Cum găsim pacea

Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea
este ziua de odihnă închinată Domnului , Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu nici fiul tău,
nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a facut
Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit: de aceea a
binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o. (Exod 20, 8-11)
Biblia spune că la început pământul era un haos; era învăluit în întuneric, pustiu şi fără formă.(Geneza 1,1.2)
Învăluite într-un întuneric de nepătruns, apa, aerul, stâncile și pământul erau învolburate într-un vârtej haotic
(Geneza1,1.2).
Deşi ne este dificil să înţelegem cu exactitate care era situaţia şi ce se întâmpla acolo, un lucru este clar: nu
exista pe el nicio formă de viaţă. Totuşi, chiar şi în mijlocul acestui haos primordial, se manifestă prezenţa lui
Dumnezeu. Acest lucru este exprimat prin cuvintele „şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor”.

Potrivit pasajului, în zilele care au urmat, Dumnezeu a început procesul de pregătire a Pământului pentru
viaţă. Geneza 1,3-10 ne prezintă o parte a acestui proces. Remarcăm repetarea acţiunii de separare, de
despărţire. Dumnezeu desparte lumina de întuneric, cum? Dumnezeu a vorbit, iar întunericul s-a retras
dinaintea luminii; desparte apele de ape – cum? El a vorbit din nou și a venit la existență atmosfera, s-au ivit
continentele , au răsărit munții și marea s-a retras în culcușul ei. Aceste detalii ne spun că procesul creerii
Pământului a fost o trecere de la dezordine la ordine, de la turbulență la calm.

Este interesant de observant că Dumnezeu a lăsat scris despre satisfacția Sa cu privire la ce s-a
întâmplat. Versetul 10 spune :„Dumnezeu a vazut că lucrul acesta era bun”. De ce credeți că această
observație este făcută din a treia zi?

Poate că acum exista lumina, aerul, apa și uscatul. Erau cele patru elemente pentru a susține vegetația . Cu alte
cuvinte era pregătit cadrul pentru pasul următor.

Mai târziu, în aceiaș zi, pămăntul a fost înveșmântat cu verdeață. Au apărut firele de iarbă și plantele
cu frunzele late, mușchii și ferigele. Arborii impunători și-au întins brațele spre ceruri. Coniferele ți florile au
adăugat culoare peisajului și au parfumat aerul.

Vegetația prin procesul de fotosinteză a fost menită să susțină viața animală, oferind hrană și oxygen. Și
pentru a doua oară în aceiaș zi , Dumnezeu a sus că „lucrul acesta este bun”(v.12).

În ziua a cincea și la începutul celei de a șasea, Dumnezeu a vorbit din nou , iar marea, pământul și văzduhul
s-au umplut cu ființe care înotau , mergeau , se târau sau zburau. Încă odată, Creatorul Și-a exprimat
satisfacția față de rezultate(v25).

„Atunci Dumnezeu a zis:”Să facem om după chipul nostrum după asemănarea noastră; el să stăpânească peste
peștii mării, peste păsările cerului, pest evite , peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe
pământ”(v26).

Crearea unor ființe inteligente, care să stăpânească pământul, a fost ultimul pas spre cucerirea ordinii.
Atunci, cu nemărginită bucurie, Creatorul a admirat lucrarea pe care o sfârșise și de data aceasta, nu a mai
spus doar că era bună. El a declarant că toate „erau foarte bune”(v31).

Declarația finală a lui Dumnezeu este că:

A) Dumnezeu a văzut că că toate erau foarte bune și atunci

B) S-a odihnit.

Evident că odihna Creatorului nu are nicio legătură cu oboseala. Aici este vorba de odihna care apare
atunci când ordinea ia locul haosului – pacea și liniștea care urmează după furtună. Dumnezeu a văzut că
pământul se odihnea și atunci S-a odihnit și El.

Lucrarea s-a încheiat

Dumnezeu S-a uitat* la tot ce făcuse(1) şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o
dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

 Ziua de odihnă
 1
Astfel au fost sfârşite (2) cerurile şi pământul şi toată* oştirea lor.
 *
 Ps 33:6
 2
În ziua  a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit (3) lucrarea pe care o făcuse (4)şi în ziua a şaptea S-a odihnit
*

de to ată lucrarea Lui pe care o făcuse.(5)

 * Exod 20:11 Exod 31:17 Deut 5:14 Evr 4:4
 3
Dumnezeu a binecuvântat  ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată
*

lucrarea Lui pe care o zidise(6) şi o făcuse.(7)

De șapte ori ne reamintește acest scurt pasaj că, de acum, crearea Pământului era o lucrare încheiată.
Aceasta înseamnă că, atunci când s-a odihnit, Dumnezeu a încetat , a sfârșit cee ace făcea, pentru că Își
împlinise lucrarea. Mesajul este că nu există nicio lipsă – nimic nu fusese omis sau uitat. Nu există
nicio parte care să nu funcționeze într-o armonie desăvârșită cu toate celelalte. „Dumnezeu S-a uitat la
tot ce facuse și iată că erau foarte bune.”

Alături de Dumnezeu, Adam şi Eva au explorat căminul lor din paradis. Priveliştea era cuceritoare, cu
neputinţă de descris. Pe când soarele apunea încet în acea zi de vineri, a şasea a săptămânii creaţiei, şi când
stelele au început să apară, „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” (Gen. 1,31). Astfel
Dumnezeu Şi-a încheiat lucrarea de creaţie, „cerurile şi pământul şi toată oştirea lor” (Gen. 2,1).

Dar, oricât de frumoasă era lumea pe care El tocmai o terminase, cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl putea
oferi perechii nou-create era privilegiul unei legături personale cu El. Astfel, El le-a dat Sabatul, o zi a unei
binecuvântări şi comuniuni speciale cu Creatorul lor.