UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Ecologie şi Protecţia Mediului

Master Managementul Resurselor Naturale

Hazard şi risc în evaluarea şi gestiunea resurselor naturale

Coordonator ştiinţific
Prof. univ. dr. Daniel SCRADEANU

Masterand
Silviu Alexandru Cernenscky

Bucureşti, 2015
 Cuprins

Introducere

I. ....................................................................................................................................

II. ...................................................................................................................................

III. ..................................................................................................................................

IV. ..................................................................................................................................

V. ...................................................................................................................................

Concluzii......................................................................................................................................
Bibliografie..................................................................................................................................
 Introducere

Hazardul natural (etimologic din arabă, az-zahar, joc de noroc) are în geoştiinţe o
conotaţie strict negativă, presupunând posibilitatea apariţiei/producerii unui eveniment
potenţial devastator într-o anumită perioadă şi pe un anumit areal. Întotdeauna hazardul
reprezintă o ameninţare şi nu evenimentul în sine. Orice hazard poate fi caracterizat printr-o
anumită localizare geografică, intensitate sau magnitudine, frecvenţă şi probabilitate de
manifestare. El are un trend dinamic (este legat de o magnitudine particulară şi o perioadă de
revenire specifică), aşa încât se cuantifică prin relaţia magnitudine-frecvenţă, pe baza
arhivelor istorice sau a modelărilor probabilistice. În înţelesul terminologic actual, hazardul
capătă valenţă de risc numai din perspectiva lezării potenţiale a intereselor unei
comunităţi umane, expusă şi vulnerabilă la un anumit eveniment natural. Riscul natural
este o funcţie a probabilităţii apariţiei unei pagube şi a consecinţelor probabile, ca urmare a
unui anumit eveniment, fiind înţeles ca măsură a mărimii unei “ameninţări” naturale
(Buwal, 1991). Cu alte cuvinte, riscul este dat de nivelul aşteptat al pierderilor în cazul
producerii evenimentului natural aşteptat (IDNDR, 1992). Riscul este în funcţie de hazard şi
vulnerabilitatea elementelor de risc, în condiţiile expunerii lor. În absenţa comunităţii
umane, nu ar exista risc ci doar hazard, indiferent de dimensiunile şi consecinţele
fenomenelor extreme asupra spaţiului natural. Riscul este un produs social, o consecinţă a
societăţii moderne desacralizate şi puternic tehnologizate. Omul se înscrie cu o dublă calitate
în relaţia sa cu riscul natural - ca factor potenţator sau declanşator, dar şi ca factor care
poate minimiza riscul natural. În relaţia comunităţii umane cu evenimentele naturale
extreme, se poate diferenţia între un risc perceput ca fiind tolerabil, sub aspectul pierderilor,
de către autorităţile locale şi dezastrul sau catastrofa, care implică disfuncţionalităţi grave la
nivelul societăţii în cauză. În această ultimă situaţie, refacerea se poate realiza doar cu ajutor
extern. Din orice perspectivă însă, riscul este o percepţie subiectivă asupra unei realităţi
probabile. Un “risc” presupune o probabilitate de producere a unui eveniment şi nu un
eveniment în derulare (Brehmer, 1987). Cele mai frecvente definiţii ale noţiunii de risc sunt
de genul: „ceva ce se poate întâmpla oricând şi fără avertisment”, „un fapt probabil”, „ceva
care pune viaţa în pericol”, „un fenomen care creează panică”, „o nenorocire ce se poate
abate” (Armaş et al. 2006). Dezastrul este expresia gradului de vulnerabilitate al comunităţii
afectate de un hazard natural şi capacitatea insuficientă a măsurilor de adaptare la risc
(Westgate şi O’Keefe, 1976, IDNDR, 1992, Alexander, 1993, Tobin şi Montz, 1997).
Vulnerabilitatea este în funcţie de capacitatea sistemului de a reacţiona la
modificarea condiţiilor de mediu extern şi intern, fiind condiţionată de relaţia dintre
senzitivitate şi adaptare, în condiţii de expunere. Senzitivitate este singura variabilă la care
omenirea are acces direct, fiind cheia reducerii riscului. Vulnerabilitatea sistemelor
naturale şi sociale este influenţată de societatea umană, putându-se interveni direct şi indirect
asupra ei, în timp ce asupra hazardului controlul este minim. Ea este, de asemenea, o variabilă
de tip predictiv, indicând tot un potenţial al pagubelor, fără a putea fi direct măsurată. Ea
poate fi cuantificată ca pondere a pierderilor probabile în cazul unui hazard şi rezultă din
relaţia magnitudine/intensitate-pagube. Senzitivitatea este gradul în care transformări ale
parametrilor externi induc schimbări în atributele interne ale unui sistem, fiind expresia
rezistenţei pe care acesta o opune la schimbare. Capacitate de coping reuneşte strategiile şi
măsurile care acţionează direct asupra producerii de pagube în timpul unui eveniment prin
diminuarea impactului sau strategii de adaptare (respective comportamente care evită efectele
de pagubă). Rezilienţă include copingul, la care se adaugă capacitatea de a rămâne
“funcţional” în timpul evenimentului şi de a se recupera în totalitate după producerea acestuia.
Susceptibilitatea se referă la o predispoziţie pentru anumite mecanisme specifice de
reorganizare internă, în funcţie de condiţiile iniţiale ale sistemului. Ea reprezintă un nivel de
stabilitate sau instabilitate a mediului şi se evaluează printr-o prognoză asupra spaţiului
(Guzzeti et al., 2006). Motivul alegeri apelor subterane este gradul de actualitate, dorința de
aprofundare a cunostintelor acumulate pana in acest moment şi o mai bună întelegere
hazardelor şi riscurilor în evaluarea şi gestiunea acestei resurse naturale. Apele subterane
reprezintă o sursă importantă de apă potabilă pentru populație în mod special pentru cea din
mediu rural, pentru agricultura şi industrie sau în cazul unor catastrofe naturale. În România
au fost identificate 142 de corpuri de apă subterană care sunt divizate în 8 bazine hidrografice,
reprezentând 25% din totalul rețelei hidrografice. Principalele probleme legate de utilizarea
apelor subterane o reprezentată poluare, disponibilitatea apei subterane, schimbările climatice.
Sursele de poluare sunt reprezentate de agricultură şi industrie care afectează calitatea apei.
Disponibilitatea apelor subterane face referire la localizarea şi la posibilitatea de utilizare şi
distribuie a acesteia. Schimbările climatice afectează atât cantitativ cât şi calitativ apelor
subterane.
 I. Apele subterane - Bazinul Hidrografic Siret - corpul de apa subterana
ROSI05
Încadrare teritorială
Localizare (Fig. I.1) 24050' E şi 28000' E şi paralele de: 45005' N şi 48015' N.

Fig. I.1 Localizarea Bazinul Hidrografic Siret.

Sursă: http://www.rowater.ro/dasiret/Planul%20de%20Management%20al%20Bazinului
%20Hidrografic%20Sire/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic
%20Siret/Plan%20Management%20SH%20Siret%20-%20vol.%20I.pdf.
Bazinul Hidrografic Siret este situat în partea de est - nord - est a ţării fiind cel mai
mare bazin hidrografic de pe teritoriul României. Bazinul hidrografic al râului Siret are o
suprafaţă totală de 44.811 km2 din care 42.890 km2 pe teritoriul României şi 28.116 km2 în
administrarea Direcţiei Apelor SIRET sub denumirea Spaţiul Hidrografic Siret. Spaţiul
hidrografic Siret se învecinează la vest cu bazinele Someş - Tisa, Mureş şi Olt, la sud cu
bazinele Ialomiţa - Buzău, iar la est cu bazinul Prut. Corpul de apă selectat pentru acest studiu
de caz este localizat în partea de sud - est a Bazinului Hidrografic Siret (Fig. I.2).
5
 Fig. I.2 Localizarea corpului de apă subterană ROSI05.
Sursă: http://www.rowater.ro/dasiret/Planul%20de%20Management%20al%20Bazinului
%20Hidrografic%20Sire/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic
%20Siret/Plan%20Management%20SH%20Siret%20-%20vol.%20I.pdf.
ROSI05/Câmpia Siretului Inferior acvifer freatic cu nivel liber, suprafața 2145 km 2,
corpul se dezvoltă în câmpia de divagare. de tip poros permeabil. Acviferul freatic cantonat în
nisipurile şi pietrişurile acestor depozite se găseşte situat, în general, la adâncimi reduse (de 1-
5 m), excepţie făcând zonele acoperite cu depozite deluvialproluviale din câmpia Siretului, cu
nivel piezometric de la 8-10 m adâncime. Granulometria depozitelor aluvionare scade de la
100 m la 15 m, de la N la S trecând la nisipuri fine şi silturi nisipoase, odată cu scăderea
grosimii şi granulometriei depozitelor, se constată o îngroşare de până la peste 20 m a
formaţiunilor de silturi argiloase din acoperişul stratului acvifer.
Conductivitatea hidraulică variază în limite largi între 10 şi 300 m/zi (cu valori
medii între 30 şi 100 m/zi). În partea de vest unde nivelurile hidrostatice se situează la
adâncimi mai mari de 30 m, precum şi în partea de sud, unde se înmulţesc intercalaţiile
argiloase valorile coeficienţilor de filtraţie scad la valori sub 10 m/zi. Valorile
transmisivităţilor se situează, în medie, între 100-500 m2/zi. Tipul predominant al apelor
6
freatice este bicarbonato-calcice sau bicarbonato-calcicemagneziene. Începând din zona
Slobozia Ciorăşti spre est, în întreaga zonă ce se dezvoltă la sud de Milcov şi Putna, atât
mineralizaţiile cât şi duritățile cresc mult. Procesul intens de mineralizare al apelor freatice
este strâns legat de scăderea permeabilităţii depozitelor acvifere şi de micşorarea vitezei de
circulaţie a acviferului freatic spre zonele de descărcare de la confluenţa. Mineralizaţia
apelor din această unitate hidrogeologică este în general ridicată, prezentând valori de 6000-
12.000 mg/l. Acviferul freatic este alimentat în cea mai mare parte din afluxul subteran
provenit din câmpia piemontană sau din izvoarele ce apar la contactul cu această zonă.
Alimentarea din precipitaţii este foarte redusă acolo unde stratul acvifer este acoperit de
loessuri argiloase şi mai intensă în zonele în care depozitele stratului acvifer apar la suprafaţă,
situaţii foarte frecvente în această zonă. Regimul precipitaților zona de deal şi podiş
precipitaţii 500-700 l/mp, zona de câmpie (în S), precipitaţii 450-550 l/mp. Corpurile de ape
subterane în interdependenţa cu corpurile de apă de suprafață, Câmpia Siretului inferior
interdependent cu Râurile Siret-Buzău, Buzoel, Râmnicu Sărat şi Putna.
Utilizarea terenului:
 agricultura;
 industrie;
 depozitare deșeuri.
Utilizarea apei subterane:
 apă potabilă pentru populație;
 industrie.
Exploatare semnificative de ape subterane (>= 1.500 mii m3 /an):
 denumirea captări - SC ACVA TERM SA RM.SĂRAT, localizare Voitin, nr. puțuri
18, volum captat 2434 (mii m3/an);
 denumirea captări - CUP RA FOCŞANI, localizare Suraia, nr. puțuri 38, volum captat
5683 (mii m3/an).
Sursele de poluare sunt reprezentate de industrie şi agricultură.
Evaluarea stării cantitative a corpurilor de apă subterană pe baza următoarelor
criterii:
 bilanțul hidric;
 conexiunea cu apele de suprafață;
 influența asupra ecosistemelor terestre dependente de apa subterană;
 intruziunea apei saline sau a altor intruziuni.

7
 În urma evaluări cantitative a corpurilor de apă subterană a rezultat că corpul
de apă ROSI05 este într-o stare bună.
Evaluarea stării calitative a acestui corp de apă subterană s-a realizat în anul 2007 într-
un număr de 17 foraje. S-au semnalat depăşiri faţă de valorile prag stabilite la următorii
indicatori: NH4 (Cosmeşti F1 şi Mândreşti F7), SO4 (Vameş F5) şi local la cadmiu.
Pe baza datelor analizate se constată că starea calitativă a corpului de apă
subterană este bună.

II. Clasificarea hazardelor şi identificarea tipurilor de hazard care pot afecta

resursa de apă subterană
Pentru cuantificarea şi clasificarea hazardelor naturale în termeni accesibili percepţiei
umane poate fi utilizată o scară (modificată după Burton et al., 1978) care vizează următoarele
aspecte:
 frecvenţa - de la rar la frecvent;
 durata - de la redusă la mare;
 extinderea areală - de la limitată la mare;
 declanşarea - de la lentă la instantanee;
 desfăşurarea - de la lentă la rapidă;
 dispersia - de la difuză la concentrată;
 evoluţia în timp - de la evoluţia în salturi la cea constantă.
Hazardele naturale:
 endogene;
 exogene.
Hazardele endogene (erupțiile vulcanice şi cutremurele).
Hazardele exogene se diferențiază în:
hazarde climatice (tornade, furtuni, fulgere, tunetele, grindină, îngheţul, bruma, polei, secetă,
etc.);
 hazarde geomorfologice (eroziune, alunecări de teren, curgeri de noroi și de
grohotișuri, prăbuşiri, deplasări de masă, avalanşe);
 hazarde hidrologice (inundațiile);
 hazarde oceanografice (ridicarea nivelului oceanului planetar, valurile Tsunami);
 hazarde biologice (epidemii, invazii de insecte şi rozătoare);
 hazarde biofizice (legate de foc);

8
  hazarde astrofizice (căderea meteoriților).
Hazardele antropogene sunt generate de diferite activități umane şi cuprind
accidentele din industrie, agricultură, transporturi şi războaiele. Dezastrele tehnologice, în
special cele legate de materialele chimice şi radioactive.
Hazarde care pot afecta resursa de apă subterană
Hazardele endogene cutremurele).
Hazardele exogene:
 hazarde climatice (furtuni, îngheţul, secetă.);
 hazarde geomorfologice (eroziune, alunecări de teren, curgeri de noroi și de
grohotișuri, prăbuşiri, deplasări de masă);
 hazarde hidrologice (inundațiile);
 hazarde biologice (epidemii);
 hazarde biofizice (legate de foc);
Hazardele antropogene sunt generate de diferite activități umane şi cuprind
accidentele din industrie, agricultură, transporturi şi războaiele. Dezastrele tehnologice, în
special cele legate de materialele chimice şi radioactive.

III. Evaluarea elementelor de risc şi particularizarea lor în cazul apelor subterane

Element de risc este orice element care are o probabilitate măsurabilă de a devia de la
plan. Strategiile, planurile şi programele comunităţii locale constituie elemente care permit
prefigurarea realităţii şi apoi confruntarea realizărilor efective cu rezultatele aşteptate.
Managementul riscului este un proces ciclic, cu mai multe faze distincte: identificarea
riscului, analiza riscului şi reacţia la risc.
Elementele de risc:
 populaţia;
 infrastructura;
 serviciile;
 terenurile cu diferite folosinţe etc.
Arborii decizionali sunt instrumente care descriu interacţiunile cheie dintre decizii şi
evenimentele aleatoare, aşa cum sunt percepute de către decidenţi. Ramurile arborelui
reprezintă fie decizii, fie rezultate aleatoare sau incerte.
 valoarea aşteptată (VA) a unui efect = Efect x Probabilitatea de apariţie a efectului;

9
  valoarea aşteptată a unei decizii = suma valorilor aşteptate ale tuturor efectelor
rezultând din acea decizie.
Repartizarea riscurilor este de asemenea un instrument performant de management
al riscului. Aceasta se referă la părţile care vor accepta o parte sau întreaga responsabilitate
pentru consecinţele riscului. regula generală de alocare a riscului este să se aloce riscul părţii
care poate să îl suporte şi să îl controleze cel mai bine. Echipa de management al riscului
trebuie să găsească o cale de mijloc între tehnicizarea excesivă a procesului şi acţiunea pe
bază de intuiţie şi experienţă profesională.
Elementele de risc pentru apa subterana:
 captarea apei subterane;
 distribuţia apei;
 tratarea apei;
 tipul de apă;
 populaţia;
 necesarul de apă pentru diverse domenii;
 tehnologia folosința;
 serviciile.

IV. Monitorizarea apelor subterane

Proiectarea reţelelor de monitoring
Adoptarea drept criteriu de proiectare a reţelelor de monitoring a reducerii entropiei
totale are implicaţii în politica proiectării şi în implementare. Criteriul reducerii entropiei
este bazat pe maximizarea reducerii incertitudinii asupra partiţiei U (reprezintă valorile
variabilei în punctele nemonitorizate, staţii nepermanente) calculată prin măsuratorile
realizate în staţiile partiţiei. Acest criteriu are ca singur obiectiv predicţia partiţiei U din G
(reprezintă valorile în puncte monitorizate) pe baza datelor obţinute prin monitorizarea
staţiilor parţiei G. Sub aspect practic el permite predicţia valorilor în staţiile nemonitorizate şi
estimarea parametrilor distribuţiei multivariate a unui vector aleator format din măsurătorile
executate în toate locaţiile. Ambele obiective se realizează prin minimizarea sumei
incertitudinilor măsurate prin entropia lor.
Trei situaţii principale apar în proiectarea reţelelor de monitoring:
 inițializarea unei reţele de monitoring;
 extinderea unei reţele existente;

10
  eliminarea unor staţii dintr-o rețea existentă.
Inițializarea unei rețele de monitoring
Inițializarea unei reţele de monitoring se realizează în condiţiile în care nu au fost
colectate nici un fel de date într-un mod sistematic în suprafaţa ce urmează a fi monitorizată.
Informaţiile disponibile sunt în această fază limitate ca volum şi în mare măsură subiective,
astfel încât orice plan raţional este aparent exclus. Cea mai indicată alegere în aceste
circumstanţe este o rețea de monitoring uniformă. În practică realizarea unei astfel de reţele
este împiedicată de:
 gradul de accesibilitate la punctele proiectate în teren;
 asigurarea securităţii staţiilor de monitoring;
 dorinţa de a minimiza costul execuției;
 dorinţa de a realiza un număr maxim de staţii dintr-un buget fix.
Pentru proiectarea unei reţele de monitoring necesită anumite date colectate înaintea
unei reţele permanente. Numai dacă nu se pot obţine prin teledetecţie datele minime necesare
se poate realiza un sistem de staţii temporare. Trebuie făcută distincţia între locaţiile care
sunt potenţiale staţii permanente şi care sunt monitorizate temporar pentru a obţine
informaţii statistice pentru procesul de proiectare.
Extinderea unei reţele existente
Situația este similară cu iniţializarea unei reţele diferenta constând în faptul că primul
grup de staţii necesare pentru obţinerea unor informaţii preliminare sunt predeterminate. În
prelucrare trebuie să se ţină seama că va fi un puternic dezechilibru între calitatea informaţiei
din reţeaua preexistentă şi cea noua. Informaţiile din reţeaua existenta au o mai lunga "istorie"
decât cele obţinute din noile locaţii.
Eliminarea unor staţii din reţeaua existentă
Această problemă poate fi abordată în acelaşi mod ca inițializarea rețelei, excepție
făcând faptul că staţiile existente permit obţinerea evoluţiei parametrilor pe o lungă perioadă
în toate staţiile. Este eliminat în acest caz dezavantajul unei informații subiective. Singura
situaţie care poate deranja este aceea în care cu toate că dispunem de un număr suficient de
staţii, istoricul măsurătorilor să nu fie adecvat evaluării corecte a distribuţiei parametrilor.
Punctele de monitorizare au fost plasate in:
 legăturii dintre apele subterane şi cele de suprafaţă;
 zona unor unităţi industriale importante;
 zone de captare a apelor subterane de adâncime.

11
Pentru evaluarea stării cantitative a corpurilor de apă subterana s-au utilizat criteriile
următoare:
 bilanţul hidric
 conexiunea cu apele de suprafaţă
 influenta asupra ecosistemelor terestre dependente de apă subterană
 intruziunea apei saline sau a altor intruziuni
Monitorizarea stării calitative a acestui corp de apă subterană s-a realizat în anul 2007
într-un număr de 17 foraje.

Fig. IV.1 Rețeaua de monitorizare a corpului de apă subterană ROSI05.

Sursă: http://www.rowater.ro/dasiret/Planul%20de%20Management%20al%20Bazinului
%20Hidrografic%20Sire/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic
%20Siret/Plan%20Management%20SH%20Siret%20-%20vol.%20I.pdf

12
 Tabelul IV.1 Elementele monitorizate în corpul de apă subterană ROSI05.
Sursă: http://www.rowater.ro/dasiret/Planul%20de%20Management%20al%20Bazinului
%20Hidrografic%20Sire/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic
%20Siret/Plan%20Management%20SH%20Siret%20-%20vol.%20I.pdf

13