UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURA

MASTER E.E.N.C.B. ANUL II

Simbioza lichenică.Functiile fotosimbiontului si

micosimbiontului

Masterand: Avram Aurelian

An universitar 2022-2023
  Lichenii alcătuiesc un grup taxonomic aparte, format din circa 10.000 de specii. Talul lor este
alcătuit din alge și ciuperci, aflate în relații de simbioză. Ciupercile din talul lichenilor aparțin în
majoritatea lor clasei Ascomycetes, iar algele sun tunicelulare, verzi sau albastre. La exterior
lichenii par a fi un singur organism, în realitate însā prezintă o conviețuire a douǎ organisme
- alga verde sau albastrǎ unicelularǎ și ciuperca pluricelularǎ.

            Lichenii reprezintă o individualitate atât din punct de vedere morfo-anatomic, cât și

fiziologic. În această simbioză atât alga, cât și ciuperca cresc mai bine decât în cazul în care cei
doi parteneri sunt crescuți separat.

Alga din asociația simbiotică aprovizionează ciuperca cu produșii rezultați în procesul de

fotosinteză. Pe lângă glucide, în cazul când partenerul autotrof este reprezentat prin alge albastre-
verzi, ciuperca preia și compusii cu azot și, la rândul ei, ciuperca furnizează algei apa și sărurile
minerale de care are nevoie, pe care le preia din substrat, direct din precipitații sau din vaporii de
apă existenți în atmosferă. Totodată, ciuperca protejează alga împotriva uscăciunii, permițându-i
să trăiască în condiții care îi sunt inaccesibile în stare liberă, în absența acestei simbioze.

            Lichenii reprezintă deci, organisme bine individualizate, în cadrul cărora cei doi

simbionți trăiesc într-o uniune durabilă, caracterizată prin relații extrem de complexe, a căror
natură nu este încă pe deplin elucidată.
 Fig. 1 Secțiune intr-un lichen

Ei sunt extrem de rezistenți la frig și uscăciune, au un tal colorat în alb, roșu, portocaliu,
galben, verzui, albastru, negru și au înfățișări variate: în formă de frunze (Lobaria), cruste
(Xantoria), trompete (Cladonia), bărbi (Usnea), coarne (Cetraria). Legătura (simbioza) dintre
algă și ciupercă este atât de profundă și durabilă, încât organismul simbionților a suferit
modificări considerabile care le-ar pune în imposibilitate traiul separat.

Asocierea simbiotică între ciuperca și cianobacterii (sau alge) este unul complex. Partenerul
fungic este responsabil de cadrul structural al lichenul care este talusul. Partenerul
fotosintetizant intră în interiorul talusului și micosimbiontul facilitează schimbul de gaze și
disponibiitatea luminii pentru fotosimbiont. Celulele fotosimbiontului efectuează fotosinteza
și aportul de substanțe nutritive pentru micosimbiont. Partenerul fungic la rândul său, ajută
fotosimbiontul cu o absorbție superioară a apei și nutrienților și, de asemenea, ajută să
supraviețuiască în condiții de mediu extrem de nefavorabile ca o unitate.

Cercetări noi au scos la iveală că există totuși în această relație un profitor: ciuperca, ale cărei
hife se lipesc strâns de gonidii și emit mici ramificații, care pătrund în interiorul algei,
omorând gonidiile prin istovire. La licheni, alga ia de la ciupercă substanțele minerale și le
sintetizează cu ajutorul clorofilei, producând și o substanță hidrocarbonată specifică numită
licheină și aproape 500 de acizi specifici (lecanoric, cetraric). Amoniacul este preluat de
planta care îl introduce în circuitul vital dând bacteriei hidrați de carbon sintetizați de ea.

Cele mai multe specii de lichenii nu au mecanismele de a absorbi nutrienți din sol și astfel
depind de surse atmosferice pentru nutriție. Precipitații, ceață, rouă și absorbția gazoasă joacă
un rol important în nutriția lichenilor. Lichenii care cresc pe suprafețe de roci și de sol sunt
capabili de captarea nutrienților solubili din sursele respective.

Înmulțirea lichenilor se realizează în general pe cale vegetativă (fragmente de tal). Ciuperca

constitutivă se poate înmulți și asexuat prin spori, formând corpuri sporifere: apotecii
(frecvent) și peritecii. Apoteciile se prezintă ca niște mici discuri, cu diametrul de câțiva
milimetri, ce se prind de tal printr-un picioruș (podețiu). Culoarea apoteciilor variază, fiind de
obicei diferită de cea a talului pe care se formează. În apotecii se formează spori care eliberați
germinează, dând naștere la hife de ciupercă. Dacă aceste hife întâlnesc alga corespunzătoare,
vor da naștere unui nou lichen.
Lichenii crustoși contribuie la distrugerea ritidomului arborilor; lichenii foliacei și fruticuloși
sufocă plantele prin blocarea funcției stomatelor și asigură condiții optime pentru dezvoltarea
unor paraziți animali periculoși. Lichenii au proprietatea de a concentra în talurile lor o mare
cantitate de substanțe radioactive; în acest context animalele din regiunile polare care
consumă acești licheni concentrează la rândul lor doze însemnate de elemente radioactive care
devin periculoase în special pentru populațiile umane care se hrănesc cu carnea acestora.

BIBLIOGRAFIE

http://en.wikipedia.org/wiki/Lichen

https://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Lichens

http://www.education.com/study-help/article/biology-help-lichens-where-fungi-mix/

Ahmadjian V. (1993). The Lichen Symbiosis. New York: John Wiley & Sons