Protagonistul din “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga este

Harap-Alb, personaj care reprezinta fortele binelui si care este un erou

atpic de basm, deoarece este lipsit de insusiri supranaturale, fiind
construit realist ca un om normal ce invata din greseli, se dezvolta si
care chiar are defecte, dar care sunt umbrite de calitatile sale. La
inceput, el este doar mezinul craiului, fara un nume sau o reputatie,
ceea ce il incurajeaza sa se autodescopere de-a lungul acestui
Bildungsroman. (roman initiatic).
Sfanta Duminica, deghizata intr-o doamna in varsta, il
caracterizeaza indirect pe mezin, prezicandu-i viitorul stralucit de Crai,
viitor cunoscut de ea datorita puterilor ei supranaturale. Ea il numeste:
”Luminate craisor”, diminutivul evidentiind ca el inca nu este pregatit
de a conduce o imparatie, dar ca are toate calitatiile necesare pentru a
o face in viitor. De asemenea, cand aceasta ii spune “ca nu stii de
unde-ti poate veni ajutor”, Harap-Alb da dovada de scepticism,
ingamfare, aroganta si ca judeca de la prima vedere. Totusi, cand
Harap-Alb se imprieteneste cu cei 5 uriasi, el demonstreaza ca a
scapat de aceste defecte, maturizandu-se in proces.
Naratorul il caracterizeaza direct pe protagonist, cand spune “Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi
se bagă în fântână”. Harap-Alb nu asculta sfatul tatalui sau de a evita
Spanul si este destul de naiv incat ii cade in capcana. Astfel, devine
sclavul Spanului si incepe o etapa importanta in maturizare, in care
este supus unor provocari din care are multe de invatat. Momentul in
care aceasta se termina este atunci cand, dupa spusele Spanului “ii
muri si iar ii invia”.
Pe drumul sau spre Imparatul Rosu, Harap-Alb intalneste un roi
de albine fara stup si decide sa se opreasca din drumul lui pentru a le
face unul nou dintr-un bustean, deoarece i s-a facut mila de ele. Acest
act de bunatate il caracterizeaza indirect pe mezin ca fiind pur de
suflet, avand dragoste pentru fiintele neinsemnate si fiind iscusit,
deoarece a putut construi un stup cu ce a avut la indemana.
Cand se intoarce cu fata Imparatului Rosu, “lui Harap-Alb i se
tulburau minţile, uitându-se la fată şi văzând-o cât era de tânără, de
frumoasăşi plină de vină-ncoace”. Desi era clar ca fiul de crai se
indragostise, iar acesta nu voia sa o duca pe fata Spanului, Harap-Alb
tot o face, ceea ce da dovada de loialitate din partea tanarului.
Decapitarea acestuia este incheierea etapei din viata lui Harap-Alb ca
invatacel, moartea fiind eliberarea de sub stapanirea Spanului, iar
invierea fiind incheierea maturizarii.
In concluzie, spre deosebire de protagonistii basmelor populare,
Harap-Alb isi incepe calatoria credul, naiv, lipsit de experienta, dar o
termina dovedindu-si ca este vrednic de a fi crai, in urma unui proces
initiatic de formare.