1.

Iniţierea în profesia de asistent medical, directivele dezvoltării asistenţei medicale pe plan naţional
şi internaţional.
-Profesia de asistent medical /nursă a avut de-a lungul anilor numeroase dificultăţi în recunoaşterea ei.
Cunoscută şi chiar practicată din perioada preistorică “arta de a îngriji” are un caracter universal dar
recunoaşterea ca profesie s-a produs la jumătatea secolului al XXlea. Secolul XX caută să definească cît mai
exact termenul de nursing/ nursă plecînd de la definiţia simplă în care ,, nursa este profesionistul care
hrăneşte, încurajează şi protejează o persoană, fiind pregatită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrîni “.
Nursingul este o activitate complexă, nursa tratează pacientul complex, bio-psihosocial în vederea asigurării
unei stări perfecte de bunăstare fizică, psihică şi socială. Nursingul s-a transformat de-a lungul anilor dintr-o
meserie în profesie, în care vocaţia este înlocuită de profesionalism. Epoca modernă şi conteporană a generat
reforme şi-n sănătate, cu baze ştiinţifice de învăţămînt medical. -Nursing - din engleză înseamnă-îngrijiri.
-Nurse - asistente medicale.
-Def. Nursingului - (prezentată de OMS şi Consiliul Internaţional al Nurselor) : Nursingul - este o parte
integrală a sitemului de îngrijire a sănătăţii, cuprinzind: promovarea sănătăţii; prevenirea bolii; îngrijirea
persoanelor bolnave (fizic, mental, psihic, handicap) de toate vîrstele, în toate unităţile sanitare, aşezările
comunitare şi în toate formele de asistenţă socială.
-Astfel această disciplină se ocupă de:
a) Dezvoltarea armonioasă a omului de la naştere în toate etapele vieţii pînă la bărîneţe şi moarte;
b) Educaţia sanitară pentru prevenirea îmbolnăvirilor;
c)Cunoaşterea nevoilor fundamentale ale individului;
d) Tratarea şi îngrijirea omului bolnav;
Nursa este о persoană care: a parcurs un program complex de formare aprobat de Consiliul Asistenţilor
Medicali (CAM), a trecut cu succes examenele stabilite de CAM, îndeplineşte standardele stabilite de CAM,
este autorizată să practice această profesie aşa cum este definită de CAM, în concordanţă cu pregatirea şi
experienţa sa.
Directivele dezvoltării asistenţei medicale pe plan internaţional :
Istoricul medicinei, nursingului se contopeşte cu istoria dezvolării societăţii umane cu perioadele sale de
progres, stagnare sau declin, care s-au influenţat reciproc. Putem spune că nursingul se prezentă la nivel
internaţional către sfîrşitul sec. XIX, în 1899 la Londra cînd a fost creat Consiliul Internaţional al Nurselor.
Strategiile de funcţionare ale nurselor s-au înbogăţit cu direcţii noi privind o stare de sănătate mai bună
pentru indivizi şi comunitate, promovarea igienei sociale şi a sănătăţii publice, precum şi eleborarea unui
limbaj comun în nursing. În dezvoltarea profesiei de asistent medical un rol major a constituit activitatea lui
Florens Nigtinghale şi a Virginiei Henderson.
Florence Nightingale s-a nascut la 12 mai 1820 în Italia, din părinţi britanici, iar numele ia fost inspirat de
orasul în care a văzut lumina zilei. Provenind dintr-o familie foarte înstărită, ea a avut şansa pe care extrem
de puţine femei o aveau la vremea respectivă - anume, aceea de a beneficia de o educaţie îngrijita, într-una
dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, respectiv Cambridge. Florence Nightingale a fost
precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar
si un statistician important. Datorită ambitiei si devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al
XIX-lea s-au transformat in institutii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar si cu personal
de specialitate gata oricînd să îngrijească bolnavii. Capacitatea ei intelectuala deosebita, altruismul si energia
ei au consacrat-o in domeniu si iau asigurat unloc în istorie. În Londra există un muzeu care îi poartă numele
şi unde se regăsesc acte care i-au aparţinut.
Virginia Henderson una din primele Nurse, care a dat după Florens Nightingale interpretarea sa despre
Nursing. Ea s-a născut la 30 noiembrie 1897, al cincilea copil din cei nouă ai familiei Daniel şi Liusi Abbot
Henderson, în Kanzas Siti, Stat Missouri, SUA, unde a petrecut primii 4 ani ai vieţii. Interesul pentru
Nursing a aparut la tînăra Virginia înainte de I - război mondial.
Definiţia dată de V.Henderson Nursingului este atît de cunoscută, încît nimeni nu mai gindeşte cine a scris-o
şi cind:” Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi
individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperare ,
cu condiţia ca acesta sa aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesare pentru a o face, şi să acţioneze în aşa fel
încît acesta să-şi poarte de grijă singur cît mai curînd posibil” .
Directivele dezvoltării asistenţei medicale pe plan naţional:
Începutul acordării asistenţei medicale în Moldova îşi trage rădăcinile din timpurile lui Ştefan cel Mare. Un
rol decisiv în dezvoltarea ajutorului medical din Moldova s-a întîmplat în 1814 cînd a fost propus de a
construi la Chişinău un spital şi care peste 3 ani se finisează cu construcţia unui bloc central cu capacitatea
36 paturi. Primul spital din Chişinău a început să activeze a doua zi de Crăciun, la 26 decembrie 1817.
Prima şcoală de surori medicale a fost deschisă la Tiraspol în anul 1936 cu programul de studiu 3 ani, cu
frecvenţă serală. În anul 1944 a fost deschisă şcoala medicală la Chişinău. În anul 1945 au fost deschise
şcolile medicale în Soroca, Tighina, Rîbniţa, Cahul, Orhei. Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie şi-a
început activitatea la18 octombrie 1944 conform Hotărîrii Sovietului Comisarilor Norodnici, fiind prima
şcoală de felceri şi moaşe. Efectivul şcolii era constituit din 4 profesori titulari, medici-practicieni, 7 grupe şi
215 elevi. Prima promoţie din anul 1945 a avut 36 de felceri
În anul 1976 a fost deschisă şi şcoala de medicină orăşenească din Chişinău care în 1999 se alipeşte la
Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie. Conform Hotăriîii Guvernului Republicii Moldova nr.1782 din
23.XII.2003. Instituţia a fost numită Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie din Chişinău.

2. Secţia staţionarului. Dezinfectarea încăperilor, mobilierului şi obiectelor de îngrijire a bolnavului.

Secția terapeutică a staționarului constă din:
postul de gardă al asistentului medical
sală de tratamente saloane pentru bolnavi (bărbați, femei)
bloc sanitar
bufet
sufragerie
sală pentru clisme
cabinete pentru colaboratorii secției
cameră pentru păstrarea lenjerii de pat curate și folosite
În dependență de profilul secției se rezervează încăperi pentru servicii dia- gnostice și de tratament: salon
pentru colectarea sucului duodenal și gastric cabinet de diagnostic funcțional Celula principală a secției este
salonul. Saloanele pot fi pentru 1-4 paturi și mai multe în dependență de tipul instituției curative. De regulă
nu mai puțin de 10% de saloane au câte un singur pat și sunt predestinate pentru bolnavii gravi. Conform
regulilor igienice fiecărui bolnav trebuie să-i revină 25m³ de aer (aceasta se obține pe o suprafață de 7-8 m²
la o înălțime a încăperii de 3-3,5m, t° aerului în salon trebuie să fie de 18-20°C, aerisirea 2-3 ori pe zi). În
salon se instalează lumina de zi. Pereții în saloane trebuie să fie vopsiți, pentru a fi prelucrați mai uşor,
podelele acoperite cu teracotă. Saloanele de spital trebuie să fie mobilate cu: paturi, noptiere, scaune, masă.
În fiecare salon trebuie să fie lavoar, frigider.
La capul fiecărui bolnav se găsește o priză cu semnalizare pentru chemarea asistentului medical. Paturile din
saloane se așează paralel cu peretele extern care are geamuri. Distanţa dintre paturi trebuie să fie 1 m, astfel
sunt create condiții pentru deservirea bolnavului. La fiecare 15-25 paturi în secție se găsește un post de gardă
a asistentului medical, pen- tru bolnavii gravi se organizează un post individual. Postul de gardă al
asistentului medical este situat în așa mod ca asistentul să vadă toate saloanele. El este utilat cu masa-birou
dotat cu sertare care se încuie pentru păstrarea fişele de observații. Tot aici va fi un scaun, un dulap pentru
păstrarea medicamentelor şi a obiectelor de ingrijire, tensiometru, termometre, frigider pentru păstrarea
medicamentelor ușor alterabile, lavoar pentru spălarea mâinilor.
Dezinfectarea încăperii, mobilierului și obiectelor de îngrijire a bolnavului.
Curățenia generală în salon se efectuează o dată la 7 zile
-înainte de curățenie tot mobilierul se adună în mijlocul salonului
-cu soluția dezinfectantă pregătită în prealabil se prelucrează de la curat la murdar: plafoanele, pereții,
mobilierul și ușa
-apoi se aranjează mobilierul la loc
-în secțiile de tip chirurgical, boli infecțioase se include lampa de cuarț 30 min
-salonul se aerisește timp de 20-30 min
-inventarul folosit se dezinfectează

2. Determinarea grupelor sanguine (metoda Ţoliclon).

Uilajul necesar: reagenți anti-A și anti-B, o plăcuță emailata, 2 baghete de sticlă, lantete sterile, alcool etilic
de 70°, tampoane sterile de vată. Reagenții se livreaza in flacoane câte 2, 5, 10, 20 ml respectiv 20, 50, 100
şi 200 doze şi sunt de culoare roz – anti-A şi siniliu anti-B.
Tehnica efectuări:
• plăcuța emailată trebuie să fie degresată
• se indică pe plăcuță familia bolnavului se picură câte o picatură, de reagent anti-A şi anti-B
• se pregătește o picătură mare de sânge din deget
 • cu baghete separate luăm câte o picătură mica de sânge și se amestecă bine cu picătura de ser se agita ușor
placa. Aglutinarea începe peste 3-5 secunde, dar rezultatul îl citim și documentăm nu mai devreme decât
peste 3-5 min.
• raportul dintre reagenți şi sânge va fi de 5:1.
Citirea rezultatelor
Dacă aglutinarea are loc:
a) în ambele picături, sângele cercetat este de grupa IV (AB)
b) în anti – B, sângele este de grupa III(B)
c) în anti – A, sângele este de grupa II (A)
d) nu are loc nici în una este da grupa I(0)
Dacă sângele este de grupa IV (AB), se va face control cu soluție NaCl-0,9% 0,1ml și o picătură mică de
sânge. Dacă aglutinarea n-are loc, este într-adaevăr grupa IV(AB), dacă are loc aglutinarea și în picătura de
control, atunci se cercetează cu eritrocite spălate din acest sânge.

3. Directivele dezvoltării asistenţei medicale pe plan internaţional. Activitatea Florens Nigtinghale şi

Virginiei Henderson în dezvoltarea profesiei de asistent medical.
Istoricul medicinei, nursingului se contopeşte cu istoria dezvolării societăţii umane cu perioadele sale de
progres, stagnare sau declin, care s-au influenţat reciproc. Putem spune că nursingul se prezentă la nivel
internaţional către sfîrşitul sec. XIX, în 1899 la Londra cînd a fost creat Consiliul Internaţional al Nurselor.
Strategiile de funcţionare ale nurselor s-au înbogăţit cu direcţii noi privind o stare de sănătate mai bună
pentru indivizi şi comunitate, promovarea igienei sociale şi a sănătăţii publice, precum şi eleborarea unui
limbaj comun în nursing. În dezvoltarea profesiei de asistent medical un rol major a constituit activitatea lui
Florens Nigtinghale şi a Virginiei Henderson.
Florence Nightingale s-a nascut la 12 mai 1820 în Italia, din părinţi britanici, iar numele ia fost inspirat de
orasul în care a văzut lumina zilei. Provenind dintr-o familie foarte înstărită, ea a avut şansa pe care extrem
de puţine femei o aveau la vremea respectivă - anume, aceea de a beneficia de o educaţie îngrijita, într-una
dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, respectiv Cambridge. Florence Nightingale a fost
precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar
si un statistician important. Datorită ambitiei si devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al
XIX-lea s-au transformat in institutii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar si cu personal
de specialitate gata oricînd să îngrijească bolnavii. Capacitatea ei intelectuala deosebita, altruismul si energia
ei au consacrat-o in domeniu si iau asigurat unloc în istorie. În Londra există un muzeu care îi poartă numele
şi unde se regăsesc acte care i-au aparţinut.
Virginia Henderson una din primele Nurse, care a dat după Florens Nightingale interpretarea sa despre
Nursing. Ea s-a născut la 30 noiembrie 1897, al cincilea copil din cei nouă ai familiei Daniel şi Liusi Abbot
Henderson, în Kanzas Siti, Stat Missouri, SUA, unde a petrecut primii 4 ani ai vieţii. Interesul pentru
Nursing a aparut la tînăra Virginia înainte de I - război mondial.
Definiţia dată de V.Henderson Nursingului este atît de cunoscută, încît nimeni nu mai gindeşte cine a scris-o
şi cind:” Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi
individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperare ,
cu condiţia ca acesta sa aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesare pentru a o face, şi să acţioneze în aşa fel
încît acesta să-şi poarte de grijă singur cît mai curînd posibil” .

4. .Secţia staţionarului. Dezinfectarea încăperilor alimentare şi a obiectelor folosite în alimentaţia

bolnavului.
Secția terapeutică a staționarului constă din:
postul de gardă al asistentului medical
sală de tratamente saloane pentru bolnavi (bărbați, femei)
bloc sanitar
bufet
sufragerie
sală pentru clisme
cabinete pentru colaboratorii secției
cameră pentru păstrarea lenjerii de pat curate și folosite
in dependență de profilul secției se rezervează încăperi pentru servicii dia- gnostice și de tratament: salon
pentru colectarea sucului duodenal și gastric cabinet de diagnostic funcțional Celula principală a secției este
salonul. Saloanele pot fi pentru 1-4 paturi și mai multe în dependență de tipul instituției curative. De regulă
nu mai puțin de 10% de saloane au câte un singur pat și sunt predestinate pentru bolnavii gravi. Conform
regulilor igienice fiecărui bolnav trebuie să-i revină 25m³ de aer (aceasta se obține pe o suprafață de 7-8 m²
la o înălțime a încăperii de 3-3,5m, t° aerului în salon trebuie să fie de 18-20°C, aerisirea 2-3 ori pe zi). În
salon se instalează lumina de zi. Pereții în saloane trebuie să fie vopsiți, pentru a fi prelucrați mai uşor,
podelele acoperite cu teracotă. Saloanele de spital trebuie să fie mobilate cu: paturi, noptiere, scaune, masă.
În fiecare salon trebuie să fie lavoar, frigider.

La capul fiecărui bolnav se găsește o priză cu semnalizare pentru chemarea asistentului medical. Paturile din
saloane se așează paralel cu peretele extern care are geamuri. Distanţa dintre paturi trebuie să fie 1 m, astfel
sunt create condiții pentru deservirea bolnavului. La fiecare 15-25 paturi în secție se găsește un post de gardă
a asistentului medical, pen- tru bolnavii gravi se organizează un post individual. Postul de gardă al
asistentului medical este situat în așa mod ca asistentul să vadă toate saloanele. El este utilat cu masa-birou
dotat cu sertare care se încuie pentru păstrarea fişele de observații. Tot aici va fi un scaun, un dulap pentru
păstrarea medicamentelor şi a obiectelor de ingrijire, tensiometru, termometre, frigider pentru păstrarea
medicamentelor ușor alterabile, lavoar pentru spălarea mâinilor.
Dezinfectarea încăperilor alimentare şi a obiectelor folosite în alimentaţia bolnavului.
-sufrageria este o incăpere luminoasă și estetic amenajata
-ea este prevăzută cu mese și scaune pentru bolnavi
mesele se acoperă cu fețe de masă de mușama
• după fiecare alimentație mesele se dezinfectează
-podeaua se dezinfectează
În componenta sufrageriei se află bufetul care este prevăzut cu:
a-pă fierbinte și rece
-incălzitoare electirce de apă
-căzi marcate pentru spălarea, dezinfectarea, clătirea veselei
-plită electrică pentru încălzirea hranei
-dulapuri pentru păstrarea veselei și a tacâmurilor .
-masă cu suprafață igienică pentru repartizarea hranei
-substanțe dezinfectante și detergent
-utilaj marcat pentru curățenie
-inventarul folosit pentru transportarea hranei este marcată
-pentru resturile de hrană se vor folosi vase marcate cu capace
-repartizarea hranei se face de către bufetieră din secție
-infermierei i se interzice repartizarea hranei
-alimentele se transportă de la blocul alimentar la bufet în vase închise ermetic
-categoric se interzice păstrarea resturilor de hrană în bufet și amestecarea lor cu hrana proaspăt pregătită
-personalul trebuie să respecte regulile de igienă personală
-aerisirea sufrageriei se efectuează sistematic
-curățenia generală se efectuează o dată în săptămână
După repartizarea hranei vasele se prelucrează în dependență de profilul secției:
– în secțiile terapeutice
-vasele se eliberează de resturi
-se spală bine în cadă cu apă caldă și gel degresant
-se dezinfectează
-se clătesc bine sub apă curgătoare
-se așează la scurs
-se păstrează în dulap
-- în secțiile de boli infecțioase:
-vasele se eliberează de resturi
-se spală bine în cadă cu apă caldă și gel degresant
-se dezinfectează
-se clătesc bine sub apă curgătoare
-se așează pe suporturi la uscat
-se sterilizează în dulapul cu aer fierbinte şi uscat la t° de 180°C timp de 30 minute
-vesela se păstrează în dulapuri.
5. Determinarea grupelor sanguine (metoda serurilor standarte).
Scopul – determinarea apartenenței grupului sanguim
Utilajul necesar: seruri test de grupele I (0), II (A), III (B), IV (AB) de două serii diferite, o plăcuță emailată,
6 pipete (sau seringi), 6 baghete de sticlă, lanțete sterile, alcool şi vată.
Cerințele față de serurile test:
-pe etichetă trebuie să fie indicată grupa, termenul valabilității, titrul, seria
-se controlează transparența
Tehnica efectuării:
-plăcuța emailată trebuie să fie degresată
-se indică pe plăcuță familia bolnavului
-în partea stângă se înseamnă seria
-se aplică două picaturi de ser-test, respectând grupa și seria cu pipete diferite
-se colectează sânge din deget şi se aplică o picătură mare în partea de jos a plăcuței
-se aplică câte o picătura mică de sânge (rapotr 1:10), alături de picătura de ser standard
-cu baghete diferite sa amestecă picătura mică de sânge cu picătura de ser
-se agită ușor plăcuța timp de 5 min
Citirea rezultatelor
1 Dacă aglutinarea cu serul-test de grupa I, II, III nu a avut loc, înseamnă că sângele examinat este de grupa I
(0 )
2. Dacă aglutinarea a avut loc cu serul-test de grupa I și III, dar n-a avut loc cu serul de grupa II, sângele
cercetat este a de grupa II ( A )
3. Dacă aglutinarea a avut loc cu ser de grupa I și II, și lipsește cu ser de grupa III, sângele cercetat este de
grupa III (B)
4. Prezența aglutinării cu serurile celor trei grupe, ne indică grupa IV (AB) Stabilirea grupelor sangvine se
face în încăpere luminoasă cu t° aerului nu mai jos de 15°C. Picăturile de sânge cercetat trebuie să fie de 10
ori mai mici decât picaturile de ser standart. Grupa IV (AB) se verifică cu ser-test de grupa IV (AB).
Rezultatul primit este confirmat obligatoriu de medic. Grupa de sânge se notează respectiv I(0), II(A), III(B),
IV (AB) în foaia de observație.

6. Organizaţii şi asociaţii profesionale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii(OMS), Congresul

Internaţional al Nurselor (CIN), activitatea Asociaţiei Nurselor din Moldova(ANM).
-Organizații și asociații profesionale: Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Consiliul Internațional al
Nurselor (ICN) În anul 1907 a fost creată prima organizație sanitară mondială Biroul Internațional al Igienei
Publice, care a funcționat până în anul 1946. Ulterior a fost înființată OMS (Organizația Mondială a
Sănătății) cu sediul central la Geneva, la 7 aprilie -1948, ziua aceasta este consemnată ca Ziua Mondiala a
Sănătății.
În anul 1899 a luat ființă Consiliul Internațional al Nurselor care are ca scop îmbunătățirea îngrijirilor de
sănătate și a condițiilor de lucru, profesia de nursă fiind direct legată de societate. De când a fost fondat
Consiliul Internațional al Nur- selor a reușit să se impună ca organizație dinamică cu profesionişti din
sănătate, un organism implicat activ în deservirea profesiei de nursing și a unei societăți mai bune pentru
toți. Astăzi ICN este o federație de 118 asociații naționale și este condus de nurse, pentru nurse, cu implicații
majore în politica globală de sănătate.
-Activitatea Asociației Nurselor din Moldova (ANM)
La 27 octombrie1994 la inițiativa unui grup din 30 de asistente medicale în Moldova a fost inființată
Asociația Asistenților Medicali din Moldova, preşedintă Elena Stempovschi. Asociația de Nursing din
Republica Moldova (ANM) –– este o organizație profesional-științifică, nonguvernamentală, nonprofit,
apolitică, înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova in 1997. În 2004 numărul de asistenți
medicali/nurse a ajuns la 7800.
Scopul acestei asociații este:
promovarea și implementarea Nursingului modern in practica asistenței medicale menținerea calității
serviciilor acordate pacienților ridicarea prestigiului profesiei colaborarea cu alte organizații relevante
internaționale

7. Postul de gardă, predarea şi preluarea serviciului. Conduita de predare-primire a serviciului

cuprinde:
data și ora schimbului
numărul salonului numărul patului şi numele complet al bolnavului
diagnosticul prezumtiv
starea bolnavului în cursul serviciului
denumirea, doza, concentrația, calea și orarul de administrare a medica- mentelor
proceduri fizioterapeutice indicate modificările survenite în tratamentul bolnavului în cursul serviciului
problemele principale care trebuie supravegheate de asistent în cursul serviciului următor
sarcinile concrete în legătură cu pregătirea bolnavului pentru examinări de laborator.

8. Perfuzia intravenoasă. Definiţie. Scop, indicaţii, materialele necesare, pregătirea bolnavului,

montarea sistemei pentru perfuzie, tehnica efectuării perfuziei.
Definiție: Administrarea cantităților mari de substanțe medicamentoase direct în circuitul sanguin.
Scop:
căpătarea efectului terapeutic rapid
hidratarea și mineralizarea organismului
administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit depurativ – diluând și favorizând
excreția din organism a produşilor toxici completarea proteinelor sau altor componente sangvine
alimentație pe cale parenterală
Pregatirea necesarului :
sistem pentru perfuzie (de unică folosință)
flacoane cu soluțiile medicamentoase prescrise
tampoane de vată și comprese sterile
seringă și ace sterile, garou, pensa sterilă
alcool 70°
scutec steril
emplastru
suport pentru sistemul de perfuzie
pilă sterilă
mănuşi sterile
Pregătirea pacientului:
psihologică: se explică necesitatea efectuării perfuziei.
fizică: poziția culcată cu brațul întins; se eliberează de haină locul puncțiel venei, se examinează suprafața
pielii pentru a preveni apariția proceselor patologice, se examenează starea și calitatea venelor.
Tehnica efectuării:
-asistentul medical își prelucrează mâinile, îmbracă manuşile sterile
-se dezinfectează capacul flaconului cu un tampon steril îmbibat în alcool -cu pensa sterilă se înlatură
capacul metalic
-cu un alt tampon se dezinfectează capacul de cauciuc
-se scoate sistemul pentru perfuzie din ambalaj
-se protejează de orice atingere ambele capete ale sistemului pentru perfuzie
-se introduce acul conductor de aer în flacon
-se introduce acul de la capatul tubului mai scurt al sistemului pentru perfuzie, în capacul de cauciuc al
flaconului
-se fixează flaconul cu dopul în jos pe suport (căpacul de protecție fixează de suport flaconul cu soluție
medicamentoasă)
se va umple sistemul prin urmatoarele două metode:
-dacă perfuzorul este instalat prea aproape de acul pentru flacon, se va pompa întâi prin apăsarea repetată a
perfuzorului pâna se va umple ½ o --dacă sistemul pentru perfuzie are perfuzorul situat mai departe de ac,
atunci ținându-l orizontal se va umple cu soluție ½ din perfuzor
-după ce s-a umplut perfuzorul ½ se schimbă în poziție verticală şi se elimină tot aerul din sistemă până când
prin ac se elimină soluția, sub formă de jet
-se închide prestubul
se fixează manșonul pe ac
-se acoperă flaconul și sistemul cu un scutec steril si se transportă în salon la pacient
pacientul se culcă în pat, mâna în extensie şi abducție
-se verifică absența aerului în sistem
-se fixează sub cot pernuța elastică acoperită cu muşama iar pe ea un scutec
-se aplică garoul pe braț cu 7-8 cm mai sus de locul puncției
-pacientului i se indică să strângă pumnul
-se dezinfectează pielea în regiunea plicii cotului
-se repetă dezinfectarea strict pe locul ales pentru puncție
-cu policele mâinii stângi se fixează vena la 4-5 cm sub locul puncției
-se ia acul în mâna dreaptă cu bizoul în sus
se ține acul sub unghi 30° și se străpunge pielea în direcția oblică, apoi se
stråpunge peretele venei ținând acul aproape paralel cu pielea
-daca acul a nimerit în venă apare sânge în amboul acului.
-se înlatură garoul
-se fixează imediat sub amboul acului un tampon steril
-ataşăm amboul de la sistem la amboul acului din venă
-se fixează bine acul și sistema cu emplastru în doua locuri
-deschidem clema – prestubul
reglăm viteza picăturilor conform indicației
-se acoperă cu scutec steril
-se supravegheză pacientul
-asistentul medical va nota pe flacon data și ora începerii perfuziei -finisarea perfuziei:
nu se perfuzează toată soluția din flacon
se închide clema - prestub
se pregatește un tampon de vată îmbibat cu alcool
se înlătură emplastrul
se extrage atent acul din venă
-pe locul puncției se fixează și se ține câteva minute tamponul pregătit
-pacientul ramâne în pat cel puțin 1 ora

9. Rolul şi funcţiile asistentului medical, competenţele profesionale.

Rolul esențial al asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă, să-si mențină sau
recâștige sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut forța, voința
sau cunoștințele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-
și recâștige independența cât mai repede posibil (conform concepției Virginiei Henderson). • Rolul nursei în
societate este să asiste indivizi, familii şi grupuri, să opti- mizeze și să integreze funcțiile fizice, mentale
(psihice) și sociale, afecta- te semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate (conform Organizației
Mondiale a Sănătății). Nursa se ocupă de: aspectele psihosomatice și psihosociale ale vieții, deoarece acestea
afectează sănătatea, boala, şi moartea folosește cunoștințe tehnice din științele fizice, sociale, medicale,
biologice și umaniste (arta şi știința) lucrează ca partener alături de alți profesioniști din alte domenii ce
participă la asigurarea sănătății în activități înrudite.
Funcțiile nursei/asistentului medical sunt:
- de natură independentă
- de natură dependentă
- de natură interdependentă

Funcțiile de natură independentă.

Asistentul-asistă pacientul din propria inițiativă, temporar sau definitiv în:
îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini independent anumite funcții. Ajutorul asistentului
este în funcție de vârsta, de natura bolii, de alte dificultăți fizice, psihice sau sociale.
stabileşte relații de încredere cu persoana îngrijită și cu aparținatorii, le transmite informații, învățăminte,
ascultă pacientul și îl susține.
este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune de viață şi sănătate
Funcția de natură dependentă.
La indicația medicului aplică metodele de observație, tratament și readaptare. Observă la pacient
modificările provocate de boală sau tratament, le transmite medicului.
Funcția de natură interdependentă.
Asistentul colaborează cu alți profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ. Participă la
activități interdisciplinare:
acțiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social
acțiuni de educație pentru sănătate de sensibilizare asupra responsabilității și asupra drepturilor pe care le are
populația în materie de sănătate
acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale
asistentul participă la organizarea și gestionarea centrelor sau unităților de îngrijire.
Competențele profesionale
Conținutul și caracteristicile activităților de asistent medical sunt:
-determinarea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate și furnizarea îngrijirilor generale de sănătate, de
natură preventivă, curativă și de recuperare, conform normelor elaborate de către Ministerul Sănătății.
-administrarea tratamentului conform prescripiilor medicale
-protejarea și ameliorarea sănătății, elaborarea de programe și desfășurarea activităților de educație pentru
sănătate și facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătății în grupuri considerate cu risc
-participarea asistenților medicali ca formatori, la pregătirea teoretică și practică a asistenților medicali în
cadrul programelor de formare continuă
-desfășurarea opțională a activităților de cercetare în domeniul îngrijirilor nogenerale de sănătate, de către
asistenții medicali licențiați
-pregătirea personalului sanitar auxiliar participarea la
-protejarea mediului ambiant
-întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfășurată

10. Secţia de terapie intensivă, structura, funcţiile asistentului medical, dotarea salonului, completarea
fişei de terapie intensivă.
Unitățile de terapie intensivă sunt saloane, servicii sau secții de spital, grupate cu anexele necesare într-un
singur complex, care funcționează cu o intensitate permanentă, internând bolnavi foarte gravi în stare
critică, care necesită supraveghere permanentă şi de cele mai multe ori o aparatură deosebită, în vederea
redresării sau menținerii funcțiilor vitale. Unitatea de terapie intensivă este un serviciu sau secție
independentă, care nu este subordonată nici uneia dintre secțiile de specialitate. Scopul acestei unități este
restabilirea funcțiilor vitale ale organismului, circulația, respirația, indiferent de boala de care aparține
bolnavul, problemele de reechilibrare funcțională fiind practic identice la bolnavii chirurgicali, cardiaci,
renali, neurologici, intoxicați, traumatizați, cu deficit hidroelectrolitic etc.
Unitatea de terapie intensivă, concentrează pe toți bolnavii a căror viață în urma dezechilibrării funcțiilor
vitale este în pericol, indiferent de specialitatea de care aparțin. O abatere de la această regulă se
obişnueşte să se facă pentru bolile contagioase, din considerente epidemiologice, precum și pentru copiii
mici, care sunt îngrijiți în saloanele de terapie intensivă proprii secției sau spitalului de specialitate.
Spitalele cu profil unic, care sunt maternitățile, spitalele de ftiziologie, unitățile independente de psihiatrie
au și ele unități de terapie intensivă, nefiind legate de alte spitale, care concentrează toate cazurile care
necesită terapie intensivă.
Structura.
Amenajarea și utilarea secției (salonului) de terapie intensivă. Toate încăperile în secție se împart în
următoarele grupe:
cabinetul şefului de secție
cabinetul asistentului medical major
cabinetul asistentului medical
laborator
cabinet funcțional
saloane
încăperi comune pentru secție (baie, WC).
Funcțiile nursei/asistentului medical sunt:
 - de natură independentă
- de natură dependentă
- de natură interdependentă

Funcțiile de natură independentă.

Asistentul-asistă pacientul din propria inițiativă, temporar sau definitiv în:
îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini independent anumite funcții. Ajutorul asistentului
este în funcție de vârsta, de natura bolii, de alte dificultăți fizice, psihice sau sociale.
stabileşte relații de încredere cu persoana îngrijită și cu aparținatorii, le transmite informații, învățăminte,
ascultă pacientul și îl susține.
este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune de viață şi sănătate
Funcția de natură dependentă.
La indicația medicului aplică metodele de observație, tratament și readaptare. Observă la pacient
modificările provocate de boală sau tratament, le transmite medicului.
Funcția de natură interdependentă.
Asistentul colaborează cu alți profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ. Participă la
activități interdisciplinare:
acțiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social
acțiuni de educație pentru sănătate de sensibilizare asupra responsabilității și asupra drepturilor pe care le are
populația în materie de sănătate
acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale
asistentul participă la organizarea și gestionarea centrelor sau unităților de îngrijire.
Dotarea Salonului
Unitatea de terapie intensivă are la bază saloane mari. Saloanele de obicei sunt de 6 paturi, divizate în alte
încăperi mai mici cu 2-3 paturi, respectiv 1 pat. Saloanele sunt grupate în două zone distincte, septică și
aseptică în vederea prevenirii infecțiilor intraspitaliceşti. Saloanele sunt prevăzute cu camere filtre, unde se
schimbă halatele și încălțămintea de protecție. Pereții despărțitori ai salonului de la 1,5 metri sunt
supraînălțați cu sticlă, iar paturile sunt despărțite între ele prin panouri mobile de aceeași înălțime. În acest
fel bolnavul este ferit de aspectul nedorit al celorlalți bolnavi gravi, în schimb personalul poate supraveghea
în fiecare moment pe toți bolnavii din salon. Este important să se realizeze în saloanele de terapie intensivă
un microclimat optimal, care să reducă la minim eforturile de acomodare a bolnavilor:
aer condiționat
temperatura optimă de 20-22°C
luminozitate indirectă odihnitoare
Paturile trebuie să fie înconjurate de spațiul suficient pentru aparate și perso- nalul de îngrijire, aproximativ
15-20m² revine la un pat. În aceste saloane se uti- zeaza diferite tipuri de paturi de terapie intensivă,
prevăzute cu apărătoare, roți ra deplasare, dispozitive mecanice pentru schimbarea poziției bolnavului și
stative pentru perfuzii, transfuzii, pentru ca bolnavul să fie transportat în orice sala de operații sau de
explorări funcționale, fără să fie scos din pat să se întrerupă tratamentul. În paturi se folosesc saltele
antidecubit.
La fiecare pat sunt adaptate instalațiile pentru administrarea de oxigen, pentru aspirarea secrețiilor, pentru
tratamente cu aerosoli, instalațiile de lumină, precum şi dispozitive de conectare ale aparatelor de
supraveghere. Defectarea lor se semnalizează optic și acustic în boxa asistentului de serviciu.
Completarea fişei de terapie intensivă.
Fişa dată este document medical, științific și medico-judiciar. Ea este completată de medic – indică
medicația și de asistentul medical ce notează rezultatele supravegherii funcțiilor vitale a bolnavului. De
aceea fişa se completează corect, clar, exact, reflectând astfel starea bolnavului tratamentul indicat și
efectuat.

11. Cateterizarea venoasă, periferică. Structura cateterului venos periferic (CVP). Materialele necesare,
pregătirea bolnavului şi instalarea cateterului intravenos periferic.
Cataterezarea venoasă periferică este o manoperă elementară pe care orcice medic,indiferent de specialitate și
orice asistent trebuie să și-o însușească.
cateterul venos periferic poate să aibă două scopuri:
recoltarea de sânge
administrarea de medicamente sau soluții perfuzabile
Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se poate realiza cu ajutorul
unui ac după care acul este retras. Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin
montarea unui cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după
pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi menținută chiar și 2-3 zile în
anumite condiți. CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcție de grosimea
cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi cores- punzătoare calibrului venei. Cel mai
frecvent abord este la nivelul membrelor su- perioare. Abordul la nivelul membrelor inferioare este utilizat în
special la copil şi mai rar la adult datorită riscului de tromboflebită. Un abord extrem de util în urgență (când
nu se reuşește canularea venelor de la nivelul membrelor) este cel de la nivelul venei jugulare externe.
Pacientul ia o pozitia Trendelenburg, ce permite o mai bună vizualizare a venelor jugulare externe, datorită
creșterii presiunii venoase în vena cavă superioară. La nou-născut abordul venos periferic se poate face ușor la
nivelul venelor epicraniene. De asemenea în urgență abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi folosit pentru
resuscitare volemică până la montarea unui CVP.
Materiale necesare pentru puncția venoasă periferică:
tampoane sterile cu alcool 70°
garou
ac de puncție sau CVP, sterile
benzi adezive pentru fixarea canulei
ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 UI heparină/ml ser fiziologic)
Tehnica de instalare a cateterului venos periferic
Puncția venei se face în decubit dorsal, cu membrul superior în abducție, an- .tebrațul fiind fixat:
se alege o venă palpabilă şi vizibilă
se aplică un garou în jurul brațului și se cere pacientului să strângă pumnul
dezinfectarea și degresarea tegumentului se va face cu alcool etilic 70°
se întroduce acul/canula prin tegument în venă; apariția sângelui în ambou indică faptul că vena a fost
puncționată
se scoate acul în timp ce canula este avansată
se conectează la sistema de perfuzie
se aplică pansament steril.

12. Comportamentul şi calitaţile moral-profesionale ale asistentului medical.

Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care reclamă cunoștințe profesionale temeinice și
calități morale deosebite. Bolnavul, când se internează în spital sau se supune unui tratament ambulatoriu, își
încredințează sănătatea și chiar viața sa în mâinile acelora care îl îngrijesc. Această încredere nu poate fi
acordată decât unor oameni demni de acest lucru şi care au dat dovadă că merită aprecierea bolnavilor pentru
care lucrează. Exigența față de calitățile morale ale personalului medico-sanitar cresc zi de zi, datorită
ridicării nivelului de cultură generală, conștiință și cerințele populației. Conștiinciozitatea ridică valoarea
oricărei munci, dar în special a muncii sanitare și din acest motiv ea trebuie cultivată în mod sistematic. De
gradul de conştiinciozitate al asistentului depind vieți omenești: de aceea el trebuie să fie un om cu calități
deosebite. Îngrijirea bolnavului reprezintă o mare răspundere față de viața și sănătatea bolnavului, față de
societate, dar în special față de conștiința noatră personală. În caz că pierdem vreun bolnav trebuie să fim
convinşi că am făcut tot posibilul pentru salvarea lui.
Asistența medicală poate fi făcută numai cu devotament. Munca devotată, conşti- incioasă, făcută la timp,
este o muncă de calitate, care are un scop măreț bine definit. Punctualitatea este o altă însușire a cadrelor
sanitare, asistentul trebuie să respecte exact timpul și spațiul prevăzute pentru efectuarea unui lucru.
Administararea întârziată a medicamentelor, recoltarea de cantități neprecise de sânge pot avea efecte
neplăcute. Păstrarea secretului profesional este o altă datorie fundamentală a cadrelor sanitare. Secretul
profesional nu se discută cu nimeni, nici măcar în serviciu, cu atât mai puțin în familie sau în cercul de
prieteni. Secretul poate fi divulgat numai în fața instanțelor judecătorești. Dragostea față de profesiune și de
muncă nu trebuie să se limiteze la spiritul umanitar de iubire a bolnavilor si de ajutorare a lor.
Atitudinea indiferentă de nepăsare și de subapreciere a bolii este totdeauna răsplătită prin disprețul
bolnavilor.

13. Amenanjarea şi cerințele fața de sala de tratamente, organizarea activitații asistentului medical,
documentația medicală în sala de tratamente.
Sala de tratamente este o încăpere specială pentru efectuarea tratamentului medical care necesită respectarea
regulilor de asepsie:
suprafața – nu mai mică de 15 m², bine iluminată şi ventilată
pereții și podeaua trebuie din materiale rezistente la umezeală şi acțiunea detergenților, dezinfectanților
podeaua marcată cu o linie roşie ce delimitează zona sterilă de cea nesterilă
Sala de tratamente trebuie să fie utilată cu:
masă de lucru
dulap cu aer fierbinte și uscat
casolete cu materiale sterile
dulap pentru păstrarea medicamentelor
frigider pentru păstrarea medicamentelor uşor alterabile
trusă pentru determinarea grupelor de sânge
stative cu eprubete pentru recoltarea sângelui
safeu pentru păstrarea medicamentelor opioide
trusă cu medicamente pentru asistență de urgență (șoc anafilactic)
seringi şi sisteme de perfuzii sterile, cuve renale, stative
masă cu sertare pentru păstrarea documentației necesare
banchetă acoperită cu muşama, scaun
lavoar cu apă caldă şi rece
Activitatea asistentului medical din sala de tratamente.
Asistentul medical, de gardă după folosirea sălii de tratamente în decursul nopții pregătește cabinetul pentru
activitatea de zi. Efectuează curățenia umedă, pregătește casoletele pentru sterilizare. Activitatea în sala de
tratamente începe obligatoriu cu curățenia umedă curentă. Recoltează sânge pentru analize, la necesitate
determină grupa de sânge. În timpul activitații în sala de tratamente asistentul medical respectă tehnica
securității. Lucrează cu precauție cu substanțele dezinfectante și preparatele toxice, ce pot provoca arsuri sau
intoxicații.

14. Alimentaţia bolnavului. Principiile generale ale alimentaţiei.

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentația. Asigurarea aportului caloric
necesar pentru susținerea forțelor fizice ale bolnavu- lui, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru
asigurarea condițiilor de vinde- care și administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie
sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
Principiile generale ale alimentaţiei:
- înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului cele necesare creșterii la copii sau cele
necesare restituirii pierderilor prin consum,la adult
-asigurarea aportului de vitamine și săruri minerale necesare metabolismului normal
-favorizarea procesului de vindecare prin cruțarea organelor bolnave
-prevenirea evoluției nefavorabile în bolile latente, transformarea bolilor acute în boli cronice și apariția
recidivelor
-consolidarea rezultatelor terapeutice
Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.
-Sa acopere cheltuielile energetice de baza ale organismului
-Sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale necesare desfasurarii normale a metabolismului
-Sa favorizeze conditiilor prielnice procesului de vindecare
-Sa previna o evolutie nefavorabila in cazul unei imbolnaviri latente.
15. Drepturile şi obligaţiunile asistentului medical.
Drepturile asistentului medical sunt:
-să supravegheze și controleze bolnavii și să facă observații
-să învețe, să îndrumeze și să facă observațiile necesare infirmierei
-să observe și să corecteze în mod colegial colegii săi, în deosebi colegii tineri
- să fie remunerată conform lucrului efectuat
-să se odihnească şi să se relaxeze
să se perfecționeze
Obligațiunile asistentului medical sunt:
- să se prezinte la timp la serviciu, să primească serviciul de gardă de la coleg
-să mențină regimul intern din secție și disciplina bolnavilor
-să efectuieze și să întrețină regimul sanitaro-antiepidemic
-să distribuie la timp medicamentele de uz intern
-să respecte ordinile ministerului sănătății
-să participe la vizita bolnavilor cu dare de seamă despre starea lor
-să efectuieze la timp şi corect tehnica îngrijirilor
- să efectuieze la timp și corect prescripțiile medicului
-să aprecieze și să noteze corect temperatura corpului bolnavului
să respecte regimul profilaxiei SIDA
-să respecte cerințele față de exteriorul său
-să îndeplinescă corect documentația din secție
să pregătească corect și la timp bolnavul pentru diferite investigații şi examinări
-să supravegehze bolnavii gravi şi la timp să observe schimbările în starea lor cu anunțarea imediată a
medicului
-să verifice activitatea infirmierei

16. Pregătirea casoletei pentru sterilizare, regulile de lucru cu casoleta sterilă.

Pregătirea casoletei pentru sterilizare
-se dezinfectează interiorul casoletei și capacul cu soluție dezinfectantă
-se deschid orificiile laterale
-se aranjează un scutec la fundul casoletei cu colțurile în afară
- se pune un test de control la fundul casoletei
-se aranjează materialul pentru activitatea asistentului medical (vată şi tifon)
-se pune un cearşaf pentru acoperirea măsuței sterile la mijlocul casoletei
-se pune un test de control al sterilizării apoi se pune muşamaua
-și din nou un test de control
-apoi se aranjează colțurile scutecului în casoletă
-se închide capacul, se ataşează o etichetă din muşama unde se indică data, ora și numele asistentului
medical care a pregătit casoleta
-casoleta este pregătită pentru sterilizare:
Regulile de lucru cu casoleta sterilă
-după sterilizare e interzis de a elibera casoletele până la răcirea lor
-transportarea casoletelor sterile se efectuează de asistentul medical și este interzis în timpul transportării
lăsarea casoletei fără supraveghere
-inainte de a deschide casoleta se atrage atenția dacă sunt închise ermetic orificiile laterale
-se înscrie pe eticheta casoletei data și ora deschiderii
-se deschinde casoleta spre sine (este ajutat de un alt asistent medical)
-se verifică testele de control și se lipesc într-un registru de evidență a sterilizării
-tot materialul din casoleta sterilă se scoate cu pensa sterilă
-după scoaterea materialului casoleta se închide pentru a nu desteriliza materialul rămas --după deschiderea
casoletei materialul se folosește timp de 24 ore
-dacă casoleta sterilă n-a fost deschisă ea se folosește 72 ore
-dacă casoletele sterile s-au deschis întâmplător în timpul transportării, se interzice folosirea materialului ele
se sterilizează din nou
-în lipsa testului de control folosirea materialului e interzisă
-casoletele sterile se păstrează în dulapuri speciale în sala de tratamente

17. Injecţia intradermală. Definiţie. Scop, materiale necesare, pregătirea bolnavului,locului, tehnica
efectuării injecţiei.
Injecția intradermică reprezintă introducerea parenterală, strict intradermică
(între straturile pielii) a unui medicament, cu respectarea riguroasă a regulilor generale de asepsie și
antisepsie.
Scopul:
Diagnostic
• testarea la tuberculină
• testări la diverse alergene sau substanțe medicamentoase cu uz terapeutic
Terapeutic
-desensibilizarea, începerea anesteziei locale prin infiltrare
Utilajul necesar:
-seringă sterilă de unică folosință de 1 ml
- globule de vată sterile
-alcool 70°
-cuve renale sterile
-aleze sterile
ace pentru aspirarea medicamentului
-soluție medicamentoasă
-cuvă renală pentru deșeuri
Pregătirea bolnavului:
Psihologică: se explică pacientului necesitatea efectuării probei respective sau injectării u soluției
medicamentoase
Fizică: poziția pacientului culcată sau şezândă se eliberează antebrațul de haină, se examinează suprafața
pielii pentru a evita apariția proceselor patologice.
Tehnica efectuării:
toate materialele necesare se pun la îndemâna, lânga patul pacientului; se verifica prescriptia si numele
pacientului
-daca e necesar ajutati pacientul sa se aseze confortabil si sa îsi scoata hainele pentru a expune locul injectiei
-badijonarea locului injectiei cu un tampon cu alcool
-cu mâna non-dominanta se întinde pielea antebratului (se prinde în palma fata posterioara a antebratului si
se întinde pielea fetei anterioare între degetele 2-5 de o parte si a policelui de cealalta parte)
-tinând seringa cu mâna dominanta se introduce acul cu bizoul in sus prin piele la un unghi de cca 15°
(aproape paralel cu planul cutanat); acul se introduce 1-2 mm astfel încât sa se vada acul prin transparenta
epidermului
-introducerea substantei medicamentoase prin împingerea lenta a pistonului
-prin introducerea substantei epidermul este ridicat, aparând o mica papula de 5-6 mm diametru
-scoaterea acului; se aplica un tampon, dar nu se apasa
-acul si seringa folosite se pun imediat în containerul special pentru materiale ascutite, contaminate.

18. Echipa de înjrijire- echipă simplă, echipă multisectorială. Munca în echipa de îngrijire. Sarcinile
membrilor echipei de îngrijire.
Echipa, în termeni generali, este definită ca un grup de oameni, în care, prin efortul colectiv, rezultă o
performanţă superioară sumei activităţilor individuale (1). Echipa este forma cea mai dezvoltată a
grupurilor, este un grup special de lucru, format din indivizi cu abilităţi complementare, care lucrează
împreună, cu un scop comun.
Pentru a forma o echipă funcţională, este necesar să se întrunească mai mulţi factori, care devin
caracteristicile de bază ale unei echipe eficiente şi anume: loialitatea membrilor, luarea deciziilor prin
consens, existenţa tehnicilor specifice de gestionare a conflictelor şi a ideilor etc. De aceea, este vital să
existe permanent o bună comunicare şi colaborare între toţi membrii echipei şi între aceştia şi cei din
afară, echipa trebuie să fie flexibilă, să se poată plia pe nevoile fiecărui pacient, ale familiilor acestora şi
să poată face faţă tuturor situaţiilor ce pot apărea în evoluţia bolilor pacienţilor. Astfel, echipa nu trebuie
să fie un grup static, ci într-o continuă dinamică.
Echipe multisectoriale, în care fiecare membru contribuie cu experienţa proprie, independent de ceilalţi
membri şi fiecare specialist din echipă poate furniza informaţii vitale pentru luarea deciziilor

19. Amenajarea şi cerinţele faţă de sala de pansamente, organizarea activităţii asistentului medical.
Este o încăpere specială, specific secţiilor de chirurgie. Se foloseşte pentru pansarea bolnavilor
transportabili, dar şi pentru efectuarea unor manevre sau proceduri speciale.Salile de pansamente se gasesc
in cadrul sectiei de chirurgie (unde sunt spitalizati bolnavii),fiind necesare doua sali de pansamente :una
aseptica si una in sectorul septic ,masura elementara si obligatorie pentru asigurarea masurilor de asepsie.
Sala de pansamente trebuie sa contina :
o masa de pansamente pe care sta bolnavul,prevazuta cu dispozitiv de suport al coapselor atunci cand este
necesar sa se faca un panasament in regiunea genitala,o scarita pentru urcat pe masa ,o canapea de
consultatii,dulapuri pentru materiale si instrumente ,un far electric,chiuveta care sa se continue cu un
blat,pentru asezat instrumentele dupa ce sunt spalate,o lampa de raze ultraviolete,galeti pentrumaterialul
utilizat ce trebuie aruncat,cuiere,scaune.Materialele utilizate infectate se transporta la crematoriu in saci de
plastic galbeni.

20. Aplicarea agenţilor fizici calzi: compresele calde. Mecanismul de acţiune, indicaţiile,
contraindicaţiile, tehnica aplicării. Complicaţii posibile şi intervenţii ale asistentului medical.
Măsurile de acțiune asupra circuitului sangvin periferic includ aplicarea agenților fizici calzi și reci,
aplicarea căldurii sub formă uscată. Efectul frigului și a căldurii asupra organismului este complex. Acțiunea
temperaturii este în primul rând locală, dar cu repercusiuni și asupra țesuturilor și organelor din profunzime,
subiacente locului de aplicare. Căldura are o acțiune stimulantă, resorbantă, antispastică, calmantă,
hipotensivă. Căldura exercită o acțiune de dilatare asupra vaselor sangvine, în urma căreia scade tensiunea
arterială.
Compresele calde – provoacă o dilatare îndelungată a vaselor sangvine ale pielii. În rezultat se are loc
resorbția procesului inflamator și micșorarea durerii. Prâşnițele calde pot fi aplicate pe orice parte a corpului.

Indicații – dureri cauzate de spasme, migrenă, colaps, astm bronşic (pe cutia toracică), dureri articulare.
Contraindicații-dureri abodominale,boli ale pielii,febră.
Tehnica aplicării: se formează din trei straturi
1 strat - o bucată de țesătură moale și hidroscopică sau tifon îmbibată cu li- chid la temperatura camerei, bine
stoarsă
2 strat-muşama sau o bucată de hârtie cerată
3 strat-vată (sau țesătură din lînă, flanelă) Fiecare strat următor trebuie sa fie mai lat decât cel precedent cu 2
cm. Prâşnița pregătită în modul acesta se aplică cu grijă pe sectorul corpului în aşa fel în cât stra- tul umed să
adere bine la piele, iar celelalte straturi să-l acopere bine. Se bandajeaza produce un aflux de sânge în locul
respectiv și - dureri abdominale, boli ale pielii, febră.

21. Asigurarea igienei personale şi folosirea echipamentului de lucru, normele de protecţie şi tehnica
securităţii muncii.
Asigurarea igienei personale:
Scop:
-aparare de infectii si infestatii provenite de la bolnavi
- evitarea transportarii microorganismelor spre bolnavi sau de la un bolnav la altul
- sporirea existentei si a capacitatii de munca
Materiale necesare: apa calda, sapun, burete, perie de unghii, prosoape (de fata, corp si picioare) vata si
bandaje igienice, pieptene, perie de cap, foarfece de unghii, pila de unghii, pasta de dinti, perie de dinti,
crema protectoare pentru piele,deodorante.
Folosirea echipamentului de lucru:
Materiale necesare: halat, sort, boneta, halat de monton, ghete medicinale cu fete inalte, masca de tifon,
manusi;
1. imbracarea uniformei:
- se imbraca halatul curat, bine calcat;
- se aseaza boneta pe cap, astfel incat sa acopere bine parul;
- se incalta incaltamintea de serviciu, care trebuie sa fie comoda si silentioasa;
2. folosirea de echipamente speciale:
- cand se foloseste masca de tifon, se verifica integritatea ei, astfel incat sa fie compusa din 4-6 straturi de
tifon;
- purtarea mastii este obligatorie in sectiile de nou-nascuti, pediatrie la sugari, obstetrica, chirurgie;
- imbracarea manusilor de cauciuc;
- imbracarea unui al doilea halat (in sectiile de boli contagioase) si dezbracarea acestuia la iesirea din sectie;
- imbracarea halatului din monton (in sezonul rece, la iesirea din sectie, in sectiile putin incalzite);
3. folosirea echipamentului de lucru:la intrarea in serviciu
- dezbracarea de hainele de strada;
- asezarea hainelor intr-un dulap din vestiarul personal;
- imbracarea echipamentului de lucru;
- spalare pe maini si intrare in serviciu;
la plecare din serviciu
- efectuarea fazelor in ordine inversa;
- impaturirea halatului cu interiorul spre inauntru;
Normele de protecție și tehnica securității muncii
Îngrijirea bolnavilor nu este lipsită de pericol. Pe de o parte, bolnavii prin bolile de care suferă, pe de altă
parte, aparatura şi matrialele cu care se lucrează pot avea repercusiuni grave, uneori chiar fatale, asupa
personalului. Personalul de îngrijire îşi asumă acest risc din momentul în care se dedică profesiunii alese.
Volumul și intensitatea riscului pot fi însă foarte mult reduse printr-un comportament corect la locul de
muncă, precum și printr-o serie de măsuri de protecție, menite să evite efectele dăunătoare ale muncii cu
bolnavul.
Cauzele generale producătoare de accidente și boli profesionale în munca medico-sanitară sunt: umeditatea
crescută, curentul electric, explozia gazelor sub presiune, efortul fizic incorect dozat, acțiunea substanțelor
toxice, caustice, corozive şi inflamabile.
Umezeala – apare ca o noxă profesională, în special, în serviciile de hirudo- terapie, precum și în unele
ramuri de fizioterapie
Curentul electric- prezintă pericolul electrocutării. Energia electrică se utilizează pe scară largă atât pentru
diagnostic cât și pentru tratament
Explozia gazelor - pericolul este mai mare în serviciile de anestezie, reanimare, fizioterapie, unde se lucrează
cu oxigen, bioxid de carbon și aer comprimat în butelii
Substanțe toxice caustice și corosive precum și cele inflamabile - prin depozitare, mânuire, transport prezintă
surse posibile de accidente şi îmbolnăviri profesionale. Substanțele utilizate pentru dezinfecție, dezinsecție,
curățenie, nsbit medicamentele trebuie considerate ca toxice şi deci periculoase pentru organismul uman
Efortul incorect dozat ridicarea sau schimbarea de poziție a bolnavilor imobilizați la pat, transportul acestora
cu targa sau căruciorul necesită o tehnică corectă, pentru a nu trauma sistemul locomotor al pesonalului.
Cauzele specifice muncii medico-sanitare producătoare de accidente și boli profesionale sunt: iradiațiile
ionizante, razele ultraviolete, infecțiile din spitale, sensibilizarea față de unele medicamente, dezinfectante
sau alte substanțe chimice, - munca cu bolnavii iresponsabili moral și penal.

22. Acoperirea măsuței sterile, documentaţia medicală în sala de pansamente.

Acoperirea măsuței sterile
Utilajul necesar: măsuță, casoleta cu material steril, soluții dezinfectante, meşe, pense sterile, cronțanguri
sterile.
Tehnica efectuării:
-sistentul medical îmbracă echipamentul steril
-spală mâinile după standard
-prelucrează suprafața măsuței cu soluție dezinfectantă
-atrage atenția la casoleta sterilă dacă sunt închise orificiile și la data sterili- zårii, indică data și ora
deschiderii casoletei pe etichetă prinsă de mânerul capacului casoletei
-deschide capacul casoletei sterile spre sine (de un alt asistent medical)
-cu pensa sterilă scoate testul de control si verifică prezența sterilizării
-cu pensa sterilă scoate muşamaua și o aranjează pe măsuța sterilă
-apoi cu pensa sterilă se scoate cearşaful steril și se aranjează pe măsuță în aşa mod ca să fie 2 straturi duble:
un strat dublu pe măsuță şi altul deasupra materialului steril
-stratul dublu de la suprafață se fixează la margini cu 2 cronțanguri, pentru evitarea desterilizării în procesul
lucrului
-pe măsuță se aranjează instrumentele și materialele sterile necesare
-se indică data și timpul pregătirii măsuței sterile într-un registru
- măsuța sterilă poate fi folosită în decurs de 6 ore, ora acoperirii indicându-se pe etichetă ataşată

23. Aplicarea agenţilor fizici calzi: sinapismele. Mecanismul de acţiune, indicaţiile, contraindicaţiile,
tehnica aplicării. Complicaţii posibile şi intervenţii ale asistentului medical.
Sinapisme- metoda de acțiune asupra circulației sangvine datorită acțiunii uleiului eteric de muştar, care
pătrunde în piele și dilată vasele sangvine superficiale. Reflector dilată și vasele sanguine a organelor
corespunzătoare, micșorează durerea, mărește afluxul de sânge, duce la reabsorbția proceselor inflamatorii
situate la suprafață cât şi la nivel de organe.
Indicații:
-procese inflamatorii ale organelor cutii toracice (pneumonii, bronșite)
-miozite, nevralgii
-inflamații ale căilor respiratorii superioare (rinită, faringită, traheită)
-durere în regiunea inimii
-boala hipertonică (în regiunea occipitală)
Contraindicații- hemoragii, tumori maligne, sensibilitatea marită la muștar, boli ale pielii. Nu se aplică pe
acelaş loc repetat.
Tehnica aplicării:
-asistentul medical îşi pregătește mâinile, controleză calitatea
-sinapismele se înmoaie în apă caldă pâna la 35°C
-se aplică pe sectorul necesar al pielii cu muștarul spre piele, pe 10-15 min
-în caz de sensibilitate mărită la muştar, timpul aplicării se micșoreză
Dacă sinapismele se aplică corect apare senzația de arsură și hiperemie. După Inlaturarea sinapismelor pielea
se șterge cu apă caldă, apoi cu un prosop uscat. Pa- dentul se îmbracă și se învelește. Sinapismele se aplică
înainte de somn.

24. Clasificarea şi structura instituţiilor Medico- Sanitare- Publice, activitatea instituţiilor medicale
bazată pe legislaţia în vigoare.
INSTITUȚII MEDICO-SANITARE PUBLICE
Instituția medico-sanitară este un termen generic, prin care se desemnează orice instituție ce acordă servicii
medicale, indiferent de tipul de proprietate (publică sau privată). Toate instituțiile medico-sanitare se pot
clasifica după:
-tipul de proprietate: publice sau private
-forma organizatorico-juridică: instituții publice, societăți comerciale (SRL sau SA) sau întreprinzători
individuali
-tipul serviciilor prestate: spitale, instituții de diagnosticare etc.
-relația cu sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală (dacă au în- cheiat contracte cu CNAM sau
nu)
La rândul lor, instituțiile medicale publice se mai clasifică după:
-tipul serviciilor: spitale, centre ale medicilor de familie etc.
-subordonare: subordonate Ministerului Sănătății și subordonate autorități- lor publice locale. Instituțiile care
acordă asistență medicală primară se află în subordinea autorităților publice locale și se clasifică după cum
urmează:
-centrul medicilor de familie
-centrul de sănătate, care este de două tipuri (autonom şi care se considera subdiviziune a centrului medicilor
de familie)
-oficiul medicului de familie
-oficiul de sănătate
Centrele Medicilor de Familie (CMF) se organizează în localitățile urbane, ugil de reședință a administrației
publice locale. CMF sunt de trei categorii în Gnctie de numărul populației din localitatea respectivă:
- categoria III– până la 40 000 locuitori
-categoria II – 40 001-80 000 locuitori
-categoria I - 80 001 locuitori şi mai mult
Centrul de Sănătate deservește cel puțin 4500 locuitori.În funcție de numărul de populație avem 4 categorii:
-categoria IV – 4500-6000 locuitori
-categoria III – 6001-9000 locuitori
-categoria II--11500 locuitori
-categoria I- 11501 locuitori şi mai mult
Oficiile Medicului de Familie și Oficiile de Sănătate sunt subdiviziuni ale Centrelor Medicilor de Familie şi
Centrelor de Sănătate, care se organizează în localitățile rurale. În funcție de categoria instituției sunt
stabilite diferite normative de personal și de dotare cu echipament medical. Dispensarul este o instituție
curativă specializată de tip ambulator. Toată activitatea dispensarului se bazează pe metoda de dispensarizare
a unor categorii de bolnavi:
-tuberculoză
-boli oncologice
-boli venerice etc
Duce evidența de prezentare la timp a pacienților cu boli cronice ce se află la evidență și promovează
sănătatea.
Spitalul este o instituție medicală pentru bolnavii care au nevoie de un tratament și îngrijire permanentă,
înzestrat cu aparatură și utilaj curativ, și de diagnostic necesar. Spitalele se construiesc în zone nepoluate, în
sistem monobloc sau pavilion ferite de zgomot înconjurate de zone verzi, în afara centrului orașului dar cu
mijloace de transport şi comunicare cu oraşul.
Clinica este o instituție curativo-profilactică în care în afară de tratament sta- ționar al bolnavilor se
efectuează un lucru de cercetăre și de învățământ practic al studenților.
Sanatoriul este o instituție de tip staționar în care se efectuează completarea tratamentului de bază a
bolnavului. Sanatoriile se situează în localități cu clima pri- elnică unde sunt ape minerale sau nămol curativ
(Camenca, Cahul, Vadul lui Vodă).
Instituția medicală privată este o afacere creată pentru obținerea profitului de către fondatorul (fondatorii)
acesteia. Instituțiile medicale private pot fi clasificate după profilul serviciilor acordate: ginecologice,
stomatologice etc. de diagnosticare, de asistență spitalicească etc., sau cu profil mixt. Din numărul total de
instituții medicale private, cele mai multe prestează servicii stomatologice, care sunt oferite de
întreprinzători individuali ce au creat cabinete private de stomatologie. Medicii care activează în cadrul
instituțiilor medicale private se supun acelorași rigori de atestare și trebuie să folosească aceleași protocoale
medicale ca și medicii din instituțiile medicale publice. Mulți dintre medicii ce activează în cadrul
instituțiilor medicale private își au locul de muncă de bază intr-o instituție medicală publică. Activitatea
asitentului medical sau a cadrului mediu de specialitate în rețeaua medico-sanitară din Republica Moldova se
desfășoară în baza unor legi, hotărâri, ordine și alte acte normative ale Ministerului Sănătății.

25. Date generale asupra administrării medicamentelor: prescripția medicală ( condica, foaia de
observație); primirea, păstrarea medicamentelor.

Medicamentele sunt substanțe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile.
Medicamentele sunt prescrise de medic însă asistentul medical care administnează aceste medicamente,
trebuie să aibă o serie de cunoştințe despre preparate pentru a nu transforma efectul lor într-o otravă cu o
acțiune ireversibilă. Diferențierea acțiunii medicamentelor asupra organismului este în funcție de dozele
administrate.
Pentru fiecare medicament se vor deosebi:
-doza terapeutică – cantitatea care poate să fie administrată, pentru obține- rea efectului terapeutic dorit
-doza maximă – cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariția unor fenomene toxic -doza
toxică – cantitatea care provoacă o reacție periculoasă pentru organism
-doza letală – cantitatea care produce decesul pacientului
Astfel asistentul medical trebuie să cunoască:
-medicamentele după aspectul exterior
-dozele terapeutice și maximale, precum și limita inferioară a dozelor toxice, calea de administrare
-modul de administrare
-incompatibilitățile medicamentoase în special în cazul injecțiilor
-modul de păstrare a medicamentelor
-lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise
-anunțarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor
-administarea imediată a medicamentelor deschise (sol.injectabile)
-prevenirea infecțiilor intraspitalicești.
Intrucât asistentul medical lucrează cu un număr mare de bolnavi, probabili- tatea de a gresi e sporită. Din
acest motiv asistentul medical trebuie să-și organizeze munca în aşa fel ca distribuirea medicamentelor să se
facă operativ, exact, punctual, estetic și în condițiile respectării stricte a igienei individuale.
Completarea fișei de prescripții medicale.
Medicamentele trebuie să fie prescrise zilnic în timpul vizitelor în foaia de prescripții medicale. În foaia de
prescripții se indică:
-numărul fişei de observație clinică
-numele, prenumele și vârsta bonavului
-data, regimul, dieta
-denumirea substanțelor medicamentoase în limba latină
-doza și forma eliberării
-orarul administrării medicamentelor pe zi
-calea de administrare
Asistentul medical zilnic extrage prescripțiile medicale din foaia de observații și scrie lista medicamentelor
care lipsesc la post. Fiecare asistent medical de gardă de la postul său transmite lista medicamentelor
asistentului major care sumează şi complectează apoi bonul de comandă pentru farmacie.
Primirea, păstrarea și distribuirea medicamentelor în secție.
Asistentul medical major, după ce a primit medicamentele de la farmacie, le distribuie conform cerințelor și
regulilor. Medicamentele sunt păstrate în locurile speciale. La fiecare post se află un dulap special care se
ține încuiat și se controlează de asistentul de gardă. In el se păstrează substanțele medicamentoase de uz
intern şi extern. În dulan medicamentele se așează după aspectul exterior mai uşor să fie luate din dulap. Se
interzice categoric păstrarea medicamentelor împreună cu obiectele de îngrijire a bolnavilor (pipete, punga
cu gheață, para de cauciuc). Soluțiile sterile în fiole și flacoane pentru administrarea parenterală se păstrează
în dulapuri în sala de tratamente.
Păstrarea bună a medicamentelor depinde de:
-temperatura și umiditatea încăperii
-luminozitatea
-cât de bine au fost închise
Cele ușor alterabile (infuziile, mixturile, serurile, unguentele) se păstrează în frigider. Distribuirea
medicamentelor în secție se efectuează de asistentul medical de salon, el extrage din foile de prescripții
medicale în registre speciale pentru fiecare bonav aparte. La distribuirea medicamentelor sunt folosite
măsuțe portative. Conform indicațiilor medicale asistentul medical pregătește preparatele medicamentoase
prescrise pentru fiecare pacient. Formele medicamentoa- se lichide vor fi băute direct din pahare, iar formele
solide vor fi administrate cu ajutorul unei lingurițe. Bolnavul înghite medicamentele în prezența asistentului
medical. În fel se va evita refuzarea medicamentelor.

26. Aplicarea agenţilor fizici reci: prâşniţele reci. Mecanismul de acţiune, indicaţiile, contraindicatiile,
materiale şi instrumente, tehnica aplicării. Complicaţii posibile şi intervenţii ale asistentului medical.
Prâşnițe (comprese) reci provoacă o răcire și o compresie locală a vaselor sangvine, micșorează gradul de
umplere cu sânge și diminuează durerea.
Contraindicații – erupții cutanate, prima perioadă a febrei.
Indicații – contuzii, traume, hemoragii.
Tehnica efectuării- - se ia o bucată de tifon în câteva straturi, îmbibat cu apă rece, se stoarce şi se aplică
pentru 2-3 minute pe locul indicat. La necesitate, pe mă- sură ce se încălzeşte se schimbă cu o altă prâşniță
rece.

27. Organizarea serviciului de sănătate în centrul medicilor de familie, activitatea a/m în instituţiile de
asistenţă medicală primară.
ORGANIZAREA SERVICIULUI DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ PRIMARĂ
Schimbările din viața socială politică și economică înregistrate în ultimii ani au influențat sectorul de
sănătate din țară. Republica Moldova a întrodus sistemul de Asistență Medicală Primară în scopul fortificării
eficienței și eficacității sistemului sănătății. Acest sistem a fost întrodus la sfârşitul anilor '90. Uniunea
Europeană a susținut Ministerul Sănătății în eforturile sale axate pe îmbunătățirea serviciilor de asistență
medicală prestate și prin urmare la îmbunătățirea sănătății populației. Asistența Medicală Primară prezintă o
provocare atât pentru medicii de familie, cât și pentru asistenții medicali de familie.
Asistența Medicală Primară constituie primul nivel de contact al individului, familiei și comunității cu
sistemul sanitar, aducând serviciile de sănătate cât mai aproape de locul unde trăiesc sau muncesc oamenii,
în acelaşi timp, este primul element al procesului continuu de promovare și păstrare a sănătății.

28. Regulile de păstrare, evidența şi eliberare a produselor şi substanțelor stupefiante, toxice şi

psihotrope conform ordinelor în vigoare.
-substanțele narcotice se păstează în safeuri,care au 2 uși duble pentru păstrarea strictă a lor
- cheia de la safeu se transmite la asistentul medical de gardă
-pe partea internă a ușei safeului se află lista preparatelor medicamentoase care se păstrează în safeu, pentru
a duce evidența consumului de medicamente narcotice și cu acțiune puternică
-sunt registre care trebuie să fie numerotate, cusute, sigelate şi semnate de medicul şef
-pentru păstrarea incorectă a medicamentelor personalul medical răspunde juridic
-medicii curanți, indicând substanțe narcotice, confirmă în mod obligatoriu indicația în scris în fişa
bolnavului staționar, indică denumirea substanțelor narcotice și cantitatea lor
-administrarea substanțelor narcotice, potrivit prescrierii medicului, va fi efectuată de asistentul medical în
prezența acestuia afirmând faptul efec- tuării injecției (sau per os) atât în fişa de observație clinică, cât și în
fişa de indicații medicale
-la predarea serviciului se verifică corespunderea însemnărilor din registrul de evidență, numărul fiolelor
rămase și celor folosite
-fiolele goale sunt transmise asistentului medical major
-fiolele folosite se decontează de comisia specială, formată de direcția spitalului.

29. Noţiune de febră, clasificarea febrei

Febra este un sindrom caracterizat prin hipertermie, însoțită de accelerarea ritmului cardiac și respirator,
creşterea vasodilatației cutanate (hiperemia,transpirația), stare generală alterată, pierderea apetitului și
prezența unor tulburări nervoase (frison, cefalee, insomnie, agitație, delir, sete). Absența febrei
demonstrează. slabă reactivitate a organismului (în cazul pneumoniei la bătrâni)
Clasificarea febrei:
Dupa înălțime:
-subfebrilitate – menținerea temperaturii corporale între 37,0–37,9°C
-febră moderată – menținerea temperaturii corporale între 38,0–38,9°C
-febră ridicată – menținerea temperaturii corporale între 39,0–39,9°C
-hiperpirexie – menținerea temperaturii corporale peste 40,0°C
-După durată:
-febră temporară – menținerea hipertermiei timp de câteva ore
-febră acută – menținerea hipertermiei până la 15 zile
-febră subacută – menținerea hipertermiei până la 45 zile
febră cronică – menținerea hipertermiei peste 45 zile

30. Asigurarea medicală – drepturile şi obligaţiunile pacientului.

Obligațiunile pacientului:
1.să aibă grijă de propria sănătate și să ducă un mod de viață sănătos, excluzând acțiunile premeditate ce
dăunează sănătății lui și a altor persoane;
2.să respecte măsurile de precauție în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în cazul în
care știe ca el suferă de o boala ce prezintă pericol social;
3.să întreprindă, in lipsa contraindicațiilor medicale, masuri profilactice obligatorii, inclusiv prin imunizări, a
căror neîndeplinire amenința propria sănătate și creează pericol social;
4să comunice lucrătorului medical informații complete despre bolile suportate și cele curente, despre
maladiile sale ce prezintă pericol social, inclusiv in caz de donare benevola a sângelui, a substanțelor lichide
biologice, a organelor și țesuturilor;
5.să respecte regulile de comportament stabilite pentru pacienți în instituția medico-sanitara, precum si
recomandările medicului in perioada tratamentului ambulator și staționar;
6.să excludă utilizarea produselor farmaceutice si a substanțelor medicamentoase fără prescrierea si acceptul
medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substanțe psihotrope si a alcoolului in perioada tratamentului
in instituția medico-sanitară;
7.să respecte drepturile si demnitatea altor pacienți, precum și ale personalului medico-sanitar.
Pacientul are dreptul la:
1.asistență medicală gratuită în volumul stabilit de legislație;
2.atitudine respectuoasa și umana din partea prestatorului de servicii de sănătate, indiferent de vârsta, sex,
apartenența etnica, statut socioeconomic, convingeri politice si religioase;
3.securitate a vieții personale, integritate fizica, psihica si morala, cu asigurarea discreției in timpul acordării
serviciilor de sănătate;
4.reducere a suferinței si atenuare a durerii, provocate de o îmbolnăvire si/sau intervenție medicala, prin
toate metodele si mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul existent al științei medicale și de
posibilitățile reale ale prestatorului de servicii de sănătate;
5.opinie medicala alternativa si primirea recomandărilor altor specialiști, la solicitarea sa ori a
reprezentantului sau legal (a rudei apropiate), in modul stabilit de legislație;
6.asigurare de asistenta medicala (obligatorie si benevola), in conformitate cu legislația;
7.informații cu privire la prestatorul de servicii de sănătate, profilul, volumul, calitatea, costul si modalitatea
de prestare a serviciilor respective;
8.examinare, tratament și întreținere in condiții adecvate normelor sanitaro-igienice;
9.informații exhaustive cu privire la propria sănătate, metodele de diagnostic, tratament si recuperare,
profilaxie, precum si la riscul potențial si eficienta terapeutica a acestora;
10.informație completa privind factorii nocivi ai mediului ambiant;
11.exprimare benevola a consimțământului sau refuzului la intervenție medicala și la participare la
cercetarea biomedicala (studiul clinic), in modul stabilit de prezenta lege și de alte acte normative;
12.acceptare sau refuz in ce privește efectuarea ritualurilor religioase in perioada spitalizării în instituția
medico-sanitara, dacă aceasta nu afectează activitatea ei și nu provoacă prejudiciu moral altor pacienți;
13.asistenta a avocatului sau a unui alt reprezentant in scopul protecției intereselor sale, in modul stabilit de
legislație;
14.informație privind rezultatele examinării plângerilor și solicitărilor, in modul stabilit de legislație;
15.atacare, pe cale extrajudiciara și judiciara, a acțiunilor lucrătorilor medicali si ale altor prestatori ai
serviciilor de sănătate, precum si a funcționarilor responsabili de garantarea asistentei medicale și a
serviciilor aferente in volumul prevăzut de legislație;
16.îngrijire terminală demnă de o ființă umană;

31. Căi de administrare a medicamentelor:externă: prin piele.

Administrarea externă. Capacitea de absorbție a pielei nelezate este foarte mică, se absorb numai grăsimile
prin canalele externe ale glandelor sebacee și ale foliculilor pieloși. Administrea medicamentelor pe cale
externă are ca scop: de a acționa local asupra pielii, mucoasei sau suprafeții plăgii. Se aplică unguente,
soluții acoolice, prafuri, paste sub formă de aerosoli, emplastre. Aplicarea medicamentelor se va face numai
pe o piele curată cu instrumente sterile și cu mâinile bine prelucrate.
Avantajele administrării medicamentelor pe cale externă:
-simplitatea aplicării
-accesibilitatea
-acțiunea nemijlocită asupra regiunii afectate în cazul bolilor de piele
Pentru administrarea externă a substanțelor medicamentoase se folosesc următoarele metode:
1. Frecționarea administrarea prin piele a substanțelor medicamentoas sub formă de lichide sau unguente.
Frecționarea se efectuează pe sectoarele unde pielea este mai subțire și nu este acoperită cu păr. Cantitatea
necesară de unguent sau lichide se aplică pe piele prin mişcări circulare până când pielea devine uscată.
Contraindicații: în caz de inflamație a pielii (dermatită, exemă).
2. Badijonare-se efectuează cu tampoane de vată,imbibate cu coluție medicamentoasă sau tampoane mânuite
cu ajutorul penselor. Tampoanele se imbibă prin turnarea soluției din borcan. Tamponul nu se scufundă
niciodată în borcanul cu soluție medicamentoasă. El nu se utilizeă de mai multe ori, ci se arde după
întrebuințare. Badijonarea este o metodă de aplicare a medicamentelor în bolile de piele. Tamponul înmuiat
în soluție medicamentoasă se aplică pe pielea bolnavului prin mişcări ușoare longitudinal.
3.Emplastrul-este un preparat farmaceuticc dens și lipicios întins pe o bucată de tifon impermiabil.
Preparutul conține substante active. Aplicarea emplastrului se va face pe pielea degresată cu alcool
etilic.Emplastrul se taie cu foarfecele de dimensiuni necesare și se aplică pe piele. Acesta se desprinde atent,
începând de la o margine.
4.Pudrarea-constă în presarea unui medicament sub formă de pulbere pe suprafața pielii.Un tampon cu vată
se îmbibă în pudră și se aplică pe locul afectat al pielii.Pudrele absorb excesul de grăsimi de pe suprafața
tegumentelor,usucă și răcoresc pielea.
5.Băile medicinale-au efect dezinfectant,calmant,antipruriginos asupra tegumentelor.Băile medicinale pot fi:
parțiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiată de temperatura corpului. In funcție de scopul urmărit
se pot prepara soluții slabe de permanganat de potasiu, infuzii din plante.
6. Inhalații – de aerosoli se indică bolnavilor pentru ameliorarea permiabilității mucoasei bronşice, căilor
respiratorii. Acestea exercită o acțiune directă asupra procesului patologic din plămâni, nimerește în focarul
lezat în stare neschimbată evitând ficatul.

32. Termometria. Definiţie. Noţiune de termoliză, termogeneză, termoreglare. Tipuri de termometre

medicale. Dezinfectarea termometrelor.
Temperatura corpului omenesc este unul din indicii principali ai metabolismului energetic. Temperatura
corpului este un important criteriu de diagnostic și pronostic al stării bolnavului. Modificarea temperaturii
corpului în multe cazuri indică evoluția bolii, particularitățile de desfășurare și reacția organismului la
procesul patologic. Temperatura corpului se menține constantă datorită hilibrului dintre termogeneză
(producerea de căldură) și termoliză (pierderea de càldurā), Acest proces se numește termoreglare.
Tipuri de termometre:
• De ureche - masoara temperatura din interiorul canalului auditiv al urechii cu raze infrarosii. Sunt rapide,
confortabile, nu sunt insa recomandate pentru bebelusi pana la 6 luni, iar depunerile de ceara sau canalele
curbate pot interfera cu acuratetea citirilor;
• Oral – masoara temperatura sub limba, sunt destul de rapide, foarte precise daca tii gura inchisa si pot fi
folosite si de copiii peste 4 ani;
• Axial – sunt destul de confortabile, dar foarte imprecise, motiv pentru care nu prea sunt recomandate;
• Rectal – sunt cele mai precise pentru bebelusii si copiii pana la 3 ani. Nu sunt deloc placute;
• Fara contact - inregistreaza temperatura foarte rapid si sunt extrem de confortabile, pentru ca nu trebuie sa
stea in contact cu pielea (tot tehnologie cu infrarosu). Se pot folosi la babelusii mai mari de 3 luni. Studii
recente au scos in evidenta faptul ca sunt la fel de precise ca cele rectale. Sunt mult mai scumpe insa, dar pot
fi utilizate de obicei si pentru a masura temperatura apei din cadita sau a laptelui din biberon;
•Termometrele clasice,cu mercur sau cu alcool-nu se mai folosesc de foarte mulți ani.

33. Dezinfecţia. Noţiune de dezinfecţie, tipurile de dezinfecţie.

Dezinfecția este procesul prin care sunt înlăturate, sau distruse, microorganismele patogene de pe obiectele
din mediul extern, cu excepția sporilor bacterieni. In orice activitate de dezinfecție trebuie să se aplice
măsurile de protecție a muncii pentru a preveni accidentele și intoxicațiile. Tipurile de dezinfecție:
-dezinfecție profilactică
-dezinfecție în focar
Dezinfecție profilactică are drept scop prevenirea apariției și răspândirii bolilor infecțio-contagioase de la
sursele de infecție necunoscute. Dezinfecția prfilactică include dezinfecția apei potabile, măsurile de igienă
individuală precum și procedeele de dezinfecție aplicate în colectivități. Dezinfecția profilactică completează
curățenia, dar nu o suplineşte și nu poate înlocui sterilizarea.
Dezinfecția în focar se efectuează acolo unde se află focarul de infecție bolnavul (locuința, grădinița, școala,
instituția medicală).
Deosebim 2 tipuri de dezinfecție în focar:
-dezinfecție curentă
-dezinfecție terminală
Dezinfecția curentă (continuă) se aplică în focar de mai multe ori pentru distrugerea agenților patogeni. Se
dezinfectează excrețiile bolnavilor, obiectele, intrumentele care au avut contact direct cu bolnavul (lenjeria
de corp, vesela, tacâmurile, încăperea, utilajul medical).
Dezinfecție terminală se efectuează o singură dată după externarea, transferarea bolnavutui în alt salon,
secție, spital sau după decesul acestuia.

34. Colectarea sângelui din venă pentru examinările clinice şi biochimice.

-Sângele poate fi prelevat din venă. Sângele venos va fi colectat de către personalul cu experiență.
-Proba se prelevează pe nemâncate. Ultimul consum alimentar trebuie să fie cu cel puțin de 8 ore înainte de a
vă prezenta la recoltarea analizei.
-Se permite de preluat în timpul zilei, la 4 ore după o masă mică.
-Evitați să fumați timp de o oră până la colectarea analizei.
- Recomandăm să evitați efortul fizic până la investigație. Luați un repaus de 10-20 de minute până la
colectarea analizei.
- Se recomandă să anunțați personalul medical în următoarele cazuri:
- Ați avut probleme în trecut în timpul recoltării(pierderea cunoștinței, durere persistentă timp de câteva zile,
edem sau hematom local).
- Utilizați medicamente care pot prelungi timpul de sângerare (chimioterapie, anticoagulante – warfarină,
heparină, aspirină).

35. Cerinţele personalului medical şi a bolnavului faţă de patul de spital.

Construcţia patului de spital.Tipurile de paturi de spital.
Procesul de vindecare este sarcina principală a spitalizării și implică repausul complex sau relativ al
pacientului. Asigurarea odihnei pasive este una din principalele metode de îngrijire a bolnavului, iar premisia
odihnei este patul bolnavului. Odihna la pat relaxează musculatura, eliberează articulațiile de sarcini, scade
pierderile de căldură și reduce necesitățile energetice ale organismului, durerile se ate nuiază şi bolnavul este
cuprins de o senzație de confort. Majoritatea timpului unii bolnavi sunt legați obligatoriu în tot timpul zilei și
a nopții de pat, adică își petrec majoritatea timpului de spitalizare în pat.
Pretențiile bolnavului față de pat :
-să fie comod și să asigure relaxare
-să se poată așeza la marginea patului
-să poată urca şi coborâ din pat ușor
-să asigure efectuarea investigațiilor și tratamentului în pat fără incomodități
-să simtă o relativă izolare atunci când sunt efectuate unele procedee de în- grijire față de restul bolnavilor să
fie prevăzut cu accesorii corespunzătoare care să asigure comfort
Tipurile de pat în spital:
-Patul funcțional – este cu rotile și servește pentru transportarea pacientului, este format din 2, 3 sau 4 părți a
somierei.
-Paturile de reanimare - sunt mai înalte, prevăzute cu apărătoare mobile și roți de cauciuc. Aceste paturi
permit schimbări de poziție rapidă a bolnavilor (in poziția Tredelenburg, drenaj pastoral). --Paturi pentru
îngrijirea bolnavilor agitați și psihici sunt prevăzute cu plase din fibre textile şi cu suporturi pentru fixarea
membrelor.
-Paturi pentru copii mici ță pentru a evita căderea micilor bolnavi din pat. Profunzimea acestor paturi poate fi
modificată prin ridicarea sau coborârea somierei după mărimea copilului bolnav.
-Paturi utilizate pentru bolnavii imobilizați pe o durată lungă – sunt prevăzute cu roți, sertare ce înlocuiesc
noptiera, masa pentru scris-citit. Aceste paturi schimbă în mod automat poziția bolnavului din decubit dorsal
în decubit lateral şi invers.

36. Dezinfecţia, metodele de dezinfecţie.

Dezinfecția este procesul prin care sunt înlăturate, sau distruse, microorganismele patogene de pe obiectele
din mediul extern, cu excepția sporilor bacterieni. In orice activitate de dezinfecție trebuie să se aplice
măsurile de protecție a muncii pentru a preveni accidentele și intoxicațiile.
Metodele de dezinfecție:
Metodele de dezinfecție sunt:
-metoda fizică
-metoda chimică
-metoda combinată (mixtă)
Dezinfecția prin mijloace fizice (metoda fizică) se realizează prin:
Căldura uscată: Flambarea este utilizată în laborator; flambarea instrumentelor medico-chirurgicale în
recipiente cu alcool este interzisă - fiind ineficace!
Incinerarea se utilizează pentru obiecte contaminate, fără valoare şi pentru deşeuri cu potențial contaminant,
septice, de la săli de operație și săli de tratamente, pentru piese anatomice rezultate din intervenții
chirurgicale, pentru cadavrele animalelor de laborator.
Căldura umedă:
Pasteurizarea: este o metodă de dezinfecție a lichidelor, la temperaturi cuprinse între 55-95°C. După
expunere, de durată variabilă în funcție de rezistența germenilor, sunt distruse 90–95% din microorganismele
patogene. Dezinfecția prin spălare la temperatura de 60-95°C este un proces complex la care, pe lângă
acțiunea căldurii umede, se adaugă i acțiunea detergenților sau a altor substanțe, cât și acțiunea mecanică de
palare. Acest procedeu se folosește la spălarea și dezinfecția lenjeriei, veselei.
Fierberea la temperatura de 100°C sau utilizarea aburelui de 100°C conduce ta distrugerea în decurs de 10-
20 minute a formelor vegetative ale microorganismelor patogene.
Iradierea cu raze ultaviolete (UV) razele emanate de lămpile de cuarț sunt folosite pentru dezinfecția
suprafețelor și aerului (de ex. în sala de operație, pansamente, tratamente, salon şi laboratorul bacteriologic).
Razele ultraviolete se utilizează numai pentru completarea dezinfecției efectuate cu alte mijloace.
Suprafețele care rămân în umbra razelor ultraviolete, scapă efectul dezinfectant, din acest motiv se utilizează
deodată mai multe lămpi pentru a se putea iradia obiectele din toate direcțiile sau se folosesc lămpi mobile
care pot fi mutate dintr-un loc în altul după nevoie.
Metoda chimică este reprezentată de un număr mare de substanțe cu efect distrugător asupra
microorganismelor. În unitățile medicale dezinfecția se realizează, preponderent, prin utilizarea unor
dezinfectante chimice. Etichetarea acestor produse trebuie sa fie în conformitate cu legislația în vigoare și sa
conțină în mod obligatoriu concentrațiile de utilizare și timpii de acțiune aferenți pentru obținerea fiecărei
„acțiuni cide“ în parte.
Calitățile unui bun dezinfectant sunt:
-spectru larg de acțiune
-efect rapid
-ușor de folosit
-să nu colorize
-lipsit de miros
-timp îndelungat de utilizare
-să nu fie corosiv
-să nu fie inactivat de rezidurile organice
-să nu fie afectat de temperatură și duritatea apei
-să nu fie toxic şi poluant
-să nu deterioreze suprafețele, instrumentele
Metoda combinată (mixtă) de dezinfecție însumeaza efectul comun al dezinfecției prin metode fizice și
chimice.

37. Căi de administrare a medicamentelor: externă: prin mucoase (instilarea picăturilor).

Instilația picăturilor în nas
-instilația nazală este picurarea unor soluții medicamentoase pe mucoasa nazală
-utilajul necesar: pipetă sterilă, tăvița renală, tampoane de vată, soluție medicamentoasă
-înainte de picurare miaturile nazale se vor curăța de cruste înmuiate în alabil cu vazelină
-bolnavul este aşezat pe scaun, capul bolnavului va fi aplecat pe spate și puțin întors pe o parte, în direcția
opusă celei de administrare a medicamentului
-se întroduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a atinge pereții ei, se lasă să cadă numărul de
picături prescrise de medic
-se anunță bolnavul să rămână în acestă poziție 30-40 sec.

38. Poziţia bolnavului în pat. Pregătirea şi schimbarea lenjeriei

In funcție de starea generală și boala sa, pacientul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.
Poziția activă – este identică cu cea a omului sănătos), ei se mişcă singuri, neavând nevoie de ajutor.
Poziția pasivă - este caracteristică pacienților în stare gravă, adinamică, care și-au pierdut forța fizică.
Poziția lor în pat este determinată de graviditatea bolii, pentru orice mişcare pacienții necesită ajutor.
Poziția forțată de afecțiunea de bază a bolnavului impusă de conduita terapeutică. este caracteristică
bolnavilor în stare bună.
Tipuri de poziții forțate:
-ortotonus, în caz de tetanus
-poziția trendelemburg, se indică bolnavilor cu anemii acute, autotransfu- zii, pentru oprirea hemoragiei
membrelor inferioare și a organelor genitale, după anestezii intarahidiene, etc
-poziția cu genunchi flexați
-decubit lateral în poziția „cocoş de pușcă“ în cazuri de meningite grave
-poziția forțată în decubit lateral în unele cazuri de durere în abdomen
În mod obişnuit bolnavii iau în pat următoarele poziții: (decubit dorsal, ven- tral, lateral stâng sau drept).
Schimbarea lengeriei de pat se execută de obiceo dimineata,înainte de curățenie,după măsurarea
temperaturii,determinrea pulsului și toaleta pacientului.
Procedeul de schimbare poate fi efectuat prin următoarele metode, ținând seama de starea generală a
pacientului și posibilitățile de a-l mișca:
-când pacientul se poate întoarce în decubit lateral, schimbarea lengeriei se face în lungimea patului
-când pacientul poate fi sprijinit în poziție şezândă schimbarea se face în lățime
-când pacientul se află în poziție dorsală și starea lui nu permite schimbarea poziției
Utilajul necesar: Cearşaf simplu, cearşaf plic, două fețe de pernă, sac de rufe, lengerie de corp curată și utilaj
necesar pentru a spăla pacientul dacă s-a murdărit. După efectuarea fiecărei proceduri asistentul trebuie să se
asigure că pacientul este aşezat cât mai confortabil. Se folosește aleza care poate fi schimbată de mai multe
ori pe zi fară să fie nevoie de a schimba cearşaful.

39. Noţiune de antisepsie. Antisepsia şi antisepticele.

Antisepsia (anti-împotriva,sepsis- putrefacție) - reprezintă totalitatea măsurilor prin care se realizează
distrugerea germenilor prezenți într-o plagă sau pe tegumente.
Metode de antisepsie:
-fizică
-chimică
-mecanică
-biologică
-Metoda fizică – asigurarea eliminării secrețiilor din plagă în pansament, folosind tifonul hidroscopic,
drenaje de cauciuc, sticlă, masă plastică, care favorizea- ză îndepărtarea microbilor, toxinelor și produselor
de descompunere a țesuturilor, asigură curățirea plågii de conținutul afectat.
-Metoda mecanică – îndepărtarea din plagă a țesuturilor necrotizate, ce reprezintă un mediu nutritiv pentru
microbi. În acest scop se face tualeta primară chirurgicală a plăgi
-Metoda chimică – utilizarea diferitor substanțe chimice cu acțiune bacteri- cidă (antiseptice). Se folosesc
substanțe antiseptice la baza cărora stau procesele de oxidare, absorbire, coagulare a albuminelor, de
deshidratare etc.
Antiseptice - substanțe cu acțiune bactericidă sau bacteriostatică care se apli- că pe țesuturi. Calitățile unui
bun antiseptic:
-solubilitatea în apă
-să nu fie iritant sau toxic pentru țesuturi
-spectru germicid larg
-să nu fie inactivat de lichide organice
-șă-și mențină proprietățile antiseptic în orice mediu
efect rapid și durabil

40. Căi de administrare a medicamentelor: internă: pe cale bucală.

Administrarea internă.
Calea orală (bucală) – este calea naturală de administrare a medicamentelor. Per oral se întroduc
medicamentele lichide (mixturi, soluții, infuzii, decoctur, tinc- turi, extracte) și solide (prafuri, pastile,
granule, capsule). Medicamentele introduse poate să aibă un efect local sau general. Avantajele:
-se administrează sub diferite forme
-nu e necesar ca preparatele să fie sterile
-simplitatea administrării
Dezavantajele:
-inactivitatea parțială a substanțelor medicamentoase în ficat
-absorbția parțiala a unor preparete în tractul gastro-intestinal
Substanțele medicamentoase pe calea orală de cele mai multe ori se primesc înaite de masă cu 15-20 minute.
După masă se primesc medicamentele care distrug mucoasa stomacului (preparatele fierului, aspirina,
soluțiile de calciu). Fermenții – îmbunătățesc procesele digestive din stomac și intestine (festal, panzinorm)
ei se primesc în timpul mesei.
41. Asigurarea igienei corporale a bolnavului grav, toaleta intimă.
Scopul: igienic și menținerea stării de confort fizic
Părțile intime ale corpului sunt expuse infecțiilor, ulcerelor de presiune, mirosurilor neplăcute, având în
vedere anatomia și fiziologia lor. Se execută de mai multe ori pe zi la pacienții inconștienți, cu sonde
vezicale, înaintea intervențiilor chirurgicale în regiunea anală, organe genitale sau pe căile urinare și în
perioadele menstruale. Dacă pacientul este independent, i se pregătesc materialele pentru a se îngriji singur.
Materialele necesare: paravan, două bazinete, tampoane sterile de tifon, pensă porttampon, cană cu apă
caldă, săpun lichid, prosop, manușă de cauciuc, manuşă de baie, muşama, aleză. Controlează temperatura
camerei.
Tehnica efectuării:
-pregătește pacientul informându-l și asigurând intimitatea, pregătește patul cu muşama, și pacientul în
poziție ginecologică
-serveşte pacientul cu un bazinet pentru a-şi goli vezica urinară, al doilea bazinet curat se pune sub regiunea
sacrală
-se îmbracă mănuşa de cauciuc
-se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă și săpun lichid
-se limpezește abundent
-se scoate bazinetul
-se usucă regiunea genitală, anală
-spălarea organelor genitale externe se poate face cu tampoane de tifon mon- tate pe pensa porttampon
-la bărbat, se degajă glandul de prepuț și se spală cu prudență (se previne pătrunderea săpunului în uretră)
Ulterior îndepartează materialele, aranjează patul și așează pacientul intr-o poziție comodă. De evitat
contaminarea regiunii genitale cu microorganisme din regiunea anală, prin mişcări de spălare dinspre anus
spre simfiza pubiană. Îngrijirea părului se face prin pieptănare și spălare.

42. Metodele şi substanţele antiseptice, utilizarea lor.

Clasificarea antisepticelor chimice
Grupa Halogenilor:
1. Soluție spirtoasă de iod 1%,2%,5% – pentru dezinfectarea marginilor plă- gii, câmpului operator, lojelor
unghiale etc.
2. Iodonat - un complex din iod și sulfați pentru dezinfectarea pielii (inlocți- itorul sol.Iod 5%).
3. Iodoforii: iodopirin; iodolan zează ca și iodul 5%.
Grupa oxidanților:
1. Peroxidul de Hidrogen - purulente, dezinfectarea instrumentelor, månuşilor, pentru tualeta urechi- lor. au
o acțiune bactericidă puternică. Se utili- - se folosește de 3-6% pentru tratamentul plăgilor
2. Acidul boric 2%,3% -pentru prelucrarea plăgilor purulente, pansamentelor.
Grupa coloranților:
1. Verde de briliant 1%-2% pentru prelucrarea marginilor plågii, câmpului operator.
2. Albastru de metilen 3% pentru prelucrarea ulcerațiilor, escoriațiilor, fisuri- lor de mamelon, la tratarea
piodermitelor.
3. Lactat de etacridină (rivanol)acționează asupra infecției cocice, 0,05%-0,1% la prelucrarea şi tratarea
plăgilor.
Derivatele nitrofuranului:
1. Furacilina folosită în sol. 5% pentru tratamentul plăgilor purulente şi sanarea cavităților.

43. Căi de administrare a medicamentelor: parenterală: avantajele administrării parenterale,

contraindicaţiile.
Administrarea parenterală este administrarea substanțelor medicamentoase cu ajutorul injecțiilor, evitând
tubul digestiv, prin urmare medicamentele nu se distrug sub acțiunea fermenților digestivi. Administrarea
parenterală a medicamentelor se efectuează prin injecții intradermice, subcutane, intramusculare,
intravenoase, intraarteriale, în cavitatea pleurală sau abdominală, inimă, în cavitatea articulară, măduva
oaselor, canalul rahidian.
Avantajele:
-absorbția ușoară, efectul se instalează rapid
-dozajul este precis, absorbția nefiind în funcție de condițiile specifice din tubul digestive
-medicamentele sensibile la acțiunea sucurilor digestive, ca numeroși hormoni, vaccinuri, seruri terapeutice,
nu sunt alterate sau modificate în stomac sau intestine
-se pot introduce medicamente şi în caz de intoleranță digestivă, tulburări de deglutiție sau când calea
enterală este contraindicată, ca în caz de hemoragii sau intervenții pe tubul digestiv, precum și la bolnavii
inconștienți
Dezavantaje:
-mod de administrare traumatizant
-administrarea necesită personal calificat
-administrarea presupune costuri suplimentare datorită recipientelor, proceselor tehnologice, sterilizare
-intoleranța locală
Condraindicații absolute: injecțiile sunt contraindicate în caz de diateze he- moragice. Contraindicații
relative: excitații psihomotorii, stare de delir, frica de injecții, convulsii.

45. Toaleta corporală : îngrijirea părului

Spălarea părului
Scop – igienic, asigurarea stării de bine a pacientului
Contraindicații – fracture ale craiului,traumatisme mari,pacienți cu stare generală alterată, febrili, cu boli ale
pielii capului.
Zilnic: se face perierea, pieptănarea și eventual, împletirea părului
Materiale necesare: pieptene, şampon, săpun, uscător, lighean, apă caldă, muşama, aleză, prosoape.
Pregătirea pacientului - se informează, poziția se alege în funcție de starea sa:
-şezând pe un scaun
-şezând în pat
decubit dorsal în pat, cu salteaua îndoită sub torace
-decubit dorsal, oblic în pat
Tehnica efectuării
-temperatura în încăpere trebuie să fie de 22-24C
-închiderea ferestrelor, evitarea curenților de aer
-se pregătește patul și se protejează cu muşama și aleză
-se umezeşte părul, se şamponează
-se masează ușor pielea capului cu degetele, se spală de două - trei ori
-se clătește părul din abundență, se acoperă cu prosopul uscat
-se usucă părul, se piaptănă cu blândețe
Ingrijiri ulterioare
-se acoperă capul pacientului cu o băsma
-se reinstalează pacientul în poziție confortabilă
-obiectele folosite se dezinfectează

46. Noţiuni generale de asepsie, metodele.

Asepsia- totalitatea măsurilor prin care se împiedică pătrunderea microbilor in plagă. Ea cuprinde măsuri
organizatorice, utilizarea factorilor fizici, preparatelor chimice. Asepsia este una din bazele principale, pe
care se sprijină medicina. În activitatea chirurgicală este necesară respectare legii fundamentale a asepsiei,
care se formulează astfel: tot ce contactează cu plaga, trebuie să fie steril.
Sterilizarea se efectuiază prin metode fizice și chimice
Metodele fizice:
Autoclavarea- prin vapori de apă sub presiune într-un autoclav. Ele se folosesc pectru serilizarea
materialelor textile, a instrumentelor, obiectelor de sticlă, materialelor de cauciuc și a altor materiale care nu
se deteriorează prin tratamentul termic respectiv. ( la 121ºC sau 132ºC)
Sterilizarea cu are uscat și fierbinete( pupinel)- timp de 1 oră la 180ºC) pentru : instrumente medicale
reutilizabile, sticlei termorezistente .
Sterilizara uscată prin temperaturi joase- pentru instrumentul medical termolabil, tehnic complicat și
aparatajului sub actiunea plasmei care posedă proprietăți de pătrundere a agentului sterilizat în cavitățile
interioare.
Sterilizarea cu radiații ionizante- pentru materialul de pansament,instrumentalului chirurgical reutilizabil,
preparatelor farmaceutice, serurilor, altor obiecte . Obiectele trebuie sa fie ambalate ermetic in polietilenă .
Metoda chimică:
 Procedeu de sterilizare in solutii dezinfectante puternice. Pentru articole de materiale polimerice, sticlă,
cauciuc, metale corosivo-rezistente.

47. Administrarea parenterală a medicamentelor-defniţie. Caracteristica seringelor.

Administrarea parenterală reprezintă administrarea substanțelor medicamentoase cu ajutorul injecțiilor,
evitând tubul digestiv, prin urmare medicamentele nu se distrug sub acțiunea fermenților digestivi.
Soluțiile medicamentoase sunt administrate cu ajutorul seringilor monouzuale. Seringa este din mterial
plastic, de unică folosință, alcătuită din:
Corpul de pomă- cilindric, are marcate pe el gradații, volum de 1, 2, 5, 10, 20 ml
Piston- cilindric, etanș se plasează în interiorul corpului de pompă
Orice seringă trebuie să fie- etanșă, gradată, corespunzător scopului pentru care este folosită, obligator
sterilă. Se recomandă utilizarea seringelor cu protector mecanic al acului.
Pentru inj. Intradermice au lungimea de 10-25mm, grosime 0,4mm și bizoul scurt
Pentru inj. Subcutanate au lungimea de 25-30mm, grosimea 0,6-0,8 mm și bizoul lung
Pentru inj. Intramusculare sunt lungi de 50-80mm, grosime 0,7-0,8 și bizou lung
Pentru inj. Intravenoase, au lungimea de 30-40mm, grosime 0,8-1mm și bizou scurt

48. Definiţia escarelor. Factorii de risc a apariţiei escarelor. Fazele evolutive ale escarelor.Clasificarea
escarelor.
Escarele de decubit sunt procese necrotico-ulceroase, distrofice ce apar la bolnavii slăbiți, care stau mult
timp la pat .
Cauzele formării escarelelor sunt:
Locale: imobilitate, igienă incorectă, lenjerie umedă cu cute, diverse fărâmituri, gips, edeme, inconștiența
de urină, inconștiența de materii fecale, presarea țesuturilor moi.
Generale: paralizii, subnutriția, malnutriția, cașexia, obezitatea, vârsta înaintată, ateroscleroza la pacienții
adinamici, traumatisme, fracturile .
Clasificarea:
Stadiul 1-pe locul apariției escarelor de decubit apar hiperemia pielii, senzația de amorțeală, o durere
ușoară,. Dimensiunile pot fi diverse în funcție de loclizare. Poate fi atestat prurit local.
Stadiul 2- durere, usturime. Apar bule mici sau mai mari. Apoi este lezată derma și țesutul subcutanat.
Apare plaga superficială în locul veziculei sub formă de ulcerație de diverse dimensiuni, fără eliminări.
Stadiul 3- plaga profundă, ulcerația pielii și a țesutului subcutanat. Durere locală de diverse intensități.
Dimensiunile plăgii ulcerate sunt diverse, în funcție de locul de formare a escarelor de la 0,5 cm până la 5-
10-15cm. Sunt eliminări seroase din plagă. Plaga se poate infecta, atunci eliminările sunt purulente, cu miros
neplăcutr.
Stadiul 4- plaga ulceroasă e mai profundă. Se lezează țesutul muscular până la os(are loc necroza
țesuturilor). Sunt eliminări seroase, sangvinolente sau purulente. Culoarea plăgii este întunecată.
49. Clasificarea deşeurilor medicale, deşeuri nepericuloase şi periculoase .
Deșeurile medicale reprezintă orice substanță sau obiect , care sunt eliminate sau sunt supuse eliminării sau
trebuie supuse eliminării în corespundere cu cerințele legislației naționale. La deșeuri se atribuie produele
neutilizate rezultate după finalizarea unui proces/acțiune și unt produse nesolicitate pentru acest
proces/acțiune.
Deșeurile se claifică în :
 Deşeuri extrem de infecțioase - culturile și substanțele extrem de contaminate, materialul patalogo-
anatom, cadavrele animalelor și alte produse și deseur contaminate, sau care au contactat cu substanțe
extrem de contaminate.
 Deşeuri tăietor-ințepătoare - articole, care pot provoca răni și înțepături ale pielii, indiferent de faptul,
este infecțios sau nu. Această subcategorie de deșeuri necesită a fi considerată ca deosebit de periculoasă
(ace, seringi, inclusiv autoblocante sisteme pentru transfuzii, bisturii, cioburi din sticlă, etc).
 Deşeuri farmaceutice – nivelul de risc al deșeurilor farmaceutice depinde de componență. Nu trebuie
de exclus și utilizarea potențial incorectă a produselor (exem- ple: medicamente cu termen de valabilitate
expirat, medicamente și materiale contaminate – mănuşi, cutii și flacoane).
 Deşeuri citotoxice- subcategoria deşeurilor farmaceutice, care necesită considerată ca deosebit de
periculoasă. Aceste deşeuri pot avea efecte mutagene, teratogene sau cancerigene. Aceste tipuri de deşeuri
prezintă o problemă majoră atât în instituțiile medicale, cât și după colectare și eliminare. Din aceste motive,
gestionarea deșeurilor farmaceutice necesită o atenție deosebită pentru a garanta siguranța.
 Deşeuri chimice- includ substanțe solide, lichide, găzoase care necesită eliminare. Substanța chimică
se atribuie la deşeuri periculoase dacă are una din următoarele caracteristici: toxicitate, corozivitate,
inflamabil, reactivitate (exploziv, care reacționează cu apa, sensibil la lovituri).
 Deşeurile radioactive se produc, de regulă, în rezultatul activităților de cercetare, diagnostic și
tratament al pacienților oncologici. Majoritatea deşeurilor radioactive au o durată de înjumătățire scurtă.
Deşeurile radioactive sunt deosebit de periculoase. Locurile de formare a deşeurilor, preponderent in secțiile
pentru tratamentul pacienților oncologici, radioterapie, laboratoarele de medicină nucleară, laboratoarele de
cercetări.
 Deşeuri anatomo-patologice: Materiale, pentru eliminarea cărora sunt văzute proceduri speciale,
dictate de considerente bioetice. De regulă, materialul anatomo-patologic nu prezintă pericol, dar necesită o
atenție deosebită. Exemple: țesuturi, organe, sânge și fluide, alte rezultate a intervențiilor chirurgicale și
autopsii, embrionii umani, cadavrele animalelor.
Deșeurile nepericuloase sunt deșeuri neinfecțioase, componența și natura cărora sunt asociate cu
componența și natura deșeurilor menajere, ele nu conțin componenți periculoși și nu posedă proprietăți, cae
parțial ar putea avea efect chimic, toxic sau patogen pentru sănătate și mediu.
Deșeuri periculoase sunt deșeurile care conțin substanțe sau compuși care prezintă un risc direct sau
indirect pentru sănătate și mediu.

50. Efectuarea probei la penicilină, citirea rezultatelor.

Dizolvarea penicilinei pentru probă :
La 1000 UA este necesar 1ml de sovent
In seringă se aspiră solvent ( apă sterilă pentru injecții, sol. NaCl 0,9%)
Flaconul se agită până la dizolvarea completă a conținutului
Pentru probă se face diluația dublă
Din soluția căpătată se extrage 0,2 ml și se administrează 0,1 ml, în treimea medie a antebrațului
Citirea rezultatului probei la penicilină:
Dacă papula s-a absorbit complet peste 20-30 min, atunci rezultatul este negativ și se permite injcatarea
dozei corespunzătoare cu penicilină
Dacă pe locul injectat a apărut hiperemie proba se consideră și injectarea cu penicilină este interzisă.
Rezultatul se înscrie în fișa de observație clinică a pacientului.

51. Injecţia intramusculară. Definiţie. Scop, materiale necesare, pregătirea bolnavului, locului, tehnica
efectuării injecţiei.
Injecția intramusculară se efectuiază în stratul de țesut muscular, bogat în vase sanguine.
Scop: terapeutic
Materiale necesare:
Seringă sterilă de 1ml, 2ml, 5ml Globule de vată
Ace sterile-nlungimea 60-80mm, diametrul 0,8-1 Pensă
mm Pilă
Tavă sterilă Alcool 70º
Scutec steril Fiole, flacoane cu subs. Medicamentoasă
Cuve renale Mască, halat, mănuși sterile

Pregătirea bolnavului:
Psihologică: se explică necesitatea injecției și relaxarea deplină a mușchiului în care se efectuiază injecția.
Fizică: se așează bolnavul în decubit ventral sau lateral, poziție șezândă sau în picioare sprijinit de un
suport.
Locul efectuării:
Cadranul fesier superior extern, mușchiul cvadriceps femural, mușchiul triceps brahial, mușchiul deltoid.
Tehnica efectuării:
 Asistentu medical își spală și dezinfectează mânele, îmbracă mănuși sterile
 Aspiră soluția medicamentoasă
 Se dezinfectează locul injectării
  Se întinde pielea cu indexul și policele mânii
 Seringa se va ține cu acul în jos
 Cu mișcare rapidă se străpunge pilea și mușchiul sub un unghi de 90º
 Se verifică prezența acului în vasul sangvin, prin retragerea pistonuli
 Dacă în seringă a apărut sânge se schimbă direcția acului
 Se administrează lent soluția medicamentoasă
 Se retrage acul, pe locul injectării soluției medicamentoase se va aplica un tampon de vată îmbibat cu
alcool
 Locul injectării se masează ușor

52. Segregarea deşeurilor – definiţie, scop şi obiective, importanța codului de culori în segregarea
deșeurilor, componentele segregării, cerinţele pentru diferite categorii de deşeuri.
Segregarea deșeurilor înseamnă păstrarea diferitor tipuri de deșeuri pe categorii diferite, și anume
facilitarea gestionării sigure ale deșeurilor, separarea deșeurilor reciclabile de deșeurile periculoase, cu
certitudinea că deșeurile vor fi tratate în conformitate cu gradul lor de periculozitate și reducerea costurilor
pentru transportare, tartare și eliminare.
Diferite tipuri de deșeuri necesită diferite tipuri de ambalare, gestionare, depozitare și transportare .
Codul de culori- înseamnă combinarea diferitor grupuri de deșeuri cu caracteristici similare ale pericolului
într-un grup mai mare și permite identificarea mai rapidă și simplă a grupului de deșeuri după culoarea
corespunzătoare a ambalajului. Această metodă facilitează procesul de segregare a deșeurilor, permie ca
procesul de sortare să fie clar, chiar și pentru specialiștii cu un nivel de calificare și instruire generală scăzut
și se va folosi pe întregul lanț al gestionării deșeurilor( segregare, colectare, depozitare, transportare,
eliminare).
Culorile aprinse ( roșu, galben, oranj)- pentru deșeurile periculoase
Culorile reci ( albastru, verde)- pentru deleurile reciclabile
Culorile neutre ( negru)- pentru deșeurile generale.
Pentru asigurarea siguranței, procesul de segregare a deșeurilor include câteva activități :
 Ambalarea
 Folosirea sistemului codurilor de culori
 Etichetarea și marcarea cu simboluri
Pentru deșeurile generale(negru) pungi de plastic din polietilenă sau polipropilenă, container de cantitate
acceptabilă cu capacitate suficientă.
Pentru deșeurile reciclabile (verde) containere de plastic, oungi de plastic, cutii de carton utilizate.
Pentru deșeurile periculoase ( galben) pungi puternice de plastic de bună calitate, pungile se păstrează în
containere, dotate cu pedală, sau capac în care punga este suspendată, pe parcursul transportării în exterior
containere rigide trebuie să servească ca ambalaj secundar.
Pentru deșeurile radioactive- containere aprobate.

53. Injecţia subcutanată. Definiţie. Scop, pregătirea materialelor necesare, pregătirea bolnavului,
locului, tehnica efectuării injecţiei.
Injecția subcutanată- administrarea soluției medicamentoase, cu scop curativ , în stratul subcutanat.
Scop: terapeutic:administrarea soluțiilor cristaline sau perfuzie subcutanată în scopul hidratării
organismului.
pe aceasta cale se injecteaza de obicei sol.cristaline,izotonice si numai in cazuri speciale sol.uleioase.

Pregatirea echipamentului:
- verificarea medicatiei si dozelor prescrise
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze
- se spala mainile
- se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au un aspect
particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
- se alege locul de injectare
- se verifica inca o data medicatia
- daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul
din seringa.
 apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
Pregatirea bolnavului
- se anunta bolnavul si se explica necesitatea efectuarii injectiei;
- pacientul se aseaza pe scaun sau pe pat in poziție semișezând sau in picioare;
Locul injectiei:
- regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
- fata externa a bratului,
- fata supero-externa  a coapsei;
- fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
- reg subclaviculara;
- flancurile peretelui abdominal.
Cind tratamentul s/c se administreza timp indelungat,calea de administrare se face prin rotatie
Tehnica efectuării:
- asistentul medical îsi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuși
- montează seringa
- aspiră solția medicamentoasă
- îmbină 2-3 tampoane de vată cu alcoo de 70º
- se dezinfectează locul cu mișcări longitudinale, de sus în jos
- cu mâna stângă formăm o cută în treimea medie a brațului
- se ia seringa în mâna dreaptă, ca degetul arătător să fie fixat pe amboul acului
- se străpunge brusc pielea, stratul celulo-adipos, acul să fie introdus până la 1/3 din lungime, sub
unghi de 30º
- se eliberează cuta și atent, cu mâna stăngă se apasî pistonul până la refuz
- se retrage acul brusc
- se fixează un alt tampon îmbibat în alcool

54. Sterilizarea instrumentelor, materialelor şi aparatelor utilizate în activitatea medico-sanitară.

Autoclavarea - sterilizarea prin vapori de apă sub presiune (căldură umedă) intr-un autoclav. Autoclavele
pot fi folosite pentru sterilizarea materialelor textile, a instrumentelor, obiectelor de sticlă, materialelor de
cauciuc și a altor materiale care nu se deteriorează prin tratamentul termic respectiv. In funcție de material,
se sterilizează la 121°C (=1,1 atmosferă de suprapresiune) sau la 132°C (=2 atmosfere de suprapresiune).
Sterilizarea cu aer uscat și fierbinte (pupinel)- sterilizarea prin aer uscat (căldură uscată) timp de1 oră la
180°C este o metodă eficace, convenabilă pentru steriliza- rea instrumentarului medical reutilizabil, sticlei
termorezistente, dar nu și pentru sterilizarea materialului moale (textil) și a compreselor. Este important la
timpul de sterilizare trebuie să fie socotit din momentul în care temperatura este atinsă.
Sterilizarea uscată prin temperaturi joase Sterilizarea instrumentarului medical termolabil, tehnic complicat
și aparatajul sub acțiunea plasmei care posedă proprietăți de pătrundere a agentului sterilizant în - această
metodă este utilizată la cavitățile interioare.
Sterilizarea cu radiații ionizante (gama-radiație) - pentru sterilizarea mate- rialului de pansament,
instrumentarului medical (chirurgical) reutilizabil. prepa- ratelor farmaceutice, serurilor, altor obiecte.
Utilizarea radiației ionizante, posedă e avantaje față de sterilizarea prin căldură. Obiectele sterilizate prin
iradierea ionizantă sunt ambalate ermetic în pachete de polietilenă. Termenul de păstrare și valabilitate a
obiectelor sterilizate în asemenea pachete este de câțiva ani.
Flambarea : instumentele din metal care se aranjeaza pe capacul sterilizatorului,unde se toarno o cantitate
suficienta de alcool etilic 96%, dupa flambare instrumentele pot fi untilizate 5-10 min.
Actiunea aerului uscat: se pot steriliza instrumentele din metal si sticla, in dulapul cu aer fierbinte si uscat
la temperatula de 180C timp 1 ora.
Autoclavarea : se sterilizeaza lenjeria pentru operatie, pansamente, obiecte din cauciuc, materialele se
sterilizeaza in casolete, regimul de sterilizare 1,1 atmosfere 120C timp de 45 min; 1,2 atmosfere 134C timp
de 20 min.
Sterilizarea cu solutii chimice : instrumentele din cauciuc, aparate cu sistem optic, sonde semielastice,
alcool etilic 96%.
Sterilizarea cu raze gama : preparatele biologice si a materialelor de sutura, adesea se folosesc substante cu
radiatii radioactive, obiectele se impacheteaza ermetic in pachete de hirtie.
 55. Noţiuni generale de sterilizare. Metodele de sterilizare.
Sterilizarea poate fi apreciată drept o totalitate de metode, mijloace și forme utilizate pentru mortificarea și
înlăturarea tuturor speciilor de microorganisme, la toate fazele de dezvoltare ce se conțin în interiorul și pe
suprafața diferitor materi- ale, substraturi.
Sterilizarea se efectuează prin metode fizice și chimice.
Metodele fizice de sterilizare includ: sterilizarea prin iradiere, la presiune scă- à cu abur circulant,
ultrasonică, cu ajutorul razelor ultraviolete, prin filtrare cu fascicul de electroni etc.
Autoclavarea - sterilizarea prin vapori de apă sub presiune (căldură umedă) intr-un autoclav. Autoclavele
pot fi folosite pentru sterilizarea materialelor textile, a instrumentelor, obiectelor de sticlă, materialelor de
cauciuc și a altor materiale care nu se deteriorează prin tratamentul termic respectiv. In funcție de material,
se sterilizează la 121°C (=1,1 atmosferă de suprapresiune) sau la 132°C (=2 atmosfere de suprapresiune).
Sterilizarea cu aer uscat și fierbinte (pupinel)- sterilizarea prin aer uscat (căldură uscată) timp de1 oră la
180°C este o metodă eficace, convenabilă pentru steriliza- rea instrumentarului medical reutilizabil, sticlei
termorezistente, dar nu și pentru sterilizarea materialului moale (textil) și a compreselor. Este important la
timpul de sterilizare trebuie să fie socotit din momentul în care temperatura este atinsă.
Sterilizarea uscată prin temperaturi joase Sterilizarea instrumentarului medical termolabil, tehnic complicat
și aparatajul sub acțiunea plasmei care posedă proprietăți de pătrundere a agentului sterilizant în - această
metodă este utilizată la cavitățile interioare.
Sterilizarea cu radiații ionizante (gama-radiație) - pentru sterilizarea mate- rialului de pansament,
instrumentarului medical (chirurgical) reutilizabil. prepa- ratelor farmaceutice, serurilor, altor obiecte.
Utilizarea radiației ionizante, posedă e avantaje față de sterilizarea prin căldură. Obiectele sterilizate prin
iradierea ionizantă sunt ambalate ermetic în pachete de polietilenă. Termenul de păstrare și valabilitate a
obiectelor sterilizate în asemenea pachete este de câțiva ani.
Metoda chimică- procedeu de sterilizare în soluții dezinfectante puternice. Metoda chimică de sterilizare
este recomandată pentru articolele din materiale polimerice, sticlă, cauciuc, metale corosiv-rezitente.
Menținerea sterilizării şi respectarea normelor de tehnică aseptică - pentru menținerea sterilizării obiectelor
și materialelor sterilizate este necesar să se asigu- re etanşeitatea containerelor, casoletelor cu articole sterile,
păstrarea acestora cu această destinație, în dulapuri închise întreținute în perfectă stare de curățenie. În aceste
locuri este interzisă depozitarea și păstrarea altor materiale. Durata de vala- bilitate a articolelor sterile
depinde de metoda de sterilizare și ambalaj.

56. Secţia de internare, structura si amenajarea secţiei de internare, regimul sanitar în secţie .

Secția de internare se află în apropierea intrării in spital și este uşor accesibila pentru transportarea și
primirea pacienților.
Secția de internare se ocupă cu internarea și înregistrarea pacienților, acordarea ajutorului de urgență,
examenul medical și stabilirea diagnosticului preventiv, prelucrarea sanitară și transportarea pacienților
internați în secții.
Secția de internare constă dintr-un şir de încăperi: vestibulul, registratura, cabinete de examen medical, săli
de tratamente, pansamente și de intervenții chirur- gicale urgente, izolator pentru bolnavii infecțioși,
cabinetul medicului de serviciu, laboratorul de urgență, cabinet radiologie, blocul sanitar.
Serviciul de internare din spitalele mari mai dispune de săli pentru diagnostic, salon antișoc, salon pentru
bolnavii cu infarct miocardic și punct traumatologic.
Vestibulul este o sală de așteptare pentru bolnavi și rudele acestora. Aici se aflà mobila necesară (fotolii,
măsuțe), diverse informații, privind regimul intern al spitalului și educația sanitară.
Registratura este cabinetul asistentului medical de gardă, unde se înregistrează bolnavii internați și se
completeazā documentația medicală necesară. Asistentul medical inregistrează informația despre bolnav în
registrul de evidență a bolnavi- lor internați, introduce datele în calculator, completează pentru fiecare
bolnav foaia de titlu a fișei de observație clinică. In caz de internare a accidentaților în urma diverselor
accidente (rutiere etc.) datele despre bolnav se înregistrează într-un re- gistru special și se comunică la
poliție. In caz dacă lipsesc actele de identitate și nu sunt posibilități de a obține date despre bolnavul ce se
află în stare de inconștiență, internarea lui se fixează in registre sub numele „Necunoscut“ și imediat se
comuni- că poliției. În cazul depistării pediculozei datele despre pacient și prelucrarea sani- tară se
înregistrează intr-un registru special (F-20). Salonul de examenare medicală este predestinat examinării
pacientului de către medic, Acest salon este prevăzut cu banchete, scaune, mese, lavoar, utilajul pentru
antropometrie. Aici bolnavul se examincază, se determinà temperatura, pulsul, tensiunea arterială, se
stabileste di- agnosticul preventiv. Dacă diagnosticul nu poate fi stabilit, bolnavul se plasează in izolator și se
cheamă consultația medicilor specialişti.
Salile de tratamente, pansamente şi de intervenții chirurgicale sunt prevazute cu tot utilajul necesar pentru
acordarea ajutorului medical de urgență.
Blocul sanitar serveşte pentru prelucrarea sanitară a pacientului și este format din vestiar, cameră de baie și
WC.
Secția de internare este asigurată cu un număr suficient de brancarde și cărucioare pentru transportarea
bolnavilor in secție.
Cu scopul prevenirii infecților intra-spitalicești în secția de internare se respectă strict cerințele regimului
sanitaro-antiepidemic: ,
 medicul examinează toți bolnavii în secția de internare cu scopul depistării la timp a bolnavilor cu
boli infecțioase, izolării şi transferării lor urgente în spitalul de boli infecțioase .
 in cazul depistării unei boli infecțioase la bolnav, încăperea și toate obiectele cu care a contactat
bolnavul sunt supuse dezinfectării
 transportarea bolnavilor imobilizați și gravi din secția de internare se efec- tuează cu ajutorul
brancardei, caruciorului și patului funcțional
 examinarea fiecărui bolnav se efectuează pe bancheta acoperită cu muşama, care se dezinfectează
după fiecare bolnav
 fiecare bolnav va fi supus prelucrării sanitare în dependență de starea generală, într-o încăpere
specială ( blocul sanitar)
 obligatoriu bolnavii sunt supuși controlului la pediculoza și în caz de nece- sitate prelucrării sanitare
după forma- 20
 imbrăcămintea și încălțămintea bolnavului se aranjează într-un sac indivi- dual, care se păstrează într-
o cameră specială
 după efectuarea prelucrării sanitare bolnavul primeşte lenjerie de corp curată, ciupici
 curățenia umedă curentă în secția de internare se efectuează de 2 ori pe zi, lar curățenia generală o
dată în 7 zile, cu folosirea soluțiilor dezinfectante
 inventarul se marchează și se păstrează în locurile corespunzătoare marcajului

57. Injecţia subcutanată. Definiţie. Scop, pregătirea materialelor necesare, pregătirea bolnavului,
locului, tehnica efectuării injecţiei, particularităţile de administrare a soluţiilor uleioase.
Injecția subcutanată- administrarea soluției medicamentoase, cu scop curativ , în stratul subcutanat.
Scop: terapeutic:administrarea soluțiilor cristaline sau perfuzie subcutanată în scopul hidratării
organismului.
pe aceasta cale se injecteaza de obicei sol.cristaline,izotonice si numai in cazuri speciale sol.uleioase.

Pregatirea echipamentului:
- verificarea medicatiei si dozelor prescrise
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze
- se spala mainile
- se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au un aspect
particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
- se alege locul de injectare
- se verifica inca o data medicatia
- daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul
din seringa.
apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
Pregatirea bolnavului
- se anunta bolnavul si se explica necesitatea efectuarii injectiei;
- pacientul se aseaza pe scaun sau pe pat in poziție semișezând sau in picioare;
Locul injectiei:
- regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
- fata externa a bratului,
- fata supero-externa  a coapsei;
- fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
 - reg subclaviculara;
- flancurile peretelui abdominal.
Cind tratamentul s/c se administreza timp indelungat,calea de administrare se face prin rotatie
Tehnica efectuării:
- asistentul medical îsi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuși
- montează seringa
- aspiră solția medicamentoasă
- îmbină 2-3 tampoane de vată cu alcoo de 70º
- se dezinfectează locul cu mișcări longitudinale, de sus în jos
- cu mâna stângă formăm o cută în treimea medie a brațului
- se ia seringa în mâna dreaptă, ca degetul arătător să fie fixat pe amboul acului
- se străpunge brusc pielea, stratul celulo-adipos, acul să fie introdus până la 1/3 din lungime, sub
unghi de 30º
- se eliberează cuta și atent, cu mâna stăngă se apasî pistonul până la refuz
- se retrage acul brusc
- se fixează un alt tampon îmbibat în alcool
Particularitățile de administrare a soluțiilor uleioase. Inainte de a fi administrate soluțiile uleioase (aloea,
camfora, retabolil) se în- călzesc la t°- 25-30°C pentru reabsorbția lor mai rapidă în țesuturi. Soluția uleioa-
că se întroduce cel mai des subcutanat, mai rar intramuscular. Nici într-un caz nu e admite administrarea
intravenoasă a soluțiilor uleioase. La administrarea intramusculară se va verifica obligator dacă acul n-a ni-
merit intr-un vas sanguin, deoarece întroducerea uleiului în torentul sanguin provoacă embolie, ceea ce
uneori poate cauza dereglări serioase a funcțiilor vi- tale. După administrarea soluțiilor uleioase locul injectat
este încălzit (se aplică termoforul).

58. Secţia de internare, determinarea datelor antropometrice

Secția de internare se află în apropierea intrării in spital și este uşor accesibila pentru transportarea și
primirea pacienților.
Secția de internare se ocupă cu internarea și înregistrarea pacienților, acordarea ajutorului de urgență,
examenul medical și stabilirea diagnosticului preventiv, prelucrarea sanitară și transportarea pacienților
internați în secții.
Antropometria este o totalitate de metode și procedee pentru măsurarea cor- pului omenesc. Ea include
determinarea masei corporale, inălțimii, perimetrului utiei toracice, perimetrului abdomenului și la copii
perimetrul cranian.
Înălțimea se măsoară cu antropometrul. Instrumentul constă dintr-o platfor- mă, bară verticală gradată,
planșetă orizontală ce se deplasează de-a lungul barei verticale. Pentru a determina înălțimea corpului
pacientul se ajută (in caz de ne- cesitate) să se descalțe de încălțăminte, se așează pe platforma
antropometrului în asa fel încât călcâiele, fesele; omoplații și ceafa să se atingă de bara verticală a
antropometrului, capul trebuie să fie într-o astfel de poziție încât marginile exteri- oare ale conductului
auditiv extern şi unghiul extern al-orbitei să fie pe aceeaşi linie orizontală, planşeta orizontală mobilă a
antropometrului se coboară pe creștetul capului și se măsoară înălțimea bolnavului, după diviziunile de pe
marginea de jos a planşetei. Pacientul se ajută să coboare de pe platforma antropometrului. Antropometrul se
dezinfectează. Datele înălțimii se notează în fişa de observație clinică.
Determinarea masei corporale se efectuează la cântarul medical în ziua inter- nării pacientului în spital,
apoi cel puțin o dată pe săptămână, în caz de necesitate se face mai des.
Pentru a urmări dinamica masei corporale, pacientul va fi cântărit întotdeau- na în aceleași condiții:
dimineața pe nemâncate, în lenjerie de corp, după evacuarea vezicii urinare și a intestinului. Pentru
cântărirea pacientului, cântarul se echilibrează; închizătorul se închide, pacientul se ajută (in caz de
necesitate) să se dez- brace și să se descalțe de încălțăminte, se ajută să se ridice pe mijlocul platformei
cântarului, închizătorul se deschide și greutățile se mută pe brațele pârghiei spre stânga, până când pârghia
ajunge la același nivel cu punctul de control, închizăto- rul se închide și se sumează indicii de pe brațul de
jos (1 diviziune -I kg.) şi cel de sus (1 diviziune -100 g.) Pacientul se ajută să coboare de pe platforma
cântarului. Cântarul se dezinfectează dupå fiecare pacient. Rezultatul cântăririi se comunică pacientului și se
notează în fișa de observație clinică.
Perimetrul cutiei toracice se măsoară cu o panglică centimetrică. Pentru aceasta pacientul se dezbracă în
lenjerie de corp pånă la jumătate, panglica centimetrică se aplică pe cutia toracică la spate – sub unghiurile
de jos ale omoplaților, iar în față la nivelul coastei a IV, mâinile pacientului trebuie să fie lăsate în jos,
respirația liniștită, măsurările se fac în timpul unei respirații liniştite, inspirației și expirației maxime.
Perimetrul abdominal se măsoară cu panglica centimetrică, care se aplică în spate la nivelul vertebrei a III
lombare și în față - la nivelul ombilicului. La bolnavii cu ascită perimetrul se măsoară zilnic, dimineața pe
nemâncate. Mărirea perime- trului abdominal poate fi un indiciu după care se recunoaște acumularea
lichidului peritoneal. După fiecare pacient, panglica centimetrică se dezinfectează. Datele măsurărilor se
notează în fişa de observație clinică.

59. Injecţia intramusculară, materiale necesare, tehnica efectuării injecţiei şi accidentele posibile.
Intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
Injecția intramusculară- se efectuează in stratul de țesut muscular, bogat i vase sanguine.
Pregătirea utilajului necesar:
- seringa sterilă de Iml, 2ml, 5 ml ace sterile – lungimea 60-80 mm, diametrul 0,8-1mm
- tavă sterilă
- scutec steril
- cuve renale
- globule de vată sterile
- pensă pilă alcool 70°
- fiole, flacoane cu substanțe medicamentoase
- mască, halat, mănuşi sterile
Tehnica efectuării:
 asistentul medical işi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuşi sterile
 aspiră soluția medicamentoasă
 se dezinfectează locul injectării
 se întinde pielea cu indexul și policele mânii
 seringa se va ține orientată cu acul în jos
 cu mişcare rapidă se străpunge pielea și muşchiul sub un unghi de 90°
 se verifică prezența acului în vasul sangvin, prin retragerea pistonul
 dacă în seringă a apărut sânge se schimbă direcția acului
 se administrează lent soluția medicamentoasă
 se retrage acul, pe locul injectării soluției medicamentoase se va aplica un tampon de vată îmbibat cu
alcool
 locul injectării se masează ușor
Complicații posibile
- atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale produce o durere vie, în astfel de cazuri se scoate
imediat acul și se execută injecția într-un alt loc
- pătrunderea cu acul într-un vas sanguin se constată prin refluare de sânge prin ac după aspirație. Se
scoate acul și se efectuează injecția în altă parte
- introducerea unei substanțe medicamentoase, uleioase sau in suspensie într-un vas provoacă embolie.
Dacă medicamentul coloidal sau uleios pătruns într-o venă atunci, în câteva secunde ajunge la plămâni.
Bolnavul începe imediat să tuşească și se instalează o senzație de presiune sau junghi toracic foarte
accentuat, localizat mai ales retrosternal, însoțit de dispnee și cianoză. Această stare poate să evolueze și
până la starea de șoc. Asistentul va avea totdeauna la îndemână medicamentele necesare pentru combaterea
acestor accidente (morfină, novocaină, papaverină, atropină, cafeină, efedri- nă, digoxin, strofantină, oxigen)
- înțeparea unei ramuri arteriale mai mari cauzează lezarea plexului nervos periarterial, care duce la
spazmul arterial, ceea ce se traduce printr-o durere vie, urmată peste câteva ore de o colorație lividă a
tegumentelor şi mai târziu de necroză locală a țesuturilor
- suspiciunea spasmului arterial se raportează imediat medicului, pregătind în același timp şi acele
necesare pentru infiltrația cu novocaină
- ruperea acului, dacă fragmentul acului a rămas totuşi în țesuturi se rapor- tează imediat medicului,
pentru a lua măsuri imediate de îndepartare pe cale chirurgicală
- infiltrația dureroasă a regiunii fesiere se previne prin alternarea locurilor unde se administrază
injecțiile și împiedicarea refluării substanțelor iritante in țesuturile superficiale.
- abcesele locale și flegmonul fesier se datorează neglijärii principiilor stricte de asepsie, fie
substanțelor injectate, care uneori pot provoca o supurație aseptică
 60. Sânge – noţiune, funcţiile sângelui. Clasificarea grupelor sanguine după sistemul ABO.
Sângele- o substanță lichidăde culoare roșie, compusă din plasmă și din globule( albe și roșii), care circulă
prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului.
Funcțiile sângelui:
- Circulatorie- sângele e circular doar în circulație se menține omogenitatea.
- Respiratorie- transportă gaze respiratorii cu O2 și CO2
- Excretorie- transportă cataboliții de la țesuturi la organe excretorii
- Nutritivă
- Menținerea mediului intren prin: echilibrul acidobazic, hidroelectric, hidrocoagulant
- Termoreglare- sângele menține temperatura corpului la 37ºC
- Apărare- o barieră în calea agresiunii antigenelor
Clasificarea grupelor sanguine după sistemul ABO
Studierea fenomenului de hemaglutinare a făcut posibila descoperirea grupelor sanguine de bază – sistemul
OAB (zero, A, B). 2 Sistemul sanguin OAB cuprinde patru grupe de sânge. Grupele se notează după numele
aglutinogenului, deosebindu-se astfel grupa: 0 (zero), A, B și AB. Un alt cercetător clasifică grupele
sanguine, notându-le cu cifre romane: I, II, III, IV
Grupa aglutinogen(antigen) aglutinine(anticorp)
0 I(zero unu) --- a și b
A II ( A-doi) A b
B III( B-trei) B a
AB IV( AB- patru) AB ---

61. Secţia de internare, regimul sanitar în secţie.

Secția de internare se ocupă cu internarea și înregistrarea pacienților, acordarea ajutorului de urgență,
examenul medical și stabilirea diagnosticului preventiv, prelucrarea sanitară și transportarea pacienților
internați în secții.
Secția de internare constă dintr-un şir de încăperi: vestibulul, registratura, cabinete de examen medical, săli
de tratamente, pansamente și de intervenții chirur- gicale urgente, izolator pentru bolnavii infecțioși,
cabinetul medicului de serviciu, laboratorul de urgență, cabinet radiologie, blocul sanitar.
Serviciul de internare din spitalele mari mai dispune de săli pentru diagnostic, salon antișoc, salon pentru
bolnavii cu infarct miocardic și punct traumatologic.
Vestibulul este o sală de așteptare pentru bolnavi și rudele acestora. Aici se aflà mobila necesară (fotolii,
măsuțe), diverse informații, privind regimul intern al spitalului și educația sanitară.
Registratura este cabinetul asistentului medical de gardă, unde se înregistrează bolnavii internați și se
completeazā documentația medicală necesară. Asistentul medical inregistrează informația despre bolnav în
registrul de evidență a bolnavi- lor internați, introduce datele în calculator, completează pentru fiecare
bolnav foaia de titlu a fișei de observație clinică. In caz de internare a accidentaților în urma diverselor
accidente (rutiere etc.) datele despre bolnav se înregistrează într-un re- gistru special și se comunică la
poliție. In caz dacă lipsesc actele de identitate și nu sunt posibilități de a obține date despre bolnavul ce se
află în stare de inconștiență, internarea lui se fixează in registre sub numele „Necunoscut“ și imediat se
comuni- că poliției. În cazul depistării pediculozei datele despre pacient și prelucrarea sani- tară se
înregistrează intr-un registru special (F-20). Salonul de examenare medicală este predestinat examinării
pacientului de către medic, Acest salon este prevăzut cu banchete, scaune, mese, lavoar, utilajul pentru
antropometrie. Aici bolnavul se examincază, se determinà temperatura, pulsul, tensiunea arterială, se
stabileste di- agnosticul preventiv. Dacă diagnosticul nu poate fi stabilit, bolnavul se plasează in izolator și se
cheamă consultația medicilor specialişti.
Salile de tratamente, pansamente şi de intervenții chirurgicale sunt prevazute cu tot utilajul necesar pentru
acordarea ajutorului medical de urgență.

62. Injecţia intravenoasă. Definiţie. Scop, materiale necesare, pregătirea bolnavului, locului, tehnica
efectuării injecţiei, complicaţii şi accidente.
Injecția intravenoasă: Administrarea substanței medicamentoase direct in circuitul sanguin.
Scop: curativ, explorator.
Pregătirea necesarului:
 soluția medicamentoasă prescrisă
  alcool 70°
 pilă sterilă
 tăviță pentru deşeuri
 mănuşi sterile
 aleze sterile
 seringă sterilă de unică folosință de 5-10-20 ml cu ac anexat
 ace sterile
 globule de vată sterile
 garou
 pernuță din muşama
Pregàtirea pacientului:
 Psihologică: Se explică necesitatea injecțiiei
 Fizică: Poziția culcată sau şezândă
Locul administrării:
 venele din plica cotului
 venele de pe fața dorsală a mânii
 venele epicraniale (la copii)

Tehnica efectuării:
 asistentul medical işi spală mâinile sub apă curgătoare cu săpun, le dezinfec- tează, imbracă mănuşi
sterile
 se așează pacientul într-o poziție corectă, se eliberează de haină locul injectării, se examinează
suprafața pielii
 se fixează sub cot pernuța elastică acoperită cu muşama, iar pe ea un scutec
 se montează seringa și acul necesar, se aspiră medicamentul, se verifică ab- sența aerului, se aşează
pe tava sterilă
 se aplică garoul pe brațul pacientului cu 5-7 cm. mai sus de locul puncției, dacă garoul va fi de
cauciuc atunci se aplică sub el un şervețel
 garoul se leagă în aşa fel încât să se dezlege cu o mână
 se propune pacientului să stângă pumnul
 dacă garoul a fost aplicat corect pulsul de pe artera radială se va palpa, apoi se dezinfectează pielea în
regiunea plicii cotului de două ori cu două tampo- nașe de vată sterile
 cu policele mâinii stângi se fixează vena cu 4-5cm sub locul puncției
 se ia seringa în mâna dreaptă, gradația cilindrului să fie în față, iar acul să fie fixat bine cu bizoul în
sus
 se străpunge pielea cu o mișcare energică paralel cu vena, acul se mișcă la 1-2 cm deasupra venei,
apoi se străpunge peretele venei, se asigură că acul este in venă prin retragerea pistonului
 in caz dacă apare sânge în seringă atunci încet se dezleagă garoul și se întro- duce încet soluția
medicamentoasă în decurs de 2-3 min.
 se extrage atent și rapid acul din venă .
 se aplică un tampon steril îmbibat în alcool pe locul injectării, se apasă cu tamponul cel puțin până la
5 min până la hemostaza completă
Complicațiile posibile
 perforarea venei
 formarea hematomului
 leziuni vasculare
 tumifiere
 dureri
 senzații de arsură
 reacții alergice
 necroză
 sepsis
 63. Noţiuni generale de sterilizare. Metodele de sterilizare.
Sterilizarea poate fi apreciată drept o totalitate de metode, mijloace și forme utilizate pentru mortificarea și
înlăturarea tuturor speciilor de microorganisme, la toate fazele de dezvoltare ce se conțin în interiorul și pe
suprafața diferitor materi- ale, substraturi.
Sterilizarea se efectuează prin metode fizice și chimice.
Metodele fizice de sterilizare includ: sterilizarea prin iradiere, la presiune scă- à cu abur circulant,
ultrasonică, cu ajutorul razelor ultraviolete, prin filtrare cu fascicul de electroni etc.
Autoclavarea - sterilizarea prin vapori de apă sub presiune (căldură umedă) intr-un autoclav. Autoclavele
pot fi folosite pentru sterilizarea materialelor textile, a instrumentelor, obiectelor de sticlă, materialelor de
cauciuc și a altor materiale care nu se deteriorează prin tratamentul termic respectiv. In funcție de material,
se sterilizează la 121°C (=1,1 atmosferă de suprapresiune) sau la 132°C (=2 atmosfere de suprapresiune).
Sterilizarea cu aer uscat și fierbinte (pupinel)- sterilizarea prin aer uscat (căldură uscată) timp de1 oră la
180°C este o metodă eficace, convenabilă pentru steriliza- rea instrumentarului medical reutilizabil, sticlei
termorezistente, dar nu și pentru sterilizarea materialului moale (textil) și a compreselor. Este important la
timpul de sterilizare trebuie să fie socotit din momentul în care temperatura este atinsă.
Sterilizarea uscată prin temperaturi joase Sterilizarea instrumentarului medical termolabil, tehnic complicat
și aparatajul sub acțiunea plasmei care posedă proprietăți de pătrundere a agentului sterilizant în - această
metodă este utilizată la cavitățile interioare.
Sterilizarea cu radiații ionizante (gama-radiație) - pentru sterilizarea mate- rialului de pansament,
instrumentarului medical (chirurgical) reutilizabil. prepa- ratelor farmaceutice, serurilor, altor obiecte.
Utilizarea radiației ionizante, posedă e avantaje față de sterilizarea prin căldură. Obiectele sterilizate prin
iradierea ionizantă sunt ambalate ermetic în pachete de polietilenă. Termenul de păstrare și valabilitate a
obiectelor sterilizate în asemenea pachete este de câțiva ani.
Metoda chimică- procedeu de sterilizare în soluții dezinfectante puternice. Metoda chimică de sterilizare
este recomandată pentru articolele din materiale polimerice, sticlă, cauciuc, metale corosiv-rezitente.
Menținerea sterilizării şi respectarea normelor de tehnică aseptică - pentru menținerea sterilizării obiectelor
și materialelor sterilizate este necesar să se asigu- re etanşeitatea containerelor, casoletelor cu articole sterile,
păstrarea acestora cu această destinație, în dulapuri închise întreținute în perfectă stare de curățenie. În aceste
locuri este interzisă depozitarea și păstrarea altor materiale. Durata de vala- bilitate a articolelor sterile
depinde de metoda de sterilizare și ambalaj.

64. Secţia de internare, structura si amenajarea secţiei de internare.

Secția de internare se află în apropierea intrării in spital și este uşor accesibila pentru transportarea și
primirea pacienților.
Secția de internare se ocupă cu internarea și înregistrarea pacienților, acordarea ajutorului de urgență,
examenul medical și stabilirea diagnosticului preventiv, prelucrarea sanitară și transportarea pacienților
internați în secții.
Secția de internare constă dintr-un şir de încăperi: vestibulul, registratura, cabinete de examen medical, săli
de tratamente, pansamente și de intervenții chirur- gicale urgente, izolator pentru bolnavii infecțioși,
cabinetul medicului de serviciu, laboratorul de urgență, cabinet radiologie, blocul sanitar.
Serviciul de internare din spitalele mari mai dispune de săli pentru diagnostic, salon antișoc, salon pentru
bolnavii cu infarct miocardic și punct traumatologic.
Vestibulul este o sală de așteptare pentru bolnavi și rudele acestora. Aici se aflà mobila necesară (fotolii,
măsuțe), diverse informații, privind regimul intern al spitalului și educația sanitară.
Registratura este cabinetul asistentului medical de gardă, unde se înregistrează bolnavii internați și se
completeazā documentația medicală necesară. Asistentul medical inregistrează informația despre bolnav în
registrul de evidență a bolnavi- lor internați, introduce datele în calculator, completează pentru fiecare
bolnav foaia de titlu a fișei de observație clinică. In caz de internare a accidentaților în urma diverselor
accidente (rutiere etc.) datele despre bolnav se înregistrează într-un re- gistru special și se comunică la
poliție. In caz dacă lipsesc actele de identitate și nu sunt posibilități de a obține date despre bolnavul ce se
află în stare de inconștiență, internarea lui se fixează in registre sub numele „Necunoscut“ și imediat se
comuni- că poliției. În cazul depistării pediculozei datele despre pacient și prelucrarea sani- tară se
înregistrează intr-un registru special (F-20). Salonul de examenare medicală este predestinat examinării
pacientului de către medic, Acest salon este prevăzut cu banchete, scaune, mese, lavoar, utilajul pentru
antropometrie. Aici bolnavul se examincază, se determinà temperatura, pulsul, tensiunea arterială, se
stabileste di- agnosticul preventiv. Dacă diagnosticul nu poate fi stabilit, bolnavul se plasează in izolator și se
cheamă consultația medicilor specialişti.
Salile de tratamente, pansamente şi de intervenții chirurgicale sunt prevazute cu tot utilajul necesar pentru
acordarea ajutorului medical de urgență.
Blocul sanitar serveşte pentru prelucrarea sanitară a pacientului și este format din vestiar, cameră de baie și
WC.
Secția de internare este asigurată cu un număr suficient de brancarde și cărucioare pentru transportarea
bolnavilor in secție.

65. Alimentaţia bolnavului. Alimentaţia activă şi pasivă.

Alimentația pacientului se face in dependență de starea lui. Pacienții sealimen- tează prin metoda:
activă - pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
pasivă -pacientul este ajutat să se alimenteze
artificială - alimentele sunt introduse în organism prin modalități nefiziologice
Alimentarea activă se poate face în sala de mese in salon la masă sau la pat.
Sufrageria trebuie să fie estetic amenajată, bine aerisită și permanent respectat regimul sanitar igienic. Se
invită pacientii la masă, se invită să se spele pe mam. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită
se ridică imediat. Nu se ating alimentele cu mâna. Se observă dacă pacientul a consumat alimentele, în caz
con- trar se află motivul și se iau măsuri.
In salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influența negativ apetitul pa- cientului (tăviță, scuipători,
ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâni, se ajută să se așeze la masă, servirea mesei se face ca în sala
de mese.
In salon la pat: se pregătește salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se așează pacientul în poziție
confortabilă, este invitat să se spele pe mâni, asistentul medical servindu-i materialele necesare și protejând
lenjeria de pat utilizând o muşama. Se adaptează masa specială la pat și se servește masa.
Alimentarea pasivă – se efectuează când starea generală a bolnavului nu mite să se alimenteze singur,
trebuie să fie ajutat.
Indicații:
 pacienți imobilizați (paralizați, epuizați, adinamici)
 pacienți în stare gravă
 pacienți cu tulburări uşoare de deglutiți
Materialul necesar: tavă, tacâmuri (veselă), pahar cu apă sau cană cu cioc, şervetel
 pacientul se așează în poziție semişezândă sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat și aplecat înainte
pentru a ușură deglutiția
 se protejează lenjeria de corp cu un prosop
 se adaptează măsuța la pat și se aşază mâncarea astfel încât să fie văzută de pacient
Servirea mesei
 asistentul medical se așează în dreapta pacientului, îi ridică uşor capul schimbând poziția pernei
 verifică temperatura alimentelor (pacienții în stare gravă nu simt tempera- tura, nici gustul
alimentelor)
 se stimulează deglutiția prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
 se oferă pacientului cantități nu prea mari - deoarece , neputând să le înghită, ar putea să le aspire
 supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiție ale pacientului
 este șters la gură, se aranjează patul
 se îndepărtează eventualele resturi alimentare care pot ajunje sub bolnav
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
 acoperă pacientul și aerisește salonul
 strânge vesela și o transportă la sufragerie
 se incurajează pacientul în timpul alimentației, asigurându-l de contribuția alimentelor în procesul
vindecării

66. Injecţia intramusculară. Definiţie. Scop, materiale necesare, pregătirea bolnavului, accidentele
posibile. Intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
Injecfia intramusculară - se efectuează in stratul de fesut muscular, boi
Scopul: terapeutic.
 Pregătirea utilajului necesar:
 seringa sterilă de Iml, 2ml, 5 ml
 ace sterile – lungimea 60-80 mm, diametrul 0,8-1 mm
 tavā sterilā
 scutec steril
 cuve renale
 globule de vată sterile
 pensă
 pilă
 alcool 70°
 fiole, flacoane cu substanțe medicamentoase
 mască, halat, mănuşi sterile

Pregătirea pacientului:
Psihologică: Se explică necesitatea injecțiiei și relaxarea deplină a muşchiul. in care se efectuează injecția.
Fizică: Se așează bonavul in decubit ventral sau lateral, poziție șşezândă sau picioare sprijinit de un suport.
Tehnica efectuării:
 asistentul medical işi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuşi sterile
 aspiră soluția medicamentoasă
 se dezinfectează locul injectării
 se întinde pielea cu indexul și policele mânii
 seringa se va ține orientată cu acul in jos
 cu mişcare rapidă se străpunge pielea și mușchiul sub un unghi de 90°
 se verifică prezența acului în vasul sangvin, prin retragerea pistonul
 dacă în seringă a apărut sânge se schimbă direcția acului
 se administrează lent soluția medicamentoasă
 se retrage acul, pe locul injectării soluției medicamentoase se va aplica un tampon de vată îmbibat cu
alcool
 locul injectării se masează uşor
Complicații posibile .
 atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale produce o durere vie, în astfel de cazuri se scoate
imediat acul și se execută injecția intr-un alt loc
 pătrunderea cu acul într-un vas sanguin se constată prin refluare de sânge prin ac după aspirație. Se
scoate acul și se efectuează injecția in altă parte
 introducerea unei substanțe medicamentoase, uleioase sau in suspensie într-un vas provoacă embolie.
Dacă medicamentul coloidal sau uleios a pătruns într-o venă atunci, în câteva secunde ajunge la plămâni.
Bolnavul începe imediat să tușească și se instalează o senzație de presiune sau junghi toracic foarte
accentuat, localizat mai ales retrosternal, însoțit de dispnee și cianoză. Această stare poate să evolueze și
până la starea de șoc. Asistentul va avea totdeauna la îndemână medicamentele necesare pentru combaterea
acestor accidente (morfină, novocaină, papaverină, atropină, cafeină, efedri- nă, digoxin, strofantină, oxigen)
 ințeparea unei ramuri arteriale mai mari cauzează lezarea plexului nervos periarterial, care duce la
spazmul arterial, ceea ce se traduce printr-o durere vie, urmată peste câteva ore de o colorație lividă a
tegumentelor și mai tårziu de necroză locală a țesuturilor
 suspiciunea spasmului arterial se raportează imediat medicului, pregătind in același timp și acele
necesare pentru infiltrația cu novocaină
 ruperea acului, dacă fragmentul acului a rămas totuşi în țesuturi se raportează imediat medicului,
pentru a lua măsuri imediate de indepartare pe cale chirurgicală
 infiltrația dureroasă a regiunii fesiere se previne prin alternarea locurilor unde se administrază
injecțiile și împiedicarea refluării substanțelor iritante in țesuturile superficiale.
 abcesele locale și flegmonul fesier se datorează neglijării principiilor stricte de asepsie, fie
substanțelor injectate, care uneori pot provoca o supurație aseptică

67. Prelucrarea sanitară în pediculoză.

Pediculoza este provocată de păduchi.
 Prelucrarea sanitară în pediculoza
Deparatizarea— intervenţia de îndepărtare şi distrugere a insectelor parazite prezente pe om (păduchi,
purici etc.), pe haine sau obiectele acestuia
Scopul : 
- deparatizarea individului. 
Indicaţii:
- Pediculoză şi lindini de cap. 
Contraindicaţii:
- Reacii  alergice la unele substanţe chimice 
Pregătirea asistentei medicale:
- îmbracă halatul, boneta, şorţ, masca mănuşi 
Pregătirea necesarului: 
- sala de baie;
- soluţii de prelucrare (Nitifor, Anti P, Pedilin etc) şorţ de muşama; pieptene des;
- basma de polietilenă sau bumbac; bastonaşe, vată; şampon; acid acetic;
- apă caldă, lighean;maşină de ras; 
Pregătirea pacientului:
Psihologica - examinarea trebuie făcută cu mult tact şi prudenţă.
Fizica - poziţie şezândă sau semişezândă (pentru pacienţii gravi).
Tehnica executării
- Părul de pe partea pieloasă a capului se desface în şuviţe subţiri.
- Se prelucrează şuviţele cu una din soluţiile indicate.
- Se acoperă capul cu basma de polietilenă.
- Se pune basma din bumbac pentru 30-40 minute
- După expirarea timpului părul se spală cu şampon.
- Se clăteşte părul cu soluţie de acid acetic 6%.
- Se piaptănă.

68. Alimentaţia bolnavului. Alimentaţia artificială.

Alimentarea artificială înseamnă întroducerea alimentelor in organismul pacientului prin mijloace
artificiale.
Se realizează prin următoarele procedee:
 sondă gastrică
 gastrostomă
 clismă
 parenteral
Indicații:
 pacienți inconştienți
 pacienți cu tulburări de deglutiție
 hemoragii digestive
 operați pe tubul digestiv
 stricturi esofagiene
 liziuni și edem a limbii, faringelui, laringelui și esofagului
 negativism alimentar
Alimentarea bolnavului prin sondă
Introducerea alimentelor în organismul bolnavului prin intermediul gastrice. Alimentația prin sonda
nazogastrală se efectuează la patul bolnavulu
Contraindicații: ulcer gastric in perioada de acutizare
Materialul necesar:
• de protecție - şervet, aleză
• sterile – sondă gastrică subțire, mănuşi, seringă de 100-200 ml.
Alimentele in stare lichidă incălzite la temperatura corpului.
Pregătirea pacientului:
 • psihologică – se anunță și se explică tehnica și necesitatea procedurii ulte rioare, importanța colaborării
sale.
• fizică – se așează pacientul în decubit dorsal, plasând o pernã sub cap și gát și se protejează cu un şervet
in jurul gâtului.
Dacă pacientul este inconștient: poziția culcat pe spate, cu capul întors pe-o parte. În acest caz întroducerea
sondei se execută de către medic.
Tehnica efectuării
 a.m. prelucrează mîinile apoi îmbracă mănuşile sterile
 se determină lungimea necesară de înrodus, prin măsurarea sondei de la nivelul foselor nazale până la
antragus și până la apofiza xifoidă
 se umezește sonda prin scufundare într-o tăviță cu apă
 se întroduce sonda sterilă prin fosa nazală cu mişcări blânde la o adâncime de 15-18 cm, apoi așezăm
pacientul în poziție semişezândă și îi propunem să îngită, pînă la marcaj
 se verifică poziția sondei prin aspirare cu seringa, apariția sucului gastric ne confirmă că sonda a
ajuns in stomac
 se închide capătul liber al sondei
 se fixează sonda cu emplastru de piramida nazală sau pe partea laterală feței pacientului
 se încarcă seringa cu lichidul alimentar
 se ajustează seringa la capătul liber al sondei şi se întroduce lent lichidul alimentar puos
 se întroduc apoi 50-100 ml apă fiartă și o cantitate mică de aer
 se închide sonda
 sondele de polietilen pot fi menținute și tolerate până la 4-6 zile (in cazul pacienților care vor fi
alimentați mai mult timp pe această cale)
 la intervale de 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repaus de noapte), după care se va
reântroduce, insă prin nara opusă, se recomandà ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei
 se extrage sonda cu atenție
 materialele folosite se supun dezinfectării prin scufundare in soluție dezin- fectantă.

Alimentarea prin gastrostomă deschiderea și fixarea operatorie a stomacului la piele in scopul alimentării
printr-o sondă în cazul în care calea esofagiană este întreruptă
• in cazul stricturilor esofagiene
• după arsuri sau intoxicații cu substanțe caustice
• cảnd alimentația artificială ia un caracter de durată și nu se poate utiliza sonda gastrică, alimentele vor fi
introduse in organism prin gastrostomă,.
În stomă, este fixată o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt introduse cu ajutorul unei
seringi sau prin pâlnie respectându-se aceleași principii se introduc și aceleași amestecuri alimentare ca în
cazul alimentației prin sondă gastrică.
• alimentele vor fi introduse în doze fracționate la intervale obişnuite, după orarul de alimentație al
pacienților, încălzite la temperatura corpului
• cantitatea introdusă o dată nu va depăși 500 ml
• după introducerea alimentelor sonda se închide
• tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acțiunea sucului gastric care se prelinge adesea pe lângă
sondă, provocând uneori leziuni apreciabile de aceea, regiunea din jurul fistulei se va påstra uscată, acoperità
cu un unguent protector și antimicrobian, pansată steril cu pansament absorbant.
Alimentarea prin clismă
Se poate asigura hidratarea și alimentarea pe o perioadă scurtă de timp deoarece în rect nu sunt fermenți
pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai soluții izotonice, substanțele proteice sunt eliminate sau supuse
unui proces de putrefacție.
Alimentarea se face prin clisme picătură cu picătură cu soluție Ringer, glucoză 47% cu rol hidratant
69. Perfuzia intravenoasă, materialele necesare, montarea sistemei pentru perfuzie, tehnica efectuării
perfuziei, complicaţii şi accidente posibile, intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
Definiție: Administrarea cantităților mari de substanțe medicamentoase direct în circuitul sanguin.
Scop:
 căpătarea efectului terapeutic rapid
 hidratarea și mineralizarea organismului
  administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit
 depurativ - diluând și favorizànd excreția din organism a produșilor toxici
 completarea proteinelor sau altor componente sangvine
 alimentație pe cale parenterală
Pregatirea necesarului :
 sistem pentru perfuzie (de unică folosință)
 flacoane cu soluțiile medicamentoase prescrise
 tampoane de vată și comprese sterile
 seringă și ace sterile, garou, pensa sterilă
 alcool 70°
 scutec steril
 emplastru
 suport pentru sistemul de perfuzie
 pilă sterilă
 månuşi sterile
Pregătirea pacientului:
 psihologică: se explică necesitatea efectuării perfuziei.
 fizică: poziția culcată cu brațul întins; se eliberează de haină locul puncției venei, se examinează
suprafața pielii pentru a preveni apariția proceselor patologice, se examenează starea și calitatea venelor.
Administarea intravenoasă a lichidelor se face în decubit dorsal, în una din ve nele bine vizibile și
proeminente. Se pot utiliza venele din plica cotului, vena safena internă, venele maleolare. Dacă perfuzia va
dura un timp mai indelungat și venele at la fel de accesibile in ambele părți se va prefera brațul stâng, ca
dreptul sa fie dizat de bolnav. Pregătirea bolnavului trebuie facută cu multă putere de convin- a căci durata
mai îndelungată a operației cere și o contribuție mai mare din par- a holnavului în ceea ce priveşte
menținerea poziției corecte in stare de imobilitate letivă. Se dezinfectează tegumentele după metoda
obişnuită. Sistemul montat și cărcat se evacueaza de aer, se ia tot utilajul și se duce la patul bolnavului.
Tehnica efectuării:
 asistentul medical îşi prelucrează mâinile, îmbracă manuşile sterile
 se dezinfectează capacul flaconului cu un tampon steril imbibat in alcool
 cu pensa sterilă se înlatură capacul metalic
 cu un alt tampon se dezinfectează capacul de cauciuc
 se scoate sistemul pentru perfuzie din ambalaj
 se protejează de orice atingere ambele capete ale sistemului pentru perfuzie
 se introduce acul conductor de aer în flacon se introduce acul de la capatul tubului mai scurt al
sistemului pentru perfu- zie, în capacul de cauciuc al flaconului
 se fixează flaconul cu dopul în jos pe suport (căpacul de protecție fixează de suport flaconul cu
soluție medicamentoasă)
 se va umple sistemul prin urmatoarele două metode:
- dacă perfuzorul este instalat prea aproape de acul pentru flacon, se va pompa întâi prin apăsarea
repetată a perfuzorului pâna se va umple ½
- dacă sistemul pentru perfuzie are perfuzorul situat mai departe de ac, m atunci ținându-l orizontal se
va umple cu soluție ½ din perfuzor
 după ce s-a umplut perfuzorul ½ se schimbă în poziție verticală și se elimină tot aerul din sistemă
până când prin ac se elimină soluția, sub formă de jet
 se închide prestubul
 se fixează manşonul pe ac
 se acoperă flaconul și sistemul cu un scutec steril si se transportă în salon la pacient
 pacientul se culcă în pat, mâna în extensie și abducție
 se verifică absența aerului în sistem
 se fixează sub cot pernuța elastică acoperită cu muşama iar pe ea un scutec
 se aplică garoul pe braț cu 7-8 cm mai sus de locul puncției
 pacientului i se indică să strângă pumnul
 se dezinfectează pielea în regiunea plicii cotului
 se repetă dezinfectarea strict pe locul ales pentru puncție
  cu policele mâinii stângi se fixează vena la 4-5 cm sub locul punctiei
 se ia acul în mâna dreaptă cu bizoul în sus se ține acul sub unghi 30° și se străpunge pielea în direcția
oblică, apoi se străpunge peretele venei ținând acul aproape paralel cu pielea
 dacă acul a nimerit în venă apare sânge în amboul acului
 se inlatură garoul
 se fixează imediat sub amboul acului un tampon steril
 ataşăm amboul de la sistem la amboul acului din venă
 se fixează bine acul și sistema cu emplastru în doua locuri
 deschidem clema – prestubul
 reglăm viteza picăturilor conform indicației
 se acoperă cu scutec steril
 se supravegheză pacientul
 asistentul medical va nota pe flacon data și ora inceperii perfuziei
 finisarea perfuziei:
- nu se perfuzează toată soluția din flacon
- se închide clema - prestub
- se pregatește un tampon de vată îmbibat cu alcool
- se înlătură emplastrul
- se extrage atent acul din venă
 pe locul puncției se fixează și se ține câteva minute tamponul pregātit
 pacientul ramâne în pat cel puțin 1 ora
Complicațiile posibile ale perfuziei intravenoase.
1. Introducerea bruscă a unei cantități mari de lichide în circulație duce la su- praîncărcarea inimii, ducând
la insuficiența circulatorie cu dispnee, dureri precordiale. In acest caz se întrerupe imediat administrarea.
2. Hiperhidratarea care se manifestă prin tuse, expectorație, neliniște, polip- nee, creșterea tensiunii
arteriale. Se combate prin reducerea la minim a rit- mului de hidratare, se administrează sol. papaverină,
diuretice (furosemid), cardiotonice.
3. Embolia găzoasă (pătrunderea aerului) este însoțită de sincopă cardiacă. Ea se previne prin înlăturarea
aerului din tub înainte de introducerea canulei în venă și întreruperea perfuziei înainte de a se goli lichidul
din rezervor și tub.
4. Frisoane apar în caz de mânuire nesterilă a aparatelor și lichidelor de perfuzie sau utilizarea soluțiilor cu
substanțe pirogene. În acest caz se între- rupe temporar perfuzia, se administrează antihistaminice, se
schimbă atât perfuzorul cât și lichidul perfuzat. La nevoie se administrează oxigen și se incălzeşte bolnavul
cu termoforul.
5. Revărsarea lichidului de perfuzie în țesuturile perivenoase poate da naștere la flebite sau în cazul
soluțiilor hipertonice, la necroze. În aceste cazuri se va infiltra regiunea respectivă cu ser fiziologic pentru a
dilua lichidul extravazat.
6. Coagularea sângelui in ac sau canulă se previne prin perfuzarea lịchidului cu o soluție de heparină.
7. Injectarea rapidă se manifestă prin vertij, colaps, aritmii cardiace.

70. Prelucrarea sanitară în scabie.

Scabia este o boală contagioasă care se transmite prin contact direct cu bolnavul sau indirect, prin atingerea
hainelor, lenjeriei de pat sau prosoapele acestuia.

Perioada de incubaţie (de la transmitere până la debutul dermatozei parazitare) este de 3 -4 săptămâni.
„Parazitul cauzator, sarcoptes scabiei varietatea hominis, are dimensiuni microscopice şi nu poate fi
vizualizat cu ochiul liber. Femelele sapă în piele tunele la capătul cărora îşi depun ouăle, acestea căpătând la
nivel cutanat aspectul unor şanţuri liniare sau sinuoase de 1-10 mm. 

Din ouăle depuse vor ieşi larve care se vor transforma în adulţi şi care au capacitatea de a se deplasa pe
piele mai multi centrimentri pe oră. Departe de corpul uman pot trăi doar 2-4 zile şi pot fi distruse la
temperaturi de peste 55 grade Celsius”,

În general, atât pacienţii diagnosticaţi de către medic, cât şi cei apropiaţi (familia, locatarii aceleiaşi case )
trebuie să urmeze tratament, chiar dacă nu sunt încă simptomatici. „Tratamentul local se poate face cu
unguent cu sulf, 10 % pentru adulţi, şi 3-5 % pentru copii  sau cu benzoat de benzil (25-30%), care se aplică
local, de la gât în jos, timp de 3-5 zile’’, mai spune dermatologul Proca Ancuţa.

Alte tratamente posibile sunt pe bază de permetrin sau crotamiton. La sugari se recomandă aplicarea şi pe
faţă (deoarece prin alăptarea de la sân există riscul de contaminare), iar cel mai sigur tratament de
administrat la sugari, copii mici şi femei însărcinate (sau care alaptează) este unguentul cu sulf .

„Tratamentul oral cu ivermectină este uneori necesar în cazul scabiei crustoase, la indivizii
imunocompromişi  sau în cazul infestărilor severe din anumite instituţii ( aziluri, spitale, tabere de refugiaţi ).
Pruritul poate fi ameliorat prin administrarea de antihistaminice orale’’

71. Aplicarea agenţilor fizici calzi: termoforul . Mecanismul de acţiune, indicaţiile, contraindicaţiile,
tehnica aplicării. Complicaţii posibile şi intervenţii ale asistentului medical.
Termoforul. Caldura provoacă dilatarea reflectorie a musculaturii netede, măreşte afluxul de sânge spre
organele interne. Afluxul de sânge sporit are acțiune resorbtivă și analgesică.
Indicații - cu scop de încălzire locală și totală în prima perioadă a febrei, șoc anafilactic, in caz de dureri
spastice, în colică intestinală, renală, hepatită, gastrită cronică, criză hipertonică.
Contraindicații – procese inflamatorii acute în cavitatea abdominală, tumori, hemoragii, contuzii (în primile
24 ore), afecțiuni ale pielii.
Tehnica efectuării – se utilizează termofor de cauciuc sau electric. Termoforul de cauciuc reprezintă un
rezervor din cauciuc cu capacitatea de 1-1,5 litri cu un dopcere se înșurubează. Se umple cu apă la
temperatura de 70°-80°C (la adulți), % din volumul lui. Se învelește în flanelă şi se verifică reacția pielii.
Termoforul se ține până când se răceşte. Termoforul electric poate fi reglat și se utlilizeză respectând
pauzele.
Complicații – arsuri.

72. Injecţia intramusculară. Definiţie. Scop, materiale necesare, pregătirea bolnavului, locului, tehnica
efectuării injecţiei şi accidentele posibile. Intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
Injecfia intramusculară - se efectuează in stratul de fesut muscular, boi
Scopul: terapeutic.
Pregătirea utilajului necesar:
 seringa sterilă de Iml, 2ml, 5 ml
 ace sterile – lungimea 60-80 mm, diametrul 0,8-1 mm
 tavā sterilā
 scutec steril
 cuve renale
 globule de vată sterile
 pensă
 pilă
 alcool 70°
 fiole, flacoane cu substanțe medicamentoase
 mască, halat, mănuşi sterile

Pregătirea pacientului:
Psihologică: Se explică necesitatea injecțiiei și relaxarea deplină a muşchiul. in care se efectuează injecția.
Fizică: Se așează bonavul in decubit ventral sau lateral, poziție șşezândă sau picioare sprijinit de un suport.
Tehnica efectuării:
 asistentul medical işi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuşi sterile
 aspiră soluția medicamentoasă
 se dezinfectează locul injectării
 se întinde pielea cu indexul și policele mânii
 seringa se va ține orientată cu acul in jos
 cu mişcare rapidă se străpunge pielea și mușchiul sub un unghi de 90°
  se verifică prezența acului în vasul sangvin, prin retragerea pistonul
 dacă în seringă a apărut sânge se schimbă direcția acului
 se administrează lent soluția medicamentoasă
 se retrage acul, pe locul injectării soluției medicamentoase se va aplica un tampon de vată îmbibat cu
alcool
 locul injectării se masează uşor
Complicații posibile .
 atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale produce o durere vie, în astfel de cazuri se scoate
imediat acul și se execută injecția intr-un alt loc
 pătrunderea cu acul într-un vas sanguin se constată prin refluare de sânge prin ac după aspirație. Se
scoate acul și se efectuează injecția in altă parte
 introducerea unei substanțe medicamentoase, uleioase sau in suspensie într-un vas provoacă embolie.
Dacă medicamentul coloidal sau uleios a pătruns într-o venă atunci, în câteva secunde ajunge la plămâni.
Bolnavul începe imediat să tușească și se instalează o senzație de presiune sau junghi toracic foarte
accentuat, localizat mai ales retrosternal, însoțit de dispnee și cianoză. Această stare poate să evolueze și
până la starea de șoc. Asistentul va avea totdeauna la îndemână medicamentele necesare pentru combaterea
acestor accidente (morfină, novocaină, papaverină, atropină, cafeină, efedri- nă, digoxin, strofantină, oxigen)
 ințeparea unei ramuri arteriale mai mari cauzează lezarea plexului nervos periarterial, care duce la
spazmul arterial, ceea ce se traduce printr-o durere vie, urmată peste câteva ore de o colorație lividă a
tegumentelor și mai tårziu de necroză locală a țesuturilor
 suspiciunea spasmului arterial se raportează imediat medicului, pregătind in același timp și acele
necesare pentru infiltrația cu novocaină
 ruperea acului, dacă fragmentul acului a rămas totuşi în țesuturi se raportează imediat medicului,
pentru a lua măsuri imediate de indepartare pe cale chirurgicală
 infiltrația dureroasă a regiunii fesiere se previne prin alternarea locurilor unde se administrază
injecțiile și împiedicarea refluării substanțelor iritante in țesuturile superficiale.
 abcesele locale și flegmonul fesier se datorează neglijării principiilor stricte de asepsie, fie
substanțelor injectate, care uneori pot provoca o supurație aseptică

73. Acoperirea tavei sterile, documentaţia medicală în sala de pansamente.

Utilajul necesar: tavă sterilă, scutec steril, soluție dezinfectantă, pense sterile
Tehnica efectuării:
 tava sterilă se ia de pe măsuța sterilă
 scutecul steril din casoletă se aranjează pe tava sterilă în 2 straturi duble
 între straturile duble se aranjează materialele sterile necesare cu pensa sterilă
 e folosită pentru deplasarea în salon pentru efectuarea manipulațiilor
 după întrebuințare tava se dezinfectează și se sterilizează în dulapul cu aer fierbinte și uscat şi se
păstrează pe măsuța sterilă
o îndeplinirea manipulațiilor numai după prescripțiile medicului
o evidența manipulațiilor îndeplinite într-un registru
o anunțarea medicului și înregistrarea în registru special a complicațiilor apărute la bolnav
o respectarea strictă a regulilor de asepsie și antisepsie în timpul îndeplinirii manipulațiilor şi a
regimului sanitaro-antiepidemic în sala de tratamente
o asigurarea sălii de tratamente cu medicamente și utilaj necesar
o îndeplinirea corectă a documentației medicale
o respectarea regulilor de etică și deontologie medicală
74. Aplicarea agenţilor fizici reci: punga cu gheaţă,. Mecanismul de acţiune, indicaţiile,
contraindicatiile, materiale şi instrumente, tehnica aplicării. Complicaţii posibile şi intervenţii ale
asistentului medical.
Punga cu gheață este un săculet de cauciuc care se umple cu bucăți de gheață și se inchide ermetic.
Indicații – hemoragii, procese inflamatorii acute (etapele inițiale) pentru cal- marea durerii, în muşcături de
insecte, traume-primele 24 ore, cefalee, febră înaltă.
Contraindicații- prima perioadă a febrei, erupții cutanate.
 Tehnica efectuării – punga de cauciuc se umple cu bucațele mici de gheață și se înfășurează cu flanelă în
câteva straturi. Dacă punga cu gheață este aplicată pe un interval de timp mai indelungat, atunci peste fiecare
20-30 de minute este inlă- turată pentru o pauză de 10-15 minute.
Pe măsură ce gheața se topește, apa se varsă din pungä, iar in schimb in ea se adaugă bucăți noi de gheață.
Punga umplută cu apă nu se pune în congelator, fiindcă substanțele congelatului de gheață ce se formează
provoacă degerături și suprarăciri.
Dacă apar dureri acute din cauza presiunii pungii, punga se agață de asupra Jocului afectat. După
înlăturarea pungii cu gheață, se va verifica locul aplicării și se va usca. Dacă există un pansament sau un
dren, se verifică dacă pansamentul n-a fost udat sau deplasat.
Complicații – suprarăciri, degerături.

75. Secţia de internare Metodele de transportare a pacienţilor în secţie, documentaţia medicală în secţia
de internare
In funcție de afecțiune, pacienții pot fi transportați in următoarele poziții:
În decubit dorsal:
 pacienții cu traumatisme abdominale, cu genunchii flectați (sub genunchi se așează o plapumă sau o
haină rulată pentru a relaxa presa abdominală)
 accidentații, suspecți de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului (se asigură o suprafață dură) •
 leziuni ale membrelor inferioare (in caz de hemoragie membrele ocupă o poziție ridicată)
 leziuni ale membrelor superioare (membrul superior lezat se așează peste toracele pacientului,
eventual se fixează cu o eşarfa)
În poziție şezândă: pacienții cu traumatisme craniene, conştienți și fără semne de șoc (menținuți cu ajutorul
gulerului ortopedic)
În poziție semişezândă: accidentații cu traumatisme ale cutiei toracice (pul- monare); pacientții cu dispnee.
În decubit lateral: pacienții inconştienți
In decubit ventral: cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere; pacienții cu leziuni ale feței, sub fruntea lor
se aşează un sul din cearşafuri sau antebrațul flectat traumatizatului.
In poziție Trendelenburg, cu înclinarea maximă de 10-15: în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai
mare de sânge in organele vitale.
Pacienții cu arsuri vor fi culcați după posibilitate, pe partea sănătoasà. Bolna- vii psihici agitați se calmează
medicamentos și se transportà imobilizați. Pacientul transportat la alte servicii sau instrucțiunii sanitare va fi
insoțit de asistentul medical, cu documentația necesară. Asistentul supraveghează pacientu pe tot timpul
transportului. Predarea pacientului se face de către asistentul medical la mediucul de gardă al instituției unde
a fost transportat.
Fiecare bolnav la internarea în spital este primit de către secția de internare. Internarea in spital se face în
baza trimiterilor emise de CMF, policlinică, prin transfer de la alte unități spitalicești, transportării urgente
cu mabulanța, adresării de sine stătătoare a pacienților în cazul înrăutățirii stării lor.
Asistentul medical inregistrează informația necesarp despre bolnav în registrul de evidență a bolnavilor.
Documentația:
- fișa de observație
- registrul de evidență a bolnavilor internați
- registrul de evidență intervențiilor ambulatorii
- registrul de evidență a pacienților ce refuză internarea
- registrul de primire și predare a serviciului
- registrul de evidență acazurilor criminogene
- registrul de evidență a pediculoze și scabiei
- registrul de evidență a medicamentelor folosite
- registrul de evidență a pregătirii serviciului

76. Noţiune de febră, îngrijirea pacienţilor febrili.

Febra este un sindrom caracterizat prin hipertermie, însoțită de accelerarea ritmului cardiac și respirator,
creșterea vasodilatației cutanate (hiperemia, transpi- rația), stare generală alterată, pierderea apetitului şi
prezența unor tulburări ner- voase (frison, cefalee, insomnie, agitație, delir, sete). Absența febrei
demonstrează o slabă reactivitate a organismului (în cazul pneumoniei la bătrâni).
Particularitățile de îngrijire a pacienților febrili:
 Perioada de debut :
 Regim strict la pat
 Bolnavul se invelește bine
 Termofoare calde la picioare
 se evită curentul și afluxul de aer rece
 se administrează băuturi calde
 se observă funcționarea normală a organelor de excreție
 se menține igiena tegumentelor și mucoaselor .
 se observă: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura
Perioada de stare:
 regim strict la pat
 se menține igiena tegumentelor și mucoaselor
 se administrează băuturi în cantități mari, până la 3 litri ,
 hrană bogată in vitamine, calorică, uşor digerabilă (4-5 ori pe zi în cantități mici), dieta nr. 13
 se observă funcționarea normală a organelor de excreție
 se iau măsuri pentru scăderea temperaturii corpului, începând cu metode fizice se aplică comprese
reci, impachetări reci, punga cu gheață, fricțiuni
 se observă: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura
Perioada de declin:
 se evită curentul și afluxul de aer rece
 schimbarea frecventă a lengeriei de corp și de pat
 se menține igiena tegumentelor și mucoaselor
 se observă funcționarea normală a organelor de excreție
 se observă: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura
 se administrează băuturi calde
 dieta nr.13

77. Asigurarea igienei corporale a bolnavului grav, îngrijirea cavităţii bucale, cavităţii nazale.
Igiena corporală a bolnavului se începe încă de la internare, când este îmbăiat și la nevoie, deparatizat. Ea
rămâne însă şi mai departe în atenția asistentului, constituind unul dintre factorii esențiali ai vindecării.
Neglijarea igienei corporale scade capacitatea funcțională a pielii și reduce posibilitățile de apărare și
regenerare ale organismului.
Îngrijirea cavității bucale la pacienții conștienți. În funcție de starea bolna- vului, se face în poziție şezândă
sau în decubit lateral.
Materiale necesare: peria și pasta de dinți, două pahare sau cești cu cioc pentru apă soluție de gargară, o
tăviță renală, un prosop, o muşama.
Tehnica I: Bolnavul este adus în poziție semişezândă și la nevoie va fi sprijinit. Relnavul işi spală dinții în
mod obişnuit, având fixat în față prosopul și în fața bărbiei i se ține cuvița renală. După acesta îşi clătește
dinții cu soluție de gargară.
Tehnica II: Bolnavul va fi adus în decubit lateral, lăsând liberă mâna cu care se va spăla pe dinți. Se
acoperă perna cu o muşama, se fixează prosopul în față şi se ține tăvița renală lângă față. Bolnavului i se va
da peria pregătită cu pastă, iar clătirea gurii cu apă și soluție de gargară se va face din ceşti cu cioc sau prin
tuburi de material plastic ținute de asistent. La nevoie, asistentul va face și spălarea pro- priu-zisă a dinților.
Cariile dentare, muguetul sau alte manifestări de boală constant in cavitaea bucală a bolnavilor se va
raporta medicului.
Îngrijirea cavității bucale la pacienții inconștienți - se face în decubit dorsal fără apă sau lichid de gargară
pe care le-ar putea aspira.
Materiale necesare: un prosop, o tāviță renală, tampoane pe portampoane, un - deschizător de gură, o
spatulă linguală, tifon.
Tehnica efectuării: se întoarce capul bolnavului într-o parte, se fixează sub băr- bie prosopul, se
amplasează printre arcadele dentare deschizătorul de gură. Se in- moạie un tampon și se șterge mai întâi
limba apoi bolta palatină, suprafața internă si externă a arcadelor dentare cu mișcări îndreptate dinăuntru in
afară. Apoi, cu un alt tampon se curăță dantura ținând la nevoie – limba bolnavului cu o pensă sau cu
ajutorul unui tifon. Depozitul gros, care se depune pe suprafața mucoaselor acestor bolnavi, uneori până la
faringe, acestea trebuie îndepărtate cu degetul în- mănuşat și înfășurat cu tifon. La bolnavii agitați și psihici,
întroducerea degetului în cavitatea bucală se va face numai cu un apărător metalic sau sub protecția des-
chizătorului de gură. Buzele uscate și crăpate se ung cu glicerină sau ciară labia- lã. Pentru prevenirea
muguetului, care apare frevent la bolnavii gravi, se adaugă o substanță fungicidă.
Ingrijirea protezelor dentare. La bonavii inconștienți se vor îndepărta protezele mobile din gură, întrucât ar
putea să cadă în faringe sau laringe. Manipularea protezelor se va face cu mănuşi de cauciuc şi comprese de
tifon. Proteza se curăță cu periuța și pasta de dinți, se limpezeşte și se întroduce într-o ceașcă cu apă curată,
care se acoperă.
İngrijirea cavității nazale
Scop: menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare
Pregătirea materialului: tampoane sterile montate pe bastonaşe, ser fiziologic, Soluție de peroxid de
hidrogen diluată, tāviță renală, mănuşi de cauciuc.
Pregătirea pacientului
psihologică - se informează, i se explică necesitatea tehnicii
fizică – i se întoarce capul uşor într-o parte
Tehnica efectuării
 asitentul işi prelucrează mâinile
 se curăță fosele nazale, fiecare cu câte un tampon umezit în ser fiziologic
 se îndepărtează crustele de pe mucoasa nazală cu tamponul umezit in apă oxigenată diluată
 se reintroduce sonda gastrică, iar sonda pentru oxigenoterapie se poate reintroduce în cealaltă fosă
nazală
 se fixează sonda
De evitat- contactul mâinilor cu secrețiile nazale

78. Injecţia intramusculară. Definiţie. Scop, materiale necesare, pregătirea bolnavului, locului, tehnica
efectuării injecţiei şi accidentele posibile. Intervenţiile asistentului medical în complicaţii.
Injecfia intramusculară - se efectuează in stratul de fesut muscular, boi
Scopul: terapeutic.
Pregătirea utilajului necesar:
 seringa sterilă de Iml, 2ml, 5 ml
 ace sterile – lungimea 60-80 mm, diametrul 0,8-1 mm
 tavā sterilā
 scutec steril
 cuve renale
 globule de vată sterile
 pensă
 pilă
 alcool 70°
 fiole, flacoane cu substanțe medicamentoase
 mască, halat, mănuşi sterile

Pregătirea pacientului:
Psihologică: Se explică necesitatea injecțiiei și relaxarea deplină a muşchiul. in care se efectuează injecția.
Fizică: Se așează bonavul in decubit ventral sau lateral, poziție șşezândă sau picioare sprijinit de un suport.
Tehnica efectuării:
 asistentul medical işi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuşi sterile
 aspiră soluția medicamentoasă
 se dezinfectează locul injectării
 se întinde pielea cu indexul și policele mânii
 seringa se va ține orientată cu acul in jos
 cu mişcare rapidă se străpunge pielea și mușchiul sub un unghi de 90°
 se verifică prezența acului în vasul sangvin, prin retragerea pistonul
 dacă în seringă a apărut sânge se schimbă direcția acului
 se administrează lent soluția medicamentoasă
  se retrage acul, pe locul injectării soluției medicamentoase se va aplica un tampon de vată îmbibat cu
alcool
 locul injectării se masează uşor
Complicații posibile .
 atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale produce o durere vie, în astfel de cazuri se scoate
imediat acul și se execută injecția intr-un alt loc
 pătrunderea cu acul într-un vas sanguin se constată prin refluare de sânge prin ac după aspirație. Se
scoate acul și se efectuează injecția in altă parte
 introducerea unei substanțe medicamentoase, uleioase sau in suspensie într-un vas provoacă embolie.
Dacă medicamentul coloidal sau uleios a pătruns într-o venă atunci, în câteva secunde ajunge la plămâni.
Bolnavul începe imediat să tușească și se instalează o senzație de presiune sau junghi toracic foarte
accentuat, localizat mai ales retrosternal, însoțit de dispnee și cianoză. Această stare poate să evolueze și
până la starea de șoc. Asistentul va avea totdeauna la îndemână medicamentele necesare pentru combaterea
acestor accidente (morfină, novocaină, papaverină, atropină, cafeină, efedri- nă, digoxin, strofantină, oxigen)
 ințeparea unei ramuri arteriale mai mari cauzează lezarea plexului nervos periarterial, care duce la
spazmul arterial, ceea ce se traduce printr-o durere vie, urmată peste câteva ore de o colorație lividă a
tegumentelor și mai tårziu de necroză locală a țesuturilor
 suspiciunea spasmului arterial se raportează imediat medicului, pregătind in același timp și acele
necesare pentru infiltrația cu novocaină
 ruperea acului, dacă fragmentul acului a rămas totuşi în țesuturi se raportează imediat medicului,
pentru a lua măsuri imediate de indepartare pe cale chirurgicală
 infiltrația dureroasă a regiunii fesiere se previne prin alternarea locurilor unde se administrază
injecțiile și împiedicarea refluării substanțelor iritante in țesuturile superficiale.
 abcesele locale și flegmonul fesier se datorează neglijării principiilor stricte de asepsie, fie
substanțelor injectate, care uneori pot provoca o supurație aseptică

79. Termometria. Definiţie. Determinarea şi notarea temperaturii corpului. Foaia de temperatură.

Temperatura corpului omenesc este unul din indicii principali ai metabolis- mului energetic. Temperatura
corpului este un important criteriu de diagnostic și pronostic al stării bolnavului. Modificarea temperaturii
corpului în multe cazuri indică evoluția bolii, particularitățile de desfășurare și reacția organismului bo-
plnav la procesul patologic. Temperatura corpului se menține constantă datorită echilibrului dintre
termogeneză (producerea de căldură) și termoliză (pierderea de căldură). Acest proces se numeşte
termoreglare. Menținerea echilibrului este asi- gurată de funcționarea centrelor termoreglatori situați în
hipotalam. Termogeneza (producerea de căldură) se realizează pe seama arderii alimentelor energetice, în
primul rând al lipidelor și glucidelor și a proteinelor. Arderea poate fi crescută prin activitatea musculară
voluntară sau involuntară (frison), prin creșterea secreției hipofizare sau tiroidiene.
Temperatura poate fi determinată în: fosele axilare, în rect, cavitatea bucală și în regiunea plicii inghinale.
O utilizare largă o are termometrul „Termotest“. Acest termometru este format dintr-o placă din polimeri,
acoperită cu o emulsie din cristale lichide. Pentru măsurarea temperaturii placa se așează pe frunte: la
temperatura de 36,0-36,9°C pe placă apare o literă luminată de culoare verde „N“ (Norme), în caz când
temperatura depăşeşte 37,0°C apare litera „F“ (Febris). Rezul- tatele obținute se introduc în foaia individuală
de înregistrare a temperaturii.
Foaia de temperatură. Rezultatele obținute în urma măsurării temperaturii se introduc în foaia individuală
de înregistrare a temperaturii. Aceasta foa- se copletează paralel cu foaia de observații medicale pentru
fiecare bolnav supus Spitalizării. În foaia de temperatură se înregistrează grafic datele despre temperatura
corpului (scara „T“), frecvența pulsului (scara „P“) cât și datele tensiunii arteriale (scara „TA“). În partea de
jos a foii de temperatură cu cifre se înregistrează datele ob- tinute după aprecierea frecvenței respirației,
aprecierea masei corporale, a cantității lichid ingerat în 24 ore precum şi volumul urinei eliminate în 24 ore.
Valoarea unei gradații de pe scara de temperatură este de 0,2°C. Rubrica „A câta zi de internare" este
impărțită în două: „d“ (dimineața) și „s“ (seara). Datele termometriei de dimineață se inregistrează printr-un
punct în rubrica „d“, temperatura de seară se înregistrează printr-un punct în rubrica „s“. Punctele se unesc
formând curba termică.

80. Asigurarea igienei corporale a bolnavului grav, îngrijirea ochilor.

 Igiena corporală a bolnavului se începe încă de la internare, când este îmbăiat și la nevoie, deparatizat. Ea
rămâne însă şi mai departe în atenția asistentului, constituind unul dintre factorii esențiali ai vindecării.
Neglijarea igienei corporale scade capacitatea funcțională a pielii și reduce posibilitățile de apărare și
regenerare ale organismului.
 se spala ochii cu mana acoperita cu manusi, se limpezesc si se sterg cu prosopul curat
Scop
 prevenirea infectiilor oculare;
 indepartarea secretiilor
Pregatiri
materiale: apa, prosop, tampoane din tifon, comprese, manusi, manusi de baie
pacientul: se informeaza
Tehnica
se indeparteaza secretiile oculare de la comisura externa spre cea interna, cu ajutorul unui tampon steril
se spala ochii cu mana acoperita cu manusi,
se limpezesc si se sterg cu prosopul curat
•la pacientul inconstient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a mentine supletea corneei, se
picura :lacrimi artificiale: in fiecare ochi; iar daca ochiul ramane deschis, se aplica comprese imbibate in ser
fiziologic si se indeparteaza in mod regular secretiile oculare;
prevenirea infectiilor oculare;
 indepartarea secretiilor
 se spala ochii cu mana acoperita cu manusi, se limpezesc si se sterg cu prosopul curat

81. Administrarea parenterală a medicamentelor-defniţie, montarea seringii, aspirarea soluţiilor în

seringă din fiolă.
Administrarea parenterală este administrarea substanțelor medicamentoase cu ajutorul injecțiilor, evitând
tubul digestiv, prin urmare medicamentele nu se distrug sub acțiunea fermenților digestivi. Administrarea
parenterală a medicamentelor se efectuează prin injecții in- tradermice, subcutane, intramusculare,
intravenoase, intraarteriale, în cavitatea pleurală sau abdominală, inimă, în cavitatea articulară, măduva
oaselor, canalul rahidian.
Montarea seringii:
 asistentul medical se pregátește pentru aspirarea soluțiilor din fiola sau flacon respectând regulile
asepsiei și antisepsici
 toate materialele necesare se vor aranja din timp pe măsuța sterilă conform standardului
 seringile și acele se pregătesc in dependență de indicații
 adaugàtor se pregătesc ace pentru aspirarea soluției medicamentoase
 se verifică ambalajul seringii, volumul seringii și termenul de valabilitate
 se ia ambalajul cu seringa sterilă in mâna stângå, cu màna dreaptă se rupe atent marginea superioară a
ambalajului din partea unde este mânerul
 atent se scoate seringa din ambalaj, pentru a menține sterilitatea
 se introduce vårful seringii in amboul acului fără al scoate din ambalaj, acul se află într-o teacă de
protecție
 seringa montată rămàne în ambalaj sau în cuva renală sterilă pànă se pregăti fiola sau flaconul
Aspirarea soluției din fiolă
 se verifică denumirea medicamentului, etichetarea, dozajul corepunzător celor prescrise, termenul de
valabilitate
 prin lovirea uşoară se eliberează soluția din partea îngustă a fiolei
 cu un tampon de vată imbibat in alcool se va badijona partea ingustă a fiolei
 cu pila sterilă se fac câteva incizii scurte pe porțiunea ingustă a fiolei (pila s supune dezinfectării)
 cu un tampon de vată imbibat în alcool 70° se rupe partea îngustă a fiolei și se aruncă în cuva renală
pentru deşeuri
 se ia seringa sterilă montată și se ține în mâna dreaptă, în måna stàngă s fixează fiola.
Aspirarea medicamentului din fiolă se execută în felul următor:
 se introduce acul seringii in fiolă
  fiola se ține intre degetul aràtător și mijlociu a mânii stângi mai aproape mijlocul ei, pentru a mişca
liber fiola in timpul aspirării
 degetul mare și inelar al mânii stângi fixează seringa cu acul la nivelul am boului ce se introduce cu
uşurință în fiolă
 cu mâna dreaptă se fixează mânerul de la piston și se încarcă seringa pri aspirare
 asistentul medical va fi atent ca acul să se afle permanent în soluție, sà nu * aspire aer, hola goalà se
aruncă în cuva renală pentru material folosit
 seringa incărcatà se verifică dacă nu au pătruns bule de aer
 se schimbă acul cu cel pentru injecția respectivă, se fixează acul de ambou seringii in așa mod ca
bizoul acului să se afle pe acceași axă cu gradațiile de pe cilindrul seringii (acul cu care s-a aspirat soluția se
supune dezinfecției)
 se evacuează aerul din seringă apăsînd cu mâna stângă pistonul până apare prima picătură de soluție
în vârful acului
 se va instala seringa încărcată în cuva renală sterilă sub stratul 2 al scutecu- lui steril, pentru a
menține sterilitatea în timpul transportării

82. Poziţia bolnavului în pat. Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului.

În funcție de starea generală și boala sa, pacientul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.
Poziția activă - este caracteristică bolnavilor in stare bună (poziția lor în pat este identică cu cea a omului
sănătos), ei se mișcă singuri, neavând nevoie de ajutor.
Poziția pasivă – este caracteristică pacienților în stare gravă, adinamică, care și-au pierdut forța fizică.
Poziția lor în pat este determinată de graviditatea bolii, pentru orice mişcare pacienții necesită ajutor.
Poziția forțată - este caracteristică pentru atitudini neobişnuite determinate de afecțiunea de bază a
bolnavului impusă de conduita terapeutică.
Tipuri de poziții forțate:
 ortotonus, în caz de tetanus
 poziția trendelemburg, se indică bolnavilor cu anemii acute, autotransfuzii, pentru oprirea hemoragiei
membrelor inferioare și a organelor genitale, după anestezii intarahidiene, etc
 poziția cu genunchi flectați
 decubit lateral în poziția „cocoş de puşcă“ în cazuri de meningite grave
 poziția forțată în decubit lateral în unele cazuri de durere în abdomen In mod obişnuit bolnavii iau în
pat următoarele poziții: (decubit dorsal, ventral, lateral stâng sau drept).
Schimbarea lengeriei de corp și de pat a pacientului.
Dezbrăcarea bolnavului de hainele și legeria proprie se face încă în secția de internare, jar în secție se face
numai dezbrăcarea și îmbrăcarea lengeriei de corp in cadrul efectuării tratamentului. În spitale se utilizează
pijamele pentru ambele sexe, cămaşe și capoturi. Bolnavii in stare gravă, inconștieți, paralizați, traumati- zati
și adinamici necesită ajutorul personalului medical pentru a fi îmbrăcați și dez- brăcați. Ajutorul trebuie
acordat cu multă blîndețe, iar dacă bolnavul este conştient cu foarte mult tact, deoarece unii pacienți se
jenează de neputința lor.
Dacă bolnavul se poate așeza în poziție şezândă, atunci după deschierea nas- turilor la cămașă se scoate
mai întâi brațul sănătos apoi cel bolnav. Dacă cămaşa nu are nasturi sau bolnavul este în maiou sau tricou
atunci ele se răsucesc până in partea superioară a trunchiului, se trage peste cap și se scot mâinile. La fel și la
membrele inferioare: se scot pantalonii de pe piciorul sănătos, apoi cel bolnav.
Îmbrăcarea cămaşei cu nasturi se efectuează: mai întâi se îmbracă membrul superior bolnav, traumat apoi
cel sănătos, la fel și la membrele inferioare. Dacă că- maşa este fără nasturi se îmbracă pe cap mâna bolnavă,
apoi cea sănătoasă.
Schimbarea lengeriei cu pacientul in pat are loc în cazurile când starea genera- lã a pacientului nu permite
ridicarea lui din pat.

83. Căi de administrare a medicamentelor: internă: sublinguală.

Calea sublinguală- medicamentele administrate sublingual se absoorb repede, nu se distrug de fermenții
gastrici și ajung în circuitul sangvin evitând ficatul, în acest mod se administrează validolul, nitroglicerina.
Picăturile de nitroglicerină, se picură pe bucățele de zahăr, bolnavul trebuie să țină aceste bucățele de zahăr
sub limbă până la topire, fără să le înghită.
 84. Injecţia subcutanată, pregătirea materialelor necesare, tehnica efectuării injecţiei, complicaţii şi
accidente posibile. Intervenţiile asistentului medical în complicaţii
Injecția subcutanată- administrarea soluției medicamentoase, cu scop curativ , în stratul subcutanat.
Scop: terapeutic:administrarea soluțiilor cristaline sau perfuzie subcutanată în scopul hidratării
organismului.
pe aceasta cale se injecteaza de obicei sol.cristaline,izotonice si numai in cazuri speciale sol.uleioase.

Pregatirea echipamentului:
- verificarea medicatiei si dozelor prescrise
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze
- se spala mainile
- se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au un aspect
particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
- se alege locul de injectare
- se verifica inca o data medicatia
- daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul
din seringa.
apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
Pregatirea bolnavului
- se anunta bolnavul si se explica necesitatea efectuarii injectiei;
- pacientul se aseaza pe scaun sau pe pat in poziție semișezând sau in picioare;
Cind tratamentul s/c se administreza timp indelungat,calea de administrare se face prin rotatie
Tehnica efectuării:
- asistentul medical îsi spală și dezinfectează mâinile, îmbracă mănuși
- montează seringa
- aspiră solția medicamentoasă
- îmbină 2-3 tampoane de vată cu alcoo de 70º
- se dezinfectează locul cu mișcări longitudinale, de sus în jos
- cu mâna stângă formăm o cută în treimea medie a brațului
- se ia seringa în mâna dreaptă, ca degetul arătător să fie fixat pe amboul acului
- se străpunge brusc pielea, stratul celulo-adipos, acul să fie introdus până la 1/3 din lungime, sub
unghi de 30º
- se eliberează cuta și atent, cu mâna stăngă se apasî pistonul până la refuz
- se retrage acul brusc
- se fixează un alt tampon îmbibat în alcool
Complicații posibile
 durerea: prin lezarea unor terminații nervoase sau prin distensia bruscă a țesuturilor, acul va fi retras
 ruperea acului: se extrage manual sau chirurgical
 hematom, embolie sau stări de şoc cu consecințe fatale: prin perforarea unui vas sangvin
 injectarea heparinei în terapia de durată se recomandă schimbarea locului (in regiunea abdominală,
coapsă și braț)
 injectarea substanțelor iritante pot provoca necroza țesuturilor
 infecții generale pot fi cauzate de nerespectare regulelor aseptice
 lipodistrofia – complicație la administrarea insulinei

85. Căi de administrare a medicamentelor: internă: intrarectal şi intravaginal.

Calea rectală - administrarea medicamentelor se efectuează dacă:
 holpavul suferă de tulburări digestive (greață, vomă, hemoragii gastrice)
 medicamentul are o acțiune iritantă asupra mucoasei stomacale
 bolnavul are tulburări de deglutiție
 stări psihice grave (delir)
Scopul administrării este terapeutic și purgativ.
Pe calea rectală, medicamentele pot pot fi administrate sub formă de supozi- toare sau sub formă de clistere
medicamentoase. În rect se absorb bine unele sub- stanțe medicamentoase ce au o acțiune locală și generală.
Înainte de a administra substanțele medicamentoase în rect se efectueazăo clismă evacuatoare. Supozi-
toarele se introduc în rect, ele au o acțiune locală asupra mucoasei sau se absorb in sânge și produc o acțiune
generală asupra organismului. Pentru întroducerea supo- zitoarelor pe cale rectală, bolnavul trebuie să preia
poziția decubit lateral stâng cu picioarele flectate spre abdomen, Aslstentul dezveleste supozitorul, cu mâna
stanga desface fesele bolnavului si cu mana dreaptă introduce supozitorul cu capatul in- gust in asa fel fncat
sa intre in fntregime in rect. Substanțele medicamentoase lichi- de se administreaza in rect sub forma de
microclisme.
Calea vaginală: se administrează in vagin tampoane vaginale, supozitorinl. Bor nava este aşezată in poziție
ginecologică.
 se introduce tamponul prin lumenul creat de valve, pånă la fundul de sac posterior al vaginului, in aşa
fel ca tamponul să ramană fără să atârne în afara vaginului
 se îndepărteaza tamponul conform indicației de mediculul. Supozitoriile au medicamentul activ
inglobat in substanțe care se topesc sub acțiunea temperaturii vaginale
 se introduc cu mâna deaptă, supozitorul se împinge spre colul uterin cu indexul

86. Toaleta corporală : urechilor, unghiilor.

Ingrijirea urechilor. O atenție deosebită din partea asistentului necesită îngrijirea urechilor.
Scopul: menținerea stării de curățenie a pavilionului urechii și a conductului auditiv extern și îndepărtarea
cerumenului.
Materiale necesare: tampoane sterile montate pe sonde filetate/stilete sau pe bastonaşe, tăviță renală, apă
calduță, săpun, mănuşă de baie, prosop, seringa Janne. lichid pentru spălătură la temperatură de 37°C.
Tehnica efectuării: Pacientul se informează, se întoarce cu capul pe partea opusă.
 se curăță conductul auditiv extern cu tamponul
 fiecare ureche se curăță cu un tampon separat
 se interzice introducerea tamonului peste limita vizibilității (pericol de leza- do re a timpanului)
 se spală pavilionul urechii (cu mâna acoperită cu mănuşă de bumbac) cu un prosop umezit curățând
cu atenție şanțurile pavilionului în regiunea retro auriculară
 se usucă cu prosopul pavilionul urechii și conductul auditiv extern
 dacă la pacient s-a format un dop de cerumen se va efectua spălătura auriculară

Tehnica efectuării spălaturi auriculare ,

 asistentul se spală pe mâini
 verifică temperatura lichidului de spälătură și încarcă seringa
 solicită pacientul să deschidă gura (conductul se lărgește și conținutul patologic se indepartează mai
uşor) bi a
 trage pavilionul urechii în sus și înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injec- tează lichidul de
spălătură spre peretele posterior și așteaptă evacuarea
 operația se repetă la nevoie
 se usucă conductul auditiv extern
 se introduce un tampon de vată în conduct
 se așează pacientul în decubit dorsal pentru 1/2-1 ore, pot apărea accidente ca: vărsături, amețeli,
lipotemie, traumatizarea timpanului datorită presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a
lichidului de spălătură
Ingrijirea unghiilor
Scop
 obtinerea unei aparente ingrijite a pacientului
 indepartarea depozitului subunghial, care contine germeni patogeni
 evitarea leziunilor cutanate prin grataj la pacientii cu prurit si de asemenea la pacientii agitati
Pregatiri
 materiale: apa, sapun, periuta, forfecuta de unghii, pila, prosop
 pacientul - se informeaza, se aseaza comod, relaxat
Tehnica
 se taie unghiile cu atentic, la nivelul degetului, pentru a degaja partile laterale spre a nu se aduna
murdaria, apoi, se pilese; mana sau piciorul se asza pe un prosop pe care se aduna fragmentele taiate
 87. Administrarea parenterală a medicamentelor-defniţie. Montarea seringii, aspirarea soluţiilor în
seringă din fiolă.
Administrarea parenterală este administrarea substanțelor medicamentoase cu ajutorul injecțiilor, evitând
tubul digestiv, prin urmare medicamentele nu se distrug sub acțiunea fermenților digestivi. Administrarea
parenterală a medicamentelor se efectuează prin injecții in- tradermice, subcutane, intramusculare,
intravenoase, intraarteriale, în cavitatea pleurală sau abdominală, inimă, în cavitatea articulară, măduva
oaselor, canalul rahidian.
Montarea seringii:
 asistentul medical se pregátește pentru aspirarea soluțiilor din fiola sau flacon respectând regulile
asepsiei și antisepsici
 toate materialele necesare se vor aranja din timp pe măsuța sterilă conform standardului
 seringile și acele se pregătesc in dependență de indicații
 adaugàtor se pregătesc ace pentru aspirarea soluției medicamentoase
 se verifică ambalajul seringii, volumul seringii și termenul de valabilitate
 se ia ambalajul cu seringa sterilă in mâna stângå, cu màna dreaptă se rupe atent marginea superioară a
ambalajului din partea unde este mânerul
 atent se scoate seringa din ambalaj, pentru a menține sterilitatea
 se introduce vårful seringii in amboul acului fără al scoate din ambalaj, acul se află într-o teacă de
protecție
 seringa montată rămàne în ambalaj sau în cuva renală sterilă pànă se pregăti fiola sau flaconul
Aspirarea soluției din fiolă
 se verifică denumirea medicamentului, etichetarea, dozajul corepunzător celor prescrise, termenul de
valabilitate
 prin lovirea uşoară se eliberează soluția din partea îngustă a fiolei
 cu un tampon de vată imbibat in alcool se va badijona partea ingustă a fiolei
 cu pila sterilă se fac câteva incizii scurte pe porțiunea ingustă a fiolei (pila s supune dezinfectării)
 cu un tampon de vată imbibat în alcool 70° se rupe partea îngustă a fiolei și se aruncă în cuva renală
pentru deşeuri
 se ia seringa sterilă montată și se ține în mâna dreaptă, în måna stàngă s fixează fiola.
Aspirarea medicamentului din fiolă se execută în felul următor:
 se introduce acul seringii in fiolă
 fiola se ține intre degetul aràtător și mijlociu a mânii stângi mai aproape mijlocul ei, pentru a mişca
liber fiola in timpul aspirării
 degetul mare și inelar al mânii stângi fixează seringa cu acul la nivelul am boului ce se introduce cu
uşurință în fiolă
 cu mâna dreaptă se fixează mânerul de la piston și se încarcă seringa pri aspirare
 asistentul medical va fi atent ca acul să se afle permanent în soluție, sà nu * aspire aer, hola goalà se
aruncă în cuva renală pentru material folosit
 seringa incărcatà se verifică dacă nu au pătruns bule de aer
 se schimbă acul cu cel pentru injecția respectivă, se fixează acul de ambou seringii in așa mod ca
bizoul acului să se afle pe acceași axă cu gradațiile de pe cilindrul seringii (acul cu care s-a aspirat soluția se
supune dezinfecției)
 se evacuează aerul din seringă apăsînd cu mâna stângă pistonul până apare prima picătură de soluție
în vârful acului
 se va instala seringa încărcată în cuva renală sterilă sub stratul 2 al scutecu- lui steril, pentru a
menține sterilitatea în timpul transportării

88. Definiţia escarelor. Profilaxia escarelor. Tratamentul escarelor.

Escarele de decubit sunt procese necrotico-ulceroase, distrofice, ce apar la bolnavii slăbiți, care stau mult
timp la pat.
Măsurile de profilaxie a escarelor de decubit
  reducerea presiunii prin folosirea paturilor speciale cu saltele antidecubit sau saltele cu apă, saltele
pneumatice, saltele cu puf sau siliconice
 pernele umplute cu lână naturală sau sintetică, cu puf, aer, apă sau cu gel se aplică sub regiunea
sacrale
 pielea și mucoasele să fie curate și uscate
 lenjeria de corp şi de pat să fie curată, uscată, fără cute și fărâmituri
 se va evita iritarea, frecarea pielii
 poziționarea corectă a pacientului în pat folosing anexele respective
 în locurile cu risc de formare a escarelor, zilnic se fricționează pielea cu al- cool etilic 70% diluat,
alcool mentolat, oțet diluat, menovazină etc
 se folosesc rulourile, pernele pentru suport și inelele speciale pentru umere, coate, genunchi, călcâie
 schimbarea posturii pentru a reduce presiunea, respectând orarul de poziți- onare din 2 în 2 ore sau
mai frecvent (schimbarea activă sau pasivă)
 alimentația calorică și hidratarea corectă
 se evită spălarea pielii cu săpun dur-se va folosi săpun cu ph 5,5
 promovarea și menținerea continenței, combaterea incontinenței de urină și de fecale
 examinarea zilnică a pielii în locurile cu risc de formare a escarelor
 acordarea asistenței educative a pacientului şi aparținătorilor in formarea deprinderilor îngrijirilor
corecte, igienice ale pielii și ale mucoaselor
 se evită masajul pielii hiperemiate
Tratament medicamentos local
 unguente sterile
 pansamente sterile
 curățare a plăgii
 tratament chirurgical, la necesitate
Tratament medicamentos general
 sedative
 analgezice
 antibiotice
 disensibilizante
 vitamine

89. Efectuarea probei la novocaină, citirea rezultatelor.

Proba la novocaină:
 Se aspiră în seringă 0,2ml de soluție de novocaină 0,25%
 Se administrează intradermal 0,1 ml
 Rezultatul probei se citește peste 20-30min
Citirea rezultatelor probei la novocaină
 Dacă papula s-a absorbit complet peste 20-30min, atunci rezultatul este negativ și se permite
injectarea dozei corespunzătoare cu novocaină
 Dacă pe locul injectat a apărut hiperemie proba se consideră pozitivă și injectarea cu novocaină este
interzisă
 Rezultatul se înscrie în fișa de observație clinică a pacientului

90. Secţia de internare. Metodele de transportare a pacienţilor în secţie, documentaţia medicală în

secţia de internare.
In funcție de afecțiune, pacienții pot fi transportați in următoarele poziții:
În decubit dorsal:
 pacienții cu traumatisme abdominale, cu genunchii flectați (sub genunchi se așează o plapumă sau o
haină rulată pentru a relaxa presa abdominală)
 accidentații, suspecți de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului (se asigură o suprafață dură) •
 leziuni ale membrelor inferioare (in caz de hemoragie membrele ocupă o poziție ridicată)
 leziuni ale membrelor superioare (membrul superior lezat se așează peste toracele pacientului,
eventual se fixează cu o eşarfa)
 În poziție şezândă: pacienții cu traumatisme craniene, conştienți și fără semne de șoc (menținuți cu ajutorul
gulerului ortopedic)
În poziție semişezândă: accidentații cu traumatisme ale cutiei toracice (pul- monare); pacientții cu dispnee.
În decubit lateral: pacienții inconştienți
In decubit ventral: cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere; pacienții cu leziuni ale feței, sub fruntea lor
se aşează un sul din cearşafuri sau antebrațul flectat traumatizatului.
In poziție Trendelenburg, cu înclinarea maximă de 10-15: în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai
mare de sânge in organele vitale.
Pacienții cu arsuri vor fi culcați după posibilitate, pe partea sănătoasà. Bolna- vii psihici agitați se calmează
medicamentos și se transportà imobilizați. Pacientul transportat la alte servicii sau instrucțiunii sanitare va fi
insoțit de asistentul medical, cu documentația necesară. Asistentul supraveghează pacientu pe tot timpul
transportului. Predarea pacientului se face de către asistentul medical la mediucul de gardă al instituției unde
a fost transportat.
Documentația:
- fișa de observație
- registrul de evidență a bolnavilor internați
- registrul de evidență intervențiilor ambulatorii
- registrul de evidență a pacienților ce refuză internarea
- registrul de primire și predare a serviciului
- registrul de evidență acazurilor criminogene
- registrul de evidență a pediculoze și scabiei
- registrul de evidență a medicamentelor folosite
- registrul de evidență a pregătirii serviciului

1. Situaţie problemă.
În secţia de pulmonologie pacientului N. medicul i-a prescris sinapisme. Asistenta medicală în timpul
aplicarii sinapismelor a folosit apă la temperatura de 65 grade.
Sarcini:
Corect a procedat asistenta medicală.
Nu, sinapsimele se înmoaie in apă caldă până la 35 ºC
Descrie tehnica aplicării sinapismelor.
 a/m își pregătește mâinile, controlează caliatea
 sinapsimele se înmoaie in apă caldă până la 35 ºC
 se aplică pe sectorul necesar al pielii cu muștarul spre piele, pe 10-15 min
 în caz de sensibilitate mărită la muștar, timpul aplicării se micșorează

2. Situaţie problemă.
În timpul administrarii injecţiei intramusculare în cadranul fesier superior extern la pacient a apărut durere
vie, persistentă cu carecter de arsură.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie a apărut la pacientul dat.
În timpul adminitrării sa atins nervul sciatic sau ramurile sale
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei date.
În astfel de cazuri se scoate imedit acul și se execută injecția în alt loc
Metodă de profilaxie ar putea fi evitată daca a/m o sa fie bine instruit

3. Situaţie problemă.
După administrarea injecţiilor intramusculare la pacient în cadranul fesier superior extern a apărut
hematom.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie a apărut la pacientul dat.
atunci când este injectat în organism, lezează țesuturile moi și vasele de sânge, ducând la hemoragie
subcutanată sau intramusculară.
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei date.
  Este necesar să se evalueze în mod corespunzător starea pacientului, ținând cont de caracteristicile
individuale ale structurii rețelei vasculare. Este necesar să alegeți un loc pentru o injecție, luând în
considerare aceste date.
 Este necesar să se facă o puncție, în conformitate cu regulile procedurii, în ordinea corectă.
 Înainte de injectare și după aceasta, este necesară tratarea locului de injectare cu alcool. Și nu trebuie
să-l frecați și să-l masați, trebuie doar să atașați un tampon de bumbac și să-l presați.
 Este necesar să utilizați numai seringi de înaltă calitate (de exemplu, trei componente), care permit
mișcarea fără probleme a țesutului moale. În nici un caz nu se poate face din nou injecția cu o seringă de
unică folosință!
 Doar persoanele experimentați și instruiți cu studii medicale ar trebui să se angajeze în injectare.

4. Situaţie problemă.
La pacientul B care are diabet zaharat şi este de 8 ani la insulinoterapie, pe suprafaţa exterioară a braţului şi
antero-laterală a şoldului sa depistat hipertrofia ţesutul celulo-adipos subcutanat.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie a apărut la pacientul dat.
Insolino-dependența
Întrebuințarea insulinei duce la micșorarea nivelului de glucoză în sânge și la acumularea de glicogen în
țesuturi .
Aportul alimentar excesiv conduce la hipertrofia țesutului adipos, adesea însoțită de instalarea rezistenței la
insulină și alte modificări metabolice importante 
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei.
Modificarea dozelor de insuluină si a regimului alimentar

5. Situaţie problemă.
Bolnavul N. din secţia de gasatrologie se află timp îndelungat la regimul strict de repaus la pat. Asistenta
medicală a observat la pacient în regiunea osului sacral înroşirea pielii şi edemaţiere.
Sarcini:
Explică de ce la pacient a apărut înroşirea şi edemaţierea pielii.
Cauza înroșirii este apariția escarelor- procesenecrotico-ulceroase, distrofice ce apar la bolnavii slăbiți, care
stau mult timp la pat
Argumentează care vor fi acţiunile asistentei medicale.
 Va respecta igiena locală a pielii-spîlarea, uscarea
 Badijonarea cu soluție de menovazină
 Se aplică cremă de protecție, la indicațiile medicului
 Ameliorarea presiunii asupra plăgii
 Schimbarea posturii conform orarului
 Se va proteja plaga, să nu se atingă de nimc

6. Situaţie problemă.
În secţia de terapie a fost internat un pacient cu următoarele semnele clinice: tuse, febră, a doua zi la
pacient au apărut erupţii cutanate pe corp . În urma investigaţiilor la pacient s-a stabilit diagnoza de
scarlatină.
Sarcini :
Argumentează unde va fi spitalizat pacientul pentru tratament.
Secția de boli infecțioase deoarece indicele contagiozităţii este de 40%.
Descrie metodele de dezinfecţie în secţia de terapie.
Este necesară dezinfectarea tuturor obiectelor și articolelor cu care intră în contact bolnavul (prosoape,
lenjerii, jucării, prosoape, periuța de dinți și așa mai departe).
Se vor folosi lămpile de cuarț
Dezinfectarea mecanică și chimică

7. Situaţie problemă.
 În secţia de internare a fost transportat de ambulanţă un pacient care a căzut de la înălţime. Sa stabilit
diagnoza de fractură a oaselor membrelor inferioare. Medicul a prescris prelucrarea sanitaro-igienică
parţială. Bolnavul necesită spitalizare în secţia de traumatologie.
Sarcini :
Descrie metodele de transportare a pacientului în secţie.
In decubit dorsal
Explică tehnica prelucrării sanitaro-igienice a pacientului.
 transportarea bolnavilor imobilizați și gravi din secția de internare se efec- tuează cu ajutorul
brancardei, caruciorului și patului funcțional
 examinarea fiecărui bolnav se efectuează pe bancheta acoperită cu muşama, care se dezinfectează
după fiecare bolnav
 fiecare bolnav va fi supus prelucrării sanitare în dependență de starea generală, într-o încăpere
specială ( blocul sanitar)
 obligatoriu bolnavii sunt supuși controlului la pediculoza și în caz de nece- sitate prelucrării sanitare
după forma- 20
 imbrăcămintea și încălțămintea bolnavului se aranjează într-un sac indivi- dual, care se păstrează într-
o cameră specială
 după efectuarea prelucrării sanitare bolnavul primeşte lenjerie de corp curată, ciupici

8. Situaţie problemă.
În secţia de gastrologie a fost internat un pacient la care în urma investigărilor, la a treia zi s-a depistat o
maladie infecţioasă a sistemului digestiv (salmoneloză).
Sarcini :
Explică în ce secţie va fi transferat pacientul dat.
secția de epidemiologie
Descrie metodele de dezinfecţie în secţie, salon, sala de mese, menţionând prepararea soluţiei de clorură de
var de 2 %.
Fizică-căldura uscată( flambarea, incinerarea), căldură umedă( pesteurizarea, fierberea), iradierea cu raze
ultraviolete
Dezinfecția mecanică(spălarea, ștergerea, aspirarea,
Chimică- dezinfectante chimice
Combinată- insumează efectul comul al dezinfecției prin metode fizice și chimice.
Prepararea solutiilor de var cloros:
Mai întăi se prepară soluție de var cloros 10% iar din ea celelalte:
- într-un vas de sticlă întunecată se introduce 1 kg de var cloros;
- se toarnă 1l de apă
- cu lopațica de lemn se amesteca pîna se formează un amestec omogen;
- apoi se toarnă 9l de apă (in total 10 L);
- vasul se închide și se lasă pe 24 de ore la un loc întunecat și răcoros;
- a doua zi se filtrează în alt vas din sticlă întunecată;
- sol. de var clor.de 10% poate fi utilizată timp de 5-7 zile
Din sol. de var cloros de 10% se prepară soluțiile uzuale:
- var cloros 5% - 500 ml sol. 10% +9,5l apa;
- var cloros 1% - 11ml sol .10% + 9l apa;
- var cloros 0.25% - 250 ml sol. 10% + 9,750 l apa.

9. Situaţie problemă.
Asistenta medicală a administrat pacientului intravenos din greşeală soluţie uleioasă de camfor.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie poate apărea la pacientul dat, menţionînd prin ce se manifestă.
Nu se introduc soluţii uleioase deoarece produc embolii grasoase şi consecutiv moartea
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei date.
 Verificarea soluției înainte de administrare, asistentul va avea mereu medicamente necesare pentruu
combaterea acestor accidente(morfină, novocaină, papaverină, atropină, cafeină..)

10. Situaţie problemă.

În secţia de pulmonologie pacientului N. medicui i-a prescris sinapisme. Asistenta medicală în timpul
aplicarii sinapismelor a folosit apă la temperatura de 55 grade.
Sarcini:
Corect a procedat asistenta medicală.
Nu, sinapsimele se înmoaie in apă caldă până la 35 ºC
Descrie tehnica aplicării sinapismelor.
- a/m își pregătește mâinile, controlează caliatea
- sinapsimele se înmoaie in apă caldă până la 35 ºC
- se aplică pe sectorul necesar al pielii cu muștarul spre piele, pe 10-15 min
- în caz de sensibilitate mărită la muștar, timpul aplicării se micșorează

11. Situaţie problemă.

Asistenta medicală în timpul administrării soluţiei de Ampicilină intravenos a observat la pacient semnele
clinice: dispnee, greaţă, prurit cutanat, cianoza pielii.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie poate apărea la pacientul dat.
Șocul anafilactic
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei date.
Anafilaxia necesita o injectie rapida cu epinefrina urmata de un drum la camera de garda a celui mai
apropiat spital. Daca nu ai epinefrina, mergi imediat la camera de garda. Anafilaxia poate fi fatala, daca nu
este tratata imediat.

12. Situaţie problemă.

După administrarea injecţiilor intramusculare la pacient în cadranul fesier superior extern a apărut un
abces, hiperemie şi hipertermie locală.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie a apărut la pacientul dat.
Abcesele locale și flegmonul fesier se datorează neglijării principiilor stricte de asepsie, fie substanțelor
injectate, care uneori pot provoca o supurație aseptică.
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei date.
Administrarea corectă, dezinfectarea locului înainte de acestă manoperă

13. Situaţie problemă.

La pacientul B care are diabet zaharat şi este de 5 ani la insulinoterapie, pe suprafaţa exterioară a braţului şi
antero-laterală a şoldului a dispăru ţesutul celulo-adipos subcutanat.
Sarcini:
Argumentează ce complicaţie a apărut la pacientul dat.
Lipodistrofia
Explică metodele de profilaxie a complicaţiei.
Administrarea insulinei conform acelor ceasornicului, conform gravități diabetului

14. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost adus cu o maşină de ocazie un pacient la care sa diagnosticat blefarospasm.
Medicul i-a prescris instilarea picăturilor în sacul conjunctival.
Sarcini: 1. Descrie tehnica instilării picăturilor în sacul conjunctival.
Instilația picăturilor în ochi:
- pentru a instila picăturile în sacul conjunctival este nevoie de următorul uti- jai: pipete sterile,
tampoane de vată sterile, soluție medicamentoasă, tăviță renală
- asistentul medical îşi dezinfectează mâinile, pacientul se așează pe scaun cu capul aplecat pe spate .
- se deschide fanta palpebrală, deprimând uşor pleoapa inferioară cu policele mânii stângi, bolnavul
privește în sus
 - capătul pipetei nu trebuie să atingă genele bolnavului, se picură pe partea inferioară a fundului de sac
conjunctival una-două picături
- se solicită bolnavul să miște globul ocular
- se șterge picătura de medicament sau lacrima care se scurge, cu un tampon steril ce se aruncă în tava
renală

15. Situaţie problemă.

Asistenta medicală a instilat pacientului B. picături auriculare. După instilarea picăturilor auriculare la
pacient au apărut simptoamele: vărsături, ameţeli, dureri.
Sarcini:
Argumentează corect a instilat asistenta medicală picăturile auriculare.
Asistenta medicală nu a incalzit corect picăturile
Descrie tehnica instilării picăturilor auriculare.
- pentru a instala picăturile in urechi avem nevoie de următorul utilaj: pipetă sterilă, tăvița renală,
tampoane de vată, soluție medicamentoasă
- asistentul medical işi dezinfectează mainele
- picăturile se încalzesc până la temperatura corpului, dacă ele sunt reci irită labirintul și provoacă
uneori disconfort (greață, vomà, vertij)
- pentru a introduce picăturile în urechi bolnavul este aşezat pe scaun, cu capul aplecat inspre partea
sănătoasă
- dacă poziția bolnavului este culcată, atunci el va fi intors pe o parte in aşa fel, incât urechea in care se
picură să fie accesibilă
- cu mâna stângă pavilionul urechii se trage uşor inapoi și în sus, iar cu mâna dreaptă se tine pipeta, se
numără picăturile necesare, ele se instilează in urechi de 2-3 ori în zi

16. Situaţie problemă.

În secţia de cardiologie bolnavului N. medicul ia prescris aplicarea termoforului la picioare. Bolnavul are
edeme.
Sarcini:
1.Explică tehnica aplicării termoforului
Tehnica efectuării – se utilizează termofor de cauciuc sau electric. Termoforul de cauciuc reprezintă un
rezervor din cauciuc cu capacitatea de 1-1,5 litri cu un dopcere se înșurubează. Se umple cu apă la
temperatura de 70°-80°C (la adulți), % din volumul lui. Se învelește în flanelă şi se verifică reacția pielii.
Termoforul se ține până când se răceşte. Termoforul electric poate fi reglat și se utlilizeză respectând
pauzele.
2.Descrie îngrijirea pacientului cu edeme.
De obicei, edemul usor dispare de unul singur. Edemul mai sever poate fi tratat cu medicamente care ajuta
organismul sa elimine excesul de lichid sub forma de urina (diuretice). Una dintre cele mai frecvente
diuretice este furosemidul. Cu toate acestea, medicul dumneavoastra va determina daca aceste tipuri de
medicamente sunt o optiune buna pentru dumneavoastra pe baza istoricului medical personal.

Gestionarea pe termen lung se concentreaza, de obicei, pe tratarea cauzei care sta la baza edemului. Daca
apare edem ca urmare a utilizarii medicamentelor, medicul va poate ajusta prescriptia sau puteti verifica un
medicament alternativ care nu provoaca edeme.

17. Situaţie problemă.

În secţia de pulmonologie la pacientul F. febră de la indici înalţi-40grade în câteva ore a scăzut brusc . La
bolnav pielea sa acoperit cu transpiraţie lipicioasă, membrele au devenit reci, cianotice, pulsul filiform.
Sarcini:
1.Explică ce perioadă febrilă este la pacientul dat.
Perioada de declin- se poate prezenta diferit. În unele boli temperatura scade lent, treptat – când se vorbește
de liză. În altele scade brusc, în câteva ore, ajun- gånd valori normale și fiind însoțită de transpirații mari
(proces care contribuie la pierderea căldurii și marchează, de obicei, sfàrșitul accesului febril), poliurie (urină
abundentă), membrele devin reci, apare cianoza buzelor ca rezultat al scăderii bruş- te a tensiunii arteriale.
Acest mod de scădere a febrei se numeşte criză.
 Descrie îngrijirea bolnavului.
- se evită curentul și afluxul de aer rece
- schimbarea frecventă a lengeriei de corp și de pat
- se menține igiena tegumentelor şi mucoaselor
- se observă funcționarea normală a organelor de excreție
- se observă: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura
- se administrează băuturi calde
- dieta nr.13

18. Situaţie problemă.

În secţia de pulmonologie la pacientul F. au apărut următoarele semnele clinice: febră 37,5 grade, frisoane
care alternează cu senzaţii de căldură în tot corpul, tahipnee, tahicardie, peste o oră asistenta medicală a
măsurat temperatura corpului febra era 38,5 grade.
Sarcini:
1.Explică ce perioadă febrilă este la pacientul dat.
Perioada de stare-poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei termice fiind diferit, in funcție de
boala. Termogeneza şi termoliza sunt la un nivel. In această perioadă febra atinge apogeul și ca rezultat se
intensifică starea toxică. E carac- teristic sindromul febril ce prezintă un grup de semne: cefalee, tahicardie,
tahipnee, inapetență, sete, oligurie, urină concentrată, convulsii, halucinații, dezorientare.
Descrie îngrijirea bolnavului.
- regim strict la pat
- se menține igiena tegumentelor şi mucoaselor
- se administrează băuturi în cantități mari, până la 3 litri
- hrană bogată în vitamine, calorică, ușor digerabilă (4-5 ori pe zi în cantități mici), dieta nr.13
- se observă funcționarea normală a organelor de excreție
- se iau măsuri pentru scăderea temperaturii corpului, începând cu metode fizice se aplică comprese
reci, impachetări reci, punga cu gheață, fricțiuni
- se observă: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura

19. Situaţie problemă.

În secţia de pulmonologie la pacientul F. febră se menţine la indici înalţi de câteva zile. Bolnavul
are tahipnee, tahicardie, cefalee, xerostomie pronunţată.
Sarcini: 1.Explică ce perioadă febrilă este la pacientul dat.
Perioada de stare-poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei termice fiind diferit, in funcție de
boala. Termogeneza şi termoliza sunt la un nivel. In această perioadă febra atinge apogeul și ca rezultat se
intensifică starea toxică. E carac- teristic sindromul febril ce prezintă un grup de semne: cefalee, tahicardie,
tahipnee, inapetență, sete, oligurie, urină concentrată, convulsii, halucinații, dezorientare.
Descrie îngrijirea bolnavului.
- regim strict la pat
- se menține igiena tegumentelor şi mucoaselor
- se administrează băuturi în cantități mari, până la 3 litri
- hrană bogată în vitamine, calorică, ușor digerabilă (4-5 ori pe zi în cantități mici), dieta nr.13
- se observă funcționarea normală a organelor de excreție
- se iau măsuri pentru scăderea temperaturii corpului, începând cu metode fizice se aplică comprese
reci, impachetări reci, punga cu gheață, fricțiuni
- se observă: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura

20. Situaţie problemă.

Pacientului N. i sa aplicat prîşniţa caldă. Peste 8 ore când prâşniţa a fost scoasă, stratul ce a fost în contact
cu pielea era umed şi rece.
Sarcini:
1.Argumentează a fost corect aplicată prâşniţa.
Nu a fost aplicat corect al doilea strat
2.Descrie tehnica aplicării prâşniţei.
 Tehnica aplicării:
se formează din trei straturi
1 strat – o bucată de țesătură moale și hidroscopică sau tifon îmbibată cu li- chid la temperatura camerei,
bine stoarsă
2 strat – muşama sau o bucată de hârtie cerată
3 strat – vată (sau țesătură din lină, flanelă)
Fiecare strat următor trebuie sa fie mai lat decât cel precedent cu 2 cm. Prâşnița pregătită în modul acesta
se aplică cu grijă pe sectorul corpului în aşa fel în cât stra- tul umed să adere bine la piele, iar celelalte
straturi să-l acopere bine. Se bandajează

21. Situaţie problemă.

Bolnavul N. din secţia de neurologie se află timp îndelungat la regimul strict de repaus la pat. Asistenta
medicală a observat la pacient în regiunea osului sacral paloarea tegumentelor.
Sarcini:
Explică de ce la pacient a apărut înroşirea şi edemaţierea pielii.
Cauza înroșirii este apariția escarelor- procesenecrotico-ulceroase, distrofice ce apar la bolnavii slăbiți, care
stau mult timp la pat
Argumentează care vor fi acţiunile asistentei medicale.
 Va respecta igiena locală a pielii-spîlarea, uscarea
 Badijonarea cu soluție de menovazină
 Se aplică cremă de protecție, la indicațiile medicului
 Ameliorarea presiunii asupra plăgii
 Schimbarea posturii conform orarului
 Se va proteja plaga, să nu se atingă de nimc

22. Situaţie problemă.

În urma examinărilor efectuate în secţia de cardiologie la pacientul N s-a depistat o maladie sexual
transmisibilă. Pacientul s-a aflat în secţie la tratament 3 zile. A fost transferat în secţia de
dermatovenerologie pentru tratament.
Sarcini :
Explică metodele de dezinfecţie în secţia de cardiologie.
Fizică-căldura uscată( flambarea, incinerarea), căldură umedă( pesteurizarea, fierberea), iradierea cu raze
ultraviolete
Dezinfecția mecanică(spălarea, ștergerea, aspirarea,
Chimică- dezinfectante chimice
Combinată- insumează efectul comul al dezinfecției prin metode fizice și chimice.

Descrie tehnica preparării soluţiei de 10% de clorură de var; 0,2 % şi 3%

Prepararea solutiilor de var cloros:
Mai întăi se prepară soluție de var cloros 10% iar din ea celelalte:
- într-un vas de sticlă întunecată se introduce 1 kg de var cloros;
- se toarnă 1l de apă
- cu lopațica de lemn se amesteca pîna se formează un amestec omogen;
- apoi se toarnă 9l de apă (in total 10 L);
- vasul se închide și se lasă pe 24 de ore la un loc întunecat și răcoros;
- a doua zi se filtrează în alt vas din sticlă întunecată;
- sol. de var clor.de 10% poate fi utilizată timp de 5-7 zile
Din sol. de var cloros de 10% se prepară soluțiile uzuale:
- var cloros 5% - 500 ml sol. 10% +9,5l apa;
- var cloros 1% - 11ml sol .10% + 9l apa;
- var cloros 0.25% - 250 ml sol. 10% + 9,750 l apa.

23. Situaţie problemă.

În secţia de pulmonologie a fost internat un pacient cu următoarele semnele clinice : tuse, febră,
transpiraţii, scădere ponderală. În urma investigaţiilor la pacient s-a stabilit diagnoza de tuberculoză.
 Sarcini :1. Argumentează unde va fi spitalizat pacientul pentru tratament.
Secția de boli infecțioase
Descrie metodele de dezinfecţie în secţia de pulmonologie.
Aerisirea, dezinfecția chimică, dezinfectarea suprafețelor, lampa de cuarț

24. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost transportat cu ambulanţa un pacient cu insuficienţă circulatorie cauzată de
dispnee. Medicul a prescris prelucrarea sanitaro-igienică. Bolnavul necesită spitalizare în secţia de
cardiologie.
Sarcini : Explică tehnica prelucrării sanitaro-igienice a pacientului.
 transportarea bolnavilor imobilizați și gravi din secția de internare se efec- tuează cu ajutorul
brancardei, caruciorului și patului funcțional
 examinarea fiecărui bolnav se efectuează pe bancheta acoperită cu muşama, care se dezinfectează
după fiecare bolnav
 fiecare bolnav va fi supus prelucrării sanitare în dependență de starea generală, într-o încăpere
specială ( blocul sanitar)
 obligatoriu bolnavii sunt supuși controlului la pediculoza și în caz de nece- sitate prelucrării sanitare
după forma- 20
 imbrăcămintea și încălțămintea bolnavului se aranjează într-un sac indivi- dual, care se păstrează într-
o cameră specială
 după efectuarea prelucrării sanitare bolnavul primeşte lenjerie de corp curată, ciupici

Descrie metodele de transportare a pacientului în secţie.

În poziție Trendelenburg

25. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost transportat cu o maşină de ocazie un pacient după un accident rutier. Sa stabilit
diagnoza de fractura a bazinului şi a membrelor inferioare. Medicul a prescris prelucrarea sanitaro-igienică
parţială. Bolnavul necesită spitalizare în secţia de traumatologie.
Sarcini :1. Explică tehnica prelucrării sanitaro-igienice a pacientului.
 transportarea bolnavilor imobilizați și gravi din secția de internare se efec- tuează cu ajutorul
brancardei, caruciorului și patului funcțional
 examinarea fiecărui bolnav se efectuează pe bancheta acoperită cu muşama, care se dezinfectează
după fiecare bolnav
 fiecare bolnav va fi supus prelucrării sanitare în dependență de starea generală, într-o încăpere
specială ( blocul sanitar)
 obligatoriu bolnavii sunt supuși controlului la pediculoza și în caz de nece- sitate prelucrării sanitare
după forma- 20
 imbrăcămintea și încălțămintea bolnavului se aranjează într-un sac indivi- dual, care se păstrează într-
o cameră specială
 după efectuarea prelucrării sanitare bolnavul primeşte lenjerie de corp curată, ciupici

Se va efectua igiena locală în regiunile afectate.

Descrie metodele de transportare a pacientului în secţie.
În decubit dorsal –se transportă pacienții accidentați, suspecți de fractură a coloanei vertebrale
sau a bazinului sau leziuni ale membrelor inferioare (în caz de hemoragie membrele ocupă o poziție ridicată

26. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost transportat de ambulanţă un pacient care a căzut de la înălţime. Sa stabilit
diagnoza de fractură a oaselor craniului şi a colanei vertebrale. Medicul a prescris prelucrarea sanitaro-
igienică parţială. Bolnavul necesită spitalizare în secţia de traumatologie.
Sarcini :1. Descrie metodele de transportare a pacientului în secţie.
Pacientul se va transporta în poziție șezândă

Explică tehnica prelucrării sanitaro-igienice a pacientului.

  transportarea bolnavilor imobilizați și gravi din secția de internare se efec- tuează cu ajutorul
brancardei, caruciorului și patului funcțional
 examinarea fiecărui bolnav se efectuează pe bancheta acoperită cu muşama, care se dezinfectează
după fiecare bolnav
 fiecare bolnav va fi supus prelucrării sanitare în dependență de starea generală, într-o încăpere
specială ( blocul sanitar)
 obligatoriu bolnavii sunt supuși controlului la pediculoza și în caz de nece- sitate prelucrării sanitare
după forma- 20
 imbrăcămintea și încălțămintea bolnavului se aranjează într-un sac indivi- dual, care se păstrează într-
o cameră specială
 după efectuarea prelucrării sanitare bolnavul primeşte lenjerie de corp curată, ciupici
Se va efectua igiena locală a regiunii afectate- craniul, capul

27. Situaţie problemă.

În secţia de gastrologie a fost internat un pacient la care în urma investigărilor, la a treia zi s-a depistat o
maladie infecţioasă a sistemului digestiv (enterocolita).
Sarcini :1. Explică în ce secţie va fi transferat pacientul dat.
Secția de epidemiologie
Descrie metodele de dezinfecţie în secţie, salon, sala de mese, menţionând prepararea soluţiei de clorură de
var de 0,5 %, 2 %.
Prepararea solutiilor de var cloros:
Mai întăi se prepară soluție de var cloros 10% iar din ea celelalte:
- într-un vas de sticlă întunecată se introduce 1 kg de var cloros;
- se toarnă 1l de apă
- cu lopațica de lemn se amesteca pîna se formează un amestec omogen;
- apoi se toarnă 9l de apă (in total 10 L);
- vasul se închide și se lasă pe 24 de ore la un loc întunecat și răcoros;
- a doua zi se filtrează în alt vas din sticlă întunecată;
- sol. de var clor.de 10% poate fi utilizată timp de 5-7 zile
Din sol. de var cloros de 10% se prepară soluțiile uzuale:
- var cloros 5% - 500 ml sol. 10% +9,5l apa;
- var cloros 1% - 11ml sol .10% + 9l apa;
- var cloros 0.25% - 250 ml sol. 10% + 9,750 l apa.

28. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost adus un pacient, la care s-a depistat pediculoză. Pacientul este în stare gravă şi
necesită spitalizare în secţia de gastrologie.

Sarcini :1. Explică prelucrarea pacientului în pediculoză.

Pediculoza este provocată de păduchi.
Prelucrarea sanitară în pediculoza
Deparatizarea— intervenţia de îndepărtare şi distrugere a insectelor parazite prezente pe om (păduchi,
purici etc.), pe haine sau obiectele acestuia
Scopul : 
- deparatizarea individului. 
Indicaţii:
- Pediculoză şi lindini de cap. 
Contraindicaţii:
- Reacii  alergice la unele substanţe chimice 
Pregătirea asistentei medicale:
- îmbracă halatul, boneta, şorţ, masca mănuşi 
Pregătirea necesarului: 
- sala de baie;
- soluţii de prelucrare (Nitifor, Anti P, Pedilin etc) şorţ de muşama; pieptene des;
 - basma de polietilenă sau bumbac; bastonaşe, vată; şampon; acid acetic;
- apă caldă, lighean;maşină de ras; 
Pregătirea pacientului:
Psihologica - examinarea trebuie făcută cu mult tact şi prudenţă.
Fizica - poziţie şezândă sau semişezândă (pentru pacienţii gravi).
Tehnica executării
- Părul de pe partea pieloasă a capului se desface în şuviţe subţiri.
- Se prelucrează şuviţele cu una din soluţiile indicate.
- Se acoperă capul cu basma de polietilenă.
- Se pune basma din bumbac pentru 30-40 minute
- După expirarea timpului părul se spală cu şampon.
- Se clăteşte părul cu soluţie de acid acetic 6%.
- Se piaptănă.

Descrie monitorizarea pacientului în secţie.

Pacienții cu ulcere gastrice, hepatită, boli intestinale se face zilnic măsurarea pulsului, respirației, tensiunii
arteriale, igiena riguropasă, îngrijirea sondelor, schimbarea lenjeriei de pat și de corp, dieta nr.0 ,nr.1A, nr
1,nr.2

29. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost transportat de ambulanţă un pacient în stare foarte gravă după un accident
rutier. Bolnavul necesită prelucrarea sanitaro- igienică.
Sarcini :1. Explică metodele de transportare a pacienţilor gravi în secţie.
In decubit dorsal, in poziție șezândă, în poziție semișezândă, în decubit lateral , în decubit ventral, în
poziție Trendelenburg
Descrie prelucrarea sanitaro-igienică a pacienţilor gravi.
Înainte de a începe baia pe regiuni, asistentul va colecta date cu privire la starea pacientului-puls, tensiune,
respirație, ce mobilizare i se permite în ziua respectivă, dacă se poate spăla singur, pe care parte a corpului;
Toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor și observarea unor
modificări- de exemplu, roșeață, iritație-luarea unor măsuri terapeutice.
Prelucrarea sanitaro-igienică depinde de starea acestora.
Bolnavii imobilizați la pat pretind de multe ori ligheanul cu apă și restul materialelor necesare la pat, se
spală și se aranjează singuri. În numeroase cazuri, bolnavul nu se poate ridica și toaleta sa în întregime
trebuie să fie efectuată de asistent sau de infermieră.

30. Situaţie problemă.

În secţia de internare a fost transoptat un pacient, la care s-a depistat scabie. Pacientul este în stare gravă şi
necesită spitalizare în secţia de cardiologie.
Sarcini :1. Explică prelucrarea pacientului în scabie.
Scabia este o boală contagioasă care se transmite prin contact direct cu bolnavul sau indirect, prin atingerea
hainelor, lenjeriei de pat sau prosoapele acestuia.

Perioada de incubaţie (de la transmitere până la debutul dermatozei parazitare) este de 3 -4 săptămâni.
„Parazitul cauzator, sarcoptes scabiei varietatea hominis, are dimensiuni microscopice şi nu poate fi
vizualizat cu ochiul liber. Femelele sapă în piele tunele la capătul cărora îşi depun ouăle, acestea căpătând la
nivel cutanat aspectul unor şanţuri liniare sau sinuoase de 1-10 mm. 

Din ouăle depuse vor ieşi larve care se vor transforma în adulţi şi care au capacitatea de a se deplasa pe
piele mai multi centrimentri pe oră. Departe de corpul uman pot trăi doar 2-4 zile şi pot fi distruse la
temperaturi de peste 55 grade Celsius”,

În general, atât pacienţii diagnosticaţi de către medic, cât şi cei apropiaţi (familia, locatarii aceleiaşi case )
trebuie să urmeze tratament, chiar dacă nu sunt încă simptomatici. „Tratamentul local se poate face cu
unguent cu sulf, 10 % pentru adulţi, şi 3-5 % pentru copii  sau cu benzoat de benzil (25-30%), care se aplică
local, de la gât în jos, timp de 3-5 zile’’, mai spune dermatologul Proca Ancuţa.
 Alte tratamente posibile sunt pe bază de permetrin sau crotamiton. La sugari se recomandă aplicarea şi pe
faţă (deoarece prin alăptarea de la sân există riscul de contaminare), iar cel mai sigur tratament de
administrat la sugari, copii mici şi femei însărcinate (sau care alaptează) este unguentul cu sulf .

„Tratamentul oral cu ivermectină este uneori necesar în cazul scabiei crustoase, la indivizii
imunocompromişi  sau în cazul infestărilor severe din anumite instituţii ( aziluri, spitale, tabere de refugiaţi ).
Pruritul poate fi ameliorat prin administrarea de antihistaminice orale’’

Descrie monitorizarea pacientului în secţie.

În secția de cardiologie sunt pacineți cu infarct miocardic acut, cu angor pectoral, cu ateroscleroză
pacienților li se măsoară zilnic pulsul, respirația, tensiunea arterială,oxigenare oxigenarea, efectuarea
electrocardiogramei, schimbarea lenjeriei de pat și de corp, dieta 10