Sateliții artificiali sunt obiecte create de om, care sunt lansate în spațiu

și orbitează un corp ceresc. În marea lor majoritate, sateliții artificiali

sunt nave robotice folosite pentru comunicații, supraveghere, și
orbitează în jurul Pământului. Sateliții sunt folosiți pentru un număr
mare de scopuri. Există sateliți de observare a Pământului civili și
militari, sateliți de comunicații, sateliți de navigație, sateliți
meteorologici și sateliți de cercetare. Stațiile spațiale și navele
spațiale cu echipaj uman pe orbită sunt, de asemenea, sateliți. Un
satelit primește semnalul de la o stație emițătoare de pe Pământ
(uplink) care amplifică și retransmite semnalul spre o stație de recepție
(downlink), la o frecvență diferită.

Pe orbita Pământului  sunt plasaţi 1419 sateliti artificiali, din

care 561 sunt deţinuţi de SUA, 137 de Rusia, 180 de China, 541 de
alte state. Satelitii artificiali de pe orbita Pământului sunt deţinuţi de
către o singură naţiune, în asociere de mai multe naţiuni sau aparţin
unor instituţii internaţionale.
La momentul actual există 55 de proprietari individuali (state sau
agenţii internaţionale) dintre care, cei mai cunoscuţi (în ordinea
descrescătoare a numărului de sateliti lansaţi) sunt :
 SUA – 561 sateliţi artificiali;
 China – 180 sateliţi artificiali;
 Rusia – 137 sateliţi artificiali;
 Japonia – 57 sateliţi artificiali;
 Marea Britanie – 41 sateliţi artificiali;
 India – 38 sateliţi artificiali;
 ESA (Agenţia Spaţială Europeană) – 33 sateliţi ;
 Canada – 28 sateliţi artificiali;
 Germania – 24 sateliţi artificiali;

Destinatia satelitilor artificiali

  sateliţi artificiali de comunicaţii – 699;
 sateliţi artificiali de comunicaţii şi localizare maritimă – 5;
 sateliţi artificiali de comunicaţii, de navigaţie şi dezvoltare
tehnologică – 9;
 sateliţi artificiali pentru studierea Pământului – 355;
 sateliţi artificiali pentru meteorologie – 15;
 sateliţi artificiali de avertizare timpurie – 10;
 sateliţi artificiali pentru radio amatori – 2;
 sateliţi artificiali pentru astrofizică – 12;
 sateliţi artificiali pentru meteorologie – 9;
 sateliţi artificiali pentru  navigaţie/ GPS – 76;
 sateliţi artificiali pentru cercetare (spionaj), supraveghere şi
detecţie de la distanţă – 89;
 sateliţi artificiali  pentru cercetare stiinţifică – 82;
 sateliţi artificiali  pentru alte scopuri – 92;
Un satelit artificial poate avea una sau mai multe destinaţii, astfel că,
numărul total al sateliţilor de mai sus nu va coincide cu cel
al satelitilor aflati la un moment dat pe orbită.

Un satelit primește semnalul de la o stație emițătoare de pe Pământ

(uplink) care amplifică și retransmite semnalul spre o stație de recepție
(downlink), la o frecvență diferită.
 Sursă de energie electrică
Un satelit își produce puterea necesară pe toată durata misiunii. Cea
mai folosită sursă este o combinație a celulelor solare cu
reîncarcarea bateriilor. Panourile solare fotovoltaice sunt de
dimensiuni mari pentru a produce puterea de care are nevoie satelitul.
 Control termic
Sateliții folosesc radiatoare în formă de panouri pentru a preveni
supraîncălzirea de la Soare a unor elemente; satelitul se poate roti
astfel încât căldura să fie repartizată pe toată suprafața.
  Orientare și corectarea traiectoriei
Orientarea unui satelit este direcția spre care sunt îndreptate
principalele sale componente (panourile solare sunt menținute spre
Soare, antenele și senzorii sunt orientați spre stațiile de la
sol, telescoapele sunt direcționate spre obiectele astronomice etc.).
Una din metodele folosite pentru orientare este folosirea unor
mici motoare cu reacție, și a unor magneți ce interacționează câmpul
magnetic al Pământului.
 Protecția de radiațiile cosmice
Sateliții trebuie să suporte efectele unui mediu ostil din spațiul cosmic
cum ar fi efectul radiațiilor și, uneori, impacturile cu micrometeoriți,
în special în timpul misiunilor de durată.
 Emițătoare și receptoare radio
Fiecare satelit emite folosind un cod unic de recunoaștere, putându-i-
se stabili astfel cu precizie locația.