Sunteți pe pagina 1din 2

Se va alege doar una dintre cele 3 variante1, a, b sau c, completâ nd tabelul aferent.

a. Dacă proiectul este conceput pentru a obține o finanțare externă, de tip nerambursabil,
se vor specifica urmă toarele aspecte:
a.1. programul de finanțare,
a.2. obiectivele și prioritățile în care se încadrează ideea de proiect,
a.3. solicitanții eligibili,
a.4. condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul,
a.5. activitățile eligibile, așa cum sunt ele prevă zute în documentația finanțatorului,
a.6. categoriile de cheltuieli eligibile, așa cum sunt ele prevă zute în documentația
finanțatorului.

Recomandare: Se vor include informațiile necesare pentru a realiza evaluarea eligibilită ții
proiectului propus, atâ t din punct de vedere al ideii, cât și al solicitantului, cu trimiterile
bibliografice necesare. Informațiile gă site la finanțator se vor prelucra și sintetiza, astfel încâ t să
se evite copierea integrală a lor. Se vor selecta doar cele mai relevante informații din punctul de
vedere al ideii de proiect. Totul se va încadra în maxim o jumă tate de pagină .

Tabelul nr. 2 a Sursa de finanțare – finanțare externă, nerambursabilă


Programul
Start UpNation 2021 - http://start-upnation.ro
de finanțare
(denumire,
link)
Obiectivele2
și, eventual,  Programe softwarenecesare desfă șură rii activității pentru care se solicită
priorită țile finanțare, inclusive licențe, în valoare eligibilă de maxim 60.000 lei. Software-ul
programulu pentru comerțul online esteeligibilindiferent de codul CAEN pentru care se
i, vizate prin solicită finanțarea , cu exceptiacodului CAEN 6201 ( Realizare soft la comanda).
ideea de  Există obligativitateapentruBeneficiarul Finanță rii Nerambursabile de 200.000
proiect
Lei  în a achiziționa  două plă ci informative care să evidențiezedezvoltarea
societă țiiprinintermediulProgramului Start UpNation. Aceste plă cuțe vor fi
afișate la adresa de implementare a proiectului.  Achizițiaacestor plă cuțe
estedeasemeni eligibilă , în limitasumei de 500 Lei.
 Se obținepunctajpentru achizițiaserviciilor de hosting pentru website-ul
dezvoltat, precum șipentru achiziționareaunui soft de contabilitate
șipentruemitereafacturilor fiscale.

Categoriile
de  S.R.L.-urile, Societățile care își doresc să obțină o finanțare nerambursabilă de
solicitanți 200.000 lei, inclusiv cele înființate recent, din mediul rural sau urban, dar care
eligibili nu înregistrează datorii la bugetul general consolidat și la bugetele locale.

Condițiile
 Programul Start UpNation poate fi accesat de societățile comerciale (S.R.L.);
de
eligibilitate  Asociații și/sau acționarii care aplică pentru obținerea Finanțării Nerambursabile
a
1 Atunci când se urmărește obținerea unei finanțări externe, propunerea de proiect se adresează strict acelui
finanțator, chiar dacă pentru implementarea proiectului sunt necesare și fonduri proprii sau împrumutate, drept
contribuție proprie. Ca urmare, în acest punct va fi detaliată doar sursa de finanțare externă. Un proiect se scrie
doar pentru un singur finanțator.
2 Completați obiectivele programului de finanțare identificat, nu ale proiectului!
solicitantul
nu trebuie să fi avut o altă societate în trecut;
ui
 Societate va trebui să creeze două noi locuri de muncă;
 Locurile de muncă nou create trebuie menținute o perioadă de doi ani de zile.

Activități
 Producție;
eligibile
 Servicii/ Industrii Creative;
 Servicii;
 Comerț

Categorii de
cheltuieli  Echipamentetehnologice, maşini, utilaje, electrostivuitoare,
eligibile3 motostivuitoareşiinstalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent,
necesaredesfă şură riiactivită ţilorpentru care a solicitatfinanţare, cu
excepţiajocurilor de norocmecanice, electrice, electronice, meselor de biliard,
automatelormuzicale;
 Echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitatecentrală , server,
monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională , inclusivsistemeportabile,
licenţenecesaredesfă şură riiactivită ţii, sisteme audio-video,etc.);
 Realizareauneipagini web
pentruprezentareașipromovareaactivită ţiisolicitantuluişi a
produselorsauserviciilor, inclusivcheltuieliînregistrateîn domeniufă ră hosting,
pentruoperatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuiesă fie funcţional
la data depuneriicererii de eliberareaajutorului de minimum, înlimitamaximă a
8000 lei fă ră TVA;
 Active necorporalereferitoare la brevete de invenție, francize, etichetare
ecologică , licenţe, etichetareecologică , software pentrucomerţul on-line,
software-urinecesaredesfă şură riiactivită ţiipentru care se solicită finanţare;
 Consultanţă pentruîntocmireadocumentaţieiînvedereaobţineriifinanţă riiîncadr
ulprezentului program şiimplementareaproiectului; Această activitatepoate fi
efectuată înainte de semnareaacordului de finanţare. Furnizorii de servicii de
consultanţă eligibiliîncadrulProgramului pot fi numaiorganizaţiifurnizoare de
consultanţă , care au dreptul legal de a desfă șuraacest tip de activitate, respectiv
au activitatea de consultanță înstatutsau sunt întreprinderi care au ca
activitateautorizată a fi desfă şurată una dintreactivită ţileincluseîn cod CAEN
clasa 70.

3 Completațilista cheltuielilor eligibile din documentația finanțatorului, nu bugetul proiectului!

S-ar putea să vă placă și