, ce o vom aborda, ulterior, la punctul intitulat Publicitate.
Aceeaşi obligaţie de informare se regăseşte şi în cazul reprezentării şi, implicit, în cazul contractului
de mandat, dar în acest caz această obligaţie se naşte ca urmare a solicitării terţului contractant, caz în care dacă
reprezentarea este cuprinsă într-un înscris, reprezentantul trebuie să îi remită o copie a înscrisului (art. 1302 noul
Cod Civil). Corelativ cu această obligaţie de a justifica puterea de a repezenta, deşi articolul 1297 sancţionează
nearătarea calităţii de reprezentant în sensul că acel "contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor
conferite, îi obligă numai pe reprezentant şi pe terţ, atunci când terţul contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi
trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acţiona în această calitate, trebuie, totuşi coroborat, acest articol, cel
puţin, în materia procurilor autentice şi cu posibilitatea terţului de a consulta Registul Naţional al Procurilor,
registru public reglementat de Codul civil.
Aceeaşi atitudine a legiuitorului, de reglementare strict principială, lăsând o libertate deplină părţilor de a o
circumstamţia şi pragmatiza, o regăsim şi cu privire la obligaţia de a da socoteală a fiduciarului (art. 783 noul Cod
Civil). Legiuitorul impune imperativ doar ca şi contractul de fiducie să cuprindă condiţiile în care fiduciarul dă
socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale, precum şi faptul că trebuie să dea socoteală, la
intervale precizate în contractul de fiducie, beneficiarului şi reprezentantului consti-tidtorului, la cererea acestora.
Faptul că textul legal enu-meră şi reprezentantul constituitorului printre persoanele cărora fiduciarul trebuie să le
dea socoteală, aceasta înseamnă că acestă normă vizează şi tutorele şi curatorul.
Autorii în Codul civil adnotat (pag. 830) precizează, comentând acest articol, că fiduciarul trebuie să acţioneze cu
onestitate, pricepere şi bună-credinţă în interesul exclusiv al beneficiarului şi, nu în ultimul rând, cu
imparţialitate. Aceste criterii ale aprecierii activităţii fiduciarului, deşi nu se regăsesc expres menţionate în
articolele referitoare la fiducie, acestea sunt reglementate în cadrul instituţiei administrării bunurilor altuia şi se
pot aplica pentru identitate de raţiune şi în materia fiduciei.
În materia administrării bunurilor altuia, atribuţiile şi obligaţiile administratorului sunt reglementate de legiuitor
în Codul civil atât nuanţat în funcţie de tipul de administrare (simplă sau deplină), cât şi realizând un cadru legal
comun pentru ambele tipuri de administrare în Capitolul Regimul juridic al administrării.
Potrivit articolului 802 noul Cod Civil administratorul .. .este ţinut, în exercitarea atribuţiilor sale, să respecte
obligaţiile ce îi incumbă potrivit legii, actului constitutiv sau înţelegerii ulterioare a părţilor.
Referitor la administrarea simplă, în Secţiunea 1, dedicată acestui tip de administrare, din Capitolul II
- Formele de administrare, articolele care succed art. 795 noul Cod Civil - Noţiune (Persoana împuternicită cu
administrarea simplă este ţinută să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi actele
utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite) explică şi completează conţinutul
definiţiei legale, prin determinarea atribuţiilor, operaţiunilor pe care legea le recunoaşte în persoana
administratorului, dar conţin şi explicaţiile anumitor termeni care se regăsesc în conţinutul acestei noţiuni.
Nu vom reveni asupra noţiunilor de acte de conservare şi de acte utile care se regăsesc explicate în prima parte a
lucrării la pct. 8 - întinderea puterilor, ci vom trece la analiza articolului 796 noul Cod Civil intitulat chiar
Atribuţiile administratorului. Alineatul 1 al acestui articol stabileşte că cel împuternicit cu administrarea simplă
este ţinut să culeagă fructele bunurilor şi să exercite drepturile aferente administrării acestora.
Fără a se stabili natura fructelor pe care le poate culege administratorul, se deduce că acesta este obligat ("ţinut")
să culeagă orice tip de fructe pe care le produc bunurile date în administrare, respectiv fructele naturale,
industriale şi civile (definiţia şi clasificarea fructelor se regăseşte în art. 548 noul Cod Civil). In Codid civil adnotat,
autorii merg mai departe cu raţionamentul juridic şi opinează ca administratorul este îndreptăţit să exercite şi
drepturile aferente administrării simple a acestor fructe, deci pot exercita acte de conservare şi acte utile astfel
încât aceste fructe să fie folosite conform destinaţiei lor obişnuite. (Codul civil adnotat - pag. 841).
Alineatul 2 al articolului 796 circumstanţiază atribuţiile administratorului în raport cu drepturile de creanţă şi cu
alte valori mobiliare. Acesta încasează creanţele administrate, eliberând în mod valabil chitanţele
corespunzătoare, şi exercită drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are în administrare, precum dreptul
de vot, de conversie şi de răscumpărare.
Se poate considera ca legiuitorul foloseşte termenul de creanţă nu în sensul de sume de bani, ci în sensul de
drepturi de creanţă care pot avea ca obiect nu doar plata de către debitor a unei sume de bani, ci şi o altă prestaţie
(spre exemplu predarea unui bun) (Codul civil adnotat, pag. 841). în aceeaşi lucrare, cu privire la atribuţiile
administratorului asupra celorlalte valori mobiliare, autorii exemplica: (i) cu privire la dreptul de vot al
administratorului, acesta se poate concretiza în materia drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor (art. 658 noul
Cod Civil) sau în materia uzufructului (art. 741 noul Cod Civil); (ii) cu privire la dreptul de conversiune, acesta se
poate concretiza în materia
conversiunii formei testamentare (art. 1050 noul Cod Civil) sau conversiunea actului nul (art. 1260 noul Cod
Civil); (iii) cu privire la dreptul de răscumpărare, administratorul îşi poate manifesta acest drept în materia
vânzării cu opţiune de răscumpărare (Codul civil adnotat, pag. 841 - 842).
în completarea precizării din definiţia administrării simple care impune administratorului să facă acte de
conservare şi utile astfel încât bunurile admrus-trate să fie folosite potrivit destinaţiei lor obişnuite, art. 797 noul
Cod Civil impune administratorului cu privire la bunurile frugifere (bunurile frugifere sunt bunurile producătoare
de fructe; fructele sunt produse care derivă din folosirea unui bun fără a diminua substanţa acestuia) obligaţia de
a continua modul de folosire sau de exploatare a acestor bunuri fără a schimba destinaţia acestora, cu excepţia
cazului în care este autorizat de către beneficiar sau, în caz de împiedicare a acestuia, de către instanţa
judecătorească.
Dacă articolul 7% noul Cod Civil stabileşte printre atribuţiile administratorului şi pe aceea de a încasa creanţe
(prestaţii având ca obiect restituirea unor sume de bani de către debitori), cu privire investirea sumelor de bani
aflate în administrarea simplă a administratorului, legiuitorul (art. 798 C.civ, alin. 1) îi dă posibilitatea acestuia de
a dispune de acestea sub forma investiţiilor, dar cu obligaţia ca investiţiile acestor sume să se realizeze în
conformitate cu dispoziţiile referitoare la plasamentele considerate sigure (existente în Titlul V, Capitolul III,
Secţiunea a 5-a). Alineatul 2 al aceluiaşi articol 798 C. civ., în situaţia deja drcum-stanţiată a plasamentelor
considerate sigure, lasă posibilitatea administratorului să poată modifica investiţiile efectuate anterior dobândirii
de către acesta a calităţii sale ori efectuate de el însuşi în calitate de administrator. Autorii Codului dvil adnotat
apredază că marja puterilor de apreciere ale administratorului este semnificativă având în vedere că modificarea
investiţiilor se înscrie în asigurarea exploatării normale a bunurilor administrate, iar menţinerea investiţiei
iniţiale ar putea atrage pierderi pentru care administratorul ar deveni răspunzător (pag. 843).
Având în vedere puterile extrem de limitate ale administratorului însărcinat cu administrarea simplă, legiuitorul a
considerat necesar să reglementeze (art. 799 C. dv.) situaţia actelor de dispoziţie care ar interveni pe parcursul
administrării, în funcţie de obiectul administrării (bun individual determinat sau masă patrimonială/patrimoniu).
Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul are o triplă restricţie:
împrejurarea care determină înstrăinarea cu titlu oneros sau grevarea cu o garanţie reală (atund când este necesar
pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori menţinerea modului de folosinţă potrivit destinaţiei
obişnuite a bunului), autorizarea beneficiarului (nu a proprietarului) sau, în caz de împiedicare a acestuia ori în
cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanţei judecă-toreşti.(art. 799 alin. 1 noul Cod Civil) şi, în plus,
actele de dispoziţie să se înscrie, totuşi, în scopul administrării simple şi anume, realizarea actelor de conseroare şi
utile pentru folosirea bunurilor conform destinaţiei lor obişnuite. în Codul civil adnotat se opinează că autorizarea
trebuie să preceadă încheierii actului de dispoziţie (pag. 843) deşi redactarea alineatului 1 al art. 799 noul Cod
Civil. menţionează, iniţial, împrejurările care ar putea determina înstrăinarea şi, ulterior, autorizarea. Aceste două
restricţionări nu se aplică cazului în care bunul este supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate şi, în acest
caz, poate fi înstrăinat fără această autorizare.
Când administrarea are ca obiect o masă patrimonială sau un patrimoniu, administratorul poate sa înstrăineze un
bun individual determinat sau să îl greveze cu o garanţie reală ori de câte ori este necesar pentru buna
administrare a universalităţii; în celelalte cazuri, este necesară autorizarea prealabilă a beneficiarului sau, după
caz, a instanţei judecătoreşti, (art. 799 alin. 3 noul Cod Civil.) O asemenea situaţie susţinută doar în doctrină până
la intrarea în vigoare a noului Cod civil, îşi găseşte reglementarea în materia administrării simple.
Textul art. 799 alin. 4 noul Cod Civil stabileşte şi dubla sancţiunea în sarcina administratorului în cazul
nerespectării acestei autorizări, respectiv, obligaţia de reparare integrală şi înlocuirea acestuia. Dar aceasta
sancţiune se aplică doar dacă se dovedeşte că o asemenea operaţiune a cauzat prejudicii.
Dacă în cazul administrării simple, Codul civil a reglementat cadrul legal al execitării atribuţiilor
administratorului în raport cu puterile conferite prin lege destul de concret şi încercând să ofere soluţii legale
situaţiilor care ar putea apărea, în cazul administrării depline, ca şi în cazul fiduciei, legiuitorul a reglementat
minimal puterile şi, implicit, atribuţiile administratorului; se stabilesc anumite linii directoare ale exercitării
acestora, cu titlu de principiu, în art. 800 - Atribuţiile administratorului şi în art. 801 - întinderea puterilor
administratondui (Pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiibr sale, administratorul va putea să înstrăineze, cu
titlu oneros, bunurile sau să le greveze cu un drept real ori chiar să le schimbe destinaţia, precum şi să efectueze
orice alte acte necesare sau utile, inclusiv orice formă de investiţie.).
Deşi cele două articolele - am analizat la punctul 8 - întinderea Puterilor în prima parte a analizei comparative, voi
reveni asupra conţinutului celor două articole, tocmai datorită strânsei legături între puterile şi atribuţiile
administratoului, în considerarea aspectelor învederate anterior.
Art. 801 noul Cod Civil stabileşte o sfera foarte largă puterilor administratorului: pe de o parte actele necesare (nu
doar de conservare) şi utile nu sunt limitate la asigurarea destinaţiei bunurilor, iar pe de altă parte, se recunoaşte
dreptul administratorului de a înstrăina, cu titlu oneros, de a greva cu un drept real, de a schimba destinaţia, de a
efectua orice formă de investiţie. Aceste puteri recunoscute de legiuitor administratorului se explică prin faptul că
el nu trebuie doar să conserve ceea ce primeşte spre administrare, d este ţinut (ded răspunzător) să exploateze în
mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul, să realizeze afectaţiunea masei patrimoniale, daca aceasta este
în interesul benefidarului, aşa cum se stipulează în art. 800 noul Cod Civil.
Spre exemplu, referitor la înstrăinările cu titlu oneros pe care le poate face administratorul, acestea se drcumscriu,
în prindpiu, contractelor de vânzare şi contractelor de schimb, fără a se elimina şi posibilitatea unor alte convenţii
atâta timp cât fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate (art. 1172, alin. 1
noul Cod Civil.); grevarea cu un drept real se concretizează prin posibilitatea administratorului de a încheia
contracte reale de ipotecă mobiliară sau imobiliară.
In oonduzie, administratorul împuternicit cu administrarea deplină a bunurilor altuia este abilitat să sporească
patrimoniul administrat, ceea ce presupune orice act, inclusiv investiţii sau achiziţii de noi bunuri care aduc un
spor de valoare, prin raportare la universalitatea juridica a patrimoniului (Codul Civil adnotat, pag. 844) celui care
încrediţează bunul/bunurile/patrimoniul în vederea administrării.
Cu privire la obligaţiile care incumbă administratorului, Codul dvil reglementează un cadru legal comun pentru
cele două tipuri de administrare, obligaţii care sunt împărţite între obligaţiile administratorului faţă de benefidar
şi cele faţă de terţi.
Aşa cum am predzat mai sus, articolul 802 noul Cod Civil. impune administratorului să respecte obligaţiile ce îi
incumbă, în primul rând, potrivit legii, dar interpretate şi potrivit actului constitutiv şi sau înţelegerii ulterioare a
părţilor.
Deşi mult mai reglementată operaţiunea juridică a administrării, decât cea a fiduciei unde aşa cum am arătat se
desprinde extrem de ferm doar obligaţia impusă de lege de a da socoteală (dar în condiţiile convenite de către
părţi), totuşi şi în cazul administrării se observă din redactarea articolului 802 noul Cod Civil. o atenuare a
caracterului imperativ a obligaţiilor impuse de lege administratorului, prin interpretarea acestora în raport cu
acordul părţilor stabilit prin actul constitutiv sau, mai mult chiar, intervenit chiar ulterior actului constitutiv.
Articolul 803 noul Cod Civil impune administratorului obligaţia de diligetiţă, onestitate şi loialitate, respectiv să
acţioneze cu diligetiţă pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, dar să şi acţioneze cu
oi'iestitate şi loialitate în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului sau a scopului urmărit.
Din redactarea acestui articol se desprind criteriul obiectiv şi abstract de apreciere a conduitei administratorului
(diligenţa unui bun proprietar), dar şi criteriile morale- onestitate şi loialitate- pe care trebuie să se fundamenteze
acţiunile administratorului destinate nu doar realizării optime a intereselor beneficiarului, dar şi scopului urmărit
(Cod civil adnotat, pag. 846).
Articolul 810 noul Cod Civil oferă posibilitatea (dreptul) administratorului de a sta în justiţie pentru orice cerere
sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor şi de a interveni în orice cerere sau acţiune având drept obiect
bunurile administrate. Operaţiunea de administrare include implicit şi un mandat judiciar legal acordat
administratorului. Din redactarea textului se desprinde caracterul supletiv al acestei norme (administratorul
poate...), astfel încât părţile pot deroga de la dispoziţiile acestui articol.
în plus, administratorul are obligaţia de imparţialitate (art. 811 noul Cod Civil) în sensul că dacă există mai mulţi
beneficiari, concomitenţi sau succesivi, acesta trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele fiecăruia dintre ei.
Autorii Codului civil adnotat oferă spre exemplificare situaţia coproprietarilor (beneficiari concomitenţi) sau a
proprietăţii periodice (beneficiar succesivi).
Tot administratorului îi incumbă şi obligaţia de a ţine o evidenţă separată a bunurilor sale proprii distinctă de cea
a bunurilor preluate în administrare, indiferent dacă s-a întocmit sau nu inventar, la preluarea bunurilor
administrate (art. 807 noul Cod Civil). Legiuitorul vorbeşte în cazul administrării nu despre o masă patrimonială
distinctă ca în cazul fiduciei, cu obligaţiile corelative de publicitate şi înregistrare fiscală, ci doar de o evidenţă
separată.
Deşi în materia administrării nu se regăseşte expressis verbis obligaţia legală de a da socoteala ca în cazul fiduciei
şi ca în cazul contractului de mandat, aşa cum vom vedea mai jos, legiuitorul vorbeşte şi reglementează despre
darea de seamă la care este obligat administratorul cel puţin o dată pe an administratorul; mai mult decât atât
administratorul nu prezintă această dare de seamă a gestiunii sale la solicitarea beneficiarului, ci textul legal (art.
842
noul Cod Civil) îi impune acestuia să o prezinte indiferent dacă i se solicită sau nu de către beneficiar.
Articolele ce succed reglementează conţinutul şi auditarea dării de seamă (art. 843 noul Cod Civil), darea de
seamă în ipoteza în care sunt mai mulţi administratori (art. 844 noul Cod Civil), examinarea registrelor (art. 845
noul Cod Civil)
Acest ultim articol vine în completarea noţiunii de evidenţă la care este obligat a o ţine adminsitra-torul aceasta
putând exista sub formă de registre şi documente justificative. Presupunem că în momentul în care se va amplifica
fenomenul administrării bunurilor, se va interveni legislativ pentru stabilirea în mod unitar a acestor evidenţe
scriptice, poate reglementate inclusiv în format electronic.
Atât în materia reprezentării (ca mecanism juridic), cât şi în materia contractului de mandat (contract ce
reprezintă un instrument juridic al acestui mecanism), Codul civil menţine aceeaşi terminologie ca şi în cazul
fiduciei şi a administrării, respectiv puterea de a reprezenta (art. 1302 noul Cod Civil, art. 2012 noul Cod Civil).
Iar această putere de a reprezenta, respectiv atribuţiile pe care trebuie să le îndeplinească reprezentantul sau
mandatarul trebuie raportate:
- la limitele împuternicirii acordate de către reprezentant (în materia reprezentării amintim art. 12% noul Cod
Civil.: Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte
direct între reprezentat şi cealaltă parte), sau
- la limitele acordate prin contractul de mandat (în materia contractului de mandat amintim art. 2012 noul Cod
Civil.: Dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru
care a fost împuternicit; art. 2017, alin. 1 noul Cod Civil.: Mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin
mandat.)
în materia contractului de mandat, articolul 2016 noul Cod Civil. stabileşte întinderea mandatului, respectiv a
actelor despre care face vorbire articolul 2012 şi pe care mandatarul le poate îndeplini: (i) numai ade de
conservare şi de administrare, dacă mandatul este general; (ii) ade de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori
compromisuri, obligarea prin cambii sau bilete la ordin, intentarea de acţiuni în justiţie, precum şi încheierea
oricăror alte ade de dispoziţie, dacă mandatul este special, expres.
Din pund de vedere al întinderii puterilor acordate prin mandat general sau expres, art. 2016, alin. 3 noul Cod
Civil. prevede ca mandatul include şi adele necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres,
aspect de altfel învederat în prima parte a acestei lucrări.
Corelativ atribuţiilor existente prin acceptarea mandatului, în sarcina mandatarului se naşte, astfel, obligaţia de a
executa mandatul, bineînţeles în limitele stabilite de mandant (art. 2017 alin. 1). Acelaşi articol 2017 în alineatul 3
reglementează, cu titlu de excepţie, cazul în care mandantul se poate abate de la instrucţiunile primite, respectiv
dacă îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea
dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică, comentariile pe marginea acestei excepţii regasindu-se în prima
parte a lucrării, la punctul 8 - întinderea puterilor.
Această obligaţie, a executării mandatului este prevăzută expres de lege în secţiunea intitulată Obligaţiile
mandatarului din cadrul Capitolului IX -Contractul de mandat.
In continuare, în această secţiune se regăseşte obligaţia de diligenţă a mandatarului (art. 2018 noul Cod Civil),
obligaţie care în cazul contractului de mandat cu titlu oneros este interpretată după un criteriu obiectiv, cel al
diligentei unui bun proprietar (ca şi în cazul administrării remunerate). în shimb în cazul contractului de mandat
cu titlu gratuit aprecierea dili-genţei mandatarului se va face cu mai puţină rigurozitate, el fiind obligat să depună
aceleaşi diligente pe care le depune şi în privinţa propriilor afaceri.
In plus, în conţinutul aceleiaşi obligaţii de diligenţă se regăseşte şi obligaţia de notificare a man-dantului,
mandatarul fiind obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre împrejurările care au apărut ulterior încheierii
mandatului şi care pot determina revocarea sau modificarea acestuia.
In schimb în cazul reprezentării, această obligaţie de diligenţă nu se regăseşte, ci legiuitorul vorbeşte despre buna
sau reaua credinţă care se apreciază în persoana reprezentantului, (art. 1300 noul Cod Civil).
De asemenea, ca şi în cazul fiduciei şi al operaţiunii de administrare, există obligaţia de a da socoteală a
mandatarului (art. 2019 noul Cod Civil), obligaţie al cărei conţinut include atât obligaţia mandatarului de a remite
mandantului tot ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului, cât şi obligaţia de conservare în sensul că până la predarea către mandant a bunurilor sau valorilor,
mandatarul are obligaţia să le păstreze în bună stare, să le culeagă fructele, să ia măsuri judiciare conservatorii
necesare (acţiuni sau apărări pentru păstrarea posesiei bunurilor sau valorilor), să noteze sau să înscrie drepturile
reale asupra bunurilor sau valorilor (Cod civil adnotat, pag. 2028).
Obligaţia de imparţialitate reglementată în capitolul dedicat operaţiunii de administrare, se
regăseşte în materia reprezentării şi, implicit, a contractului de mandat sub forma reglementării conflictului de
interese intervenit între reprezentant şi reprezentat (art. 1303 noul Cod Civil.), precum şi contractului cu sine
însuşi sau a dublei reprezentări (art. 1304 noul Cod Civil). Prin sancţiunea cu caracter preventiv impusă de
legiuitor a contractului încheiat de reprezentant aflat în una din situaţiile anterioare, respectiv anularea acestuia la
cererea reprezentatului, se poate considera că reprezentantul este obligat să aibă o atitudine onestă, loială,
imparţială în raport cu interesele reprezentatului/mandantului.
Spre deosebire de situaţia administrării simple în cazul căreia legiuitorul condiţionează realizarea actelor de
dispoziţie (art. 799 noul Cod Civil.), articolul 2024 alin. 2 noul Cod Civil. permite mandatarului ca în caz de
urgenţă, să vândă bunurile mandantului, fără intervenţia instanţei. In acest caz mandatarul va proceda cu
diligenţă unui bun proprietar şi va anunţa de îndată mandantul.

Răspunderea
In cazul fiduciei, analizarea răspunderii fidudarului porneşte de la ideea că drepturile, garanţiile etc. ce pot forma
obiectul acestei operaţiuni formează o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din
patrimoniul fiduciarului (art. 773 noul Cod Civil.).
In consednţă, potrivit art. 785 C. dv. deschiderea procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului nu afectează masa
patrimonială fiduciară ceea ce presupune, pe de o parte, că masa patrimonială fiduciară rămâne neatinsă, iar, pe
de altă parte, că răspunderea fiduciarului care a acţionat în nume propriu este limitată la propriul activ
patrimonial (Codul civil adnotat, pag. 831).
In continuarea aceleiaşi idei, art. 786 C. dv. reglementează limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor
patrimoniale.
Alineatul 1 al acestui articol dispune că Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condiţiile
legii, de titularii de creanţe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o
garanţie reală asupra bunurilor acestuia şi a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior stabilirii
fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat şi de ceilalţi creditori ai constituitorului, însă numai în temeiul
hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a acţiunii prin care a fost desfiinţat sau a devenit inopozabil, în orice
mod, cu efect retroactiv, contractul de fiducie.
Prin această dispoziţie legală se recunoaşte, pe de o parte, dreptul de urmărire al creditorilor fidudari în
considerarea patimoniului de afectaţiune recunoscut de lege masei fiduciare ( art. 31 alin. noul Cod Civil coroborat
cu art. 783 noul Cod Civil), iar, pe de altă parte, dă dreptul creditorilor care au o garanţie reală asupra bunurilor
fiduciare să le urmărească şi în masa fiduciară, sub condiţia ca această garanţie să fie constituită şi făcută
opozabilă terţilor anterior contractului de fiducie.
Teza finală a acestui alineat recunoaşte un drept de urmărire şi creditorilor constituitorului asupra bunurilor
fiduciare, un asemenea drept fiind recunoscut doar în cazul în care instanţa judecătorească a dispus, cu efect
retroactiv, definitiv cu privire al desfiinţarea sau inopozabilitatea contractului de fiducie întrucât doar într-un
asemenea caz se consideră ca bunurile nu au ieşit din patrimoniul constituitorrului ca efect al contractului de
fiducie, ceea ce oferă posibilitatea creditorilor constituitorului de a urmări bunurile fiduciare.
Alineatul 2 al articolului 786 noul Cod Civil reglementează, cu titlu general, aşa-zisul gaj specializat al recunoscut
creditorilor fiduciari în sensul că titularii creanţelor născute în legătură cu bunurile din masa patrimonială
fiduciară nu pot urmări decât aceste bunuri..., dar şi excepţia cazului în care, prin contractul de fiducie, s-a
prevăzut obligaţia fiduciarului sau/şi a constituitorului de a răspunde pentru o parte sau pentru tot pasivul
fiduciei.
Teza finală a acestui alineat recunoaşte fiduciarului şi/sau constituitorului un betteficiu de discuţiune astfel încât
poate fi urmărit mai întâi activul masei patrimoniale fiduciare, iar apoi, dacă este necesar, bunurile fiduciarului
sau/şi ale constituitorului, în limita şi în ordinea prevăzute în contractul de fiducie.
Pornind de la ideea că fiduciarul se comportă ca un adevărat proprietar al masei fiduciare, având deplina
libertatate de a decide, dar cu obligaţia de a da socoteală beneficiarului sau constituitorului şi, în final, de a
răspunde, articolul 787 noul Cod Civil. reglementează răspunderea fiduciarului pentru prejudiciile cauzate în
sensul că pentru asemenea prejudidi rezultate din actele de conservare sau administrare exerdtate asupra masei
patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în patrimoniul său. în Codul civil
adnotat (pag. 833) se menţionează că noţiunea inclusă în acest articol de acte de administrare trebuie coroborată
cu dispoziţiile aplicabile administrării bunurilor altuia, în funcţie de tipul de administrare realizat (simplă sau
deplină). Am putea merge mai departe cu raţionamentul şi coroborând dispoziţiile art. 783 referitor la obligaţia de
a socoteală care trebuie îndeplinită de către fidudar pe parcursul derulării contractului de fidude, în condiţiile
stipulate, angajarea răspunderii
acestuia şi repararea prejudidului se poate solidta oricând pe parcursul derulării contractului de fidude de către
benefidar sau de constituitor (inclusiv reprezentantul acestuia).
În materia administrării bunurilor altuia, articolul 802 noul Cod Civil. prevede faptul că faţă de beneficiar nu este
angajată răspunderea administratorului dacă acesta acţionează numai în limitele puterilor ce îi sunt conferite.
Aceste limite sunt stabilite prin lege, actul constitutiv sau înţelegerea ulterioară a părţilor. De asemenea, alineatul
2 al aceluiaşi articol stabileşte faptul administratorul nu va fi răspunzător pentru pieirea bunurilor pricinuită de
forţa majoră, vediimea sau natura perisabilă a bunurilor ori de folosirea obişnuită şi autorizată a acestora.
în plus, articolul 812 noul Cod Civil. stabileşte, prin derogare de la dreptul comun, criteriile pe care instanţa le-ar
putea lua în considerare în aprederea limitelor răspunderii administratorului şi a despăgubirilor datorate de
acesta, putând reduce întinderea acestora: circumstanţele asumării administrării sau caracterul gratuit al
serviciului administratorului.
Caracterului gratuit, în funcţie de care se stabileşte exigenţa aprederii desfăşurării activităţii administratorului, se
regăseşte ca şi criteriu în stabilirea răspunderii, în sensul atenuării acesteia, şi în cazul contractului de mandat cu
titlu gratuit (art. 2018 C. dv.) (Codul civil adnotat, pag. 850).
Potrivit art. 813 alin. 1 noul Cod Civil. Administratorul care, în limitele puterilor conferite, îşi asumă obligaţii în
numele beneficiarului sau al fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară, nu va fi ţinut personal răspunzător
faţă de terţii contractanţi.
Dacă depăşeşte aceste puteri devin aplicabile dispoziţiile art. 814 care reglementeză răspunderea personală a
administratorului în cazul depăşirii puterilor conferite.
Potrivit autorilor Codului civil adnotat (pag. 851), articolul 813 reprezintă o aplicare a dispoziţiilor articolului 1296
noul Cod Civil (n.n. - materia reprezentării) potrivit cărora atunci când reprezentantul acţionează în limitele
împuternicirii, contractul produce efecte direct între cel reprezentat şi terţ.
Alineatul 2 al articolului 813 noul Cod Civil. are în vedere situaţia în care administratorul se obligă în nume
propriu, nu în numele benefidarului sau al fidud-arului, caz în care este personal răspunzător faţă de terţii cu care
contractează. Se exceptează situaţia în care terţii deţin drepturi împotriva benefidarului sau, după caz, a
fidudarului, pentru masa patrimonială fidudară. Pentru exemplificarea acestei excepţii, în Codul civil adnotat
(pag. 851), se menţionează: cazul beneficiarului care este debitorul unei obligaţii de întreţinere (obligaţie intuitu
personae), cazul unei garanţii personale acordate de beneficiar.
Articolul 814 C. dv. ce succede articolului 813 noul Cod Civil, reglementează răspunderea personală a
administratorului în cazul depăşirii puterilor conferite în sensul următor: administratorul care îşi depăşeşte
puterile este ţinut personal faţă de terţii cu care a contractat, în măsura în care aceştia nu au cunoscut faptul
depăşirii puterilor ori benefidarul nu a ratificat în mod expres sau tadt actul încheiat de administrator cu
depăşirea puterilor conferite.
Şi acest articol, ca şi cel precedent, este o aplicare a unei reglementări din materia reprezentării, respectiv a
articolului 1309 noul Cod Civil potrivit căruia Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de
reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între
reprezentat şi terţ.
Tot o depăşire a puterilor, cu efedele stabilite de art. 814 noul Cod Civil., poate fi considerată/apta
administratorului de a exercita în mod individual atribuţiile pe care trebuie să le exercite împreună cu altcineva,
(art. 815 alin. 1). Totuşi nu constituie o încălcare a puterilor conferite, exerdtarea acestora într-un mod mai
avantajos decât acela care îi era impus administratorului prin actul de împutemidre situaţie în care nu se aplică
articolul 814 noul Cod Civil., d a articolul 813.
Legiuitorul a reglementat în articolul 816 alin. 1 noul Cod Civil. şi situaţia limitării răspunderii beneficiarului faţă
de terţi pentru prejudidile pricinuite în mod culpabil de administrator în exerdtarea atribuţiilor sale, în sensul că
beneficiarul răspunde numai până la concurenţa câştigului obţinut.
Astfel în cazul în care administratorul acţionează culpabil în exercitarea atibuţiilor sale, cu consecinţa producerii
unui prejudiciu în dauna unui terţ, beneficiarul nu răspunde dacă nu se dovedeşte că a obtinut şi un câştig din
actul culpabil. Intr-o astfel de situaţie, poate fi angajată răspunderea personală a administratomlui faţă de terţ,
care se va reflecta în patrimoniul patrimoniu şi nu în patrimoniul sau asupra bunurilor administrate. (Codul civil
adnotat, pag. 853)
Articolul 816 alin. 2 stabileşte că regula anterior menţiontă se aplică şi în cazul masei patrimoniale fiduciare, ceea
ce presupune că spre deosebire de beneficiar care răspunde în limita câştigului obţinut, în cazul fiduciarului care
este considerat proprietar al masei patrimoniale fiduciare, răspunderea în limita câştigului obţinut prin actul
culpabil se va resfrânge asupra acestei mase şi nu în patrimoniul propriu al fiduciarului. (Codul civil adnotat, pag.
853).
Răspunderea în materia reprezentării a fost deja amintită în comentarea articolului 813 noul Cod Civil. şi 814 noul
Cod Civil., mecanismul de funcţionare al acesteia fiind următorul:
- contractul încheiat de reprezentant, în limitele împutemidrii, în numele reprezentatului produce efecte direct
între reprezentat şi cealaltă parte. (art. 1296 noul Cod Civil.)
- contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuter-nidre sau cu
depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ.(art. 1309 alin. 1 noul Cod Civil.); dacă
însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în mod rezonabil că
reprezentantul are puterea de a-1 reprezenta şi că acţionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se
poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta (art. 1309 alin. 2 noul Cod Civil.);
- cel care încheie un contract în calitate de reprezentant, neavând împutemidre ori depăşind limitele puterilor care
i-au fost încredinţate, răspunde pentru prejudiciile cauzate terţului contractant care s-a încrezut, cu bună-
credinţă, în încheierea valabilă a contractului, (art. 1310 noul Cod Civil.)
- ca o soluţie pentru situaţia reglementată de art. 1309, legiuitorul a reglementat instituţia ratificării; potrivit art.
1311 noul Cod Civil. cel în numele căriua s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de
lege pentru încheierea sa valabilă.
Cu privire la funcţionarea răspunderii în materia contractului de mandat, aceasta se desprinde din redactarea
articolului 2018 Cav. şi se diferenţiază în funcţie de caracterul oneros sau gratuit al contractului de mandat. în
plus, dispoziţiile din materia reprezentării, inclusiv cele anterior menţionate, sunt direct aplicabile întrucât art.
2012 alin. 3 noul Cod Civil precizează expres că dispoziţiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în
mod corespunzător contractului de mandate.
în cazul contractului de mandat cu titlu oneros, mandatarul răspunde faţă de mandant pentru orice culpă (culpa
levis in abstracto), fiind ţinut să depună dili-genţa unui bun proprietar (Codul dvil adnotat, pag. 2027). Acelaşi tip
de răspundere se regăseşte şi în cazul operaţiunii juridice a fiduciei, cât şi în cazul operaţiunii juridice a
administrării, având în vedere că atât fiduciarul (art. 783 noul Cod Civil.), cât şi administratorul (art. 803 noul
Cod Civil.) trebuie să acţioneze cu diligenţă unui bun proprietar.
în cazul contractului de mandat cu titlu gratuit, comportamentul mandatarului în raport cu mandantul se
apreciază în funcţie de diligentele pe care mandatarul le depune în propriile sale afaceri, adică "culpa sa este
apreciată în mod concret (culpa levis in concreta)." (Codul civil adnotat, pag. 2027). Acelaşi tip de răspundere se
regăseşte şi în cazul operaţiunii juridice a administrării exercitate cu titlu gratuit, aşa cum am menţionat mai sus
când aminteam de dispoziţiile art. 812 noul Cod Civil
In raport cu aprecierea condiţiilor răspunderii ce intervine cu privire la executarea contractului de mandat, autorii
Codului civil adnotat (pag. 2027) pre-cizeză că neexecutarea mandatului sau executarea necorespunzătoare a
mandatului de către mandatar îl fac răspunzător pe acesta din urmă nu numai de doi, ci şi de culpă simplă;
această răspundere nu va fi angajată dacă după toate diligentele depuse, mandatarul nu poate încheia actul juridic
potrivit împuternicirii primite.
In plus, în ceea ce priveşte răspunderea mandatarului, articolul 2021 noul Cod Civil prevede ca în lipsa unei
convenţii contrare, mandatarul care şi-a îndeplinit mandatarul nu răspunde faţă de mandant cu privire la
executarea obligaţiilor asumate de persoanele cu care a contractat, cu excepţia cazului în care insolvabilitatea lor i-
a fost sau ar fi trebuit să fie cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.
Redactarea textului lasă libertatea părţilor contractante de a agrava răspunderea mandatarului pentru executarea
obligaţiilor asumate de către persoanele cu care a contractat şi, în plus, excepţia legală a insolvabilităţii terţului,
este o noutate a Codului civil întrucât se acoperă riscul de insolvabilitate a terţului de către mandatar în virtutea
unei culpe in eligendo (Codul civil adnotat, pag. 2029).
In ceea ce priveşte răspunderea în cazul pluralităţii de părţi implicate, în cazul administrării bunurilor altuia
articolul 827 noul Cod Civil instituie răspunderea solidară a administratorilor. Cu titlu de excepţie, alineatul 2 al
acestui articol prevede că fiecare administrator este răspunzător pentru partea sa de administrare în situaţia în
care atribuţiile administratorilor sunt repartizate prin lege, actul de desemnare sau hotărâre judecătorească, iar
această repartizare a fost respectată. Aceeaşi solidaritate se menţine şi în cazul beneficiarilor care potrivit
articolului 857 C. civ. care stipulează faptul că aceştia sunt ţinuţi solidar la îndeplinirea obligaţiilor faţă de
administrator.
In cazul contractului de mandat, există aceeaşi regulă a solidarităţii atât în cazul mandatarilor, cât şi în cazul
mandanţilor, regulă de la care părţile pot deroga. In cazul mandatarilor, articolul 2022 alin. 3 noul Cod Civil
instituie prezumţia solidarităţii în cazul în care s-au obligat să lucreze împreună, iar articolul 2022 alin. 2 noul
Cod Civil. stipulează faptul că atund când mai multe persoane au acceptat acelaşi mandate, actele lor îl obligă pe
mandant chiar dacă au fost încheiate numai de una dintre ele, afară de cazul când s-a stipulat că vor lucra
împreună. In cazul mandanţilor regula solidarităţii se regăseşte în articolul 2028 noul Cod Civil.
In cazul fiduciei, care poate presupune existenţa mai multor fidudari şi a mai multor constituitori, titlul din Codul
dvil dedicat acestei operaţiuni nu conţine reguli normative exprese cu privire la acest ceea ce determină aplicarea
dreptului comun în cazul pluralităţii debitorilor (art. 1443 noul Cod Civil), respectiv a creditorilor (art. 1434 noul
Cod Civil), şi anume regula solidarităţii.
Pe parcursul celor două punde tematice din structura acestei analize comparative, în spedal pe parcursul
comentariilor incluse în domeniul răspunderii, se contureaza foarte dar ideea enunţată chiar la începutul lucrării,
şi anume, faptul că reprezentarea este mecanismul juridic, iar contractul de mandate, fiduda, administrarea
reprezintă concretizarea juridică a acesteia.
In finalul acestei prezentări, luând în considerare punctul de plecare al acestei analize comparative (banala
procură de administrare), în urma analizării dispoziţiilor Codului dvil aplicabile operaţiunii juridice a fidudei, a
administrării, a reprezentării, a contractului de mandat în ceea ce priveşte atribuţiile, obligaţiile, răspundere am
putea conduziona următoarele: în măsura în care în urma discuţiei cu clienţii reiese ca aceştia doresc, în mod
ocazional, ca o altă persoană să administreze un bun ce le aparţine, fără să presupună puteri prea mari acordate
persoanei care se va ocupa de administrare, atund ar fi bine să întocmim obişnuita procură de administrare,
întrucât în acest caz nu se va aplica dreptul comun al administrării bunurilor altuia, d cel derogator aplicabil
contractului de mandat. De asemenea, ar fi bine ca întocmirea unui contrad de fidude şi/sau de administrare să le
recomandăm clienţilor care solidtă operaţiuni mai ample asupra averii lor şi care îşi asumă complexitatea
operaţiunilor fidudei şi administrării. 
←  Istoria proprietăţii indivize   Selecţionarea documentelor notariale   →

Citeşte şi alte articole din blogul notarial: