EL A SPUS ȘI EA A SPUS

o piesă de teatru într-un act

de Alice Gerstenberg

PERSONAJE

DIANA CHESBROUGH, o fată de societate.

ENID HALDEMAN, prietena ei
FELIX Haldeman, soțul ei
MRS. CYRUS PACKARD, prietena lor

LOCUL DE DESFĂȘURARE

Sufrageria familiei Haldeman, înainte de cină.

[Sufrageria de la familia Haldemans. O descoperim pe Enid punând camera la punct. Intră cu
pălărie și palton și zornăind un mănunchi de chei de la casă, Felix Haldeman. O sărută
afectuos pe Enid, ca și cum ar fi un obicei zilnic, apoi aruncă ziarul de seară.]

FELIX: Bună, dragă.

ENID: Felix, le-am invitat pe Diana și pe doamna Packard la cină. Ar fi bine să te grăbești să
te speli un pic.

FELIX: Ce? Iar sunt singurul bărbat?

ENID: Nu mă pot abține, dragă. Domnul Packard e la Washington și toți pretendenții Dianei
sunt în tranșee.

FELIX: Trebuie să mai fie vreun babalac pe undeva care să o scoata in oras pe Diana.

ENID: Eh, mai sunt câțiva rămași pe aici, dar Dianei nu-i plac. Dacă nu poate avea parte de
cea mai bună companie masculină, preferă femeile.

FELIX: Diana e o piersicuta! Ar fi trebuit să se mărite cu unul dintre băieți înainte de a pleca
cu toții. Săracul Aubrey Laurence era îndrăgostit nebunește de ea.

ENID: Grăbește-te, ai funingine pe obraz. [Îl atinge cu afecțiune.]

FELIX: Bine, dacă trebuie să iau cina cu trei femei, ar fi frumos să arăt cât mai bine.

ENID: (cu admirație) Da, dragul meu Cocoș mandru.

FELIX: Uite ziarele de seară. Am câștigat inca cinci kilometri pe front. [Iese pe stânga.]

[Enid se pregătește să arunce o privire pe ziar, dar este întreruptă de intrarea în vânt a
doamnei Packard.]
MRS. Draga mea, menajera ta mi-a spus să intru imediat.

ENID: Oh, doamnă Packard, mă bucur că ați putut veni într-un timp atât de scurt.

MRS. PACKARD: Am răspuns imediat la invitație. Ma simt atat de singura de cand e John
plecat. Cât de norocoasă ești că îți ai soțul acasă.

ENID: Mulțumită afacerilor pe care le are, guvernul îl preferă aici. Fa-te comoda.

MRS. PACKARD: Am venit puțin mai devreme, dar am profitat de șansa de a ajunge aici cu
mașina doamnei Morgan. Îți place de doamna Morgan?

ENID: De ce, da, ție nu-ți place?

MRS. PACKARD: Nu cred că ar trebui să-ți placă de ea.

ENID: De ce nu?

MRS. PACKARD: Vorbeste mult si prost.

ENID: Vorbește despre oameni...

MRS. PACKARD: (Ridică sprâncenele) Așa face? Ar trebui să o auzi... dar atunci mai bine nu
ar trebui să o auzi.

ENID: Despre mine?

MRS. PACKARD: Uite, draga mea, am venit pentru o mică cină veselă și nu am de gând să
vorbesc pe la spate.

ENID: Totuși, dacă a spus ceva împotriva mea, ar trebui sa pot să mă apăr...

MRS. PACKARD: Tocmai la asta m-am gândit și eu... și când a spus... Oh, nu, de ce să iti
spun...

ENID: De ce să nu-mi spui?

MRS. PACKARD: Da, de ce să nu o fac? La urma urmei, sunt una dintre cele mai bune
prietene ale tale și ar trebui să știi...

ENID: Desigur, ar trebui să știu...

MRS. PACKARD: Dar s-ar putea să nu mă ierți niciodată...

ENID: Să nu te iert pentru că ma aperi?

MRS. PACKARD: E adevărat, trebuie să te protejezi. Este de datoria mea să-ți spun.

ENID: Ce este? Ma sperii destul de tare.

MRS. PACKARD: Dacă îmi spune mie așa ceva, bineînțeles că le va spune si tuturor celorlalți.
La ora asta, fără îndoială, a ajuns în tot orașul.

ENID: Ce groaznic... ce am făcut...

MRS. PACKARD: Nu e vorba de ceea ce ai făcut... e vorba de Diana Chesbrough.

ENID: Vine si ea în seara asta.

MRS. Chiar așa? La invitația ta?

ENID: Da...

MRS. PACKARD: Ești sigură?

ENID: (un pic nerăbdătoare) Sigur ca sunt sigură.

MRS. PACKARD: Ei bine... (Ridică din umeri și din sprâncene.)

ENID: Dar în ce fel poate bârfa să asocieze numele meu cu cel al Dianei? Este una dintre cele
mai bune prietene ale mele.

MRS. PACKARD: Oh, chiar așa?

ENID: (cu tărie) Sunt foarte sigură că da.

MRS. PACKARD: Poate că este... totuși, se întreabă de ce Diana nu s-a măritat cu unul dintre
băieți înainte de a pleca la război.

ENID: De ce ar fi trebuit să...

MRS. PACKARD: Da, de ce ar fi trebuit să... încă... cineva atât de atrăgător ca Diana... a avut
o mulțime de șanse, nu-i așa?

ENID: Oh, da.

MRS. PACKARD: Așa se spune. Toți bărbații drăguți, de asemenea, și unul sau doi bărbați cu
adevărat de prins - nu crezi că e ciudat că Diana nu s-a căsătorit cu unul dintre ei?

ENID: Ba da, chiar cred că e ciudat.

MRS. PACKARD: (cu nerăbdare) Acolo! Bineînțeles că da! Eu am spus-o. Dar de ce crezi că nu
a făcut-o?

ENID: Nu știu.

MRS. PACKARD: Ce a spus?

ENID: Cred că...

MRS. PACKARD: Exact! Este exact ceea ce spune toată lumea. Și tuturor le pare atât de rău
pentru tine.

ENID: Le pare rău pentru mine?

MRS. Draga mea, tu ai parte de toată simpatia.

ENID Pentru ce?

MRS. PACKARD: Este posibil să fi fost atât de oarbă?

ENID: Oarbă, eu?

MRS. PACKARD: Sunteți foarte des una cu cealalta, nu-i așa?

ENID: Da...

MRS. PACKARD: Și soțul tău...

ENID: Ah, asta vrei să spui...

MRS. Oh, săraca mea dragă, așa se spune...

ENID: Ce se spune?

MRS. PACKARD: Că ea și... oh, nu, draga mea, bineînțeles că nu cred asta, dar...

ENID: (Îngrijorată) Dar, fix in cuvintele alea, ce se spune...

MRS. PACKARD: Nu a laudat-o niciodată în prezența ta...

ENID: Ba da...

MRS. PACKARD: Ce a spus...

ENID: Oh, că e o piersicuta și e foarte populară și că toți bărbații o plac și mulți dintre ei vor
să se căsătorească cu ea și...
MRS. PACKARD Iată! Exact asta e! Așa au spus iar doamna Morgan mi-a spus că Diana i-a
refuzat pe ceilalți bărbați pentru că... ei bine, a spus că... (O vede pe Diana intrând, schimbă
repede subiectul.) Oh, Diana, draga mea, scumpa mea, bună seara.

DIANA: (Intră prin spate în centru, veselă, fericită, drăguță, inconștient de prietenoasă) Bună
ziua, doamnă Packard. Bună, Enid, scumpo. (O sărută pe Enid.) Am venit mai devreme,
pentru că am venit direct din oraș după ce m-am îmbrăcat la club. Am lucrat la cantină toată
ziua. Ce mai face toată lumea?

ENID: Eu am fost la spital toată după-amiaza.

DIANA: Nu e Enid un castig, ingrijeste si la domiciliu și lasa pe altii sa ia toata gloria? M-aș fi
dus sa lucrez acolo chiar eu...

MRS. PACKARD: De ce nu ai făcut-o?

DIANA: E împotriva legii. Am rude în tranșee. Oh, mi-ar plăcea să fiu acolo. Enid, adu-ne
scrisoarea de la fratele tău și citește-i-o doamnei Packard, bine? Face niște descrieri
neobișnuit de interesante...

ENID: Da, este foarte interesantă. Scuzați-mă o clipă, e în biroul meu de sus, la etaj.

[Iese Enid înapoi în centru.]

MRS. PACKARD: (Cu o privire înapoi pentru a vedea dacă Enid nu se aude) Draga mea
domnișoară Chesbrough, iartă-mă că par a fi prezumțios, dar încerc doar să te salvez. Esti
constienta de ceea ce spun oamenii despre tine?

DIANA: Spun despre mine?

MRS. PACKARD: Bineînțeles că nu ți-ar spune direct asta...

DIANA: Ce nu ar spune?

MRS. PACKARD: E mult mai ușor să măgulești decât să spui lucruri neplăcute...

DIANA: Oamenii spun lucruri neplăcute despre mine?

MRS. PACKARD: Nu ai auzit?

DIANA: Nu, dar cu siguranță aș vrea să știu...

MRS. PACKARD: Bineînțeles că ți-ar plăcea; orice fată tânără ca tine... dar, draga mea, chiar
crezi că trebuie să vii în casa asta...

DIANA: Să vin în această casă? De ce, Enid și cu mine am fost la școală împreună, este una
dintre cele mai vechi și mai bune prietene ale mele...
MRS. PACKARD: Dintre cele mai bune... zici?

DIANA: Te îndoiești de asta?

MRS. PACKARD: După ceea ce a spus?

DIANA: A spus ceva care să te facă să te îndoiești de prietenia ei față de mine... sigur te
înșeli...

MRS. PACKARD: Draga mea fată, am ochi și urechi... pot vedea și auzi...

DIANA: Ce a spus Enid?

MRS. PACKARD: A spus că și-ar fi dorit să te fi căsătorit cu unul dintre băieți înainte de a
pleca la război...

DIANA: Oh, asta...

MRS. PACKARD: Recunoști! Și totuși vii aici... asta spune lumea...

DIANA: Ce să recunosc? Nu înțeleg logica ta... nu văd...

MRS. PACKARD: Bineînțeles că nu vezi... dragostea este întotdeauna oarbă.

DIANA: Dragostea! Nu am spus nimic despre dragoste...

MRS. PACKARD: Bineînțeles că nu, este un cuvânt delicat de folosit și în această chestiune
este... ei bine, lumea nu crede că este potrivit...

DIANA: (indignată) Doamnă Packard, nu înțeleg aluziile dumneavoastră... spuneți-mi faptele

clare... ce spun oamenii... și ce legătură are dragostea cu asta?

MRS. PACKARD: Domnul Haldeman.

DIANA: (Râde) Felix?

MRS. PACKARD: Și tu!

DIANA: EU?

MRS. PACKARD: Vă asociază numele amandurora.

DIANA: (furioasă) Spun că eu și Felix... e o minciună...

MRS. PACKARD: Nu contează dacă e o minciună... ideea e ce spun oamenii...

DIANA: Oamenii care spun astfel de lucruri au minți putrede care nu au destul creier pentru
a se putea distra...

MRS. Draga mea domnișoară Chesbrough...

DIANA: Și tu ești la fel, repetând astfel de defăimări...

MRS. PACKARD: (supărată) Insinuați că sunt una dintre...

DIANA: Da.

MRS. PACKARD: M-ați insultat!

DIANA: Nu mai mult decât m-ați insultat dumneavoastră!

MRS. PACKARD: (furios) Domnișoară Chesbrough, vei suferi pentru asta! Îți spun ceva cu
toată prieteni pentru a te proteja de calomniile lumii și apoi mă răsplătești cu...

DIANA: Asculți bârfe inutile și apoi vii și-mi răpești fericirea... punându-mi otravuri în minte...

MRS. PACKARD: Îți spuneam adevărul, dar oamenii nu-ți mulțumesc că le spui adevărul...

DIANA: Eu sunt cea care știe care este adevărul! Știu că Enid și cu mine suntem prietene și
că Enid și Felix și cu mine suntem prietene și asta e tot. Felix o adoră pe Enid, nu ar fi iubit
niciodată o altă femeie...

MRS. PACKARD: Oh, nu-i așa? Oare știe lumea mai mult decât însăși doamna Haldeman? Nu
știe! Chiar acum câteva clipe, chiar în această cameră, mi-a spus ea însăși că și-ar fi dorit să
vă căsătoriți, pentru că știe că Felix este îndrăgostit de dumneavoastră... se preface că vă
este prietenă, dar în inima ei vă urăște...

DIANA: Nu e adevărat!

MRS. PACKARD: Nu este plăcut să mă cert cu tine, domnișoară Chesbrough. O să-mi caut
gazda, o să-mi cer scuze și n-o să rămân la cină... (Iese pe centru.)

DIANA: (Se duce după ea) Dacă am fost prea nepoliticoasă, îmi cer scuze cu umilință, dar nu
vă pot permite să puneți în circulație astfel de scandaluri...

FELIX: (Intră dinspre stânga jos) Bună, Diana, când ai ajuns aici? Vrei să mă ajuți să pregătesc
cocktailurile? (Se duce la masa din lateral și începe să amestece băuturile.)

DIANA: Felix, s-a întâmplat un lucru îngrozitor... se vorbește despre noi!

FELIX: Cine sunt ei și cine suntem noi?

DIANA: Oamenii vorbesc despre noi doi...

FELIX: (amestecă un cocktail) De ce, ce am făcut? Vrei o picătură de bitter de portocale?

DIANA: Nu o iei în serios.

FELIX: Dar ce e acolo...

DIANA: Tocmai asta e... ce e acolo... dacă ar fi într-adevăr ceva... (Îl privește neliniștită.) E
foarte jenant pentru mine... nu știu cum să ți-o spun...

FELIX: Draga mea Diana, poți să-mi spui orice... nu m-am dovedit a fi un prieten adevărat...

DIANA: Dar dacă ceea ce se spune este adevărat...

FELIX: Nu știi dacă e adevărat sau nu...

DIANA: Credeam că știu... dar după ce a spus-o am început să mă întreb...

FELIX: Să te întrebi ce?

DIANA: (ezită) Oh...

FELIX: Spune-mi!

DIANA: Știi că o iubesc pe Enid...

FELIX: Pai, ați crescut împreună...

DIANA: Nu i-aș face rău pentru nimic în lume...

FELIX: Stiu, om bun.

DIANA: Deci o iubești mai mult decât pe oricine altcineva... nu-i așa?

FELIX: Bineînțeles... dar...

DIANA: (îngrozită) Nu spune dar...

FELIX: Dar de ce...

DIANA: De ce ai spus "dar"...

FELIX: Am spus "dar"? Nu știu, ce-am spus...

DIANA: Ai spus bineinteles... dar...

FELIX: Nu-mi amintesc... m-ai zăpăcit...

DIANA: Doar nu crezi că sunt îndrăgostită de tine, nu-i așa?

FELIX: Poftim, se spune că ești îndrăgostită de mine?

DIANA: Nu te-ai gândit niciodată, nu-i așa?

FELIX: Nu sunt atât de încrezut încât să cred că aș putea...

DIANA: Ah, atunci... dar...

FELIX: Ei bine, acum, ce, dar...

DIANA: Ești îndrăgostit de mine?

FELIX: (strigă) Nu!

DIANA: Slavă Domnului! Dar...

FELIX: Ce...

DIANA: Așa se spune...

FELIX: Că sunt îndrăgostit de tine...

DIANA: Și că eu sunt îndrăgostită de tine...

FELIX: Și...

DIANA: Exact!

FELIX: Sfinte Sisoe!

DIANA: Dar nu e adevărat!

FELIX: (strigă) Nu!

DIANA: Dar ei spun că e adevărat!

FELIX: Și ce spun ei...

DIANA: Înseamnă exact același lucru...

FELIX: Ce putem face?

DIANA: Asta te întreb și eu...

FELIX: Du-te direct la Enid...

DIANA: Dar Enid crede asta!

FELIX: Prostii!

DIANA: Așa a spus ea...

FELIX: Ce "ea" a spus așa?

DIANA: Doamna Packard a spus că toți spun asta.

FELIX: De unde știu ei?

DIANA: Nu știu, dar ei cred că știu, așa că e același lucru.

FELIX: Dar Enid nu poate să creadă...

DIANA: Dar există dovezi că ea crede...

FELIX: E prea absurd...

DIANA: Doamna Packard a spus că Enid a spus că tu ai spus că ești îndrăgostit de mine sau
ceva de genul ăsta... și că Enid mă urăște...

FELIX: Nu e adevărat, sunt convins ca te place...

DIANA: Dar doamna Packard nu ar îndrăzni să spună ceva...

FELIX: A spus că Enid te urăște...

DIANA: Poate că Enid asta simte... poate că e geloasă pe nimic... poate că și-a imaginat
lucruri... poate că mă urăște cu adevarat... poate că și ea a spus lucruri... făcând să pară că...

[Se oprește când Enid intră urmată de doamna Packard center.]

ENID: Diana, doamna Packard spune că ai insultat-o și că simte că nu poate rămâne la cină...

DIANA: Mi-am cerut scuze doamnei Packard, dar nu a vrut să-mi accepte...

MRS. PACKARD Ah, recunoști că m-ai insultat...

DIANA: Doar după ce m-ai insultat tu pe mine!

MRS. PACKARD: Ai auzit, doamnă Haldeman? Este exact cum am spus, m-a acuzat că am
insultat-o când eu încercam doar să fiu amabilă și să-i dau un sfat matern...
DIANA: Doamna Packard si-a asumat să repete niste lucruri pe care oamenii le spun... lucruri
care în mod evident nu sunt adevărate...

ENID: Indiferent dacă sunt adevărate sau nu... este foarte neplăcut pentru mine să am
această altercație în casa mea...

DIANA: Îmi dau seama după vocea ta că ești dispusă să o crezi pe aceasta femeie...

MRS. PACKARD Dnă Haldeman, nu-mi place să fiu numită aceasta femeie...

DIANA: Nu-mi pasă ce te deranjează... ai venit aici și ai stricat o prietenie frumoasă pe care
am avut-o toată viața mea și chiar nu-mi pasă cum îți spun...

ENID: Dar în casa mea... oaspeții mei...

DIANA: Nu-ți face griji... nu voi mai fi invitata ta nici o clipă... am plecat... (Începe.)

ENID: Nu, Diana, nu pot să te las să pleci la... nervi.

DIANA: Dar totusi plec... plec cu inima mea amarita împotriva ta pentru că ai ascultat de ce a
spus...

MRS. PACKARD: Ce am spus?

DIANA: Ai spus că eu și Felix ne iubim și ai insinuat că...

MRS. PACKARD: N-am spus așa ceva în toată viața mea!

DIANA: Doamnă Packard! Acum câteva clipe, chiar în această cameră...

MRS. PACKARD: Nu am spus așa ceva în viața mea!

DIANA: Puteți să mă priviți drept în ochi și să-mi spuneți că nu ați spus niciodată așa ceva?

MRS. PACKARD: N-am spus niciodată așa ceva! Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată!

DIANA: Nu mi-ai spus că ai ochi și urechi și că poți vedea și auzi... și că toată lumea spunea...

MRS. PACKARD: Dar ceea ce spune toată lumea nu este ceea ce spun eu!

DIANA: Nu mi-ai spus că Felix era îndrăgostit de mine...

MRS. PACKARD: Nu știam asta! Ea mi-a spus asta! (Se întoarce spre Enid.)

ENID: Eu nu ți-am spus niciodată asta!

MRS. PACKARD: Ba da, draga mea, mi-ai spus! Chiar în această cameră, acum câteva
momente...

ENID: Nu am spus așa ceva în toată viața mea... și cum îți poți imagina...

MRS. PACKARD: Nu-mi imaginez nimic! Știu ce văd și ce aud și cu siguranță mi-ai spus că
trebuie să știi tot ce am auzit ca să te poți proteja. Așa că ți-am spus într-un mod prietenos,
încercând să-ți fiu de ajutor și iată-ne aici.

DIANA: (cu amărăciune) Da, unde am ajuns?

MRS. PACKARD: Nu poți da vina decât pe tine însăți.

DIANA: Nu avem pe cine să dăm vina decât pe tine...

ENID: MRS. PACKARD, nu am știut că trebuie să mă protejez... până când ați insinuat...

MRS. PACKARD: De ce, chiar tu ai spus că el vrea să se căsătorească cu ea...

ENID: N-am spus nimic de genul ăsta. Am spus că el a spus...

[Toate femeile se întorc simultan spre Felix, care până în acest moment se abținuse să se
amestece în ceartă. El este derutat de această cerere bruscă asupra lui și răspunde
prostește].

FELIX: Nu știu despre ce vorbiți.

MRS. PACKARD: Nu i-ai spus soției tale că vrei să te căsătorești cu domnișoara Chesbrough și
nu...

FELIX: N-am spus așa ceva în toată viața mea și oricine a spus-o a inventat-o!

MRS. PACKARD: Bineînțeles că neagă.

DIANA: Trebuie să nege. Să recunoască ar fi fals.

MRS. PACKARD: Indiferent dacă ar fi adevărat sau fals, ar trebui să nege.

DIANA: De ce ar trebui să nege?

MRS. PACKARD: Pentru că etica unui gentleman l-ar face să nege pentru a te proteja...

DIANA: (furios) Deci nu contează dacă e adevărat sau nu - nimic din ce putem spune sau face
nu poate șterge gândurile mizerabile din mintea ta...

MRS. PACKARD: Nu mintea mea! Mintea tuturor! Eu nu am nimic de-a face cu asta!
DIANA: Enid, nu poți să te ridici și să ne aperi?

MRS. PACKARD: Ah, recunoști că trebuie să fii apărată.

DIANA: Întreaga lume trebuie să fie apărată împotriva femeilor ca tine! Dacă ai fi fost în casa
mea, ți-aș fi arătat ușa. Enid, arată-i ușa și dovedește-i că ai încredere în Felix și în mine, că
știi că nu există și nu a existat niciodată între noi decât cea mai nevinovată prietenie... nu te
miști, nu ai încredere în mine...

ENID: Întotdeauna am avut încredere în tine... nu am avut niciodată cea mai mică
suspiciune... dar poate că am fost oarbă... poate că lumea a putut să vadă mai bine de la
distanță și să înțeleagă...

FELIX: Ai de gând să crezi cuvântul lumii împotriva cuvântului nostru? Ai de gând să crezi o
bârfă prostească și să lași un minut de calomnie să cântărească mai mult decât dragostea și
loialitatea pe care Diana și cu mine ți le-am oferit o viață întreagă...

MRS. PACKARD: De ce nu-i spui soției tale că o iubești?

FELIX: Îmi iubesc soția, dar nu văd niciun motiv pentru a face o declarație publică în acest
sens. Am declarat asta public când m-am căsătorit cu ea. Ea știe că o iubesc... nu-i așa...

ENID: Știu?

DIANA: Te adoră...

FELIX: Nu știi asta...

ENID: Dar Diana e drăguță și...

DIANA: Felix! Plec din casa asta... pentru totdeauna! Datorită ție, doamnă Packard, am
pierdut doi prieteni care au însemnat pentru mine mai mult decât părerea lumii. Nu vă voi
mai vedea niciodată pe niciunul dintre voi!

FELIX: Diana, vino înapoi! Este prea revoltător să permiți ca o bârfă atât de disprețuitoare
să-ți rupă prietenia cu Enid.

MRS. PACKARD: Vezi că nu vrea ca ea să plece...

DIANA: Niciodată n-ar mai fi la fel între mine și Enid.

FELIX: Nu vreau ca ea să plece pentru că nu vreau ca o limbă rea ca a ta să triumfe! Dacă ai fi

intrat în casa noastră și ne-ai fi furat argintăria, ai fi fost mai puțin hoața decât ești acum.
Argintarie noua se poate cumpăra... dar prietenia pătată nu poate fi niciodată strălucitoare
din nou. Tu ai cauzat asta prin remarcile tale răutăcioase în ceea ce privește considerația
mea pentru domnișoara Chesbrough.
MRS. PACKARD: Nu am spus asta.

FELIX: Iartă-mă, ai spus-o!

MRS. PACKARD: Nu eu am spus-o, ea a spus-o. (Se întoarce spre Enid.)

ENID: Nu am spus-o.

MRS. PACKARD: Ba da.

ENID: Nu am spus-o.

DIANA: Ce mai contează cum s-a întâmplat! S-a întâmplat! S-a făcut! Prietenia noastră s-a
terminat, dar... nu voi pleca fără să-mi las aici memoria albă și curată... nu-mi pasă ce crede
lumea, dar vreau ca Enid să știe că nu am avut niciodată un gând împotriva ei... și de aceea
voi spune adevărul, chiar dacă aș fi preferat să mor decât să spun asta înainte...

MRS. PACKARD: Ah, acum vom auzi ceva...

FELIX: Diana, fii atentă... nu ai nicio obligație față de...

ENID: (către Felix) Deci știi ce va spune?

DIANA: Nu, el nu știe. Este secretul meu. Nimeni altcineva nu a știut. Există un singur bărbat
pe care îl iubesc sau pe care l-am iubit vreodată și este acolo.

MRS. PACKARD: Inventează, o poveste probabilă...

DIANA: Nu inventez nimic! Dacă nu mă crezi, va trebui să-ți spun numele lui...

FELIX: Nu, nu, Diana, nu e corect să-ți cer asta...

DIANA: Nu mă vor crede... dar voi face orice pentru Enid... ea trebuie să știe. Este vorba de
Aubrey Laurence.

MRS. PACKARD Aubrey Laurence! A vrut să se căsătorească cu tine...

ENID: E adevărat că a vrut, dar Diana nu a vrut...

MRS. PACKARD: De ce nu ai vrut?

DIANA: Pentru că am vrut.

FELIX și ENID: Te-ai căsătorit cu el?

DIANA: (Își ia verigheta de la lanțul pe care il poarta la gât) Da! M-am căsătorit cu el, în
ultima zi înainte de a pleca...
MRS. PACKARD: Dar familia ta nu il plăcea...

DIANA: De aceea nu le-am spus, dar puteți merge acum să le spuneți chiar dumneavoastră,
doamnă Packard.

FELIX: Aubrey Laurence! Chiar ai făcut-o, Diana?

MRS. PACKARD: Dar e sarac lipit.

FELIX: Si e cinstit până în măduva oaselor! Mă bucur nespus de mult, Diana!

ENID: Și eu la fel, Diana! Iartă-mă!

DIANA: Uitați ușa, doamnă Packard, și lumea de afară așteaptă să audă ultimele bârfe!

MRS. PACKARD: Voi pleca, draga mea, pentru că te-am jignit și știu că nu ești pregătită să mă
ierți, dar promit să nu suflu asta niciunui suflet... niciunui suflet...

[Iese pe centru în așa fel încât se știe că este emoționată și nerăbdătoare să o povestească
tuturor celor pe care îi întâlnește].

ENID: Diana, nu te voi ierta niciodată că nu mi-ai spus că te-ai căsătorit cu Aubrey. De ce nu
mi-ai spus că te-ai căsătorit cu Aubrey?

DIANA: Dar nu am facut-o.

FELIX: Nu ai spus?

ENID: Ai spus ca...

DIANA: Eh, ce am spus! Nu contează ce am spus...

ENID: Dar o să le spună tuturor.

DIANA: Bineînțeles că le va spune...

ENID: Dar dacă nu e adevărat...

DIANA: S-ar putea să fie adevărat...

ENID: Dar nu este... nu-i așa?

DIANA: Ți-am spus că nu este...

ENID: Dar acum nu știu dacă să te cred sau nu...

DIANA: Nici ceilalți nu vor ști dacă să o creadă sau nu...

FELIX: Dar când Aubrey va afla... Diana... ce va crede...

DIANA Își va dori să fie adevărat...

FELIX: Dar ce va spune despre tine...

DIANA: Va spune că eu aș vrea să fie adevărat...

FELIX: Și vrei?

DIANA: Vreau!

ENID: Ai aflat de când a plecat că îl iubești cu adevărat...

DIANA: Nebunește... nebunește... nebunește...

FELIX: (tachinând) Să-i transmit asta?

DIANA: I-am transmis deja.

ENID: Nu-i adevărat!

DIANA: Ba da. Am de gând să mă căsătoresc cu el prin procură.

FELIX: (Îi oferă paharul) Bea un cocktail din asta.

ENID: Dar când le vom spune oamenilor că te-ai căsătorit cu el prin procură, după ce
doamna Packard le-a spus că ești deja căsătorită, ce vor spune oamenii?

DIANA: (ia cocktailul cu un zâmbet) Ce vor spune oamenii? În orice caz, exact ceea ce aleg
ei!

CORTINA