Era in amurgul serii.

A fost o zi calduroasa, ca de vara, dar acum,

odata cu apunerea soarelui, atmosfera s-a schimbat drastic. Aerul era rece,
cerul innorat si un vant neplacut aducea o senzatie nelinistitoare Anei.
O furtuna a inceput, atat in exterior, de unde se auzea rareori cate un
tunet sfasietor, cat si in sufletul fetei care simtea un gol in stomac,
deoarece nu putea crede ce tocmai a spus despre omul pe care l-a iubit din
totdeauna.
-Mi-am pierdut mintile! Isi spuse ea ingrijorata. Chiar asa de sceptica
sa fiu … sigur are Ghita un plan doar nu m-ar abandona pentru a-si lua
razbunarea pe Lica.
Cu acestea in gand, Ana, parca revitalizata de aceasta speranta, se
aseza la masa, langa Lica. Barbatul ce o speria candva, acum statea
necajit in fata ei, gandindu-se cum sa ii spuna ca o va parasi:
-Tu spui ca-mi poti promite, dar mata nici nu stii ce urmez sa-ti cer,
grai Ana, strangandu-i mana inghetata.
-Asa lucruri nu se stiu, Ano, raspunse el sorbind o gura din pahar si
tragand cu urechea la cainii ce latrau din ce in ce mai tare afara. Ganduri d-
astea sunt de simtit, nu de inteles. Iti zic sincer, mi-ar fi greu sa ma despart
de tine, dar daca destinul imi e sa plec, eu plec. Am facut lucruri rele,
lumea stie mai bine ca mine, si, la varsta mea, e greu sa te schimbi, asa ca
tre’ sa las in urma totul si sa-mi accept soarta.
Aceste cuvinte grele au zguduit-o pe Ana, nu stia ce sa raspunda. Tot
ce putea sa faca era sa il priveasca pe Lica in ochi, trista, dar parca
dezamagita de lipsa de vointa a barbatului. Chiar atunci si-a dat seama de
ce il iubeste cu adevarat pe Ghita. Ea il vede ca pe un om curajos, devotat,
care isi lupta destinul, nu pe unul care fuge de el, precum muierea ce-I sta
in fata. Cu toate acestea, Ana isi stie datoria fata de Ghita, trebuie sa il tina
pe Lica la han, pana ce eroul ei se va intoarce, deci, adunandu-si toate
puterile ii spune:
-Nu! Nu poti sa te duci… sa ma lasi aici, singura, asa, de parca sunt
un obiect! Ce avem noi e mai puternic decat orice, am nevoie de tine, iar tu
nu poti trai fara mine!
-N-ai idee cat ma doare inima sa fac asta, dar unele lucruri sunt mai
importante decat iubirea. Oricat as vrea, nu pot ramane!
 -De ce? De ce te minti asa? Mereu exista o sansa! Striga Ana, cu
lacrimi in ochi.
Deodata, cerul se lumineaza, un sunet puternic ajunge la cei doi si
fetele lor incremenesc. Fulgerul a lovit intrarea in han, un foc a inceput,
blocand singura cale de iesira a Samadaului. Disperat, acesta se repede
sa ia o galeata cu apa, pentru a-l stinge, dar nu stie unde sa se uite dupa
aceasta.
Ana a inghetat, stia ca daca ii aduce galeata, va stinge focul si va
pleca, scapand nepedepsit, dar daca nu o face, flacara se va extinde prea
repede, iar ea va ramane in han, traindu-si ultimele momente alaturi de
Lica.
Timpul se scurgea, dar Lica a reusit sa aduca apa. s-a dus la intrare
si, cand sa o toarne peste foc, Ana, convinsa ca nu are de ales, il impinge
din spate, direct in flacara. Lica nu si-a putut crede ochilor, in timp ce ardea
de viu, privind silueta femeii, isi rosteste ultimele cuvinte: “Eu am gresit sa
te cred, ticaloaso!”. Trupul lui neinsufletit zace acum in flacarile nemiloase,
de parca toata viata Samadaului a fost risipita, lipsita de un scop adevarat.
Ingrozita de propriile actiuni, Ana isi pune mainile la fata si incepe sa
planga, ghemuita in mijlocul hanului, lipsita de orice speranta, fericire si
vointa. Cand totul parea pierdut, ea aude cainii latrand mai tare ca
niciodata, si se gandeste ca cineva trebuie sa fie afara, asa ca se ridica si
striga pentru ajutor.
In afara hanului se afla chiar Ghita, care, pregatit pentru a se sacrifica
in numele iubirii, sare in foc, izbeste usa si se avanta dupa Ana. Fara a
rosti o spusa, o ia in brate si o aduce inapoi la jandarmi, care se reped sa ii
scoata pe cei doi din incendiu.
Luni pe la pranz, focul a fost stins pe de-a-ntregul si zidurile afumate
stateau parasite, privind triste spre ziua senina si vesela, precum Ghita si
Ana priveau spre ele. Tot ce a ramas din han au fost doar praf si cenusa.
Intristati de alegerile lor din trecut, cei doi indragostiti se imbratiseaza
si se bucura de ce a ramas, iubirea lor. Batrana statea cu copiii pe o piatra
langa ei, cu o lacrima in ochi, dar multumita ca toti au scapat cu bine si le
spune: *alineat* -Se vede c-ati lasat ferestrile deschise! Simteam eu ca
nu are sa iasa bine, dar ce-a fost a fost, aveti toata viata inainte!
Acestea fiind spuse, intreaga familie pleaca spre apus.