Ce este cultura?

Termenul de cultură vine din latinescul “colo, colere” care semnifică a lucra pământul, a locui. Sensul lui primar desemna activităţi agricole şi a fost utilizat cu acest sens din secolul XI până în secolului XIX, în paralel cu accepţiunea dată de umanismul renascentist (sec. XVI) de cultură a spiritului.Până astăzi, literatura de specialitate a înregistrat un număr mare de semnificaţii ale acestui termen şi un număr şi mai mare de definiţii : sociologul francez A. Moles susţine că ar exista aproximativ 250 de definiţii ale culturii. În limbajul curent, adesea, termenul sugerează o formă superioară de artă : operă, teatru, coregrafie etc. Se consideră că o persoană este cultă atunci când deţine cunoştinţe despre arte şi este capabilă să facă aprecieri fondate referitoare la creaţiile artistice, este rafinată, are gust şi bune maniere. Acesta este un sens restrictiv : nu orice om este cult şi nu orice produs al activităţii sale este un act de cultură. Acesta este şi punctul de vedere al lui J. Szczepanski, care ţine să precizeze că “ nu toate produsele omului reprezintă cultura lui, ci numai cele superioare, produse oarecum dezinteresat, pentru ele însele, deci ştiinţa, arta, religia, ideile politice şi sociale, obiceiurile nobile într-un cuvânt, produsele superioare ale spiritului care necesită cultivarea minţii, tendinţa realizării unor scopuri mai înalte decât simpla satisfacere a nevoilor biologice”. Cum explica Norbert Elias conceptul de cultura si civilizatie ? Procesul civilizarii a reprezentat o modificare a conduitei nationalitatii umane, mai putin un proces al ratiunii, cat mai cu seama rezultatul unei deliberari de perspectiva. Prin constrangerea culturala sa reconstituit comportamentul comunitatii si al individului. Conform semnificaţiei întîlnite în vorbirea curentă,cultura este o caracteristică a individului, nu a societăţii. Majoritatea sociologilor şi antropologilor se delimitează de acest înţeles în favoarea unuia mai larg, mai cuprinzător. Astfel, E.F.Tylor (1871) desemna prin cultură “ansamblul complex al cunotinţelor, credinţelor religioase, al artei, moralei, obiceiurilor şi al tuturor celorlalte capacităţi pe care le dobândeşte omul ca membru al societăţii”.În sociologie şi antropologie – aşa cum susţine şi Marvin Harris, termenii de cultură, societate şi uneori, etnologie, îşi dispută preeminenţa.Kluchohn (1949) conferă şi el culturii înţelesul de fenomen social, definind-o într-o formulă succintă ca “mod distinct de viaţă al oamenilor, model de a trăi”.În viziunea lui Elias, « cultura este de asemenea o caracteristică a societăţii, nu a unui individ ». Ea reprezintă tot ceea ce se învaţă în cursul vieţii sociale şi este transmis din generaţii în generaţii ; cu alte cuvinte, este “ereditatea socială a membrilor unei societăţi”.În altă ordine de idei, unele definiţi au pus accentul mai mult pe sensul obiectiv al culturii (cultură materială sau civilizaţie), altele pe sensul subiectiv al culturii (cultură spirituală, cunoştinţe, valori, simboluri etc.).Wisller, dimpotrivă, ia în calcul multiplelele dimensiuni ale culturii, distingând în cadrul ei următoarele trei diviziuni : “trăsături materiale”, “activităţi sociale” şi “idei”.Aspectele materiale şi nemateriale ale culturii au fost evidenţiate şi de sociologul american N. Goodman (1982) atunci când o definea ca fiind “moştenirea învăţată şi socialmente transmisă, a obiectelor făcute de om, a cunoştinţelor, a părerilor, a valorilor şi a perspectivelor care asigură membrilor unei societăţi unelte pentru a face

. computere etc. altele sunt la modă o perioadă. Cu alte cuvinte.) . Cultura materială include toate “produsele” concrete şi tangibile ale societăţii. care au importanţă pentru viaţă şi activitatea grupului a căror nerespectare atrage după sine sancţionarea lor de către opinia publică. J. proces care evidenţiază progresul omenirii în cunoaşterea. opiniilor.J. cercetări sociologice efectuate în Franţa confirmă faptul că acesta este şi înţelesul cel mai des utilizat în conversaţia curentă.Elementele culturii materiale sunt transmise de la o generaţie la alta : unele dintre ele suportă modificări structurale esenţiale (automobilele. să oferi locul în autobuz unui bătrân sau infirm etc. De altfel.) atrage după sine sancţiuni juridice. sociologii au distins între aspectele materiale (sensul obiectiv) şi aspectele nemateriale (sensul subiectiv) ale culturii. toate manifestările fizice ale vieţii unui popor. sociologia include ansamblul cunoştinţelor. considerând că ea dă adevăratul puls al vieţii sociale.faţă problemelor curente”. De exemplu : normele legate de apărarea proprietăţii private. unelte de piatră şi apoi de metal până la cele mai recente : televizoare. pot fi evitaţi.În aceeaşi perspectivă se înscrie şi opinia lui M.În cadrul culturii nemateriale. Moravurile se înrudesc cu obiceiurile dar se diferenţiază de acestea (distincţia a fost făcută pentru prima dată în 1906 de Summer). Ele sunt definite ca norme cu o mare importanţă şi semnificaţie pentru funcţionarea societăţii. avioanele). cultura organizează viaţa socială şi-i dă formă. Exemplu de obiceiuri sunt : să arunci gunoiul la ghenă. bizari. neatenţi.Dacă nu respectă obiceiurile respectivii indivizi pot fi consideraţi lipsiţi de amabilitate. de la cele mai vechi produse create de om (descoperite de antropologi) cum ar fi oale de lut. distincţia dintre obiceiuri şi moravuri are un caracter relativ : unul şi acelaşi fapt social este interpretat de anumite categorii sociale ca obicei iar de altele ca moravuri. să alegi vestimentaţia potrivită (cu ocazia). altele schimbări nesemnificative din punct de vedere structural (biroul. cada etc. incendierea unor proprietăţi etc. semnelor şi simbolurilor care sunt vehiculate într-o societate. marginalizaţi de către ceilalţi membrii ai comunităţii dar nu pot fi pedepsiţi de lege. a societăţii şi a cunoaşterii însăşi”. excentrici. Cultura nematerială. Herscovitz conform căreia cultura reprezintă “ totalitatea valorilor materiale şi spirituale create în procesul istoric deafirmare a omului ca om. Sociologii tind să se concentreze mai mult asupra dimensiunii spirituale a culturii. a valorilor patriotice etc. normelor. a bunurilor publice. Obiceiurile sunt modele de conduită legate de valorile împărtăşite de grup.În concepţia unor sociologi. valorlor. apoi dispar. Laroue în Representations de la culture et conditions culturelles arată că 83% din populaţia investigată adoptă sensul de cultură spirituală. frauda. transformarea şi stăpânirea naturii. Componentele culturii : Aşa cum am arătat mai înainte.Încălcarea lor (furtul. avioane.

Noii Zeelenade). exilul sau chiar pedeapsa capitală. este o reprezentare creată în mod arbitrar (gesturi. trebuie să recunoaştem că acestea reprezintă o parte. arta sunt componente ale acestui univers. obiecte. imagini vizuale). o componentă fundamentală a ei. Limbajul. este “vehiculul spiritului”. care capătă înţeles prin consens social. După E. a unei societăţi cu istoria ei. ele sunt deci. SUA beneficiază de Constituţii scrise). este cel mai important mijloc de socializare. cu simboluri mitologice sau cu rituri religioase. legile joacă un rol extrem de important în reglementarea relaţiilor sociale şi nerespectarea lor duce la sancţiuni juridice. el nu mai poate privi faţă în faţă atât de mult s-a învelit pe sine cu forme lingvistice. cultura constă în simboluri şi se transmite prin comunicarea simbolurilor. alte elemente importante ale culturii spirituale. există o categorie aparte numită tabuuri care definesc ceea ce este interzis. Omul nu mai poate înfrunta realitatea în mod nemijlocit. ci într-un univers simbolic. De exemplu. practici politice îndelungate (ex. “simboluri de simboluri”. Sapir. ceea ce nu trebuie făcut .Indiferent de forma pe care o îmbracă. Încălcarea lor atrage după sine sancţiuni de maximă severitate cum ar fi privarea de libertate. . Cassirer constata că “omul nu mai trăieşte într-un univers exclusiv fizic. încât nu poate vedea sau cunoaşte nimic decât prin mijlocirea acestui mediu artificial”. tradiţii. Limba (vorbită şi scrisă) este cel mai important element al simbolismului social. Legile sunt norme stabilite şi aplicate de autoritatea politică a societăţii ce cuprind obligaţii generale pentru toţi membrii societăţii şi ce se aplică acelor comportamente ce sunt considerate importante pentru societate. reprezintă deci.Simbolul este definit ca fiind ceva care social reprezintă. drapelul unui stat nu reprezintă doar o bucată de pânză colorată şi desenată într-un anume fel. Filosoful german E.În cadrul moravurilor. Constituţia Angliei. Majoritatea societăţilor contemporane au tabuuri cu privire la relaţiile sexuale şi maritale între rude apropiate (tabuul incestului) şi tabuul referitor la consumarea cărnii de om. ceea ce este nepermis. Ea este cel mai important mijloc de comunicare. Constituţiile scrise se impun în secolul al XVIIIlea (România. cel mai important aspect al culturii. aşa cum am arătat mai înainte. El este simbolul unei naţiuni. Constituţiile cutumiare sunt formate dintr-o parte scrisă şi dintr-o alta nescrisă. semnifică altceva decât este . Weitman (1973) sublinia că a analiza semnificaţia pe care o societate o acordă drapelului său naţional furnizează informaţii privind aspecte importante ale culturii respectivei societăţi. În viziunea lui.Legile pot fi scrise sau nescrise (cutumiare). Franţa. Israelului. care are la bază obiceiuri. mitul. cu tradiţiile şi obiceiurile ei etc. Semnele şi simbolurile constituie. moravuri proscriptive. cuvinte.Deşi nu putem reduce cultura la suma simbolurilor. limba scrisă reprezintă simbolurile secundare ale simbolurilor vorbite. cu teritoriul ei.