Alexandru Lăpușneanul- Costache Negruzzi

„Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi, nuvelă istorică și romantică, este una

dintre primele manifestări ale literaturii române, reprezentând modelul estetic al nuvelei istorice
in literatura noastră. Face parte din direcțiile imprimate de Mihail Kogălniceanu, inspirarea
scriitorilor din istoria patriei, apărută in revista „Dacia literară”, perioada pașoptistă.

Opera este o nuvelă întrucât prezintă un conflict puternic, urmărește un singur fir epic,
personajul principal este complex, bine individualizat, cu stil sobru, concis, obiectiv. Apartenența
la romantism a operei se atestă prin faptul că este o nuvelă romantică prin tema de inspirație
istorică. Totodată, se înscrie la romantism și prin prezența unor personaje excepționale ce
acționează în situații deosebite prin construcția în antiteză a acestora (blândețea doamnei și
cruzimea domnitorului). Se ating trăsături clasice precum simetria și echilibrul compozițional,
construcția riguroasă prin împărțirea pe capitole și replicile ce au caracter de sentință: „Proști,
da’ mulți”

Opera este o nuvelă istorică în ceea ce privește tema, subiectul, personajele și culoarea
epocii (mentalitatea, comportamentul, relațiile sociale, obiceiuri, vestimentație, limbaj). Se
remarcă și trăsături realiste prin cronotopul care creează verosimilitate și prin crearea de tipologii
umane.Costache Negruzzi anticipează naturalismul prin câteva secvențe semnificative, precum
scena uciderii celor 47 de boieri, realizarea unei piramide din capetele acestora, dar și scena
morții domitorului

Sursele de inspirație sunt: „Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche, de unde preia
imaginea personalității domnitorului, cronica lui Miron Costin, din care prelucrează, pentru
episodul omorârii lui Moțoc, scena uciderii.

Tema operei este evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul în
Moldova. Opera evidențiază lupta pentru impunerea autorității și consecințele deținerii puterii de
un om crud, tiran. Este reliefat modul în care dorința obsesivă pentru putere și răzbunare duce la
îmbolnăvire.

Titlul conturează personalitatea puternică a personajului principal, excepțional prin

hotărârea și cruzimea sa. Faptul că accentul cade pe construcția personajelor reprezintă o altă
caracteristică a nuvelei ca specie narativă. Se observă formularea articulată a numelui său
(caracteristic limbajului arhaic și regional), în scopul ilustrării importanței personajului.

Echilibrul compozițional este realizat prin organizarea textului în patru capitole, care
prezintă fiecare câte un motto cu rol rezumativ. Capitolul I are ca motto: „De voi nu mă vreți, eu
vă vreu” și reprezintă răspunsul dat de Lăpușneanu boierilor, capitolul II este intitulat: „Ai să dai
samă, doamnă!” și ilustrează avertismentul adresat doamnei Ruxanda, de către văduva unui
boier, pentru că aceasta nu oprește crimele soțului ei. Capitulul III are ca motto: „Capul lui
Moțoc vrem!” aceasta fiind cererea mulțimii revoltate, iar capitolul al IV-lea are ca titlu: „De mă
voi scula, pre mulți am să popesc și eu...”, aceasta fiind amenințarea rostită de L. pe patul de
moarte.

Conflictul operei este complex, pe de-o parte, exterior, de ordin social, nuanțând lupta
dintre domnitor și boieri și conflictul secundar, dat de dorința de răzbunare a domnitorului
împotriva boierului Moțoc care îl trădase în prima domnie. Declanșat în primul capitol, se
încheie în capitolul II, când are loc uciderea lui Moțoc. Pe de altă parte, conflictele exterioare
plasează personajele într-o relație de aniteză, de exemplu: Lăpușneanul – Ruxanda (cruzime –
blândețe), Lăpușneanul – Moțoc (cruzime - lașitate).

Incipitul și finalul sunt apropiate de stilul cronicăresc. Narațiunea debutează prin

contextul politic care înfățișează întoarcerea lui A.L. cu dorința de răzbunare, iar finalul este unul
obiectiv: „Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lasă o pată de sânge în istoria
Moldovei. La monastirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui și a
familiei sale”.

O scenă reprezentativă pentru tema operei o reprezintă scena omorârii celor 47 de boieri.
Îmbrăcat „cu toată pompa domnească” și printr-o bună cunoaștere a psihologiei umane și prin
puterea de persuasiune, personajul reușește să îi convingă pe boieri a participa la un ospăț sub
pretextul reconcilierii. Personajul excepțional este construit în spiritul esteticii romantice, iar
situațiile excepționale în care se află sunt menite a-i dezvălui caracterul.El marșează pe
sensibilitatea boierilor, alegându-și ca loc al întâlnirii biserica, dar și pentru a-și spori
credibilitatea. Sub masca vicleniei și a caracterului duplicitar, promițându-le boierilor împăcarea,
iar doamnei Ruxanda „leacul de frică” le oferă în schimb o moarte crudă, iar soției piramida
formată din cele 47 de capete ale boierilor, bucurându-se de spaima ei când leșină: „femeia tot
femeie, zise Lăpușneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.”.

A doua secvență semnificativă redă în detaliu psihologia maselor. Pentru prima dată în
literatură, Costache N. aduce în prim-plan imaginea personajului colectiv. Reacțiile acestuia sunt
surprinse gradual redând automatismul, lipsa de organizare, confuzia, instinctele. Întrebarea
retorică: „Ce vreți?” naște nedumerire în rândul mulțimii. Printre alte dorințe formulate confuz,
se distinge cu claritate „Capul lui Moțoc vrem!”, iar cuvintele prinse în aer se amplifică
asemenea unei „scântei electrice”

Așadar, prima nuvelă istorică a literaturii române este o capodoperă, care ilustrează
principiile ideologice pașoptiste și ale romantismului românesc. Elementele romantice
preponderente coexistă cu elementele istorice. Scriitorul deschide drumul observației realiste.