Răscoala lui Spartacus

Denisa Ulici
• Răscoala lui Spartacus (73 - 71 î.Hr.), numită și A Treia Răscoală a
Sclavilor sau Războiul Gladiatorilor, a fost ultima dintr-o serie de revolte fără succes
ale sclavilor din Republica Romană, numite la modul general Răscoalele sclavilor din
Roma antică.

• A treia răscoală a sclavilor a fost singura care a amenințat în mod direct Italia, vatra
Republicii Romane, și a înspăimântat poporul roman datorită numeroaselor succese
pe care grupul de sclavi rebeli, al cărui număr a crescut cu rapiditate, le-a obținut
împotriva armatei romane, între 73 și 71 Î.Hr. Până la urmă, rebeliunea a fost zdrobită
prin concentrarea masivă de trupe de către comandantul unic Marcus Licinius Crassus,
deși revolta sclavilor a continuat să producă efecte indirecte asupra politicilor romane
și în anii care au urmat.
• Între anii 73 și 71 Î.Hr., un grup de sclavi fugari, inițial în jur de 78
de gladiatori, în special traci, gali și germanici,
al căror număr a depășit ulterior 120.000 de bărbați, femei și copii,
a mărșăluit și luptat de-a lungul Italiei cu relativă impunitate,
sub îndrumarea câtorva comandanți, incluzându-l pe faimosul general-
gladiator Spartacus. Adulții apți de luptă ai acestui grup de sclavi au constitui
t o forță armată surprinzător de eficientă care
a demonstrat în mod repetat că poate ține piept mașinii de război romane,
fie că a fost vorba de patrule locale din Campania,
de miliția romană sau de foarte bine pregătitele Legiuni romane sub comand
a unor consuli. Plutarh a descris acțiunile sclavilor drept o încercare de
a scăpa de stăpânii lor și de a se
refugia în Galia Cisalpină, în timp ce Appian și Florus
au înfățișat revolta drept un razboi civil în care sclavii au pus
la cale o campanie militară cu scopul de a captura însuși orașul Roma.
Rascoala lai
Spartacus
 Răscoala lui Spartacus- “Cei care refuză
altora libertatea, nu o merită pentru ei înșiși”
• La începutul secolului I î.Hr., sclavia a cunoscut o dezvoltare deosebit de mare în
Italia. Războaiele purtate de Marius în Africa, împotriva cimbrilor şi teutonilor,
precum şi cele duse de Sulla în Orient au făcut să sporească considerabil numărul
sclavilor. Munca sclavilor era folosită în diferite ramuri ale economiei, înlocuind
aproape pretutindeni mâna de lucru a micilor producători, care se ruinează.
Exploatarea sângeroasă a sclavilor nu mai avea margini. Muncile tot mai grele la
care erau supuşi, precum şi condiţiile de viaţă grele în care erau ţinuţi de către
stăpânii lor i-au determinat să se răscoale. Dintre toate categoriile de sclavi,
sclavii gladiatori aveau situaţia cea mai grea. Siliţi să lupte în circuri, spre a se
ucide între ei sau spre a fi ucişi de fiarele sălbatice, ei ofereau publicului roman
distracţii pline de cruzime, fiind sortiţi pieirii aproape în fiecare moment al
spectacolului. Pentru a învăţa cum să ucidă mai repede şi cu mai multă măiestrie
pe adversarii lor, sclavii gladiatori erau trimişi la şcoli înfiinţate pentru aceasta.
Una din cele mai renumite şcoli de gladiatori din întreaga Italie era aceea de la
Capua, în Campania.
Începutul răscoalei

• În această şcoală, unde se instruiau sclavii cei mai puternici, Spartacus a

pus la cale o răscoală și a organizat în anul 73 î.Hr. un complot, la care au
participat aproximativ 200 de sclavi. Complotul fiind descoperit, el a
fugit împreună cu 78 de sclavi şi s-a ascuns în apropiere, pe muntele
Vezuviu. La început, romanii n-au luat nici o măsură militară împotriva
acestui grup de sclavi refugiaţi în craterul unui vulcan; aşa că, timp de
aproape un an, sclavii au trăit aici nestingheriţi. Însă Spartacus a profitat
de acest răgaz pentru a organiza pe răsculaţi, al căror număr sporea
mereu cu fugarii de pe latifundiile din apropiere. În rândurile răsculaţilor
intraseră numeroşi ţărani liberi ruinaţi din Campania, precum şi păstori
sărăciţi din Apulia. Astfel, în scurtă vreme, Vezuviul s-a transformat într-
o fortăreaţă a sclavilor, bine organizată şi apărată de către Spartacus.
Campaniile lui Spartacus
• Punându-şi în aplicare planul, Spartacus, după ce a obţinut victoria asupra armatei
romane, s-a îndreptat spre nordul Italiei, în scopul de a-i scoate pe sclavi din această
ţară. O nouă armată romană a fost trimisă în această regiune pentru a aţine calea lui
Spartacus. Însă Spartacus obţine din nou o victorie strălucită la Mutina, împrăştiind
trupele romane. După acest succes, însă, Spartacus nu şi-a continuat drumul său, ci se
reîntoarse, îndreptându-se spre sud. O nouă armată romană, sub conducerea celor doi
consuli, i-a ieşit înainte, dar Spartacus reuşeşte şi de data asta s-o învingă şi să o pună
pe fugă. Atunci, senatul roman acordă puteri nelimitate lui Marcus Crassus, mare
proprietar de sclavi, pentru a înăbuşi răscoala. Acesta reorganiză armata romană,
reintroducând disciplina în rândurile ostaşilor şi cerând, în acelaşi timp, ajutoare din
Spania şi din Peninsula Balcanică. Aceste măsuri urgente luate de Crassus nu l-au
împiedicat pe Spartacus să se îndrepte spre sudul Italiei, pentru a trece în Sicilia, unde
se aflau numeroşi sclavi, care ar fi putut ajuta mai departe răscoala. În acest scop, el s-
a înţeles cu piraţii din Cilicia, care urmau să-l treacă cu corăbiile lor în Sicilia. Însă
piraţii nu s-au ţinut de cuvânt, aşa încât el a rămas blocat în sudul Italiei de către
Crassus.