10 pași pentru adaptarea la grădiniță

Prima zi de grădiniță este un moment important care aduce cu sine multe nopți
nedormite. Nu am să vă povestesc teoriile legate de nevoile copiilor ci aleg ca în acest
material să vin cu câteva idei concrete de jocuri si modalități de a face acest moment
frumos, linistit și fără lacrimi.

Sunt mămică de adolescenta acum, însă parcă a fost ieri prima ei zi de grădi… Și
după zile întregi în care am pregătit temeinic momentul, așa cum m-am pricepu eu mai
bine, am pășit pe poarta grădiniței cu inima strânsă. Am intrat în hol și doamna ne-a
întâmpinat foarte zâmbitoare. Mirosea a chec. Unii copii plângeau. Eram lac de apă deși
aveam sufletul înghețat, paralizat. Pitica mă ținea de mână. Am salutat-o pe doaman
educatoare, a salutat și pitica, mi-a dat drumul de la mână, mi-a aruncat un Pa cu
spatele și a pornit-o pe scări. Nuuu, nu mai intrasem niciodată acolo. Scările chiar duceau
spre clasele mari, cei mici avand clasele la parter. Doamna s-a uitat la ea, apoi la mine.

- A mai fost aici ?- a întrebat uimită.

- Nu, niciodată.
Dau să o strig și mă oprește.
- Mergeți. Mă duc eu după ea. E în siguranță. Mai rar copil care să fie atât de vesel
în prima zi. O să fie bine.

Cam asta a fost experiența mea. Nicio lacrimă. Nicun suspin. Ba chiar la întoarcere
acasa întreba nelămurită de ce plâng copiii. Apoi, după vreo lună a început să plângă…
Nu, nu la sosirea la grădiniță sau la despărțire… Plângea când ajungeam să o luâm acasă
printre primii copii. Ea voia să stea mai mult să se joace, să plece ultima… Avea jucării
acasă, avea prietenii din parc cu care se juca la sosirea acasă, însă îî plăcea și la grădi și
aștepta cu entuziasm dimineața ca să pornească într-o noua aventură.

Am să vă împărtășesc acum armele mele secrete. Jocurile și abordarea noastră

în așa fel încât să aveți un copil care să meargă la grădiniță cu bucurie, entuziasm și
curiozitate. Gata cu vorba! Să începem! Veți găsi 10 idei ( jocuri și secrete) și câteva
povești terapeutice potrivite pentru lectura de seară.

1
1. Joaca de-a gradinița
Acest joc este cheia unei adaptări rapide.
Materiale ajutătoare : jucăriile preferate ale copiilor mașinuțe, plușuri, lego, orice
face parte din universul lui.
Obiectivul să familiarizeze copilul cu ceea ce înseamnă grădinita, cu ceea ce face
mama când el e la grădiniță, ce fac ceilalti membrii ai familiei în acest timp.
Important: familiarizăm copilul cu ceea ce va fi la grădiniță fără să idealizăm, fără
să exagerăm și fără să mințim.

Desfășurare:
Luam 4 plușuri preferate, fiecare reprezentând câte un membru al familiei.
Apoi delimitam un teritoriu unde este casa, unul pentru gradinită, unul pentru
locul unde munceste mami, altul pentru tati și unul pentru frate/sora, etc.
Reconstituim o zi, plușurile interpretând rolurile personajelor reale. De la trezirea
de dimineață, acum iepurașul Tup-Tup merge la grădi, apoi mami iepuras îl lasă
cu dna Veveriță și iepurașul va mânca cu ceilalti iepurași, apoi se vor juca, se vor
spăla pe mâini, vor mânca masa de prânz ( uneora le place mâncarea, altora nu
foarte tare, unele feluri sunt noi și miros foarte bine și unii iepurași sunt curioși,
alții mai reținuți). Apoi se vor odihni puțin și la trezire, va primi o gustărică și va
sosi mama iepure/tatăl iepure să îl ia ca să meargă acasă să se întâlnească cu
familia de iepurași să povestească ce aventuri au avut peste zi.
Cât timp Tup Tup e la grădi, mami a ajuns la serviciu și ajută /vindecă ( se
explică simplu, pe înțelesul copilului) ce face și de ce e nevoie de ea acolo, ce îi
place la ceea ce face la muncă.
Evitați a-i spune celui mic că mami/tati merge la muncă pentru bani/ ca să îî
cumpere jucării. Această afirmație se va întoarce ca un bumerang mai târziu când
copilul vă va da următoarea replică:
 Parca spuneai că familia e valoarea cea mai importante, iar tu alegi de fapt
să faci bani nu să stai cu mine.
Si mami iepuraș e liniștită la muncă pentru că știe că Tup-Tup e cu alti iepurași la
grădi, în siguranță, se joacă și descoperă lucruri interesante.
Cat timp Tup Tup e la grădiniță fratele tău merge la școala – și puneam
câteva plușuri ca la scoală, unde descoperă lucruri interesante, pe măsura vârstei
lui.
Foarte important: La final să vă întoarceți la dna educatoare, care pleacă
și ea ultima din grădiniță și merge și ea la familia ei care o așteaptă să le
povesteasca ce a făcut peste zi.

2
 Sfaturi:
 Jucăm jocul de mai multe ori, chiar și pe bucățele dacă cel mic își pierde
interesul/rabdarea.
 Il reluați de câte ori cere, din ce moment dorește, cu răbdare și entuziasm.
Poate dori doar momentul în care vă revedeți sau poate de la nani, sau
poate tot, cap coada.
 E bine să îl jucați pe rând, mama-pui, tati-pui, poate chiar toți dacă timpul
vă permite. Totul cu calm, cu umor si voie bună, într-o atmosferă relaxată
de joc.
 Evităm cuvintul TREBUIE. Inlocuiți-l cu uneori e necesar să…. E útil să…

2. Jocul Drumul cu peripeții

Materiale ajutătoare: plușuri/ jucării, orice reprezintă universul copilului.

Obiectiv să descopere că momentul în care ajunge părintele să îl ia de la grădiniță
poate să depindă de alți factori necunoscuți/neprevăzuți.
Atenționare: la această vârstă copiii nu au noțiunea de timp, nu înțeleg ce
înseamnă oră, zile. Creierul lor încă nu este suficient dezvoltat in acest sens.
Toate provocările vor fi pozitive, fără monștri, accidente, evenimente anxioase.

Desfășurare:
Punem la depărtare 2 plușuri / 2 mașinuțe.
Plușul elefant stă pe loc, iar plușul urs va trebui să ajungă la el.
Doar că, mergând el așa către elefant, îi apare în cale o pisicuță care îi cere să o
ajute să îsi găsească puișorii. O ajută repede și merge mai departe. Apoi apre în
drum un copac răsturnat de o furtună și ajută la deblocarea drumului, pt ca e bun
la suflet și săritor… si oricum nu avea pe unde să ocolească. Si tot așa inventați
tot felul de peripeții (3-4 pe un joc) care îl întârzie pe urs să ajungă la elefant.
Important e că MEREU ursul ajunge, cei doi sunt fericiți și MEREU elefantul își
amintește să stea liniștit că URSUL va sosi la el, după ce parcurge drumul plin de
peripeții.
Se pot inversa rolurile, copilul să meargă la părinte și în drum să apară tot felul de
provocări. Le va depăși pe toate și va ajunge MEREU la celălalt care este sigur că
va sosi. Părintele poate spune chiar, așteptând copilul să ajungă la el:
- Hm… ce peripeții o avea de trecut cațelușul? Sunt tare curios sa aflu…Știu sigur
că va ajunge la mine și îmi va povesti o grămadă de lucruri interesante.

3
3. Jocul Detectivul emoțiilor

Materiale : jucării , foi de hârtie, culori, plastilină

Obiectiv : să își recunoască emoțiile, să accepte TOATE emoțiile ca fiind firești
pentru TOATĂ lumea și să știe ce să facă cu ele.
Desfășurare : Parintele îi cere celui mic să ghicească ce emoíe are, uitându-se la
fața lui. Apoi părintele mimează o față veselă, apoi una tristă, una furioasă, una
curioasă….. si va ajuta copilul să identifice emoția. Apoi vor face schimb de roluri,
copilul mimând o emoție și adultul fiind detectivul care află emoția.
Dupa acest pas, mergem la nivelul următor.
 Ce putem face când suntem veseli, la grădi/ la serviciu/acasă? Si gasim tot
felul de răspunsuri adecvate vârstei ( râdem, țopăim, dansăm, zâmbim,
îmbrățisăm, etc)
 Ce putem face când suntem furiosi și suntem la grădi/ la serviciu/acasă? –
Desenăm ceva, dansăm, sărim ca mingea de muuulte ori până dispare
furia, numaram, respiram lent, spunem unui prieten că suntem furioși și
că avem nevoie de o îmbrățișare…
 Ce putem face cand suntem triști și suntel la grădi/la serviciu/ acasă ?
Desenăm, povestim unui coleg, ne amintim o întâmplare hazlie.
Recomandare : e foarte important ca părintele chiar să povesteasca mici
întâmplări cand era la muncă și s-a enervat/a fost trist/ furios/fericit și ce a făcut.
(évident o experientă în care adultul a găsit o solutie rezonabilă din care cel mic
poate învăța ceva). Ideea e că se povestește întâmplarea, pe înțelesul celui mic,
fără să se insiste pe morală sau alte aspecte.
Exemplu: Stii, chiar ieri am fost furios la muncă pentru că, în timp ce eram cu
cafeaua în mână, a venit un coleg și, din neatenție, mi-a dat cu cotul peste mână
și am varsat-o. Imi venea să urlu, însă nu am făcut-o. Am numărat în gând până
la 10 si apoi i-am spus colegului ca data viitoare să se uite mai bine în jur și apoi
am plecat. Eram încă furios și nu știam ce să fac. Apoi am respirat adânc de mai
multe ori ( de 10 ori) și mi-am spus în minte că a fost doar o întâmplare și că e
momentul să mă ocup de alte lucruri mai interesante. Si treptat, mi-a trecut….

4. Jocul Adevar sau provocare?

Este doar o adaptare a jocului clasic, însă foarte îndrăgit de pitici.

După întoarcerea de la grădinită, când e o atmosferă relaxată, propuneți acest
joc. Cu cât participa mai mulți membrii din familie, cu atât mai bine.

4
 Obiectivul : să identifice aspecte frumoase de la grădiniță și să le conștientizeze.
S-a demonstrat că al nostru creierul, responsabil de supraviețuire, are nevoie
de 3 secunde să își amintească evenimentele negative și 21 de secunde pe cele
pozitive.

Desfășurare: Fiecare membru alege una din cele 2 variante adevar sau provocare.

 Dacă a ales adevăr, atunci va povesti celorlalți ceva ce i-a plăcut la

grădiniță, școală, job. ( poate fi ceva ce a aflat, ceva ce a mâncat, o vorbă
frumoasă pe care i-a spus-o doamna educatoare, că cineva cu care un
pera vorbea i-a zâmbit, orice pozitiv.
Unora li se poate părea difícil însă este important să caute acest eveniment
pozitiv, e important să exerseze. Poate fi vorba și despre faptul că e bucuros de
modul în care a rezolvat o sarcina, de faptul că a făcut o faptă bună, orice are
legătură cu el sau cu cei din jur.
 Daca a ales provocare, atunci i se va da o mică provocare pentru ziua
următoare la grădiniță, job, scoală. Provocările vor fi ușoare și pozitive.
Scopul este de a ajuta să crească încrederea în el.
Exemple: să facă un compliment cuiva, să ajute pe cineva, să zâmbească
cuiva, să faca o faptă bună, să deseneze ceva frumos pentru cine vrea el și
să dăruiască desenul, etc.
A doua zi, va povesti cum a răspuns provocării și mai ales cum s-a simțit.
Dacă a uitat, i se va da o noua provocare pe care o va îndeplini pe loc, din
aceeași gamă.

5. Jocul Crocodilul flămând

Materiale : coli de hârtie

Obiectiv: Conștientizarea că regulile sunt utile pentru siguranța lor
Desfășurare:
Ne imaginam ca podeaua camerei este un ocean în care sunt crocodili.
Părintele joacă rolul crocodilului. Copilul este rugat să ajungă de pe un mal pe
altul. Patul, un scaun, canapeaua reprezintă pământul unde e în siguranță.
Imediat ce pune piciorul în apă, crocodilul îl poate mânca dacă îl prinde… După 2-
3 ture în care adultul îl aleargă și îl prinde , mancându-l ( aici urmează joaca de-a
mâancatul prăzii) , adultul propune introduce reguli noi:

5
 - Uite, ce ai zice dacă am avea ca regulă ca: dacă stai pe aceste bucati de hârtie,
însă fără a depăși marginile, însemnă că ești protejat ca de un scut și crocodilul
nu te poate mânca?
Si asează în ocean, adică pe podea, câteva foi de hârtie, în așa fel încât copilul,
călcând pe ele, să poată ajunge de pe un mal pe altul.
Ulterior se pot adăuga și alte reguli noi, care să ajute copilul. După fiecare tură
de joacă se poate sublinia cât de utile sunt regulile și că îm momentul în care
sunt respectate are mai multe reușite.
- Aha, deci regula asta în loc să mă ajute pe mine, crocodilul flămând, te-a ajutat
pe tine să scapi și să ajungi în siguranță pe mal…..

6. Adaptează rutina
Acesta un este un joc, ci face parte din familiarizarea copilului cu ceea ce va urma.
In zilele premergătoare grădiniței, adaptați programul copilului și introduceți
eleméntele din rutina pe care o va avea la grădiniță, subliniind de 2-3 ori pe zi,
atunci când atmosfera e una plăcută și e ceva ce îî place:
 Așa va fi și la grădiniță: o să vă spălați pe mâini și apoi o să vă așezati la
masa ( de exemplu, după ce v-ati amuzat împreună spălandu-vă pe mâini)

Sau în momentul în care mânâncă o gustare, după somnicul de prânz, îi puteți

spune
 A…abia aștept să îmi spui ce grustare delicioasă o să primești la grădi cand
te trezești.

Atunci când desenați ceva și atmosfera e plăcută, îi puteți spune că vor fi astfel
de momente si acolo:

 Stii, și la grădiniță o să desenați. Uneori o să îți iasă ca acum, așa frumos,

alteori poate că nu. Stii….îmi amintesc de când eran eu la grădiniță și ne-a
pus să desenăm un peisaj… Stii ce am făcut? Am desenat toaaată iarba
din curtea casei in culoarea roșu. Tare s-a mai mirat doamna educatoare
și mi-a zis că iarba e verde sau poate galbenă dacă e toamnă, însă nu
roșie. Stii ce i-am zis doameni educatoare? Că s-a vărsat o găleată de
vopsea roșie peste ea…Si tare s-au mai amuzat toți de isprava mea…

Rutina de la grădiniță:

 Mic dejun
 Joaca desenat, plastilina, activitati educative

6
  Mers la baie
 Mancat de prânz
 Schimbat pentru somnic/odihnă
 Somnul de prânz
 Trezirea si schimbarea pentru plecare
 Gustare
 Alte activitati educative sau joaca

7. Obiectul magic

Pentru copiii cărora li se face frecvent dor de părinți, pentru cei care au o nevoie
crescută de conectare, e foarte útil să aibă un obiect magic de-al mamei poate fi
o brațară împletită, o eșarfă cu parfumul mamei și când simte dorul, să atingă
acel obiect și mama lui va fi acolo în inima lui, alături de el. La schimb și mama ii
poate cere copilului să îi ofere un mic obiect pe care îl va purta cu ea, pentru atunci
când îi este dor de el. Copilul va înțelege că e firesc să ne gândim la cei dragi când
sunt departe de noi și că și adulților le este dor.

Mentiune: obiectul trebuie să fie sigur, să nu pună în pericol copilul. Este vorba de
ceva simbolic, care dacă e pierde, strică să nu fie nico problema.

8. Eu pot!
Eu pot! Are legătură cu nevoia de autonomie a copilului. Pe de-o parte are nevoie
să își demonstreze că poate face anumite lucruri, pe măsura vârstei și dezvoltării
sale motrice și intelectuale, pe de altă parte îi va asigura independența la
grădiniță.
Obiectivul este ca în joacă copilul să reușească să:
 Se îmbrace singur
 Să meargă la baie singur
 Sa se dezbrace singur
 Să manânce singur
 Sa adoarmă singur

Cum ajungem la toate acestea? Cu pași de bebeluși și neapărat în joacă,

acordându-i timp. Jocul se practică atunci când avem timp și energia necesară. E fix
un joc.

7
 Exemplu : ne propunem să ajungă să se îmbrace singur. Asta presupune să își
pună:

 lenjeria intima
 Ciorăpeii
 Pantalonii
 Maieul
 Bluza
 Încălțările
 Geaca.

Asta presupune ca vom împărți jocul in 6 nivele și după ce primul nivel a fost atins,
se trece la pasul următor. Nivelul 1 se poate exersa după o baie relaxantă.

- Acum hai să ne jucăm de-a ….si spunem personajul lui preferat din desene
animate… Oare el avea chilotei ? Oare cum îi îmbracă? Ia să vedem cum ti-i
pui tu. Uite-i aici… Eu mă întorc cu spatele și mă strigi când ești gata… Sunt
sigură că ai să te descurci atât de bine și de repede că nici nu o să îmi dau
seama când ti i-ai pus…
- Apoi in alta zi, exersați modul în care se pune maieul… Puteți crea chiar un
mini desen animat cu numele : Tup Tup și 5 pași în care să îți pui un maieu…
Iar el este personajul Tup Tup care îi învață pe cei mici să se îmbrace, iar adultul
este cel care filmează totul și se joacă de-a reporterul, intrebându-l serios :
- Ce sfaturi le dați celor care se încurcă ?
- Oare cum știu urmăritorii noștri care e fața și care e spatele maieului
- Am primit o întrebare din partea publicului : Are vreo importanță daca sunt
stângaci sau dreptaci… etc.

Cu cât va dobândi mai repede aceste abilități, cu atât încrederea în ei va crește

și frustrarile legate de aceste activități vor scădea.

9. Ce îmi place la jobul meu ?

Poate vă întrebați ce legătură are jobul dvs cu adaptarea la grădiniță… Ei bine are.
Copiii imită părinții, preiau/ oglindesc atitudinea lor față de serviciu. Bucuria
adultului, încântarea și curiozitatea lui față de muncă, poveștile cu experiențe
interesante îl fac pe cel mic să înțeleagă că este ceva plăcut să te duci la munca.
Multi dintre cei mici chiar asociază grădinița cu un job, spunand :
- Tu, mami, mergi la muncă și eu merg la muncă, doar că la mine îi zice grădiniță.
Dacă tu nu ești entuziast când mergi la muncă, el de ce ar fi cand merge la
grădiniță ?
8
 10. Jocul Impreună totu-i lună.
Materiale: muuulte jucarii de tot felul
Obiectiv: sa înțeleagă că e în regulă să cerem ajutorul celor din jur și să oferim
ajutorul celor din jur.
Desfășurare:
Imprăștiem (asta dacă mai e cazul) jucării multe, multe pe podea.
Apoi îl rugăm să le strângă cât poate de multe, singur, in 5 minute, cu o singur
mână.
II cerem apoi, tot in 5 minute să strângă cât mai multe jucării cu 2 mâini.
Intrebati-l apoi dacă are vreo idee cum ar putea să strângă toate jucăriile singur.
Dar dacă ar fi mai multe mâini?
Cum ar putea face rost ?
Cum ar putea cere ajutorul?
Cui ar putea cere ajutorul?
Cum ar împărți strânsul jucăriilor ca să fie mai rapizi?
Poate să le împartă pe mărimi, tip de jucării ( plusuri/ lego/masinute), fiecare să
le strângă pe cele de o anumită mărime.. etc.
Recomandare: totul este un joc. Obiectivul acum nu este să strângă jucăriile ci să
înțeleagă că e recomandat să ceară ajutorul și să îl ofere.
Intrebați-l:
Cum te-ai simțit când ai strâns cu o mână jucăriile?
Dar cu 2 mâini?
Dar când te ajutam și eu cu o mână?
Dar când toată lumea te ajuta?

Important: Acestea sunt sugestii de jocuri. E important sa le adaptati in functie de

specificul copiilor vostri (poate unii sunt cu dizabilitati) si sa tineti cont ca cel mai
important lucru este siguranta lor. Fiecare parinte isi asuma si isi cunoaste copilul si, in
functie de nevoile fiecaruia, va aplica sau nu aceste jocuri/ idei.

9
 Povesti terapeutice

Veverita Huggy - este o poveste pentru copiii carora le e greu sa se confrunte cu

situatii noi, carora le e greu sa accepte sa stea departe ( a se citi: la gradinita, bunici) de
parinti.

Bonito: bullying, copil care nu se integreaza intr-un grup, care nu se accepta asa cum
este.

Cosuletul incurca-lume: o poveste terapeutica ce poate fi citita celor care nu vor sa

renunte la scutece, paturica preferata si alte obiecte pentru care cei mici au dezvoltat
un atasament.

Codita si formula magica: pentru copiii carora nu le place sa isi stranga jucariile, care
nu se pot concentra pe o singura activitate.

Cookie-puiul de Koala - o poveste potrivita celor care au tendinta sa renunte la

obiective/ visuri/ planuri pentru ca sunt "prea mari/prea grele/prea mult"

Secretul lui Tomas - este o poveste care poate fi citita copiilor care se tem de umbre,
sunete si nu se simt in siguranta.

Ziua Recoltei : teama de greseli, de critica, teama de a incerca ceva nou.

Zborul privighetorii : timiditate de a vorbi in fata celorlalti, la serbari.

Povestea lui Happy : lipsa motivatiei de a mai face o activitate pe care o facea cu drag
in trecut ( nu mai vrea sa manance fructe/ legume, nu mai vrea sa se imbrace singur
etc)

10
 Veverita Huggy

Intr-o pădure de stejari falnici, cu poienițe pline de flori multicolore și parfum

îmbietor, trăía veverița Huggy împreuna cu familia ei: mama veveriță Rița, tatal Veverițoi
și bebe-veverița Ița.

Trăiau toți într-o scorbură încapatoare, căptușită cu mușchi moale, cu flori și plină
de culoare. Huggy era o veverița blandă, inteligentă, creativă, sensibilă și isteață. Ii
plăcea să se joace cu celelalte animale în poienișă, să sară din creangă în creangă făcând
tot felul de tumbe și jumbușlucuri. Era admirată de celelalte veverițe pentru felul ei de a
fi și pentru că reusea să găsească tot felul de jocuri noi și amuzante. Cel mai mult și mai
mult îi placea lui Huggy să stea împreuna cu familia ei, sa ofere îmbrațișări…. Nu
degeaba parinții i-au spus Huggy, adica îmbrațișare. Adora momentele în care oferea și
primea îmbrațișări familiei și prietenelor ei. Era un moment magic, în care simțea liniste,
bucurie și încantare…. Iar dacă Rița veverița sau tatal Veverițoi îi spuneau și vreo poveste
din Padurile Foșnitoare, atunci Huggy se simțea în al noualea cer de bucurie.

Ei… doar ca Huggy, uneori, se întrista. Ochișorii ei plini de lumina și încantare

deveneau triști, înlăcrimați. Rița si Veverițoi plecau zilnic să caute ghinde pentru iarna,
să caute mușchi proaspat pentru scorbură. Uneori Veverițoi stătea acasă pentru a
numara ghindele, pentru a face planul pentru iarna cea grea, pentru a rearanja scorbura
și nu avea cum să se ocupe și de Huggy și Ița. Așa ca Huggy și Ița mergeau în Poienita
Descoperirii – o poieniță unde se adunau toate veverițele copii ca să se joace în siguranta
până când veneau parinții din căutarile pentru provizii.

In Poienița Descoperirii erau multe veverițe și făceau tot felul de activitați: se jucau
de-a legănatul pe crengile copacilor, modelau cu gheruțele tot felul de figurinte din

11
crenguțe sau pamant, făceau mici colaje din frunze si flori, mancau și chiar se odihneau
pentru ca să aibă energie când se vor juca, pe seară, cu familiile lor. Poienița Descoperirii
era un loc special unde veverițele inventau zilnic jocuri noi, provocări noi, chiar și
mancarea era uneori din ghinde de alt soi decat vazuseră acasă. In unele zile chiar
construiau din pietricele, frunze și flori mici surprize pentru parinți, în altele dansau sau
chiar aveau invitați alte animaluțe prietenoase….Ei… și se pare că lui Huggy nu-i plăceau
situațiile necunoscute, noi ….așa că își dorea să stea acasă….

Intr-o zi, în Poienița Descoperirii s-a anunțat că peste 2 luni va avea loc Festivalul
Ghindelor. Era cel mai iubit festival din Padurea Foșnitoare. Era momentul în care
padurea era decorată cu baloane colorate, tot felul de dulciuri din ghinde, veveritețe își
aranjau codițele stufoase și pegateau spectacole prin copaci, concursuri și surprize. In
aer plutea numai bucurie și aroma de vanilie. Inainte de înscrieri, au fost enumerate
condițiile de participare la concursuri și surprize : să știe să lucreze în echipă, să poată să
creeze un numar de acrobație alături de alte 3 veverițe, să vină zilnic în Poienița
Descoperii ca să antreneze rezistența, rabdarea și să se pregatească pentru Festival.
Prietenele lui Huggy s-au inscris fără să ezite, însa Huggy s-a retras sub o ciupercuța.

Pe când stătea ea, tristă privind crengile stejarilor, a început să plouă apoi… a
aparut în fața ei Elsa din Regatul Inghetat (se poate înlocui cu Zana Padurii pentru
copiii care nu sunt încântați de Elsa).

- Ce-i cu tine Huggy? De ce ești tristă ?

- Elsa !! Elsa ! ( Zâna Pădurii)....tu aici ?
- Da… chiar aici. Am venit sa vad locul unde se va organiza Festivalul Ghidelor la
care am fost invitata…De ce ești tristă ?

12
- Păi…vreau acasă la Rița si Veverițoi… și Ița…De fapt… vreau să particip și eu la
Festivalul Ghindelor…
- Si te-ai înscris? – a întrebat Elsa ( Zâna Pădurii) cu blandețe.
- Nu… pentru ca eu nu vreau să vin zilnic în Poienița Descoperirii. Eu vreau să stau
în scorbură !!!
- Păi de ce nu vrei sa vii in Poienița ?
- Pentru că mi-e dor de mama și de tata…- a șoptit Huggy, Mi-e dor de
îmbratisarea lor. Vreu să fiu acasă cu ei.
- Inteleg și e firesc să îți fie dor de ei. Si lor le e dor de tine. Vrei să îți spun un
secret ? -a întrebat-o Elsa ( Zâna Pădurii) pe Huggy.
- Da, da – a raspuns repede Huggy, cu ochii sclipind de încantare.
- Inchizi ochii, încrucisezi labuțele în dreptul inimii ( ca într-o îmbrațișare) și o
lumina caldă te va învalui, exact ca atunci cand mama te ia în brațe. Atunci
toata iubirea ei va fi cu tine. Stii, și eu fac așa când îmi este dor de cineva.
- Si ție îți e dor? Si celor mari le e dor? – a întrebat surprinsă Huggy.
- O, da… Huggy. Tuturor ne e dor.
- A….și aș mai putea să fac ceva… Când pregatim în Poieniță câte o surpriză, aș
putea sa i-o ofer mamei sau lui tati ca să o aiba cu ei când le este dor de mine.
- Stiam eu ca ești o veveriță isteață. Sigur ca da!
- Dar cu situațiile noi ce fac ? – a întrebat întristata Huggy. Nu îmi plac situațiile
noi… Si ce fac cu faptul ca în Poienita Descoperirii avem un program și mie îmi
place sa fac ce vreau, ca atunci cand sunt în scorbură ?
- Situații noi ? Păi acum ești într-o situație nouă și îți place, nu ?
- Daaa…. Imi place să stau cu tine. Insă în unele situații mi-e teama, îmi par grele,
dificile…
- E firec când e ceva nou să simți asta. Apoi…. tu esti o veverița isteată și creativă
așa că sunt sigură că te vei descurca în majoritatea situațiilor din Poienita
Descoperirii… De ce crezi că îi zice așa poieniței?
- Aaa…. Ca să descopăr… adică să aflu…. Adică să experimentez…….
- Exact… acolo e locul special, unde esti în siguranta și poți să descoperi. E un
spațiu sigur unde poți să afli jocuri noi, să îți faci prieteni …
- Inteleg…însa mie mi-e mai bine la mine în scorbură!
- Păi în scorbură ai cam descoperit totul. Acum e momentul sa afli și misterele din
Poienita.
- Cam asa e….doar că…..
- Vrei să îți zic o formula magică ? – a inscodit-o Elsa ( Zâna Pădurii)?
- Daaaa…
- Fii atentă. Indrepți spatele, închizi ochii și zici de 3 ori:

13
 Sunt fâșneată, sunt isteață
Pot face la toate față.
- Hai împreună… Indreptăm spatele, închidem ochii și spunem:
Sunt fâșneată, sunt isteață
Pot face la toate față.

- Ce usor este! – a zis încantată Huggy. Adică acum pot veni zilnic în Poienita și
…mă pot înscrie la Festival. O sa învat să fac echipă bună cu celelalte veverițe, o
să respect programul ca să mă antrenez pentru marele Festival….
- Da,da… - abia aștept sa ne vedem la Festival – i-a soptit Elsa ( Zâna Pădurii)
îndepartându-se…

Huggy s-a frecat la ochișori, uimită de cele întamplate. Oare a visat sau
Elsa ( Zâna Pădurii) a fost acolo? Apoi i-a venit în minte formula magică :
Sunt fâșneată, sunt isteață
Pot face la toate față.
I s-a facut dor de mamica ei, Rița… Atunci și-a încrucișat labuțele peste
inima, a închis ochii și a astepta… A simtit bucurie și încantare. A zambit fericită….
Acum știa că poate veni zilnic în Poienița Descoperirii să se joace, să exploreze, să
își facă prieteni.
Si ce mare bucurie a fost pe Rița când s-au regăsit pe seara ăi Huggy i-a
dat inimioara din frunze, iar Rita i-a dat o inimioară dintr-o ghindă roz descoperită
în căutările ei. S-au îmbrațisat și s-au distrat toata seara.
Mare a fost bucuria mamei veveriță și tatalui veveriță când, a doua zi,
Huggy a pornit cu veselie spre Poienița Descoperirii. Fără lacrimi, fără ochișori
triști. Erau încântați că veverița lor a devenit mai înteleaptă și a descoperit că
iubirea lor este cu ea la fiecare țupăit, că e minunat să explorezi și să îți faci
prieteni. S-au îmbrațișat toți patru și au avut o zi magică.

14
 Bonito

Trăia odată un om bun, gospodar care avea o fermă mare, plină de animale: cai,
vaci, găini și câte și mai câte. Printre animale, era și Bonito, un cal sur, năzdrăvan, săritor
și foarte curat. Bonito se înțelegea foarte bine cu o pisică, Jesse, cu care se juca, povestea
și pornea în aventuri prin dealurile și pășunile din apropiere.

Intr-una din zile, stăpânul și doctorul veterinar au stabilit că are nevoie de

potcoave pentru ca să poată să alerge pe câmp, pentru ca să se joace în voie cu alți
căluți. Așa că Bonito a ales niște potcoave potrivite, lucioase și perfecte pentru el. Se
simțea bine cu ele, îl ajutau să alerge mai bine, să se miște în voie și să nu mai obosească
atât de repede. Era mulțumit de alegerea lui și veterinarul l-a felicitat pentru modelul
care i se potrivea de minune.

Incântat, Bonito s-a dus la Jesse să-i arate noile lui potcoave.

15
 - Ce interesante sunt! i-a raspuns pisica. Iți vin foarte bine! Chiar aveai nevoie de
ele ca să te protejeze și să te ajute să te simți mai bine, să alergi în voie. Acum
putem porni spre Colina de Peste Deal, să explorăm.
- Să pornim, a spus plin de veselie Bonito. Acum sunt mare, sunt pregatit să
descopăr lumea.
Si au mers ei ce-au mers, Bonito fiind încantat de modul în care se simțea :
toata lumea era la picioarele lui. Increzator, cu Jesse alături a traversat dealul și
într-o poieniță luminoasă, a zărit o hergelie de cai sălbatici, nărăvași și energici.

- Ei, ia uitați-vă și la calul asta !!! Ce potcoave are!!! Arată de-a dreptul ridicol. – au
început caii sălbatici să-l necajească.

Jesse s-a uitat nedumerită la Bonito.

Toate bucuria și încantarea de pe chipul lui au disparut. Nu înțelegea nimic din ceea
ce se întâmplă. Da, caii salbatici nu aveau potcoave, însa pentru el erau utile, îi veneau
bine și îi făceau viața mai usoară. Ar fi vrut să le spuna ceva, orice, însa nu își gasea
cuvintele potrivite. A lasat capul în pământ și s-a îndepartat… A pornit-o spre primul
țăruș și a început să lovească cu copitele în el, ca să își scoată potcoavele . Plin de ciuda
și-a scos toate potcoavele și s-a întors în poieniță.

Acum părea ca ceilalți cai sălbatici, însă, în interiorul lui, știa că e diferit și … în plus,
nu se simțea prea în largul lui pentru că a început să obosească mai repede și lucrurile
să nu-i mai fie atat de clare. Apoi, se gândea si la cât de triști vor fi gospodarul și
veterinarul când vor vedea că și-a dat jos potcoavele care-l ajutau și îi veneau de minune.
Caii sălbatici l-au ignorat, nu i-au mai aruncat cuvinte grele, însă parca nici nu părea că-
l accepta în galopurile lor fantastice. Ar fi vrut să se ia cu ei la întrecere, să le arate cât e
de mare, de puternic, ce salturi uriașe știe să facă, câte lucruri interesante învățase la
ferma, însă ei nu-l acceptau în grupul lor….

16
 - De ce îți pasă de ce spun ei ? l-a întrebat Jesse. Tu te simțeai bine cu potcoavele.
- Pentru că nu îmi place când râd de mine.
- Nu toți au râs de tine și apoi la ferma mai sunt o grămadă de cai cu potcoave și
chiar în toata lumea. Pâna la urmă tu tot Bonito ești, cu sau fără potcoave,
calitățile tale sunt aceleași. Insă ei de unde să le cunoască?
- Pai da, în loc să vadă ce avem în comun, cum alerg în galop, cum știu să sar peste
obstacole; ei s-au uitat doar la potcoavele mele.
- Off, Jesse, sunt atat de trist. Hai să ne întoarcem acasă….

Si au pornit ei agale și îngândurați spre casa. Bonito mergea din ce în ce mai greu.
Fără potcoave, avansa cu dificultate. In cele din urmă au facut un mic popas lângă
un stejar falnic. Bonito, obosit și răscolit de atâtea întamplari și emoții contradictorii
privea coplesit în zare….

Deodată a apărut legendarul Pegasus- calul înaripat. Era superb, impunător, cu

aripile fascinante.

- De ce ești trist, Bonito ?

- Pentru că au râs de potcoavele mele, caii sălbatici…
- Unde sunt potcoavele ?
- Nu le mai am ! Nu le mai port ! Nu mai vreau să râda de mine! a spus furios
Bonito.

17
- Hm… și cum o să te descurci la ferma fără ele? Potcoavele te ajutau pe terenul
nisipos de la grajduri. Ei nu au cum să înțeleagă, pentru că sunt cai sălbatici,
diferiți și deocamdată nu au nevoie de potcoave. E posibil ca într-o zi și ei să fie
domesticiți și să poarte potcoave, pentru a le face viața mai usoară.
- Asa este, dar până atunci râd de mine, iar eu NU mai vreau. – a nechezat Bonito
ferm.
- Si cum ai să te descurci fără? Copitele vor fi afectate rău, vei ajunge să nu te mai
poți juca deloc, să nu mai poți face nici măcar trap, ce să mai zic de galop.
- Nu stiu! Nu îmi pasă de ce o să fie mai târziu! Nu mai suport să râdă de mine că
am potcoave!
- Tie îți plac potcoavele? Le-ai ales tu ? l-a întrebat zâmbind Pegas.
- Da, sunt ok, eu le-am ales. – a mărturisit Bonito.
- Si de ce e importantă părerea celorlalți despre potcoave ? De ce te afectează ?
Dacă ai avea coama roșcată și ar râde de tine că ai coama roșcată, ce ai face?
Te-ai tunde ca să fii pe placul lor ?
- Hmmm – plescăi Bonito.
- Dar dacă ar râde de tine că ai urechile prea ascuțite și prea lungi ce ai face? Sau
pentru că ai ochii diferiți de ai lor, să zicem negri, ce ai face? Sau coada, dacă nu
le place și râd de ea ce faci?
- Nu mi-aș taia coama și nici urechile și nimic. Asa sunt eu! Dar….Dar tu cum te-ai
descurcat cu aripile? Au râs și de tine? – a continuat Bonito…
- O…da…mereu au râs de mine pentru ca eram diferit. Si tocmai asta mi-a dat
putere. Am avut în jurul meu și cai și alte animaluțe care m-au apreciat și cu
care mă jucam. Exitau chiar căluți care își construiau aripi ca să fie ca mine. Am
învațat în timp să îi ignor pe cei care sunt superficiali și nu pot accepta ca noi,
ființele, suntem diferite. A fost pentru mine un noroc, ca un test ca să aflu rapid
cine merită și cine nu merită să îmi fie prieten.
- Noroc…. Repeta Bonito. Adică cei care râd de potcoavele mele nu merită să fie
printre prietenii mei, pentru că nu vor să mă cunoască cu adevarat?
- Exact așa…. – a confirmat Pegasus.
- Adică pot să îi ignor și să nu mai îmi pese de replicile lor…
- Păi da ! Mai eram eu azi legendarul Pegasus dacă plecam urechea la toți căluții
care au râs de aripile mele, de mine , că sunt diferit?
- Probabil că nu… Acum înțeleg de ce ești un simbol al înțelepciunii și există o
constelație cu numele tău…. A spus gânditor Bonito….
- Ai dreptate, Bonito. Ești un cal special…. Tine minte: să fii diferit este bine, este
minunat să fii unic… a spus Pegasus nechezând și pornind în galop spre nori….

18
Bonito s-a scuturat. Oare a visat? Oare Pegasus chiar a fost acolo, lânga el.
Legendarul Pegasus i-a vorbit?

- Jesse, l-ai vazut și tu pe Pegassus ?

- Miau… ce… nu știu, eu am adormit. A fost aici Pegasus ?
- Așa aș zice… a plescăit Bonito… Am vorbit despre potcoavele mele, aripile lui,
despre ce înseamnă să fii diferit…
- Si ?
- M-a pus pe gânduri… Am să rog veterinarul să îmi pună iar potcoavele…
- Si caii sălbatici? Si cuvintele lor?
- Nu îmi mai pasă de ei, oricum sunt cai sălbatici. O să mă joc și o să îmi petrec
timpul cu cei care merită, care înteleg că suntem diferiți ….
- Să mergem atunci la fermă … - a spus plină de bucurie Jesse.

Mare le-a fost mirarea fermierului și veterinarului când l-au vazut pe Bonito
fără potcoave. S-au întristat când au auzit motivul pentru care și le-a dat jos și a
acceptat să mearga fără ele… Apoi, când Bonito le-a spus ca si-ar dori unele noi,
s-au bucurat nespus, dându-si seama că în sfarsit calul a crescut, a devenit mai
înțelep și a ales ceea ce era bine pentru picioarele lui, pentru viața lui. A fost un
semn, pentru ei, că Bonito a devenit un adevarat armăsar, gata de provocări
serioase, pentru că nu mai pleacă urechea la vorbele fără rost ale celor din jur și
acum știe cine este el cu adevarat.

Cosuletul încurca-lume

A fost odata ca niciodata, o fetita cu ochii ciocolatii, plini de energie si

veselie. Parul saten, in care se jucau razele soarelui, il tinea uneori prins in doua
codite jucause. Ea traia intr-o padure fermecata. Avea o singura prietena, o copila
LOL, dar isi dorea sa aiba mai multi prieteni, mai mari, care sa o invete lucruri noi,
jocuri interesante.
Fetita primise de la bunicul ei un cosulet in care sa adune tot felul de
lucrusoare mici, de bebelus.
- Trebuie sa umpli acest cosulet zilnic si sa nu te desparti niciodata de el!-
i-a spus bunicul
- De ce ?
- Daca nu pui ceva nou in el, zilnic, sau daca il pierzi, va fi de rau !

19
 Fetita a plecat nedumerita. A pornit sa se plimbe prin padurea fermecata
in cautare de aventuri si prieteni. Mereu cara dupa ea cosuletul care devenea pe
zi ce trece mai greu, mai incomod.

Plimbarile ei erau pline de culoare. Era incantata de pomii infloriti ce

dansau sub soarele bland, iarba inalta si plina de flori curcubeu, de vantul care
alega cu ea si aducea miros de mère si capsuni.
Intr-o zi, impreuna cu prietena ei LOL, a intalnit un grup de copii care se
jucau veseli cu o minge magica. A vrut sa li se alature si copiii s-au bucurat si au
primit-o alaturi de ei. Insa de fiecare data cand ii trimiteau mingea, cand jocul era
mai interesant, ea nu reusea sa o prinda pt ca avea manutele ocupate cu
cosuletul cel greu.
- Lasa cosuletul, ca sa ne putem juca !
- Nu pot sa-l las ! a zis fetita cu ochii in lacrimi.
- Dar ce ai in cosulet ? De ce e atat de greu ?
- Am toate lucrurile mele dragi, micute, de cand eram bebelus. Voi ce ati
facut cu ele?
- Le-am daruit bebelusilor. Noi am crescut si alegem sa ne jucam toata
ziua in padurea fermecata si ne incurcau.
- Hai lasa-l langa copac si sa ne jucam. De ce-l cari mereu ?
- Asa vreau eu ! a zis fetita si s-a retras plangand intr-o poienita, sub palaria
unei ciupercute magice.

20
 Si cum plangea ea, iata ca este invaluita de o lumina puternica, din care a
aparut Zana Padurii, imbracata intr-o rochie diafana.

- De ce plangi ?
- Pt ca as vrea sa ma joc cu copiii, insa nu pot din cauza cosuletului.
- Si de ce nu renunti la el ?
- Pai, bunicul a zis ca daca renunt se va intampla ceva rau.
- Ei, bunicul se gandea ca dupa ce renunti la cosulet si vei avea mai multi
prieteni, vei petrece mai mult timp in padurea fermecata si vei sta mai putin cu
el.
- Adica nu patesc nimic ?
- Nu, e doar un cosulet care a devenit foarte greu.
- Adica pot sa renunt la el ?
- Sigur ! Uite, poti sa-l daruiesti lui bebe-ciupercuta. De azi poti sa te joci cu
cei mari, cu mingea magica cat e ziua de lunga, fara sa te intrerupi din cauza
cosuletului. Sunt atatea lucruri minunate pe care le vei putea alege dupa ce

21
 renunti la cosulet. Vei fi mai usoara, o sa poti alerga ca o caprioara dupa minge,
te vei plimba cat e ziua de lunga fara sa obosesti si sa te irite cosuletul cel greu.
Fetita a imbratisat-o pe Zana Padurii si cu ochii sclipind de bucurie, a daruit
cosuletul lui bebe ciupercuta. Apoi a pornit usurata si sprintena spre copiii care se
jucau in cerc. Fara cosulet, s-a prins in jocul lor, fericita si usoara ca o zana.

Codiță si formula magică

A fost odată ca niciodată, o pisicuță vioaie, frumoasă și foarte jucausă. Ea se
numea Codiță. Cât era ziua de lungă, Codiță mieuna, alerga, se juca și nu sătea o clipă
locului. Plină de curiozitate, pisicuța cu ochii albastri, voia să afle tot ce se întâplă în jurul
ei, să descopere de unde vin toate sunetele, toate mirosurile, cum sunt făcute lucrurile.
Era o pisicuță minunată și foarte îndragită de celelalte animaluțe.

E drept că, uneori, animăluțele cu care se juca se mai necăjeau pentru că, în
goana ei de a descoperi lumea, dărăma turnulețele celorlalți sau uneori îi lovea din
neatenție cu codița ei stufoasă. Un cățeluș haios i-a spus în glumă Codiță și așa i-a rămas
numele. Si mama pisicuță se întrista uneori pentru că, dărâma cu codița ei castronelul
cu mâncare și ramâmeau fără cină, sau altă dată a răsturnat castronul cu apă și au
așteptat muuult până au observat stăpânii și le-au pus apa proaspătă.

Codiță se simtea tare iubită de toți și își dorea să nu îi mai necăjească cu codița ei
nazdravană însă nu știa cum să facă. In plus... mai avea Codiță un gând care nu îi dădea
pace. Adesea prietenii și părinții îi cereau să își strângă jucăriile ei minunate: pe chiț
șoricelul, floricica Rica, mingea curcubeu, ghemul Lina-Bulina. Codiță le iubea tare tare
și nu înțelegea de ce nu le poate lăsa peste tot în jurul ei, ca să le găsească repede dacă
avea nevoie de ele....și în plus... de ce să piardă timpul să le strângă când peste ceva
vreme oricum se va juca iar cu ele? .... Iar ea avea atâta de explorat, de aflat, nu avea
timp să strângă ....

22
 Intr-o zi, pe când stătea in curte le umbra unui copac și se juca cu o frunză
fosnitoare, ce se mișca în adierea vântului, a răsturnat punga de cumpărături a
stăpânilor. A strâns ea o parte din produse însă cum a auzit un clipocit de apa în jur, a
uitat și le-a lăsat împrăștiate... Tare supărați au fost stăpânii că s-au distrus alimentele...
supărați au fost și parinții și chiar restul prietenilor... Nu i-au spus nimic, însă Codiță știa
că a greșit...doar că ea doar voia să se joace....Așa că s-a retras sub balansoar, tristă și
îngândurată.

A stat ea așa, gândindu-se ce putea face când, deodată în fața ei a apărut o Zâna
frumoasă și tare blândă....

- De ce ești tristă, Codită?

- A....păi din cauza codiței mele jucăușe și pentru că ceilalti vor să strâng eu jucăriile
însă după primele două, trei uit și pornesc iar să mă joc cu altceva... și.... – a
mienunat tristă Codiță...
- Ințeleg... a zis Zâna zâmbind... Știi, Codiță...ai auzit de Regatul Fermecat?
23
- Regatul Fermecat? A întrebat Codiță mirată și cu ochii sclipind de bucurie și
încântare.
- Da... e un Regat uriaș unde se strâng toate jucariile care sunt iubite, toate lucrurile
care sunt așezate la locul lor... Eu sunt Zana din acest Regat și am venit să îți spun
un secret...
- Un secret??? Mie??? – a mieunat Codiță... Eu iubesc jucăriile si pe pe chiț șoricelul
și pe floricica Rica, mingea curcubeu, ghemul Lina-Bulina și tooooate jucariile.
- Da, Codiță.... ai multe jucării și te joci frumos cu ele. Ele ajung in Regatul Minunat
atunci cand sunt iubite, adică ai grijă de ele și le pui frumos la locul loc, atunci
când nu te mai joci cu ele....
- La locul lor.... Dar de ce? – a întrebat curioasa Codiță
- Ai auzit de Spiridușul Incurcă-Lume?
- Nu....cine-i?
- Spiridușul Incurcă-Lume e un spiriduș aiurit căruia îi place dezordinea, încurca
lumea și face numai pozne. El nu vrea să ajungă nicio jucărie in Regatul Minunat
și atunci îi încurcă pe cei care doresc sa le iubească și să le puna frumos la locul
lor...
- Cum așa? Eu nu l-am văzut niciodată ? – a mârâit neîncrezătoare Codiță...
- Păi cine crezi ca a trimis clipocitul de apă, ca să uiți tu să pui cumpărăturile la loc
în pungă. Incurcă lume vrea ca tu să uiți de jucării și să nu le mai pui la loc. Apoi
vine Spiridușui Iubește-Tot și observă toate jucăriile care sunt împrăstiate, uitate
peste tot, lăsate singure. Toate acestea nu mai intră în Regatul Minunat.
- Aaaa....adică dacă le strâng, înseamnă că îmi pasă de ele, că le iubesc și stau
toate împreună .... asta vrei să spui?
- Codiță, ești foarte isteață!!! Așa este....
- Si atunci când eu mă apuc să le strâng, uneori vine Spiridușul Incurcă-Lume ca să
mă încurce și îmi distrage atenția, ca să uit de jucăriile mele dragi?
- Da, Codiță, exact așa!
- Păi și cum să fac să fiu mai isteață decât Spiridușul Incurcă-Lume?- a mieunat
Codiță plina de speranță.
- Hmmm... Ce-ar fi să te învăț o formulă magică, un cantecel pe care să-l spui tot
timpul cât strângi jucăriile și lucrurile și atunci Spiridușul Incurcă-Lume nu se mai
apropie de tine. Vrei?
- Un cântec...sigur, abia aștept! a zis Codiță bucuroasă...
- Să vedem... Eu sunt minunată
Așez lucrurile-n dată
Casa este iar curată.
In Regatul Minunat

24
 Jucăriile au intrat
Pentru că am făcut curat.
Zâna fermecată
Este bucuroasă.
Eu mă distrez
Si jucăriile le așez.
- A...păi este atât de ușor... Deci îl cânt cât strâng lucrurile, jucăriile? Asta-i tot?
- Da, Codiță... Spiridușul Incurcă-Lume o să mai vrea să te încurce, însă tu o să își
amintști secretul nostru și ai să te apuci de alt ceva doar după ce strângi jucăriile...
a răspuns Zâna mângâind-o pe Codiță, iar apoi s-a făcut nevăzută....

Codiță a rămas tăcută câteva clipe și apoi s-a frecat la ochișori. Hm....a
vazut o Zână? Nu îi venea să creadă însă i-au venit in minte cuvintele
cântecelului...deci DA! Da! ...acum Codiță era tare veselă și curioasă....

S-a dus în casă și a văzut jucăriile ei împrăștiate peeeeste tot Chiț șoricelul
era sub un scaun, floricica Rica sub o pernuță, mingea curcubeu după ușă, ghemul
Lina-Bulina era deșirat peste masă, câteva piese de Lego zăceau în castronelul cu
apă.

- Off ce multe sunt și ce dezodine e aici- a șoptit Codiță. Apoi, încet a început să
murmure cântecelul: Eu sunt minunată / Așez lucrurile-n dată .... l-a apucat pe Chiț
și l-a pus în coșul cu jucării...apoi deodată, s-a auzit o ușă scârțâind....
- Aha...a venit Spiridușul Incurcă-Lume să mă încurce... Am să spun cântecelul și
am să reușesc...- a șoptit Codiță... Si a cântat Codiță până când toate jucăriile au
fost așezate frumos la locul lor, aratandu-le astfel ca le iubește și ca pot sta in
Regatul Minunat până când se va juca iar cu ele...

Nu mica i-a fost mirarea lui Codiță când a văzut camera ordonată si pe mama
pisicuță foarte fericită.... Apoi au venit și prietenii ei și au fost foarte mândri că a
reușit să așeze tooate jucărille la locul lor și că a devenit o pisicuță grijulie si
iubitoare.

25
 Cookie - puiul de Koala

Intr-o pădure îndepărtată din sudul Australiei, trăia un urs Koala cu familia lui. Era
un pui de ursuleț, pe nume Cookie, robust, fără coadă, cu urechile rotunjite si pufoase și
nasul mare, în formă de lingură. Era adorabil si de aceea parinții i-au spus Cookie.

Mare parte a zilei, puiul de urs Koala dormea, iar când se trezea, părinții aveau
grijă sa-l hraneasca cu frunze de eucalipt, mâncărica lui preferată.

Pentru ca prin părțile acelea era foarte cald, copacii se uscau și rămâneau fărăr
frunze. Asa ca, tatăl lui pornea în zori să caute copacii cei mai înalți și plini de frunze
proaspete ca să pornească împreuna, a doua zi spre ei.

Am uitat să vă zic că, urșilor Koala, le place să călătorească și să descopere noi

copaci și noi gusturi. Cookie însă nu avea nicio grijă, cât era ziua de lungă fie dormea, fie
mânca, fie stătea în copac admirand cum frunzele se legănau în bătaia vântului.

Timpul trecea și Cookie creștea văzând cu ochii așa că mânca din ce in ce mai
mult. Era nevoie ca mama sa facă mai multe drumuri să îi aduca mâncare, pentru că,
frunzele de pe crengile de la baza copacului se terminasera. Cât timp mama Koala era
plecata, Cookie stătea singur și nu îi plăcea deloc asta. Ar fi vrut să meargă cu ea, însă îi
era tare frică. Când vedea cât de uriaș e eucalipul și cât de mic și neînsemnat este el,
orice urmă de entuziasm si dorință dispărea. Așa că mama Koala urca tot mai sus in
eucalipt pentru a strange frunze gustoase pentru Cookie, iar el o aștepta nerabdător pe
crengile de la baza arborelui.

26
 Intr-una din zile, când erau la baza unui nou arbore de eucalipt, tatăl le-a propus
să urce sus , printre crengile cele mai înalte, pentru a se ospata și a se feri de căldură.
Doar că micuțul Cookie a pus capul în pământ și s-a întristat.

- Eu nu pot sa urc. Pe mine mă duce mami pe crengile cele mai de jos și apoi ea îmi
aduce mâncarea.

- O, dar deja ești greu și noi nu te mai putem duce în spate, iar aici jos esti în pericol.
Există câinii dingo, foarte flămânzi și te pot ataca. Exista șerpi de care trebuie să te poti
feri și singur. E momentul să înveți să urci și tu până în vârful copacilor.

- Eu nu pot! Eu sunt mic iar eucaliptul e atat de mare! Mi-e frică! Dacă o să cad? Eu am
gheruțele mici și nu mă pot agața așa ca voi! – continua Cookie speriat.

- Acum e noapte și te vom urca noi pe crengile de la baza eucaliptului, însă de mâine vei
începe să urci și tu. E momentul să cauți și tu frunze ca să mânânci, să le alegi pe cele
care îți plac ție, să te joci printre crengile mai răcoroase în funcție de cum se misca soare.
– a adaugat tatal Koala....

27
 S-au culcat cu toții. Era liniște deplină, însă Cookie era îngrozit ca să mai adoarmă.
O mulțime de gânduri țopăiau în mintea lui. Oare ce primejdii sunt acolo sus? Oare cum
să ajungă tocmai până acolo? Eu sunt prea mic! Nu sunt suficient de puternic să fac asta!
Ce vor zice ceilalți dacă nu reușesc? Dar tata cum o să mă privească dacă voi cădea. O
să fie tristă mama că o fac de râs? Si uite așa se perpelea Cookie pe toate părțile.

Primele raze ale soarelui au început să lumineze padurea și Cookie nu închisese

nici o clipă ochii. Deodată, frunzele au început să foșnească și lângă el a apărut o gorilă.
Era uriașă, iar ochii îi sclipeau blând. Era Mumba – gorila cea înțeleaptă de care îî
povestise mama în atâtea rânduri. O gorilă bătrână și foarte bună la suflet.

- De ce nu dormi?- a întrebat blând, Mumba.

- Pentru că azi trebuie să urc până în vârful arborelui și eu nu pot!

- Trebuie pentru că așa au spus părinții tăi sau îți dorești și tu asta? Ești curios să
vezi pădurea de acolo? Vrei să te bucuri de frunzele proaspete? Vrei să poți să te ascunzi
de razele soarelui, căutând umbra, crengile cele mai ferite?

- Păi....îmi doresc toate astea și chiar să fiu cu mama când cautăm frunze și să
pornesc cu tata în căutare de noi arbori deliciosi... Doar că eu sunt mic, iar arborii sunt
uriași.

- Vrei să afli un secret? Vrei să știi cum reusesc gorilele să țopăie toată ziua prin
crengi și să ajungă până în vârf?

- Daaa... există un secret? A murmurat Cookie. - Inainte însă te voi supune unui
test ca să îmi demonstrezi că meriți să îți împărtăsesc taina.

- Mmmm – bine... a șoptit Koala.

28
 - Te rog să urci pe următoare crenguță de deasupra noastră, poți?

- Aa... păi asta e simplu... pun lăbuța dreptă din față pe creangă, apoi pe cea
stângă, mă țin bine, apoi mă încolăcesc ca atunci când o iau pe mama în brațe și pun și
lăbuțele din spate, întâi dreptaapoi stânga si...gata. Asta-i tot. Acum aștept secretul. – a
adaugat mândru Cookie.

- Excelent! Ești un ursuleț minunat.

- Te rog mult să îmi mai arăți cum te prinzi cu gheruțele. – a adaugat Mumba.
Uite, poți pe crenguța de deasupra noastră?

- O, sigur că pot. Uite așa... – și cât ai clipi Cookie s-a mai cocoțat puțin în copac.

- Minunat! Am vazut acum.

- Gata, spune-mi secretul!- a adaugat nerăbdător Cookie. - Ei...Imediat. Mai avem

puțin. Mi-ai arătat cum faci cu gheruțele, apoi cu lăbuțele, dar nu am prins cum era cu
încolăcirea. Uite o crenguță deasupra noastră. Imi arati, te rog?

- Acum – și cu grijă Cookie a ajuns mai sus în arborele de eucalipt.

- Aha... te descurci minunat. Iată secretul: vei privi fiecare crenguță ca pe cele pe
care tocmai ai urcat. Cât timp urci te concentrezi doar pe numarat: 1 – drepta, 2- stânga,
3 – drepta si 4 stânga. Respiri si pornești iar. Doar numeri de la 1 la 4 și pas cu pas vei
ajunge în vârf.

- Adică....și în acel moment Cookie a realizat că urcase deja copac și totul fusese
în joacă. Păi e prea mare, prea mult! Dacă obosesc?

- E prea mult să numeri până la 4?

- Nuuu – a recunoscut Cookie.

- Iar dacă obosești te odihnești și privești doar următoarea crenguță, exact ca mai
devreme. Te-ai gândit la tot eucalipul mai devreme?

- Nuu, așa este.

- Te concentrezi pe câte un singur pas. O singura crenguță, o singură etapă. – a

adăugat Mumba.

- Și dacă o să cad? – a suierat Cookie.

- Și acum dacă ai fi căzut, cum ai fi procedat? – l-a iscodit Mumba.

- M-aș fi agățat cu gheruțele de creanga de jos și gata.

29
 - Ai văzut că ai soluția. Cazi, te agăți, te ridici și apoi iar numeri 1-2-3-4 si ajungi
unde ti-ai propus.

- Adică e atât de simplu?

- E simplu cât privești uriașul eucalipt în pași mai mici, pe bucăți, așa cum am
făcut ma devreme. Pas cu pas, doar concentrându-te pe fiecare mișcare, 1-2- 3-4 și vei
reuși.

- Adică spui că fac pași mici , potriviți mie și nu am nevoie de forță ?– a adaugat
Cookie.

- Exact – ai nevoie doar de înțelepciune, dorință și concentrare pe urmatorul pas.

- Ce o să zică ceilalți dacă nu reușesc?

- Păi cei care sunt pe crengile de sus, pentru că știu ce înseamnă concentrarea, o
să te incurajeze. Iar părerea celor care sunt pe crengile de dedesubt, care nu au
ajuns niciodată acolo unde ești tu, e importantă pentru tine?

- A... evident că nu ...dacă ei nu au putut, nu contează ce spun și nici nu vor avea

sfaturi utile pentru mine.- a zis vesel Cookie.

- Ești foarte isteț ... acum ai înțeles cu adevărat secretul și aștept cu nerăbdare să
ne întâlnim prin pădure, în vârf de eucalipt....- a zis Mumba și s-a făcut nevăzută.

Cookie a rămas cu ochii ațintiți în zare, printre crengile foșnitoare. Se

luminase bine de ziua, părinții se treziseră și îl căutau speriați.

- Cookie, undeeee ești?

- Aici, a răspuns repede, dându-si seama că era deja sus, printre crengile
eucaliptului.

Mare le-a fost bucuria celor doi parinși când l-au văzut și când și-au dat
seama că urcase singur, că făcuse pași spre vârful eucaliptului. L-au îmbratisat
fericiti, stiind ca de acum Cookie va putea avea grijă de el, că va fi în siguranță și
se va bucura de experiențe minunate alături de familie.

30
 Secretul lui Tomas

Intr-o casuță plină de iubire și animaluțe, trăieste Tomas, un pisoi sensibil și foarte
afectuos. Este înconjurat de o multime de animaluțe: caței, alte pisicuțe, un caluț
nazdravan, câteva găini și un cocos guraliv. Lui Tomas ii place tare mult sa se joace cu
toate.

Doar ca, în ultima vreme, Tomas este din ce în ce mai singur, mai îngândurat.
Atunci când prietenii pornesc în noi aventuri, el se retrage și caută prezența mamei pisoi.
Iși dorește tare mult să fie cu prietenii lui, însă ceva îl oprește. Un gând îl neliniștește, o
teamă neștiută îl învăluie și îi blochează curiozitatea și bucuria de a explora împreuna cu
ceilalți… Oare ceilalți nu observau toate umbrele acelea lunguițe și nefirești ? Oare
sunetele acelea neștiute erau periculoase ? Hm …și toate mirosurile necunoscute îl
învăluiau și îî șopteau NU, NU, NU, poate fi periculos!!! Dar cum de celorlalți nu le pasa?

Ei, și cum statea Tomas în casă, în coșulețul lui pufos, gândindu-se la toate
pericolele din jur, și-a adus aminte că l-a uitat pe Chiț – șoricelul de jucarie, sub banca
din curte. O…si tare mai avea chef să se joace cu el, însă până în curte era cale lungă
trebuia să iasă din bucătărie, să meargă pe un hol lung, apoi să traverseze sufrageria și
abia apoi ajungea în curte… Așa că a renunțat pe moment. Nu se simțea pregătit.

Si tot gândindu-se el cum să facă, deodată, în fața lui a apărut un păianjen imens.

- Ai nevoie de mine ? – l-a întrebat prietenos.

- A….a….tu ești Spider-Man ? a întrebat Tomas entuziasmat.
- Spider-Man – cel curajos, evident! De ce ești trist?
- Păi… aș vrea să merg după Chiț – șoricelul, însă …. Și aș vrea să mă joc cu
celelalte animăluțe, să merg cu ele în aventuri, doar că…..

31
- Doar că ce, Tomas. Ce te oprește ? Tu ești un pisoi isteț și foarte curios…
- Da, da…doar că mă sperie umbrele, mă sperie sunetele, mă sperie mirosurile,
parcă toate mă pândesc și văd pericole la tot pasul…
- A….înțeleg. E firesc să îți fie frică…atunci când nu cunoști anumite lucruri…. Imi
dau seama, Tomas că nu ai aflat încă MARELE SECRET.
- MARELE SECRET? Nu, nu știu niciun secret!!- a mieunat Tomas. Stiu doar că mi-e
teamă!
- Uite, Tomas, și mie îmi era teamă până când am aflat secretul. Ti-l voi spune și
ție, însă, te rog să nu îl spui la nimeni. Ești pregătit?
- Sigur! A mârâit Tomas, nerăbdător.
- Ti-e teamă de umbre, de tot felul de lumini și de zonele întunecate care îți ies in
cale, corect ?
- Da… a dat din cap Tomas …
- Păi fiecare lucru, obiect, animalut are o umbră, reflectă o lumină. Si știi de ce? E
modul lor de a te invita la joacă. Așa spun ele: sunt aici, vino să mă descoperi,
vino să ne jucăm. Cum altfel să te strige, să îți atragă atenția?
- Adică nu e periculos? E doar o invitație la aventură, la joacă? Adică atunci când
mie mi-e teama de umbra de langă pat, nu e acolo nicio creatură rea ci e doar
patul care zice: vino să ne jucăm, hai întinde jucăriile și să pornim să explorăm?
- Exact, Tomas! Ti-am zis eu ca ești un pisoi isteț. - a confirmat Spider-Man.
- Pai și cu sunetele ? aud scârțâit bizar, alteori niște sunete pe care nu le
deslușesc.
- Spider-Man a zâmbit… Tu de ce crezi, Tomas ?
- Păi tot ele mă cheamă la joacă : patul și ușa scârțâie, podeaua asemenea, pana
și șifonierul uneori reușește să scoată un sunet răgușit, doar doar îl voi băga în
seamă… Vântul foșnește frunzele, crengile trosnesc, focul arde cu sunete
jucăușe…
- Până și lăbuțele tale lipăie când mergi și așa celelalte animăluțe știu că ai aparut
și ești gata de joacă. – a completat Spider-Man.
- Oau… acum înțeleg de ce celorlalți nu le e teamă. Inseamnă că ei sțiu déjà
secretul ?
- Da, Tomas. Il știu. Doar cei care sunt sufficient de mari si de isteți au voie să afle
SECRETUL.
- Adică acum pot să mă joc în voie, în toate camerele, fără mama lângă mine. Pot
sa merg să îl iau de Chiț de sub bancă ?
- Desigur ! Amintește-ți – ești în siguranță. Tot ce vezi și auzi sunt doar mesaje
care te invita la joacă, să explorezi, să descoperi. Și în plus, ești suficiente de

32
 mare să te descurci și singur în casă și în curte, fără mama pisoi. Ai atâtea
lucruri de aflat, de descoperit!
- Uraaa – a mieunat Tomas. De azi stiu secretul!!! Acum înțeleg de ce ești tu asa
de curajos.
A sărit din coșuleț….s-a învârtit de două ori și… când să îi mulțumească, Spider-
Man disparuse….

A pornit tiptil tiptil Tomas spre curte, să-l ia pe Chiț- șoricelul. Un sunet
stins, necunoscut i-a ajuns la urechile ciulite. S-a oprit. A vut să se întoarcă…
Apoi și-a amintit de secret. Cineva mă invită la joacă… Oare cine ? Deci sunt în
siguranță… voi merge să-l iau de Chiț și apoi mă întorc la joacă, să văd cine a
scos sunetul. A pornit-o Tomas mai departe, încrezător și zâmbitor. Brusc o
umbră uriașă a apărut în fața ochilor. A încremenit. SECRETUL, SECRETUL,
Tomas… a mai făcut câțiva pași și ce să vezi? Era umbra cocosului guraliv care se
reflecta prin geam… A mieunat fericit Tomas și a pornit spre curte. Acum știa: e
gata de aventură, s-a terminat cu teama.
Sub bancută, lângă Chiț, stătea mama pisoi.
- Ai venit singur până aici, Tomas ?
- Daaa…
- Si teama ? Si umbrele ? Si sunetele? Si pericolele pe care le vedeai la tot pasul ?
- Ei….acum știu SECRETUL. Acum am curaj și pot merge singur. Vrei ceva din
dormitor? – a mustacit Tomas.
Mama l-a îmbrățișat si s-a bucurat nespus că pisoiul ei isteț a înțeles că e
în siguranță și se poate juca în voie cu toate animăluțele de la curte.

Ziua Recoltei

Era odata un sat cu oameni harnici, veseli si plin de voie buna. In fiecare toamna
sarbatoreau Ziua Recoltei unde dansau si se bucurau de preparate gustoase, facute chiar
de ei. Era o atmosfera placuta, relaxanta, cu aroma de placinta de dovleac si tarte de
mère cu scortisoara. Fetele nemaritate, imbracate in rochii scurte, dansau strivind
boabele de struguri si pregatind mustul imbietor. Copiii alergau veseli prin iarba si
mirosul de fan proaspat strans completa petrecerea campeneasca.

Intr-un an, dupa Ziua Recoltei, in Gazeta satului, a aparut un articol anonim in
care erau criticate toate produsele si corturilor satenilor : ba ca placinta de dovleac

33
fusese prea dulce, ba ca tartele fusesera sfaramicioase, ba ca muzica a fost falsa pe
alocuri, ba ca mustul a fost cam acru, copiii nu prea bine crescuti… Intr-un cuvant, in
articol, erau evidentiate toate greselile de organizare si cele ale satenilor. Oamenii au
citit si, desi ei se distrasera pe cinste, au inceput sa se indoiasca de ceea ce au simtit. In
mintile tuturor a inceput sa incolteasca intrebarea ‘’Eu cu ce am gresit ? Daca nici placinta
mea nu a placut?”

Anul urmator, cand au inceput organizarea Ziua Recoltei, satenii nu au mai fost
dornici sa se inscrie pentru pregatirea bucatelor sau decorarea corturilor. Tuturor le era
teama de critici, sa nu apara in Gazeta. Peste sat s-a asternut tristetea si, desi isi doreau
sa participe la sarbatoare, nu aveau curajul sa fie tinta criticului. Zilele se scurgeau cu
repeziciune si atmosfera devenea tot mai apasatoare. Copiii intrebau nerabdatori despre
distractiile ce vor avea loc, insa satenii ridicau absenti din umeri.

Invatatorul s-a intalnit cu inteleptul satului cautand o solutie.

- Ce-ar fi sa desfiintam Gazeta si poate asa satenii vor avea curaj. – zise
invatatorul
- E o idée , insa nu e suficient, pt ca oamenii se tem ca vor fi judecati, criticul
care a scris articolul fiind printre ei. – sustinu inteleptul.
- Ce-i de facut ?
- Voi medita la noapte si maine voi veni cu o solutie, raspunse inteleptul.

In zori, inteleptul merse din casa in casa si ii ruga pe unii sateni sa pregateasca
prajitura preferata, pe altii sa pregateasca anumite cantece, iar altora sa
pregateasca decoruri specifice.
- Daca gresim ? intrebara cu totii.

-Avem printre noi, probabil, un carcotas care sta la panda sa vaneze greselile
noastre. Asa ca anul acesta, toti cei care vor gresi, vor fi premiati. Carcotasul e un satean
care nu se implica si de aceea, de pe margine, e usor sa critici. Oare pentru o persoana
care vaneaza erori, merita sa renuntam la Sarbatoarea noastra, merita sa renuntam la
a ne distra impreuna, sa ne vedem, sa comunicam ceea ce gandim, simtim ? De ce
conteaza parerea vanatorului de greseli, cand noi stim fiecare foarte bine ce tarte
gustoase avem, ce cantece minunate stim si cat de bine ne simtim unii cu ceilalti ?

- Adica, Inteleptule, anul acesta putem veni cu retete noi, modificate? Putem
schimba acordurile cantecelor asa cum simtim noi?
- Da, anul acesta puteti gresi si toti cei care indraznesc vor primi un premiu.

34
Satenii au stat pe ganduri apoi au decis : vor organiza sarbatoarea si chiar daca vor gresi,
macar vor primi un premiu. Dar care ? Era intrebarea care staruia in mintile tuturor.

Si iata ca Ziua Recoltei a venit. Satenii au inceput tematori sa soseasca, expunand

tartele, prajiturile si bucatele alese. Mancau cu grija, uitandu-se in ochii celor din jur gata
sa intuiasca vreun semn al dezacordului. Dansul s-a pornit greu, fiecare numarand pasii,
constrolandu-si miscarile. Treptat atmosfera s-a relaxat si toti si-au reluat buna
dispozitie, petrecand ca in vremurile bune. Mai mult chiar, erau curiosi sa vada ce premii
vor primi, convinsi ca toti vor pleca de acolo cu ceva.

La final, inteleptul statului a luat cuvantul :

- Dragi sateni, sunt mandru de traditia noastra legata de Ziua recoltei. A fost
cea mai frumoasa sarbatoare. Asa cum am promis, toti cei care s-au simtit
bine si au avut curajul sa se prezinte, chiar cu riscul de a gresi, vor primi un
premiu.

Linistea a pus stapanire pe sateni. Asteptau cu nerabdare dezvaluirea castigului…

- Va declar pe toti castigatori. Toti am gresit acceptand sa ne indoim de cine

suntem cu adevarat, bazandu-ne pe vorbele carcotase ale unui strain care nu
ne cunoaste traditia, retetele, obiceiurile, dansurile. Ce am castigat cu totii ?
Increderea in noi, in resursele noastre de a ne adapta, in modul nostru simplu
de a crea, de a transforma ingredientele clasice in retete noi, inedite, unice.
Am castigat aceasta zi in care am invatat sa ne exprimam asa cum suntem.
Fiecare a adus ceva unic, gustos, valoros, special.

- Si distractie si voie buna – a adaugat invatatorul. Asta am castigat cu totii!

Zborul privighetorii

A fost odată ca niciodată o privighetoare care avea mai mulți puișori. Trăiau într-
o pădure plină de copaci înalți și o mulțime de animăluțe vesele, curioase și interesante.
Puiul cel mai mic era energic, istet și avea niște ochi foarte frumosi. Mama avea mare
grijă de ei și îi iubea tare mult. Zilnic se juca cu ei, îi hrănea și îi invăța să zboare, pregătind
momentul în care vor pleca din cuib. Zilele au trecut repede și puișorii au crescut și iată
că urma petrecerea la care se strângeau animăluțele pădurii pentru a-i vedea pe puișori
cum zboară pentru prima dată și pentru a se juca cu ei.

35
 Toți puișorii erau nerăbdători și entuziasmați, mai puțin cel mic. Deși îi crescuseră
aripioarele, deși avea penele puternice și colorate frumos, deși exersase zborul în cuib și
se descurca bine, el nu voia să participe la petrecere și să zboare din cuib. Îi era teamă
că toți cei prezenți vor râde de el că nu zboară la fel de bine ca ceilalți frațiori sau păsări
ale pădurii. Apoi mai era și ideea că toate animăluțele pădurii se vor uita la el și nu era
obișnuit cu atâția ochi ațintiți asupra lui. Ce-o să zică mama privighetoare dacă nu mă
voi descurca ?, se întreba puișorul, privind ținta spre stejarul falnic din fața lui.

În mintea lui erau atatea intrebari, ii era teama sa nu greseasca vreo miscare si
sa fie in pericol. Apoi simtea atatea emotii in burtica si inima ii batea cu putere, intr-un
ritm diferit de ceea ce stia el, pana atunci, asa ca a hotarat sa ramana in cuib. Si-ar fi
dorit si el sa zboare din cuib, sa se joace cu celelalte privighetori si animale ale padurii,
sa-l aplaude toti pentru felul lui de a zbura…

Degeaba a încercat mama atentă să-l convingă să participe la petrecere,

degeaba l-au încurajat puii mai mari și celelalte păsări din pădure. Luase o decizie și era
neclintit.

Într-o zi, când frații săi dormeau și părinții lui căutau mâncare, bebelușul s-a uitat
cu tristețe la coroana stufoasă a copacilor. O raza de soare poznasa se juca printre
frunzele verzi, rasfata cu caldura lui crengile stejarului. Deodată, Spiritul Pădurii a apărut
înaintea lui. Uimit, bebelușul și-a acoperit ochii cu aripile.

- Bună, eu sunt Spiritul Pădurii. Sunt aici de când s-a format pădurea și am auzit
că ți-e frică să zbori...

- Asa este ..

- Îți spun un secret: am văzut toate păsările luându-și zborul sau cum animalele
au plecat prima dată la vânătoare. Să știi că și ele au simțit ceea ce simți tu. Iar la
petrecere, când vor veni, își vor aminti acea zi și tot ce au simțit atunci. În plus, vor fi atât
de fascinați de cât de mult ai crescut, de ochii tăi speciali, de penele tale unice, încât
modul în care zbori va fi mai puțin important. Sunt dornici să cânte împreună după
spectacol, să te aplaude pentru cine ești, privighetoarea.
- Dacă nu zbor bine, dacă mă înșel?
- Ha-ha, cu ce poți face rău? Nu știai că toată lumea are un mod unic de a
zbura? Așa cum toată lumea are o voce unică, specială, care nu seamănă cu
a nimănui altcuiva, la fel și zborul este diferit, special și nu există o modalitate
greșită de a o face. Poți să-ți răsucești aripile mai rar, poți să ti le răsucești mai
repede, poți să te oprești puțin, apoi să continui, totul este perfect normal și,

36
în final, spectatorii te vor aplauda pentru că ești unic, special, pentru că ai
reușit să zbori. .
- Dar mama? Va fi supărată că nu am zburat ca în cuib?
-Mama privighetoare știe că nu poți zbura în pădure așa cum zbori în cuib,
pentru că spațiul este diferit și nu ai putea zbura. Mama privighetoare va fi
surprinsă de tine, la fel ca celelalte animale și păsări. Ea va fi foarte fericită,
indiferent cum alegi să zbori: fie mai încet, mai repede, fie cu opriri, oricum e
în regulă. Ești copilul ei, pe care îl iubește și care îi amintește cu drag de primul
ei zbor.
- Dar ceilalţi pui de ce nu se tem?
- Cum să-ți spun? Sunteți mulți pui (păsări și animale) și am misiunea de a-i
întâlni pe toți cei cărora le este frică. Așa că m-am dus la ei și le-am spus că
pot alege să facă asta în stilul lor personal, că nu există greșeli.
- A….
- Și încă ceva! Te rog să păstrezi secretul și să nu spui nimănui că ai întâlnit
Spiritul Pădurii. Oricum voi fi acolo cu tine, să văd primul tău zbor unic și să-l
scriu în Marea Carte a Pădurii.
- Mulțumesc ! Iţi promit !
La o săptămână de la întâlnirea cu Spiritul Pădurii, privighetoarea a început
să repete zborul în cuib și a decis să participe la petrecere. În ziua cea mare, s-
a uitat la toate păsările care veniseră să admire cât de frumos crescuse, la
animalele care erau gata să se joace cu el, la înțelepții pădurii care îl vor
încuraja și își vor aminti cu drag de primul lor zbor. Apoi a văzut raza jucăușă
de soare și a știut că Spiritul Pădurii era acolo, gata să-i vadă zborul unic, diferit
de ceilalți. Făcu un pas mic, apoi își mișcă picioarele, își desfăcu aripile și apoi
se porni. A ciripit și a zburat știind că spectatorii prezenți au simțit cândva ceea
ce simțea el.
Zborul său a fost unic, special și a primit multe aplauze la aterizare. Părinții
vigilenți s-au bucurat nespus de mult. Toți s-au distrat de minune.

37
 Happy

A fost odată un cățeluș pe nume Happy. Incă de pui a fost îndrăgit de familie, iubit
și toată lumea se juca cu el. Era un cățeluș cu niște ochi frumoși, luminoși, năzdrăvan,
plin de veselie, curios și foarte isteț. Cățelușa mama avea mare grijă de el și petreceau
timp împreună. Aveau chiar și un ritual- în fiecare zi cățelușa îi dădea un puzzle să-l
rezolve. Ii plăceau puzzel-urile și se simțea bine de fiecare dată când petrecea timp cu
piesele colorate. Ii plăcea mirosul lor, textura pieselor și modul în care îl făceau să se
simtă.

Apoi, într-o zi, Happy a hotărât că e destul de mare și nu mai are nevoie de
puzzeluri, care i se părea că sunt pentru cei mici. Fiindcă mai crescuse puțin, déjà voia să
își aleagă singur cu ce să se joace, ce să facă. In plus, parcă nici mirosul nu-l mai încanta
și nici textura pieselor nu-l mai atrăgea. Cât despre culori, hm… aceleași cu care era déjà
obișnuit, nu mai prezintă nicio surpriză. Așa că a decis : fără puzzeluri.

-Haide Happy să facem un puzzle – l-a rugat cățelușa mamă.

- Nu vreau ! Nu îmi place !

- Unul cu animaluțe, sau poate unul cu peisaje, sau poate cu mașini…. E important
pentru tine, ca să devii un cațel isteț, să fii îndemanatic și creativ. Haide…măcar câteva
piese… - se ruga cățelușa mamă, însă fără rezultat.

Cățelușa mamă a obosit să îi tot ofere puzzeluri și să primească refuzul lui Happy.

Intr-o zi, pe când erau la cursul de dresaj, Happy a remarcat un cațel pe nume
Star, care era în centrul atentiei și care a parcurs foarte bine toate probele indicate de
instructor. Admira la el rapiditatea cu care se mișca, creativitatea cu care decidea cum
să depasească obstacolele, cât era de rapid și calm în acelasi timp. Era clar un model
pentru el și si-ar fi dorit tare mult să afle cum a ajuns să fie așa de bun, deși aveau
aceeași vârstă. Ar fi vrut să intre în vorbă cu Star, însă nu stia cum să facă asta și îi era
teamă ca va fi respins. Si pe când se gândea Happy cum să facă, iată că instructorul
propune un nou traseu de antrenament pentru proba stafeta. Ei… Nu mică i-a fost
mirarea când a auzit că va face echipa cu Star. Inainte de proba, au avut cateva minute
să îți stabilească strategia…

- Felicitări, Star, pentru traseele de pana acum. Ești foarte bun ! Care-i secretul?

38
 - A…păi am grijă de mine. In fiecare zi, încă de când eram cățeluă, rezolv zilnic
minim cate un puzzle.
- Si mai rezolvi și azi, cand esti mare ? Puzzelurile sunt pt cei mici – a zis repede
Happy.
- Sunt pentru toți. Rezolv unul în fiecare zi, pentru că mă ajută să fiu mai calm,
să mă concentrez. Așa am reusit să îmi dezvolt agerimea, istețimea și să cresc
armonios.
- Cândva și eu făceam așa… dar acum parcă nu mai îmi place nici textura, nici
mirosul. – a mârâit Happy.
- Ei hai, că nu toate puzzelurile sunt neplăcute. Cauta unele care îți plac. Sunt
atât de multe variante, încât vei gasi unele pe placul tău.

Arbitrul a fluierat startul pentru stafeta. A parcurs traseul cât a putut de bine însă
nu au avut un timp bun. A plecat de la lecția de dresaj abătut, gândindu-se la vorbele lui
Star.

A doua zi, singur acasa fiind, a căutat puzzelurile cumparate de cățelușa mamă.
Erau acolo mai multe variante. Le-a luat pe fiecare și le-a admirat, le-a mirost, le-a pipait
piesele. Apoi a decis. Va face în fiecare zi câte un puzzle, dacă nu întreg, măcar câteva
bucați, până când va ajunge să fie ca Star, rapid, calm, ager.

Tare mult s-a bucurat cătelușa mamă când a ajus acasa și a văzut câteva piese
de puzzle potrivite de Happy. S-a linistit știind ca va avea un cățeluș care va creste
armonios, rapid și îndemanatic.

39