Agregate macroeconomice

Macroeconomia este ramura ştiinţei economice care se ocupă cu studiul fenomenelor economice
la nivelul întregii economii, pe mai multe ramuri de activitate. Astfel, în loc de consumatorul
individual se va analiza consumul de ansamblu al gospodăriilor (menajurilor), iar de la producţia unei
întreprinderi se va trece la producţia tuturor agenţilor economici (producţia naţională).
Pentru a măsura variabilele economice la nivel naţional se folosesc agregate macroeconomice.
Acestea sunt de fapt indicatori abstracţi, obţinuţi prin agregarea diferitelor variabile economice 1 (cum
ar fi bunurile, subiecţii economici, activele financiare). Agregarea presupune că diferitele bunuri dintr-
o economie sunt grupate şi însumate după reguli bine precizate şi uniforme la nivel naţional sau chiar
mondial.
Majoritatea indicatorilor macroeconomici se regăsesc în Sistemul Conturilor Naţionale, o metodă
de evidenţă şi analiză a economiei naţionale, prezentă sub o formă cantitativă şi agregată. Aici se pot
observa atât fluxurile aferente unei perioade, cât şi stocurile de bunuri şi valori financiare existente la
un moment dat.
Indicatorii de flux indică valorile unui anumit fenomen de-a lungul unei perioade de timp (de ex.
câţi bani s-au cheltuit timp de-o săptămână pe alimente). Indicatorii de stoc arată valoarea unui anumit
fenomen la un moment dat (de ex. câţi bani am duminica seara).

Sistemul Conturilor Naţionale (SCN)

Constituie o bază de date macroeconomice folosită pentru analize privind performanţele

economice, structura şi interdependenţele între sectoarele şi ramurile acesteia.
Indicatori calculaţi în SCN sunt specifici economiei de piaţă. În economia centralizată (socialistă)
se foloseşte Sistemul Producţiei Materiale (SPM). În continuare vor fi prezentaţi doar indicatorii
calculaţi în SCN.
Subiecţii economici la nivel naţional sunt agregaţi în următoarele grupe (sectoare):
- sectorul “menajuri (gospodării)”: cuprinde toţi subiecţii economici care au ca principală
trăsătură consumul, adică utilizează veniturile pentru satisfacerea necesităţilor de consum.
Atenţie, consumul final este diferit de consumul intermediar. Primul este realizat de individul
care consumă un bun pentru a-şi satisface o nevoie, el fiind ultimul utilizator, iar consumul
intermediar este realizat de agenţii economici ce folosesc acel bun pentru a obţine un profit de pe urma
lui (nu sunt “ultimul utilizator”, înglobând bunul respectiv într-un produs destinat vânzării).

1
Variabile economice sunt mărimi care pot lua diverse valori.
- sectorul “firme”: este format din agenţii economici care au ca principală trăsătură producerea de
bunuri destinate pieţei, iar scopul activităţii îl constituie obţinerea de profit.
- sectorul “guvern (statul, menajuri publice)”: aici se includ toţi subiecţii economici care au ca
principală trăsătură producerea de bunuri publice sau colective, care sunt cedate gratuit, fără plată. El
este totodată şi un consumator important de bunuri în anumite sectoare de activitate (armata, poliţie,
învăţământ etc.)
- sectorul “străinătatea (restul lumii)”: cuprinde tranzacţiile rezidenţilor cu persoanele din afara
ţării (cu restul lumii).
Între aceste sectoare există numeroase fluxuri reale şi monetare. De exemplu, menajurile
furnizează firmelor forţă de muncă şi sume de bani sub forma cheltuielilor pentru consum, iar dinspre
firmele către menajuri fluxurile reale sunt sub formă de bunuri şi servicii, iar cele monetare sub formă
de salarii.
Cheltuieli cu bunuri şi servicii
Forţă de muncă
Flux real
Flux monetar
Menaje Firme
Salarii
Bunuri şi servicii

De asemenea, între stat pe de o parte, şi firme şi menajuri pe de altă parte, există numeroase
fluxuri monetare şi reale. Statul încasează o serie de taxe şi impozite de la agenţii economici, dar
redistribuie o parte din aceste venituri sub formă de subvenţii pentru firme şi ajutoare sociale, burse,
alocaţii etc. pentru populaţie şi cheltuieşte o sumă importantă pe achiziţia de bunuri şi servicii de la
firme sau cu plata funcţionarilor publici şi a altor angajaţi din sectorul public (profesori, doctori, cadre
militare etc.).

Menaje TI Statul TI Firme

Tr + R S+C
Bp BS
TI = taxe şi impozite, S = subvenţii, C = cheltuieli cu diferite bunuri şi servicii, Tr =
transferuri către menajuri (burse, alocaţii, ajutoare sociale etc.), R = remuneraţia salariaţilor din
sectorul public, Bp = bunuri publice, BS = diverse bunuri şi servicii.
Între străinătate şi firme, fluxurile economice capătă forma exportului şi a importului de
bunuri şi servicii, însoţite, bineînţeles, de contraprestaţiile corespunzătoare – de cele mai multe ori sub
forma monetară. Populaţia primeşte de la sectorul străinătate transferuri valutare, fără o contraprestaţie
din partea acestora - de exemplu, persoanele plecate la muncă în străinătate care trimit bani rudelor din

2
ţară-, şi poate oferi, la rândul ei, devize acestui sector. Relaţiile economice dintre un stat cu o
economie de piaţă şi străinătate sunt destul de restrânse (cu excepţia împrumuturilor, în special de la
organismele şi organizaţiile internaţionale, rolul statului se rezumă la a încheia acorduri economice şi
politice interţări, ce nu presupun şi o implicare directă, productivă, din partea guvernelor implicate),
astfel că se poate face abstracţie de fluxurile economice dintre stat şi străinătate.

transferuri financiare import de bunuri

Menaje Străinătatea plata importului Firme
transferuri financiare plata exportului
export de bunuri

Toate relaţiile analizate mai sus formează un circuit economic, cu multiple fluxuri reale şi
monetare între toate sectoarele enumerate. Aceste schimburi, per ansamblu nu sunt egale valoric
(deoarece unele dintre ele nu au contraprestaţii, ca de exemplu subvenţiile sau transferurile financiare
din exterior către rezidenţi), astfel că apar modificări ale patrimoniul fiecărui sector.

Străinătatea

Menaje
Firme

Statul

Din acest circuit există o serie de retrageri (scurgeri) precum şi o serie de intrări (injecţii).
Injecţiile în circuitul economic reprezintă cheltuieli suplimentare incluse în fluxul circuitului
economic al venitului ce nu au drept scop consumul individual (cu alte cuvinte cheltuielile realizate de
firme, guvern şi străinătate).
Injecţii în sistem J = I + G + Exp
Scurgerile (retragerile) din circuitul economic sunt părţi ale venitului naţional care nu sunt
folosite pentru achiziţionarea unor bunuri de consum din producţia internă.
Retrageri din sistem R = E + TI + Imp
La echilibru R = J → E + TI + Imp = I + G + Exp → E + (TI – G) = I + (Exp – Imp)

3
TI – G = soldul bugetului de stat
Exp – Imp = Exportul net
E + (TI – G) = economiile private + economiile statului = economisirea naţională.

Indicatorii economici calculaţi în SCN

Mai întâi trebuie precizate trei noţiuni de ordin general, aplicabile tuturor indicatorii calculaţi în
SCN. Aceştia pot fi exprimaţi în mărimi brute sau nete; în preţurile pieţei sau preţurile factorilor de
producţie şi/sau în preţuri constante (reale) sau preţuri curente (nominale).
1) Orice indicator net calculat în SCN se obţine scăzând din indicatorul brut amortizarea.
Inet = Ibrut - amortizarea
2) Atunci când un indicator este exprimat în preţurile pieţei înseamnă că el include impozitele
indirecte, adică acele taxe percepute de stat firmelor (TVA, impozitele pe producţie şi impozitele pe
import) şi care încarcă suplimentar preţul bunurilor şi serviciilor. Dacă din indicatorul exprimat în
preţurile pieţei se scad impozitele indirecte, se obţine indicatorul exprimat în preţul factorilor de
producţie. Acesta reprezintă suma ce revine factorilor de producţie ce s-au utilizat la fabricarea acelui
bun (adică banii ce revin vânzătorului, deoarece taxele sunt prelevate de către stat).
I preţul pieţei = I preţul factorilor de producţie + Impozitele indirecte
3) Delimitarea între indicatori reali şi cei nominali se realizează cu ajutorul ratei inflaţiei.
Indicatorul nominal ne arată care este valoarea curentă unui anumit agregat, incluzând însă si influenţa
preţului. De exemplu, un bun costa anul trecut 100 de u.m., iar anul acesta costă 150 de u.m., asta se
poate datora unei inflaţii de 50%, şi nu unei creşteri a cererii pentru acel bun, să spunem. Pentru a
vedea cum a evoluat preţul real al acelui bun (adică în raport de celelalte bunuri din economie) trebuie
să eliminăm influenţa creşterii nivelului general al preţurilor. Astfel, orice indicator real se obţine
raportând indicatorul nominal la un indice de preţuri.
I real = Imoninal / IPC
Cei mai cunoscuţi indici de preţuri sunt Deflatorul PIB şi Indicele Preţurilor de Consum (IPC).
Deflatorul PIB arată evoluţia preţurilor bunurilor produse într-o economie. El este un indice
implicit şi se calculează prin raportarea PIB nominal la PIB real (în preţuri constante).

D PIB =
PIBno min al
=
∑pq 1 1

PIBreal ∑p q 0 1

Indicele Preţurilor de Consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor bunurilor pe care le consumă o
familie medie din mediul urban. El este un indice de tip Laspeyres şi se calculează ca un indice,
ponderat cu cantităţile din perioada de bază:

4
 IPC =
∑pq 1 o

∑p q 0 0

Principalii indicatori calculaţi în SCN sunt:

I. Produsul Intern Brut (PIB)
PIB ne arată valoarea bunurilor şi serviciilor finale produse într-o anumită perioadă de timp (de
regulă un an) de agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui stat, indiferent de
naţionalitatea acestora.
PIB se poate determina prin trei metode:
1. Metoda de producţie (sau a valorii adăugate)
Această metodă presupune însumarea valorii nou create de fiecare ramură economică în decursul
unei perioade de timp, la care se adaugă impozitele indirecte – pentru a trece la preţurile pieţei – şi se
scad subvenţiile acordate firmelor.
PIB pp = ΣVABpf + Ii - SP
,unde PIB =Produsul intern brut (preţuri de piaţă); VAB =Valoarea adăugată brută Ii =Impozitele
indirecte; SP =Subvenţiile pe produs şi pentru import.
Impozitele indirecte cuprind impozitele pe produs şi taxele vamale, iar valoarea adăugată
reprezintă valoarea nou creată în procesul de producţie.
Pornind de la premisa că producţia unei ramuri presupune consum de resurse provenind din alte
ramuri şi că aceste bunuri se pot transforma şi ele în consum intermediar pentru o altă ramură
economică, se observă că se ajunge la acelaşi rezultat dacă din valoarea producţiei globale se scade
consumul intermediar.
PIB = Valoarea producţiei – Consum intermediar
De exemplu, în cazul producţiei de pâine se utilizează ca materie primă făina care se obţine din grâu + se face
abstracţie de ceilalţi factori de producţie pentru a înţelege mai uşor formarea valorii adăugate. Aşadar, într-o prima fază
se utilizează grâu în valoare de 100 u.m aceasta fiind şi valoarea nou creată de agricultori. Grâul se măcină şi se obţine
faină de 200 u.m., valoarea nou creată de morari fiind de 200 - 100 (valoarea grâului creată de agricultori) = 100 u.m..,
făina se prelucrează şi se obţine pâine ce valorează 300 u.m., valoare nou creată de brutari va fi: 300 – 200 (valoarea
creată de morari) = 100 u.m. Deci, PIB este egal cu (100 + 200 + 300) – (100 + 200) = 300 u.m, sau dacă se foloseşte
prima metodă (a metodei valorii adăugate brute) PIB = 100 + 100 + 100 = 300 u.m.
2. Metoda cheltuielilor (utilizării producţiei finale)
Presupune însumarea tuturor cheltuielilor făcute cu bunurile şi serviciile finale, pe sectoare de
activitate, mai puţin valoarea bunurilor şi serviciilor importate.
PIB pp = Consumul privat + Consumul guvernamental + Investiţiile brute + Exportul net
Consumul privat este consumul final al gospodăriilor, inclusiv autoconsumul. Aici nu se cuprind
cumpărările de terenuri şi unelte şi echipamente necesare activităţii profesionale.

5
 Consumul statului (adică instituţiile administraţiei centrale şi locale) – cuprinde toate cheltuielile
pentru prestarea serviciilor administrative, care sunt puse la dispoziţia colectivităţii fără o plată
specială (adică veniturile reprezintă sub 50% din costuri, în caz contrar sunt încadrate la piaţă) 2.
Investiţiile brute cuprind formarea brută de capital fix (FBCF) şi variaţia stocurilor.
Ib = FBCF + Δ stocurilor
Formarea brută de capital fix este egală cu suma dintre formarea netă de capital fix (FNCF) şi
amortizare (A).
FBCF = FNCF + A
În formarea brută de capital fix se includ bunurile durabile noi cumpărate de pe piaţă sau produse
în propria întreprindere care se utilizează pe o perioadă mai mare de un an (adică formarea netă de
capital fix) şi amortizarea (cheltuielile cu înlocuirea capitalului fix uzat – au drept scop menţinerea
stocului de capital existent, pentru a menţine acel nivel al producţiei) 3.
Variaţia stocurilor reprezintă diferenţa dintre intrările în stocuri şi ieşirile din stocuri.
Exportul net se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor exportate şi a celor importante.
Exp net = Exp – Imp
3. Metoda însumării veniturilor
Se însumează veniturile aferente factorilor de producţie (salarii, profituri, dobânzi, rente) la care
se adaugă veniturile statului (impozitele).
PIB =R +EBE +IPRI -SE
R = Remunerarea salariaţilor; EBE = Excedentul brut de exploatare; IPR = Impozitele legate de
producţie şi de import; SE = Subvenţiile de exploatare şi de import.
Excedentul brut de exploatare este soldul contului de exploatare şi arată ceea ce rămâne din
valoarea nou creată în procesul de producţie după remunerarea salariaţilor şi plata impozitelor legate
de producţie.
I. 1) Produsul Intern Net (PIN)
PIN indică valoarea netă a bunurilor şi serviciilor finale produse într-o anumită ţară de agenţii
economici ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul acelui stat, indiferent de naţionalitatea acestora, în
decursul unei perioade de timp.
Se determină cu ajutorul PIB din care se scade amortizarea.
PIN = PIB – Amortizarea
II. Produsul Naţional Brut (PNB)
PNB exprimă valoarea bunurilor şi serviciilor produse de agenţii naţionali (care aparţin aceluiaşi
stat) într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an, indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea pe

2
*** - Anuarul Statistic al României
3
Idem

6
teritoriul ţării respective, sau pe teritoriul altui stat. Se calculează pornind de la PIB la care se adaugă
soldul valorii adăugate cu străinătatea.
PNB pp = PIB pp + Soldul valorii adăugate brute cu străinătatea
Soldul valorii adăugate brute cu străinătatea reprezintă diferenţa dintre valoarea producţiei
agenţilor naţionali care îşi desfăşoară activitatea în străinătate şi valoarea producţiei agenţilor
economici străini care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării respective.
Important de menţionat este că acest sold poate fi negativ şi atunci PNB este mai mic decât PIB.
În cazul unei valori pozitive a acelui sold, PNB este mai mare decât PIB, adică valoarea produsă de
agenţii economici naţionali, dar care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altui stat, este mai mare
decât valoarea bunurilor şi serviciilor produse de agenţii economici străini ce-şi desfăşoară activitatea
în acea ţară. De regulă, în cazul economiilor dezvoltate se înregistrează un volum al investiţiilor în
străinătate superior capitalului străin atras în acea ţară.
II. 1) Produsul Naţional Net (PNN)
Dacă din PNB scădem amortizarea vom obţine PNN.
PNN pp = PNB pp – amortizarea
III. Venitul Naţional (VN)
Indică veniturile aferente factorilor de producţie utilizaţi pentru producerea de bunuri şi servicii,
în decursul unei perioade de timp. El este egal cu PNN exprimat în preţurile factorilor de producţie.
VN = PNN pp – Impozitele indirecte