Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

L wdepunere
− ⋅
− Rτ d wg . a .
EficienŃa de reŃinere (kreŃinere): k retinere = 1 − e =1− e poate depăşi 99%.
Principalul avantaj energetic şi economic este dat de pierderea de presiune foarte mică (mult mai
mică ca la filtrele ciclon), fapt ce reduce consumul suplimentar de energie electrică al
ventilatoarelor de gaze.

EficienŃa electrofiltrului este foarte mare la particule de dimensiuni mici. Filtrarea electrostatică
permite eficienŃe foarte ridicate şi încadrarea concentraŃiei de cenuşă zburătoare în cele mai severe
norme ecologice.

Măsuri secundare de reducere a emisiilor de NOx

 Reducerea selectivă non-catalitică (SNCR – Selective non-catalytic reduction)

SNCR este un procedeu de reducere a NOx la azot molecular, prin injecŃia unui reactiv într-o zonă
cu temperatură mare a gazelor de ardere. Acest procedeu nu necesită prezenŃa unui catalizator.
EficienŃa este de circa 40 ÷ 60 %.

Reactivul utilizat este amoniacul (NH3) sau ureea ((NH2)2CO). Amoniacul poate fi anhidru (NH3),
sau într-o soluŃie apoasă (NH4OH) (într-o concentraŃie de circa 20 ÷ 30 %). Folosirea ca reactiv a
amoniacului anhidru, chiar dacă necesită instalaŃii de utilizare mai mici şi prin urmare mai ieftine,
totuşi este mai periculos de stocat, de transportat şi de utilizat, decât ureea sau hidroxidul de amoniu
NH4OH (<=> NH3 + H2O).

Amoniacul reacŃionează cu NOx-ul din gazele de ardere, rezultând azot molecular şi apă:
2 NH3 + 2 NO + ½ O2 ⇒ 2 N2 + 3 H2O
NO + NO2 + 2 NH3 ⇒ 2 N2 + 3 H2O
În cazul utilizării ureei, relaŃia generală este următoarea:
(NH2)2CO + 2 NO + ½ O2 ⇒ 2 N2 + CO2 + 2 H2O
Pentru ca aceste reacŃii să aibă loc în bune condiŃii este necesar ca:
 reactivul să fie injectat în gazele de ardere într-o plajă optimă de temperaturi, de circa
870 ÷ 1100 °C. Acest interval depinde de condiŃiile de operare şi de tipul de reactiv folosit. În
cazul utilizării ureei, intervalul optim de temperaturi este de circa 980 ÷ 1100 °C, în timp ce în
cazul utilizării amoniacului valorile temperaturilor din intervalul optim scad până la circa
870 ÷ 980 °C.
 durata de rezidenŃă al amoniacului în intervalul optim de temperaturi trebuie sa fie suficient de
mare, comparabil cu cel necesar pentru vaporizarea reactivului.
 raportul molar între amoniac şi NOx să fie optimizat. Pentru o eficienŃă ridicată a procedeului,
acesta poate ajunge la valori de circa 1,5 ÷ 2,5.
 injecŃia de reactiv să se facă Ńinând cont de faptul că distribuŃia de NOx variază în secŃiunea
transversală a generatorului de abur.

În cazul neîncadrării temperaturii de reacŃie în intervalul optim, rata de conversie a NOx în N2 se

reduce, astfel:
• Dacă temperatura de reacŃie este prea mică, rezultă o creştere a cantităŃii de amoniac care nu
reacŃionează şi implicit o pierdere de reactiv. Scăpările de amoniac în mediu trebuie să fie cât
mai reduse, deoarece acesta este nociv. Oricum, concentraŃia maxim admisă de amoniac este
reglementată prin lege. De asemenea, la temperaturi joase (din zona preîncălzitorului de aer),
amoniacul reacŃionează cu SO3 producând săruri de amoniu (sulfatul de amoniu (NH4)2SO4
şi/sau bisulfatul de amoniu NH4HSO4), care se depun pe suprafeŃele de schimb de căldură.

25
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

mici.
EficienŃa de reŃinere a cenuşii în filtrele ciclon este suficientă pentru cazane mici şi cel mult medii,
dar pierderile de presiune pe partea de gaze de ardere sunt încă mari.

 Filtrarea electrostatică a gazelor de ardere

este cea mai eficientă şi mai răspândită în energetică.

Tensiunile de alimentare sunt de ordinul 30÷70 kV, iar intensitatea câmpului electric depăşeşte
100 kV/m şi trebuie menŃinută la limita "conturnării" prin descărcare în gaze, fără scurtcircuitarea
_

sursei de c.c.23.

Filtrele electrostatice au corp prismatic cu

circulaŃie orizontală a gazelor de ardere,
prin mai multe “câmpuri” înseriate.

Câmpul electric este realizat între

electrozii:
♦ negativi, de ionizare, ce au forma unor
sârme sau benzi cu vârfuri (pentru
amplificarea efectului Corona) şi
♦ pozitivi, de depunere (realizaŃi sub
forma unor table verticale drepte sau
profilate).

Particulele solide atrase de “table” se

depun 24.

Drenarea se poate face:

 uscat (prin scuturare);
 umed (prin film de apă).

Elementul adimensional care determină eficienŃa de reŃinere este raportul între timpul mediu de
staŃionare a g.a. în E.F. şi timpul mediu de depunere a particulelor:
L
τ stationare wg .a. L wdepunere
Rτ = = = ⋅
τ depunere d d wg .a.
wdepunere

Creşterea acestui raport se poate realiza prin:

 mărirea lungimii filtrului: Lcâmp ∈ (4÷7) m; mărirea numărului de câmpuri: LEF = ncampuri ⋅ Lcamp ;
 scăderea distanŃei dintre electrozi: d ∈ (0,2÷ 0,3) m;
 creşterea wdepunere: wdepunere ∈ (0,1÷ 0,2) m/s;
 scăderea vitezei g.a.: wg.a. ∈ (1,5÷ 2,5) m/s.
Obs.: Pentru a creşte wdepunere, sisteme moderne utilizează tensiuni de alimentare [kV] cât mai mari.
Pentru a menŃine intensitatea câmpului electric [kV/m] la limita "conturnării", distanŃa dintre
electrozi „d” [m] va creşte cu tensiunea şi deci cu wdepunere.

23
În acest scop EF moderne utilizează surse de c.c. pulsatoriu de frecvenŃă audio (mai mare decât frecvenŃa
industrială), cu redresare prin dispozitive statice (tiristori), comandate pe fiecare semiperioadă în funcŃie de
tendinŃa de evoluŃie a curentului în semiperioada anterioară.
24
Forma tablelor trebuie să evite reantrenarea (vezi “buzunarele” din dreptul electrozilor de ionizare).
24
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

 Filtrarea mecanică “umedă”

se bazează pe forŃele de adeziune şi se realizează trecând g.a. prin “perdele” de apă (şuviŃe sau
picături) sau pe lână pereŃi uzi cu cergere în film. Necesită cantităŃi mari de apă. În energetică se
foloseşte rar. Există soluŃii la care filtrarea pe alte principii se combină cu drenarea umedă.

 Filtrarea mecanică “uscată” se poate realiza:

A) în filtre “sac” sau
B) în filtre centrifugale.

A) Filtrele sac sunt realizate din Ńesături dese din material termorezistent având ochiurile mai mici
decât particulele. Coeficientul de reŃinere al filtrelor sac este foarte bun, cea ce le face obligatorii în
cazul unor substanŃe solide foarte periculoase.

Principalele dezavantaje:
- pierderea mare de presiune în procesul de filtrare trebuie compensată printr-o creştere
suplimentară de presiune în ventilatorul de gaze, mărind astfel consumul de energie al
serviciilor proprii;
- înfundarea filtrului măreşte pierderea de presiune în cursul funcŃionării şi necesită curăŃare
periodică;
- necesitatea prevederii unor filtre suplimentare aflate în curăŃire pe perioada în care celelalte
asigură filtrarea.

Toate aceste dezavantaje limitează extinderea acestor filtre pe scară largă. Ca urmare, deşi filtrele
sac au eficienŃă foarte bună de reŃinere, acestea se folosesc în special la separarea produselor cu
nocivitate mare (de exemplu la reŃinerea noxelor solide de la incinerarea unor deşeuri organice
radioactive).

B) Filtrele centrifugale (ciclon)

au un corp cilindric cu ax vertical cu intrarea gazelor de ardere ce
conŃin cenuşă zburătoare pe la partea superioară, pe direcŃie
tangenŃială. În mişcarea turbionară cenuşa se centrifughează. La
atingerea peretelui viteza particulelor scade şi cenuşa se colectează
în pâlnia tronconică de la partea inferioară. Gazele de ardere se
extrag central pe direcŃie verticală.

Pentru a compara mărimea forŃei centrifuge cu cea a forŃei

gravitaŃionale scriem tangenta unghiului dintre rezultantă şi
verticală şi ajungem la un raport de acceleraŃii, denumit criteriul
Froud, criteriu de similitudine care guvernează centrifugarea:
m ⋅ w2 w2
Fcentrifuga acceletatia _ centripeta w2
Froud = = R = R = =
G m⋅ g g acceletatia _ gravitationala R ⋅ g

Creşterea criteriului Froud se poate realiza prin:

• creşterea vitezei, soluŃie care intensifică depunerea, dar intensifică şi reantrenarea ⇒ existenŃa
unui optim al vitezei particulei pentru care eficienŃa de reŃinere este maximă. În plus, creşterea
vitezei intensifică eroziunea şi măreşte pierderile de presiune.
• scăderea razei (filtre multicilon); şi în acest caz cresc eroziunile şi pierderile de presiune, în plus
se majorează consumul de metal iniŃial (prin existenŃa mai multor filtre) şi consumul de metal pe
durata de viaŃă a instalaŃiei (datorită creşterii eroziunii filtrele se schimbă des).

Filtrul ciclon reŃine bine particulele de dimensiuni mari, dar nu permite reŃinerea de particule foarte
23
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

Principalele avantaje ecologice ale gazeificării sunt legate de:

1. posibilitatea folosirii gazului de gazogen în special când este produs la presiune mare în cadrul
unor tehnologii de conversie a energiei cu randamente bune, care reduc factorul de emisie pe
unitatea de energie utilă, de exemplu: ciclul combinat gaze-abur oferă randamente mari,
suficiente să compenseze pierderile reactorului de gazeificare.
2. simplificarea problemelor de reŃinere şi evacuare a produselor solide provenite din
componentele anorganice (zgură şi cenuşă); aceasta se datorează unor tehnologii de gazeificare
cu antrenare mică. Partea antrenată sub formă de cenuşă zburătoare în gazul de gazogen este
mai uşor de reŃinut dintr-un debit mai mic (în raport cu cel al gazelor de ardere) şi volum
specific mai mic (corespunzătoare presiunii de gazeificare mai înalte).
3. posibilitatea desulfurării mai eficiente şi mai ieftine în cazul gazului de gazogen decât în cazul
gazelor de ardere (vezi observaŃia de mai sus).

Temperatura de producere a gazului de gazogen este ridicată; acest lucru face dificilă filtrarea şi
desulfurarea. Pentru tratare gazul trebuie răcit până la temperaturi comparabile cu cele pe care le
au gazele de ardere la capătul rece al cazanului. Aceasta se poate realiza prin bucle de răcire-
reîncălzire, sau prin recuperarea căldurii din gazul de gazogen şi folosirea ei în ciclul cu abur.

TendinŃa modernă de integrare a gazeificării în ciclul termodinamic oferă avantaje energetice şi

ecologice deoarece:
- aburul folosit la gazeificare poate provenii din ciclul de conversie termodinamică;
- căldura recuperată de la gazeificator se poate folosi în ciclul termodinamic;
- impactul asupra mediului este mai mic decât la o centrală care arde direct cărbunele;
- eficienŃa economică a gazeificării este influenŃată de calitatea combustibilului care se
gazeifică; aceasta limitează folosirea ligniŃilor româneşti.

azot

instalaŃie de aer
preparare a
oxigenului abur

oxidant
ciclu combinat
preparare răcire gaz de filtrare gaz de gaze-abur fără
cărbune gazogen gazogen gazogen
cărbune gaz de postcombustie
abur gaz de gaz de
gazogen gazogen apă gazogen

InstalaŃie de gazeificare

Măsuri “secundare”, bazate pe tehnologii de reŃinere a noxelor de ardere.

Măsurile secundare se bazează pe reŃinerea noxelor din gazele de ardere înaintea evacuării lor în
mediu. Ele sunt specifice fiecărei componente ce trebuie reŃinută, iar cerinŃele legate de modul de
desfăşurare a procesului pot să aibă caracter contradictoriu. Acest ultim fapt influenŃează schema de
circulaŃie a gazelor de ardere la capătul rece al cazanului.

Filtrarea gazelor de ardere are ca scop reŃinerea cenuşii zburătoare.

După principiul de lucru filtrele de cenuşă pot fi:
- mecanice
- electrostatice (electrofiltrele).

22
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

 Gazeificarea combustibililor inferiori ca metodă de reducere a impactului CTE asupra mediului

(măsură primară de reducere a noxelor de ardere)

Gazeificarea este un proces fizico-chimic ce are loc la temperatură ridicată şi controlată într-un
mediu substoechiometric d.p.d.v. al conŃinutului de oxigen şi bogat în vapori de apă. Scopul
gazeificării este obŃinerea unui combustibil gazos pornind de la combustibilul greu.

În urma gazeificării rezultă un amestec de gaze combustibile (CO, H2, CH4,) în care sulful se
regăseşte sub forma de hidrogen sulfurat (H2S), acesta putând fi îndepărtat cu uşurinŃă.

Aer sau O2
gaz de InstalaŃii gaz de gazogen
gazogen gazogen
cărbune reŃinere noxe curăŃat

abur zgură şi noxe

(H2O) cenuşă reŃinute

Schema simplificată a instalaŃiei de gazeificare

Exemple de reacŃii:
1
C+ O2 ⇒ CO
2
C + H2O ⇒ CO +H2

D.p.d.v. al schimburilor de energie cu exteriorul în cazul gazeificării apar atât reacŃii exoterme cât
şi endoterme. Pentru anclanşarea reacŃiei este nevoie de aport de căldură din exterior, după care
prin echilibrul dintre reacŃiile exoterme şi endoterme temperatura în reactorul de gazeificare poate
ajunge la valoarea optimizată pentru proces.

D.p.d.v. energetic:
- orice reactor de gazeificare este caracterizat printr-un randament subunitar şi are pierderi de
tipul celor de la cazan: radiaŃie, convecŃie, nearse chimic;
- în gazeificator se reŃin substanŃele provenite din partea anorganică a combustibilului; totuşi
există şi antrenări;
- dintre substanŃele organice, majoritatea trec în gazul de gazogen;

D.p.d.v. al tipurilor de procese de gazeificare se pot face clasificări după:

a) presiune: - sub presiune mare
- sub uşoară suprapresiune
b) comburantul folosit: - aer
- oxigen
c) procedeul folosit pentru a menŃine particulele de combustibil greu în fluxul de comburant şi apă:
- pe grătar fix
- pe grătare mobile
- în pat fluidizat
- în stare pulverizată

Calitatea gazului de gazogen depinde de compoziŃia elementară a combustibilului şi de tipul

procesului utilizat.

21
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

C. Exemplu de arzător cu NOx redus

Aer secundar Arzător cu trepte de aer şi

Aer de transport + recircularea unei cote de gaze de
cărbune praf ardere (cu conŃinut de Oxigen mic
şi care să aibă rolul de a răcii
flacăra fără a mării aportul în
Oxigen).

Aer primar
Diferitele intrări de aer
(comburant) trebuie să creeze
straturi concentrice în raport cu
axul flăcării.

Perdea de separare;
g.a. recirculate.

Exemplu de arzător cu producŃie redusă de NOx - Arzător cu trepte de aer şi recircularea unei cote
de gaze de ardere

Exemplul din figura de mai sus, care se referă la un arzător de cărbune praf, foloseşte 4 canale
concentrice:
• Canalul central pentru aerul primar.
• Canalul inelar semicentral pentru aerul (gazele de ardere) de transport şi cărbunele praf.
• Canalul inelar semiexterior pentru realizarea unei perdele de separare şi răcire din gaze de
ardere recirculate, cu conŃinut redus de Oxigen şi temperatură mică.
• Canalul inelar exterior pentru aerul secundar.

ConstrucŃia concretă a arzătoarelor uscate cu conŃinut redus de NOx trebuie adaptată la tipul
combustibilului, sistemului de transport (pneumatic, antrenare cu gaze de ardere, aer) etc.

Pentru păcură reducerea producŃiei de NOx se mai poate realiza şi prin folosirea sistemelor de
pulverizare cu abur, sau prin pulverizarea amestecului păcură-apă. La temperatura ridicată din
focar, vaporii de apă se combină cu C din coxul păcurii şi degajă gaze combustibile care determină
apariŃia unei atmosfere reducătoare.
C + H2O ⇒ CO + H2
Folosirea emulsiei apă-păcură are în plus un efect pozitiv prin vaporizarea bruscă a apei.

 ConstrucŃia de arzătoare cu NOx redus, la ITG:

DificultăŃile menŃinerii concentraŃiei de NOx în limite acceptabile la ITG moderne provin din faptul
că:
- prin creşterea continuă a temperaturii în ciclu s-au atins şi chiar depăşit temperatura de
formare a NOx termic;
- camera de ardere este nerăcită sau slab răcită;
- încărcarea specifică în camera de ardere este foarte mare;
- coeficientul de exces de aer este foarte mare.

Primele sisteme cu NOx redus la camerele de ardere la ITG (indiferent dacă ele utilizează
combustibil gazos sau lichid) au fost de tip umed cu injecŃie de apă în nucleul flăcării. Dezvoltarea
procedeelor uscate pentru cazanele energetice au condus la aplicarea oxidării în trepte şi la
camerele de ardere ale ITG, în construcŃii de tip DLN (Dry Low NOx).

20
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

Pentru o instalaŃie funcŃionând pe cărbune, NOx termic nu reprezintă decât o mică fracŃie din NOx
total. În consecinŃă, reducerea atinsă pentru centralele pe cărbune este de ordinul 5% şi de 20 - 50
% pentru centralele pe combustibil lichid sau pe gaz natural. Recircularea implică 10 – 12 % din
volumul total de gaze de ardere.

Focar

Preîncălzitor
800°C aer
Electrofiltru

Schema de recirculare a gazelor de ardere

 Arzătoare cu NOx redus

ConstrucŃia de arzătoare cu producŃie redusă de NOx în sisteme de ardere turbionară pulverizată
pentru combustibili gazoşi, lichizi şi solizi sub formă de praf.
Principiul general folosit pentru reducerea de NOx în ardere turbionară este evitarea
simultaneităŃii celor două condiŃii enunŃate anterior (temperatură ridicată şi conŃinut mare de
Oxigen), în sensul că:
- în nucleul flăcării unde temperatura este foarte ridicată atmosfera trebuie să fie uşor
reducătoare şi amestecul (conŃinutul de Oxigen) să fie sub stoechiometric;
- în zona periferică unde se termină arderea şi unde se realizează exces de Oxigen (pentru ardere
completă - ardere suprastoechiometrică) temperatura să fie mai mică decât cea de oxidare a
azotului (sub cea de formare a NOx termic).

A. Arzătoare cu trepte de aer

Procedeul este similar cu cel prezentat, mai sus, la arderea cu trepte de aer, fiind aplicat de data
aceasta la nivelul arzătorului. În acest proces aerul primar este amestecat cu cantitatea totală de
combustibil, rezultând o zonă cu exces de aer subunitar şi temperatură scăzută. Ambele au efecte
de inhibare a procesului de formare a oxizilor de azot. Urmează zone în care se introduce restul de
aer (aer secundar şi terŃiar) pentru completarea arderii.

B. Arzătoare cu trepte de combustibil

Această tehnică are drept scop să reducă oxizii de azot deja formaŃi, prin adăugarea unei cote din
combustibil în a doua fază de ardere. Introducerea în trepte a combustibilului este des utilizată în
aplicaŃiile cu gaze naturale.

În prima zonă a arzătorului este introdusă o cotă de combustibil împreună cu o parte din aerul de
ardere (flacăra primară). Această zonă se caracterizează printr-o temperatură relativ redusă a
flăcării, care inhibă producerea de NOx. În a doua zonă a arzătorului este introdus restul de
combustibil, în condiŃii de exces de aer scăzut (flacăra secundară). Este creată o atmosferă în care
oxizii de azot deja formaŃi pot fi reduşi. Finalizarea arderii se face într-o a treia etapă, în care se
introduce restul de aer.

Arderea în trepte de combustibil poate fi completată cu o recirculare internă a gazelor de ardere.

Prin injectarea unei cote de gaze de ardere în zona de combustie temperatura şi concentraŃia de
oxigen din flacără scad, rezultând o reducere a NOx.

19
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

Pentru o instalaŃie funcŃionând pe cărbune, NOx termic nu reprezintă decât o mică fracŃie din NOx
total. În consecinŃă, reducerea atinsă pentru centralele pe cărbune este de ordinul 5% şi de 20 - 50
% pentru centralele pe combustibil lichid sau pe gaz natural. Recircularea implică 10 – 12 % din
volumul total de gaze de ardere.

Focar

Preîncălzitor
800°C aer
Electrofiltru

Schema de recirculare a gazelor de ardere

 Arzătoare cu NOx redus

ConstrucŃia de arzătoare cu producŃie redusă de NOx în sisteme de ardere turbionară pulverizată
pentru combustibili gazoşi, lichizi şi solizi sub formă de praf.
Principiul general folosit pentru reducerea de NOx în ardere turbionară este evitarea
simultaneităŃii celor două condiŃii enunŃate anterior (temperatură ridicată şi conŃinut mare de
Oxigen), în sensul că:
- în nucleul flăcării unde temperatura este foarte ridicată atmosfera trebuie să fie uşor
reducătoare şi amestecul (conŃinutul de Oxigen) să fie sub stoechiometric;
- în zona periferică unde se termină arderea şi unde se realizează exces de Oxigen (pentru ardere
completă - ardere suprastoechiometrică) temperatura să fie mai mică decât cea de oxidare a
azotului (sub cea de formare a NOx termic).

A. Arzătoare cu trepte de aer

Procedeul este similar cu cel prezentat, mai sus, la arderea cu trepte de aer, fiind aplicat de data
aceasta la nivelul arzătorului. În acest proces aerul primar este amestecat cu cantitatea totală de
combustibil, rezultând o zonă cu exces de aer subunitar şi temperatură scăzută. Ambele au efecte
de inhibare a procesului de formare a oxizilor de azot. Urmează zone în care se introduce restul de
aer (aer secundar şi terŃiar) pentru completarea arderii.

B. Arzătoare cu trepte de combustibil

Această tehnică are drept scop să reducă oxizii de azot deja formaŃi, prin adăugarea unei cote din
combustibil în a doua fază de ardere. Introducerea în trepte a combustibilului este des utilizată în
aplicaŃiile cu gaze naturale.

În prima zonă a arzătorului este introdusă o cotă de combustibil împreună cu o parte din aerul de
ardere (flacăra primară). Această zonă se caracterizează printr-o temperatură relativ redusă a
flăcării, care inhibă producerea de NOx. În a doua zonă a arzătorului este introdus restul de
combustibil, în condiŃii de exces de aer scăzut (flacăra secundară). Este creată o atmosferă în care
oxizii de azot deja formaŃi pot fi reduşi. Finalizarea arderii se face într-o a treia etapă, în care se
introduce restul de aer.

Arderea în trepte de combustibil poate fi completată cu o recirculare internă a gazelor de ardere.

Prin injectarea unei cote de gaze de ardere în zona de combustie temperatura şi concentraŃia de
oxigen din flacără scad, rezultând o reducere a NOx.

19
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

gaze de
ardere
Zona III
λ3 > 1
aer Mediu oxidant (t ↓)

Zona II
λ2 <1 (≈ 0,9)
combustibil Mediu reducător
Zona I
combustibil λ1 ≈ 1,1
aer Mediu uşor oxidant

Arderea cu trepte de combustibil şi de comburant („reburning”)

II. La intrarea în cea de-a doua zonă se injectează doar combustibilul complementar, formându-se
o zonă cu exces de combustibil. Se creează astfel un uşor deficit de aer (de oxigen), ce dă naştere
la un mediu reducător. Aici, NOx-ul format în prima zonă se reduce, în prezenŃa radicalilor de
hidrocarburi, în compuşi ai azotului (HCN, NHx), iar apoi în azot. Pentru a diminua formarea de
NOx după prima zonă, ar fi bine ca la intrarea în cea de-a doua zonă combustibilul suplimentar
să nu conŃină azot (sau să fie cât mai puŃin). Chiar dacă reacŃiile elementare din zona de
reducere sunt foarte multe (peste 200), datorită faptului că sunt extrem de rapide timpul de
staŃionare a gazelor de ardere în această zonă depinde efectiv de viteza de amestec între acestea
şi combustibilul injectat. Cu cât această viteză este mai mare, cu atât timpul de staŃionare este
mai mic şi înălŃimea acestei zone scade. Prin urmare, combustibilul complementar ideal este
gazul natural. Chiar dacă preŃul gazului natural este ridicat, în comparaŃie cu păcura grea sau
cărbunele, totuşi, pe lângă faptul că respectă integral condiŃiile anterioare, acesta are şi alte
avantaje: nu conŃine sulf şi nici substanŃe anorganice. Mai mult, cantitatea de căldură dezvoltată
de combustibilul complementar reprezintă doar (15 ÷ 20) % din puterea termică totală. Păcura
uşoară este, de asemenea, de preferat în locul păcurii grele sau a cărbunelui.

III. La intrarea în cea de-a treia zonă se introduce restul de aer, astfel încât să se atingă excesul de
aer dorit. În această zonă se completează arderea hidrocarburilor nearse şi a CO. În prezenŃa
aerului, azotul rezidual (rămas din prima zonă) se poate transforma în NO. Chiar dacă în zona a
doua se reduce circa (70 ÷ 80) % din NOx-ul format în prima zonă, totuşi NO format în cea de-a
treia zonă scade rata generală de reducere a NOx, prin acest procedeu, la circa (50 ÷ 60) %.

Acest procedeu se poate aplica atât la generatoarele de abur noi, cât şi la cele retehnologizate.
În concluzie, arderea cu trepte de combustibil presupune împărŃirea procesului de ardere în trei
zone. NOx-ul format în prima zonă (de ardere principală), în care are loc o ardere obişnuită, este
redus la azot molecular în cea de-a doua zonă (de reducere a NOx), prin injecŃie de combustibil.
Arderea se finalizează în zona a treia (de completare a arderii), prin injectarea restului de aer
necesar arderii întregii cantităŃii de combustibil.

 Recircularea gazelor de ardere

Procedeul constă în recircularea în focar a unei părŃi din gazele arse evacuate din generatorul de
abur (vezi figura următoare). Efectul este reprezentat de diminuarea temperaturii şi reducerea
excesului de oxigen în focar. În consecinŃă se reduce emisia de NOx termic. Prelevarea gazelor de
ardere pentru recirculare se face în general după preîncălzitorul regenerativ de aer.

18
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

Această metodă reduce cantitatea de oxigen din prima zonă de ardere la 70 – 90 % din necesar.
Arderea substoechiometrică suprimă conversia azotului din aer în NOx. Este redusă de asemenea
formarea de NOx termic. În cea de a doua zonă arderea devine completă prin introducerea restului
de aer necesar. Temperatura joasă din a doua zonă de ardere limitează de asemeni producŃia de
NOx termic.

gaze de ardere

Zona II
λ>1
t ↓

aer
Zona I
λ<1
combustibil t ↑

aer
Principiul de aplicare a arderii cu trepte de aer

Există două mari dezavantaje dacă procedeul nu este corect aplicat: formarea de monoxid de
carbon şi arderea incompletă a carbonului.

 Arderea cu trepte de combustibil şi comburant (aer) se bazează pe realizarea unui zone

intermediare, cu exces de combustibil, în care NOx-ul, deja format în urma arderii, să se reducă la
azot molecular. Mediul reducător se realizează cu ajutorul radicalilor de hidrocarburi proveniŃi
din descompunerea combustibilului. Prin urmare, combustibilul trebuie introdus în două trepte, cea
de-a doua treaptă având rolul de a forma mediul reducător pentru NOx-ul format anterior. Pentru a
limita formarea de NOx şi în prima zonă de injecŃie a combustibilului, excesul de aer va fi mai mic
decât cel necesar arderii complete. Pentru a oxida combustibilul nears, rămas din prima zonă de
injecŃie, precum şi pe cel introdus în cea de-a doua zonă, este necesară existenŃa unei a treia zone
în care să se introducă aerul necesar pentru arderea completă a combustibilului. Astfel, zona de
reducere a NOx-ului devine o zonă intermediară.

Cele trei zone formate, prin aplicarea procedeului de ardere cu trepte de combustibil şi comburant
(aer), se remarcă prin următoarele:

I. În prima zonă se arde combustibil într-un mediu uşor oxidant. Cantitatea de combustibil injectat
în această zonă dezvoltă prin ardere circa (80 ÷ 85) % din puterea termică totală. În urma
arderii rezultă NOx. Cantitatea de NOx formată este cu atât mai mică cu cât ponderea puterii
termice dezvoltate prin ardere este mai mică faŃă de puterea termică totală. Pentru a reduce
formarea de NOx se introduce un exces de aer mai mic decât cel necesar pentru arderea
completă a combustibilului. Aceasta face ca, la ieşirea din această zonă, să existe o cotă mică de
combustibil nears. Cu cât excesul de aer este mai mare decât cel stoechiometric, cu atât
cantitatea de NOx rezultată în urma arderii este mai mare. Arzătoarele folosite pot fi obişnuite
sau cu NOx redus. Prin folosirea arzătoarelor cu NOx redus se combină, practic, două măsuri
primare de reducere a NOx. În principiu, orice tip de combustibil fosil poate fi ars prin acest
procedeu.

17
Impactul energiei asupra mediului – curs anul III - FAIMA.

 Reducerea producŃiei de NOx în focar (în raport cu arderea turbionară) la arderea în pat
fluidizat.
Azotul ce se transformă în NOx poate proveni din componenŃa organică a combustibililor solizi sau
din aer. Pentru oxidarea azotului trebuie să se îndeplinească simultan două condiŃii:
• Atmosferă bogată în Oxigen
• Temperatură ridicată de lucru.

Tehnologia de ardere în pat fluidizat asigură un exces redus de aer, în condiŃiile unei temperaturi
mai mici în zona de combustie decât la arderea pulverizată, fapt ce scade sensibil producŃia de
NOx.

Intensificarea arderii a fost o direcŃie de creştere a temperaturii, de intensificare a transferului de

căldură şi de reducere a consumului de metal, cu efecte pozitive d.p.d.v. al cazanului, dar cu efecte
negative asupra producŃiei de NOx.

Avantajul arderii în pat fluidizat în raport cu arderea turbionară a cărbunelui este dat de
reducerea temperaturii în focar prin răcirea patului fluidizat prin Ńevi imersate în acesta, producŃia
de NOx scăzând de 3÷5 ori.

 Arderea turbionară cu reŃinerea zgurii în stare lichidă ca metodă de creştere a coeficientului de

reŃinere în cazan a substanŃelor solide anorganice.

Pentru cărbuni cu Hi (putere calorifică) suficient de mare temperatura din focar poate să
depăşească temperatura de înmuiere a zgurii şi cenuşii şi chiar temperatura de topire a acesteia.

În stare lichidă fenomenele de antrenare sunt mai mici iar fenomenul de adeziune contribuie la
aglomerarea picăturilor mari şi la depunerea lor pe pereŃi. Drenarea zgurii topite se face
gravitaŃional. Evacuarea lichidă măreşte coeficientul de reŃinere în focar. Dezavantajul constă în
necesitatea realizării unui focar separat nerăcit în care temperatura să fie cât mai apropiată de cea
teoretică de ardere, în caz contrar temperatura scade ca urmare a radiaŃiei spre pereŃii cu Ńevi
ecran şi nu se poate atinge temperatura de topire a zgurei. Dacă într-un focar clasic se atinge
temperatura de topire a zgurei aceasta ajunge să curgă peste Ńevile din pâlnia focarului şi să se
întărească provocând distrugeri sau blocări de circulaŃie.

Folosirea unui focar separat de înaltă temperatură are câteva dezavantaje funcŃionale şi
constructive:
- faptul că focarul este nerăcit impune ca cea mai mare parte a cazanului să se dezvolte în
mod convectiv;
- pereŃii focarului trebuie realizaŃi din materiale refractare care să reziste la temperatura de
topire a cenuşii, să nu corodeze la curgerea zgurii peste pereŃi şi să ofere o izolaŃie termică
bună.

Dezavantajul ecologic este datorat creşterii producŃiei de NOx termic deoarece temperatura de
topire a zgurii este comparabilă cu cea de oxidare a azotului.

 Arderea cu trepte de aer

Procedeul se aplică la nivelul focarului. Reducerea NOx prin introducerea aerului în etape se
bazează pe crearea a două zone distincte de ardere în focar: o zonă primară, cu lipsă de oxigen şi o
zonă secundară cu exces de oxigen pentru a asigura arderea completă a combustibilului.

16