AUDIT ȘI CONTROL INTERN APROFUNDAT Lect. Univ. Dr.

LAPTEȘ RAMONA

CURS 3

1.3. Tipologia auditului

În funcție de obiectivele urmărite de entități, există două forme de audit:
 audit intern;
 audit extern.
Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului
activităţilor entităţii în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului
riscului, controlului şi a proceselor de conducere a acestuia.
În România, începând cu anul 2001, conform cadrului legal stabilit prin OUG nr.
75/1999, republicată, obligația de a asigura auditul intern a revenit entităţilor ale căror
situaţii financiare anuale erau supuse, potrivit legii, auditului financiar.
La regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, precum şi la celelalte
entităţi cu capital majoritar de stat, respectiv la nivelul entităților de interes public,
activitatea de audit intern se organizează şi funcţionează potrivit cadrului legal privind
auditul public intern din entităţile publice.
Potrivit Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale
și al situațiilor financiare anuale consolidate, care a modificat OUG nr. 75/ 1999,
republicată, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii,
auditului statutar sunt obligate să organizeze și să asigure exercitarea activității de audit
intern. Standardele de audit intern aplicabile acestor entități sunt Standardele
Internaționale de Audit Intern emise de Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite
ale Americii și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR).
Auditul intern sprijină organizația în atingerea obiectivelor fixate, prin evaluarea
sistematică și metodică a proceselor de management al riscurilor, de control și de
conducere și formularea unor recomandări pentru a le consolida eficacitatea.
Responsabilii pentru organizarea activității de audit intern, coordonarea lucrărilor
și semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă calitatea de auditor financiar.
Auditul extern este realizat fie de către un auditor statutar, desemnat de către
AGA, fie de către un auditor financiar, în baza unui contract încheiat cu entitatea client.
Auditul statutar este auditul efectuat de către auditori statutari care examinează
situațiile financiare, potrivit normelor internaționale de audit, inclusiv activități și
operațiuni specifice entității auditate, în baza unor dispoziții legale (legea contabilității,
legea societăților comerciale, legea piețelor de capital, etc.), ca urmare a mandatului
primit din partea proprietarilor companiei (acționari sau asociați).
Auditul financiar se realizează la solicitarea unui client și nu în baza unei obligații
legale; obiectivele auditului sunt stabilite prin contract, în funcție de așteptările clientului,
și pot fi substanțial diferite de la un audit la altul.
De exemplu, conducerea unei entități sau acționarii săi pot solicita un audit
financiar, fie pentru că ei consideră că situațiile financiare nu sunt fiabile, fie că vor să
1
AUDIT ȘI CONTROL INTERN APROFUNDAT Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

aibă o cunoaștere aprofundată a situației financiare a companiei la un moment dat. În

acest caz, un cabinet de audit financiar formulează o opinie independentă în legătură cu
problemele ridicate.
În România, organismul care reglementează și gestionează profesia de auditor
financiar și aprobă standardele de audit este Camera Auditorilor Financiari din România
(CAFR). Prin Legea nr. 162/2017, responsabilitățile CAFR au fost preluate de
Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS).

Distincţia audit statutar (legal) - audit contractual

Particularitățile auditului statutar (legal) față de auditul contractual se referă la:
a) Numirea auditorului statutar (legal) este asigurată de către adunarea
generală a acționarilor sau asociaților. Altfel spus, auditorul statutar se află în serviciul
acționarilor cărora le oferă o securitate relativă asupra situaţiilor financiare ale companiei
pe care o dețin. În cazul entităților de interes public, numirea unui auditor statutar sau a
unei firme de audit se fundamentează pe recomandarea comitetului de audit, care trebuie
să existe în orice entitate de interes public. Auditorul statutar sau firma de audit
raportează comitetului de audit aspectele esențiale care rezultă din misiunea de audit
statutar;
b) Orice auditor statutar este mandatat, de regulă, pentru o perioadă de 5-7 ani;
prin urmare, misiunea de audit statutar este plurianuală, ceea ce permite auditorului să
progreseze în cunoașterea entității și să abordeze în mod privilegiat anumite aspecte
specifice;
c) Auditorul statutar întocmește un raport de audit statutar, care are un
conţinut reglementat;
d) Auditorului statutar îi este specifică o anumită conduită deontologică,
clar stabilită prin Codul Etic al Profesioniștilor Contabili adoptat de IFAC (Federația
Internațională a Contabililor);
e) Misiunea de audit statutar are caracter permanent, ceea ce înseamnă că
auditorul statutar poate iniția controale în organizație în orice moment al exercițiului
financiar; în realitate, auditorul statutar se rezumă la două sau trei intervenții
principale, din rațiuni de buget și pentru a nu perturba activitatea entității, după cum
urmează: intervenții pentru analiza şi evaluarea sistemului de control intern, pentru
inspecția fizică (inventariere) și pentru examinarea situațiilor financiare;
f) Auditul statutar se realizează numai prin sondaj, altfel spus, nu are loc
o validare exhaustivă a tratamentului contabil al tranzacțiilor și al fluxurilor exercițiului
financiar;
g) Auditorul statutar nu poate interveni în gestiunea societății şi nu poate
efectua lucrări care presupun substituirea conducătorilor entității-client.

2
AUDIT ȘI CONTROL INTERN APROFUNDAT Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

1.4. Obiectivele auditului financiar

Opinia formulată de către auditorul financiar (statutar) contribuie la creşterea
credibilităţii informațiilor publicate în situaţiile financiare anuale, asigurând
utilizatorilor de informație contabilă un grad ridicat de încredere.
Obiectivele auditului financiar sunt corelate cu aserțiunile (declarațiile)
conducerii referitoare la conținutul situaţiilor financiare anuale. Aceste aserțiuni se
referă la:
- existență: un activ sau o obligație există la o anumită dată;
- drepturi și obligații: un activ sau o obligație aparține entității la o
anumită dată;
- apariție: o tranzacție sau un eveniment care vizează entitatea auditată s-a
produs în timpul perioadei;
- exhaustivitate: nu există active, obligații, tranzacții sau evenimente
neînregistrate sau elemente nereprezentate;
- valorizare: un activ sau o obligație este înregistrat(ă) la valoarea
contabilă adecvată;
- evaluare: o tranzacție sau un eveniment este înregistrat(ă) la valoarea
corespunzătoare, iar venitul sau cheltuiala este alocat(ă) perioadei
corespunzătoare;
- prezentarea informațiilor: un element este prezentat, clasificat și descris
în conformitate cu cadrul general de raportare financiară adecvat.
Pentru a se pronunța cu privire la imaginea fidelă reflectată prin situațiile
financiare, auditorul financiar trebuie să aibă în vedere respectarea următoarelor
criterii:
 Exhaustivitatea şi integralitatea înregistrărilor: toate operaţiunile
derulate de entitate au fost înregistrate corespunzător în contabilitate, fără omisiuni sau
redundanțe;
 Realitatea înregistrărilor presupune că toate elementele materiale
înscrise în documente corespund cu cele identificabile fizic prin inventariere sau prin
alte proceduri (confirmări primite de la terți, analize de laborator, etc.). Mai mult,
auditorul financiar trebuie să se asigure că toate elementele de active, datorii, capitaluri
proprii, venituri și cheltuieli reflectă valori reale şi nicidecum fictive sau care nu privesc
compania auditată. Aceste elemente trebuie să fie justificabile şi verificabile;
 Corecta înregistrare în contabilitate şi prezentarea corectă a
elementelor în situațiile financiare – acest criteriu presupune un cumul de cerințe:
- stabilirea corectă a perioadei;
- evaluarea corectă a modificărilor;
- imputarea corectă;
- întocmirea corectă a situațiilor financiare.

3
AUDIT ȘI CONTROL INTERN APROFUNDAT Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

 Perioada corectă în care sunt reflectate în contabilitate elementele de active,

datorii, capitaluri proprii, venituri și cheltuieli presupune aplicarea contabilității de
angajamente şi folosirea conturilor de regularizare.
 Evaluarea corectă presupune ca elementele de active, datorii, capitaluri proprii,
venituri și cheltuieli să fie evaluate conform prevederilor Legii contabilității nr.
82/1991, republicată, și cu respectarea OMFP nr. 1802/2014, Reglementări contabile
privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale
consolidate. Sumele trebuie să fie corect determinate, exacte, urmărindu-se respectarea
tuturor regulilor, principiilor generale de raportare financiară şi metodelor de evaluare.
Toate calculele, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, trebuie să fie corecte.
Auditorul financiar trebuie să se asigure de aplicarea principiului continuității activității,
altfel evaluarea se va realiza la valoarea de lichidare.
 Imputarea corectă – toate tranzacțiile și evenimentele economico-financiare
trebuie reflectate în conturi astfel încât să fie respectată corespondența conturilor,
stabilită prin normele de aplicare a Planului de Conturi General; în caz contrar, pot fi
mascate fraude, compensări nelegale, se pot denatura posturi din bilanț sau indicatorii:
cifra de afaceri netă, rezultatul exercițiului, stocurile, imobilizările, etc.
 Întocmirea corectă a situațiilor financiare – auditorul financiar urmărește
concordanța care trebuie să existe între datele înregistrate în contabilitatea sintetică și
balanța de verificare întocmită după operațiunea de inventariere, care este documentul
suport pentru întocmirea situațiilor financiare. Există două tipuri de corelații care trebuie
verificate:
 totalul rulajelor din evidența cronologică, asigurată de Registrul Jurnal,
trebuie să corespundă cu totalul rulajelor din evidența sistematică – Cartea
Mare;
 corelația dintre conturile analitice și conturile sintetice, care se realizează
prin balanța de verificare analitică, deschisă pentru fiecare cont sintetic de
gradul I sau II dezvoltat în analitic.
Datele din contabilitatea curentă trebuie să fie corect prelucrate și centralizate în
situațiile financiare. Trebuie verificată existența unui sistem informatic riguros de
întocmire a documentelor, de prelucrare a datelor și de arhivare a informațiilor
financiare.