Sunteți pe pagina 1din 2

NUME _________________________________ Data __________________

LUCRARE SCRISĂ SEMESTRIALĂ – LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

CLASA a VIII – a -- SEMESTRUL I

Subiectul I(30 p) - Citeşte cu atenţie textul următor:

Avea popa cai, avea și trăsură. Îl cam supărau însă lesele, din care n-au fost rămas decât spinarea
cu coastele. Îl prindea apoi rușinea, ca popă ce era, să meargă fără de lese la târg. În împrumut nu putea
lua, fiindcă se afla în Sărăceni, unde nici popa n-avea lese cumsecade.
Nevoia este cel mai bun învățător. Părintele trimise pe Cozonac în vale, după nuiele, bătu doi pari
în pământ, între pari, tot la depărtare de o palmă, bătu bețigașe mai subțirele și apoi popa, preoteasa,
copiii și Cozonac se puseră la împletit. Multă vreme nu trecu până ce lesele și fură gata. De minune nu
era lucrul: erau însă cele mai bune lese în Sărăceni, bune, încât Cozonac nu se putu răbda să nu-și zică:
"Popa e omul dracului!"
La târg și de la târg acasă, părintele se făli cu lesele sale; află că alții au, ba chiar cumpără mai
rele lese decât acelea pe care le făcuse el.
— Ce faci, popă?
— Lese.
— Dacă doar ai!
— Fac pentru cei ce n-au.
După Paști, Cozonac începu să curețe bălțile de nuiele, iară popa să împletească lese. Cu cât
mergea lucrul mai-nainte, cu atât mai bine mergea; cea din urmă leasă era totdeauna cea mai bună.
Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
A.
1.Desparte în silabe cuvintele:,, cumsecade”, „împletit”, ,,totdeauna”. (3p)
2.Câte litere și câte sunete conțin cuvintele: Sărăceni, acelea, chiar. (3p)
3.Transcrie două cuvinte ce conţin diftongi diferiţi şi două ce conţin vocale aflate în hiat. (2p)
4.Explică modul de formare al unui cuvânt obţinut prin derivare, al unui cuvânt compus şi al unui cuvânt
obţinut prin conversiune, din textul dat. (3p)
5. Menţionează trei termeni din familia lexicală a cuvântului pământ şi formează câmpul lexical al
roadelor pământului. (trei termeni). (2p)
6. Notează un antonim pentru cuvintele: fericit, grabnic, îndoielnice. (3p)
7. Alcătuieşte un enunţ în care să apară un omonim al cuvântului subliniat în sintagma: „ din care n-au fost
rămas” , specificând ce părți de vorbire sunt în ambele exemple. (2p)

8. Formulează un enunţ în care să apară paronimul cuvântului vale. (2p)


9. Construieşte enunţuri cu sensurile diferite ale cuvântului a bate. (3p)
10.Motivează folosirea virgulei în secvenţa:,, — Ce faci, popă?” (2p)
B.Înţelegerea textului

1. Scrie două idei principale/secundare din text. (2p)

2.Transcrie un indice temporal şi un indice spaţial. (1p)


3.Scrie două trăsături care să justifice faptul că textul aparţine genului epic. (2p)

Subiectul al II-lea (40 p) - Citeşte cu atenţie textul următor:

Târgul de la Negreni, ce adună mii de curioși și mușterii în fiecare an în a doua sâmbătă din
octombrie, e unul dintre cele mai vechi din țară: primele sale ediții au fost organizate acum patru secole,
iar prima atestare documentară datează de acum 200 de ani.
Anul acesta, pregătirile au fost începute cu o săptămână înainte de a începe târgul. Comercianții
vin și se pregătesc de zor pentru a-și întâmpina clienții cum se cuvine, cu standurile burdușite de produse,
mai mult sau mai puțin utile, mai vechi sau mai noi.
Pe E 60 încă nu se simte aglomerația, iar trenul care vine dinspre Cluj este aproape gol.
Deocamdată. Calea ferată trece prin mijlocul târgului. Pădurea de brazi se întinde semeață în spatele
furnicarului care începe să prindă viață. Aproape îl cuprinde în brațe cu tot cu mese, corturi și miile de
produse ce se întind pe aproape un kilometru. Cei mai harnici dintre comericanți și-au instalat standurile.
Mii de oameni din toată ţara sunt aşteptaţi fie să cumpere diverse produse, fie să simtă atmosfera
creată de cel mai vechi târg din Transilvania.
http: //adevarul.ro

Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:


A. 1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat: (2p)
–data în care se organizează cel mai vechi târg din Transilvania;
–când au fost organizate primele ediţii.
2. Transcrie enunţul în care se precizează pe unde trece trenul. (1p)
3.Indică conjugarea, diateza, modul şi timpul verbelor din al doilea alineat. (3p)
4. Precizează genul şi cazul substantivelor subliniate în text. (2p)
5. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor scrise îngroşat, menţionând ce parte de vorbire este fiecare.
(4p)
6. Transcrie propoziţia subordonată din fraza următoare ,, Care sunt mai harnici dintre comericanți și-au
instalat standurile.”, precizează felul ei, realizează contragerea şi spune ce ai obţinut. (4p)
7. Construieşte două fraze în care să existe o subiectivă şi o predicativă introduse prin că. (4p)
B. Scrie o compunere, de minim 15 rânduri, în care să caracterizezi personajul principal al nuvelei
“Popa Tanda “ de Ioan Slavici.(12p)

În redactarea compunerii, vei avea în vedere:

 prezentarea a două mijloace de caracterizare a personajului;


 exemplificarea a cel puţin patru trăsături ale personajului;
 respectarea cerinţelor unui asfel de tip de compunere;
 încadrarea în spaţiul cerut;

Notă: Nu este obligatorie respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor. Vei primi 8 puncte pentru
redactarea compunerii (unitatea compoziţiei -1 punct; coerenţa textului -1 punct; registrul de comunicare,
stilul şi vocabularul adecvate conţinutului -1 puncte; ortografia -2 puncte; punctuaţia -2 puncte; aşezarea
corectă a textului în pagină, lizibilitatea -1 puncte). Se acordă 30 de puncte din oficiu ! SUCCES !!!

S-ar putea să vă placă și