Sunteți pe pagina 1din 1

Intrebare: 

Sunt restrictii in ceea ce priveste sponsorizarea catre o asociatie detinuta de parti afiliate
asociatilor SRL?

Raspuns: Sponsorizarea si mecenatul sunt reglementate de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea. Potrivit
acestui act normativ, sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului
de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ
desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii.

Contractul de sponsorizare se incheie in forma scrisa (nu este necesara autentificarea la notariat), cu specificarea
obiectului, valorii si duratei sponsorizarii, precum si a drepturilor si obligatiilor partilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 32/1994, poate fi beneficiar al sponsorizarii:

a) orice persoana juridica fara scop lucrativ, care desfasoara in Romania sau urmeaza sa desfasoare o activitate in
domeniile: cultural, artistic, educativ, de invatamant, stiintific - cercetare fundamentala si aplicata, umanitar, religios,
filantropic, sportiv, al protectiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenta si servicii sociale, de protectia
mediului, social si comunitar, de reprezentare a asociatiilor profesionale, precum si de intretinere, restaurare,
conservare si punere in valoare a monumentelor istorice;
b) institutiile si autoritatile publice, inclusiv organele de specialitate ale administratiei publice, pentru activitatile
prevazute la lit. a);
c) de asemenea, pot fi sponsorizate, in conditiile prezentei legi, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune
sau radiodifuziune, precum si carti ori publicatii din domeniile definite la lit. a);
d) orice persoana fizica cu domiciliul in Romania a carei activitate in unul dintre domeniile prevazute la lit.
a) este recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop lucrativ sau de catre o institutie publica ce
activeaza in domeniul pentru care se solicita sponsorizarea.

Art. 6 prevede ca facilitatile prevazute in prezenta lege nu se acorda in cazul:

a) sponsorizarii reciproce intre persoane fizice sau juridice;  


b) sponsorizarii efectuate de catre rude ori afini pana la gradul al patrulea inclusiv;  
  c) sponsorizarii unei persoane juridice fara scop lucrativ de catre o alta persoana juridica care conduce
sau controleaza direct persoana juridica sponsorizata.

Avand in vedere ca asociatia este parte afiliata cu societatea care sponsorizeaza asociatia, consider ca asociatia
este condusa si controlata de sponsor prin actionarii/asociatii sponsorului, prin urmare nu beneficiaza de facilitatile
fiscale prevazute de Codul Fiscal.
  
Art. 49 din Legea nr. 129/2019  prevede ca, constituie infractiune de spalare a banilor si se pedepseste cu inchisoare
de la 3 la 10 ani:
  
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni, in scopul ascunderii sau al
disimularii originii ilicite a acestor bunuri ori in scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin
bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei;
  
b) ascunderea ori disimularea adevaratei naturi, a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni;
  
c) dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri de catre o alta persoana decat subiectul activ al infractiunii din care
provin bunurile, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni.
  
Fata de cele mentionate consider ca se poate efectua sponsorizarea, fara a beneficia de facilitatile fiscal prevazute
de lege. Operatiunea poate constitui infractiune numai in cazurile prevazute de art. 49.

S-ar putea să vă placă și