Sunteți pe pagina 1din 12

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA


PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe
cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare profesională”
Titlul proiectului „Perfecţionarea cadrelor didactice, din învăţământul preuniversitar, care predau limba
română minorităţilor naţionale”
Contract POSDRU/87/1.3/S/63909

UNITATE DE ÎNVĂŢARE
Nivelul A2
Clasa a II-a
La piaţă
Autor:Timar Reka Delinke
Grupa. 63

LEGENDĂ

Exerciţiu pentru receptarea unui mesaj scris

Exerciţiu pentru receptarea unui mesaj oral

Exerciţiu pentru producerea unui mesaj scris

Exerciţiu pentru producerea unui mesaj oral

Exerciţiu de vocabular/gramatică

Joc didactic

OBIECTIVE
Elevii să fie capabili:
 să distingă cuvintele şi sensul lor în comunicare
 să integreze cuvintele în enunţuri proprii
 să identifice informaţii de detaliu dintr-un text audiat/scris
 să folosească corect cuvintele din sfera lexicală care cuprinde numele
legumelor, fructelor, florilor
 să respecte regulile gramaticale specific limbii române (numărul
singular/plural al substantivului, acordul adjectivului în gen, număr,
despărţirea în silabe)

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 1/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

1. Priveşte imaginea de mai jos şi spune ce reprezintă! Foloseşte cuvintele: piaţă, legume,
fructe, flori, vânzătoare!

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 2/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

2. Leagă imaginile cu cuvintele potrivite!

trandafir margaretă

morcov cartof

măr ceapă

salată ridiche

pară căpşune

strugure cireşe

3. Citeşte textul şi colorează!

Mama a fost la piaţă. A cumpărat multe fructe, legume.


În coşul ei am găsit pere galbene. A vrut să cumpere mere roşii, dar nu a găsit, numai verzi. Caisele
a fost de culoarea Soarelui de vară, portocalie. Mama a cumpărat şi preferatul lui Andrei, prunele,
care era copt şi era de un mov închis. Strugurele a avut o culoare verde gingaşă. Piersica a fost
jumătate roşu închis, jumătate galbenă.
A cumpărat şi legume proaspete. Mi-a adus preferata mea, roşia, care a fost coaptă, roşie. Lângă
roşii s-au ascuns mazărea verde, morcovul portocaliu, ardeiul verde şi gras, cartofii albi şi ceapa
roşie. Coşul era plin de bunătăţi.
Mama a cumpărat şi un buchet frumos de trandafiri roşii şi galbene.
Când a sosit acasă, mama a pregătit o supă de legume gustoasă şi o salată de fructe.
Cu toţii am mâncat cu poftă. Am avut un prânz plin cu vitamine.

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 3/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

4. Alege, ce pune mama în supa de legume şi ce pune în salata de fructe!

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 4/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

strugure morcov pară

ardei măr
ceapă
caise mazăre prune

cartof piersică roşie

5. Citeşte textul şi spune care propoziţii sunt adevărate şi care sunt false!

Mama a cumpărat mere roşii.

Preferatul lui Andrei este prunele.

Caisele sunt jumătate roşii închis.

Legumele au fost proaspete.

Trandafirii erau numai galbene.

6. Sunteţi la piaţă. Tu eşti cumpărătorul, colegul tău de bancă este vânzătorul. Doreşti să
cumperi legume, fructe şi flori din următoarele imagini. Ai nevoie de câte două din fiecare fel.
Cum vei cere vânzătorului?
Ex: -Bună ziua!

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 5/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

-Bună ziua! Ce doriţi?


-Aş dori două caise, doi morcovi.
-Poftiţi!
-Mulţumesc! Cât costă?
-Zece lei.
-Poftiţi. La revedere!
-Mulţumesc. La revedere!

7. Care este fructele tău preferat? Desenează şi spune:


 cum se numeşte;
 ce culoare are;
 ce gust are;
 de ce îţi place.

8. Elevii primesc cartonaşe cu numele legumelor, fructelor, florilor


cunoscute.
Lucraţi în grup! Petalele celor trei flori s-au risipit. Ajutaţi-le să-şi regăsească locul! Câştigă grupul
care termină cel mai repede!

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 6/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

fructe legume flori

spanac margaretă portocală lalea căpşune ardei

strugure castravete garoafă prune ceapă

lăcrămioară roşie pară trandafir

9. Ascultă poezia şi încercuieşte numele fructelor, legumelor auzite în text!

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 7/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

10. Completează rebusul pe baza imaginilor şi găseşte cuvântul ascuns!

1
.
2
.
3
.
4
.
5
.
6
.
7
.
8
.

1. 2. 3. 4.

5. 6. 7. 8.

11. Leagă ce se potriveşte!


cireaşă roşu

roşie mazăre ardei castravete spanac cartof ridiche fasole morcov


ceapă varză
prune măr pară lămâie portocală strugure caise piersică căpşune
cireaşă

măr verde

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 8/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

salată hrănitor
ardei parfumat
cartof gustoasă
trandafir gras

12.Cum este? Găseşte câte trei însuşiri pentru fiecare fruct!

galbenă _____

pară măr
______ _____ _____
______
_

__________

strugure

__________ __________

13. Găseşte sensul opus al cuvintelor!


Ex: mare mic
lung
dulce
deschis
gras

14. Scrie forma corectă!



morcov lungă morcov lung
cireaşă roşu _________________
spanac verzi _________________
căpşune dulci _________________
portocală bun _________________

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 9/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

15. Completează tabelul după model!


unu doi/două

măr mere
cireaşă
pară
morcov
salată
trandafir

16. Ascultă poezia şi găseşte intrusul! Care este numele fructului sau numele legumei pe
care nu o auzi în poezie? Colorează cu negru caseta corespunzătoare!
roşie piersică
ardei lămâie
spanac caise
fasole prune
morcov căpşune

17. Alege fructele şi legumele care îţi place sau nu îţi place!
Ex: Îmi place strugurele, dar nu-mi place portocalele.

18. Completează tabelul după numărul silabelor!

măr pa-ră stru-gu-re

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 10/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

căpşune, varză, nuci, cireaşă, morcov,


salată, prune, ardei, trandafir,
garoafă, ceapă

19. Este adevărat? Lucraţi în perechi! Tu pui întrebarea, colegul tău de bancă răspunde la
întrebări după model!
Ex: -Este adevărat că strugurii se coc toamna?
-Da, este adevărat.
-Este adevărat că morcovii sunt fructe?
-Nu este adevărat, morcovul este legumă.

20. Adaugă elementele necesare pentru a arăta schimbările mărului în cele patru
anotimpuri! Scrie ce se întâmplă cu mărul în timpul fiecărui anotimp!
Ex: Primăvara mărul înfloreşte.

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 11/12
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIPOSDRU UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI POSDRU 2007-2013 2007-2013 CLUJ-NAPOCA
PROTECŢIEI SOCIALE
AMPOSDRU

21. Să cântăm împreună cântecul “Legumele şi fructele”!

Text audio pentru exerciţiile 9, 16, 21


(preluat din http://ghiozdanul-invatatorului.webgarden.ro/thema/videoclipurile-noastre/legumele-si-
fructele-versuri)

Tare-mi plac legumele,


Le ştiu toate numele,
Ce-mi dau ele e o avere,
Vitamine şi putere.

Castraveţi, roşii, ardei,


Ceapă verde, dacă vrei.
Ridichi, morcovi şi spanac,
Varză, cartofi, toate-mi plac.

Dar şi fructele sunt toate


Bune, dulci, minunate,
Au zaharuri, vitamine,
Minerale pentru oricine!

Mere, pere, struguri, prune,


Căpşuni, piersici toate-s bune,
Portocale sau caise
Le mănânc şi noaptea-n vise.

ROMÂNIA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FONDUL SOCIAL EUROPEAN FACULTATEA DE LITERE
Investeşte în Str. Horea nr. 31, 400202 Cluj-Napoca

OAMENI Tel.: (00) 40 - 264 - 432475


Fax: (00) 40 - 364 - 815679
E-mail: contact@didacticalimbiiromane.ro
Web: www.didacticalimbiiromane.ro
Pag. 12/12

S-ar putea să vă placă și