Aparatul genital

masculin

Aparatul genital masculin este format

din organele sexuale care joacă un rol
important în procesul de reproducere
umană. Aceste organe sunt situate atât
la interiorul corpului, cât și în exteriorul
pelvisului.
 Aparatul genital masculin

Organele genitale externe ale bărbatului

Secțiune sagitală a aparatului genital masculin

Detalii
Latină systema genitale
masculinum
Originea embrionară Tubercul genital, pliu
urogenital, fald
labioscrotal, sinus
 urogenital, canal
paramesonefric, canal
mezonefros
Sistem aparatul genital uman
Artere arteră pudendală
internă, arteră
pudendală externă
superficială
Vene vene pudendale
interne, vene
pudendale externe
Nervi plex spermatic, nerv
pudendal
Vase limfatice ganglioni limfatici
inghinali, ganglioni
limfatici iliaci
Resurse externe
TA A09.0.00.002 (http://
www.unifr.ch/ifaa/Pu
 blic/EntryPage/TA9
8%20Tree/Entity%20T
A98%20EN/09.0.00.0
02%20Entity%20TA9
8%20EN.htm)
FMA 45664 (http://fme.bio
str.washington.edu/F
ME/index.jsp?fmaid=
45664)
Terminologie anatomică

Principalele organe sexuale masculine

sunt penisul (în calitate de organ de
copulație) și testiculele (producători de
spermatozoizi). În timpul actului sexual
are loc eliminarea spermatozoizilor în
tractul genital feminin, urmat de
fecundarea ovulului în interiorul trompelor
uterine. Ovulul fecundat (zigot) se
dezvoltă într-un embrion, apoi în făt, care
mai târziu se naște ca un copil.

Organe genitale externe

Penisul și scrotul (ce conține testiculele)

Penisul
Articol principal: Penis.

Penisul este organul intromitent

masculin. Are un ax lung și un vârf mărit,
în formă de bulb, numit glandul penisului,
acoperit de o proeminență tegumentară
denumită prepuț. Atunci când bărbatul
devine excitat sexual, penisul devine
erect și gata pentru activitate sexuală.
Erecția apare datorită umplerii cu sânge a
sinusurilor (cavernelor) ale corpilor
cavernoși penieni. Arterele penisului se
dilatează în timp ce venele sunt
comprimate, astfel încât sângele curge în
țesutul erectil sub presiune. Penisul este
vascularizat de artera dorsală peniană,
ce provine din artera pudendală, ramură a
arterei rușinoase.
Scrotul

Testiculele amplasate în scrot

Articol principal: Scrot.

Scrotul este o structură asemănătoare

unei pungi care atârnă posterior față de
penisul. El conține și protejează
testiculele. De asemenea, prezintă
numeroși nervi și vase de sânge. În
perioadele cu temperaturi mai scăzute,
mușchiul cremaster se contractă și trage
scrotul mai aproape de corp, în timp ce
mușchiul dartos îi conferă un aspect
ridat; când temperatura crește, mușchii
cremaster și dartos se relaxează pentru
a da jos scrotul departe de corp și,
respectiv, pentru a îndrepta ridurile.
Scrotul rămâne conectat cu abdomenul
sau cavitatea pelvină prin canalul inghinal
sau cordonul spermatic, format din
artera spermatică, vena spermatică și
nerv pudendal, legați împreună cu țesutul
conjunctiv, trece în testicul prin canalul
inghinal.

Organe genitale interne

Testiculele
Articol principal: Testicul.
Testiculele au două funcții majore: să
producă spermatozoizi prin divizarea
meiotică a celulelor germinale în tubulii
seminiferi [1], să sintetizeze și să secrete
hormoni androgeni care reglează funcțiile
de reproducere masculină. Locul
producției de hormoni androgeni este
celulele Leydig care sunt situate în
interstițiul dintre tubuli seminiferi.

La nouă săptămâni, diferențierea

masculină a gonadelor și a testiculelor
este în curs de desfășurare. Modificările
interne includ formarea tubulilor seminali
(tubulețele Chris, în rete testis, din
cordonul sexual primar. Pe suprafața
exterioară a fiecărui testicul se dezvoltă
un cordon fibro-muscular numit
gubernaculum. Această structură se
atașează de porțiunea inferioară a
testiculului și se extinde în fascia sacral-
labială a aceleiași părți, în același timp, o
porțiune a canalului mezonefric
embrionar adiacent testiculului este
atașată și coevoluează formând
epididimul. O altă porțiune a canalului
mezonefritic devine canal deferent. [2]

Coborârea testiculelor la locația sa

finală, pe peretele abdominal anterior, și
urmată de dezvoltarea gubernaculumului
care ulterior trage și translocă testicul în
scrotul în curs de dezvoltare, are loc, și în
cele din urmă, pasajul se închide în
spatele testiculului. Un eșec în acest
proces poate provoca hernie inghinală
indirectă sau un hidrocel infantil.
Testiculele coboară în sacul scrotal între
săptămâna a șasea și a zecea.
Diferențierea acestui lucru nu apare decât
în cea de-a 28-a săptămână și știm că
formează canalele și peretele abdominal
pentru a oferi deschideri de la cavitatea
pelvină la sacul scrotal. Procesul prin
care un testicul coboară nu este bine
înțeles, dar pare să fie asociat cu
scurtarea gubernaculumului, care este
atașat de testicul și se extinde pe canalul
inghinal până la peretele scrotului,
deoarece un testicul se poate simți la
trecerea pe partea din spate a vezicii
urinare și anterioară a simfizei pubiene.
Poartă cu ea canalele deferente, adică
vasele testiculare și nervii, o porțiune a
mușchiului abdominal și vasele limfatice.
Toate structurile rămân atașate de
testicul și formează ceea ce este
cunoscut sub numele de cordon
spermatic până la momentul în care
testicul este în sacul scrotal,
gubernaculumul nu este mai mult decât o
rămășiță de țesut cicatrizant. [2]

Epididim
Articol principal: Epididim.
Epididimul

Epididimul este o masă albicioasă lungă

asemeni unui tub strâns înfășurat.
Spermatozoizii care sunt produși în tubii
seminiferi se scurg în epididim. În timpul
trecerii prin epididim, spermatozoizii
suferă maturizare și sunt concentrați prin
acțiunea canalelor ionice situate pe
membrana apicală a epididimului. [3]
Canalele deferente
Articol principal: Canal deferent.

Canalele deferente, cunoscute și sub

numele de canale spermatice, sunt două
tuburi subțiri de aproximativ 30 centimetri
lungime care încep de la epididimul
fiecărui testicul până în pelvis, ajungând
la prostată unde se unesc. Poartă
spermatozoizii de la epididim la canalul
ejaculator.

Glande accesorii
Articole principale: Prostată, Vezică seminală și Glandă bulbouretrală.

Sunt trei glande accesorii care furnizează

lichide lubrifiante ale canalelor seminale
și hrănesc celulele spermatice. Ele sunt
veziculele seminale, în număr de două,
prostata - organ impar, și glandele
bulbouretrale (glandele Cowper) glande
duble care se deschid la nivelul uretrei în
apropierea corpului penisului.

Veziculele seminale se formează din

depășirile laterale ale caudalei și ale
fiecărui canal mezonefritic; glanda
prostatică apare dintr-o extindere
indodermică a sinusului urogenital;
glandele bulbouretrale se dezvoltă din
extinderi ale porțiunii membranei uretrei.
[2]
Dezvoltare
Dezvoltarea embrionară și prenatală a
aparatului genital masculin este procesul
prin care organele reproducătoare cresc,
se maturizează și se consilidează. Începe
cu un singur ou fecundat și culminează
cu 38 de săptămâni mai târziu și
nașterea unui copil. Dezvoltarea
intrauterină este o parte din etapele
diferențierii sexuale. Dezvoltarea
sistemului reproducător masculin este
paralel cu dezvoltarea sistemului urinar.
Dezvoltarea ambelor aparate poate fi, de
asemenea, descrisă împreună ca
dezvoltare a organelor urinare și de
reproducere.
Sexul genetic este determinat dacă un
spermatozoid purtător Y sau următorul
purtător fertilizează deschis; prezența
sau absența unui cromozom Y determină,
la rândul său, dacă gonadele embrionului
vor fi testicule sau ovare; iar prezența sau
absența testiculelor determină dacă
organele accesorii sexuale și organele
genitale externe vor fi masculine sau
feminine. Această secvență este de
înțeles prin prisma faptului că atât
embrionii masculini, cât și cei feminini se
dezvoltă în mediul matern - bogat în
estrogen secretat de ovarele mamei și de
placentă. Dacă estrogenul ar determina
sexul, toți embrionii ar deveni feminizați.
[2]
Determinare sexuală
Articol principal: Omologia organelor sexuale umane.

Cariotipul uman

Identitatea sexuală este determinată la

fertilizare, atunci când sexul genetic al
zigotului a fost inițializat de o celulă
spermică care conține fie un cromozom
sexual X, fie Y. Dacă această celulă
spermatozoidă conține un cromozom X,
va coincide cu cromozomul X al ovulului
și se va dezvolta un copil feminin . O
celulă spermatozoidă care poartă un
cromozom Y are ca rezultat o combinație
XY și se va dezvolta un copil de sex
masculin. [4] Sexul genetic este
determinat dacă gonadele vor fi testicule
sau ovare. În embrionul în curs de
dezvoltare, dacă testiculele sunt
dezvoltate, acesta va produce și secreta
hormoni sexuali masculini în timpul
dezvoltării embrionare târzii și va face ca
organele sexuale secundare ale
bărbatului să se dezvolte.[5]  
Embriologia organelor genitale
masculine
Articol principal: Embriologie.

Structurile embrionare care se

masculinizează sub influența secreților
hornmonale ale testiculelor sunt indicate
în tabelul de mia jos:

Formațiuni embrionare Organe masculine Organe feminine

Tubercul genit al Penis Clit oris, Bulb clioridian

Pliu urogenit al[6] Rafeu scrot al/penian Labia mică

Falduri labioscrot ale [7] Scrot Labia mare

Prostata derivă din sinusul urogenital, iar

celelalte structuri embrionare se
diferențiază în organele genitale externe.
În absența secrețiilor testiculare, se
formează organele genitale feminine.[8]
La șase săptămâni după concepție,
diferențierea organelor genitale externe
la bărbat și femeie încă nu are loc. La opt
săptămâni se evidențiază penisul distinc,
în faza de indiferențiere. Până la a 10-a -
12-a săptămână, organele genitale sunt
diferențiate ca sex masculin sau sex
feminin și provin din structurile lor
omologe. La 16 săptămâni după
concepție, organele genitale sunt formate
și distincte.[9][10]

Masculinizarea structurilor reproductive

embrionare apare ca rezultat al
testosteronului secretat de testiculele
embrionare. Totuși, testosteronul nu este
agentul activ al acestor organe. Odată
ajuns în celulele țintă, testosteronul este
transformat cu ajutorul unei enzime
numite 5a-reductază în
dihidrotestosteron (DHT). DHT mediază
efectul androgenic în aceste organe. [2]

Diferențierea organelor genitale

externe

Organele genitalele externe ale bărbatului

se diferențiază de cele ale femeii până la
sfârșitul săptămânii a 9-a a dezvoltării
intrauterine. Înainte de aceasta,
tuberculul genital la ambele sexe o
proeminență care se dezvoltă cltoris, la
femeie, sau în penis la bărbat.Din șanțul
uretral se formează pe suprafața ventrală
a falusului, la început de dezvoltare în
timpul diferențierii organelor genitale
externe. Aceasta este cauzată de
hormonii androgenii produși și secretați
de testicule. Dezvoltarea indusă de
hormonii androgeni provoacă alungirea și
diferențierea tuberculului genital într-un
penis, o fuziune a pliurilor urogenitale
care înconjoară șanțul uretral de-a lungul
suprafeței ventrale a penisului și o
închidere a liniei medii a pliurilor
labioscrotale. Această închidere
formează peretele scrotului. Organele
genitalele externe sunt complet formate
până la sfârșitul săptămânii a 12-a. [2] [11]
La naștere, dezvoltarea sistemului
prepubertal de reproducere masculină
este finalizată. În al doilea trimestru de
sarcină, secreția de testosteron la bărbat
scade astfel încât la naștere testiculele
sunt inactive. [12] Secreția de
gonadotropină este scăzută până la
începutul pubertății. [13]

Pubertate
Articol principal: Pubertate.

În perioada pubertății secreția crescută

de gonadotropină stimulează crearea de
hormoni steroizi sexuali în testicule.
Secreția crescută de testosteron din
testicule, în timpul pubertății, determină
caracterele sexuale secundare masculine
să se manifeste. [14] Caracteristicile
sexulale secundare masculine includ:

Creșterea părului corporal (pe brațele,

abdomen, piept și pubis). [15] [16]
Creșterea părului facial .
Mărirea laringelui (mărul lui Adam) și
îngroșarea vocii . [17]
Statura înălțată; bărbații adulți sunt în
medie mai înalți decât femeile adulte.
Craniul și structura osoasă mai grele.
Creșterea masei musculare și a forței.
Lărgirea umerilor și a pieptului; umeri
mai lați decât șoldurile. [18]
Secreții crescute ale glandelor
sudoripare și sebacee.
 Dezvoltarea secundară include
activitatea crescută a glandelor
sudoripare exocrine și a glandelor
sebacee, dar și întunecarea pielii
scrotului. [13]

Omologie
Articol principal: Omologia organelor sexuale umane.

Sistemul corespunzător aparatului

masculin la femei este aparatul genital
feminin.
Semnificație clinică

Anomalii cromozomiale

Cromozomi sexuali în determinarea sexului XO

YChromShowingSRY2
Anomaliile cromozomiale pot apărea în
timpul fertilizării care afectează
dezvoltarea aparatului reproducător
masculin. Genotipul masculului este
format dintr-un cromozom Y asociat cu
un cromozom X. Sexul feminin este
determinat de absența unui cromozom Y.
Unele persoane sunt bărbați care au
sindromul XX masculin și sindromul de
insensibilitate la androgeni . Aceasta se
produce atunci când un cromozom X
conține un segment al cromozomului Y,
care a fost introdus în cromozomul X al
spermei tatălui. Rareori femelele se nasc
cu genotipul XY. S-a descoperit că
lipsește aceeași porțiune a
cromozomului Y în care a fost introdus în
cromozomul bărbaților XX. Gena pentru
diferențierea sexuală la om, numită
factorul determinant al testiculului (TDF),
[19] este localizată pe brațul scurt al
cromozomului Y. [20] [21] Prezența sau
absența cromozomului Y determină dacă
embrionul va avea testicule sau ovare.
Poate apărea un număr anormal de
cromozomi sexuali ( aneuploidie ).
Aceasta include sindromul Turner - un
singur cromozom X este prezent, [22]
Sindromul Klinefelter - sunt prezenți doi
cromozomi X și un cromozom Y,
sindromul XYY și XXYY . Alte
aranjamente cromozomiale mai puțin
obișnuite includ: sindromul triplu X, 48,
XXXX și 49, XXXXX . [23] [5]
A. - Diagrama organelor urogenitale primitive din
* w, w. Canalele Wolffian drept și stânga.

Diferențele vizibile observabile devin

evidente între organele reproducătoare
de sex masculin sau feminin nu se văd
inițial. Maturizarea continuă pe măsură
ce aspectul medial al fiecărui
mesonefros crește pentru a forma
creasta gonadală. Creasta gonadală
continuă să crească în spatele
membranei peritoneale în curs de
dezvoltare. Până la săptămâna a șasea,
congregații de celule asemănătoare cu
șiruri, numite cabluri sexuale primitive se
formează în creasta gonadelor în lărgire.
Extern, deasupra membranei cloacale
apare o umflătură numită tubercul
genital. [5]

Mezodermul se extinde până la linia medioventrală

Delimitările externe nu sunt observate

nici măcar în a opta săptămână de
dezvoltare preembrionică. Aceasta este
etapa indiferentă în timpul căreia
gonadele sunt relativ mari și au un cortex
exterior de cordoane sexuale primitive și
o medulă interioară. [5]

Celulele germinale primordiale

specializate se formează și migrează din
sacul gălbenușului către gonadele
embrionare în timpul săptămânii opt și
nouă. Acestea sunt spermatagonia la
masculul în curs de dezvoltare. Înainte de
șapte săptămâni de la fertilizare,
gonadele au potențialul de a deveni
testicule sau ovare. Organele sexuale
reproducătoare atât pentru bărbați, cât și
pentru femei sunt derivate din aceleași
țesuturi embrionare și sunt considerate
țesuturi sau organe omologe. [5]

Testosteronul

După ce testiculele s-au diferențiat,

hormonii sexuali masculini, numiți
androgeni, sunt secretați de celulele
interstițiale (celulele Leydig). Hormonul
androgen major secretat de aceste
celule este testosteronul și secreția
începe la 8 până la 10 săptămâni de la
concepție. Secreția de testosteron atinge
un maxim la 12 până la 14 săptămâni și
scade la niveluri foarte scăzute până la
sfârșitul celui de-al doilea trimestru
(aproximativ 21 de săptămâni). Nivelurile
sunt abia detectabile la vârsta de 4-6 luni
postnatal. [24] [25] Nivelurile ridicate de
testosteron nu vor apărea din nou până în
momentul pubertății. [26] [27]

Organele sexuale interne accesorii se

dezvoltă și cele mai multe dintre acestea
sunt derivate din două sisteme de
conducte embrionare. Organele accesorii
masculine sunt derivate din conductele
mezonefrice (Wolf). Tubulele în curs de
dezvoltare din testicule secretă un factor
de inhibiție a polipeptidului Müllerian
(MIF). MIF provoacă regresia conductelor
paramezonefritice la 60 de zile de la
fertilizare. Secreția de testosteron de
către celulele interstițiale ale testiculelor
determină apoi creșterea și dezvoltarea
canalelor mezonefrice în organele
sexuale secundare masculine. [26] Atrofia
canalelor Mülleriene, dar urmele
capetelor lor anterioare sunt reprezentate
de apendicele testicular ( hidatidele
Morgagni de sex masculin), în timp ce
porțiunile lor fuzibile terminale formează
utriculusul pe baza uretrei prostatice .
Acest lucru se datorează producției de
hormon anti-Müllerian de către celulele
Sertoli ale testiculelor .
Afecțiuni

Sindromul scrotului acut - se manifestă

prin inflamație apărută brusc, cu dureri,
care se intensifică în dinamică,
tumefiere, hiperemie, căldură locală la
nivelul testucului, de obicei la copii.[28]
Fistulă stercorală a scrotului.[29]
Galerie

Vedere în perspectivă

Vedere sagitală
 Vedere din față

Vezi și
Aparatul genital feminin
Aparatul genital uman
Aparatul reproducător
Spermatogeneză

Referințe
1. ^ „Localization of epithelial sodium
channel (ENaC) and CFTR in the
 germinal epithelium of the testis,
Sertoli cells, and spermatozoa”.
Journal of Molecular Histology. 49
(2): 195–208. 2018.
doi:10.1007/s10735-018-9759-2 (htt
ps://doi.org/10.1007%2Fs10735-018
-9759-2) . PMID 29453757 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29453
757) .
2. ^ a b c d e f Van de Graaff & Fox 1989,
p. 932.
3. ^ „Mapping the sites of localization of
epithelial sodium channel (ENaC)
and CFTR in segments of the
mammalian epididymis”. Journal of
Molecular Histology. 50 (2): 141–
154. 2019. doi:10.1007/s10735-019-
09813-3 (https://doi.org/10.1007%2F
s10735-019-09813-3) .
PMID 30659401 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/30659401) .
4. ^ Fauci et al. 2008, pp. 2339-2346.
5. ^ a b c d e Van de Graaff & Fox 1989,
p. 927.
6. ^ „Differentiation of the urogenital
sinus in males” (https://web.archive.
org/web/20180215193727/http://w
ww.embryology.ch/anglais/ugenital/
genitinterne04.html) .
www.embryology.ch. Arhivat din
original (http://www.embryology.ch/a
nglais/ugenital/genitinterne04.html)
la 15 februarie 2018. Accesat în 19
martie 2020.
7. ^ „The external genitalia, indifferent
stage” (https://web.archive.org/web/
20170801151834/http://www.embry
ology.ch/anglais/ugenital/genitextern
e01.html) . Human Embryology:
Organogenesis. Arhivat din original
(http://www.embryology.ch/anglais/u
genital/genitexterne01.html) la 1
august 2017. Accesat în 3 martie
2015.
8. ^
9. ^
10. ^ „Differentiated stage of the male
genitalia” (https://web.archive.org/w
eb/20180131093741/http://www.em
bryology.ch/anglais/ugenital/genitext
erne02.html) . Human Embryology
Organogenesis. Arhivat din original
(http://www.embryology.ch/anglais/u
genital/genitexterne02.html) la 31
ianuarie 2018. Accesat în 3 martie
2015.
11. ^ „Embryo Images Online” (https://syl
labus.med.unc.edu/courseware/emb
ryo_images/) .
syllabus.med.unc.edu.
12. ^ Van de Graaff & Fox 1989, p. 933.
13. ^ a b Van de Graaff & Fox 1989,
p. 934.
14. ^ Van de Graaff & Fox 1989, p. 933-4.
15. ^ CliffsNotes AP Biology, 5th Edition
(https://books.google.com/books?id
=GsalDAAAQBAJ&pg=PA219) .
Houghton Mifflin Harcourt. 2016.
p. 219. ISBN 978-0544784178.
16. ^ Child and Adolescent Development:
An Integrated Approach (https://boo
ks.google.com/books?id=ZTQIAAAA
QBAJ&pg=PA152) . Cengage
Learning. 2011. pp. 152–153.
ISBN 978-1133168379.
17. ^ „Help is here!” (https://web.archive.
org/web/20090208223522/http://w
ww.hartnell.edu/faculty/asteinhardt/
mywebs/sexual_reproduction.htm) .
www.hartnell.edu. Arhivat din original
(https://www.hartnell.edu/faculty/ast
einhardt/mywebs/sexual_reproductio
n.htm) la 8 februarie 2009.
18. ^ „Secondary Characteristics” (http
s://web.archive.org/web/201109270
75821/http://www2.hu-berlin.de/sex
ology/ATLAS_EN/html/secondary_ch
aracteristics.html) . hu-berlin.de.
Arhivat din original (http://www2.hu-b
erlin.de/sexology/ATLAS_EN/html/s
econdary_characteristics.html) la 27
septembrie 2011.
19. ^ Sinclair, Andrew H.; et al. (19 iulie
1990). „A gene from the human sex-
determining region encodes a
protein with homology to a
conserved DNA-binding motif” (htt
p://rcin.org.pl/Content/66315) .
Nature. 346 (6281): 240–244.
doi:10.1038/346240a0 (https://doi.o
rg/10.1038%2F346240a0) .
PMID 1695712 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/1695712) .
20. ^ Rediscovering Biology, Unit 11 -
Biology of Sex and Gender, Expert
interview transcripts,Link (http://ww
w.learner.org/courses/biology/units/
gender/experts/vilain.html)
21. ^ Schoenwolf, Gary C. (2009).
„Development of the Urogenital
system”. Larsen's human embryology
(ed. 4th). Philadelphia: Churchill
Livingstone/Elsevier. pp. 307–9.
ISBN 9780443068119.
22. ^ FORD, CE; JONES, KW; POLANI, PE;
DE ALMEIDA, JC; BRIGGS, JH (4
d.Hr.). „A sex-chromosome anomaly
in a case of gonadal dysgenesis
(Turner's syndrome)”. Lancet. 1
(7075): 711–3. doi:10.1016/S0140-
6736(59)91893-8 (https://doi.org/10.
1016%2FS0140-6736%2859%29918
93-8) . PMID 13642858 (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/136428
58) .
23. ^ Fauci et al. 2008.
24. ^ „Evidence of testicular activity in
early infancy”. J. Clin. Endocrinol.
Metab. 37 (1): 148–51. iulie 1973.
doi:10.1210/jcem-37-1-148 (https://d
oi.org/10.1210%2Fjcem-37-1-148) .
PMID 4715291 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/4715291) .
25. ^ „The neonatal testosterone surge: a
comparative study”. Arch Int Physiol
Biochim Biophys. 100 (2): 127–31.
1992.
doi:10.3109/13813459209035274 (h
ttps://doi.org/10.3109%2F13813459
209035274) . PMID 1379488 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1
379488) .
26. ^ a b Van de Graaff & Fox 1989,
p. 928.
27. ^ „Sexual differentiation of the
human brain in relation to gender
identity and sexual orientation”.
Funct. Neurol. 24 (1): 17–28. 2009.
PMID 19403051 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/19403051) .
28. ^ Curajos, Boris; Dzero, Vera; Ghețeul,
Eugen; Cela, Victoria; Bernic, Jana;
Zaharia, Ion; Curajos, Anatol; Roller,
Victor; Revenco, Ina; Muntean,
Angela. Sindromul „Scrotului acut” la
copii (https://ibn.idsi.md/ro/vizualiza
re_articol/875) . In: Analele Științifice
(Asociația Chirurgilor Pediatri
Universitari din RM). 2009, nr. X, pp.
29-32. ISSN 1857-0631.
 29. ^ Ghidirim, Gheorghe; Mișin, Igor;
Ignatenco, Sergiu; Șor, Elina; Tugui, N.
Fistulă stercorală a scrotului:
complicație rară în hernia inghinală
strangulată (https://ibn.idsi.md/ro/viz
ualizare_articol/107945) . In: Journal
of Surgery. 2010, nr. 1(6), pp. 70-73.
ISSN 1584-9341.

Eroare la citare: Eticheta <ref>

definită în <references> are
atributul de grup „” care nu apare în
textul anterior.

Eroare la citare: Eticheta <ref>

definită în <references> are
atributul de grup „” care nu apare în
textul anterior.
Bibliografie
This article incorporates text in the
public domain from the 20th edition of
Gray's Anatomy (1918)
Van de Graaff, Kent M.; Fox, Stuart Ira
(1989). Concepts of Human Anatomy
and Physiology (https://archive.org/det
ails/conceptsofhumana00vand) .
Dubuque, Iowa: William C. Brown
Publishers. ISBN 0697056759.
Elson, Lawrence; Kapit, Wynn (1977).
The Anatomy Coloring (https://archive.
org/details/anatomycoloringb00kapi) .
New York, New York: Harper & Row.
ISBN 0064539148.
„Gross Anatomy Image” (http://www.m
ed.umich.edu/lrc/coursepages/m1/an
atomy2010/html/atlas/abdo_wall63.ht
ml#) . University of Michigan Medical
School. 1997. Accesat în 23 februarie
2015.
Berkow, MD, editor, Robert (1977). The
Merck Manual of Medical Information;
Home Edition (https://archive.org/detai
ls/merckmanualofmed00berk) .
Whitehouse Station, New Jersey:
Merck Research Laboratories.
ISBN 0911910875.
Fauci, Anthony S.; Braunwald, Eugene;
Kasper, Dennis L.; Hauser, Stephen L.;
Longo, Dan L.; Jameson, J. Larry;
 Loscalzo, Joseph (2008). Harrison's
Principles of Internal Medicine (ed.
17th). McGraw-Hill Medical. pp. 2339–
2346. ISBN 9780071466332.
Rad, M.; Pop, D.; Coman, Ioan.
Reconstrucția uretrei peniene în două
etape cu grefă de mucoasă bucală la
un pacient cu hipospadias multiplu
operat și cordaj penian: prezentare de
caz (https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_
articol/85665) . In: Arta Medica . 2019,
nr. 1(70), p. 111. ISSN 1810-1852.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Aparatul_genital_masculin&oldid=1535348
4

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17

decembrie 2022, ora 20:46. •
Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,
exceptând cazurile în care se specifică altfel.