Viața de gladiator[modificare 

| modificare sursă]
Spartacus a fost conducătorul răscoalei sclavilor din Republica Romană în anul 73 î.Hr.. Născut
în Tracia în jurul anului 109 î.Hr., dintr-o familie de păstori aparținând tribului Maedi,[3][4][5] a luptat în
rândurile soldaților romani,[6] dar în cele din urmă, a fost prins și vândut ca sclav.[7] A fost apoi dus
la școala de gladiatori a lui Batiatus din Capua, devenind un mare gladiator.[8]

Gladiatori

Răscoala sclavilor[modificare | modificare sursă]

Hotărând să devină liber, Spartacus evadează împreuna cu cei 70[9] de tovarăși din școala de
gladiatori din Capua, organizând la scurt timp o armată care număra 40.000 de oameni, ajungând
apoi la 70.000[10] de oameni. Această armată de sclavi, condusă de Spartacus și de alți trei sclavi
(Gannicus, Crixus și Oinomanus) a purtat mai multe lupte împotriva romanilor, zdrobind
patru legiuni și învingându-l pe generalul Publius Varinus. Dorind să ajungă în Sicilia și să o
elibereze de dominația romană, Spartacus convinge niște pirați să-l treacă în Sicilia, dar aceștia îl
înșală, pregătesc un atentat asupra lui, cu ajutorul soldaților romani, și pleacă în zorii zilei.[11]

Crassus și Spartacus[modificare | modificare sursă]

Un nou general roman, avea de gând să-l prindă pe Spartacus, însuși Crassus. Crassus a hotărât
să-i taie calea lui Spartacus, închizând fâșia îngustă de pământ, ce separă Marea Ionică de Marea
Tireniană, în apropierea istmului Catanzaro, cu un șanț adânc și cu întărituri. Din nou Spartacus s-a
dovedit isteț: a umplut șanțul cu trupurile celor uciși și cu cadavrele cailor morți și a trecut. Au ajuns
la Brundisium, dar o parte dintre sclavi, conduși de Castus și Gannicus, au plecat. O luptă grea îi
aștepta, spune Plutarh. După mai multe înfrângeri suferite în fața sclavilor, în cele din urmă o uriașă
armată romană i-a înconjurat pe sclavi, fiind uciși 13.000 dintre ei, printre care Crixus și Oinomanus.

Moartea lui Spartacus, Hermann Vogel

Moartea[modificare | modificare sursă]
Trupele generalilor Pompei și Lucullus au învins sclavii. Nereușind să treacă în Sicilia, rănit și
înfruntând ploaia de săgeți, cu ultimele sale forțe Spartacus ucide doi centurioni și încearcă să-l
ucidă pe Crassus, dar blocat de către soldați, este ucis în cele din urmă în luptă, în anul 71
î.Hr. Ceilalți 6.000 de sclavi care au supraviețuit au fost crucificați pe drumul de la Capua
din Roma (Via Appia).[12] Pentru istoricii romani, Spartacus a rămas cel mai mare dușman al Romei
după Hannibal și cel mai bun gladiator roman.

Referințe