Sunteți pe pagina 1din 2

Temă la limba şi literatura română

Clasa a V-a
 Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute.
Subiectul I (48 de puncte)
Citeşte cu atenţie textul următor:
Amurg timpuriu de iarnă. Lumina după-amiezii s-a-mpâclit. S-a întunecat şi-n odaie.
Bucăţi din ce în ce mai dese de-ntuneric se prind în pervazul ferestrei. Doar jarul vetrei dă un
rotocol de văpaie moale, roşiatică, ce cuprinde laviţa pe care, cu genunchii la gură, stau cei doi
băietani: Ion şi Culiţă. Pe masă sunt deschise caietele de compunere. În susul paginii, un cuvânt
pe care peniţa l-a migălit gros şi rotund: „Temă”, iar dedesubt: „Povestiţi o faptă deosebită din
această iarnă”. Dar tocurile zac de-a latul foii, ca nişte arme părăsite.
Cei doi oftează. Ciugulesc câte o boabă din oala cu porumb îndulcit şi oftează.
- Faptă deosebită.....deosebită...hm...
- Grea temă!
- Faptă deosebită. Deosebit înseamnă ceva deosebit, nu-i aşa? Ceva, adică, mă rog, cu totul
altfel, din cale-afară...
Ion scormoneşte cu un beţigaş jarul ce mocneşte şi urmează alene:
- Eu m-am gândit la ceva, dar s-a întâmplat în vară, la scăldat...
- Ehei, vara e uşor! Iarna să te văd! Ce poţi să faci iarna? Să intri cu sania în prun? Să
prinzi un piţigoi? Să cazi pe gheaţă?
(Mircea Sântimbreanu, O temă grea)
A. Limba română
1. Transcrie din text două cuvinte formate prin derivare cu sufix. 6 puncte
2. Desparte în silabe cuvintele: văpaie, înseamnă, deosebită
şi apoi explică regulile aplicate. 6 puncte
3. Precizează câte sunete şi câte litere sunt în cuvintele:
gheaţă, timpuriu, deschise 6 puncte
4. Precizează câte un sinonim potrivit pentru cuvintele subliniate în textul dat. 6 puncte
5. Transcrie din text două cuvinte care conţin câte un diftong. 6 puncte

B. Înţelegerea textului
6. Numeşte cele două personaje din textul citat. 6 puncte
7. Transcrie, din primul paragraf al textului dat, un epitet şi o comparaţie. 6 puncte
8. Explică, într-un text de 3-5 rânduri ( 30-50 de cuvinte), de ce cred băieţii că au primit
o temă grea. 6 puncte

Subiectul al II-lea (30 de puncte)


Redactează o compunere de 10-15 rânduri (aproximativ 100-150 de cuvinte), pornind
de la o întrebare din finalul textului ( Ce poţi să faci iarna?, Să intri cu sania în prun?, Să prinzi
un piţigoi?, Să cazi pe gheaţă? ). Îmaginează-ţi că eşti unul dintre personajele ce apar în
fragment.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (respectarea normelor de ortografie-
3 puncte, de punctuaţie- 3 puncte, de exprimare- 3 puncte, respectarea limitelor de spaţiu
indicate-3 puncte)
Se acordă 10 puncte din oficiu

S-ar putea să vă placă și