Dreptul Transporturilor IDFR Unitatea III 2019

3.
CONTRACTUL DE EXPEDIŢIE
3.1. Noţiunea şi caracteristicile contractului de expediţie de 68
mărfuri
3.2. Încheierea contractului de expediţie de mărfuri 71
3.3. Efectele contractului de expediţie de mărfuri 73
3.4. Expediţiile de mărfuri cu regim special 86
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 89
Teste de autoevaluare 90
Bibliografie minimală 91
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să descrii componentele unui contract de expediţie;

 să integrezi contractul de expediţie în sistemul de contracte;
 să argumentezi rolul economic al contractului de expediţie.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 7 ore

Georgeta Modiga Contractul de expediţie
3.1. Noţiunea şi caracteristicile contractului de expediţie de mărfuri
Transportul de mărfuri este o operaţiune complexă ce combină unul sau mai

multe tipuri de transport (feroviar, rutier, naval, multimodal) cu operaţiuni de
încărcare-descărcare a mărfii, de gestiune a informaţiilor referitoare la
deplasarea încărcăturii şi a costurilor acesteia, efectuarea formalităţilor de
import-export, asigurarea încărcăturii etc. Rolul central în acest complex de
operaţiuni îl deţine contractul de transport de mărfuri, dar pentru a face posibilă
deplasarea mărfii în condiţii eficiente din punct de vedere economic şi sigure
din punct de vedere juridic pentru expeditor, pe contractul de transport se
grefează în rnod obişnuit un contract de expediţie a încărcăturii, menit să
îndeplinească rolul de a asigura legătura dintre client (expeditor) şi cărăuş,
înlesnind organizarea deplasării.
Expediţia de mărfuri are ca obiect asigurarea, de către expediţionar, în
beneficiul clientului său (expeditorul), a circuitului mărfii, adică tot ceea ce
este necesar pentru a face posibilă deplasarea mărfii de la expeditor la
destinatar.
Contractul de expediţie propriu-zis însumează totalitatea prestaţiilor conexe
transportului, inclusiv cele efectuate la destinaţie. Datorită costurilor mai
reduse şi eficienţei mai ridicate, în comerţul modern operaţiunea de expediţie
tipică s-a separat de aşa-numitele prestaţii de servicii terminale, care au în
vedere operaţiunile necesare predării şi preluării mărfii de către destinatar din
momentul ajungerii sale la destinaţie. Contractul de expediţie îşi reduce, astfel,
sfera operaţiunilor la cele iniţiale, de organizare a deplasării încărcăturii.
Contractul de expediție este un contract desprins din contractul de transport,
așa cum acesta era reglementat de Codul civil din 1864 și desemnează acea
operațiune juridică prin care expediționarul face să se transporte ceva. În noul
Cod civil termenul de „expediționar” consacrat de doctrină a fost înlocuit cu
cel de „expeditor”, iar termenul de „client” cu cel „comitent”.
Noul Cod civil- Contractul de expediție – contract numit. Contractul de
expediție a constituit, în mod tradițional, o creație exclusivă a practicii. Ca
urmare a cristalizării acesteia, asociațiile profesioniștilor din acest domeniu au
elaborat contracte-tip, precum: Condițiile generale care reglementează
activitatea caselor de expediție (adoptate de către Uniunea Societăților de
Expediție din România – USER) sau FIATA Model Rules for Freight
Forwarding Services (Condițiile generale pentru serviciile de expediție,
adoptate de Federația I nternațională a Asociațiilor Societăților de Expediție –
FIATA). Sub imperiul noului Cod civil, contractul de expediție devine un
contract numit, reglementat prin art. 2064-2071.
Contractul de expediție este contractul încheiat între comitent (furnizorul d e
mărfuri) și comisionar (expeditor), prin care expeditorul se obligă, în schimbul
unei remunerații, să încheie în nume propriu, dar pe contul comitentului,
contractele necesare cu terții pentru transportul încărcăturii, precum și să
îndeplinească actele și măsurile pregătitoare și de cooperare necesare în scopul
executării deplasării
Dreptul transporturilor 68
In baza contractului de expediţie transportul se poate organiza în trafic unitar,

prin intermediul unui singur tip de transport (terestru, naval sau aerian), în
trafic succesiv, făcând a se transporta marfa prin participarea unor cărăuşi
succesivi, de obicei, în trafic internaţional, în baza unei scrisori de trăsură
internaţională sau în trafic combinat (multimodal), făcând a se transporta marfa
prin îmbinarea a două sau mai multe mijloace de transport în baza unui
document unic de transport.
Ca natură juridică, expediţia de mărfuri este o operaţiune de intermediere,
similară comisionului comercial. De altfel, în unele norme convenţionale
standardizate,contractul de expediţie poartă, uneori, denumirea „contract de
comision pentru transport”. Operaţiunea de expediţie combină, uneori,
contractul de transport cu cel de comision sau cu cel de mandat, ceea ce poate
rezulta, la o primă vedere, din dispoziţiile art. 413 alin. (2) C. corn., conform
căruia se numeşte cărăuş persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod
oarecare „să transporte” sau „să facă a se transporta” o marfă. Textul legal
atribuie cărăuşului într-o operaţiune de transport atât activitatea uzuală de
cărăuş, cât şi atribuţia adiţională, cu caracter potenţial, de expediţionar. în
practică, acest cumul de însărcinări nu se exclude. Pe de altă parte, contractul
de expediţie se poate grefa pe un mandat.
Contractul de expediţie tipic, însă, este un contract încheiat între comitent
(furnizor sau vânzător de mărfuri) şi comisionar (expediţionar), prin care acesta
din urmă se obligă, în schimbul unei remuneraţii, să încheie în nume propriu,
dar pe contul comitentului, contractele necesare cu terţii pentru transportul
încărcăturii, precum şi să îndeplinească actele şi măsurile pregătitoare şi de
cooperare necesare în scopul executării deplasării. Comisionarul îşi asumă, în
consecinţă, multiple sarcini, dar nu se angajează să efectueze el însuşi
transportul, numai excepţional şi cu titlu accesoriu el executând efectiv
transportul. Contractul de expediţie este un contract consensual, simplul acord
de voinţă al părţilor fiind suficient pentru valabilitatea contractului. Totuşi,
normele contractuale standardizate instituie regula formei scrise a contractului,
precum şi un conţinut minim al clauzelor contractuale, ceea ce ridică, la fel ca
în cazul contractului de transport, problema caracterului acestei forme scrise,
dacă este o formă cerută ad validitatem sau doar ad probationem. Fiind vorba
de simple clauze contractuale şi nu de dispoziţii legale exprese sau uzanţe cu
caracter normativ, aceste dispoziţii din normele standardizate nu pot avea
semnificaţia instituirii, pentru contractul de expediţie, a formei scrise ad
validitatem. Totuşi, având în vedere că ceea ce nu poate fi probat nu există, cel
interesat a dovedi un contract de expediţie încheiat în formă verbală va fi într-o
poziţie procesuală dezavantajoasă, motiv pentru care încheierea în formă scrisă
a contractului este necesară.
Contractul de expediţie are caracter comercial pentru expediţionar
(comisionar), care îndeplineşte, prin definiţie, o activitate profesională de
intermediere, sub forma unei întreprinderi. Dacă expediţia de mărfuri este o
activitate conexa unei alte activităţi obişnuite, cum ar fi cea de cărăuşie,
comercialitatea expediţiei va fi dată de conexitatea cu întreprinderea autorului.
Contractul de expediţie este un contract oneros şi comutativ, dată fiind
caracteristica de comercialitate a acestuia.
Contractul de expediţie este un contract autonom, întrucât expediţionarul

exercită din proprie iniţiativă opţiunile în alegerea tipului de transport adecvat
pentru executarea deplasării mărfii, precum şi în alegerea cărăuşului cel mai
potrivit. Art. 4 din contractul model S.F.A. prevede: „în limitele instrucţiunilor
exprese scrise date de către client, Compania (comisionarul, n.n.) îşi rezervă
pentru ea însăşi completa libertate în ce priveşte mijloacele, ruta şi procedura
de urmat în manipularea şi transportul mărfurilor”.
Expediţia este, în principiu, o operaţiune ce se exercită de către expediţionar
intuitu personae. Substituirea expediţionarului sau pluralitatea de expediţionari
sunt permise doar în condiţii excepţionale. Clientul are dreptul, însă, ca în caz
de neexe-cutare a obligaţiei de către expediţionar, să execute el obligaţia
acestuia, prin intermediul unui terţ. dar pe cheltuiala expediţionarului (art. 1077
C.civ.). Contractul are, în consecinţă, numai un caracter limitat intuitu
personae, în sensul că expediţionarului nu îi este permis să-şi substituie
unilateral alt executant, iar clientului fiindu-i permisă înlocuirea numai în caz
de neexecutare în natură a obligaţiei expediţionarului.
3.1.1. Cadrul legal al contractului de expediţie mărfuri

Reglementarea contractului de expediţie de mărfuri este dată de unele dispoziţii
legale dar mai ales de unele norme standardizate pe cale convenţională care s-
au transformat în uzuri comerciale.
Dispoziţiile legale aplicabile sunt cele consacrate de Codul comercial
contractului de comision (art. 405-412), precum şi, în măsura în care este cazul,
dispoziţiile comerciale sau civile referitoare Ia mandat.
Art. 413 C. corn, care defineşte contractul de transport, înglobează expediţia în
definiţia contractului de transport, în realitate, expediţionarul nu este, în mod
obişnuit, un cărăuş, ci un mandatar sau comisionar al părţilor contractului de
transport, care organizează derularea deplasării mărfii fie pe întreg parcursul
acesteia, fie doar la punctul de plecare, operaţiunile terminale fiind în sarcina
prestatorului de servicii terminale.
Clauzele contractuale standardizate uzuale în dreptul român sunt Condiţiile
generale USER. Anumite societăţi comerciale de profil (cum ar fi Romtrans şi
Navlo-mar) folosesc un contract-model, care se întregeşte cu „Condiţiile
generale de lucru”, în fapt clauze contractuale-tip ce fac din contractul încheiat
de aceste societăţi cu clienţii săi un contract de adeziune.
Pe plan internaţional sunt, de asemenea, utilizate clauze contractuale
standardizate. Pot fi enumerate, pentru larga lor aplicabilitate:
- „Condiţiile generale ale expediţionarului” F.I.A.T.A;
- „Condiţiile generale S.F.A.”
Din punctul de vedere al forţei juridice, fiind vorba de uzanţe convenţionale,
clauzele contractuale standardizate (reunite sub denumirea generică de
„Condiţii generale”) sunt aplicabile unui contract de expediţie numai sub
condiţia de a fi încorporate în contract prin consimţământul explicit. Totuşi, art.
6 din Condiţiile generale ale U.S.E.R., instituie o prezumţie de consimţământ al
părţilor care sunt afiliate la Uniune:.,în toate cazurile în care casa de expediţii
este membră a U.S.E.R., prevederile contractului de expediţie sau comandă se

consideră completate cu prevederile prezentelor Condiţii generale, care fac
parte integrantă din contract sau din comandă, chiar dacă o menţiune expresă în
acest sens lipseşte”, ceea ce demonstrează caracteristica acestor contracte de a
fi contracte de adeziune.
Reglementările tipizate constituie o uzanţă comercială generalizată în cadrul
contractului de expediţie. In condiţiile în care acestea capătă caracter de uzanţă
normativă (longa, inveterata, consuetudo, opiniojure sive necesitatis), respectiv
dacă este vorba de o practică inveterată, de lungă tradiţie, care se impune
părţilor contractante ca şi legea, atunci aceste uzanţe au aceeaşi putere ca şi
legea.
Sarcina de lucru 1
Folosind materialul bibliografic indicat, expune în 7 fraze distincte
definiţia şi caracteristicile contractului de expediţie.
3.2. Incheierea contractului de expediţie de mărfuri

3.2.1. Părţile contractului
Părţile contractului de expediţie sunt comitentul (client) şi „expeditor”,

Clientul este persoana care ar avea, în contractul de transport, poziţia
expeditorului, dacă ar încheia în mod direct acest contract, şi nu prin
intermedierea expediţionarului. Art. I pct. 2 din Condiţiile generale USER
prevede că este client orice persoană juridică sau fizică, deţinător şi/sau care
are drept de dispoziţie asupra unei cantităţi de marfă şi solicită efectuarea
transportului acesteia, inclusiv operaţiuni conexe deplasării. Clientul este cel
care plăteşte sau garantează plata preţului transportului şi a operaţiunilor legate
de acesta.
Expediţionarul (desemnat uneori şi prin termenul de,.comisionar-expeditor”
sau cel de „casă de expediţie”) este cel care „face să se transporte marfa”, în
sensul art. 413 C. corn., respectiv organizatorul deplasării mărfii.
Expediţionarul, acţionând ca un intermediar între expeditor şi cărăuş, încheie
contractul de transport şî asigură buna derulare a acestuia, în beneficiul
clientului său (expeditor). El „face să se transporte marfa”, în sensul art. 413 C.
corn.
Expediţionarul este factorul determinant al derulării optime a transporturilor de
mărfuri. Expediţionarul nu este el însuşi un cărăuş, el doar „face să se
transporte” marfa de la expeditor la destinatar. Transportul efectiv este
executat, de regulă, de către cărăuş. Dar un cărăuş, mai ales în cazul
transporturilor succesive, poate acţiona şi în dublă calitate, de cărăuş şi

expediţionar, făcând să se transporte marfa de către cărăuşii succesivi.
Expediţia, fiind o activitate de prestări de servicii în cadrul căreia
expediţionarul intermediază între expeditor şi cărăuş, poate fi inclusă în
categoria întreprinderii de comision, agenţie şi oficii de afaceri, la care se
referă art. 3 pct. 7 C. corn. Expediţionarul facilitează perfectarea şi derularea
tranzacţiilor comerciale în beneficiul clientelei sale; el încheie, pe seama
clientului, acte juridice, procură informaţii comerciale sau parteneri
contractuali şi efectuează, în general, operaţiunile sau faptele de comerţ
solicitate de clientul său. De altfel, contractul de expediţie este o specie a
contractului de comision. Expediţionarul este un comisionar del credere,
întrucât se obligă faţă de clientul său (expeditorul) să asigure ajungerea mărfii
la destinaţia indicată de client, adică să întreprindă tot ce este necesar în acest
scop, cu profesionalismul necesar”.
Operaţiunea de expediţie de mărfuri poate fi exercitată şi ca activitate accesorie
a cărăuşului, în acest caz, operaţiunea face parte din întreprinderea comercială
a cărăuşului (întreprindere de transporturi), fiind considerată în mod tradiţional
ca parte a activităţii de transport, în condiţiile economiei moderne însă,
activitatea de expediţie de mărfuri este separată de activitatea de transport,
astfel că, dacă expediţia de mărfuri depăşeşte limitele unei activităţi ocazionale
sau accesorii a cărăuşului, ea părăseşte sfera întreprinderii de transport,
căpătând individualitate, în aceste condiţii, cel care prestează o astfel de
activitate trebuie să obţină autorizaţia necesară iar, în cazul în care este o
persoană juridică, să includă în obiectul său de activitate opera¬ţiunile de
expediţie de mărfuri.
3.2.2. Condiţiile de fond

Condiţiile generale de valabilitate a oricărei convenţii (consimţământul,
capacitatea, obiectul şi cauza, potrivit art. 1179 C.civ.) sunt obligatorii şi în
cazul contractului de expediţie. In cazul în care expediţionarul este o persoană
juridică, activitatea de expediţie de mărfuri trebuie să facă parte din obiectul de
activitate al acesteia, în caz contrar putând fi pusă în discuţie nulitatea actelor
juridice încheiate cu încălcarea obiectului de activitate, în toate cazurile,
activitatea de expediţie trebuie în prealabil autorizată de Ministerul
Transporturilor. Lipsa autorizaţiei nu duce la nulitatea actului încheiat iară
autorizaţie, ci poate angaja răspunderea pentru daune a expediţionarului sau o
eventuală răspundere contravenţională sau penală, după caz.
Aspecte specifice prezintă modalitatea de realizare a acordului de voinţe
(consimţământul). Contractul de expediţie este încheiat, în general, sub forma
unor documente tipizate, care includ condiţiile generale de afaceri impuse de
expediţionar. Ceea ce este, în general, supus negocierii este doar comisionul
expediţionarului. în aceste condiţii, contractul de expediţie este, în mare parte,
un contract de adeziune, acordul de voinţe necesar perfectării contractului
realizându-se prin simpla acceptare a condiţiilor generale de către client,
întrucât expediţionarul se află, asemeni majorităţii cărăuşilor, în stare de ofertă
permanentă de a contracta. Comanda clientului este, în principiu, suficientă,
pentru perfectarea contractului, în acest sens sunt şi Condiţiile generale
U.S.E.R. Potrivit art. 1 (3) din aceste Condiţii generale, organizarea

transportului se face în baza şi în condiţiile contractului de expediţie, încheiat
între client şi casa de expediţie. Art. 1 (4) precizează că se consideră contract
încheiat şi comanda clientului, adresată casei de expediţii, urmată de acceptarea
acesteia. O comandă provenită de la un client obişnuit (comitent) poate fi
socotita că acceptată de către expediţionar, chiar fără o declaraţie expresă, prin
însuşi faptul de a trece la executarea obligaţiei corelative [art. 1 (5) alin. (2)].
Dispoziţia citată este în acord cu art. 36 C.com., întrucât expediţia de mărfuri
în vederea transportului presupune în mod norma! o „executare imediată”,
realizarea finalităţii specifice contractului nefăcând necesară o acceptare
explicita.
3.2.3. Condiţiile de formă

Normele convenţionale instituie, de regulă, cerinţa întocmirii unui înscris
pentru a consemna raporturile juridice dintre părţile contractului de expediţie.
De altfel, ar fi şi ilogic ca dispoziţii contractuale standard ce devin aplicabile
numai dacă sunt încorporate în contractul părţilor să fie făcute aplicabile unui
contract verbal. Chiar dacă forma scrisă a contractului nu este cerută ad
validitatem prin dispoziţii legale exprese sau prin norme consuetudinare (ceea
ce ar face aplicabil principiul consensualismului, conform căruia simplul acord
de voinţe valorează contract, forma scrisă ad validitatem fiind o excepţie de
strictă interpretare), totuşi, poziţia celui interesat a invoca un contract verbal
este dificilă; pentru a-şi valorifica drepturile pretinse, acesta urmează a
declanşa un litigiu în care va trebui să probeze existenţa contractului.
Sarcina de lucru 2
Evidenţiază, în câteva fraze, ce condiţii de fond şi formă sunt speciice
acestui tip de contract.
3.3. Efectele contractului de expediţie

3.3.1. Obligaţiile şi răspunderea clientului
In virtutea contractului de expediţie, clientul este obligat faţă de expediţionar

să-1 pună în posesia încărcăturii şi să garanteze că el este proprietarul
încărcăturii de transportat (sau agentul autorizat al proprietarului). De
asemenea, clientul trebuie să pună la dispoziţia expediţionarului documentele
necesare efectuării transportului şi instrucţiunile aferente, să garanteze
exactitatea şi acurateţea datelor transmise.
Clientul este, de asemenea, obligat, să plătească preţul serviciilor prestate de

către expediţionar (comision), întrucât expediţia de mărfuri prezintă de regulă
caracteristicile unui contract de adeziune, cuantumul comisionului este
predeterminat de comisionar.
Conform Condiţiilor generale USER, plata transportului şi a celorlalte servicii
se face de către client sau de destinatar, dacă s-a convenit astfel prin contractul
de expediţie.
In sarcina clientului (comitent) sunt, de asemenea, şi spezele suportate de
expediţionar pentru îndeplinirea contractului, în acest sens sunt dispoziţiile art.
5 din contractul-model S.F.A. şi cele din art. l (2) al Condiţiilor generale
U.S.E.R. care pun în sarcina clientului plata sau garanţia plăţii operaţiunilor
legate de transport, în caz de refuz al mărfii de către destinatar sau în caz de
absenţă a acestuia, indiferent de motiv, clienlul este obligat să suporte
cheltuielile iniţiale, cât şi cele suplimentare, efectuate sau angajate de către
expediţionar.
Plata comisionului se efectuează, de obicei, în avans, cel puţin în parte.
Contractul-model Romtrans impune, prin art. 10(1), plata comisionului numai
în avans, ceea ce apare ca excesiv. Mult mai corectă este uzanţa formată în
activitatea de expediţie a mărfurilor, de a se deschide un cont curent în
raporturile dintre cei doi contractanţi. Comitentul va fi debitat succesiv cu
sumele cheltuite de către expediţionar, urmând să-i fie compensate prin
vărsăminte corespunzătoare, denumite rimese, în propriul cont. În acest fel,
expediţionarul beneficiază de o garanţie a plăţii, ca urmare a efectului specific
de garanţie al contractului de cont curent.
Pentru plata comisionului, expediţionarul beneficiază de un drept de retenţie şi
de un privilegiu asupra mărfii transportate. Clientul îşi poate angaja
răspunderea faţă de expediţionar pentru deficienţe ale mărfii sau documentelor
referitoare la aceasta încredinţate expediţionarului, dacă au cauzat acestuia din
urmă prejudicii în executarea contractului de expediţie. Pentru neplata preţului,
condiţiile generale de afaceri impun, de regulă, penalităţi de întârziere.
3.3.2. Obligaţiile expediţionarului

Clientul (comitent) angajează un expediţionar(expeditor) nu numai spre a se
degreva de o serie de formalităţi şi de măsuri inerente pregătirii deplasării, ci
mai ales pentru a avea certitudinea că încărcătura va ajunge în condiţiile cele
mai bune la destinaţie. De aceea, expediţionarul îşi asumă o obligaţie de
rezultat (asemănătoare celei care revine cărăuşului) iar nu o obligaţie de
mijloace, în virtutea acestei obligaţii de rezultat, expediţionarul garantează
clientului (comitent):
- sosirea încărcăturii Ia destinaţie în termenul convenit;
- conservarea bunei stări a mărfurilor pe parcurs, deci excluderea de
avarii şi pierderi consecutive deplasării (în afară de împrejurări de forţă
majoră sau de clauză contrară în documentul de transport);
- executarea corectă a obligaţiilor de către comisionarul substituit
(intermediar).
In mod uzual, la data încheierii contractului de expediţie, expediţionarul trebuie

să dispună de structurile, echipamentele şi mijloacele necesare executării
misiunii, precum şi consultanţa necesară clientului, în organizarea transportului
de mărfuri solicitat.
Expediţionarului poate, de asemenea, să-i revină sarcina să faciliteze clientului
încasarea contravalorii mărfii ce urmează să-i fie predată destinatarului.
Practica a consacrat, în acest scop, uzanţa unor certificate pe care
expediţionarul le pune la dispoziţia clientului imediat după preluarea mărfii în
vederea organizării deplasării, acestea conţinând, pe contra-pagina, condiţiile
generale de expediere a mărfii. Aceste certificate fac dovada punerii mărfii la
dispoziţia expediţionarului, în vederea deplasării (de altfel, ele fac dovada
contractului de expediţie în sine), cu aceste certificate expeditorul putând
solicita plata de la destinatar a mărfii ce urmează a fi transportată sau, după
caz, putându-le tranzacţiona. O serie de astfel de certificate au fost tipizate şi
codificate în sistemul FIATA. Acest gen de certificate, emise în formă
codificată, sunt adevărate documente reprezentative ale mărfii, echivalente, ca
valoare probatorie şi circulatorie, cu conosamentele din dreptul maritim. Cele
mai cunoscute certificate sunt următoarele:
- F.C.R. (Forwarding Agents Certificate of Receipt) face dovada deplină
că expediţionarul a luat în posesie marfa individualizată ca atare în
cuprinsul înscrisului şi că a primit dispoziţii irevocabile să o elibereze
destinatarului. Acest certificat, însoţit de acreditiv, dă posibilitatea
vânzătorului (comitent în contractul de expediţie) să încaseze
contravaloarea mărfii de la banca abilitată în acest scop, înscrisul F.C.R.
este însă netransmisibil;
- F.C.T, (Forwarding Agents Certificate of Transport) face, la rândul său,
dovada, asemeni F.C.R., că expediţionarul a luat în primire marfa,
individualizată în cuprinsul înscrisului. Spre deosebire de F.C.T.,
certificatul în discuţie nu indică persoana destinatarului, ci menţionează
că deplasarea mărfii se va executa în conformitate cu instrucţiunile date
de comitent şi înscrise pe contra-pagină. Lipsa numelui destinatarului se
explică prin faptul că certificatul F.C.T. este un titlu de valoare la ordin
care, spre deosebire de F.C.R., circulă prin gir. în consecinţă, încărcătura
va fi eliberată la destinaţie persoanei care se legitimează ca posesor al
titlului, în temeiul şirului neîntrerupt de giruri. Spre a se împiedica
folosirea abuzivă a documentului, expediţionarul păstrează o copie a
acestuia într-un registru special;
- F.B.L. (F.I.A.T.A. combined Bill of Lading) echivalează, prin natura sa,
cu un conosament, care este prin definiţie un titlu de valoare negociabil.
Certificatul F.B.L. se eliberează de expediţionar în cazul unui transport
multimodaj;
- Certificatul F.W.R. (F.I.A.T.A Warehouse Receipt) este o recipisă de
depozit, înscrisul este eliberat de către expediţionar dacă circumstanţele
transportului îi impun să păstreze temporar încărcătura în depozitele sale.
3.3.3. Indeplinirea operaţiunilor de import şi export de către expediţionar

(expeditor) Cod civil termenul de „expediționar” consacrat de doctrină a fost
înlocuit cu cel de „expeditor”, iar termenul de „client” cu cel „comitent”.
Expediţionarul îşi poate asuma faţă de client (comitent) obligaţia de a efectua

operaţiunile de export şi de import, inclusiv cele vamale, pentru mărfurile pe
care acesta le vinde în străinătate sau le cumpără de peste hotare. Operaţiunea
se realizează în baza unui document cu regim special denumit „dispoziţie de
transport şi vămuire”, în scopul realizării operaţiunii, clientul (comitent)
urmează să trimită expediţionarului, îndată după definitivarea contractului
extern, dispoziţia de transport şi vămuire privind mărfurile în cauză. Dispoziţia
de transport şi vămuire, conţinând datele necesare întocmirii scrisorii de trăsură
internaţională va fi înaintată expediţionarului în trei exemplare, însoţite de
două fotografii ale licenţei de export, precum şi de toate documentele prevăzute
în contractele externe.
3.3.4. Obligaţii uzuale în cursul executării contractului

Expediţionarul este organizator al transportului, în această calitate el având
obligaţia de a alege felul transportului, cărăuşul, tariful şi condiţiile deplasării,
obiectivul său esenţial fiind realizarea deplasării cât mai rapid şi mai economic.
In vederea atingerii obiectivului de mai sus, „expeditorul”, (expediţionarul
)poate recurge la comisionari intermediari numai dacă acest drept i s-a acordat
expres în contract, dat fiind caracterul intuitu personae al contractului, în orice
caz, expediţionarii intermediari vor avea însărcinări determinate, fiind exclusă
o însărcinare de ordin general, care ar denatura caracterul personal al
contractului.
Organizarea transportului, principala îndatorire a expeditorului , presupune o
serie de activităţi conexe, cum ar fi: depozitarea mărfii, declaraţii vamale,
controlul mărfurilor, executarea dispoziţiilor privind încasarea sumelor
cuvenite comitentului (client) etc. [a se vedea, în acest sens, art. 1(1) alin. (2)
din Condiţiile generale U.S.E.R.]
Expediţionarul este dator să ia toate măsurile necesare pentru a conserva
exerciţiul acţiunilor judiciare sau arbitrale împotriva terţelor persoane, evitând
riscul unor eventuale decăderi. Expediţionarul este ţinut să valorifice contra
terţilor drepturile băneşti ale clientului de la care a primit însărcinarea, aşa cum
rezultă din art. 406 C.com., putând să stea, în acest scop, în justiţie ca
reclamant sau să cesioneze în favoarea clientului (comitent), la cererea
acestuia, acţiunile contra terţilor cu care a contractat.
Expeditorul are, de asemenea, obligaţia de a-l informa pe client asupra
executării contractului şi a deplasării mărfii, a măsurilor luate şi a rezultatelor
obţinute în derularea contractului [art. 378, art. 382 şi art. 405 alin. (2) C.
corn.]. Obligaţiile expediţionarului faţă de client durează până la data când are
loc eliberarea încărcăturii în posesia destinatarului final.
3.3.5. Obligaţiile expeditorului în circumstanţe sau împrejurări neprevăzute

Riscul unui pericol care ameninţă încărcătura trebuie să fie comunicat
clientului de îndată pentru a lua măsurile de prevenţie ce se impun. Dacă
pericolul s-a şi materializat, expeditorul trebuie să anunţe clientul şi să ia
măsurile ce se impun pentru limitarea daunelor. Omisiunea de a încunoştinţa
clientul despre atari împrejurări constituie o culpă care fundamentează
obligaţia expeditorului de a suporta paguba respectivă. Expeditorul este deci
obligat să ia cu promptitudine, din proprie iniţiativă, măsurile necesare evitării
sau limitării prejudiciilor ce ameninţă sau care s-au produs asupra încărcăturii.
Mărfurile perisabile neridicate sau mărfurile neidentificate pot fi vândute de
către expediţionar fără vreo înştiinţare prealabilă a clientului. Produsele care nu
sunt perisabile dar care nu pot fi eliberate la destinaţie, fie din cauza adresei
incomplete sau incorecte, fie pentru că nu sunt acceptate de către destinatar, pot
fi vândute sau retur-natc (la alegerea clientului) numai după expirarea unui
termen de 21 de zile de la încunoştinţarea scrisă, trimisă la adresa
destinatarului, specificată de client (comitent).
Asigurarea încărcăturii luate în primire constituie pentru expediţionar o
obligaţie condiţionată de un ordin corespunzător din partea clientului.
Expediţionaml trebuie totuşi să asigure marfa, dacă există uzanţe care să
impună asemenea măsuri de prevedere.
3.3.6. Executarea contractului pe socoteala expediţionarului

Pentru neexecutarea obligaţiilor sale rezultând din contract, expediţionarul îşi
poate vedea angajată răspunderea pecuniară faţă de client, sub formă de
despăgubiri. Clientul este, însă, interesat mai mult în executarea în natură a
acestor obligaţii, adică ajungerea intactă la destinaţie a încărcăturii, motiv
pentru care despăgubirile sunt subsidiare. De altfel, din dispoziţiile an. 1359
Noul C.civ. rezultă subsidiaritatea dezdăunărilor, creditorul fiind în drept să
pretindă executarea în natura (în specia sa) a obligaţiei şi numai dacă aceasta
nu mai este posibilă sau nu mai prezintă interes pentru creditor, să ceară
despăgubiri. De aceea, o executare în natură a obligaţiei, chiar şi în modalitatea
indirectă a executării obligaţiei pe socoteala debitorului în culpa, prin
intermediul unei terţe persoane, este de interes pentru creditor. Clientul,
creditor al expediţionarului pentru obligaţia de aducere a mărfii intactă la
destinaţie, are interesul să obţină executarea indirectă a acestei obligaţii, pe
seama (cheltuiala) expediţionarului.
Obligaţia expediţionarului este o obligaţie de a face care se preschimbă în
dezdăunări dacă nu a fost executată la termen. Totuşi, cu titlu general, obligaţia
de a face poate fi executată de creditor pe seama debitorului,în materia
vânzării-cumpărării comerciale, art. 68 C.com. reglementează o modalitate
simplificată de executare indirectă a obligaţiei de predare a mărfii (executarea
de activ), procedură care, fiind reglementată într-o materie specială, nu are
aplicabilitate şi în cazul contractului de expediţie a mărfurilor. De asemenea, în
contractul de transport, expeditorul are dreptul, în cazul inacţiunii cărăuşului,
să recurgă la serviciile altui transportator, pe cheltuiala celui dintâi, spre a
aduce la îndeplinire deplasarea convenită.
Procedeul de înlocuire a debitorului recalcitrant sau pasiv printr-o terţă

persoană, care aduce la îndeplinire contractul pe socoteala celui dintâi, se
analizează ca o executare indirectă în natură a obligaţiei de a face. Prestaţiile cu
caracter intuitu personae nu pot fi executate indirect în natură, fiind vorba de
obligaţii care au în vedere exclusiv calităţile personale ale debitorului. Fiind
vorba de un contract care are un caracter numai limitat intuitu personae, art.
1359 C.civ. este totuşi aplicabil şi în cazul contractului de expediţie.
Procedura instituită de art. 1359 C.civ. impune condiţia prealabilă ca instanţa
judecătorească să autorizeze prin hotărâre executarea de către creditor a
obligaţiei prin intermediul unei terţe persoane a obligaţiei debitorului.
In contractul de transport sau de expediţie, clientul (comitent) pierde
posibilitatea de a se adresa unui terţ pentru a efectua deplasarea mărfii, după ce
i-a încredinţat-o cărăuşului sau expediţionarului, care au primit-o şi totuşi
rămân în pasivitate, în atare situaţii, încheierea unui contract subsidiar se
exclude în fapt deoarece încărcătura nu mai poate fi remisă terţului în locul
debitorului iniţial al obligaţiei în faciendo, care continuă să o deţină, refuzând
restituirea. Singura posibilitate a clientului în acest caz este să ceară
despăgubiri.
Când este posibilă înlocuirea, contractul iniţial nefiind executat, creditorul
încheie cu terţul înlocuitor cu contract subsidiar, menit sa asigure realizarea
operaţiunii pe care debitorul iniţial a înţeles să o abandoneze sau să o neglijeze.
Din punct de vedere juridic, contractul iniţial este implicit rezolvit. De altfel,
contractul iniţial rămâne fără obiect, ca rezultat al preluării obligaţiei în
faciendo de către debitorul contractului subsidiar. Fiind un contract neexecutat
din vina debitorului iniţial, acesta este obligat la despăgubiri.
3.3.7. Substituirea expediţionarului. Pluralitatea de expediţionari

Contractul de expediţie face parte din categoria contractelor cu caracter
personal (intuitu personae}, motiv pentru care înlocuirea expediţionarului
iniţial este, în principiu, inadmisibilă. Totuşi, caracterul iniuitu personae al
contractului de expediţie nu este exclusiv. Regimul său juridic se întregeşte cu
dispoziţiile legale aplicabile mandatului şi comisionului (de asemenea,
contracte cu caracter intuitu personae), care permit, în condiţii excepţionale,
substituirea sau submandatarea.
Conform art. 2009 Noul C.civ., mandatarul este răspunzător pentru acela pe
care l-a substituit în gestiunea sa, „fie când nu i s-a conces facultatea de a-şi
substitui pe cineva, fie când i s-a conces o atare facilitate, fără arătarea
persoanei, iar cea aleasă de dânsul era cunoscută de necapabilă şi nesolvabilă”.
In toate cazurile, mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra persoanei
ce mandatarul şi-a substituit.
In cazul în care comitentul (client) a interzis înlocuirea expediţionarului,
substituirea echivalează cu o culpă, constând în încălcarea contractului pe care
l-a încheiat cu clientul, ceea ce poate angaja răspunderea expediţionarului.
In lipsa unei clauze de interzicere a substituirii, în practică aceasta este

permisă. Se consideră că aceste substituiri sunt valabile deoarece au intrat în
uzanţele profesiei. Expediţionarul poate deci, dacă înlocuirea nu este interzisă
prin contract, să-şi substituie o altă persoană, pe care o abilitează să se ocupe
de organizarea transportului solicitat de comitent (client), în acest caz,
răspunderea pentru alegerea astfel făcută şi pentru gestiunea exercitată de către
substituit o poartă expediţionarul.
Inlocuirea expediţionarului poate fi nelegitima, chiar în tăcerea contractului, în
cazul în care considerentele intuitu personae sunt esenţiale şi exclud
îndeplinirea unor servicii analoge de către o terţă persoană”. Inlocuirea
expediţionarului printr-o altă persoană, în măsura în care substituirea este
valabilă, stabileşte raporturi juridice directe între comitent (client) şi
expediţionarul substituit. Clientul are calitatea procesuală să acţioneze în
justiţie, dacă a fost prejudiciat, direct împotriva substituitului, iar nu numai în
contra expediţionarului iniţial, chemat să răspundă contractual pentru altul
(pentru persoana care îl înlocuieşte).
In cazul în care o pluralitate de expediţionari şi-au luat angajamentul de a
organiza transportul în aşa fel încât încărcătura să ajungă intactă la destinaţie,
atunci aceştia sunt ţinuţi solidar de îndeplinirea obligaţiei. Solidaritatea pasivă
a expcdiţionarilor rezultă din dispoziţiile legii comerciale referitoare la
pluralitatea de mandatari sau comisionari, în interesul comitentului (client), art,
389 alin. (3) C.com. instituie [cu referire la mandatul comercial, dar valabil şi
în cazul comisionului, prin dispoziţia de trimitere din art. 405 alin. (2) C.com.]
regula potrivit căreia „comandatarii sunt responsabili solidar”. De altfel, regula
este o ilustrare a dispoziţiei generale din art. 42 C.com. din care rezultă că, în
obligaţiile comerciale, codebitorii sunt ţinuţi „solidariceşte”.
3.3.8. Garanţiile expediţionarului
Pentru asigurarea încasării creanţei sale constând în comision, expediţionarul

beneficiază de garanţii având ca obiect însăşi marfa a cărei deplasare s-a
angajat să o organizeze. Este vorba de privilegiul expediţionarului (denumit şi
gaj tacit în unele clauze standardizate) şi de dreptul de retenţie.
Conform art. 405 alin. (2) C. corn., între comitent şi comisionar există aceleaşi
drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar. Potrivit art. 387 C. corn.,
mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului său şi chiar
pentru retribuţiunea sa, beneficiază de un privilegiu special ce poartă asupra
bunurilor dobândite de el în executarea mandatului, în calitate de comisionar, şi
expediţionarul beneficiază, la rândul său, de privilegiul instituit de art. 387 C.
corn.
Privilegiul mandatarului (şi al comisionarului) este „special” în sensul că
poartă doar asupra unor bunuri determinate şi nu asupra tuturor bunurilor
mobile sau asupra patrimoniului debitorului (privilegii generale). Obiectul
privilegiului îl formează „lucrurile mandantului, pe care mandatarul le deţine
pentru executarea mandatului”. Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de
către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului.
Privilegiul expediţionarului este limitat la bunurile ce se află în curs de

transport. Acest privilegiu implică şi un drept de retenţie al expediţionarului, în
calitate de comisionar al clientului, prin extrapolarea unei soluţii din materia
mandatului.
Privilegiul expediţionarului se întemeiază pe faptul material al deţinerii de
către expediţionar a încărcăturii (sau, după caz, a documentelor reprezentative
ale mărfurilor, caz în care expediţionarul trebuie să facă dovada că se află în
posesia legitimă a poliţei de încărcare sau a scrisorii de cărat, documente de
transport din care să rezulte că mărfurile i s-au expediat). Posesia efectivă a
mărfii aflată în curs de transport este exercitată de către cărăuş pentru
expediţionar. Privilegiul expediţionarului asupra preţului mărfii transportate
există numai dacă însuşi expediţionarul a procedat la vânzarea mărfurilor iar
suma realizată se află la dispoziţia sa.
Clauzele convenţionale standardizate sunt, în linii generale, în sensul
dispoziţiilor din Codul comercial referitoare la privilegiul mandatarului. Astfel,
art. 8 din Condiţiile generale U.S.E.R. prevede că expediţionarul „are, pentru
toate creanţele sale actuale sau anterioare, rezultate din prestaţii executate
pentru un client, un drept de gaj şi de retenţie asupra mărfurilor şi oricăror altor
valori aparţinând acestuia, care se găsesc în posesia sa”. Ca şi privilegiul
cărăuşului, şi cel al expediţionarului îşi află fundamentarea într-un gaj tacit1.
Expeditorul (predătorul mărfii) recunoaşte această garanţie expediţionarului
odată cu remiterea încărcăturii, în vederea organizării transportului.
Creanţele garantate
In categoria creanţelor garantate cu privilegiul expediţionarului intră:
 retribuţia cuvenită expediţionarului (mandatarului), ca echivalent al
serviciilor prestate în favoarea clientului;
 cheltuielile efectuate de expcdiţionar cu executarea misiunii; conform art.
387 alin. (1) C. corn., este supus privilegiului „tot ce se datoreşte din
executarea mandatului” de către beneficiar (client) prestatorului de
servicii (mandatarului, respectiv expediţionarului); creanţele în discuţie
sunt evetuale, ele devenind certe numai în măsura în care expediţionarul
suportă el însuşi, fără acoperire prealabilă din partea clientului, anumite
sume pentru cheltuieli de încărcare a mărfii, depozitare, descărcare etc.
Includerea daunelor suferite de expediţionar în executarea misiunii în categoria
creanţelor garantate cu privilegiul la care se referă art. 387 C. corn. este
controversată. Expresia,.tot ce se datoreşte din executarea mandatului” include
şi daunele suferite de expediţionar în executarea obligaţiilor la care s-a angajat,
sub condiţia ca aceste creanţe să fie certe şi exigibile, iar nu contestate în
justiţie.
Creanţele care beneficiază de privilegiul expediţionarului (retribuţia,
eventualele cheltuieli, creanţele de daune certe, lichide şi exigibile)
fundamentează totodată şi gajul sau dreptul de retenţie pe care acesta îl poate
exercita pentru a-şi valorifica faţă de client (comitent) pretenţiile băneşti
izvorâte din executarea contractului.
Rangul privilegiului
In conformitate cu art. 387 alin. (2) C. corn., creanţele garantate cu privilegiul
mandatarului (de care beneficiază şi expediţionarul) au precădere asupra
oricăror alte creanţe contra mandantului. Privilegiul mandatarului este totuşi
precedat de creanţele de salarii datorate de către debitor (client) propriilor
angajaţi şi de cheltuielile de judecată făcute de debitor (de client) în interesul
tuturor creditorilor.
Privilegiul expediţionarului poate veni în concurs cu alte privilegii, spre
exemplu, cu privilegiul vânzătorului neplătit al mărfii sau cu cel al
transportatorului care nu a încasat preţul ce i se cuvenea pentru serviciul
corespunzător prestat.
Privilegiul vânzătorului care, mai înainte de a fi încasat preţul, a predat
cumpărătorului lucrurile convenite, iar acesta, în calitate de mandant (client),
le-a încredinţat expediţionarului (mandatar) în vederea transportului la
destinaţie este sacrificat în favoarea privilegiului expediţionarului. Art. 387
alin. (3) C.com. a consacrat un regim de favoare pentru mandatarul comercial
(expediţionar), în sensul că privilegiul de care se bucură deţine un rang
preferabil faţă de cel al vânzătorului neplătit sub rezerva bunei sale credinţe
(expediţionarul a ignorat, la data când a preluat încărcătura de la client,
mandantul-cumpărător, că acesta nu plătise încă preţul cuvenit vânzătorului).
Dacă se face dovada că expediţionarul cunoştea existenţa datoriei clientului
faţă de vânzătorul mărfii, preferinţa instituită de art. 387 alin. (3) C.com. în fa-
voarea expediţionarului este înlăturată şi se revine la soluţia de drept comun,
care consacră întâietatea privilegiului vânzătorului neplătit.
In raporturile dintre expediţionar şi transportator, câtă vreme marfa se află în

paza juridică a cărăuşului, privilegiul acestuia este preferit. Posesorul efectiv al
mărfii aflat în curs de deplasare este cărăuşul, căruia expediţionarul i-a
încredinţat-o în vederea ajungerii la destinaţie, privilegiul transportatorului
conjugându-sc cu dreptul de retenţie, care îi asigură o valorificare imediată,
trecând astfel înaintea creanţei privilegiate a expediţionarului. După eliberarea
mărfii către destinatar, ambele privilegii se sting: cărăuşul neplătit (total sau
parţial) de către predătorul încărcăturii se află într-o poziţie juridică de egalitate
cu expeditorul, care este şi el creditorul comitentului (clientului). Privilegiul,
atât al cărăuşului, cât şi al expediţionarului, au încetat să mai existe, ca efect al
desesizării. La fel şi dreptul de retenţie, în consecinţă, problema concursului de
privilegii nu se mai pune, din moment ce acestea nu mai subzistă.
Valorificarea privilegiului. Opoziţia debitorului

Conform art. 388 C.com., procedura de valorificare a privilegiului
mandatarului începe cu o notificare adresată mandantului (în cazul nostru,
clientului) urmată de un eventual proces şi, în final, de vânzarea încărcăturii.
Dispoziţiile art. 388 C.com. interesează deopotrivă exercitarea gajului sau
dreptului de retenţie în cadrul contractului de expediţie.
Debitorul (client) care a fost somat de expediţionar să-şi achite datoriile, are
posibilitatea de a preveni şi împiedica vânzarea silită a încărcăturii grevate de
privilegiu prin intentarea unui proces denumit de Codul comercial „opoziţie”.
Potrivit art. 388 alin. (2) C.com., clientul „va putea face opoziţie, citând pe
mandatar înaintea judecăţii (...)”. Termenul pentru sesizarea instanţei
competente este foarte scurt (10, 20 de zile sau 2 luni, în funcţie de piaţa de
unde provine debitorul). Procedura de judecată a opoziţiei are caracter
contencios, în cadrul opoziţiei, instanţa judecă propriu-zis existenţa şi
cuantumul creanţei, precum şi a privilegiului, întrucât instanţa „stabileşte
cuantumul creanţei” şi recunoaşte mandatarului (expediţionarului) dreptul de
privilegiu asupra mărfurilor mandantului (clientului) „pentru tot ceea ce se
datoreşte din executarea mandatului”.
Referitor la dreptul de retentie, instanţa este chemată să constate doar dacă
încărcătura se găseşte în mod legitim în stăpânirea mandatarului
(expediţionarului), potrivit principiului de bitum cum rejunctum. In cazul în
care se stabileşte că mărfurile nu puteau fi reţinute, instanţa ordonă ca ele sa fie
restituite rnandantului (clientului).
Dacă nu s-a formulat opoziţia în termenul legal sau dacă instanţa respinge
opoziţia, art. 388 alin. (4) C. corn. permite expediţionarului,, fără altă
formalitate, „să facă a se vinde” încărcătura, conform procedurii prevăzute de
art. 68 C.com. (vânzarea coactivă), pe contul contractantului. Operaţiunea va fi
perfectată, în condiţiile art. 68, sub autoritatea unui mijlocitor oficial al
comercializării de mărfuri.
Stingerea garanţiilor expediţionarului
Cauzele de încetare a privilegiului expediţionarului şi a dreptului său de

retenţie sunt următoarele:
a) plata sumelor datorate expediţionarului de către client;
b) pieirea fortuită a lucrului încredinţat expediţionarului în vederea
transportului;dacă marfa era asigurată, expediţionarul beneficiază, ca
titular al privilegiului, de preferinţă de plată asupra indemnizaţiei plătite
de asigurător; gajul conferă drepturi similare, nu însă şi dreptul de
retenţie;
c) pierderea posesiei asupra încărcăturii de către expediţionar, prin faptul
eliberării acesteia în mâinile destinatarului;
d) înscrierea în cont curent a creanţei mandatarului (expediţionarului), ca
remiza (rimesă), urmarea efectului de contopire a sumei decontate de
remitent în rulajul contului curent.
3.3.9. Răspunderea expediţionarului

Pe planul răspunderii, expediţionarul deţine o poziţie independentă de cea a
transportatorului. Expediţionarul răspunde faţă de client (comitent), atât pentru
fapta proprie, cât şi pentru cărăuş, care este un terţ în raport cu contractul de
expediţie. Răspunderea expediţionarului pentru fapta altuia se extinde şi la
persoana substituită în locul expediţionarului. Pe de altă parte, fiind un
comisionar (mandatar fără reprezentare) care intră în raporturi juridice cu terţii

în executarea mandatului, expediţionarul răspunde personal faţa de terţii cu
care a contractat, în scopul de a-şi îndeplini obligaţia organizării transportului
convenit cu clientul.
Răspunderea expediţionarului pentru fapta proprie
Expediţionarul îşi angajează răspunderea personală dacă, prin fapta sa ilicită,
săvârşită cu vinovăţie, cauzează un prejudiciu clientului (comitent).
Pe lângă obligaţiile ce decurg nemijlocit din contractul de expediţie,
organizarea transportului de mărfuri impune expediţionarului şi sarcini
neprevăzute explicit de convenţia încheiată cu clientul (comitent). De altfel,
potrivit art. 1271 alin. (1) Noul C.civ., „părţile sunt ţinute să îşi execute
obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită
creşterii costului executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii
contraprestaţiei””.
Răspunderea expediţionarului poate interveni în următoarele cazuri
exemplificative:
- dacă expediţionarul nu a pus la dispoziţie clientului care l-a angajat
informaţii complete cu privire la condiţiile contractului de transport al
mărfii; expediţionarul se află în culpă dacă nu a atras atenţia comitentului
(client) că, prin aplicarea tarifului unui anumit cărăuş, despăgubirile vor
fi plafonate la o sumă inferioară pagubei efective;
- dacă expediţionarul a convenit prin contractul încheiat cu cărăuşul un
tarif prea mare în raport cu puterea financiară a clientului, ori a ales un
transportator insolvabil şi neasigurat sau dacă a dispus desemnarea unui
înlocuitor care a prestat o activitate deficitară; în aceste cazuri este vorba
de o culpă în etigendo, adică expediţionarul nu a ales, aşa cum era
obligat, modalitatea cea mai eficientă şi sigură pentru client de a efectua
transportul;
- dacă expediţionarul a omis să îndeplinească formalităţile necesare pentru
conservarea dreptului la acţiune al clientului.
Culpa comună a părţilor este de natură a atenua răspunderea expediţionarului.
Dacă instrucţiunile primite de la client sunt incomplete sau prezintă greşeli, pe
care expediţionarul nu le-a putut observa, răspunderea este partajată între client
şi expediţionar.
Spre deosebire de răspunderea cărăuşului, răspunderea expediţionarului pentru
acoperirea prejudiciului, stabilită sub formă de daune compensatorii, este
integrală, dacă părţile nu au stabilit altfel prin contract. Pentru întârziere în
executarea obligaţiilor contractuale, daunele moratorii se cumulează cu
executarea efectivă de către expediţionar a însărcinării de a organiza deplasarea
mărfii convenite.
Răspunderea expediţionarului poate fi limitată prin clauze contractuale.
Restrângerile pot avea ca obiect atât daunele compensatorii, cât şi cele
moratorii, părţile contractului de expediţie dispunând în aceasta privinţă de o
libertate mai largă de a decide decât în materie de contract de transport. Spre
exemplu, daunele compensatorii pentru pierderi sau avarii sunt limitate
convenţional la o sumă netă per kg sau per colet ori per expediţie. Pentru toate
celelalte pagube, responsabilitatea expediţionarului se limitează la preţul

transportului mărfii. Daunele moratorii, mai ales în cazul contractelor de
expediţie care au caracter de contract de adeziune, sunt limitate într-o proporţie
şi mat severă. Răspunderea expediţionarului este limitată, în cazul pagubelor ce
decurg din întârzierea livrării, „la preţul transportului mărfii”.
Răspunderea expediţionarului poate fi angajată şi faţă de alţi contractanţi.
Expediţionarul este obligat să organizeze în condiţii eficiente transportul, în
care scop încheie contractul de transport cu cărăuşul în numele clientului, în
plus, marfa trebuie asigurată contra riscurilor, depozitată, transbordată etc.
Conform art. 406 alin. (2) C. corn., expediţioaarul îşi asumă, dacă încalcă
vreuna dintre obligaţiile ce decurg din operaţiunile arătate, o răspundere
proprie faţă de asigurător, transportator, depozitar sau alţi parteneri
contractuali. Pe de altă parte, expediţionarul este, în baza raporturilor juridice
directe pe care le leagă cu aceştia, şi creditor al cărăuşului, asigurătorului,
depozitarului etc. In mod obişnuit, expediţionarul îi cesionează clientului
acţiunile judiciare sau arbitrale contra acestora, fără a fi exonerat de obligaţia
conservării acestor acţiuni, pentru a nu prejudicia prin inacţiune drepturile
clientului.
Răspunderea expediţionarului pentru fapta altuia
O asemenea formă de răspundere poate apărea în următoarele două situaţii:
a) expediţionarul este responsabil faţă de client dacă obligaţiile cărăuşului
angajat de expediţionar sau ale persoanei care îl înlocuieşte pe acesta din
urmă au rămas neexecutate (total sau parţial) sau au fost îndeplinite
defectuos. Clientul (comitent) are tot dreptul să-şi valorifice împotriva
expediţionarului (cocontractantul său) pretenţiile pentru acoperirea
daunelor suferite. Aceasta se explică prin rrjecanismul juridic al
comisionului, în baza căruia expediţionarul încheie, în nume propriu dar
pe socoteala comitentului său (clientul), un contract de transport cu
cărăuşul pentru strămutarea încărcăturii.
b) dacă expediţionarul şi-a substituit un terţ în executarea obligaţiilor sale, îi
incumbă faţă de client (comitentul iniţial) răspunderea pentru daunele
suferite de client ca urmare a activităţii defectuoase a substituitului.
3.3.10. Acţiunile contra expediţionarului

a. Procedura prealabilă a reclamaţiei administrative, asemănătoare cu
reclamaţia administrativă din domeniul transportului rutier, este impusă
clientului (comitent), prîntr-o clauză contractuală-tip cuprinsă în Condiţiile
generale USER. Potrivit art. 6, reclamaţîile împotriva expediţionarului pot fi
formulate în termen de 6 luni, care începe să curgă fie din ziua eliberării mărfii
la destinaţie, fie - dacă eliberarea nu a avut loc - din ziua încheierii contractului
de expediţie. Contractul-tip al Romtrans prevede, în mod analog, în art. 11
parag. 4, că, în scopul valorificării pretenţiilor faţă de expediţionar, clientul
trebuie să formuleze o reclamaţie administrativă, pe care să o depună la
Romtrans. Sesizarea trebuie să aibă loc „în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu
de 30 de zile de la primirea (de către client) a documentelor din care să rezulte
îndeplinirea mandatului de către Romtrans sau de la primirea deconturilor
întocmite de acesta”. Reclamaţia administrativă trebuie să fie însoţită de

documentele pe care clientul îşi bazează pretenţiile. In temeiul dosarului,
expediţionarul este în măsură fie să dea satisfacţie (total ori parţial) pretenţiilor
formulate de client, fie „să poată acţiona în timp util împotriva terţilor de care
s-a servit la îndeplinirea mandatului.”
Reclamaţia administrativă la care ne referim mai sus, impusă în contractele de
expediţie prin clauze obligatorii (care au, deci, caracter de contracte de
adeziune) este legală în măsura în care instituie o procedură prealabilă de
reglementare amiabilă a litigiului între părţi, în caz contrar s-ar încălca
principiul liberului acces la justiţie, caz în care clauza respectivă este nulă,
fiind ilegală.
Ca şi în cazul reclamaţiei administrative din domeniul transporturilor feroviare,
se pune problema, desigur, în măsura legitimităţii clauzei respective, modului
în care această procedură, instituită prin clauza contractuală, se conciliazâ cu
procedura concilierii prealabile, general aplicabilă litigiilor comerciale şi cu
procedura somaţiei de plată.
Conform Legii medierii nr. 192/2006, în litigiile comerciale, cererile evaluabile
în bani nu pot fi introduse la instanţa judecătorească decât dacă creditorul a
îndeplinit procedura invitației la conciliere . Clauza referitoare la procedura
reclamaţiei administrative, legitimă şi valabilă numai dacă are natura unei
proceduri prealabile de reglementare amiabilă a disputei dintre client şi
expediţionar, exclude aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă în
materie de procedură a concilierii prealabile, întrucât ambele proceduri au
acelaşi scop, acela de a evita un litigiu în faţa instanţelor de drept comun.
Procedura somaţiei de plată (reglementată de O.G. nr. 5/2001) poate fi
exercitată şi în lipsa procedurii reclamaţiei prealabile, întrucât somaţia de plată
nu presupune, obligatoriu, o procedură contencioasă, ci doar verificarea sumară
de către judecător a existenţei unei creanţe, fără administrare de probe, întrucât
creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, rezultând dintr-un act recunoscut sau
acceptat de debitor.
b. In raporturile nemijlocite dintre client şi expediţionar, calitatea procesuală
cerută pentru valorificarea pretenţiilor reciproce aparţine personal fiecărei părţi
contractante. Dacă insă acţiunea judiciară sau arbitrală urmează să fie introdusă
împotriva unui terţ, precum transportatorul încărcăturii, sau dacă acesta
solicită, pe cale contencioasă, repararea prejudiciului suferit ca urmare a
executării propriilor obligaţii, raporturile procesuale se leagă direct şi exclusiv
între terţ (precum transportatorul de mărfuri sau depozitarul) şi expediţionar
care, în calitate de mandatar fară reprezentare, a acţionat în nume propriu.
Expediţionarul este, după caz, pârât sau reclamant în orice litigiu cu terţul
contractant. Totuşi, în mod obişnuit, în practică, expediţionarul îşi cesionează
către client, la cererea acestuia, dreptul la acţiunea judiciară sau arbitrală
împotriva terţului.
3.4. Expediţii de mărfuri cu regim special

Expediţia mărfurilor uzuale se realizează, în general, în baza unor contracte
tipizate de expediţie, care pot fi calificate drept contracte de adeziune.
Mărfurile cu regim special, însă, presupun clauze şi condiţii specifice şi, de
regulă, negocieri ale acestora.
3.4.1. Expediţii de mărfuri periculoase

Acest gen de expediţie necesită mijloace de transport şi precauţii speciale, date
fiind riscurile inerente mărfii periculoase.
Expediţionarul este în drept să refuze expediţia de astfel de mărfuri dacă nu
dispune de mijloace de transport potrivite.
Acest gen de expediţie necesită luarea unor măsuri speciale de precauţie pentru
evitarea riscurilor. Dacă predătorul încărcăturii (clientul expediţionarului)
ascunde deliberat natura periculoasă a mărfii, el îşi angajează, prin reticenţă
asimilabilă dolu-lui, o răspundere contractuală agravată faţă de expediţionar.
3.4.2. Expediţii de mărfuri perisabile

Acest gen de expediţie presupune luarea în considerare a riscului prezumat de
degradare a mărfii.
Perisabilităţile corespunzătoare cu durata deplasării sunt de regulă
antecalculate prin contractul dintre comitent şi expediţionar. Dacă însă
preluarea de către destinatar suferă întârzieri, independente de voinţa
expediţionarului, apar riscuri adiţionale de degradare a mărfii care nu mai sunt
în sarcina expediţionarului.
Expediţionarului îi revine dreptul de a vinde încărcătura sau de a dispune în alt
mod de mărfurile supuse riscului de degradare, dacă mărfurile perisabile nu au
fost ridicate la timp de către destinatar sau acesta nu a fost identificat la timp.
Dreptul de a vinde încărcătura se exercită, în acest caz, datorită urgenţei
perisabilităţii, fără nici o încunoştinţare prealabilă adresată comitentului.
3.4.3. Expediţii de mărfuri prin tehnica grupajului

Organizarea transportului prin vagoane şi camioane colective, prin tehnica de
grupaj a mărfurilor, adică prin reunirea în acelaşi vagon sau camion a mai
multor lottiri de mărfuri care provin de la clienţi (comitenţi) diferiţi, cu condiţia
ca itinerarul să fie acelaşi, permite o reducere substanţială a cheltuielilor de
transport efectuate de către client. Din punct de vedere economic, expediţia de
mărfuri prin tehnica grupajului se dovedeşte a prezenta avantaj pentru client.
In cazul traficului de grupaj se întocmeşte o singură scrisoare de trăsură
(inclusiv pentru traficul internaţional) pentru întregul vagon sau camion
colectiv.
3.4.4. Expediţii de mărfuri în trafic combinat (multimodal)

Conform Regulilor CNUCED/CCI din 1992, transportul în sistem multimodal
se realizează în baza unui contract unic având ca obiect deplasarea de mărfuri
cu cel puţin două moduri de transport diferite (uscat-aer-apă). Transportul
devine internaţional, dacă locul de pornire şi de destinaţie sunt situate pe
teritoriul unor ţări diferite.
Art. l parag. l din Convenţia O.N.U. din 1980 prevede că prin transport
multimodal internaţional se înţelege „transportul de mărfuri efectuat prin
folosirea a cel puţin două moduri de transport diferite, în temeiul unui contract
de transport multimodal, cu punctul de plecare într-un loc situat într-o ţară
unde mărfurile sunt luate în primire de către întreprinzătorul transportului
multimodal şi până într-un loc stabilit pentru eliberarea lor într-o ţară diferită.”
Per a contrario, operaţiunile de grupaj şi de eliberare a mărfurilor, dacă sunt
aduse la îndeplinire în executarea unui contract ce prevede deplasarea printr-un
singur mijloc de transport, nu pot fi considerate ca un transport multimodal
internaţional. Noţiunea de „mărfuri” cuprinde, de asemenea, potrivit art. l
parag. 7 din aceeaşi Convenţie O.N.U., containerele, paletele şi orice
condiţionări sau ambalaje similare, dacă sunt furnizate de către prcdătorul
încărcăturii.
Documentul de transport multimodal poale fi, potrivit art. 5 parag. l din
Convenţia O.N.U., negociabil sau non-negociabil. Opţiunea aparţine
prădătorului încărcăturii. Cărăuşul este obligat să emită documentul de
transport multimodaj la data când ia în primire marfa ce formează obiectul
deplasării.
Documentul de transport multimodal negociabil poate fi emis, potrivit art. 6
(1), într-una din următoarele forme:
- la ordin, fiind în acest caz transmisibil prin gir;
- la purtător, fiind transmisibil prin simpla tradiţiune.
Dacă se emit mai multe originale, documentul trebuie să le indice numărul.
Eliberarea mărfii poate fi cerută cărăuşului multimodal sau persoanei care
acţionează în numele său numai în schimbul remiterii documentului de
transport multimodal negociabil, girat în mod valabil, daca titlul a fost emis la
ordin (art. 6 parag. 2). în cazul în care au fost emise mai multe originale ale
unui document de transport multimodal, cărăuşul nu poate fi obligat să
elibereze mărfurile, dacă această operaţiune a fost efectuată cu bună-credinţă,
în schimbul remiterii unuia dintre exemplarele originale (art. 6 parag. 3).
Documentul de transport multimodal emis în formă non-negociabilă trebuie să
specifice numele destinatarului, în acest caz, obligaţia cărăuşului de a elibera
mărfurile încetează prin remiterea încărcăturii destinatarului indicat în
documentul de transport sau oricărei alte persoane, potrivit instrucţiunilor, de
regulă scrise, care îi dau o asemenea dispoziţie. Atât reglementările
internaţionale (clauzele contractuale standardizate sub denumirea de Regulile
CNUCED/CCI din 1992; Convenţia ONU din 1980), cât şi reglementările
interne (O.G. nr. 88/1999) sunt insuficiente pentru a fundamenta şi explica
regimul juridic al transporturilor multimodale. Contractul de expediţie, prin
regimul său juridic dat de reglementări legale sau convenţionale, este mult mai
potrivit pentru acest scop. Raporturile juridice dintre organizatorul

transportului multîmodal şi cărăuşii succesivi, precum şi raporturile juridice
dintre aceştia şi expeditorul mărfurilor în trafic multîmodal se definesc ca un
tip special de operaţiune de expediţie de mărfuri.
3.4.5. Expediţii de mărfuri în containere

Pe plan internaţional, acest tip de expediţii de mărfuri este reglementat de două
convenţii internaţionale: Convenţia internaţională pentru securitatea
containerelor şi Convenţia vamală relativă la containere, ambele încheiate la
Geneva la 2 decembrie 1972.
In conformitate cu aceste convenţii, container înseamnă un utilaj de transport
cu următoarele particularităţi:
- are caracter permanent şi, în consecinţă, suficient de rezistent pentru o
utilizare repetată;
- este special conceput pentru facilitarea transportului de mărfuri printr-
unul sau mai multe moduri de transport, fără reîncărcări intermediare;
- este conceput pentru a putea fi fixat şi/sau manipulat cu uşurinţă, fiind
prevăzut cu piese de colţ pentru aceste scopuri;
- are dimensiunile astfel calculate încât suprafaţa delimitată de cele patru
colţuri exterioare să fie de cel puţin 14 m (150 picioare pătr.) sau de cel
puţin 7 mp (75 picioare pătr.) dacă există piese de colţ la colţurile
superioare. „Piesă de colţ” înseamnă un detaliu constructiv de la colţurile
superioare şi/sau inferioare ale containerului, având faţete cu
deschizături, servind la manipulare, stivuire şi/sau fixare.
Termenul „container” nu cuprinde nici vehicule şi nici ambalaje.
Containerele sunt destinate unei utilizări repetate. De aceea, părţile contractului
de expediţie au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru menţinerea
acestor utilaje în trafic operativ, în acest scop, au fost edicîate norme
standardizate. Clientul (comitent) răspunde de integritatea containerelor pe
timpul cât se află la dispoziţia sa pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare
sau descărcare a mărfurilor. Cheltuielile necesitate de repararea containerelor
avariate îi incumbă acestuia. Remedierile se efectuează prin grija
expediţionarului. Clientul (comitent) suportă de asemenea cheltuielile de
imobilizare a containerului pe durata în care acesta nu poate fi folosit, cât şi
cele legate de transportul şi manipularea utilajului în vederea reparării (art. 7
parag. 8).
Sarcina de lucru 4
Prezintă specificul expediţiilor de mărfuri în trafic combinat.
Rezumat
Expediţia, fiind o activitate de prestări de servicii în cadrul căreia
expediţionarul inter-mediază între expeditor şi cărăuş, poate fi inclusă în
categoria întreprinderii de comision, agenţie şi oficii de afaceri, Ia care se
referă art. 3 pct. 7 C.com. Expediţionarul facilitează perfectarea şi derularea
tranzacţiilor comerciale în beneficiul clientelei sale: ei încheie, pe seama
clientului, acte juridice, procură informaţii comerciale sau parteneri
contractuali şi efectuează, în general, operaţiunile sau faptele de comerţ
solicitate de clientul său. In virtutea contractului de expediţie, clientul este
obligat faţă de expediţionar să-1 pună în posesia încărcăturii şi să garanteze că
el este proprietarul încărcăturii de transportat (sau agentul autorizat al
proprietarului). De asemenea, clientul trebuie să pună la dispoziţia
expediţionarului documentele necesare efectuării transportului şi instrucţiunile
aferente, să garanteze exactitatea şi acurateţea datelor transmise şi să plătească
preţul serviciilor prestate de către expediţionar (comision). Expediţionarul îşi
asumă faţă de client o obligaţie de rezultat, iar nu o obligaţie de mijloace,
întrucât el trebuie să garanteze că încărcătura va ajunge în condiţiile cele mai
bune la destinaţie. Obligaţiile expediţionarului în cursul executării,
contractului sunt diferite după cum contractul se derulează în condiţii uzuale
sau în circumstanţe ori împrejurări neprevăzute. Pentru asigurarea încasării
creanţei sale constând în comision, expediţionarul beneficiază de garanţii
având ca obiect însăşi marfa a cărei deplasare s-a angajat să o organizeze:
privilegiul expediţionarului (denumit şi gaj tacit în unele clauze standardizate)
şi dreptul de retenţie. Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către
mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului. Pe planul răspunderii,
expediţionarul deţine o poziţie independentă de cea a transportatorului.
Expediţionarul răspunde faţă de client (comitent), atât, pentru fapta proprie,
cât şi pentru cărăuş, care este un terţ în raport cu contractul de expediţie. Spre
deosebire de răspunderea cărăuşului, răspunderea expediţionarului pentru
acoperirea prejudiciului stabilită sub formă de daune compensatorii este
integrală, dacă părţile nu au stabilit altfel prin contract. Pentru întârziere în
executarea obligaţiilor contractuale, daunele moratorii se cumulează cu
executarea efectivă de către expediţionar a însărcinării de a organiza
deplasarea mărfii convenite. In vederea stabilirii răspunderii expediţionarului,
înainte de a intenta acţiunea în instanţă împotriva acestuia clientul trebuie să
introducă o reclamaţie administrativă, asemănătoare celei din transportul
feroviar, reclamaţie impusă printr-o clauza contractuala tip existentă în
Condiţiile generale USER. Expediţia mărfurilor uzuale se realizează, în
general, în baza unor contracte tipizate de expediţie, care pot fi calificate drept
contracte de adeziune. Mărfurile cu regim special, însă. presupun condiţii
specifice: este vorba de mărfuri periculoase care necesită mijloace de
transport şi precauţii speciale, date fiind riscurile inerente tipului respectiv de
marfă sau de mărfuri perisabile unde trebuie luat în calcul riscul prezumat de
degradare a mărfii. Condiţiile specifice sunt stabilite de normele internaţionale
şi în cazul expediţiilor de mărfuri în trafic combinat şi expediţiilor de mărfuri
în containere.
Teste de autoevaluare
1. Expediţia de mărfuri este o operaţiune de intermediere intre:
a) furnizor şi cărăuş;
b) furnizor şi destinatar;
c) cărăuş şi destinatar.
2. In virtutea contractului de expediţie, clientul este obligat sa plătească:

a) preţul serviciilor prestate de către expediţionar;
b) comisionul expediţionarului;
c) preţul serviciilor prestate de către expediţionar, precum şi spezele
suportate pentru îndeplinirea contractului.
3. Pentru plata comisionului, expediţionarul beneficiază de:

a) un drept de retenţie;
b) un privilegiu asupra mărfii transportate;
c) un drept de retenţie şi de un privilegiu asupra mărfii transportate.
4. Expediţionarul garantează clientului:

a) sosirea încărcăturii la destinaţie şi conservarea bunei stări a mărfurilor
pe parcurs;
b) sosirea încărcăturii la destinaţie,conservarea bunei stări a mărfurilor
pe parcurs şi executarea corecta a obligaţiilor de către comisionarul
substituit;
c) sosirea încărcăturii la destinaţie.
5. Expediţionarul are ca obiectiv esenţial în organizarea transportului:

a) realizarea deplasării cat mai rapid şi economic;
b) realizarea deplasării în condiţii de siguranţa;
c) realizarea deplasării cat mai rapid şi economic şi în siguranţa maxima.
6. Expediţia de mărfuri are ca obiect:

a) asigurarea de către expediţionar în beneficiul expeditorului a
circuitului mărfii de la expeditor la destinatar, adică tot ce este necesar
pentru a face posibila deplasarea mărfii;
b) asigurarea de către expediţionar în beneficiul clientului a cântăririi şi
sigilării încărcăturii;
c) asigurarea de către destinatar a circuitului mărfii către expediţionar.
7. Expediţia constituie o activitate:

a) de prestări servicii;
b) de vânzare-cumpărare;
c) ambele.
8. Expediţionarul îşi asuma fata de client o obligaţie:

a) de rezultat;
b) de mijloace;
c) nu are nicio obligaţie fata de client.
Bibliografie minimală
Piperea, Gh. (2005). Dreptul transporturilor. Bucureşti: All Beck, pp. 65-91.
Căpăţână, O.; Stancu, Gh. (2003). Dreptul transporturilor. Partea generală.
Bucureşti: Lumina Lex, pp. 160-201.
Modiga, G. (2007). Dreptul transporturilor. Galaţi: Editura Fundaţiei
Academice Danubius, pp. 44-70.
Modiga, G. (2010). Dreptul transporturilor. Galaţi: Editura Zigotto, pp.55-80.
Modiga, G. (2012). Dreptul transporturilor. Galati, editie revazuta și adaugita,
Editura „Zigotto”

Dreptul Transporturilor IDFR Unitatea III 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Transporturilor IDFR Unitatea III 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.

3.2. Încheierea contractului de expediţie de mărfuri 71

3.3. Efectele contractului de expediţie de mărfuri 73

3.4. Expediţiile de mărfuri cu regim special 86

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

 să descrii componentele unui contract de expediţie;

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 7 ore

3.1. Noţiunea şi caracteristicile contractului de expediţie de mărfuri

Transportul de mărfuri este o operaţiune complexă ce combină unul sau mai

In baza contractului de expediţie transportul se poate organiza în trafic unitar,

Contractul de expediţie este un contract autonom, întrucât expediţionarul

3.1.1. Cadrul legal al contractului de expediţie mărfuri

este membră a U.S.E.R., prevederile contractului de expediţie sau comandă se

3.2. Incheierea contractului de expediţie de mărfuri

Părţile contractului de expediţie sunt comitentul (client) şi „expeditor”,

transporturilor succesive, poate acţiona şi în dublă calitate, de cărăuş şi

3.2.2. Condiţiile de fond

U.S.E.R. Potrivit art. 1 (3) din aceste Condiţii generale, organizarea

3.2.3. Condiţiile de formă

3.3. Efectele contractului de expediţie

In virtutea contractului de expediţie, clientul este obligat faţă de expediţionar

Clientul este, de asemenea, obligat, să plătească preţul serviciilor prestate de

3.3.2. Obligaţiile expediţionarului

In mod uzual, la data încheierii contractului de expediţie, expediţionarul trebuie

3.3.3. Indeplinirea operaţiunilor de import şi export de către expediţionar

Expediţionarul îşi poate asuma faţă de client (comitent) obligaţia de a efectua

3.3.4. Obligaţii uzuale în cursul executării contractului

3.3.5. Obligaţiile expeditorului în circumstanţe sau împrejurări neprevăzute

3.3.6. Executarea contractului pe socoteala expediţionarului

Procedeul de înlocuire a debitorului recalcitrant sau pasiv printr-o terţă

3.3.7. Substituirea expediţionarului. Pluralitatea de expediţionari

In lipsa unei clauze de interzicere a substituirii, în practică aceasta este

3.3.8. Garanţiile expediţionarului

Pentru asigurarea încasării creanţei sale constând în comision, expediţionarul

Privilegiul expediţionarului este limitat la bunurile ce se află în curs de

In raporturile dintre expediţionar şi transportator, câtă vreme marfa se află în

Valorificarea privilegiului. Opoziţia debitorului

Stingerea garanţiilor expediţionarului

Cauzele de încetare a privilegiului expediţionarului şi a dreptului său de

3.3.9. Răspunderea expediţionarului

comisionar (mandatar fără reprezentare) care intră în raporturi juridice cu terţii

celelalte pagube, responsabilitatea expediţionarului se limitează la preţul

3.3.10. Acţiunile contra expediţionarului

întocmite de acesta”. Reclamaţia administrativă trebuie să fie însoţită de

3.4. Expediţii de mărfuri cu regim special

3.4.1. Expediţii de mărfuri periculoase

3.4.2. Expediţii de mărfuri perisabile

3.4.3. Expediţii de mărfuri prin tehnica grupajului

3.4.4. Expediţii de mărfuri în trafic combinat (multimodal)

potrivit pentru acest scop. Raporturile juridice dintre organizatorul

3.4.5. Expediţii de mărfuri în containere

2. In virtutea contractului de expediţie, clientul este obligat sa plătească:

3. Pentru plata comisionului, expediţionarul beneficiază de:

4. Expediţionarul garantează clientului:

5. Expediţionarul are ca obiectiv esenţial în organizarea transportului:

6. Expediţia de mărfuri are ca obiect:

7. Expediţia constituie o activitate:

8. Expediţionarul îşi asuma fata de client o obligaţie:

S-ar putea să vă placă și