Sunteți pe pagina 1din 1

“Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi, modul cum o

trăim este darul omului pentru Dumnezeu.”


Viața reprezintă timpul petrecut de noi, oamenii, pe Pământ. Aici ne naștem, aici ne trăim anii pe care îi
avem și apoi, tot aici, murim. Nașterea și moartea noastră, a fiecăruia, vor rămâne totdeauna un mister. Prin
urmare, acest eseu va fi despre anii pe care îi petrecem într-un mod cât se poate de conștient pe Pământ.
Citatul din titlu numește viața un dar al lui Dumnezeu, deoarece nu facem nimic să primim aceste
momente de trăire în această lume. Datorită iubirii nemărginite a Celui de Sus, noi dobândim un anumit
număr de ani, timp în care suntem liberi să facem orice. Suntem liberi să facem orice însă, moral vorbind, dacă
am căpătat un asemenea cadou, nu ar fi frumos să îi mulțumim cum se cuvine Dăruitorului? Ei bine, religia
creștin-ortodoxă ne învață că suntem liberi să facem orice dorim, deoarece mântuirea stă în mâinile noastre.
Deci mă întreb, mântuirea noastră nu ar fi cel mai potrivit dar pentru Dumnezeu în schimbul vieții? Mântuirea
se obține doar cu fapte bune și frumoase și cu o trăire plăcută Lui Dumnezeu. Dar trăirea plăcută Lui
Dumnezeu înseamnă modul cum ne trăim viața, așadar răspunsul la întrebarea de mai sus este Da!, mântuirea
este cel mai potrivit dar pentru Dumnezeu.
Totuși, analizând retrospectiv, am observa cât de puțin își dorește Dumnezeu de la noi. Mântuirea
noastră în schimbul vieții perfecte și plină de frumuseți oferite de El. Mulți ar spune că de aici ar putea rezulta
și că viața este mult prea frumoasă ca să o trăim cu gândul la mântuire, la viitor. Totuși, stau și mă gândesc cât
de fericit este omul curat cu inima. Acest om nu ar putea fi supărat niciodată, așa încât el înțelege cât de mic și
neînsemnat este lucrul care l-ar putea întrista și îl compară cu imensa lume pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu
spre bucuria noastră.
Pentru un tânăr creștin cum sunt și eu, libertatea este extrem de importantă, însă știu că a abuza de
această libertate ar însemna depărtarea mea de Dumnezeu. Un tânăr trebuie să păstreze echilibrul dintre
mult-dorita libertate și matura seriozitate (în conștientizarea și înțelegerea importanței anumitor fapte). De
asemenea, tinerii trebuie să conștientizeze că întoarcerea pe drumul cel bun nu este greu de realizat întrucât
Dumnezeu ne așteaptă cu brațele deschise. El nu ne obligă să ne întoarcem, ci ne oferă șansa de a alege.
Putem să facem din trăirea noastră un dar pentru Bunul Dumnezeu ajutându-i pe alții să vadă calea cea
dreaptă. Astfel, nu înmulțim doar noi talantul primit în urma botezului, ci și aproapele nostru va face același
lucru. S-ar cuveni să-l privim pe cel de lângă noi nu ca un inamic, ci ca pe un coechipier, toți făcând parte din
echipa lui Hristos, victoria însemnând, desigur, mântuirea. Orice faptă bună făcută în ajutorul altora este
importantă în ochii Lui Dumnezeu, care va ține cont de tot ce am făcut noi în Ziua Judecății.
Îmi doresc sincer ca toți să ajungem în situația fericită de a-L bucura pe Dumnezeu prin modul cum am
întâmpinat uriașul cadou primit -viața- și să reușim să ne stabilim prioritățile înainte să fie prea târziu.

S-ar putea să vă placă și