Referat

Dreptul Transporturilor

Transportul internațional maritim

Craiova 2022

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND TRANSPORTUL

INTERNAŢIONAL MARITIM DE MĂRFURI
Cadrul juridic. Pe plan internaţional au fost elaborate mai multe convenţii
pentru reglementarea transportului maritim. Astfel, în 1924 s-a încheiat la
Bruxelles Convenţia internaţională pentru unificarea unor norme de drept
privind conosamentul şi care este cunoscută sub denumirea de „Regulile de la
Haga”. În 1968 „Regulile de la Haga” au fost modificate de Protocolul de la
Bruxelles, devenind „Regulile de Ia Haga-Visby”. În 1978, sub auspiciile
UNCITRAL, se adopta la Hamburg Convenţia privind transportul de mărfuri pe
mare, cunoscută sub denumirea Regulile de la Hamburg.
Alte convenţii internaţionale elaborate în această materie sunt:

1. Convenţia de la Bruxelles din 1924 referitoare la limitarea răspunderii

armatorilor;
2. Convenţia de la Bruxelles referitoare la competenţa penală în materie de
abordaj şi alte evenimente, din 1952;
3. Convenţia de la Atena referitoare la transportul persoanelor şi bagajelor pe
mare din 1974;
4. Convenţia privind capacitatea navelor de la Londra, 1969;
5. Convenţia pentru ocrotirea vieţii pe mare de la Londra, 1974;
6. Convenţia O.N.U. asupra transportului multimodal internaţional de mărfuri
de la Geneva din 1980, etc.

Varietăţile contractului de transport maritim. Contractul de transport

maritim poate fi încheiat în una din cele două forme stabilite de lege:

1. a) o primă formă este cea a contractului de transport maritim în bază de

conosament, care se încheie numai în cazul transporturilor executate cu
nave de linie (adică cu curse regulate). Mărfurile se predau la transport fără
condiţia închirierii navei sau a unei încăperi din ea.
2. b) cea de-a doua formă a contractului de transport maritim o reprezintă
contractul de navlosire, care se reduce la închirierea navei pentru
transportul de mărfuri și se aplică în cazul transporturilor neregulate
(ocazionale, la comandă).

Conosamentele, la rîndul lor, pot fi de mai multe feluri şi anume:

1. conosament de preluare care îndeplineşte, de obicei, o funcţie provizorie,

care încetează de la sine odată ce marfa a fost încarcată;
2. conosamentul de îmbarcare care atesta că marfa a fost efectiv primita pe
navă;
3. conosamentul nominativ care desemnează în cuprinsul sau pe destinatar;
4. conosamentul la ordin care este emis, de obicei, pe numele destinatarului,
care îl poate transmite ulterior unui terţ prin gir (andosament);
 5. conosamentul la purtător care beneficiază de simpla transmisibilitate prin
simpla tradiţiune (predarea de la un posesor la altul).

Trăsături esenţiale ale contractului de transport:

1. cărăușul are o identitate profesionala bine definita de transportator. În

contractul de navlosire, calitatea de profesionist a armatorului nu reprezintă
o condiție esențială;
2. cărăușul se obliga sa transporte o anumita marfa pe o relație maritima
stabilita anterior. În contractul de navlosire marfa se cunoaște numai în mod
general; portul de încărcare şi, de cele mai multe ori, portul de descărcare
pot fi nominate ulterior, într-o zona geografica prestabilita;
3. deplasarea mărfurilor constituie una din obligaţiile principale ale
cărăușului;
4. cărăușul îsi asuma organizarea si executarea transportului.

CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE

TRANSPORT INTERNAŢIONAL MARITIM DE MĂRFURI

Conform literaturii de specialitate, au fost enunţate mai multe caractere juridice

ale contractului în cauză. Doctrinarii nu ezită în a abunda materialul ştiinţific,
prin urmare, acestea diferenţiază doar sub aspectul cantitativ.
Într-o primă accepţie, contractul internaţional de transport de mărfuri prezintă
următoarele caractere:

1. contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic) deoarece

chiar de la încheierea lui în mod valabil, dă naștere şi la obligaţii reciproce,
interdependente, în sarcina ambelor părţi contractante. Exemplu: cărăușul
se obligă să transporte dintr-un loc în altul marfa, iar expeditorul are
obligaţia să plătească prețul transportului, deci obligației fiecărei parți
trebuie să-i găsim cauza juridica în obligaţia celeilalte;
2. contractul de transport este prin esența sa un contract cu titlu oneros,
deoarece fiecare parte contractanta urmărește să obțină un folos, un
echivalent, o contraprestație în schimbul obligației asumate;
3. contractul de transport este un contract comutativ deoarece părțile cunosc
întinderea obligațiilor reciproce pe care şi le asumă chiar din momentul
încheierii contractului şi pot aprecia valoarea acestor prestații reciproce ca
fiind echivalente.
 4. Contractul de transport maritim de mărfuri efectuat în bază de conosament
este un contract real.

Acest lucru se explică prin faptul că contractul se consideră încheiat numai după
ce marfa a fost încărcată pe navă. Potrivit art.142 alin.(1) din Codul navigaţiei
maritime comerciale, după recepţionarea mărfurilor la transport, cărăușul, la
cererea expeditorului, îi eliberează un conosament, care constituie actul
probatoriu al recepţionării mărfurilor. Expeditorul se va apropia de cărăuș cu
conosamentele completate de către el, iar cărăușul, după ce le va citi și va
verifica corespunderea datelor înscrise în conosament cu cele de fapt (dar poate
și să nu o facă, deoarece el este numai în drept și nu obligat să verifice), va
semna conosamentele.
Din momentul semnării conosamentelor, contractul de transport maritim de
mărfuri se consideră încheiat.

5. Contractul de transport maritim de mărfuri este sinalagmatic,

cu titlu oneros și face parte din categoriacontractelor de adeziune. O altă
situaţie avem în cazul contractului de navlosire (charter), unde părţile pot să
negocieze fiecare clauză a contractului.

Amintind de transportul maritim de mărfuri de navlosire, menţionăm faptul că

acesta a fost definit ca fiind un contract prin care armatorul, numit navlosant, se
obligă ca, în schimbul unei chirii numită navlu, să pună la dispoziţia celeilalte
părţi, navlositorul, nava aptă pentru transport sau o anumită capacitate a
acesteia, în vederea deplasării mărfii pe mare pînă la destinaţie.

ELEMENTELE CONTRACTULUI INTERNAŢIONAL MARITIM

DE TRANSPORT DE MĂRFURI

Părţile contractante. Părţile unui contract de transport maritim sunt cărăușul și

expeditorul (numit încărcător). Un statut juridic aparte revine destinatarului, care
nu încheie contractul de transport, însă beneficiază de foloasele contractului –
primește mărfurile aduse la adresa sa.
Prin urmare, destinatarul este unica persoană cu drept de preluare a mărfurilor
ajunse la destinaţie. Așadar, destinatarul este persoana îndreptăţită să preia
mărfurile în portul de destinaţie. Destinatarul nu este parte la contract, deoarece
nu încheie contractul de transport. El este numai un participant la raporturile de
transport, asupra căruia se răsfrîng anumite drepturi și obligaţii ce rezultă din
contractul încheiat între cărăuș și expeditorul de mărfuri.
Capacitatea părţilor. Subiecţii de drept între care se leagă raportul juridic
obligaţional din zona comerţului internaţional se caracterizează printr-o mare
diversitate: unii dintre ei (statele şi organizaţiile internaţionale de state) aparţin
ordinii juridice internaţionale, iar alţii (societăţi comerciale, comercianţi
persoane fizice etc.) aparţin ordinii juridice naţionale din diferite ţări.
Astfel, capacitatea statului, ca şi reprezentarea sa în contractele de comerţ
internaţional suportă impactul unor norme de drept naţional, dar şi a unor norme
de drept internaţional. De aici consecinţa că statul ca parte contractantă
dobîndeşte un statut juridic special.
Cît priveşte organizaţiile interguvernamentale, şi acestea au un statut juridic
special în ce priveşte capacitatea de a contracta. Statutul lor este întrucâtva
similar cu cel al statelor, dar învederează şi note de specificitate care-i
marchează profund conţinutul. Şi e firesc să fie aşa deoarece organizaţiile
interguvernamentale fiind o creaţie a statelor părţi la convenţia de constituire a
lor au calitatea de subiecţi de drept derivaţi a căror capacitate juridică este
subordonată realizării finalităţii avută în vedere la înfiinţarea acestora.
Capacitatea de a contracta a persoanelor juridice subiecţi de drept naţional este
determinată de lex societalis, iar capacitatea comercianţilor persoane fizice
participanţi la contractele de comerţ internaţional este reglementată de lex
personalis .
Consimţămîntul părţilor. Conceptul de consimţămînt este susceptibil de o
dublă accepţiune, şi anume:

1. în sens restrîns, el reprezintă manifestarea voinţei juridice a unei persoane

în vederea formării unui act juridic;
2. în sens larg, consimţămîntul este un acord de voinţă între două sau mai
multe persoane care încheie un contract sau un alt act juridic bilateral (sau
multilateral).

În această ultimă accepţiune, consimţămîntul se exprimă prin oferta făcută de

una dintre părţi şi prin acceptarea acestei oferte de către cealaltă parte. Practic
acordul de voinţe se realizează treptat, prin tratative, propuneri şi
contrapropuneri, acceptări parţiale şi concesii reciproce, pînă se ajunge la
concordanţa deplină între voinţa juridică a celor două părţi[26].
Obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:

1. Să fie determinat la data încheierii contractului sau determinabil în viitor,

pe baza unor elemente de determinare prevăzute în contract. Caracteristic
pentru raporturile de comerţ internaţional este obiectul determinabil în
viitor. Mai exact contractele de comerţ internaţional concret perfectate
 avînd obiect determinabil sunt mult mai frecvente decît contractele civile cu
un astfel de obiect.

Bunul la care se referă obligaţia contractuală poate fi individual determinat

(adică un bun cert) sau determinat numai prin trăsăturile genului său (adică un
bun de gen). Atunci cînd obiectul contractului îl constituie bunuri de gen — şi
aceasta este regula în raporturile de comerţ internaţional — acestea trebuie să fie
determinate în contract prin calitatea şi cantitatea lor, în vederea individualizării
lor viitoare.

1. Să fie posibil atît din punct de vedere material, fizic, cît şi din punct de

vedere juridic; nimeni nu se poate obliga la imposibil. Imposibilitatea
obiectului contractului se apreciază in abstracto: ea trebuie să fie absolută şi
de neînvins pentru oricine.
2. Să fie licit. Caracterul licit al obiectului în cazul contractelor de comerţ
internaţional se raportează atît la ordinea juridică internaţională., cît şi la
ordinea juridică naţională existentă în ţările de provenienţă a partenerilor
contractuali. Bunăoară comerţul cu droguri, ca şi comerţul cu sclavi
contravin atît ordinii juridice internaţionale, cît şi ordinii juridice naţionale
din toate statele membre ale comunităţii de naţiuni.

Forma contractului. Contractul de transport maritim de mărfuri se face în scris.

Existenţa și conţinutul unui astfel de contract pot fi dovedite prin charter,
conosament sau prin alte acte (art.139 Codul navigaţiei maritime comerciale).
Așadar, este necesar să distingem clar că contractul de transport maritim de
mărfuri se încheie doar în formă scrisă.