OPINIA PUBLICĂ

Termenul de opinie publică, larg răspândit în gândirea filosofica şi social-politică, a avut şi are diferite
înţelesuri şi semnificaţii, în funcţie de poziţia sociala si de sistemul de referinţă la care este raportat
gânditorul. In general, opinia publica reprezintă un mod specific de reflectare a existentei sociale, având
un conţinut si un rol ce se modifica in raport cu schimbările care au loc in cadrul existentei sociale.

Ca fenomen social, opinia publica a apărut odată cu primele forme de organizare sociala, dar termenul
de opinie publica apare mult mai târziu, in perioada de pregătire a revoluţiilor moderne din
Europa.Termenul de „opinie publică” (public opinion) a fost preluat din limba engleză. Etimologic,
provine din limba latină, opinio derivat de la opinari – a exprima o părere – echivalent al cuvântului doxa
din limba greacă. Asociat, cuvântul publicus, derivat de la populus, semnifică popor. Plecând de la
etimologie, înţelegem prin „opinie publică” părerea poporului şi gândirea lui.

Termenul de „opinie publică” este utilizat abuziv pentru a desemna opiniile indivizilor şi nu ca rezultat al
interacţiunii acestora. La fel de impropriu se foloseşte termenul pentru a designa complexul de emoţii şi
dorinţe, văzut ca o entitate supraindividuală. Jean Stoetzel (1943) semnala pericolul reificării acestui
complex; chiar dacă opinia publică nu se confundă cu suma opiniilor individuale, totuşi ea nu există
decât legată de indivizi, de persoane, nu independent de ele. Opinia publică se exprimă, fără îndoială,
prin opiniile persoanelor, dar numai în măsura în care aceste opinii coincid cu opinia grupului din care
respectivele persoane fac parte.

Termenul de “opinie publică” are înţelesuri multiple. Aceasta reprezintă ansamblu opiniilor individuale
emergente în discuţiile publice, referitoare la problemele sociale actuale.

În literatura de specialitate se menţionează şi definiţia opiniei publice propusă de Virginia Sedman

(1932), conform căreia „opinia publică este o forţă activă sau latentă, derivată dintr-un amestec de
gânduri, sentimente şi impresii individuale, care amestec este măsurat prin gradul de influenţă variabil al
diferitelor opinii în interiorul agregatului”. Rezultă că opinia publică există în mod manifest, dar şi latent
şi că nu este nici unitară, nici monolită.

Floyd H. Allport (1937) aprecia că „opinia publică se referă la situaţia pluriindividuală în care indivizii se
exprimă sau pot fi chemaţi să o facă, favorizând, defavorizând sau opunându-se unei anumite situaţii,
persoane sau propuneri de mare importanţă într-o astfel de proporţie, intensitate şi constanţă încât să
mărească probabilitatea de îndeplinire a acţiunii, direct sau indirect, către obiectivul respectiv”. Se
accentuează aici legătura dintre opinie şi acţiune.

În câmpul social, opinia publică se manifestă în raport cu morala (eticul), cu politicul, esteticul, cu viaţa
religioasă. Faţă de toate aceste dimensiuni ale existenţei sociale, ea se poate exprima pozitiv sau negativ
(cu toleranţă sau intoleranţă).
În anumite zone (culturală, artistică), opinia publică generează atitudini de acceptare sau respingere,
determinate de educaţie, de asimilarea unor modele şi de gustul public.

În zona politicului, a religiei şi a moralei, opinia publică generează atitudini ce ţin de ideologie. Afacerea
Dreyfus, scandal politic şi judiciar care a ilustrat, în 1894, criza societăţii franceze, împărţind opinia
publică în două tabere, a implicat deopotrivă mentalităţi, prejudecăţi, susceptibilităţi şi resentimente,
antrenând în confruntări violente indivizi, grupuri, lideri, presă.