FIBRE OPTICE

Subiecte
2.1. Configuraţia fibrelor optice
2.2. Propagarea luminii în fibrele optice
2.3. Elemente de teorie modală a propagării în fibrele
optice
2.3.1 Modurile ghidate ca soluţii ale ecuaţiei scalare a
undei
2.3.2 Puterea modală
2.3.3 Moduri liniar polarizate
2.3.4 Aproximaţii ale modului LP01
2.4. Proprietăţi de polarizare ale fibrelor optice monomod
2.5. Atenuarea semnalului în fibrele optice
2.6. Dispersia semalului în fibrele optice
2.7.Efecte neliniare în fibrele optice

Evaluare: 1. Răspunsuri la întrebările şi problemele finale

2. Discuţie pe tema: “Consecinţele deformării
semnalului optic în fibrele optice asupra
comunicaţiilor”

2.1.Configuraţia fibrelor optice

O fibră optică este un ghid dielectric care operează în

domeniul frecvenţelor optice şi are configuraţia tipică
prezentată în fig.2.1. Este formată dintr-un cilindru de rază a
numit miez şi indicele de refracţie n1 şi un înveliş cu indicele de
refracţie n2. Condiţia pe care o îndeplinesc indicii de refracţie
n1>n2, este necesară pentru a putea fi respectată legea reflexiei
totale interne (RTI) la suprafaţa de separaţie dintre miez şi
înveliş. Acest ghid de undă cu simetrie cilindrică păstrează
energia electromagnetică a luminii, injectată la unul din
capetele sale, în interiorul miezului prin ghidarea acesteia quasi-
paralel cu axa sa.
Materialele optice din care poate fi făcut miezul FO pot fi
diverse: sticlă, plastic, sticle fluorate etc. Pentru comunicaţiile
 Capitolul 2
Fibre optice
optice cea mai utilizată este silica pură (SiO2) sau sticla pură.
Aceasta are indicele de refracţie situat în jurul valorii de 1,45
pentru lungimile de undă ale radiaţiei optice utilizate frecvent în
comunicaţii. De aceea, din punct de vedere teoretic, la fibrele
din silică învelişul nu este necesar deoarece n1 >1, care
reprezintă valoarea indicelui de refracţie pentru aer. Un ghid
optic cu o asemenea structură poartă numele de fir optic. Firele
optice au atenuări foarte mari datorită pierderilor prin difuzie
cauzate de imperfecţiunile suprafeţei miezului, rezultate în urma
procesului tehnologic de fabricaţie. Domeniul lor de aplicaţie
este cel al senzorilor de imagine, în care firele optice utilizate au
o lungimea mică şi prin urmare atenuarea nu devine un
parametru critic.

2a

miez n1
înveliş n2
cămaşă de protecţie

Fig.2.1. Structură tipică a unei fibre optice.

Prezenţa învelişului anulează practic imperfecţiunile
suprafeţei miezului, conferă o flexibilitate mecanică mai mare
acestuia şi protejează suprafaţa miezului de degradările datorate
acţiunii factorilor ambientali. Cămaşa de protecţie este de obicei
realizată din plastic şi asigură la rândul ei, aşa cum îi spune şi
numele, o protecţie şi o rigiditate mecanică suplimentară.
Proprietăţile de transmisie ale fibrelor optice sunt dictate
în primul rând de caracteristicile sale structurale: profilul
indicilor de refracţie n(r), care reprezintă variaţia valorii
indicilor de refracţie din miez şi înveliş în secţiunea transversală
a FO, şi dimensiunea geometrică a miezului, reprezentată de
dimensiunea razei a. Aceşti parametrii condiţionează, după cum
vom vedea, atât capacitatea canalului optic de informaţie cât şi
răspunsul fibrei optice la perturbaţiile provenite din mediul
ambiant.
Profilul indicilor de refracţie şi structura geometrică a
diferitelor categorii de fibre optice sunt prezentate în fig.2.2.

23
 Capitolul 2
Fibre optice

Profilul Impuls Drumul Impuls

indicelui de razelor prin de
de refracţie intrare fibră ieşire
Amplitudine Amplitudine

n2 n1 125µm
n înveliş
8-12µm
t miez t
n(r)

a)

Amplitudine Amplitudine
n2 n1
n 125 µm
înveliş

50µm
n(r) t miez t

b)
Amplitudine Amplitudine
n2 n1
n 125µm
înveliş
50µm
n(r) t miez t

c)
Fig.2.2. Categorii semnificative de fibre optice: a) fibre optice
monomod cu profil treaptă; b) fibre optice multimod cu profil
treaptă; c) fibre optice multimod cu profil gradat.
Propagarea luminii de-a lungul fibrei optice poate fi
explicată în termenii descompunerii câmpului electromagnetic
injectat în miez într-o mulţime de unde electromagnetice
transversale numite moduri. Acestea au proprietatea că prezintă
o structură staţionară de-a lungul ghidului de undă. Astfel
configuraţia câmpurilor modale Emod şi Hmod, din secţiunea

24
 Capitolul 2
Fibre optice
transversală a unei fibre optice, este constantă de-a lungul
acesteia. Modurile care se propagă numai în miezul unei fibre
optice poartă numele de moduri ghidate. Ele sunt în număr finit
şi poartă majoritatea energiei radiaţiei luminoase transportate
prin fibra optică.
După cum se observă din fig.2.2, există două criterii de
clasificare ale fibrelor optice:
• după profilul indicelui de refracţie:
i) FO cu profil treaptă, fig.2.2. a, b; şi
ii) FO cu profil gradat, fig.2.2. c.
• după numărul modurilor ghidate:
i) fibre optice monomod (FOM), prin care se propagă
un singur mod ghidat, fig. 2.2. a; şi
ii) fibre optice multimod (FOMM), prin care se
propagă mai multe moduri ghidate, fig.2.2. b, c.
Se poate, de asemenea, observa că dimensiunea miezului
diferitelor tipuri de FO poate fi legată de lungimea de undă la
care operează sistemele de comunicaţii optice (850, 1300, 1550
nm). Astfel, fibrele optice monomod au raza comparabilă cu
lungimile de undă amintite, pe când în cazul fibrelor multimod
dimensiunea miezului este mult mai mare decât acestea, fapt
care explică şi posibilitatea modelării propagării prin FOMM cu
ajutorul opticii geometrice.
Fibrele optice multimod au raza miezului mare, ceea ce
face posibilă o cuplare mai eficientă a radiaţiei surselor optice.
Ca dezavantaj putem aminti faptul că au dispersii mari care
limitează vitezele de transmisie prin fenomenul de interferenţă
intersimbol (ISI). Fiecare dintre aceste fenomene vor fi tratate
în paragrafele şi capitolele următoare. Efectul fenomenului de
dispersie constă în „lăţirea“ unui impuls optic care se propagă
printr-o FO şi poate fi urmărit calitativ în fig.2.2. Acest efect
este mai redus în cazul fibrelor optice multimod cu profilul
indicelui de refracţie gradat, fig.2.2.c.

Fibrele optice monomod au avantajul unei dispersii

mult mai mici decât FOMM, aşa cum se poate observa de
asemenea din fig.2.2.a. Datorită dimensiunii reduse a miezului
însă, cuplarea surselor de lumină devine deosebit de
pretenţioasă. Liniile de comunicaţii cu FOM folosesc în
exclusivitate diode laser specializate, cu bucăţi de fibră optică

25
 Capitolul 2
Fibre optice
încorporate de aproximativ 1-2 m (pig tail), care sunt aliniate şi
cuplate cu eficienţă maximă încă din procesul fabricaţie.
Cuplarea la linia optică a diodei laser se face prin sudarea celor
două fibre, proces care introduce o atenuare mult mai mică (0,1
dB) decât în cazul utilizării unor conectori specializaţi de tip
diodă laser-fibră optică (1 dB).

2.2. Propagarea luminii în fibrele optice

O metodă mai simplă de studiu a propagării luminii prin

fibra optică o constituie optica geometrică. Dar, conform celor
prezentate anterior, această abordare este corectă numai în
limita în care raportul dintre dimensiunea miezului fibrei optice
şi lungimea de undă este mare. Din fig.2.2 rezultă că această
condiţie este îndeplinită doar de fibrele optice multimod pentru
care raza miezului (>50 µ m) este mult mai mare decât
lungimile de undă cuprinse în ferestrele de comunicaţie optică
(800 nm, 1300 nm şi 1550 nm).
Vom aborda propagarea luminii numai în cazul particular
al fibrelor optice cu profil treaptă, pentru care n1 are aceeaşi
valoare în întreg miezul (n1 >n2) şi prin urmare lumina se
propagă în mod substanţial în miezul fibrei optice prin reflexia
totală internă la interfaţa miez-înveliş.
Simplificarea metodei constă în reprezentarea fiecărui
mod cu ajutorul unei raze. Avem mai multe categorii de raze
corespunzătoare modurilor FO:
• raze meridionale, care aparţin unor planuri care trec prin
axa de simetrie a fibrei optice fig.2.9. Ele se împart în două
categorii: raze meridionale ghidate şi raze meridionale
neghidate care îndeplinesc şi respectiv nu îndeplinesc
condiţia de reflexie totală internă la interfaţa miez înveliş.
Acestea din urmă se refractă în înveliş, radiind o parte din
energia luminii din miez.
• raze elicoidale, care nu aparţin unui singur plan şi care
formează un traseu elicoidal de-a lungul fibrei optice,
fig.2.3. Ele sunt mai greu de reprezentat deoarece nu aparţin
unui singur plan.

26
 Capitolul 2
Fibre optice

drumul
razei
elicoidale drumul razei
proiectat pe o
secţiune
transversală a fibrei

Fig.2.3. Propagarea razelor elicoidale în FOMM.

Să considerăm acum cazul din fig.2.4, al propagării

luminii în FOMM prin raze meridionale.
Fie o rază de lumină provenită de la o sursă optică
monocromatică venind dintr-un mediu cu indicele de refracţie
n0<n1 şi care este incidentă pe suprafaţa frontală a fibrei optice
sub unghiul φ0 faţă de axa acesteia. Evident, o parte din energia
razei va fi reflectată iar o altă parte va refractată pătrunzând în
miezul fibrei optice. Raza refractată în miez ajunge pe suprafaţa
miez-înveliş sub unghiul de incidenţă θi .

rază
refractată A-RTI C
θi >θc θi<θc
n0
RTI 2a

n1 -miez RTI
φ0max

n2 -înveliş B

Fig.2.4. Propagarea prin raze meridionale în FOMM.

Dacă unghiul de incidenţă are o asemenea valoare
încât să fie respectată condiţia de reflexie totală internă, atunci
raza va urma un traseu în zigzag numai în miezul FO,

27
 Capitolul 2
Fibre optice
intersectând axa acesteia după fiecare reflexie. Altfel spus
pentru razele pentru care θi ≤ θc , definit de relaţia (1.10), îşi
păstrează întreaga energie în miez şi poartă numele de raze
ghidate. Razele pentru care θi > θc , ilustrate de asemenea în
fig.2.3, pierd o parte din energia lor din miez prin raza refractată
în înveliş, la fiecare incidenţă pe interfaţa miez-înveliş.
Asemenea raze vor „radia” practic întreaga lor energie din miez
în înveliş, după o anumită distanţă parcursă prin FO. Asemenea
raze se numesc raze de scurgere. Razele ghidate şi de scurgere
reprezintă un model intuitiv pentru modurile ghidate şi de
radiaţie pe care le vom prezenta în paragraful următor.
Din legea lui Snell rezultă că unghiul maxim φ 0 max la
care are loc reflexia totală internă a razei meridionale este
definit în funcţie de unghiul critic de reflexie totală internă.
Folosind relaţia (1.10) rezultă:
2
n 
n sin φ0 max = n1 sin θc = n1 1 − cos 2 θc = n1 1 −  2  =
0
 n1  (2.1)

= n2 − n 2 .
1 2
Prin urmare, toate razele, care sunt incidente la intrarea
unei fibre optice într-un con definit de unghiul φ 0 ≤ φ 0 max , vor
suferi în miez reflexia totală internă şi se vor propaga fără
pierderi prin miezul acesteia.
Cu ajutorul unghiului maxim de acceptanţă rezultat din
relaţia (2.1) se defineşte apertura numerică în condiţia de
ghidare slabă ∆ << 1 (o vom prezenta în paragraful următor):

AN = sin φ 0max = n 2 − n 2 = ( n1 − n2 )( n1 + n2 ) ≅
1 2
(2.2)
2( n1 − n2 )
≅ (n1 − n2 )2 n1 = n1 = n1 2∆ .
n1

În majoritatea cazurilor practice, mediul din care provine

radiaţia sursei este aerul (n0=1) şi prin urmare ecuaţiile (2.1) şi
(2.2) devin echivalente. Apertura numerică defineşte unghiul
maxim de acceptanţă al unei fibre optice cu profil treaptă şi

28
 Capitolul 2
Fibre optice
depinde numai de indicii săi de refracţie, adică de structura sa
de material. Această mărime este utilizată în cataloage pentru a
descrie capacitatea fibrelor optice de a colecta lumina în miez
şi serveşte pentru estimarea eficienţei cuplării puterii optice în
cazul conectării acestora la sursele de lumină.
Teoria razelor prezentată până acum pare să indice că
orice rază care este incidentă în conul de captare φ ≤ φ 0max va fi
ghidată prin fibra optică. Acest lucru nu este în întregime
adevărat, deoarece la reflexia totală internă a razelor
meridionale trebuie să se ţină cont de defazajul pe care-l suferă
fiecare undă plană după fiecare reflexie totala internă.
Să considerăm deci o rază de lumină din miez incidentă
pe suprafaţa miez - înveliş sub un unghi θ1 ≤ θ c . Presupunem
în plus că unda plană asociată cu această rază este normal
polarizată la suprafaţa miez-înveliş:

E(r, t ) = eN E0 exp[ j (ωt − n1k ⋅ r)] . (2.3)

Aşa cum am văzut, dup ă fiecare reflexie totală internă are loc
un defazaj suplimentar egal cu δ N definit de ec.(1.11). Pentru
ca o rază să se propage nedeformată prin fibra optică, trebuie ca
faza acesteia după două RTI să fie egală cu faza undei incidente
înainte de prima RTI. Dacă această condiţie nu este îndeplinită,
unda plană va interfera în mod distructiv cu ea însăşi. Din
fig.2.5 avem că faza totală rezultată atunci când unda
traversează fibra optică prin punctele A → B → C trebuie să
fie egală cu un multiplu întreg de 2π .

A B’ C

Bo n1
Ao

A’ B n2

Fig.2.5. Condiţia de propagare a razelor în FOMM.

29
 Capitolul 2
Fibre optice
Putem scrie, ţinând seama de geometria propagării şi de
relaţiile (1.8) şi (1.11), următoarea expresie a defazajului:

 
 2a 2a  4 ak
δ = n k +  = n1 . (2.4)
ABC 1
 sin θ sin θ  sin θ1
 1 1 
Rezultă următoarea condiţie de propagare a razelor
printr-o fibră optică multimod cu profil treaptă:

4ak n 2 cos 2 θ − 1 n
n + 4arctg 1
= 2πM , unde n= 1 . (2.5)
1 sin θ n sin θ
1 1
n2

M, fiind un întreg, determină în mod discret unghiurile la care

razele sunt ghidate prin fibra optică. Deci, rezultă că numai un
număr discret de raze din conul de acceptanţă de la intrarea unei
fibre vor deveni moduri ghidate prin aceasta.

2.3. Elemente de teorie modală a propagării în fibrele optice

Câmpul electromagnetic al radiaţiei luminoase din

fibra optică poate fi reprezentat printr-o superpoziţie de moduri.
Modurile sunt soluţii ale ecuaţiile lui Maxwell fără surse
magnetice şi de curent, într-un mediu dielectric caracterizat de
permeabilitatea magnetică µ = µ 0 şi permitivitatea dielectrică
ε = ni2 ε 0 , cu i=1,2 pentru miez şi respectiv înveliş:
∂B ∂H 2π μ
∇×E = − = −μ 0 = − jωμ 0 H = − j cμ 0 H = − j 0 kH,
∂t ∂t λ ε0
(2.6a)
∂D ε
∇×H = = j 0 kni2 E, unde i=1,2, (2.6b)
∂t μ0
∇ ⋅ D = 0, (2.6c)

∇ ⋅ B = 0, (2.6d)

în care s-a ţinut seama de relaţiile binecunoscute,

30
 Capitolul 2
Fibre optice
1
D= εE , B = µH , c = . (2.6e)
μ0 ε0
Desemnăm prin E(x,y,z) şi H(x,y,z) vectorii câmp electric
şi respectiv magnetic ai luminii injectate la capătul unei fibre
optice. Din analiza propagării prin raze, expusă mai sus, am
observat că acestea se împart în două categorii: cele ghidate ce
transportă energia optică numai în miez fără atenuare şi razele
de scurgere care radiază în înveliş energia optică transportată.
Prin urmare este normal să separăm şi câmpul electromagnetic
al radiaţiei luminoase din FO în două părţi: i) o parte care să
reprezinte puterea optică ce se propagă neatenuată în miez, pe
care o mai numim putere optică ghidată; şi ii) o parte care să
reprezintă energia optică care se pierde prin radiaţie în înveliş,
sau puterea optică radiată. Mecanismul de atenuare al radiaţiei
optice în înveliş este identic cu cel prezentat în paragraful 2.2.
Facem convenţia de a prezenta câmpul electromagnetic numai
prin relaţiile ce conţin vectorul E a acestuia, relaţiile în H fiind
implicite, avem:

M
E( x,y,z) =  [E
m= 1
m ( x,y,z ) + E m ( x,y,z )] +E rad ( x,y,z ).
+ -
(2.7)

Partea de putere optică ghidată se găseşte în două sume

finite de moduri ghidate, una reprezentând modurile care se
propagă în sensul pozitiv (direct) al axei z a FO, iar cealaltă
reprezentând evident modurile ce se propagă în sensul negativ
(invers) al acesteia. De obicei se consideră că fiecare dintre
aceste moduri transportă de-a lungul fibrei optice o parte egală
din energia injectată şi în plus prezintă o configuraţie staţionară
în secţiunea sa transversală. Modurile ghidate sunt soluţii ale
ecuaţiilor lui Maxwell, fără surse magnetice sau de curent,
aplicate fibrei optice. Fiecare mod ghidat la rândul lui poate fi
reprezentat, datorită simetriei cilindrice a fibrelor, în următoarea
formă:

E +m ( x,y,z ) = E 0+m ( x,y)exp[ j (ωt-β m z )],

(2.8)
E −m ( x,y,z ) = E 0−m ( x,y)exp[ j (ωt+β m z )].

31
 Capitolul 2
Fibre optice
Constantele de propagare ale modurilor ghidate au
valori reale pozitive şi formează o mulţime discretă în
intervalul:

kn2 < β m ≤ kn1 , m = 1, M. (2.9)

Puterea optică radiată este reprezentată în relaţia (2.7) de

vectorul câmpul de radiaţie Erad (x,y,z). Acesta are două
reprezentări clasice, egal utilizate în literatura de specialitate
pentru modelarea diferitelor fenomene de propagare: i) câmpul
de radiaţie este prezentat ca o sumă de moduri de radiaţie,
fiecare mod de radiaţie având o constantă de propagare β(Q) ce
poate lua valori continue atât reale pozitive 0 ≤ β(Q) < kn2 ,
cât şi complexe cu β r ( Q) = 0 şi β i ( Q) > 0 , ec.(2.10); ii)
câmpul de radiaţie este reprezentat ca o sumă finită de N moduri
de scurgere care au constanta de propagare complexă,
β n = β rn + jβ in cu 0 ≤ β rn < kn2 şi β i >0 n=1,N, ec.(2.11).
Cele două reprezentări sunt următoarele:

∞
E rad ( x,y,z) =   E p ( x,y,Q)exp[ j (ωt ± β(Q) z )]dQ, (2.10)
p 0
N
Erad = {E0+n (x,y)exp[j(ωt-βn z)] + E0−n (x,y)exp[j(ωt+βn z)]}+
n =1
N
+ Eus ≅ {E0+n (x, y)exp[j(ωt - βn z)] + E0−n (x, y)exp[j(ωt + βn z)]}.
n =1
(2.11)
În ecuaţia (2.11) câmpul undelor spaţiale Eus poate fi
neglijat în raport cu cel al modurilor de scurgere, deoarece ele
se propagă rapid în afara FO. Deoarece modurile de scurgere
pot fi reprezentate prin moduri ghidate cu constanta de
propagare complexă, forma câmpului de radiaţie prin relaţia
2.11 este avantajoasă. În continuare vom folosi acest model
pentru determinarea expresiei modurilor ghidate cu precizarea
că dependenţa temporală exp [ jωt ] a modurilor ghidate

32
 Capitolul 2
Fibre optice
componentele care se propagă în sens invers nu vor mai fi scrise
în mod explicit în ecuaţii.

2.3.1 Modurile ghidate ca soluţii ale ecuaţiei scalare a undei

Vom deduce expresiile modurilor ghidate rezolvând

ecuaţiile (2.6) doar pentru cazul particular al FOMM cu profil
treaptă, perfect cilindrice, care au un miez alcătuit dintr-un
mediu izotrop cu indicele de refracţie n1 .
Învelişul cu indicele de refracţie n2 îl vom considera de
asemenea izotrop şi nemărginit în raport cu dimensiunea
miezului. Vom folosi două sisteme de coordonate, unul
cartezian (x,y,z) şi unul cilindric (r , φ, z ) care sunt legate de
geometria fibrei optice ca în figura 2.6.
y

r
axa fibrei
optice
φ
z

x
Fig.2.6. Sisteme de coordonate în FOMM.

Reprezentând câmpul unui mod în coordonatele

cilindrice ale FO din fig.2.6:

E = E 0 ( r, φ ) exp[ j(ωt − β z)] = E r r + Eφ φ + E z z (2.12)

obţinem din (2.6) ecuaţia scalară a undei (cu o expresie similară

pentru Hz):

∂ 2 Ez 1 ∂Ez 1 ∂ 2 Ez
2
+ + 2 2
+ qi2 E z = 0 , i=1,2 (2.13)
∂r r ∂ r r ∂φ

33
 Capitolul 2
Fibre optice

unde q12 = n12 k 2 − β 2 = u 2 şi q 22 = β 2 -n 22 k 2 = w 2 reprezintă

constantele de propagare în miez şi respectiv în înveliş. Soluţiile
ecuaţiei (2.13) reprezintă componenta pe z a câmpului modal:

 C1 Jν (ur )exp(jν φ ) exp[ j (ω t − β z )], r<a

Ez =  (2.14a)
 C2 Kν ( wr )exp(jν φ )exp [ j (ω t − β z )], r > a;
 C 3 Jν (ur)exp(j νφ )exp[ j( ω t − β z )], r<a
Hz =  (2.14b)
 C 4 Kν (wr)exp(j νφ )exp[ j( ω t − β z )], r > a,
J ν (ur ) şi K ν (wr ) sunt respectiv funcţia Bessel de prima
speţă şi ordin ν şi funcţia Bessel modificată de speţa a 2-a şi de
ordin ν .
Analizând expresiile (2.14) şi ştiind
că K ν ( wr ) → exp [− wr ] , observăm că pentru ca K ν ( wr ) → 0 ,
atunci când r → ∞ , trebuie ca w > 0. Prin urmare, condiţia de
ghidare a modului este data de β ≥ n 2 k . Condiţia de tăiere a
unui mod ghidat este β = n2 k şi defineşte acea valoare a
constantei de propagare începând de la care modul nu mai este
mărginit la regiunea miezului. A doua condiţie impusă
constantei de propagare a unui mod ghidat se deduce din
comportamentul funcţiei Bessel J ν (ur ) . Astfel, în miez
parametrul u trebuie să fie real pentru ca Ez (r) să fie reală, de
unde rezultă condiţia β≤ n1 k . Combinându-le rezultă condiţ ia
de ghidare a unui mod:

n k ≤β≤n k . (2.15)
2 1
Expresiile celorlalte componente vectoriale ale unui mod se
definesc în funcţie de Ez şi Hz cu relaţiile:
 ∂ Er
j µ 0 k ∂H z 
Er = − β + , (2.16)
qi2
 ∂ r ε 0 r ∂φ 
j β ∂Ez µ0 ∂H z 
Eφ = − 2  − k , (2.17)
q i  r ∂φ ε 0 ∂ r 

34
 Capitolul 2
Fibre optice

j  ∂H z ε 0 kni2 ∂E z 
Hr = − β − . (2.18)
qi2  ∂ r µ 0 r ∂ φ 
j β ∂ Hz ε0 2 ∂ Ez 
Hφ = − 2  + kn i . (2.19)
q i  r ∂ φ µ0 ∂r 

Constantele C1, C2, C3, C4 se deduc punând condiţia ca la

frontiera dintre miez şi înveliş componentele tangenţiale ale
câmpului modal să se conserve. Această condiţie se impune
componentelor Ez , Eφ , Hz şi H φ după cum urmează:

Ez n1 = Ez n2 ; E φ n1 = Eφ n2
(2.20)
Hz n1 = Hz n2 ; H φ n1 = Hφ n2 .
Pentru ca sistemul (2.20) să aibă soluţii, punem condi ţia
ca determinantul său să fie nul şi rezultă în final:

2
 βν   1 1 
(J ν + K ν )(n12 J ν + n 22 K ν ) =    + 
 ka   u² w²  (2.21)
J ′ (ua ) K ′ ( wa )
Jν = ν , Kν = ν .
uJ ν (ua ) wK ν ( wa )

Soluţiile ecuaţiei (2.21) sunt valori discrete ale constantei

de propagare β , mărginite de domeniul definit de relaţia (2.15).
Ecuaţia (2.21) se rezolvă doar prin tehnici numerice. Pentru a
descrie modurile care se propagă prin fibrele optice cu profil
treaptă să examinam mai întâi comportarea funcţiilor Bessel din
fig.2.7.
Funcţiile Bessel de prima speţă J ν ( x) sunt funcţii de
tip armonic deoarece ele au o comportare oscilatorie pentru un x
real, asemănător cu acela al funcţiilor sinusoidale. Datorită
comportării oscilatorii a lui J ν ( x) vor fi m rădăcini ale ecuaţ iei
(2.21) pentru o valoare a lui ν . Acestor r ădăcini le corespunde
constanta de propagare β iar modurile respective sunt fie
νm

35
 Capitolul 2
Fibre optice
transversal electrice sau magnetice ( TE ,TM ), fie hibride
νm νm

( EH , HE ).
νm νm

Pentru fibrele optice toate modurile sunt hibride cu

excepţia celor pentru care ν = 0 , caz pentru care din (2.21)
rezultă două ecuaţii. Prima ecuaţie corespunde modurilor
transversal magnetice TM (Ez =0) pentru care avem succesiv
0m

relaţiile:

J 0 +K0 = 0 ,
J 0'(ua)= − J 1 (ua)
K 0' (wa)= − K 1 (wa)
J 1 (ua ) K (wa )
+ 1 =0. (2.22)
uJ 0 ( ua ) wK 0 (wa )

Jν(x)

1,0 ν=0

0,8
ν=1
0,6
ν=2
0,4

0,2
0
2 4 6 8 10 x
-0,2

-0,4

-0,6
Fig.2.7. Câteva funcţii Bessel de prima speţă.

A doua ecuaţie corespunde modurilor transversal electrice

TE (Hz = 0):
0m

36
 Capitolul 2
Fibre optice

n12 J 0 + n 22 K 0 = 0
n12 J 1 (ua ) n 22 K 1 (wa )
+ = 0. (2.23)
uJ 0 (ua ) wK 0 (wa )

Când ν ≠ 0, situaţia este mult mai complexă şi sunt

necesare metode numerice pentru rezolvarea ecuaţiilor (2.21).
Soluţiile în acest caz sunt moduri hibride de tip EH , HE .
νm νm

În figura 2.8 sunt ilustrate distribuţiile vectorului intensitate a

câmpului electric în cazul câtorva moduri ghidate, în secţiunea
transversală a unei fibre optice multimod cu profil treaptă.

HE11 TE11

TM111 HE21

Fig.2.8. Distribuţia câmpului modal în secţiunea

transversală a unei FOMM cu profil treaptă.
Pentru analiza condiţiilor de tăiere ale modurilor care se
propagă prin fibra optică trebuie să amintim că un mod se află
la condiţia de tăiere atunci când câmpul său depăşeşte cu mult
regiunea miezului, propagându-se preponderent în înveliş, unde
este puternic atenuat. Condiţia de tăiere a diferitelor moduri se

37
 Capitolul 2
Fibre optice

află tot din ecuaţia (2.21) punând condiţia ca w 2 → 0 . Pentru

diferitele moduri condiţiile de tăiere rezultate sunt date în
tabelul 2.1.
Un parametru important care este legat de condiţia de
tăiere a unui mod este frecvenţa normalizată V a fibrei optice
definită cu relaţia:

V 2 = (u 2 + w 2 )a 2 = U 2 + W 2 =
 2π a 
2
2π an 1 . (2.24)
  ( n 12 − n 22 ) ≅ 2∆
 λ  λ

Tab.2.1
ν Modul Condiţia de tăiere
0 TE0m,TM0m J0(u a )=0
1 HE1m,EH1m J1(u a )=0
≥2 EH νm J ν (u a )=0
HE νm  n 12  ua
 + 1 J ν -1 (ua) = J ν (ua )
 n 22  ν −1
 

Frecvenţa normalizată este o mărime adimensională, care

determină numărul de moduri ghidate care se pot propaga
printr-o fibră optică. Definim constanta de propagare normată
b ca fiind mărimea:
2
β 2
2   − n2
b = 2 =  2
W k
. (2.25)
V n1 − n 22
În figura 2.9 prezentăm un grafic al constantei de
propagare normată b în funcţie de frecvenţ a normalizată V
pentru primele moduri ale unei fibre optice multimod cu profil
treaptă. Se observă că există un mod hibrid desemnat prin HE11,
pe care îl vom numi de acum încolo mod fundamental, ce se
propagă prin fibra optică la orice lungime de undă, adică pentru
care nu există practic condiţie de tăiere. Aceasta observaţie stă
la baza fibrelor optice monomod. Alegând în aşa fel parametrii
fibrei optice încât toate modurile să fie tăiate la lungimea de

38
 Capitolul 2
Fibre optice
undă a radiaţiei incidente, prin FO se va propaga doar modul
fundamental HE11. Acest rezultat se întâmplă doar atunci când:
V < 2,405. (2.26)
Condiţia mai poartă numele şi de condiţia de monomod a unei
fibre optice. Analizând relaţia (2.24), care defineşte frecvenţa
normalizată a unei FO, se observă că orice fibră optică este în
acelaşi timp monomod la anumite lungimi de undă şi multimod
în altă gamă de lungimi de undă. Pentru valori V<2,405 rezultă
β ≤ n 2 k , iar modul este tăiat deoarece constanta de propagare
normalizată w devine complexă, determinând atenuarea sa.

n1
HE21

TM01
HE11
HE31
TE01

b TM01
HE41
EH11
EH21
HE12 TM02

TM01 HE21 TE02

HE2
n2
2
0 1 2 3 4 5 6
V
Fig.2.9. Constanta de propagare normată pentru primele moduri ale unei
FOMM cu profil treaptă

Frecvenţa normalizată V poate fi de asemenea legată

de numărul M de moduri ghidate care se propagă printr-o fibră
optică. O relaţie aproximativă poate fi dedusă pentru fibrele
optice multimod cu profil treaptă al indicelui de refracţie,
utilizând optica geometrică:

2π ² a² 2 V2
M≅ (n 1 − n 22 ) = . (2.27)
λ² 2

39
 Capitolul 2
Fibre optice
2.3.2 Puterea modală

O mărime de interes în fibrele optice îl reprezintă gradul

de confinare Γmod al unui mod, care defineşte fracţiunea puterii
modale ce se propagă în miez. Fie Pmod = 1 puterea modală
totală, normalizată, iar Pmmiez şi Pminv fracţiunile de putere care
se propagă în miezul (cu aria Amiez) şi respectiv învelişul (cu aria
Ainv) unei fibre optice. Gradul de confinare al modului este
definit de relaţia

Γmod
P
= mmiez =

Amiez
E mod dA
, (2.28)
2
Pmod
Atot
E mod dA

unde prin Atot = Amiez+ Ainv am desemnat aria totală a fibrei, iar
fracţiunea de putere modală care se propagă în înveliş este în
mod evident

Pminv P
1 − Γmod = = 1 − mmiez . (2.29)
Pmod Pmod

Aşa cum s-a văzut, câmpul electromagnetic al unui mod

ghidat nu este zero la interfaţa miez înveliş, el continuă să aibă
o variaţie exponenţial căzătoare în înveliş. Cu cât modul este
mai departe de frecvenţa de tăiere cu atât mai mult este
concentrată energia sa în miez, sau altfel spus Γmod → 1 . Dacă
însă ne apropiem de aceasta, câmpul modului se extinde mult
în înveliş, iar energia sa va fi rapid atenuată.
Cantitatea modală de energie care se propagă în miez şi
înveliş poate fi obţinută integrând vectorul lui Poynting în
direcţia axială a fibrei optice
1
S zmod = Re( E mod × H ∗mod ) ⋅ z (2.30)
2

pe suprafaţa transversală a fibrei optice. Astfel, pentru a obţine

puterea în miez şi înveliş folosim egalitatea

40
 Capitolul 2
Fibre optice
1 1
Re(E mod × H ∗mod ) ⋅ z = [ E r H φ∗ − E φ H r∗ ]
2 2r

Integrând Sz peste aria miezului şi a învelişului şi obţinem

succesiv:

Pmiez = Amiez S zmod dA şi Pinv = Ainv S zmod dA

şi ţinând seama de faptul că în coordonate cilindrice

dA = rdrdφ rezultă

a 2π

  [E H ]
1 ∗
Pmiez = r φ − E φ H r∗ dφdr (2.31a)
2 o o
∞ 2π

  [E H ]
1 ∗
Pinv = r φ − E φ H r∗ dφdr , (2.31b)
2 o o

unde * desemnează valoarea complex conjugată. Se arată că în

ipoteza ghidării slabe ( ∆ << 1 ), gradul de confinare al unui
mod ghidat ν al unei fibre optice multimod cu profil treaptă
este dat de relaţia

 u 2  J ν2 (ua ) 
Γmod = 1 − 2  1 − . (2.32)
 w   J ν -1 (ua ) J ν +1 (ua ) 

Gradul de confinare a primelor moduri liniar polarizate

(LP) dintr-o FOMM cu profil treaptă este desenată în figura
2.10.c în funcţie de frecvenţa normalizată V. Diagrama arată că
o sursa necoerentă, ca de exemplu o diodă electroluminiscentă,
va excita practic fiecare mod cu aceeaşi putere. Puterea totală
medie transportată de toate moduri ghidate în înveliş este:

 Pinv  4
  = M −1/ 2 . (2.33)
 P  total 3

41
 Capitolul 2
Fibre optice
2.3.3 Moduri liniar polarizate

În paragraful anterior am rezolvat ecuaţiile lui Maxwell

pentru fibrele optice cu profil treaptă, care sunt pe departe şi
cele mai utilizate în aplicaţii. Chiar şi pentru acest caz, mai
simplu, soluţiile obţinute sunt suficient de complicate.
Obiectivul acestui paragraf este de a introduce o metodă de
aproximare a câmpului modal. Aceasta se bazează în esenţă pe
o proprietate importantă a fibrelor optice utilizate în
comunicaţiile optice, şi anume variaţia mică a profilului
indicelui de refracţie în întreaga lor secţiune transversală.
Asemenea fibre poartă numele de fibre optice cu ghidare slabă.
Condiţia de ghidare slabă (CGS) presupune că indicele
de refracţie al miezului este foarte puţin diferit de cel al
învelişului. Chiar dacă n1 ≈ n 2 , se păstrează totuşi inegalitatea
n1 > n 2 , astfel încât să existe condiţia pentru RTI la suprafaţa
miez-înveliş :
n − n2
n 2 = n1 (1 − ∆ ); ∆ = 1 cu ∆ <<1. (2.34)
n1
Condiţia de ghidare slab ă are câteva consecinţe
importante ce merită să fie evidenţiate:
Relaţia (2.9) care defineşte constanta de propagare a modurilor
ghidate conduce în cazul ghidării slabe la următoarea expresie:

β ≅ kn1 ≅ kn 2 . (2.35)

Altfel spus, în fibrele optice cu ghidare slabă modurile

ghidate sunt aproape TEM, acestea din urmă fiind aşa-numitele
soluţii de spaţiu liber ale ecuaţiilor lui Maxwell, obţinute într-un
mediu omogen cu indicele de refracţie n1.
În cazul real, secţiunea miezului fibrelor optice nu
este perfect circulară şi în plus mediile dielectrice ale miezului
şi respectiv învelişului nu sunt izotrope. În consecinţă, profilul
indicelui de refracţie este neuniform şi variază în secţiunea
transversală a FO după o lege generală de forma n(x,y). Această
neuniformitate introduce efecte de polarizare, care pot fi
exprimate prin existenţa unui factor de cuplaj ∇ t ln n(x, y )2
între componentele transversale şi longitudinale ale câmpului

42
 Capitolul 2
Fibre optice
modal. Datorită, însă, slabei diferenţe între valorile indicilor de
refracţie din miez şi înveliş, în condiţia de ghidare slabă,
cuplajul este neînsemnat, iar fibra se prezintă practic omogenă
din punctul de vedere al efectelor de polarizare.
Modurile fundamentale HE1m ale fibrelor optice cu profil
treaptă, în aproximarea de ghidare slabă, poartă numele de
moduri liniar polarizate (LP0m).
Un mod ghidat liniar polarizat (iniţiat de o radiaţie
luminoasă monocromatică de pulsaţie ω ), care se propagă în
direcţia pozitivă a lui z a unei fibre optice cu ghidare slabă şi un
profil al indicelui de refracţie arbitrar n(x,y) este definit în cazul
general de relaţia (2.36):

E( z,t ) ≈ E ( z,t ) = xE0x (x, y ) exp[ j( (ωt - β x z ) )]+

t
(2.36)
[(
+ yE0y (x, y ) exp j ωt - β y z , )]
unde E
0x
(x, y ) =Ψ x (x, y ) , E 0y ( x, y ) =Ψ y (x, y ) în orice punct
(x,y) al secţiunii transversale a fibrei, iar prin indicele t am
desemnat componenta modală transversală. Se observă că în
definiţia câmpului unui mod LP s-a renunţat la reprezentarea
componentelor longitudinale, deoarece acestea (deşi există) au
valori mult mai mici decât componentele transversale,
justificându-se în acest fel caracterizarea de mod “aproape”
TEM. Componentele transversale Ψi cu i=x,y sunt soluţii ale
ecuaţiei scalare a undei, obţinută în cazul CGS:

[∇ t2 + k 2 n 2 ( x, y ) - β i2 ]Ψi = 0 cu i = x,y . (2.37)

Se pot distinge două situaţii în care se rezolvă ecuaţia

(2.37):
Cazul ideal în care fibra optică are miezul perfect
circular, iar mediul dielectric este izotrop atât în miez (n1) cât şi
în înveliş (n2). Atunci,
Ψ x (x, y) =Ψ y ( x, y) =Ψ (x, y) ,
~
iar β x = β y = β şi satisfac împreună următoarea ecuaţie scalară
a undei:

43
 Capitolul 2
Fibre optice

~
[∇ 2t + k 2 n 2 ( x, y ) - β 2 ]Ψ = 0 . (2.38)

Modurile fundamentale HE1m ale FO cu secţiune circulară

se formează din soluţiile ecuaţiei (2.38) care nu au o variaţie
azimutală, adică pentru Ψ = Ψ0 (r ) , a cărei expresie rezultă din
ecuaţiile (2.67) şi (2.68) pentru l = 0. Aceste moduri sunt liniar
polarizate şi sunt desemnate prin notaţia LP0m. Expresia
câmpului lor modal este:

 0 0 
[ ~
m
]
E( z,t) = xΨ (r) + yΨ (r) exp j( ωt - β z) . (2.39)

Modurile de ordin superior HEnm cu n > 1 ale fibrelor

circulare şi izotrope nu sunt liniar polarizate nici în CGS. Totuşi
în multe modele se preferă aproximarea cu modurile liniar
polarizate LPlm, chiar dacă nu este în totalitate corectă. În
coordonate cilindrice ecuaţia (2.38) are două soluţii pentru Ψ :

Ψl = Fl (r ) cos lϕ şi Ψl = Fl (r ) sin lϕ , (2.40)

unde

 J l (ur ) pentru r < a


Fl r =  J l (ua )
( ) (2.41)
K (wr ) pentru r > a .
 Kl (wa ) l

Evoluţiile constantei de propagare normalizate în miez

U(V)=ua, a frecvenţei normalizate b(V) şi a gradului de
confinare Γ(V ) pentru primele moduri liniar polarizate ale unei
FOMM cu profil treaptă sunt ilustrate în figura 2.10.
Din analiza figurii 2.10 se desprind următoarele
concluzii:
Modul LP01 există la toate frecvenţele în contrast cu
toate celelalte moduri care au o frecvenţă de tăiere (sau în mod
corespunzător o frecvenţă normalizată de tăiere). Modul LP11
apare la V = 2,405, valoare până la care fibra este monomod.

44
 Capitolul 2
Fibre optice
Pentru toate modurile, gradul de confinare creşte cu creşterea
lui V; rezultă că pentru o valoare infinită a frecvenţei
normalizate vom obţine un grad de confinare maxim, ceea ce
semnifică faptul că întregul câmp modal se află numai în miez.

LP41
6,380 LP12
u 6
5,520
5 5,136 LP02

4 LP21
3,832
3 LP11 a)
2 2,405
LP01
1
0
1 2 3 4 5 6 7 V
1,0

b LP 01

0,5 11
21 b)
31
02 12
41
0
1 2 3 4 5 6 7 V
1,0
LP01
Γ 41

31 c)
0,5 21
11

02 12

0
1 2 3 4 5 6 7 V
Fig.2.10. Primele moduri LP dintr-o FOMM cu profil treaptă: a) constanta
de propagare normalizată în miez U(V); b) frecvenţa normalizată b(V); c)
gradul de confinare Γ(V ) .

45
 Capitolul 2
Fibre optice
Gradul de confinare a modului LP01 descreşte foarte repede
când valoarea lui V devine mai mică decât 1; un grad de
confinare slab este sinonim cu un ghidaj mediocru şi în plus o
protecţie scăzută la perturbaţiile externe sau interne (îndoiri sau
defecte ale FO). În practică se evită ca gradul de confinare să fie
mai mic de 60%. Aceasta conduce la o gamă practică de
frecvenţe normalizate cuprinsă între 1,5<V<2,4 pentru regimul
monomod.

2.3.4 Aproximaţii ale modului LP01

Modul LP01 are o importanţă practică deosebită, deoarece

este specific regimului de funcţionare monomod al FO. De
aceea în modelare se folosesc expresii mai „comode“ care să
aproximeze funcţiile Bessel din definiţia acestuia. Vom folosi în
acest scop următoarea aproximare gaussiană a câmpului modal:

 r2 
Ψ0gauss (r ) = exp  − 2  . (2.42)
 ρ 

V = 1,5 V = 2,5 V = 3,5

0 1 2 3 r/a 0 1 2 3 r/a 0 1 2 3 r/a

Fig.2.11. Comparaţie între modul LP01(linie plină) şi aproximaţia sa
gaussiană (linie punctată).

Aşa cum se poate observa din figura 2.11, această

aproximare este foarte bună pentru V = 2,5, în schimb îşi pierde

46
 Capitolul 2
Fibre optice
mult din precizie pentru V < 1,5. Calitatea aproximării se poate
defini cu ajutorul coeficientului:

σ =1−
 Ψ0exact Ψ0gauss dS
, (2.43)
 Ψ 
2 2
0exact dS Ψ0gauss dS

care trebuie să aibă o valoare cât mai apropiată de 0 pentru o

bună aproximare. Se poate demonstra că 2σ reprezintă chiar
eroarea medie pătratică dintre câmpul modului LP01 şi
aproximaţia sa gaussiană, a cărei variaţie cu V este ilustrată în
figura 2.12.

Eroarea
pătratică (Î)

30

20

10

1,0 2,0 3,0 4,0

Fig.2.12. Variaţia erorii medii pătratice dintre câmpul modului
LP01 şi aproximaţia sa gaussiană.

Utilizând un algoritm numeric pentru minimizarea erorii

medii pătratice se poate obţine valoarea exactă a lui ρ . În mod
alternativ se pot folosi expresiile analitice aproximative
demonstrate în literatură şi prezentate în tabelul 2.2.

47
 Capitolul 2
Fibre optice

Tab.2.2
Referinţa Formula Precizia
Marcuse ρ mai mică de
[24] = 0.65 + 1,65V − 3 / 2 + 2 ,879V − 6 1%
a
pentru
1,2<V<4
ec.(2.43)
Snyder ρ 1 mai slabă
[34] = decât
a log V
la (2.44)
ec.(2.45)

O altă problemă practică, de interes, în aproximarea

modului LP01 o reprezintă găsirea unei relaţii aproximative
pentru constanta de propagare a acestuia, care să exprime
variaţia acesteia cu frecvenţa, β1 = β1 (ω) . Şi în acest caz în
literatură există mai multe formule aproximative pentru
constantele de propagare modale în miez (u) sau respectiv
înveliş (w), pe care le prezentăm în tabelul 2.3.

Tab.2.3
Referinţa Formula Precizia
Gloge [15]
u=
(
1+ 2 V ) mai mică de
0,4%
(
1+ 4 +V 4 )
1/ 4
pentru 1<V<3
ec.(2.46)
Rudolph şi w = 1,1428V − 0 ,996 mai mică de
Neumann 0,2%
[33] pentru
1,5<V<2,5
ec.(2.47)

2.4. Proprietăţi de polarizare ale fibrelor optice monomod

În general fibrele optice multimod nu păstrează starea de

polarizare a luminii de la intrare, decât pe lungimi foarte scurte
de ordinul metrilor. Şi totuşi starea de polarizare a luminii în

48
 Capitolul 2
Fibre optice
sistemele optice de comunicaţie devine importantă din două
motive principale: i) diodele laser emit, în general, lumină
polarizată şi ii) funcţionarea unui număr important de
componente ale sistemelor actuale ca filtre, amplificatoare,
modulatoare sau izolatoare optice ţine seama de starea de
polarizare a luminii de la intrarea lor.
Starea de polarizare a luminii poate fi însă controlată
numai în fibrele optice monomod. Am arătat în paragrafele
anterioare că prin fibrele optice monomod se propagă numai
modul fundamental HE11, care în aproximarea de ghidare slabă
devine modul liniar polarizat LP01. În plus, am arătat că în cazul
real fibrele optice sunt anizotropice, ceea ce determină o
descompunere a modului singular LP01 în două moduri
degenerate după două direcţii ortogonale care prezintă viteze de
propagare diferite. Presupunem pentru simplitate că submodul
mai rapid LP01y (extraordinar) coincide cu axa y a sistemului de
coordonate din figura 2.6, iar submodul mai lent LP01x (ordinar)
se propagă de-a lungul axei x. În plus, presupunem că aceste
axe, numite şi axe de birefringenţă, se păstrează de-a lungul FO
monomod (ceea ce nu este adevărat pentru fibrele optice reale).
În continuare ne propunem să facem o prezentare a
principalelor noţiuni ce caracterizează starea de polarizare a
luminii în FO monomod şi să analizăm modul de evoluţie al
acesteia. Vom utiliza următoarele notaţii:

(β y )
− βx λ (δβ y − δβ x λ) -birefringenţa modală;
B= =
2π 2π
λ
LB = -lungime de bătaie.
B
Fibrele optice monomod cu simetrie aproape circulară a
miezului faţă de axa z permit propagarea a două submoduri
degenerate, liniar polarizate LP01x şi LP01y, care au polarizările
ortogonale. Astfel, FO se comportă ca un mediu birefringent
datorită vitezelor de fază diferite ale celor două moduri
ortogonal polarizate. Altfel spus, modurile au constante de
propagare diferite, cauza diferenţei fiind anizotropiile intrinseci
şi induse,
~ ~
β x = β + δβ x şi β y = β + δβ y . (2.48)

49
 Capitolul 2
Fibre optice

Dacă constantele de propagare se păstrează de-a lungul

FO de lungime L, atunci se poate defini birefringenţa modală a
fibrei cu relaţia:

(β y )
− βx λ (δβ y − δβ x λ)
B= = , (2.49)
2π 2π

unde prin λ am desemnat lungimea de undă a radiaţiei optice.

Lumina liniar polarizată care este lansată după una dintre axele
de birefringenţă îşi păstrează polarizarea până la cap ătul L al
fibrei.
Diferenţa dintre constantele de propagare conduce la un
defazaj între cele două moduri degenerate care variază liniar cu
lungimea fibrei

( ) (
Φ(z ) = β y − β x z = δβ y − δβ x z . ) (2.50)

Relaţia (2.50) este adevărată atâta vreme cât întârzierea

de propagare dintre cele două moduri datorată birefringenţ ei
este mai mică decât timpul de coerenţă al sursei optice. Dacă
considerăm timpul de coerenţă al sursei egal cu inversul
lărgimii de bandă de frecvenţ e necorelate ale acesteia, 2 π / ∆ω ,
obţinem următoarea expresie a lungimii de coerenţă a unei fibre
optice birefringente, LBC:

2 πc 2 πλ2
LBC ≈ = . (2.51)
B∆ω B∆λ

În relaţia (2.51) am notat prin ∆λ lărgimea spectrală a

sursei corespunzătoare lui ∆ω . Presupunem în continuare că
avem lungimea de coerenţă a sursei mai mare decât lungimea
fibrei optice LBC>L. Dacă la intrarea FO este lansat un impuls de
lumină monocromatică liniar polarizat ce formează un unghi de
45˚ cu axa x, el se va propaga prin aceasta purtat de cele două
moduri LPoi, i=x,y. Deoarece, conform relaţiei (2.50), defazajul
dintre cele două moduri ortogonale se modifică liniar cu
distanţa z, rezultă că atunci când θ = π / 2 lumina devine

50
 Capitolul 2
Fibre optice
circular polarizată, iar atunci când θ = 2π se revine la
polarizarea liniară iniţială.
Altfel spus, starea de polarizare a luminii dintr-o fibră
optică monomod se modifică în timpul propagării în mod
alternativ dup ă secvenţa liniar polarizat ->eliptic polarizat -
>circular polarizat, în funcţie de defazajul dintre modurile LPoi,
i=x,y aşa cum este ilustrat în figura 2.13. Lungimea parcursă de
impulsul de lumină prin fibră pentru care se ajunge din nou la
starea iniţială de polarizare, adică aceea pentru care
θ( LB ) = 2π , poartă numele de lungime de b ătaie LB şi este
definită de relaţiile:

λ 2π 2π
LB = = = . (2.52)
B (β y − β x ) (δβ y − δβ x )

Lungimea de bătaie
LB = 1/ ∆β

Fig.2.13. Evoluţia stării de polarizare într-o FO monomod.

Rezultă că birefringenţa modală B poate fi dedusă prin

observarea lungimii de bătaie a fibrei LB. La fibrele optice
monomod tipice lungimea de bătaie este de ordinul

51
 Capitolul 2
Fibre optice
centimetrilor pe când la fibrele optice speciale cu birefringenţă
ridicată, care păstrează polarizarea, LB este de ordinul
milimetrilor.
Fibrele cu birefringenţă ridicată se obţin mai ales prin
efect foto-elastic, care este indus prin generarea unor forţe de
constrângere în regiunea miezului. Cele două tehnici consacrate
utilizate în practică sunt ilustrate în figura 2.14.
Cea mai simplă constă în şlefuirea preformei circulare
înainte de a se realiza tragerea FO, ceea ce va conduce la
obţinerea unui miez eliptic cu constrângeri foto-elastice
(2.14.a). Cealaltă tehnică constă în a introduce în apropierea
regiunii miezului a unor zone puternic dopate cu bor, care are
un coeficient de dilatare termică mult diferit de cel al SiO2. În
acest astfel, dup ă tragerea FO, datorită răcirii diferite, vor apare
forţe mari de constrângere foto-elastică în jurul miezului.

a) b)

sectoare dopate cu
bor

Fig.2.14. Structuri de fibre monomod cu birefringenţă ridicată: a)

şlefuirea preformei circulare conduce la FO cu miez eliptic; b)
fibre cu sectoare dopate cu bor care generează constrângeri.

2.5. Atenuarea semnalului în fibrele optice

Atenuarea radiaţiei luminoase care se propagă printr-un

element optic al unui sistem de comunicaţie se defineşte în
cazul general cu expresia

52
 Capitolul 2
Fibre optice
Pi
α el = 10 log [dB] , (2.53)
Pe
unde Pi este puterea de la intrarea elementului considerat iar Pe
este puterea de la ieşirea sa, măsurate de obicei în mW.
În cazul FO, atenuarea se măsoară pe unitatea de lungime
[km] şi este dată de relaţia (2.54):
P
10 log i
Pe
α FO = [dB/km ]. (2.54)
L
Atenuarea fibrelor folosite în comunicaţiile optice
depinde de lungimea de undă şi arăta ca în figura 2.15a.
Atenuarea modală poate fi modelată adăugând o
componentă imaginară β α la constanta de propagare β mod a
modului considerat, obţinută ca soluţie a ecuaţiilor lui Maxwell:

β′mod = β mod + jβ α . (2.55)

Componentele cele mai importante ale atenuării sunt: i)

absorbţia materială; ii) pierderile prin difuzie; iii) pierderile prin
radiaţie.
Absorbţia materială este principalul fenomen de atenuare
a radiaţiei luminoase în fibra optică. Există mai multe
mecanisme de absorbţie, dintre care două sunt semnificative:

• absorbţia intrinsecă a materialului de bază a FO (silica

pură sau sticla fluorată) care, pe baza absorbţiei multifonon,
determină atenuare de material în infraroşu ce se manifestă
printr-o creştere rapidă a atenuării dincolo de anumite lungimi
de undă: 1,8 µm pentru silică şi 2,6 µm pentru sticla fluorată.
Tot în această categorie intră şi atenuare de material în
ultraviolet, care se manifestă peste întregul spectrul de pierderi
şi se datorează benzilor de absorbţie electronică din ultraviolet,
fig.2.15a.
• absorbţia datorată benzilor de absorbţie a ionilor de
impurităţi existenţi în fibra optică. Astfel, în sticla optică din
care se confecţionează fibra optică pot exista numeroşi ioni
metalici care au benzi de absorbţie în domeniul 500-1000 nm.
În figura 2.20 se prezintă atenuarea radiaţiei pentru ionii de

53
 Capitolul 2
Fibre optice
Cr3+, Cu2+ şi Fe2+. Intensitatea de absorbţie a fibrei optice
datorată impurităţilor depinde de cantitatea şi felul impurităţilor.
În tehnologiile de fabricaţie actuale acest tip de atenuare este
practic eliminat pentru majoritatea impurităţilor, cu excepţia
ionilor de OH-1 care au frecvenţa de rezonanţă maximă la 1,39
µm , aşa cum se vede şi în fig.2.15b şi 2.16b.
5
a)
2

Total
1,0

Pierderi prin
Atenuare împrăştiere
(dB/km) Rayleigh

0,1

Absorbţie de
Absorbţie
material în
material
UV
în IR

0,01
0,8 1,1 1,2 1,6 2,0

2
b)
1

Atenuarea
(dB/km)

0,4

0,2

0,8 0,9 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7
λ(µm)
Fig.2.15. Atenuarea totală a unei FO din silică pentru comunicaţii: a)
atenuarea şi componentele sale : absorbţia de material şi difuzia
Rayleigh ; b) detaliu cu rezonanţa OH-1.

54
 Capitolul 2
Fibre optice

α × 109
(dB/km
2.0
Cr
3+

Cu
2+
1.0

Fe
3+

40 50 60 70 80 90 λ
α
(dB/km
10
4
O

10

60 80 1000 1200 1400 1600 λ

Fig.2.16. Benzile de absorbţie a ionilor de impurităţi: a) ionii de
Fe3+, Cu2+, Cr3+; b) ionul OH -.

Atenuarea prin difuzie apare datorită variaţiei

densităţilor materialelor care alcătuiesc fibra optică şi datorită
neomogenităţii şi defectelor rezultate în procesul de fabricaţie.
Deoarece sticla este compusă dintr-o reţea de molecule
conectate aleator, este normal ca anumite regiuni să aibă
densităţi mai mici sau mai mari. La fel apar variaţii în densitatea
impurităţilor. Acest lucru face ca mediul să nu fie perfect
izotropic, adică să apară variaţii locale ale indicelui de refracţie.
Aceste variaţii conduc la difuzii de tip Rayleigh, care pot fi
calculate cu relaţia:

55
 Capitolul 2
Fibre optice

8π 3
α dif = (δn ² ) 2 δ V , (2.56)
3λ 4

unde δn ² este fluctuaţia medie pătratică a indicelui de refracţie

în volumul δ V . Se observă, din figura 2.15a, că atenuarea de
difuzie de tip Rayleigh scade dramatic cu creşterea lungimii de
undă, astfel că pentru λ >1 µm ea devine neînsemnată, în
schimb pentru λ <1 µm ea este dominantă în fibrele optice.
Efectul combinat dintre difuzia Rayleigh şi absorbţia
intrinsecă multifonon conduce în cazul FO din silică pură la o
valoare minimă teoretică a atenuării de 0,14 dB la 1,55 µm . În
cazul FO din sticle fluorate atenuarea teoretică poate scădea
chiar mai mult, până la 0,01 dB la 2,5 µm . În prezent există
însă probleme tehnologice de material pentru fabricarea acestei
categorii de FO.
Dacă analizăm figura 2.15a observăm că atenuarea
minimală obţinută pentru FO practice din silică este numai de
0,22 dB, destul de apropiată de limita teoretică. Diferenţa se
explică prin faptul că miezul şi învelişul FO sunt dopate pentru
a asigura diferenţa indicilor de refracţie care măresc fluctuaţiile
de structură şi implicit difuzia Rayleigh.
Dacă se cunoaşte atenuarea diferitelor materiale care
alcătuiesc FO (silică, dopanţi, impurităţi), poate fi calculată
partea imaginară a profilului indicelui de refracţie jn α (r ) care
să modeleze absorbţia şi difuzia. Deducem apoi partea
imaginară a constantei de propagare modal folosind relaţia

 n (r )Ψ dS .
2
k α
βα = (2.57)
 Ψ dS
2

Atenuarea datorată pierderilor prin radiaţie se

datorează îndoirii fibrelor optice. Să examinăm, pentru început,
ce se întâmplă cu câmpul unui mod ce se propagă printr-o fibră

56
 Capitolul 2
Fibre optice
optică îndoită uniform dup ă un arc de cerc de rază R. Deoarece
o parte din câmpul modal se propagă şi în înveliş, partea cea
mai îndepărtată de centrul curburii se va mişca mai rapid decât
partea axială a câmpului modal din miez, aşa cum se arată în
figura 2.17 pentru modul fundamental HE11.
La o distanţă critică xc faţă de axa curbată a fibrei
optice, o parte câmpului se poate deplasa „teoretic“ chiar mai
rapid decât viteza luminii. Deoarece acest lucru nu este posibil,
partea câmpului modal aflată dincolo de xc va fi radiată în afară
miezului, conducând astfel la atenuarea modului.

Distribuţia
xc cîmpului

Fibră optică
curbat ă
R

Fig.2.17 Propagarea modului fundamental într-o FO îndoită uniform

după un cerc de rază R.
Cantitatea de putere optică radiată din fibra optică, care
depinde de raza de curbura R şi de raza miezului FO, determină
direct atenuarea de curbură exprimată de formula generală:

π 1/2  V 2W 1/2  a  4W 3 R∆ 
β αc =   exp − . (2.58)
2 a  U 2  R 2
 3V a 
În regim monomod se poate arăta că pentru un raport
a / ∆ =1 mm la o variaţie a lui R de 1 cm se obţine o variaţie a
atenuării mai mare de 104. Atenuarea de curbură este un
fenomen de prag care permite trecerea bruscă de la pierderi
neglijabile la pierderi foarte mari. Fibrele de comunicaţii

57
 Capitolul 2
Fibre optice
standard suportă curburi de ordinul centimetrilor fără ca
atenuările de curbură să devină importante.

2.6. Dispersia semnalului în fibrele optice

Factorul care limitează frecvenţa superioară a benzii de

transmisie a unei fibre optice este dispersia care se manifestă în
cazul propagării impulsurilor optice, figura 2.18. Dispersia se
defineşte, în general, ca o mărime statistică prin dispersia
statistică a duratei impulsului optic de la ieşirea FO faţă de
durata sa medie:

σ 2τ = τ 2 − ( τ ) 2 [ns(ps)/km], (2.59)

unde prin τ am notat durata, iar prin τ este durata medie a

impulsului optic.

distanţ a
L1

distanţ a

L2

distanţ a
L3
Fig.2.17 Dispersia impulsurilor optice.

Datorită acestei dispersii apare fenomenul de interferenţă

a simbolurilor (ISI), fig.2.17. Aceasta limitează vitezele
maxime de transmisie, la care receptoarele sistemelor optice de
comunicaţie pot funcţiona, în limitele unei sensibilităţi de
recepţie (Pr ) şi a unei rate de eroare (BER) impuse. O măsură a
capacităţii de transfer de informaţie printr-o fibră optică este
dată produsul bandă-distanţă de transmisie (B0), măsurat în
MHz(GHz) × km.
58
 Capitolul 2
Fibre optice
Exemplificăm câteva valori tipice ale acestui parametru
pentru categoriile mai importante de fibre: i) FO multimod cu
profil treaptă B0= 800 MHz × km; ii) FO multimod cu profil
gradat B0=2,5 GHz × km; iii) FO monomod cu profil treaptă
B0=10 GHz × km.
Dispersia în fibrele optice are patru componente: i)
dispersia modală sau intermodală care este caracteristica numai
fibrelor optice multimod şi se datorează diferenţei dintre
vitezele de grup ale diferitelor grupuri de moduri; ii) dispersia
materială determinată de dependenţa indicelui de refracţie al
fibrei optice de lungimea de undă λ ; iii) dispersia ghidului de
undă care este o consecinţă a dependenţei frecvenţei
normalizate a fibrei V de λ ; iv) dispersia de polarizare datorată
vitezelor de propagare diferite ale modurilor LP01i, i = x,y ale
FO monomod birefringente şi dependenţa acestora de λ .

Dispersia modală (intermodală).Folosim o fibră optică

multimod în CGS şi presupunem că un semnal treaptă
modulează în intensitate o sursa optică de lărgime de bandă
∆ω ( ∆λ ), iar impulsul de lumină obţinut excită în mod egal
toate modurile ghidate, liniar polarizate, de la intrarea sa. Deci,
fiecare mod ghidat LP va transporta o cantitate egală de energie
şi în plus va conţine toate componentele spectrale din banda în
care emite sursa. Putem spune că pe fiecare lungime de undă λ
din banda de emisie a sursei este modulat un impuls, care se
propagă prin fibra optică în mod independent. Deci, fiecare
impuls spectral va parcurge unitatea de lungime de fibră optică
în direcţia de propagare, într-un timp egal cu timpul de grup tg
pe unitatea de lungime al grupului de moduri liniar polarizate
(GMLP) care-l poartă, definit de relaţiile:
tg 1 1 dβ λ ² dβ
= = =− , (2.58)
L v g c dk 2 π c dλ
unde am ţinut seama de definiţia vitezei de grup a GMLP

−1
dω dk  dβ 
vg = =c = c  . (2.59)
dβ dβ  dk 

şi de egalităţile

59
 Capitolul 2
Fibre optice

2π 2π 2π 2π
ω= = =c = ck ; dk = − 2 dλ . (2.60)
T λ/c λ λ

Deoarece întârzierea de grup depinde de lungimea de

undă, fiecare componentă spectrală a GMLP va avea nevoie de
timpi diferiţi pentru a ajunge la cap ătul fibrei optice. În
consecinţă, întreaga energie a impulsului iniţiată la capătul de
intrare al fibrei optice, va ajunge în timpi diferiţi la ieşirea
acesteia, conducând la dispersia impulsului recepţionat.
Dacă banda spectrală a sursei nu este prea largă, atunci
diferenţa de întârziere pe unitatea de lungime de undă de-a
lungul fibrei optice este aproximativ dt g dλ , iar pentru
componentele spectrale, care se afl ă în banda ∆ λ , diferenţa
totală de întârziere rezultată a GMLP va fi
dt g L∆ λ  dβ 2 d 2 β 
τg = ∆λ = −  2λ + λ . (2.61)
dλ 2π c  dλ dλ2 

Aceasta poartă numele de întârzierea totală de grup şi s-a

obţinut din (2.58) ţinând seama de (2.61). Vom defini, de
asemenea, mărimea σ 2g , care se măsoar ă în ns(ps)/nm·km

1 dt g 1  dβ 2 d 2 β 
σ 2g = =−  2λ + λ . (2.64)
L dλ 2 π c  dλ dλ2 

Aceasta poartă numele de dispersie de grup şi defineşte

dispersia modală a fibrelor optice multimod.

Dispersia materială. Apare datorită dependenţei indicelui

de refracţie a miezului FO de lungimea de undă. De exemplu,
pentru silica pură variaţia este reprezentată în figura 2.18.
Pentru a calcula dispersia de material considerăm cazul
unei fibre optice multimod în CGS, în care modurile ghidate LP
sunt aproximate prin unde plane ce se propagă în direcţia +z.
Miezul FO are indicele de refracţie n1 (λ ) , iar constanta de
propagare modală o vom aproxima cu expresia

60
 Capitolul 2
Fibre optice

2π
β(λ) ≈ k z = kn1 (λ ) = n1 (λ ) . (2.65)
λ

Indicele de refracţie

1,540

1,500

1,480

1,440

1,400
0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 4.0 λ
Fig.2.18. Variaţia indicelui de refracţie cu lungimea de undă în silica
pură.

Ca urmare viteza de grup definită de ecuaţia (2.59) va

depinde şi ea de lungimea de undă, astfel că diferitele
componente spectrale ale unui GMLP se vor propaga cu viteze
diferite de-a lungul FO. Urmând aceleaşi etape ale
raţionamentului ca şi în paragraful anterior obţinem pe rând:

• Timpul întârziere de grup pe unitatea de lungime,

t mat 1 1 dβ(λ ) 1 dn 
= = = −  n1 − λ 1  . (2.64)
L v g c dk c dλ 
• Întârzierea materială totală pentru o sursă de lărgime
spectrală îngustă ∆λ ,

dt mat L∆λ  d 2 n1 
.
τ mat = ∆λ = − λ (2.65)
dλ c  dλ2 

61
 Capitolul 2
Fibre optice
• Întârzierea materială totală pentru o sursă de lărgime
spectrală îngustă ∆λ ,

dt mat L∆λ  d 2 n1 
.
τ mat = ∆λ = − λ (2.65)
dλ c  dλ2 
• Dispersia de material σ 2mat (în ns(ps)/nm·km) se
obţine:

1 dtmat λ d 2 n1
σ 2mat = =− . (2.66)
L dλ c dλ2

În figura 2.19 ilustrăm variaţia cu lungimea de undă a

dispersiei de material σ 2mat pentru silica pură, în cazul folosirii
unei surse optice cu ∆λ = 1 nm . Se observă că în acest caz
dispersia materială scade cu creşterea lungimii de undă,
devenind zero la λ = 1,27 µm , iar pentru lungimi de undă mai
mari are chiar valori negative.

σ2mat(ps/nm/km)
200

150

100

50

0
-50
-100

0,8 1 1,2 1,4 1,6 λ(µm)

Fig. 2.19. Variaţia dispersiei de material cu lungimea de undă
pentru silica pură.

62
 Capitolul 2
Fibre optice
Dispersia ghidului de undă. Considerăm, ca şi până
acum, o fibră optică ce îndeplineşte CGS, ∆ = (n1 − n 2 )/n1 << 1 ,
pentru care vom aprecia efectul dispersiei ghidului de undă
presupunând că n (λ) = const. Să calculăm pentru început
întârzierea de grup, adică timpul necesar unui GMLP pentru a
se propaga prin fibra optică de lungime L. Pentru a face acest
rezultat, independent de configuraţia fibrei optice, vom exprima
timpul de întârziere în funcţie de constanta de propagare
normată b

2
β 2
  − n2
W 2 a 2 (β 2 − n22 k 2 )  k 
b= 2 = 2 2 2 = 2 . (2.67)
V (
a k n1 − n22 ) n1 − n22

Pentru diferenţe mici ale indicelui de refracţie putem face

aproximaţia

 n −n 
β = kb( n1 − n2 ) + n2 k = n2 k  b 1 2 + 1  = n2 k (b∆ + 1) . (2.68)
 n2 
Deci, timpul de întârziere de grup datorat dependenţei
constantei de propagare normalizate b, de lungimea de undă va
fi
L dβ L  d (kb ) L  d (Vb ) 
t gu = = n2 + n2 ∆  = n2 + n2 ∆ (2.69)
c dk c  dk  c  dV 

unde pentru o fibră optică multimod cu profil treaptă există

relaţia

d(Vb)  2 J ν2 (ua) 
= b 1 − . (2.70)
dV  J ν +1 (ua) J ν −1 (ua) 

Relaţiile (2.71) şi (2.72) ne arată că pentru o valoare fixă

a lui V, timpul de întârziere este diferit pentru fiecare mod
(depinde de ν ). Deci, atunci când un impuls de lumină este
lansat în fibra optică acesta va fi distribuit între diversele

63
 Capitolul 2
Fibre optice
moduri ale unui GMLP, care vor ajunge la cap ătul fibrei optice
în timpi diferiţi, ce depind de întârzierea lor de grup, conducând
în final la dispersarea impulsului recepţionat. Ca şi în cazurile
precedente, dispersia ghidului de undă σ 2gu se calculează pentru
o sursă de lărgime de bandă ∆λ , din timpul total de întârziere
de grup τ gu

dt gu dt gu dV V L d 2 (Vb )
τ gu = ∆λ = ∆λ = − n2 ∆ ∆λ , (2.71)
dλ dV dλ λ c dV²

Folosind relaţia (2.71), definim dispersia ghidului de

undă

V n 2 d 2 (Vb )
σ 2gu = − ∆ [ns(ps)/nm·km]. (2.72)
λ c dV²
1.2
V d(Vb)/dV2
1.0
d(Vb)/dV
0.8
b
0.6

0.4

0.2

0 1 2 3
V
Fig. 2.20. Dispersia ghidului de undă pentru modul fundamental
LP01.

Dispersia ghidului de undă este direct proporţională cu

factorul Vd²(Vb)/dV² care este ilustrat ca funcţie de V în figura

64
 Capitolul 2
Fibre optice
2.20 pentru modul fundamental LP01. Acest factor atinge
maximul pentru V = 1,2 şi variază între 0,2 şi 0,3 pentru valori
practice ale lui V = 2,0÷2,4 în cazul operării monomod.
Comparând, în această situaţie, dispersia ghidului de undă cu
dispersia materială, obţinem pentru λ = 900nm :

τ gu ∆λ τ ∆λ
≅ −0,003 şi mat ≅ −0,02 .
L cλ L cλ

Se observă că dispersia materială este dominantă la

lungimi de undă mici. Pentru lungimi de undă mai mari decât
1,3 µm , care este regiunea cu dispersia materiala cea mai mică
pentru silică, dispersia ghidului de undă devine dominantă în
FO monomod.
Dispersia de polarizare apare doar în cazul FO monomod
birefringente şi poate fi tratat ă ca un caz particular (cu două
moduri) al dispersiei intermodale caracteristică fibrelor
multimod.
Când lansăm un impuls optic de lărgime spectrală ∆λ ,
într-o fibră optică monomod birefringentă, fără să ţinem seama
de polarizarea sa, atunci vom excita în mod egal cele două
moduri LPoi, care au constantele de propagare βi , i = x,y.
Fiecare mod se va propaga sub forma unui GMLP, în timpi de
grup diferiţi până la capătul de ieşire al FO, care pot fi calculaţi
cu relaţia,

t poli =
L
n2 + (n1i − n2 )
d (Vbi )  (β k ) − n2 şi
cu bi ≈ i

c dV   n1i − n2
i = x,y. (2.73)

Timpii totali de întârziere de grup corespunzători vor fi

2
τ poli = −
V L
(n1i − n2 ) d (Vbi ) ∆λ cu i=x,y, (2.74)
λ c dV²

din care vor rezulta cele două dispersii de grup

65
 Capitolul 2
Fibre optice
2
σ 2poli = −
V 1
(n1i − n2 ) d (Vbi ) [ps/nm/km] cu i = x,y. (2.75)
λc dV²

Definim dispersia de polarizare ca diferenţă a celor două

dispersii de grup corespunzătoare celor două axe de
birefringenţă ale FO

σ2pol = σ2polx − σ 2poly . (2.76)

Pentru FO monomod cu dispersie decalată la

λ =1,55 µm , din figura 2.19 observăm că frecvenţ a normalizată
pentru care avem un maxim al factorului d 2 (Vbi ) dV 2 ≈ 1 este
V = 1,5. Prin urmare, dispersia de polarizare pentru acest tip de
fibre monomod cu birefringenţa δn poate fi exprimată cu
relaţia,

n1x − n1 y δn
σ2pol ≈ = = 3 × 10 6 δn [ps/nm/km]. (2.77)
c c

Efectul dispersiei de polarizare devine important pentru

transmisiile optice la mare distanţă, în schimb poate fi neglijat
pe distanţe mai mici de 100 km. De exemplu, pentru
transmisiile transoceanice la distanţe de ordinul a 10.000 km,
formula de mai sus conduce la dispersii de ordinul a 3000
ps/nm chiar pentru FO de foarte bună calitate, cu o birefringenţă
“accidentală” de numai 10-8. Această dispersie este cu totul
inacceptabilă pentru viteze de transmisie de ordinul Gbit/s. În
realitate, datorită caracterului aleator al birefringenţelor
accidentale (orientări locale aleatoare ale axelor de
birefringenţă) dispersia de polarizare în cablurile submarine nu
se înmulţeşte cu L ci cu L , astfel că unitatea de măsură din
relaţia (2.79) este în cazurile practice ps/nm/ km .

Fibre optice cu dispersie decalată. Din calculele

precedente am văzut că dispersia materială se anulează în jurul
lungimii de undă de 1,3 µm . Prin urmare la această lungime de
undă am putea obţine cea mai mare capacitate de transmisie pe

66
 Capitolul 2
Fibre optice
FO. Din păcate fereastra de dispersie minimă nu coincide cu
fereastra spectrală de atenuare minimă în silica pură, fiind
situată în jurul lungimii de undă de 1,55 µm , după cum se poate
observa din figura 2.14.
Comunicaţiile optice la mare distanţă necesită atât o
capacitate mare de transmitere a informaţiei, cât şi de o atenuare
minimă. Fereastra de comunicaţie de la 1,55 ar putea beneficia
de cele două condiţii dacă am decala punctul de dispersie totală
zero la această lungime de undă.
Exemplificăm modalitatea de decalare a dispersiei totale
pentru cazul a două fibre optice monomod cu miez de silică,
care au diametrele miezului diferite de 4,5 µm şi respectiv
11 µm , ambele lucrând la V=2,4.
Dispersia (ps/nm km)
30
2a = 4.5
20
dispersia GU
10
2a = 11
0

-10 2a = 4.5
dispersia totală
-20
2a = 11
-30
µ
dispersia materială
-40
1,2 1,4 1,6 1,8 2,0
λ

Fig.2.21. Două FO din silică monomod cu dispersie decalată, V=2,4:

a) 2a=4,5 µm (linie punctată); b) 2a=11 µm (linie întreruptă).

Ilustrăm în fig.2.21 dispersia totală pentru cele două

fibre, luând în considerare doar dispersia de material şi dispersia
ghidului de undă.
Se observă că pentru fibra optică monomod dispersia
poate fi redusă la zero la o lungime de undă particulară prin

67
 Capitolul 2
Fibre optice
anularea reciprocă a dispersiilor de material şi a ghidului de
undă. Practic, această lungime de undă poate fi aleasă oriunde
între 1,3 µm şi 1,7 µm . Pentru fibrele optice dopate cu GeO2,
asigurarea diferenţ ei indicilor de refracţie se poate realiza prin
alegerea corespunzătoare a cantităţii de dopant, a diametrului
fibrei şi a diferenţei normate a indicilor de refracţie, ∆ . Dacă
dorim ca dispersia totala să fie minimă la λ =1,55 µm cazul
fibrei a) din figura 2.22, rezultă că FO trebuie să aibă diametrul
cuprins în intervalul (4;4,8) µm pentru o diferenţă normată a
indicilor de refracţie cuprinsă între 0,55% şi 1,8% pentru o
cantitate de dopant de 13 mol% de GeO2.

2.7 Efecte neliniare în fibrele optice

Cu exceptia siststemelor de comunicatii cu solitoni, majoritatea

sistemelor de transmisie pe fibre optice sunt proiectate in
ipoteza unor caracteristici de transmisie liniare ale fibrelor,
astfel incat efectele lor neliniare sunt privite ca efecte
perturbative. Necesitatea unor capacitati de transmitere a
informatiei tot mai ridicate (viteze pe bit crescute), la distante
din ce in ce mai mari, au condus la o cerere de putere optica
crescuta in FO, în masura in care sensibilitatea receptoarelor a
atins de mult limitele tehnologice. Dar puterea semnalului nu
poate fi crescuta oricat de mult, deoarece efectele neliniare de
tip Kerr, Raman sau Brillouin vor actiona fiecare (de la diferite
niveluri proprii de putere) în sensul modificarii negative a
performantelor sistemului optic.
De obicei se considera efectele neliniare în trei regimuri
diferite de functionare ale sistemelor optice de comunicatie.
Intr-un prim regim se cauta ca aceste efecte neliniare sa fie
evitate sau cel putin minimizate. Aceasta abordare genereaza în
esenta necesitatea unei cresteri a puterii optice ce se
propaga in FO, pana la o valoare maxima, care se face în
concordanta cu un raportul semnal/zgomot (RSZ), necesar
atingerii unei capacitati maxime utile de transmisie a sistemului.
Acestea respecta binecunoscuta formula a lui Hartley-Shannon, I =
B*log(1+RSZ). Am notat prin I [Gbit/s] capacitatea de transfer a
canalului optic, iar prin B[GHz] banda maxima a acestuia. O a
doua abordare, mai interesanta, care recent a dobândit o foarte

68
 Capitolul 2
Fibre optice
mare atentie, o reprezinta utilizarea efectelor neliniare pentru
sporirea capacitatii de transmisie ale fibrelor optice. In acest
regim se iau in considerare tehnicile de compensare efectelor
neliniare si sistemele de transmisie solitonice. In fine, al treilea
regim de operare, este acela al procesarii optice a semnalelor,
unde efecte puternic neliniare sunt tolerate în mod deliberat
pentru a permite unui semnal optic de intensitate slaba sa
controleze un al doilea canal de date.

Efectele Kerr, Raman, Brillouin in fibrele optice

In silica, care este in esenta un material izotrop, legea neliniara

exprimata de ecuatia (2.81) caracterizeaza cel mai bine efectul
electronic Kerr. Intr-o interpretare semiclasica, efectul poate fi
explicat prin momentul dipolar al unui atom al retelei de silica,
aflat intr-un camp electric extern intens. Acesta este rezultatul
interactiunii dintre forta Coulomb pe care campul extern o
exerseaza asupra norului electronic al atomului si forta de
atractie pe care nucleul atomic, de sarcina pozitiva, o pune in
contra-pondere. Datorita distributiei de sarcina neregulate a
norului electronic, aceasta forta de atractie nu este strict
proportionala cu deplasarea norului electronic, si prin urmare
nici legea de polarizare nu va mai fi strict liniara. Deoarece
termenul de ordinul 2 este nul (atunci cand E se roteste cu 180º
si P se va roti tot cu 180º), rezulta ca primul termen neliniar este
de ordinul 3. Pana in prezent nu am introdus timpul in
rationament. In realitate, el intervine datorita inertiei mecanice a
electronului, ce determina ca echilibrul dintre forta lui Coulomb
si forta de atractie sa nu fie instantaneu. Intarzierea este in
schimb neglijabila in infrarosu si vizibil unde lucreaza FO,
deoarece aceste frecvente optice sunt suficient de indepartate de
domeniul al rezonantei electronice UV. De aceea folosirea
ecuatiei (2.81) pentru a descrie efectul Kerr electronic domeniul
comunicatiilor optice este rezonabila.
Efectele Raman si Brillouin sunt de natura diferita. Ele pot fi
intelese prin cuplajele foton-fonon, dintre campul
electromagnetic si vibratiile mecanice ale mediului. Exista doua
cauze ale acestor vibratiilor mecanice ale mediului (fig.2.22):
-undele sonore care se propaga prin mediu si genereaza fononii
acustici.

69
 Capitolul 2
Fibre optice
- vibratiile moleculare ale retelei de silica care genereaza
fononii optici.
Fiecare din cele doua curbe partiale ale dispersiei frecventelor
de rezonanta a fononilor descrise in fig.(2.22) au un
comportament periodic de perioada egala cu (2π/ distanta
interatomica). In domeniul lungimilor de unda utilizate in
comunicatiile pe fibra optica (β=1µm) se folosesc urmatorele
aproximatii liniare (figurate cu linii intrerupte): i) βf=ωf/νs
pentru fononii acustici; ii) ωf =ωR pentru fononii optici
indiferent de β.
Revenind la cele doua efecte mai sus aminitite, interactiunea
dintre fotonii semnalului optic util (ωs, βs) si fononii mediului,
se manifesta in esenta prin generarea unui alt foton (ωg, βg) si a
unui fonon (ωf, βf), respectand conditiile de conservare a
momentului si a energiei, care se pot scrie in cazul cel mai
simplu al propagarii pe directii paralele:

si

Cele doua relatii conduc la doua situatii complet diferite:

Efectul Raman corespunde cuplajului cu fononii optici.
Conform figurii 2.22 se observa ca acordul constantelor de
propagare se face in modautomat si ca avem,

Decalajul de de frecventa este in silica de aproximativ 440

cm-1(13 THz).
Efectul Brillouin este datorat cuplajului cu fononii
acustici.Consecinta a diferentei forte mari intre viteza luminii si
viteza sunetului (c/vs=5×104) acordul de faza intre fotonii
generati si cei sursa se realizeaza numai daca se propaga in
sensuri opuse si au diferenta de frecventelor foarte mica:

de unde se poate obtine ecartul de frecventa intre cei doi fotoni

2vs neff/λ care este de exemplu, de 11 GHz la 1,5µ m.
In ambele cazuri este vorba de un transfer de putere de la unda
sursa (ωs, Ps) la unda generata (ωg, Pg). Amplificarea de putere
a acesteia din urma este data de relatia:

70
 Capitolul 2
Fibre optice

Fig.2.22. Frecventa de rezonanta a fononilor in silica.

unde: G(m/mW) caracterizeaza castigul Raman sau Brillouin,

Aeff este aria efectiva a modului, iar α este atenuarea FO.
Deoarece castigul G depinde de ecartul de frecventa ωs- ωf, se
opereaza de obicei cu valoarea sa maxima Gmax. Se pot defini
doua niveluri de putere a semnalului: Ps,min puterea minima a
semnalului la care se face simtit efectul in fibra optica si Ps,cr
puterea semnalului peste care fenomenul neliniar este saturat,
Ps,cr = 10-20 Ps,min
Pentru efectul Raman in fibrele din silica avem urmatoarele
caracteristici:
-
-banda de amplificare pentru care avem G>Gmax /2 este de 8
THz;
-amplificarea este posibila indiferent de sensurile de propagare
dintre unda semnal si cea generata, fiind mai mare in cazul cand
coincid;

71
 Capitolul 2
Fibre optice
- P s, cr = 300-600 mW si Ps,min= 30 mW pentru FO uzuale cu
α=1/20 km-1 si Aeff= 60 µm2, la λ =1,5µ m.
Amplitudinea complexa a GMLP in fibrele optice
In acest paragraf dezvoltam o teorie minimala care sa ne
permita intelegerea principalelor efecte neliniare din fibrelor
optice monomod, pentru care acceptam indeplinita in plus
conditia de ghidare slaba (CGS). Vom face din nou apel la
notiunea de grup de moduri liniar polarizate (GMLP), pe care o
aplicammodului fundamental LP01. De aceasta data vom folosi
un model mai complex, astfel ca GMLP definit pe intervalul
I(ω) si centrat in jurul frecventei ω0 va fi exprimat de
urmatoarea relatie:

(2.78)
unde:
a(z,t)
este anvelopa complexa lent variabila a GMLP care inglobeaza
efectele liniare si neliniare ale FO monomod;

este componenta transversala a modului LP01 la frecventa

centrala w0 a carui modul Y0 se obtine in doua moduri: exact
din ecuatiile (2.40) si (2.41) pentru l = 0, sau in aproximare
gaussiana din (2.42);

impulsul optic (informatia) care se propaga in directia z a FO

purtat de GMLP.Avem urmatorele notatii:

reprezinta contributia dispersiei totale a FO monomod.

72
 Capitolul 2
Fibre optice

include contributia vitezei de variatie a dispersiei totale (a

pantei acesteia) la deformarea impulsului optic ce se propaga
prin FO.
Ecuatia de propagare neliniara a GMLP
Înainte de a aduce în discutie impactul efectelor de neliniaritate
asupra propagarii impulsului optic de-a lungul unei fibre optice
sa reconsideramaplicarea ecuatiilor lui Maxwell. Punctul cel
mai potrivit de început îl constituie ecuatiile (2.21), unde vom
considera din nou mediul câteva simplificari pentru dielectric al
nu sunt prezente sarcini libere, curenti de conductie sau FO:
proprietatii magnetice. In consecinta avem,

O discutie distincta insa trebuie facuta in legatura cu vectorul de

polarizare P. La puteri mici, vectorul de polarizare al unui
material dielectric este legat de vectorul de intensitate a
câmpului electric prin susceptibilitate electrica prin relatia,
(2.79)
Unde ε0 reprezinta permitivitatea vidului, iar χ este un tensor de
rang doi compus din noua elemente separate. Aceasta relatie se
aplica în mod strict doar atunci când câmpul extern este mai
mic în comparatie cu câmpul care leaga electronul în atom.
Existenta unor câmpuri optice intense, cauzeaza miscarea
nearmonica a electronilor de valenta, rezultând o relatie
neliniara între vectorul de polarizare si câmpul optic extern.
Aceasta situatie poate fi descrisa de termenii de ordin superior
ai susceptibilitatii electrice:
(2.80)
Termenul de ordinul doi, χ(2), este un tensor de rang trei cu 27
de elemente, care in acest caz sunt zero pentru ca silica este o
molecula simetrica. Termenul de ordinul trei χ(3), este un tensor
de rang patru, cu 81 de elemente. Acesta este diferit de zero
pentru sticlele de cuart si este responsabil de efectele neliniare
cum ar fi amestecul a patru unde sau dependenta indicelui de
refractie de intensitatea semnalului optic I :
(2.81)
73
 Capitolul 2
Fibre optice
unde n1eff=1.55 si nnel =3 10-20 m2/W sunt valori tipice pentru
fibra optica din silica.
Indicele neliniar de tip Kerr nK in slica din ec.2.81 se defineste
cu relatia,

unde datorita simetriei

rezulta χ(3)=χ111(3)=constant.

Obtinem in consecinta cu,

ecuatia vectoriala a undei in mediul neliniar,

(2.82)
Reprezentam anvelopa complexa a unui impuls optic ce se
propaga printr-o FO monomod, purtat de un GMLP, din relatia
2.78 si care este solutie a ec.2.82 si in domeniul frecventelor
prin transformata Fourier :

(2.83)
În urma propagarii prin FO, amplitudinea impulsului optic va
suferi deformari datorate fenomenelor de atenuare, dispersie si
neliniaritate. Efectul fiecarui fenomen va fi considerat în mod
separat înaintea însumarii lor într-o singura ecuatie de
propagare.

Neliniaritatea
Aceasta produce o modificare a indicelui de refractie a miezului
n1 cu cantitatea nnelI, conform relatiei (2.81), ceea ce va genera
o usoara perturbare a constantei de propagare modala:

74
 Capitolul 2
Fibre optice
unde

reprezinta coeficientul de neliniaritate, care va fi specificat

pentru fiecare tip de neliniaritate analizat. Dupa o distanta z
parcursa de catre GMLP, faza semnalului se va modifica astfel :

sau in forma diferentiala :

(2.83)
Atenuarea
Cauzele atenuarii in fibrele optice au fost pe larg prezentate in
paragraful 2.5. Aici vom nota prin a atenuarea totala a
amplitudinii a GMLP. Deoarece este posibil ca a sa varieze cu
frecventa, este mai comod sa reprezentam efectul atenuarii
asupra anvelopei GMLP in domeniul frecventelor:

(2.84)
Dispersia
A fost descrisa pe larg în paragraful 2.6 iar contributiile sale la
anvelopa complexa a GMLP se gaseste in relatia (2.78).
Dispersia schimba, de asemenea, faza anvelopei complexe a
GMLP si deoarece este dependenta de frecventa, contributia ei
trebuie definita în domeniul frecventei, rezultând:

(2.85)
Din moment ce cele doua ecuatii, pentru atenuare (2.84) si
pentru dispersie (2.85), sunt independente si ambele se aplica în
75
 Capitolul 2
Fibre optice
domeniul frecventa, este posibila combinarea lor rezultând
relatia:

Rezultatul de mai sus se poate exprima acum în termenii unei

functii de timp, aplicând transformata Fourier inversa:

Luând derivata partiala in raport cu z în afara integralei, rezulta:

În final, ecuatia de mai sus poate fi combinata cu cea pentru

neliniaritate (2.83), pentru a obtine ecuatia propagarii a
anvelopei complexe a impulsului optic purtat de un GMLP
printr-o fibra optica monomod neliniara:

Facând substitutia tr=t-β’z, adica situandu-ne chiar pe impulsul

optic ce se deplaseaza cu viteza de grup, obtinem forma finala a
ecuatiei de propagare :

(2.86)

Ecuatia (2.86) va putea fi solutionata numai prin metode

numerice. In absenta atenuarii si a dispersiei de ordinul 3,
ecuatia se reduce la binecunoscuta ecuatie neliniara a lui
Schrödinger (NLS):

(2.87)

76
 Capitolul 2
Fibre optice
Efectul neliniar Kerr in fibrele optice
Prezentam in continuare principalele manifestari ale efectului
neliniar Kerr: automodulatia de faza, modulatia incrucisata de
faza, amestecul a trei unde si propagarea prin solitoni.
Automodulatia de faza
Cea mai importanta consecinta a neliniaritatilor de tip Kerr a
fibrelor optice este automodulatia de faza (self phase
modulation-SPM). Este util sa exprimam efectul Kerr sub forma
unei variatii neliniare a indicelui de refractie nnel =nK. Marimea
defazajului neliniar introdus de efectul Kerr de automodulatie
pentru o de lungime L de FO este:

(2.88)
Pentru FO din silica, nK=3 10-20 m2/W si diametrul modal de 5
µm se obtine :

Daca in ecuatia (2.87) presupunem ca termenul dispersiei

liniare este neglijabil, adica impulsurile optice care se propaga
prin sunt suficient de FO largi astfel incat dispersia liniara sa fie
nesemnificativa, solutia exacta a acesteia este:

(2.89)
Prin urmare, propagarea impulsului se traduce printr-un pur
factor de faza proportional cu intensitatea instantanee a
semnalului. Acest comportament justifica denumirea de
automodulatie de faza, data acestui efect. Automodulatia de
faza ilustreaza in mod exact rata modificarilor temporale a
puterii semnalului pe durata propagarii sale prin FO, iar forma
impulsului de la iesirea sa va reflecta in mod clar aceasta
evolutie. In plus, modificarea temporala a fazei unui impuls
optic datorata poate fi SPM interpretata ca o modificare a
frecventei instantanee a impulsului (chirp). Daca consideram un
impuls optic de forma gaussiana, de putere optica P , care se
propaga printr-o FO de lungime L, la iesirea ei obtinem
urmatoarea largire a spectrului optic a impulsului datorata
SPM :

77
 Capitolul 2
Fibre optice

(2.90)
unde Δω corespunde largimii impulsului optic la intrarea FO
si coincide in majoritatea cazurilor cu largimea spectrala a
GMLP, iar Leff desemneaza lungimea efectiva a FO.

Aceasta generare de noi frecvente optice are numeroase

consecinte,cea mai evidenta fiind largirea spectrului optic a
impulsului, care cuplata cu dispersia liniara a acestuia va
conduce la o modificare temporala a largimii impulsurilor
optice transmise. In fig.2.23 este ilustrata evolutia duratei unui
impuls optic de forma gaussiana cu Pin=50 mW si de durata
initiala tin =25 ps.

Fig.2.23. Evolutia duratei unui impuls optic intr-o FO

cu SPM si dispersie liniara: a) normala (linie intrerupta); b) anormala
(linie cu puncte).

In cazul unei FO cu dispersie liniara normala (a), se observa ca

durata impulsului creste in mod constant cu distanta parcursa.
Daca insa FO are o dispersie liniara anormala (b), la inceput
impulsul va suferi o ingustare a duratei, iar de la o anumita
distanta incepe sa se largeasca cu o rata accelerata.

78
 Capitolul 2
Fibre optice
Modulatia de faza incrucisata
Presupunem ca printr-o FO monomod neliniara se propaga mai
multe GMLPi definiti pe intervale de frecventa disjuncte, pe
care le numim de obicei canale. Fiecare este supus simultan
Unei GMLPi automodulatii de faza, dar va influenta, prin
modificarile neliniare ale indicelui de refractie, faza a
din canalele adiacente. In functie de numarul de canale luate in
considerare, efectul poarta nume diferite: i) modulatie de faza
incrucisata (modulation-XPM) in cazul a doua canale; ii) cross
phase amestecul a trei sau patru unde (four wave mixing-
FWM) in cazul a trei canale.
Intensitatea campului electric total dintr-o FO cu i canale se
poate scrie:

Ecuatia de propagare (2.87) in cazul a doua canale 0 si k cu

(a0,ω0) si (ak,ωk)se va reduce la :

pentru (2.91)

Se observa din (2.91) ca modulatia incrucisata se manifesta

printr-o modificare liniara a indicelui neliniar XPM,
proportionala cu puterea celei de-a doua unde. In cazul general,
cele doua GMLP nu se propaga cu aceeasi viteza de grup si prin
urmare interactiunea lor va fi limitata in spatiu si timp, efectul
rezultat fiind decalarea in timp a impulsurilor transportate.
Acest fenomen de alunecare apare si in sistemele de
comunicatie optica cu multiplexare in lungimea de unda
(WDM).
Daca energiile optice ale celor doua impulsuri purtate in aceeasi
directie de propagare de cele doua GMLP sunt comparabile
ecuatia de propagare (2.87) devine:

pentru (2.92)

79
 Capitolul 2
Fibre optice
Prin urmare, largimea spectrala a unui impuls va suferi, pe
langa o modificare sub influenta SPM, si influenta suplimentara
a celui de-al doilea impuls. Daca definim puterile celor doua
impulsuri optice in cele doua canale adiacente cu P0 si Pk putem
scrie expresia largirii spectrale a impulsuila iesirea FO
neliniare :

(2.93)
Amestecul a patru unde (FWM)
Consideram amestecul a patru unde (a0,ω0), (a1, ω1),(a2, ω2),
(a3,ω3). Avem indeplinite relatiile,

Acordul de faza de mai sus necesita conditii de functionare

particulare in apropierea punctelor cu dispersie zero a FO
Fenomenul fizic care sta la baza consta in faptul ca doi fotoni de
frecventele ω0 si ω1 se vor combina (ω0 + ω1 )pentru a da
nastere la doi fotoni de frecvente ω2 + ω3. De asemenea este
posibila si conversia inversa. Ecuatia de propagare a lui a0
devine in conditiile in care neglijam celelalte efecte neliniare
(SPM si XLM) :

(2.94)
Amestecul a patru unde este responsabil de diafonia in
sistemele WDM.
Solitoni optici
Pornim din nou de la ecuatia neliniara a lui Schrödinger (NLS)
si rescriem (2.87) renuntand la indicele r al timpului legat de
GMLP :

O categorie importanta de solutii ale ecuatiei NLS in FO

neliniare poarta numele de solitoni optici. Solitonii au
proprietatea ca in anumite conditii pot compensa efectele de

80
 Capitolul 2
Fibre optice
dispersie liniare si cele neliniare ale FOrezultand o propagare
fara distorsiuni. Expresia analitica a unui soliton este de forma:

Unde parametrii z1 si τ pot fi obtinuti din ecuatiile,

Folosind relatiile de mai sus obtinem urmatoarea expresie

pentru puterea solitonului,

si peroada solitonului,

Daca folosim valori tipice pentru FO neliniara din silica,

si

obtinem puterea solitonului de 2 mW si perioada de 357 km.

81
 Capitolul 2
Fibre optice

ÎNTREBĂRI ŞI PROBLEME
1. Descrieţi structura unei fibre optice (FO).
2. Definiţi apertura numerică a FO.
3. Definiţi modurile FO.
4. Caracterizaţi condiţia de ghidare slabă şi descrieţi implicaţiile
sale asupra propagării în FO.
5. Definiţi frecvenţa normalizată a FO. Care este condiţia de
monomod a FO?
6. Descrieţi condiţiile de existenţă a modurilor liniar polarizate.
7. În ce tip de fibre se propagă doar modul LP01? De ce?
8. Determinaţi frecvenţa normalizată la 1,1 µm pentru o FO
având 2a=20 µm, n1=1,48, n2=1,46. Câte moduri se propagă
în această fibră şi care este puterea modală totală în înveliş la
lungimile de undă 0,9 µm, 1,3 µm, 1,55 µm?
9. Aflaţi raza miezului unei FO care operează monomod la 1,2
µ m dacă n1=1,499, n2=1,498. Care este apertrura numerică şi
unghiul maxim de acceptanţă?
10. O anumită FO are atenuarea 0,2 dB/km la 1,55 µm. Dacă se
lansează o putere optică de 0,5 mW în FO care este nivelul de
putere în dBm după 100 km.

82
 Capitolul 2
Fibre optice

ÎNTREBĂRI ŞI PROBLEME
11. Descrieţi structura unei fibre optice (FO).
12. Definiţi apertura numerică a FO.
13. Definiţi modurile FO.
14. Caracterizaţi condiţia de ghidare slabă şi descrieţi
implicaţiile sale asupra propagării în FO.
15. Definiţi frecvenţa normalizată a FO. Care este condiţia de
monomod a FO?
16. Descrieţi condiţiile de existenţă a modurilor liniar
polarizate.
17. În ce tip de fibre se propagă doar modul LP01? De ce?
18. Determinaţi frecvenţa normalizată la 1,1 µm pentru o FO
având 2a=20 µm, n1=1,48, n2=1,46. Câte moduri se
propagă în această fibră şi care este puterea modală totală
în înveliş la lungimile de undă 0,9 µm, 1,3 µm, 1,55 µm?
19. Aflaţi raza miezului unei FO care operează monomod la
1,2 µm dacă n1 =1,499, n2=1,498. Care este apertrura
numerică şi unghiul maxim de acceptanţă?
20. O anumită FO are atenuarea 0,2 dB/km la 1,55 µm. Dacă
se lansează o putere optică de 0,5 mW în FO care este
nivelul de putere în dBm după 100 km.

TEMĂ:Propagarea luminii polarizate în FO

Considerând o FO monomod cu birefringenţa B= 1rad/cm
să se calculeze şi să se reprezinte stările de polarizare a
modului LP01 din cm în cm pe o distanţă de 10 cm de FO.

83