c) Încheierea contractului de audit si certificare a bilanţului contabil.

Acceptarea misiunii de audit se finalizează printr-un contract de audit financiar . Acesta se

încheie, de regula, pe termen de trei ani, existând posibilitatea de reînnoire a lui.
2. Orientarea şi programarea auditului financiar
Pe baza datelor culese de către auditorul financiar, se determină natura şi întinderea
intervenţiilor/reviziilor ce urmează a fi parcurse în cursul misiunii sale. Concret, auditorul
financiar îşi întocmeşte un program de audit în care sunt identificate domeniile semnificative din
întreprindere, se stabilesc termenele intervenţiilor, termenele de depunere a unor rapoarte
intermediare, procedurile ce urmează a fi aplicate, sistemele semnificative din întreprindere.
Lucrările efectuate în aceasta etapa sunt grupate în trei clase :
a)Cunoaşterea generala a întreprinderii;
b)Identificarea domeniilor semnificative, a riscurilor de audit si importanta lor
relativa;
Domeniile semnificative nu sunt aceleaşi la toate întreprinderile, dar, în principal, se
referă la:
- cumpărări (furnizori, stocuri, disponibilităţi (banii)),
- vânzări (clienţi, stocuri, venituri, disponibilităţi),
- personal (plăţi: salarii, protecţie socială, disponibilităţi, inclusiv fondul de rezervă),
- producţie (stocuri, cheltuieli, venituri),
- trezorerie (încasări şi plăţi, fluxuri de trezorerie (cash flow),
- imobilizări (furnizorii de imobilizări, amortizarea imobilizărilor)
Identificarea sistemelor şi domeniilor semnificative de la nivelul firmei permit auditorului
financiar limitarea riscurilor.
c)Stabilirea planului de misiune.
La nivelul unei întreprinderi se regăsesc în principal următoarele categorii de riscuri:
1. Riscuri generale, specifice firmei, în funcţie de sectorul de activitate, talia firmei şi
organizarea firmei.
Auditorul financiar trebuie să cunoască foarte bine caracteristicile firmei.
2. Riscuri privind natura operaţiilor înregistrate în contabilitate, care derivă din trei
categorii de date, fiecare dintre ele fiind purtătoare de riscuri:
- date repetitive (salarii, impozite şi taxe (T.V.A. lunar, impozit pe profit trimestrial)
 - date punctuale (inventarierea la sfârşitul exerciţiului financiar)
- date excepţionale (fuziuni sau lichidări)
3. Riscuri privind funcţionarea sistemelor (de vânzări, de cumpărări)
4. Riscuri de nedescoperire cu ocazia auditului financiar
Un factor important, care permite auditorilor financiari să aprecieze amploarea riscurilor,
îl constituie importanţa relativă definită în raport cu valoarea sau natura unei nereguli,
inexactităţi, omisiuni, care influenţează situaţiile financiare.
Stabilirea importanţei relative a riscurilor şi identificarea sistemelor sau domeniilor semnificative
concură la obiectivul auditului financiar.
Pragul de semnificaţie reprezintă mărimea/nivelul unei sume peste care auditorul
financiar consideră că o eroare poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare.
Între pragul de semnificaţie şi riscul de audit financiar există o corelaţie strânsă: relaţia dintre ele
este invers proporţională (cu cât este mai înalt pragul de semnificaţie, cu atât este mai scăzut
riscul de audit financiar şi invers).
Pragul de semnificaţie este în funcţie de raţionamentul auditorului (judecata
profesională) si poate fi :
- fie 0.5 % - 1 % din cifra de afaceri
- fie 1 % - 2 % din evaluarea activelor
- fie 5 % - 10 % din profitul net
3.Evaluarea auditului sau controlului intern
Reprezintă politicile adoptate de conducerea firmei cu scopul de a asigura îndeplinirea
obiectivelor manageriale propuse, inclusiv asigurarea protecţiei activelor/bunurilor şi prevenirea
unor fraude sau erori.
Controlul intern, prin sistemul contabil, urmăreşte:
- dacă toate tranzacţiile sunt aprobate de conducerea firmei,
- dacă toate operaţiile sunt înregistrate corect ca sume şi ca perioadă,
- dacă există persoane calificate, care să poată ţine contabilitatea, dându-se teste de
control şi chestionare în acest scop.
4.Controlul conturilor
Presupune verificarea:
- înregistrărilor în contabilitatea firmei
 - regulilor de evaluare a activelor şi pasivelor
- regulilor de ţinere a registrelor contabile
Auditorul financiar participă obligatoriu la inventarierea stocurilor.
Dacă firma are conturi semnificative de creanţe, auditorul financiar solicită confirmări directe
privind existenţa acestora. Este o tehnică de control al conturilor alături de tehnica sondajului şi a
celei de inventariere.

Notiuni generale - Auditarea Trezoreriei

Trezoreria cuprinde lichidităţile în conturile bancare şi în casă, titluri de plasament, credite

bancare pe termen scurt (credite de trezorerie).
Trezoreria este unul dintre posturile strategice ale oricărei întreprinderi, deoarece ea
condiţionează capacitatea de finanţare a activităţilor şi nevoilor întreprinderii. Se acordă, deci,
importanţă deosebită analizei conturilor de trezorerie şi înţelegerii evoluţiei sale de la un
exerciţiu la altul.
Auditul realizându-se la o dată de închidere anume, analiza soldurilor de trezorerie ale
exerciţiului este efectuată prin revizuirea rezultatului financiar şi prin elaborarea tabloului de
fluxuri de trezorerie.
Obiectiv şi rol: verificarea faptului că soldurile conturilor de trezorerie care figurează în
bilanţ sunt justificate. O anomalie în soldurile conturilor de trezorerie poate însemna iregularităţi
în procedurile interne (deturnări de fonduri etc.) şi poate pune în cauză situaţia maselor
bilanţiere. De exemplu, o supraevaluare a conturilor de trezorerie se poate traduce printr-o
subevaluare a NFR de exploatare.
Auditorul financiar urmăreşte:
- dacă toate soldurile conturilor curente şi ale lichidităţilor, plăţile şi încasările au fost înregistrate
în situaţiile financiare.
- verifică dacă toate încasările şi plăţile au fost înregistrate în perioada corespunzătoare şi nu au
fost încasări şi plăţi fictive.
- verifică soldurile conturilor curente de la bănci solicitând confirmări directe de la aceste bănci.
Auditorul trebuie să evalueze riscurile legate de trezorerie; având în vedere obiectivele de
audit, urmăreşte:
- Clientul poate avea mai multe solduri de bancă şi casă decât în realitate sau conturile prezentate
în situaţiile financiare nu sunt reale
- În funcţie de interesul unităţii auditate , profitul poate fi majorat sau micşorat. Firma poate avea
încasări anticipate sau plăţi restante, astfel încât soldurile băncii la sfârşit de an pot arăta o
situaţie mai favorabilă decât în realitate.