“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, de Camil Petrescu, este un roman subiectiv,

psihologic, prin care naratorul-personaj, Stefan Gheorghidiu, isi analizeaza propria minte, eliberandu-si
cele mai adanci ganduri pe hartie, fiind constient ca aceste idei sunt importante pentru el insusi, asa cum
afirma si el: “Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are
importanta decat pentru mine”.

Principalul motiv pentru care Gheorghidiu povesteste experientele sale de viata, sub forma scrierilor,
este pentru efectul terapeutic pe care acesta il primeste in urma analizei actiunilor lui si ale celor din
jurul sau. De-a lungul romanului, el crede ca Ela este perfecta pentru el, isi modeleaza lumea in jurul ei,
considerand ca cei doi nu pot trai unul fara celalalt, dar acesta este lovit de realitate, atunci cand cei doi
se despart. Sfarsitul povestii celor doi, in care Stefan lasa totul in urma, ii da Elei averea mostenita si isi
continua viata, reprezinta momentul in care naratorul-personaj isi da seama ca el nu incerca sa
descopere “adevarul despre Ela, in fond el se cauta pe sine, isi cauta echilibrul pierdut, aspira sa se
gaseasca dupa devastarea unei dragoste mistuitoare”, asemenea spuselor lui Mircea Zaciu.

In concluzie, Stefan Gheorghidiu isi scrie experientele traite pentru a-si descoperi propria persoana,
pentru a invata ceva despre el insusi si pentru a explora ce isi doreste el cu adevarat, dar el poate afla
aceste lucruri doar trecand, din nou, prin suferintele vietii sale.