Noul Cod de procedura civila.

Reglementarea
principiilor fundamentale [1]
01.05.2012 | JURIDICE.ro, Georgeana VIOREL, Liviu-Alexandru VIOREL

Consideraţii prealabile

La temelia oricărui sistem de drept stă un set de reguli călăuzitoare, care îi imprimă
acestuia o anumită concepţie asupra „ansamblului de norme juridice”, oferind
destinatarului normei o direcţie, o îndrumare, o privire de ansamblu asupra conţinutului
reglementării.

Principiile fundamentale sunt pilonii care stau la baza procesului civil dirijând
desfăşurarea întregului proces.

Raportat la  stadiul actual al reglementării, unele dintre principii sunt o creaţie a

doctrinei dezvoltată de jurisprudenţă iar altele deşi au o reglementare constituţională ori
convenţională, nu beneficiază de o reglementare specifică, distinctă în Codul de
procedură civilă.

Redactorii noului Cod de procedură civilă („NCPC”) au reglementat expres principiile

fundamentale ale procesului civil, într-un capitol distinct al Titlului preliminar [2].

Trebuie spus faptul că NCPC nu reglementează numai principiile fundamentale ale

procesului civil ci şi principiile care guvernează căile de atac (unicitatea căii de atac,
legalitatea căii de atac etc.) sau executarea silită (legalitatea executării silite, rolul activ al
executorului judecătoresc etc.).

Respectarea principiilor fundamentale [3]

În prim planul procesului civil este judecătorul ca factorul de echilibru. Acesta va lua
măsurile care se impun pentru ca principiile fundamentale ale procesului civil să fie
respectate de către părţile litigante, el însuşi fiind ţinut să respecte acest principii.

Aşadar, respectarea principiilor fundamentale nu este o simplă regulă, rolul pe care îl

joacă în rândul principiilor fiind unul vital dat fiind faptul că acesta asigură respectarea
tuturor celorlalte principii esenţiale ale procesului civil.
Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil [4]

NCPC transpune în legislaţia procesual-civilă dreptul la un proces echitabil consacrat de

prevederile art. 6 din Convenţie şi principiul constituţional al dreptului de acces la
justiţie. Coincidenţă sau nu, acest principiu se regăseşte, la fel ca în Convenţie înscris în
art. 6 (din NCPC).

Din analiza normelor convenţionale ale art. 6 parag. 1 din Convenţie, dar şi din analiza
jurisprudenţei C.E.D.O., rezultă următoarele componente ale dreptului la un proces
echitabil, implementate în NCPC: (1) accesul liber la justiţie, (2) examinarea cauzei în
mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, (3) examinarea cauzei de către un
tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege şi (4) publicitatea pronunţării
hotărârilor judecătoreşti.

1) Accesul liber la justiţie

Dreptul de acces la justiţie [5] se concretizează în posibilitatea oricărei persoane de a se

adresa instanţei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. Dreptul nu este
însă unul absolut, putând suferi unele limitări, statele dispunând de o marjă de
apreciere, cu respectarea însă a caracterului rezonabil al acestor limitări.

O astfel de limitare este reprezentată, de exemplu, de obligativitatea achitării taxelor

judiciare de timbru  pentru sesizarea instanţei de judecată. Ca o garanţie a respectării
acestui principiu, NCPC a reintrodus în legislaţia procesual-civilă dispoziţiile referitoare
la acordarea asistenţei judiciare gratuite, care fuseseră abrogate prin Legea Micii
reforme (Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării
proceselor).

2) Examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil

Această componentă a dreptului la un proces echitabil aduce în prim plan imperativul

soluţionării cu celeritate a proceselor, aceasta fiind de altfel o linie directoare a noii
legislaţii procesual-civile. Spre deosebire însă de art. 6 parag. 1 din Convenţie, redactorii
NCPC au optat pentru o formulare distinctă, principiul enunţat făcând referire la
termenul „optim şi previzibil”, iar nu la un termen rezonabil, astfel cum se regăseşte
înscris în alte documente internaţionale.

Raţiunea pentru care legiuitorul a optat pentru termenul „previzibil” trebuie căutată în

normele NCPC care se află în strânsă legătură cu acest drept. Astfel, judecătorul este
obligat ca, la primul termen de judecată, după citarea părţilor, să estimeze durata pentru
soluţionarea procesului într-un termen „previzibil” [6]. În caz de încălcare a dreptului la
soluţionarea procesului într-un termen optim şi „previzibil”, părţile au la dispoziţie
contestaţia la tergiversarea procesului [7].

3) Examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege

Această componentă a dreptului la un proces echitabil se referă la condiţiile care trebuie

să fie îndeplinite de către instanţă respectiv aceea de a fi (1) stabilită prin lege, (2)
independentă şi (3) imparţială.

4) Publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti

Această garanţie a dreptului la un proces echitabil constă în dreptul participanţilor la

procedurile judiciare de a cunoaşte soluţia instanţei, într-o cauză dată, imediat după ce
aceasta a fost pronunţată. NCPC consacră regula pronunţării hotărârii în şedinţă publică,
la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător,
membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate
fi folosită împotriva hotărârii [8].

În cazul în care instanţa amână pronunţarea [9], preşedintele completului de judecată va

anunţa termenul pentru care a fost amânată pronunţarea, putând stabili totodată că
pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin
mijlocirea grefei instanţei.

Principiul legalităţii [10]

Principiul are în vedere respectarea legii de către toate persoanele chemate să participe la
procedurile judiciare, judecătorului însuşi revenindu-i misiunea de a se supune numai
legii, de a veghea la respectarea acesteia de către justiţiabili, precum şi de a aplica
sancţiunile care se impun în cazul încălcării acestui principiu.

Principiul legalităţii îşi găseşte un corespondent şi în materia căilor de atac dar şi în faza
executării silite.

Principiul egalităţii [11]

Principiu cu valoare constituţională [12], egalitatea în procesul civil are în vedere pe de o

parte tratarea părţilor litigante în mod egal de către judecător, în ceea ce priveşte
exerciţiul drepturilor recunoscute de legea procesual-civilă iar pe de altă parte egalitatea
în raporturile dintre părţi şi instanţă.

Judecarea cauzelor pentru toţi cei implicaţi în activitatea judiciară trebuie să se realizeze
(1) de către aceleaşi organe şi (2) după aceleaşi reguli. Astfel, pe toată durata desfăşurării
procesului civil, părţilor trebuie să li se recunoască aceleaşi drepturi şi să li se impună
aceleaşi îndatoriri.

Principiul disponibilităţii [13]

În lumina  acestui principiu, instanţa va statua în limitele obiectului stabilit prin cererea
de chemare în judecată, pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, dar în acelaşi
timp doar asupra a ceea ce s-a cerut.

Acest principiu are în vedere dreptul părţilor de a dispune de soarta procesului 1) prin
sesizarea instanţei de judecată, 2) prin stabilirea cadrului procesual, atât în privinţa
părţilor, cât şi în privinţa obiectului, 3) prin dreptul reclamantului de a renunţa la
acţiune sau la dreptul subiectiv pretins, 4) prin dreptul pârâtului de a achiesa la
pretenţiile formulate de către reclamant, 5) prin dreptul părţilor de a încheia o
tranzacţie, 6) prin dreptul părţilor de a exercita calea de atac, 7) prin dreptul părţilor de a
achiesa la hotărârea pronunţată.

Principiul comportă însă unele limitări, şi ne referim la posibilitatea judecătorului de a

introduce din oficiu, terţe persoane în procesul civil [14]. Aceasta este o veritabilă
excepţie de la principiul disponibilităţii în materie necontencioasă, în materia
contencioasă această prerogativă fiind o excepţie aparentă, faţă de faptul că judecătorul
nu poate trece peste voinţa părţilor litigante (în cazul în care acestea se împotrivesc
judecătorul neavând posibilitatea de a introduce terţii în cauză).

Principiul bunei-credinţe [15]

În lumina acestui principiu, părţile sunt obligate să exercite cu bună-credinţă drepturile

procedurale, potrivit scopului în vederea căruia acestea au fost recunoscute, fără
încălcarea drepturilor altei părţi.

Limita principiului bunei-credinţe, care cunoaşte şi o consacrare fundamentală [16], este

dată de abuzul de drept, care presupune exercitarea drepturilor de către titularul lor, cu
rea-credinţă, în alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege
Partea care încalcă acest principiu va putea fi obligată, la cerere, la plata unei amenzi
judiciare pentru prejudiciile cauzate şi/sau la plata unei despăgubiri pentru amânarea
judecării cauzei.

Principiul dreptului la apărare [17]

Respectarea dreptului la apărare presupune, pe de o parte posibilitatea recunoscută de

către lege părţilor litigante de a-şi angaja un apărător (dreptul la apărare în sens
formal), iar pe de  altă parte de a dispune de toate elementele necesare pentru a-şi
asigura apărarea, respectiv de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a propune probe,
de a invoca excepţii, de a exercita căile de atac etc (drept la apărare în sens material).

Principiul contradictorialităţii [18]

Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procesului civil şi constă în

dreptul părţilor aflate pe poziţii cu interese contrare, de a propune şi administra probe
şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează
dezlegarea pricinii [19].

Contradictorialitatea în viziunea NCPC presupune ca părţile litigante 1) să îşi facă

cunoscut, direct sau prin intermediul instanţei motivele de fapt şi de drept pe care îşi
întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se
folosească, 2) să expună situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în
mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute, 3) să 
prezinte un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la
împrejurări de fapt relevante în cauză, 4) să discute şi să argumenteze orice chestiune de
fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces,
inclusiv de către instanţă din oficiu. Totodată, ca o garanţie a respectării acestui
principiu, judecătorul cauzei va pune în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile şi
împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Principiul oralităţii [20]

Oralitatea, imperativ inerent al desfăşurării procesului civil, implică dreptul părţilor de

a-şi susţine verbal pretenţiile, de a da explicaţii, de a dezbate orice chestiune de drept şi
de fapt dedus judecăţii.

Principiul nemijlocirii [21]

Principiul nemijlocirii presupune ca instanţa care judecă procesul să administreze,
nemijlocit, toate probele, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Chiar NCPC cuprinde unele derogări de la principiul enunţat, caz în care administrarea
probelor se va realiza de către o altă instanţă decât cea care judecă litigiul dedus judecăţii
(comisia rogatorie, procedura asigurării dovezilor etc.).

Principiul publicităţii [22]

Publicitatea şedinţei de judecată are în vedere pe de o parte, (i) caracterul public al

dezbaterilor, iar pe de altă parte (ii) publicitatea pronunţării hotărârilor.

Prin consacrarea acestui principiu se asigură imperativul examinării cauzei în public,

impus de art. 6 C.E.D.O, aceasta fiind o condiţie inerentă a exercitării drepturilor
procesuale ale părţilor, prin asigurarea accesului acestora la dezbateri.

NCPC consacră şi unele excepţii de la acest principiu. Redactorii NCPC au optat pentru
resistematizarea etapelor procesului civil, care în noua legislaţie procesual-civilă
cunoaşte 3 etape, respectiv 1) etapa scrisă, 2) etapa cercetării procesului, care se
desfăşoară în camera de consiliu şi care reprezintă o excepţie de la principiul publicităţii
şi respectiv 3) dezbaterea în fond a procesului, care are loc preponderent în şedinţă
publică.

Principiul desfăşurării procedurilor în limba română [23]

Desfăşurarea procesului civil în limba română reprezintă reflecţia în plan procesual-civil

a regulii fundamentale inserat în art. 128 din Constituţie.

Nu numai cererile şi actele de procedură se desfăşoară în limba română, ci întreaga

activitate procesual-civilă este guvernată de acest principiu.

Totuşi, în cazul cetăţenilor străini şi apatrizilor, NCPC prevede şi o excepţie de la această

regulă, aceştia putând (1) să ia cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, (2) să
vorbească în instanţă şi (3) să pună  concluzii, prin intermediul unui traducător [24],
dacă legea nu prevede altfel.

Principiul continuităţii [25]

Respectarea principiul continuităţii presupune ca aceiaşi judecători să soluţioneze întreg
procesul, înlocuirea unora dintre membrii completului de judecată fiind posibilă doar în
cazul unor motive justificate.

În lumina acestui principiu, dacă pe parcursul judecării cauzei completul se schimbă,

este necesar cel puţin ca judecătorii care au pronunţat hotărârea să fie aceiaşi cu
judecătorii faţă de care s-au pus concluzii de către părţi.

În cazul în care înlocuirea a avut loc după ce s-a dat cuvântul pe fond părţilor, NCPC
prevede obligativitatea repunerii cauzei pe rol [26], urmând ca părţile să pună din nou
concluzii în faţa aceluiaşi complet din care va face parte un alt judecător.

Principiul continuităţii este respectat şi în cazul (i) repunerii cauzei pe rol, precum şi (ii)
în cazul reluării judecăţii după suspendare, în ambele ipoteze menţionate cauza fiind
judecată de către aceiaşi judecători.

Încercarea de împăcare a părţilor

Fiind reglementat la capitolul dedicat principiilor fundamentale, trebuie să îi

recunoaştem puterea de linie directoare în procesul civil şi „încercării de împăcare a
părţilor”.

Acest principiu vizează pe de o parte (i) recomandarea adresată părţilor de către

magistratul cauzei de a apela la mediere, iar pe de altă parte (ii) obligaţia judecătorului
de a acorda sfaturi de împăcare părţilor.

Principiul rolului activ al judecătorului [27]

Deşi în mod tradiţional rolul activ are în prin plan judecătorul, totuşi NCPC prevede şi în
sarcina executorului judecătoresc o atare obligaţie Aşadar, pe parcursul judecăţii
magistratul este cel care trebuie să manifeste rol activ în vreme ce, pe parcursul
executării silite, această atribuţie revine executorul judecătoresc.

Rolul activ al judecătorului cunoaşte, în noua reglementare, o redimensionare.

Atribuţiile judecătorului sunt mai precise, mai bine definite, rolul activ al acestuia
sporind în mod exponenţial în comparaţie cu actuala reglementare.

Astfel cum deja am arătat, judecătorului i se recunoaşte posibilitatea introducerii, din

oficiu a unor terţi, bineînţeles, în condiţiile legii.
Judecătorul va putea solicita precizări în scris sau oral cu privire la situaţia de fapt şi
motivarea în drept, va putea pune în dezbaterea contradictorie a părţilor orice
împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă ele nu au fost analizate în actele de procedură
depuse de către părţi şi va putea dispune administrarea probelor pe care le consideră
necesare etc.

Sigur că exercitarea rolului activ trebuie să prezinte garanţia de imparţialitate,

judecătorul neavând aptitudinea de a se erija în apărătorul uuneia dintre părţi. Acesta
trebuie să confere echilibru în procesul civil în scopul prevenirii oricărei greşeli privind
aflarea adevărului.

Concluzii

Raţiunea consacrării exprese a regulilor diriguitoare ale procesului civil, constă în

necesitatea de a răspunde exigenţelor de previzibilitate care au fost constant evidenţiate
de C.E.D.O. Astfel, redactorii NCPC au avut ca obiectiv eliminarea deficienţelor
sistemului judiciar român, care au fost constatate de instanţa de la Strasbourg în
hotărârile prin care ţara noastră a fost condamnată de către aceasta, atât pentru lipsa de
previzibilitate care derivă din lipsa unei legislaţii naţionale consecvente, cât şi pentru
prejudiciile cauzate de durata excesivă a procedurilor judiciare.

Principiile fundamentale ale procesului civil trebuie privite ca un tot unitar. Ele trebuie
interpretate şi aplicate unele prin altele. Interdependenţa acestora face ca, nesocotirea,
de către judecătorul cauzei sau de către participanţii la procedurile judiciare a unuia
dintre aceste principii, să atragă, de cele mai multe ori efecte în lanţ pentru că încălcarea
unei reguli fundamentale atrage după sine nerespectarea alteia/altora.

Faţă de jurisprudenţa bogată a instanţei supreme în materia nesocotirii regulilor

esenţiale ale procesului civil, reglementarea expresă a principiilor fundamentale
reprezintă un semnal de alarmă care confirmă rolul primordial pe care acestea îl au în
desfăşurarea procesului civil.