Cuprins

Argument
Capitolul I.
Prezentarea unității
Capitolul II
1. Noțiunea și importanța balanței de verificare
2. Clasificarea și modul de întocmire a balanțelor de verificare
3. Funcțiile balanței de verificare

4. Identificarea erorilor de înregistrare contabilă cu ajutorul balanțelor de

verificare 

Capitolul III

Monografia contabilă

Cartea Mare

Registrul Jurnal

Balanța de verificare 

Concluzii

Bibliografie

1
 Argument

Capitolul I.

Prezentarea unității

1. Noțiunea și importanța balanței de verificare

Balanța de verificare se cuprinde în categoria procedeelor specifice metodei contabilității. Ea
asigură respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înregistrare a
elementelor bilanțiere, atât cu ocazia îregistrării operațiilor cu elementele respective în ordine
cronologica și sistematica, cât și cu ocazia calculelor aritmetice în formulele contabile compuse
sau în conturi pentru stabilirea rulajelor, sumelor totale și a soldului, oferind prin aceasta garanția
exactității înregistrărilor efectuate în contabilitatea curentă și a întocmirii unor bilanțuri contabile
reale și complete.

 Potrivit normelor legale balanța de verificare se întocmește lunar pentru verificarea înregistrării
corecte în contabilitate a operațiunilor patrimoniale.

Balanța de verificare este un procedeu specific al metodei contabilității care asigură verificarea
exactității înregistrării operațiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice și
bilanț, legătura dintre conturile sintetice și conturile analitice, precum și centralizarea datelor
contabilității curente. Balanța de verificare se prezintă sub forma unei situații tabelare, în care se
înscriu datele valorice preluate din conturi.

Balanța de verificare se prezintă ca un tablou enumerativ al tuturor conturilor din cartea-mare,

care furnizează informații în legătura cu soldurile inițiale, mișcarile sau rulajele intervenite într-o
anumită perioada de gestiune (luna, trimestru, semestru, an) și soldurile finale, la data întocmirii
ei. Prin însumarea pe categorii a informațiilor respective se obține punctul de plecare al

2
controlului aritmetic oferit de contabilitate asupra înregistrărilor efectuate, în scopul menținerii
egalității bilanțiere.

Operațiile economice care se realizează zi de zi într-o unitate economică se înregistreză în

conturi. În orice moment al activității economice, fiecare cont în parte pune în evidenta situația
elementelor patrimoniale: existențele la începutul perioadei, crețterile, micțorările, totalul
mișcărilor cumulate de la începutul anului, dar și existențele finale.

 Necesitățile de conducere, control și analiza a activității unităților patrimoniale impun

generalizarea și prezentarea, într-un tablou de ansamblu, a întregii activități desfășurate. Metoda
contabilității impune ca periodic, și în mod obligatoriu cu ocazia elaborării bilanțului, să se facă
verificarea exactității înregistrărilor făcute în contabilitate, cit și a calculelor efectuate cu ocazia
determinării rulajelor, sumelor totale și a soldurilor conturilor.

 În cadrul balanței de verificare se obțin anumite egalități structurale și globale proprii dublei
înregistrări și corespondenței conturilor.

 Aceste egalități exprima un echilibru permanent între aceste date, de unde provine si denumirea
de "balanța". Balanța de verificare conține toate conturile folosite de o unitate patrimonială,
fiecare cont fiind înscris cu soldul inițial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor și soldul
final de la sfârsitul lunii pentru care se încheie balanța respectivă. Legea contabilității prevede ca
"pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor se întocmește, lunar,
balanța de verificare".

Balanța de verificare se prezintă sub forma unei situații tabelare cu mai multe coloane, care
cuprinde toate conturile utilizate în contabilitatea unității patrimoniale, fiecare cont fiind înscris
cu simbolul și denumirea acestuia, în ordinea înscrisă în planul de conturi și datele valorice
preluate balanța precedentă și din cartea mare.

Ea se sprijină pe cele doua principii fundamentale ale contabilității: principiul dublei reprezentări
a patrimoniului și principiul dublei înregistrări a operațiilor economice în conturi. Ca urmare, în
cadrul balanței de verificare, se obțin anumite egalități valorice totale între datele transmise din
conturi, care exprima un echilibru permanent între aceste date, de unde provine si denumirea de
"balanța". În acest scop, în balanța de verificare se cuprind toate conturile folosite de o unitate

3
patrimoniala, fiecare cont fiind înscris cu soldul inițial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor
și soldul final de la sfârsitul lunii pentru care se încheie balanța respectiva.

2. Clasificarea și modul de întocmire a balanțelor de verificare

2.1. CLASIFICAREA BALANȚELOR DE VERIFICARE

În teoria și practica contabilității se folosesc mai multe criterii de clasificare a balanțelor de

verificare, dintre care principalele sunt:

 dupa felul conturilor pe care le conțin

 dupa numărul egalităților pe care le cuprind
 dupa conținutul și forma grafică de prezentare.
a) Dupa felul conturilor pe care le conțin, balanțele de verificare se grupează în:
 balanțe ale conturilor sintetice;
 balanțe ale conturilor analitice.

Balanțele de verificare ale conturilor sintetice sau generale se întocmesc numai valoric pe baza
datelor preluate din conturile sintetice și cuprind toate conturile sintetice folosite în contabilitatea
curentă a unei unități într-o anumită perioada de gestiune.

Balanțele de verificare ale conturilor analitice se întocmesc, cu date cantitative și valorice,

(pentru conturile care înregistrează elemente de natura stocurilor) sau numai valorice (pentru
anumite conturi, ca de exemplu 411 Clienți, 401 Furnizori, etc.), pe baza datelor preluate din
conturile analitice, separat pentru fiecare cont sintetic care a fost desfășurat pe conturi analitice.
Sub aspectul momentului asemenea balanțe de verificare se întocmesc înainte de balanța de

4
verificare a conturilor sintetice sau generală, motiv pentru care se mai numesc și balanțe de
verificare auxiliare sau secundare.

Spre deosebire de balanța de verificare a conturilor sintetice, care este una singura la nivelul
unității patrimoniale, numărul balanțelor de verificare ale conturilor analitice, depinde de
numărul conturilor sintetice care au fost desfășurate pe conturi analitice. Exemplu de conturi
sintetice care se dezvoltă în conturi analitice și pentru care se întocmesc balanțe de verificare
analitice: 301 "Materii prime", 302 "Materiale consumabile", 401"Furnizori", 411"Clienți", etc.

b) Dupa numărul egalităților pe care le cuprind sau al conținutului lor, balanțele de

verificare se împart în:
 balanțe de verificare cu o egalitate (fie balanța sumelor, fie balanța soldurilor);
 cu două egalități;
 trei egalități;
 cu patru egalități.

Din motive de simplificare, pentru conturile analitice se întocmește, în cele mai multe cazuri,
balanța soldurilor.

Balanța de verificare a sumelor cuprinde două coloane, una pentru total sume debitoare și alta
pentru total sume creditoare ale conturilor din registrul cartea mare, la data întocmirii ei, între
care trebuie să existe egalitatea:

Totalul sumelor debitoare (TSD) = Totalul sumelor creditoare (TSC)

Totalul sumelor debitoare se compune din soldurile inițiale debitoare de la începutul anului plus
rulajele debitoare ale conturilor de la începutul anului și pâna la data întocmirii balanței de
verificare.

Totalul sumelor creditoare se compune din soldurile inițiale creditoare de la începutul anului plus
rulajele creditoare ale conturilor de la începutul anului și pâna la data întocmirii balanței de
verificare.

Înscrierea elementelor respective (totalul sumelor debitoare si totalul sumelor creditoare) se

efectueaza separat, pentru fiecare cont în parte.

5
Balanța de verificare a soldurilor este asemănătoare cu balanța de verificare a sumelor, cu
deosebirea ca în locul celor două coloane perechi de sume, cuprinde două coloane perechi de
solduri, una pentru soldurile finale debitoare și cealalta pentru soldurile finale creditoare, prin a
căror totalizare trebuie să rezulte egalitatea:

Total solduri finale debitoare = Total solduri finale creditoare

Modelul unei astfel de balanțe de verificare este urmatorul:

 Balanța de verificare cu o egalitate (balanța soldurilor)

Nr.crt. Simbol Denumirea Soldurifinale

 
cont conturilor

      Debitoare Creditoare  

1. 101 "Capital social" - 2.490.000  

2. 21X "Imobilizări corporale" 1.500.000 -  

3. 301 "Materii prime" 600.000    

4. 302 "Materiale consumabile" 60.000    

5. 401 "Furnizori" - 270.000  

6. 411 "Clienți" 400.000    

7. 461 "Debitori diverși" 30.000    

8. 5121 "Conturi la bănci în lei" 220.000    

9. 5311 "Casa în lei" 20.000    

10. 5191 "Credite bancare pe termen scurt"   70.000  

  TOTAL 2.830.000 2.830.000  

            

6
 

Ca și în cazul balanței anterioare și această balanță de verificare, prin egalitatea respectivă

satisface cerințele funcției de control al exactității datelor înregistrate în conturi. Totodată,
prezentând situația economico-financiara a unității economice la un moment dat, prin soldurile
finale, debitoare și creditoare ale conturilor, balanța la care ne referim stă la baza întocmirii
bilanțului și permite conducerii unității sa cunoască rezultatele activității sale la perioade scurte
de timp, respectiv în intervalul dintre două bilanțuri (care se întocmește anual).

Balanța de verificare cu două egalități, denumită și balanța sumelor și soldurilor, se prezintă într-
o singura varianta și rezultă din combinarea balanței sumelor cu balanța soldurilor. Ea cuprinde
patru coloane: două pentru total sume, debitoare și creditoare și două pentru solduri finale,
debitoare și creditoare, ceea ce permite stabilirea a două egalitați între totalurile coloanelor
perechi, de sume și, respectiv, de solduri.

Egalitățile la care ne referim sunt următoarele:

Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

Ca urmare, din aceste ecuații valorice se desprinde ideea ca balanța de verificare cu două
egalități permite verificarea corelațiilor și realizarea funcțiilor celor două tipuri de balanțe de
verificare (balanța sumelor și balanța soldurilor), din a căror combinare rezultă.

Balanța de verificare cu două egalități nu prezintă informații distincte cu privire la rulajul

conturilor, întrucât acesta apare într-o singură suma împreună cu soldurile inițiale, aspect care
diminuează proprietățile informative ale balanței pentru satisfacerea cerințelor activității de
analiză în procesul de conducere a unității patrimoniale.

Balanța de verificare cu trei egalități a fost concepută, tocmai, pentru sporirea proprietăților
informative ale balanțelor de verificare cu una și cu doua egalități și pentru satisfacerea cerințelor
muncii de analiza și conducere la un nivel superior. Aceasta balanța de verificare cuprinde șase
coloane (trei coloane perechi), din care două coloane pentru soldurile inițiale debitoare și
creditoare, doua pentru rulajele lunii curente, debitoare și creditoare, doua pentru soldurile finale

7
debitoare și creditoare, ceea ce permite stabilirea a trei egalități între totalurile coloanelor perechi
astfel:

Totalul soldurilor inițiale debitoare = Totalul soldurilor inițiale creditoare

Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

Cu ajutorul balanței de verificare cu trei egalități se realizează, atât funcțiile balanțelor

precedente, cât și funcția de analiza a activității economice. Cu toate acestea, și asemenea balanța
de verificare limiteaz informarea asupra urmăririi în timp, întrucât nu se pot compara informațiile
din conturi din luna curentă cu informațiile din lunile precedente.

Balanța de verificare cu patru egalități se prezină într-o singura varianta sub forma unui tabel cu
opt coloane, din care: doua coloane pentru totalul sumelor debitoare și creditoare din luna
precedentă, doua pentru rulajele debitoare și creditoare ale lunii curente, doua pentru totalul
sumelor debitoare și creditoare (inclusiv rulajele lunii curente) și doua pentru soldurile finale
debitoare și creditoare. Aceste coloane permit stabilirea a patru egalități între totalurile
coloanelor perechi astfel:

Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare

din perioada precedenta din perioada precedenta

Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

Balanța de verificare cu patru egalități reprezintă modelul cel mai complet și cel mai folosit în
activitatea practică, întrucât satisface funcțiile celorlalte balanțe sub forma tabelara și, în plus,
ofera informații pentru efectuarea analizei în dinamică a situației economico - financiare a
unității. Totodată, da posibilitatea stabilirii urmatoarelor corelații: egalitatea dintre sumele totale
din balanța de verificare întocmită la sfârsitul perioadei precedente și sumele totale la sfârsitul
perioadei precedente din balanța de verificare a perioadei curente; egalitatea dintre sumele totale

8
din balanța perioadei curente și sumele totale la sfârsitul perioadei precedente din balanța de
verificare a perioadei viitoare.

În condițiile utilizării calculatorului electronic în prelucrarea datelor se realizează balanța de

verificare, cu cinci egalități, adica cu zece coloane. Primele doua coloane reflecta permanent
soldurile inițiale (debitoare și creditoare) de la începutul anului, urmatoarele doua coloane
cuprind cumulat rulajele lunilor precedente (debitoare și creditoare), urmate de perechile de
coloane pentru rulaje luna curentă, total sume la sfârsitul lunii curente și solduri finale (debitoare
și creditoare).

c) Dupa conținutul ți forma grafică de prezentare, unele dintre aceste balanțe de verificare

pot fi întocmite într-o singura varianta, iar altele în doua variante.

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, prevede utilizarea balanței de verificare cu patru
egalități, fiind, de altfel, cea mai completă și avantajoasa pentru activitatea practică de
contabilitate.

Balanțele de verificare analitice sau auxiliare se clasifică și ele, după felul soldului pe care îl
prezintă conturile pentru care se întocmesc la sfârsitul perioadei, în:

 balanțe de verificare analitice pentru conturi monofuncționale, care se pot grupa, la

rândul lor, în: balanțe de verificare analitice pentru conturi cu un singur etalon de
evidența (valoric) și balanțe de verificare analitice pentru conturi cu două etaloane de
evidența (cantitativ și valoric).
 balanțe de verificare pentru conturi bifuncționale.

Balanțele de verificare, sintetice și analitice, se întocmesc, în mod obligatoriu, la sfârsitul lunii și

ori de câte ori necesitățile impun acest lucru, în scopul verificării exactității operațiilor
economice în conturi. Pe baza datelor din balanțele de verificare se întocmește bilanțul contabil.

2.2.ÎNTOCMIREA BALANȚEI DE VERIFICARE

Întocmirea balanței de verificare a conturilor sintetice necesită efectuarea următoarelor lucrări

succesive:

1. Înregistrarea tuturor operațiilor patrimoniale care au avut loc, în cursul lunii, pe baza de
documente justificative, în evidența cronologică realizată cu ajutorul registrului - jurnal
9
 2. Trecerea operațiilor din evidență cronologică în evidența analitică (organizată cu ajutorul
fișelor de cont pentru operații diverse sau diferitelor situații) și în evidența sistematică
sintetică, organizată cu ajutorul fișelor cartea mare (cartea mare sah, fișelor de conturi
pentru operații diverșe, jurnalelor de credit sau situațiilor pentru debit)
3. Totalizarea rulajelor debitoare ți creditoare, a totalului sumelor debitoare și creditoare și,
respectiv, a soldului final al fiecărui cont, debitor sau creditor, în functie de conținutul
economic al acestuia
4. Transcrierea datelor din Cartea Mare în formularul balanței de verificare.
Din experiență practică, rezulta ca pentru evitarea eventualelor erori de calcul și
înregistrare, este recomandat sa se transcrie în balanța de verificare numai datele cu
caracter primar, iar celelălte sa se calculeze în cadrul acesteia. De exemplu, în cazul
balanței de verificare cu trei egalități: soldurile inițiale se pot prelua din balanța de
verificare precedenta; rulajele (debitoare, respectiv creditoare) se transcriu din conturi, iar
soldurile finale se calculeaza direct în cadrul balanței de verificare.
5. Totalizarea balanței de verificare și controlul corelaților valorice. În acest scop, se
totalizează fiecare coloana a balanței și se verifică egalitățile proprii acesteia.

Cu ajutorul balanței de verificare a conturilor sintetice se verifică: corelațiile dintre egalitățile

generate de dublă înregistrare a operațiunilor patrimoniale în contabilitate; concordanța dintre
totalul înregistrarilor din registrul jurnal și totalul rulajelor debitoare, respectiv creditoare, din
balanța; totalul soldurilor finale debitoare, respectiv creditoare, din "cartea mare" și totalul
soldurilor finale debitoare, respectiv creditoare din balanța.

În situația în care nu se verifică egalitățile din balanță sau nu există concordanțele menționate
anterior se procedează la identificarea și corectarea erorilor.

3.Funcțiile balanței de verificare

Bilanț – balanță

Identificarea funcțiilor bilanțului: de informare, de analiză, previzională

10
Compararea informațiilor din bilanț pentru perioada curentă cu cele din perioada precedentă:
active imobilizate, active circulante, capitaluri propria, datorii, venituri, cheltuieli, rezultet
financiar

Calcularea indicatorilor pe baza informațiilor din bilanț: capitaluri proprii, capitaluri permanent,
fondul de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă, lichiditate, solvabilitate.

Bilanțul ca instrument principal al metodei contabilității, îndeplinește mai multe funcții, a căror
cunoaștere este necesară, pentru a-l utiliza în sistemul informational al întreprinderii.

Funcțiile îndeplinite de balanță sunt:

- funcția de informare
- funcția de analiză
- funcția previzională

Funcția de informare a balanța de verificare se realizează în finalul fluxului de prelucrare a

datelor și informațiilor contabile dintr-o întreprindere deoarece bilanțul arată o imagine de
ansamblu asupra situației patrimoniale la un moment dat.

Balanța de verificare asigură culegerea, înregistrarea, prelucrare și generalizare informațiilor

contabile, care sunt necesare atât factori de decizie din entitate, cât și altor personae fizice și
jurudice interesate, precum: salariați, acționari, asociați, organe fiscal, instituții bancare, creditori
diverși.

Această funcție se realizează în primul rând, la nivelul fiecărei unități patrimoniale, dar prin
centralizare se obțin în mod succesiv informații relevante la nivelul economiei naționale.

Balanța de verificare cuprinde date sintetice cu o mare densitate informațională, care determină
două laturi ale funcției de informare: internă și externă.

Latura internă are în vedere informațiile privitoare la felul și mărimea tuturor mijloacelor
economice cu care operează întreprinderea, dacă și în ce măsură mijloacele acesteia sunt
finanțate din surse propria sau din surse străine, dacă exercițiul pentru care s-a întocmit bilanțul
s-a încheiat cu profit sau pierdere etc. Pe baza acestor informații managerii pot lua decizii privind
înlăturarea deficiențelor sau pentru promovarea acțiunilor care s-au dovedit a fi eficiente.

11
Latura externă extinde funcția de informare dincolo de limitele organizatorice ale entității. În
acest caz, bilanțul este sursa de date și informații pentru investitori, creditori, parteneri
comerciali, salariați, stat, analiști financiari, tribunale, public.

Funcția de analiză este o continuare și o aprofundare a funcției de informare. Ea are în vedere

evidențierea factorilor de influență a fenomenelor și proceselor prezentate prin datele din bilanț,
cât și a mărimii acestor influențe. Funcția de analiză se exprimă și se realizează prin verificarea
diverselor corelații ce trebuie să existe între datele din bilanț: corelația dintre grupele bilanțului,
între capitoltlt și posturile bilanțului, sau cele dintre bilanț și anexa la bilanț. Această funcție își
găsește o concretizare mai ales sub forma raportului de gestiune în care se analizează de către
compartimentul financiar-contabil toți indicatorii economici financiari efectivi sub aspectele
abaterii lor de la cei planificați și a factorilor care i-au determinat.

Funcția previzională constă în folosire datelor și informațiilor furnizate care bilanțul contabil de
către cei interesați (mamageri, administrator, acționari, investitori, bănci finanțatoare etc.,) pentru
a-și orienta activitate în viitor, pornind de la situația din perioada curentă.

a) Functia de verificare a exactității înregistrării operațiilor economice în conturi.

          Aceasta funcție constă în controlul și identificarea erorilor de înregistrare în conturi, prin

intermediul diferitelor egalitati valorice care trebuie sa existe în cadrul balantei de verificare,
precum si prin intermediul unor corelatii valorice stabilite cu ajutorul ei. Înregistrarea gresita a
unor operatii economice ca urmare a nerespectarii principiului dublei înregistrari, trecerea
eronata a sumelor din Registrul Jurnal în Registrul Cartea Mare si de aici în balanta, efectuarea
unor calcule gresite în formulele contabile complexe, stabilirea eronata a rulajelor si a soldurilor
conturilor, determina inegalitati între totalurile balantei, care se semnalizeaza cu ajutorul ei, fapt
ce îi confera caracterul unui instrument de verificare, de control. Lipsa unei egalitati valorice sau
a unor corelatii constituie dovada existentei unor erori, care trebuie sa fie identificate si corectate.
Desi în conditiiile utilizarii calculatoarelor electronice în munca de contabilitate creste
exactitatea calculelor, functia de control a balantei de verificare se mentine, iar corelatiile pe care
se bazeaza, servesc la prevederea unor chei de control în programele de lucru ale echipamentelor
moderne de prelucrare a datelor.

          b) Functia de legatura dintre conturile sintetice si bilant

12
          Balanta de verificare concentreaza informatiile din toate conturile folosite în contabilitatea
curenta a unitatii. Aceasta legatura se concretizeaza în faptul ca datele din bilantul anual
reprezinta soldurile finale ale conturilor, preluate din balanta de verificare prelucrate si grupate
conform necesitatilor de întocmire a bilantului. Soldurile initiale ale conturilor la începutul
anului sunt preluate din bilantul anual, potrivit principiului intangibilitatii bilantului de
deschidere a unui exercitiu care trebuie sa corespunda cu bilantul de închidere a exercitiului
precedent.

          c) Functia de legatura dintre conturile sintetice si cele analitice

          Aceasta functie consta în întocmirea unor balante de verificare ale conturilor analitice
pentru fiecare cont sintetic care se desfasoara pe conturi analitice. Cu ajutorul acestor balante se
controleaza concordanta care trebuie sa existe între datele înregistrate în contul sintetic si
conturile sale analitice.

          d) Functia de centralizare a existentelor, miscarilor si transformarilor elementelor

patrimoniale

          Gruparea si centralizarea datelor înregistrate în conturi cu ajutorul balantei de verificare

ofera conducerii unitatilor posibilitatea de a cunoaste totalul modificarilor intervenite în volumul
si structura patrimoniului economic, rezultatele financiare obtinute în urma activitatilor
desfasurate etc..

          Cuprinzînd, sub forma centralizata, toate datele privitoare la existentele si miscarile

elementelor patrimoniale înregistrate în conturile sintetice si analitice, pe o anumita perioada de
timp, balanta de verificare asigura compararea datelor de la începutul unei perioade de gestiune
cu cele de la sfîrsitul ei si cu alte perioade de gestiune expirate. Astfel, se pot stabili schimbarile
produse în marimea si structura patrimoniului economic, eficienta plasarii resurselor etc..

          e) Functia de analiza a activitatii economice

          Balanta de verificare are un rol deosebit de important în analiza situatiei economico -

financiare pe perioade scurte de timp, si în intervalul dintre doua bilanturi, fiind astfel, singurul
instrument care furnizeaza informatiile necesare conducerii operative a unitatilor patrimoniale.
Aceasta analiza are anumite limite comparativ cu analiza care se poate realiza pe baza bilantului

13
contabil, cu ajutorul balantelor de verificare obtinându-se un grad mai redus de sintetizare a
datelor contabile.

Funcțiile cu alte elaborare:

- Una dintre cele mai importante functii, care reiese si din definitia balantei, este aceea de
verificare a exactitatii înregistrarilor efectuate în conturi. Aceasta functie consta în identificarea
erorilor de înregistrare în conturi, prin intermediul diferitelor egalitati valorice care trebuie sa
existe în cadrul balantei de verificare, precum si prin intermediul unor corelatii valorice stabilite
cu ajutorul ei, având la baza principiul potrivit caruia lipsa unor egalitati valorice constituie
dovada existentei unor erori, care trebuie sa fie identificate si corectate. De asemenea, se poate
verifica concordanta dintre totalul înregistrarilor efectuate în registrul jurnal (ce se deschide
pentru evidenta cronologica a operatiilor) si totalul rulajelor lunare debitoare, respectiv
creditoare, din balanta de verificare.

Desi în conditiile utilizarii echipamentelor tehnice de prelucrare a datelor creste exactitatea

calculelor, functia de control a balantei de verificare se mentine, iar corelatiile pe care se bazeaza
servesc la realizarea unor chei de control în programele de lucru ale calculatoarelor.

- O alta functie a balantei de verificare, este aceea de a realiza legatura dintre conturile sintetice
si bilant. Aceasta se concretizeaza în faptul ca balanta de verificare concentreaza datele din toate
conturile folosite în contabilitatea curenta (cu ajutorul carora se înregistreaza operatiile zi de zi) a
unei unitati. Soldurile conturilor stabilite în cadrul balantei de verificare, se transcriu în bilantul
final, dupa cerintele întocmirii acestuia.

Spre deosebire de bilant, balanta de verificare reflecta nu numai soldurile ci si rulajele conturilor.
Ea este o lucrare obligatorie premergatoare, întocmirii bilantului contabil si sta la baza
raportarilor periodice privind situatia patrimoniului, rezultatele finale si obligatiile fiscale.

- Pentru a servi necesitatilor de generalizare periodica prin bilant a datelor contabilitatii curente,
balanta de verificare mai îndeplineste si functia de grupare si centralizare a datelor înregistrate în
conturi. Este una dintre cele mai importante functii ale balantei de verificare, care ofera
conducerii unitatilor posibilitatea de a cunoaste totalul modificarilor intervenite în volumul si
structura elementelor patrimoniale atât pe perioada curenta de gestiune, cât si pe perioada
precedenta.

14
Cuprinzând, centralizat, toate datele privitoare la existentele si miscarile elementelor înregistrate
în conturile sintetice si analitice, pe o anumita perioada de timp, balanta de verificare asigura
compararea datelor de la începutul unei perioade de gestiune cu cele de la sfârsitul ei si cu alte
perioade de gestiune expirate în vederea stabilirii schimbarilor care s-au produs în structura si
volumul elementelor patrimoniale de la o perioada de gestiune la alta.

- Ca urmare a gruparii datelor contabilitatii curente, balanta de verificare îndeplineste si functia

de instrument de sinteza si analiza a activitatii economice. Aceasta functie se realizeaza prin
confruntarea pe fiecare cont în parte, pe grupe de conturi si pe total, a datelor de la începutul
perioadei de gestiune cu cele de la sfârsitul ei.

- Cu ajutorul balantei de verificare se efectueaza legatura si concordanta între conturile sintetice

si cele analitice. Realizarea acestei functii devine posibila prin aceea ca pentru fiecare cont
sintetic, care se desfasoara pe conturi analitice, se întocmeste câte o balanta de verificare a
conturilor analitice, cu ajutorul careia se controleaza exactitatea înregistrarilor efectuate în
conturile sintetice si în conturile analitice, prin corelatiile valorice care trebuie sa existe între
conturile analitice si contul sintetic la care se refera, cu privire la soldurile initiale, rulaje si
soldurile finale.

4.Identificarea erorilor de înregistrare contabilă cu ajutorul balanțelor de verificare

Balanțele de verificare îndeplinesc funcția de control si identificare a erorilor de înregistrare prin

intermediul egalităților care trebuie să existe între totalurile diferitelor coloane, precum si prin
intermediul corelațiilor ce se stabilesc cu ajutorul lor 727c22h ??????. Neasigurarea unei egalități
sau a unei corelații se datorește existenței unei erori.

Pe lânga funcția de control, balanțele de verificare servesc și la identificarea erorilor formale de

înregistrare care altereaza egalitățile ce trebuie să existe între totalurile diferitelor coloanelor și a
corelațiilor dintre ele, asigurând astfel exactitatea datelor contabile.
Erorile care provoaca lipsa de egalitate între coloanele balanțelor pot fi erori de înregistrare în
evidența sistematica, erori de pregătire a conturilor în vederea întocmirii balanței, erori de

15
întocmire a balanței și de stabilire a sumelor in formulele contabile compuse.
Erorile de înregistrare în evidența sistematica constau din omisiunea sau transcrierea greșită a
sumelor din evidența cronologica (jurnal) sau din actul justificativ în unul din conturi, si anume:
suma a fost trecuta în debit dar a fost omisa în creditul celuilalt cont sau invers; scrierea
incompleta a unei sume, scrierea sumei cu cifre inversate, scrierea altei sume in unul din conturi
și corect în celîlalt cont etc. Identificarea acestor erori se face prin punctaj, adică prin
confruntarea tuturor înregistrărilor în ordine cronologica cu cele în ordine sistematica și dacă este
necesar și cu documentele justificative.
Erorile de pregătire a conturilor in vederea întocmirii balanței de verificare rezulta din însumarea
grețită a rulajelor și a soldurilor in conturi, identificandu-se prin refacerea calculelor în fiecare
cont.
Erorile de întocmire a balanței de verificare constau din erori la insumarea coloanelor, la
stabilirea soldurilor, la preluarea rulajelor, sau a soldurilor din conturile sintetice, identificându-
se prin refacerea calculelor sau prin punctaj.
Cu ajutorul balanței de verificare nu pot fi însa semnalate erorile esențiale de fond, care nu
influențeaza egalitatile balanței. Din aceasta categorie fac parte: erorile de înregistrare în
registrul jurnal, erorile de compensații, erorile de imputare și omisiuni de înregistrare a unor
operații economice.
Erorile de înregistrare în registrul jurnal pot fi cauzate de stabilirea greșită a conturilor
corespondențe, folosind alte conturi și nu cele ce reflectă just operația respectivă, inversarea
formulei contabile, folosirea altei sume decât cea corectă, înregistrarea unei operații de două ori
etc.
Erorile de compensație constau din trecerea gresită a sumelor din documentele justificative sau
din jurnal in conturi, trecandu-se o suma in plus intr-o parte a unui cont sau a mai multor conturi
și o altă suma în minus, de egala valoare cu suma în plus în aceeași parte a unui cont sau a mai
multor conturi, încat pe total sumele în plus cu cele în minus se anulează. 
Erorile de imputare sunt cauzate de transcrierea greșită a sumelor din jurnal la un alt cont decât
cel folosit în formula contabilă.
Omisiunile de înregistrare constau în neînregistrarea în ordine cronologica a unor documente ce
oglindesc operații economice sau financiare.
Unele din aceste erori pot fi identificate prin apariția de solduri necorespunzătoare la unele

16
conturi, neconcordanta între conturile sintetice și cele analitice. Apariția ulterioara a
documentelor neînregistrate, reclamațiile corespondenților (clienți, furnizori etc.). De asemenea,
cu ajutorul balanței sah, care reda, pe lângă cele trei serii de egalități, și corespondentă
conturilor, se pot descoperi unele din greșelile de fond. Erorile din evidența cronologica se
corectează numai prin formule contabile de stornare, iar cele din evidența sistematică prin tăierea
sumei greșite cu o linie și scrierea deasupra cu cerneala a sumei corecte.

Cu ajutorul balanței de verificare se pot descoperi o serie de erori, și anume:

 erori de întocmire a balanței de verificare;

 erori de închidere a conturilor pentru stabilirea soldurilor finale;
 erori de înregistrare în Cartea-Mare;
 erori de stabilire a sumelor din formulele contabile compuse.

Erorile de intocmire a balantei de verificarei se produc cu ocazia adunării coloanelor sau

transcrierii sumelor din registrul cartea-mare in formularul de balanta (ca urmare a inversării
cifrelor, a omiterii unor cifre care fac parte din suma respectivă sau a adăugării unor cifre la
suma respectivă, a preluării altei sume dintr-un rând sau coloana alăturata etc.). identificarea
erorilor de calcul se face prin repetarea calculelor, iar a celor de transcriere prin punctare, adică
prin confruntarea tuturor sumelor transcrise din registrul cartea-mare in formularul de balanța de
verificare.

Erorile de închidere a conturilor pentru stabilirea soldurilor finale se datoresc calculelor greșite

efectuate cu ocazia adunării sumelor debitoare sau creditoare din conturi, ori cu ocazia stabilirii
soldurilor finale ale acestora. Identificarea lor se face prin repetarea calculelor din cadrul fiecărui
cont în parte.

Erorile de înregistrare in cartea-mare se datorează reportării greșite a sumelor din jurnal în

cartea-mare sau de la o pagina la alta a registrului cartea-mare, ca de exemplu:

 omiterea reportării în cartea-mare a sumei unui cont din articolele contabile întocmite în
jurnal;
 reportarea de două ori a aceleiași sume din jurnal în cartea-mare;

17
   înregistrarea în cartea-mare a altei sume decât cea din jurnal, fie datorita inversării
cifrelor, fie datorita omiterii unor cifre care fac parte din suma respectivă, fie datorită
reportării altei sume decât cea în cauza etc.;
 reportarea sumei care trebuie trecută în debitul unui cont din cartea-mare, in credit, și
invers;
 reportarea greșită a totalului de pe o fila din cartea-mare pe altă filă etc.

Identificarea acestor erori se face prin punctare, adică prin confruntarea sumelor transcrise din
jurnal în cartea-mare sau a reportarilor de la o pagina la alta a registrului cartea-mare.

Erorile in stabilirea sumelor din formulele contabile compuse se datorează adunării greșite a
sumelor în aceste formule contabile. Identificarea unor astfel de erori se asigură prin refacerea
calculelor la formulele contabile compuse și prin punctarea unor astfel de înregistrări cu
documentele care au stat la baza lor.

Din cele de mai sus se observă ca posibilitățile de descoperire a erorilor cu ajutorul balanțelor de
verificare sintetice, prin intermediul egalităților dintre coloane sunt limitate, deoarece cu ajutorul
lor se pot descoperi numai erorile care se bazează pe inegalități, nu și cele care denaturează
însuși sensul înregistrărilor contabile.

Din categoria erorilor care nu se pot descoperi cu ajutorul balanțelor de verificare sintetice, fac
parte urmatoarele: omisiunile de înregistrare a operațiilor, erorile de compensație, erorile de
imputatie și erorile de înregistrare în registrul jurnal.

Erorile de înregistrare contabila, dupa posibilitatile de identificare, se împart în doua categorii:

A. erori de înregistrare contabila care pot fi identificate prin lipsa unor egalitati valorice din
cadrul balantei de verificare tabelare a conturilor sintetice;
B. erori de înregistrare contabila care pot fi identificate prin lipsa unor corelatii valorice din
cadrul balantei de verificare a conturilor sintetice si a balantelor de verificare ale
conturilor analitice.
A. Erori de înregistrare contabila care se pot identifica cu ajutorul balantelor de verificare
ale conturilor sintetice (prin lipsa unor egalitati valorice).

18
Principalele categorii de erori de înregistrare contabila care pot fi identificate prin lipsa unor
egalitati valorice din cadrul balantelor de verificare tabelare ale conturilor sintetice sunt: erori de
întocmire a balantelor de verificare, erori de stabilire a elementelor valorice ale conturilor (rulaje,
sume, solduri finale), erori de înregistrare în evidenta sistematica si erori de stabilire a sumelor în
formulele contabile din evidenta cronologica (registrul jurnal).

Lucrarile de identificare si înlaturare a erorilor de înregistrare contabila se realizeaza în ordinea

inversa celei în care s-au desfasurat lucrarile de întocmire a balantei de verificare.

Erorile de întocmire a balantei de verificare se grupeaza astfel:

- erori ce se produc cu ocazia adunarii coloanelor balantei de verificare si care se identifica

prin repetarea calculelor;
- erori care se produc cu ocazia transcrierii sumelor totale, a rulajelor si soldurilor
conturilor din registrul cartea - mare în formularul balantei de verificare. Aceste erori se
identifica prin punctare, adica prin confruntarea tuturor sumelor totale, rulajelor si
soldurilor
- transcrise în balanta de verificare cu cele din registrul cartea - mare, care au stat la baza
acestei transcrieri.

Erorile de stabilire a elementelor valorice ale conturilor se datoreaza unor calcule gresite
efectuate cu ocazia stabilirii totalurilor sumelor debitoare si creditoare, a rulajelor si soldurilor
conturilor în evidenta sistematica. Aceste erori se identifica prin repetarea calculelor din cadrul
fiecarui cont în parte.

Erorile de înregistrare în evidenta sistematica se datoreaza transcrierii gresite a unor sume din
jurnal în cartea - mare. Identificarea lor se realizeaza prin punctare între aceste doua registre,
suma cu suma.

Erorile de stabilire a sumelor în formulele contabile se datoreaza adunarii gresite a sumelor în

cadrul formulelor contabile compuse în evidenta cronologica (registrul jurnal). Aceste erori se
identifica prin refacerea calculelor la formulele contabile compuse si prin punctarea acestor
înregistrari cu documentele justificative care au stat la baza lor.

19
Toate felurile de erori prezentate mai sus sunt determinate de nerespectarea cerintelor
principiului dublei înregistrari a operatilor economice în conturi, care duce, în continuare, la
nerespectarea principiului dublei centralizari a existentelor, miscarilor si transformarilor
elementelor patrimoniale, fapt ce se manifesta prin lipsa unor egalitati valorice care trebuie sa
existe în cadrul balantei de verificare.

B. Erori de înregistrare contabila care nu se pot descoperi cu ajutorul balantelor de verificare

a conturilor.

Cu ajutorul balantelor de verificare a conturilor sintetice nu pot fi descoperite erorile care

modifica miscarile în conturi, în mod egal, atât în debit, cât si în credit.

În aceste categorii de erori se pot include:

1. omisiuni ale înregistrarilor contabile;

2. erori de compensatie;
3. erori de imputatie;
4. erori de înregistrare în evidenta cronologica.
5. Omisiunile de înregistrare contabila constau în aceea ca anumite operații
economice consemnate în documente au rămas neînregistrate în contabilitatea
curentă. Asemenea erori se pot identifică prin punctarea tuturor documentelor
care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea curentă în vederea descoperirii
documentelor care, eventual, nu poarta mențiunea de confirmare a acestor
înregistrari, fie ca urmare a reclamațiilor primite de la partenerii unitatii în
legatura cu operatiile economice respective.

Datorita acestor erori, apar anumite anomalii privind datele informaționale din unele conturi,
cum ar fi: solduri debitoare la conturi de pasiv sau solduri creditoare la conturi de activ; drepturi
de creanță neîncasate sau obligații bănești neplătite în cadrul termenului stabilit. Acestea pot fi
descoperite și prin analiza logica a corelațiilor valorice care trebuie sș existe în cadrul balanțelor
de verificare analitice.

Erorile de compensație se datoreaza transcrierii greșite a unor sume din documentele justificative
în registrul jurnal sau din acesta în registrul cartea - mare, în sensul ca s-a trecut o suma în plus
într-o parte a unui cont sau a mai multor conturi și o alta suma în minus, egala cu aceea trecuta în

20
plus, în aceeași parte a altui cont sau a altor conturi astfel încât, pe total, cele doua categorii de
erori se compensează reciproc. Identificarea acestor erori este posibilă datorită faptului ca în
balanțele de verificare analitice apar unele solduri nefirești la anumite conturi analitice (adică
sold creditor la un cont de activ sau sold debitor la un cont de pasiv), precum si în urma
reclamațiilor primite de la terți.

Erorile de imputație se datorează transcrierii unor sume, exacte ca mărime, din evidența
cronologica în evidenta sistematica, atât în debit cât si în credit, însa nu în conturile la care
trebuiau să fie trecute, ci în alte conturi care nu corespund conținutului economic al operației
respective. Aceste erori se identifica la fel ca în cazul precedent, adică prin intermediul unor
solduri nefirești ce apar în cadrul balanțelor de verificare analitice.

Erorile de înregistrare în evidența cronologica se pot datora mai multor cauze, ca de exemplu:
stabilirea greșită a unor conturi corespondente; înregistrarea unei operații economice de doua ori,
atât în debit, cât și în credit; inversarea unor formule contabile; întocmirea corecta a formulei
contabile, dar cu alta suma, mai mare sau mai mica, decât cea reala, atât în debit, cât și în credit.
Aceste erori pot fi identificate cu ajutorul balanței de verificare sah, care, pe lânga unele egalități
valorice, redă și corespondentă conturilor, oferind astfel posibilitatea identificării
corespondentelor eronate dintre anumite conturi, precum și a erorilor de compensație și a celor
de imputație.

21
 Cartea Mare

Cartea Mare este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar și sistematic, prin
regruparea conturilor, mișcarea și existența tuturor elementelor de activ și de pasiv, la un
moment dat.

Registrul Cartea mare servește la stabilirea rulajelor și soldurilor conturilor sintetice și la

întocmirea balanței de verificare.

Registrul Cartea Mare se întocmește la sfârlitul lunii și grupează operațiile economice și

financiare după natural lor, î ordinea efectuării lor cronologice. În acest sens, se întocmește fișele
de cont pentru operațiuni diverse, fișele de cont pentru valori materiale, fișele de cont pentru
operațiuni diverse, fișele de cont pentru valori materiale, fișele de cont ȘAH sau pe conturi
corespondente.

22
Acesta este un document contabil de sinteză și sistematizare și conține:

 simbolul contului debitor

 simbolul conturilor creditoare corespondente

 rulajul debitor

 rulajul creditor

 soldul contului pentru fiecare lună a anului curent.

Registrul Cartea Mare se întocmește la sfârșitul lunii și grupează operațiile economice și

financiare după natural lor, în ordinea efectuării lor cronologice. În acest sens, se întocmesc
fișele de cont pentru operațiuni diverse, fișele de cont pentru valori materiale, fișele de cont
șah sau pe conturi corespondente.

Cartea mare este documentul de sistematizare contabila care cuprinde toate conturile sintetice

si reflecta existenta si miscarea tuturor elementelor de activ si de pasiv la un moment dat.

Cartea mare este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi sistematic,
prin regruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, la un
moment dat.

Acesta este un document contabil de sinteză şi sistematizare şi conţine simbolul contului

debitor şi al conturilor creditoare corespondente, rulajul debitor şi creditor, precum şi soldul
contului.

Registrul Cartea mare poate conţine câte o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat de unitate.
Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare.

Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.

Editarea Cărţii mari se efectuează la cererea organelor de control sau în funcţie de

necesităţile proprii.

Serveşte:

23
  la stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice, la unităţile care
aplică forma de înregistrare “pe jurnale”;
 la verificarea înregistrărilor contabile efectuate;
 la întocmirea balanţei de verificare.

 Se întocmeşte într-un exemplar, în cadrul compartimentului

- financiarcontabil, lunar, pentru debitul şi respectiv pentru creditul fiecărui

cont sintetic, pe măsura înregistrării operaţiunilor.

• Se completează pe baza documentelor justificative, documentelor cumulative

centralizatoare şi jurnalelor, după caz, astfel:
– rulajul creditor se reportează din jurnalul contului respectiv, într-o singură sumă,
fără desfăşurarea pe conturi corespondente;
– sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diverse jurnale se reportează din
acele jurnale, obţinându-se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
– soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabileşte în funcţie de rulajele
debitoare şi creditoare ale contului respectiv, ţinându-se seama de soldul de la
începutul anului (care se înscrie pe rândul destinat în acest scop).

Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă. Se arhivează la compartimentul financiar-

contabil.

Se cunosc soldurile următoarelor conturi la 01.12.200N:

 301 „Materii prime” 0 lei

 4111 „Clienți”: 450 lei
 5121 „Conturi la bănci în lei”: 150 lei
 5311 „Casa în lei”: 190 lei

REGISTRUL CARTEA MARE ŞAH

24
Serveşte:
– la ţinerea contabilităţii sintetice a operaţiunilor economico-financiare în unităţile care utilizează
forma de înregistrare contabilă “maestru-şah”;
– la întocmirea balanţei de verificare a conturilor sintetice.

 Se întocmeşte într-un exemplar, în cadrul compartimentului financiarcontabil, lunar, separat

pentru debitul şi
separat pentru creditul fiecărui cont sintetic, pe măsura înregistrării operaţiunilor.
 Se completează pe baza documentelor justificative, documentelor cumulative centralizatoare
şi a notelor de
contabilitate.

La începutul anului, la deschiderea fişelor, pe primul rând al coloanei “Suma” se înregistrează

soldul iniţial, pe baza balanţei conturilor sintetice încheiată la finele anului precedent. Soldul
înscris în fişă se barează şi apoi se efectuează înregistrarea operaţiunilor lunii ianuarie.

La sfârşitul lunii, se adiţionează pe verticală sumele pe conturi corespondente şi se barează.

Totalul sumelor din coloanele “Conturi corespondente”, adunate pe orizontală, trebuie să fie egal
cu totalul sumelor din coloana “Suma” adunate pe verticală.

Cartea mare (şah) poate fi folosită pentru o perioadă mai mare (trimestru, semestru, an), dacă
numărul operaţiunilor economico-financiare este prea mare. În acest caz, este necesar să se
stabilească totalul sumelor separat pentru fiecare lună.

În cazul balanţei cu patru egalităţi, în Cartea mare (şah), pe lângă rulajele lunare, este necesar să
se stabilească şi rulajele cumulate de la începutul anului (inclusiv soldurile iniţiale).

• Registrul Cartea mare (şah) poate fi înlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.
• Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
• Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

25
 Registrul Jurnal

Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează, în mod

cronologic, toate operațiunile economico-financiare.

Operațiunile de aceeași natură, realizate în același loc de activitate pot fi recapitulate într-un
document centralizator, denumit jurnal auxiliar, care stă la baza înregistrării în Registrul-jurnal.

Orice înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la:

 felul documentului justificativ

 numărul documentului justificativ

 data documentului justificativ

 explicații privind operațiunile respective și conturile sintetice debitoare și creditoare în

care s-au înregistrat sumele corespunzătoare operațiunilor efectuate.

Acesta este un document contabil obligatoriu in care înregistrezi în ordine cronologica toate
operațiunile din cursul unei luni.

Totalul sumelor pe debit/credit din registrul jurnal generat pe o luna trebuie sa corespundă cu
rulajul debitor/creditor al lunii respective din balanța de verificare.

Poți genera registrul jurnal pentru :

 fiecare zi de lucru
 fiecare luna, în cazul în care nu sunt foarte multe operațiuni
 fiecare utilizator îsi poate genera propriul jurnal, astfel încât să se poata verifică și sa îți
arhiveze propriile documente introduce

26
Registrul-jurnal servește ca document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică și
sistematică a modificării elementelor de active și pasiv ale entității.

Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu, folosit pentru înregistrarea zilnică a

operațiilor economic-financiare la nivelul firmei, în ordinea efectuării lor.

Registrul-jurnal (Cod 14-1-1) este, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991 republicată, unul
dintre registrele contabile obligatorii şi trebuie completat şi prezentat în aşa fel încât să fie
posibilă, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile înregistrate.
Compania are libertatea de a prezenta Registrul-jurnal sub formă de registru, foi volante sau
listări informatice. Operațiunile de aceeași natură sau realizate în același loc de activitate, pot
fi recapitulate într-un document centralizator, denumit jurnal auxiliar, care stă la baza
înregistrării în Registrul-jurnal. Se pot întocmi jurnale auxiliare pentru: operaţiuni de casă şi
bancă, decontări cu furnizorii sau clienţii, diferite situaţii privind facturile sau fluxurile de
numerar ş.a.

Orice înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la: felul,

numărul și data documentului justificativ, explicații privind operațiunile respective şi
conturile sintetice debitoare și creditoare în care s-au înregistrat sumele corespunzătoare
operațiunilor efectuate.

Registrul-jurnal se păstrează în unitate timp de 10 ani de la data încheierii exercițiului

financiar în cursul căruia au fost întocmite, iar în caz de pierdere, sustragere sau distrugere,
trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile de la constatare.

1. Servește ca:

 document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a modificării

elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii.

2. Întocmire:

 Se întocmeşte de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr.

82/1991, republicată, într-un singur exemplar.

27
 Numerotarea filelor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor
numerota în ordinea completării lor.

 Se întocmeşte lunar, prin înregistrarea cronologică a documentelor în care se reflectă

mişcarea elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii.

 În cazul în care unitatea foloseşte jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se poate
trece în registrul-jurnal.

 Registrul-jurnal se editează la cererea organelor de control sau în funcţie de

necesităţile unităţii.

 În cazul în care o unitate are subunităţi dispersate teritorial care conduc contabilitatea
până la balanţa de verificare, registrul-jurnal se poate conduce de către subunităţi, cu
condiţia înregistrării acestuia la nivelul subunităţii.

 În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor înregistrate începând de la 1

ianuarie, sau de la începutul activităţii, până la 31 decembrie, sau încetarea activităţii.

 În coloana 2 se trece data (anul, luna, ziua) când se efectuează înregistrarea în

registru.

 În coloana 3 se trece felul documentului (factura, chitanţa, jurnalul privind

operaţiunile de casă şi bancă, jurnalul decontărilor cu furnizorii etc.), precum şi
numărul şi data acestuia.

 În coloana 4 se trece felul operaţiunii, dându-se explicaţiile în legătură cu operaţiunea

respectivă. Această coloană se completează numai atunci cand este cazul.

 În coloanele 5 şi 6 se trece simbolul conturilor debitoare şi, respectiv, creditoare.

 În coloanele 7 şi 8 se trec sumele totale, debitoare şi creditoare din documentul

respectiv (bon, factură, jurnal auxiliar, notă de contabilitate etc.).

 Lunar se totalizează sumele debitoare şi sumele creditoare.

3. Circulație:

 Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.

28
 4. Arhivare:

 Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

 În condiţiile conducerii contabilităţii cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare
automată a datelor, fiecare operaţiune economico-financiară se va înregistra prin
articole contabile, în mod cronologic, după data de întocmire sau de intrare a
documentelor în unitate.

O formulă simplă:

Unitatea……………………….

REGISTRUL-JURNAL

Nr.pagină......

Nr- Data Documentul Explicații Simbolul conturi Sume

crt. înreg. (felul, nr., data)
Dibitoar Creditoate Debitoare Creditoare

1 2 3 4 5 6 7 8

Întocmit, Verificat,

29
 Balanța de verificare 

Balanța de verificare sintetică este un document care servește atît la verificarea corectitudinii
înregistrărilor din contabilitate, cât și la centralizarea informațiilor contabile în vederea elaborării
situațiilor financiare anuale.

Întocmirea balanțelor sintetice implică parcurgerea următoarelor etape :

a) Pregătirea conturilor, care presupune :

 Calcularea rulajelor lunii curente și a sumelor totale în fișele de cont sintetice

 Stabilirea soldurilor finale

b) Transcrierea datelor în balanța conturilor astfel :

 Soldurile inițiale și totalul sumelor precedente se preiau din balanța precedentă

 Rulajele curente se transcriu din fișele de cont sintetice

 Totalul sumelor și soldurile finale se determină direct în balanță

c) Totalizarea coloanelor din balanță și obținerea egalităților valorice.

Operațiile economice care se realizează zi de zi într-o unitate economică se înregistreză în

conturi. În orice moment al activității economice, fiecare cont în parte pune în evidența situația
elementelor patrimoniale: existentele la începutul perioadei, creșterile, micșorările, totalul
mișcărilor cumulate de la începutul anului, dar și existențele finale.

Necesitățile de conducere, control și analiza a activității unităților patrimoniale impun

generalizarea și prezentarea, într-un tablou de ansamblu, a întregii activități desfășurate. Metoda
contabilității impune ca periodic, și în mod obligatoriu cu ocazia elaborării bilanțului, să se facă

30
verificarea exactității înregistrărilor făcute în contabilitate, cit și a calculelor efectuate cu ocazia
determinării rulajelor, sumelor totale și a soldurilor conturilor.

Balanța de verificare este un procedeu specific al metodei contabilității care asigură verificarea
exactității înregistrării operațiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice și
bilanț, legătura dintre conturile sintetice și conturile analitice, precum și centralizarea datelor
contabilității curente. Balanța de verificare se prezintă sub forma unei situații tabelare, în care se
înscriu datele valorice preluate din conturi.

În cadrul balanței de verificare se obțin anumite egalități structurale și globale proprii dublei
înregistrări și corespondentei conturilor.

Aceste egalități exprima un echilibru permanent între aceste date, de unde provine și denumirea
de "balanța". Balanța de verificare conține toate conturile folosite de o unitate patrimonială,
fiecare cont fiind înscris cu soldul inițial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor si soldul
final de la sfârșitul lunii pentru care se încheie balanța respectivă. Legea contabilității prevede ca
"pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor se întocmește, lunar,
balanța de verificare".

În esența, contabilitatea constă în tinerea evidenței a tuturor elementelor patrimoniale ce aparțin

unei firme. Altfel spus de a tine evidența a tot ce mișca în firma din punct de vedere economico-
financiar: venituri, cheltuieli, încasări, plăți, mărfuri, materiale, obiecte de inventar, clienți,
furnizori, etc.

Pentru a tine evidența acestor elemente patrimoniale, contabilitatea folosește un instrument

simplu și eficient, și anume Contul contabil. Fiecărui element patrimonial i se asociază un cont
contabil care poate fi schitat ca un tabel cu doua coloane ("debit" si "credit") în care se
înregistrează "intrările" si "ieșirile".

Dacă facem diferență dintre totalul coloanelor de debit și credit vom cunoaște ceea ce se
numește "sold final" (ținând cont și de un eventual sold inițial). Fiecare cont se identifică printr-
un simbol numeric și o denumire. De exemplu : 371 - "Mărfuri" sau 5311 - "Casa în lei" cu

31
ajutorul cărora se ține evidența intrărilor și ieșirilor de mărfuri, respectiv de numerar în lei
(pentru numerarul în valuta avem alt cont).

Un alt exemplu contul de "Clienți" (simbol numeric - 4111) în care, pe debit, se înregistrează
vânzările către clienți iar pe credit - încasările de la clienți. Soldul acestui cont arată suma ce a
rămas de încasat de la clienți.

Pentru fiecare operațiune economică, reflectată într-un document (factura, chitanța, extras de
cont bancar, bon consum, etc), contabilul realizează "contarea" adică stabilirea și ănregistrarea
formulei contabile pe baza a cel puțin două conturi contabile. Aceasta reprezintă o muncă de
mare migală și atenție. La un moment dat este chiar firesc să apară erori și, de aceea, s-a impus
găsirea unui instrument de verificare periodică. Acest instrument se numește Balanța de
Verificare.

Balanța de verificare este un tabel care se listează, în general, lunar. Poate fi listat, însa, și pentru
o zi sau pentru un an. Perioada pentru care se listează se numeste "perioada curentă".

Coloanele balanței de verificare sunt urmatoarele :

 Conturi contabile (cu simbol numeric și denumire) ;

 Rulaje Precedente (divizată în "debit" și "credit" în care sunt înscrise sumele cumulate de
la începutul anului până la începutul perioadei curente) ;
 Rulaje Curente (divizată în "debit" și "credit" în care sunt înscrise sumele aferente
perioadei curente) ;
 Total Rulaje (divizata în "debit" ți "credit" în care sunt insumate Rulajele precedente și
Rulajele curente );
 Solduri finale (divizata în "debit" și "credit" în care este înscrisă diferența dintre Total
Rulaj pe Debit și Total Rulaj pe Credit).

Fiecare coloana a balanței de verificare se totalizează. Daca nu sunt erori de calcul sau de
preluare a sumelor din fișele de cont, balanța de verificare va avea totalurile coloanelor egale
două câte două. Adică, Totalul Rulajelor Precedente Debitoare va fi egal cu Totalul Rulajelor

32
Precedente Creditoare, Totalul Soldurilor Debitoare va fi egal cu Totalul Soldurilor Creditoare,
s.a.m.d.

Dacă ne intereseaza contul de "Produse finite" (simbol - 345) :

 rulajul curent debitor ne indică valoarea produselor finite obținute printr-un proces
tehnologic
 rulajul curent creditor ne indică valoarea produselor finite vândute (înregistrate la cost de
productie)
 soldul final debitor ne indica valoarea produselor finite rămase în stoc.

Dacă ne intereseaza contul de "Furnizori" (simbol - 401) :

 rulajul curent debitor ne indică plățile pe care le-am efectuat catre furnizori
 rulajul curent creditor ne indică valoarea achizițiilor de la funizori
 soldul final creditor ne indică datoria firmei față de funizori.

Dacă ne interesează contul de "Disponibil în bănci în lei" (simbol - 5121) :

 rulajul curent debitor ne indică valoarea încasărilor prin banca înregistrate în perioada
curentă
 rulajul curent creditor ne indica valoarea plăților prin banca înregistrate în perioada
curentă
 soldul final debitor ne indică suma de bani aflată în banca la finalul perioadei curente.

Dacă ne intereseaza contul de "Cheltuieli cu energia și apa" (simbol - 605) :

 rulajul curent debitor ne indică valoarea acestor cheltuieli înregistrate în perioada curentă
 rulajul curent creditor este egal cu rulajul curent debitor (deoarece se tranfera în contul de
rezultat 121 - "Profit sau pierdere")

33
  soldul final debitor/creditor este zero.

Daca ne interesează contul de "Venituri din lucrari și prestări servcii" (simbol - 704) :

 rulajul curent debitor ne indică valoarea acestor venituri înregistrate în perioada curentă
 rulajul curent creditor este egal cu rulajul curent debitor (deoarece se tranferă în contul de
rezultat 121 - "Profit sau pierdere")
 soldul final debitor/creditor este zero.

Dacă ne interesează contul de "Profit sau Pierdere" (simbol - 121) :

 rulajul curent debitor ne indică totalul cheltuielilor curente

 rulajul curent creditor ne indică totalul veniturilot curente
 soldul final debitor indică pierderea la finalul perioadei curente
 soldul final creditor indică profitul la finalul perioadei curente.

Veniturile și Cheltuielile nu au sold sau rulaj ințial la începutul anului, se cumulează de la

începutul anului până la final de an fără a se reporta în următorul an.
Totalul Soldurilor Debitoare trebuie să fie egal cu Totalul Soldurilor Creditoare pentru a se
confirma Regula de Aur a contabilității: Totalul Pasivelor este egal cu Totalul Activelor. Unde
Pasivele sunt reprezentate de sursele de finanțare proprii sau imprumutate iar Activele reprezintă
mijloacele materiale, bănești sau de creanța în care au fost alocate sursele de finanțare.

34
 Concluzii

Bibliografie

35